Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 864 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia asigurare logistică integrată, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiei prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi casării. ART. 2 Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 23 octombrie 2024. Nr. 1.320. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiei aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia asigurare logistică integrată care trece din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării
┌─────────┬───────────┬──────────┬──────────┬─────────────┬────────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │Valoarea de │
│ │ │ │ │ │Datele de │inventar │
│ │ │ │ │Persoana │identificare│actualizată │
│ │Codul │ │ │juridică │a │a │
│Nr. │de │Denumirea │Adresa │ce │construcţiei│construcţiei│
│MF │clasificare│imobilului│imobilului│administrează│care trece │care trece │
│ │ │ │ │imobilul │în domeniul │în domeniul │
│ │ │ │ │(CUI) │privat al │privat al │
│ │ │ │ │ │statului │statului │
│ │ │ │ │ │ │(lei) │
├─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │Construcţia │ │
│ │ │ │ │ │C2 │ │
│ │ │ │ │Ministerul │„construcţii│ │
│ │ │ │ │Afacerilor │anexe“, în │ │
│ │ │ │ │Interne - │suprafaţă │ │
│104255 │8.19.01 │47-47 │Municipiul│Direcţia │construită/ │21.635,68 │
│(parţial)│ │ │Bucureşti │asigurare │desfăşurată │ │
│ │ │ │ │logistică │de 15 mp │ │
│ │ │ │ │integrată │C.F. nr. │ │
│ │ │ │ │CUI 4267060 │225114 │ │
│ │ │ │ │ │Bucureşti, │ │
│ │ │ │ │ │sectorul 2 │ │
└─────────┴───────────┴──────────┴──────────┴─────────────┴────────────┴────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.