Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.329 din 28 decembrie 2023 pentru aprobarea unor măsuri necesare derulării activităţii societăţilor prestatoare de servicii de proiectare şi performanţă energetică
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1192 din 29 decembrie 2023
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (2) lit. l) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) lit. l) şi ale art. 17 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Energiei şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei asigură operatorilor economici şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale sau locale accesul la piaţa serviciilor energetice prin punerea la dispoziţie a modelelor contractelor de servicii energetice şi a clauzelor care trebuie incluse în aceste contracte, cu respectarea prevederilor anexei nr. 10 la această lege, pentru a se garanta economiile de energie şi drepturile consumatorilor finali.
(2) Modelul contractului-cadru de performanţă energetică pentru activitatea din industrie şi modelul contractului-cadru specific de performanţă energetică pentru activităţile gestionate de autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale se aprobă prin ordin al ministrului energiei, respectiv prin ordin comun al ministrului energiei şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cu consultarea structurilor asociative ale administraţiei publice locale şi a instituţiilor publice interesate, până cel târziu la data de 16 februarie 2024.
(3) În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) beneficiar al serviciilor energetice - operatorii economici din industrie şi autorităţile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
b) societatea prestatoare de servicii de proiectare şi performanţă energetică, denumită societate ESCO, are semnificaţia stabilită la art. 4 pct. 39 din Legea nr. 121/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
c) documentaţia de atribuire are înţelesul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
d) baza de date naţională a societăţilor ESCO are semnificaţia unui registru de date publice, stocate electronic, privind societăţile ESCO, care conţine informaţiile publice stabilite prin ordinul ministrului energiei prevăzut la art. 3 alin. (22).
ART. 2
Etapele procedurii de contractare a serviciilor de proiectare şi performanţă energetică, desfăşurată la nivelul beneficiarului, respectiv al operatorilor economici şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale sau locale, sunt următoarele:
a) identificarea de către beneficiar a necesităţii de investiţii pentru implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, în vederea realizării de economii de energie;
b) realizarea de către beneficiar a unui audit energetic preliminar, în scopul iniţierii achiziţiei de servicii de proiectare şi performanţă energetică, care stabileşte necesarul de investiţii pentru implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, economia lunară estimată de energie rezultată în urma investiţiei, exprimată în economia lunară de costuri;
c) realizarea de către societatea ESCO a unui audit energetic propriu anterior semnării contractului-cadru de servicii de proiectare şi performanţă energetică, respectând componenta de cost, respectiv valoarea totală angajată a contractului, în situaţia în care apreciază necesar a ajusta elementele de economie de energie şi categoriile/standardele echipamentelor cuprinse în documentaţia de achiziţie.
ART. 3
(1) Societăţile ESCO înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prezintă Ministerului Energiei solicitarea de înscriere în baza de date naţională a societăţilor ESCO, împreună cu următoarele documente:
a) actul constitutiv al persoanei juridice, din care să rezulte că desfăşoară activitate în domeniul serviciilor de proiectare şi performanţă energetică;
b) certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al societăţii ESCO;
c) certificatul constatator emis de către oficiile teritoriale ale registrului comerţului, conţinând codul CAEN dedicat ESCO, emis cu cel mult 30 de zile anterior depunerii cererii de solicitare a înscrierii în baza de date naţională a societăţilor ESCO;
d) dovada acordului fondatorilor, administratorilor, asociaţilor, acţionarilor, membrilor şi reprezentanţilor legali sau desemnaţi ai societăţilor ESCO, după caz;
e) dovada deţinerii unei experienţe de minimum trei ani în domeniul energetic a membrilor echipei care realizează activitatea de servicii de proiectare şi performanţă energetică din cadrul societăţii ESCO.
(2) Procedura de înscriere în baza de date naţională a societăţilor ESCO şi formularele tipizate se aprobă prin ordin al ministrului energiei, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Ministerul Energiei, prin Direcţia eficienţă energetică, analizează documentele depuse şi decide introducerea solicitantului în baza de date naţională a societăţilor ESCO, apoi actualizează, după caz, această bază de date, pe care o publică pe website-ul propriu, în cadrul unei secţiuni dedicate.
(4) Înregistrarea în baza de date naţională a societăţilor ESCO conferă acestor societăţi dreptul de practică în domeniu. Această bază de date este actualizată anual sau ori de câte ori este necesar.
ART. 4
(1) Desfăşurarea de către o societate organizată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a activităţii de servicii de proiectare şi performanţă energetică, fără înregistrarea în baza de date naţională a societăţilor ESCO, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către persoane desemnate prin ordin al ministrului energiei din cadrul Direcţiei eficienţă energetică şi al altor structuri de specialitate ale Ministerului Energiei, dacă este cazul.
(3) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 4, care intră în vigoare la 30 de zile de la aceeaşi dată.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Adrian-Ioan Veştea
p. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Teodora-Elena Preoteasa,
secretar de stat
Bucureşti, 28 decembrie 2023.
Nr. 1.329.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: