Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 103^1 alin. (3) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. I Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 16 octombrie 2000, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "ART. 1 (1) Se aprobă Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care cuprinde: a) criteriile de încadrare în grade de dependenţă, prevăzute în anexa nr. 1; b) fişa de evaluare sociomedicală, prevăzută în anexa nr. 2. (2) Evaluarea autonomiei funcţionale este parte din procesul de evaluare complexă derulat în conformitate cu prevederile art. 49 şi 103^2 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul identificării detaliate a nevoilor persoanei vârstnice şi elaborării planului individualizat de asistenţă şi îngrijire. (3) Evaluarea autonomiei funcţionale se realizează cu respectarea prevederilor art. 103^1, art. 103^3 alin. (1)-(4) şi art. 103^4 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare." 2. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Pentru evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice se utilizează fişa de evaluare sociomedicală, prevăzută în anexa nr. 2." 3. Anexele nr. 1 şi 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. 4. Anexa nr. 3 se abrogă. ART. II (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 martie 2025. (2) Cererile de asistenţă socială înregistrate la serviciul public de asistenţă socială până la data de 1 martie 2025 se soluţionează cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, cu modificările ulterioare, în vigoare la data înregistrării acestora. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian-Ioan Veştea Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu Bucureşti, 23 octombrie 2024. Nr. 1.311. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 886/2000) CRITERII DE ÎNCADRARE ÎN GRADE DE DEPENDENŢĂ Criterii de evaluare a funcţionalităţii pe baza programului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru evaluarea dizabilităţii - WHODAS (WHO Disability Assessment Schedule) Evaluarea se realizează prin interviu faţă în faţă sau online cu persoana vârstnică.
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│Date despre interviu completate de evaluator la │
│începutul interviului, când se fac prezentările. │
├──────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │1. la sediul serviciului public de │
│ │asistenţă socială (SPAS) │
│Unde are loc │2. la domiciliul/reşedinţa │
│interacţiunea?│solicitantului │
│ │3. online │
│ │4. altă situaţie, şi anume: ... │
├──────────────┼──────┬────────┬──────┬───────┬───────┤
│ │ │ │ │ │5. │
│Limba în care │1. │2. │3. │4. │alta, │
│se desfăşoară │română│maghiară│romani│germană│şi │
│interviul │ │ │ │ │anume: │
│ │ │ │ │ │... │
├──────────────┼──────┴────────┴──────┴───────┼───┬───┤
│ │a. persoana vârstnică care │1. │0. │
│ │trebuie evaluată │Da │Nu │
│ ├──────────────────────────────┼───┼───┤
│ │b. reprezentantul SPAS │1. │0. │
│ │ │Da │Nu │
│ ├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Participanţi │c. reprezentant legal/ │1. │0. │
│ │însoţitor/familie* │Da │Nu │
│ ├──────────────────────────────┼───┼───┤
│ │d. alte persoane │1. │0. │
│ │ │Da │Nu │
│ ├──────┬───────────────────────┼───┴───┤
│ │Dacă │d1. şi anume: ... │ │
│ │Da │ │ │
└──────────────┴──────┴───────────────────────┴───────┘
* Pentru persoanele vârstnice cu tulburări psihiatrice, cu simptome psihotice sau cu dizabilităţi intelectuale este permisă participarea reprezentantului legal/însoţitorului/familiei la interviu, deoarece în aceste cazuri răspunsurile persoanei la întrebările WHODAS pot să nu reflecte corect realitatea. Pregătirea aplicării întrebărilor Textul cu font obişnuit se comunică persoanei evaluate. Textul cu font cursiv este pentru evaluator, nu se citeşte. Spuneţi-i persoanei evaluate: Interviul se referă la dificultăţile pe care le întâmpină oamenii din cauza problemelor de sănătate.
┌────────────────┬─────────────────────┐
│ │Prin condiţie de │
│ │sănătate înţeleg boli│
│ │sau afecţiuni sau │
│ │alte probleme de │
│ │sănătate care pot fi │
│ │de scurtă sau lungă │
│ │durată, leziuni, │
│ │probleme mentale sau │
│ │emoţionale şi │
│ │probleme cu alcoolul │
│ │sau drogurile. │
│ │Nu uitaţi să ţineţi │
│Înmânaţi-i │cont de toate │
│persoanei │problemele de │
│evaluate │sănătate în timp ce │
│cartonaşul nr. 1│răspundeţi la │
│şi spuneţi: │întrebări. │
│ │Când vă întreb despre│
│ │dificultăţile în │
│ │desfăşurarea unei │
│ │activităţi, │
│ │gândiţi-vă la: │
│ │- efort sporit; │
│ │- disconfort sau │
│ │durere; │
│ │- încetineală; │
│ │- modificări în modul│
│ │în care faceţi │
│ │activitatea. │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Spuneţi-i │Aş dori, de asemenea,│
│persoanei │să răspundeţi la │
│evaluate: │aceste întrebări │
│Dacă în ultimele│gândindu-vă la cât de│
│30 de zile au │multe dificultăţi aţi│
│fost zile bune │avut, în medie, în │
│şi zile rele, │ultimele 30 de zile, │
│răspunsul │în timp ce │
│reprezintă media│desfăşuraţi │
│între acestea, │activitatea aşa cum o│
│aşa cum o face │faceţi de obicei. │
│respondentul. │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Înmânaţi-i │1 = deloc, 2 = puţin │
│persoanei │dificil, 3 = moderat,│
│evaluate │4 = foarte dificil, 5│
│cartonaşul nr. 2│= extrem sau nu pot │
│şi spuneţi: │realiza. │
│Citiţi scala cu │0 = N/A - nu se │
│voce tare. │aplică │
└────────────────┴─────────────────────┘
Asiguraţi-vă că respondentul poate vedea cu uşurinţă cartonaşele nr. 1 şi nr. 2 pe tot parcursul interviului. Pentru solicitanţii cu tulburări psihiatrice, cu simptome psihotice sau cu dizabilităţi intelectuale folosiţi cartonaşele în limbaj uşor de înţeles pentru a facilita participarea activă a solicitanţilor la interviu. Întrebările se referă la gradul de dificultate întâmpinat de solicitant: 1. aşa cum respondentul face de obicei activitatea; 2. având în vedere întregul ajutor/întreaga asistenţă tehnică şi personală de care beneficiază. Răspunsurile înregistrate reflectă punctul de vedere al persoanei evaluate. Arătaţi cartonaşele nr. 1 şi nr. 2 respondentului. Este posibil ca unele dintre aceste întrebări să implice probleme care depăşesc ultimele 30 de zile, însă, atunci când răspundeţi, vă rugăm să vă concentraţi asupra ultimelor 30 de zile. Din nou, vă reamintesc să răspundeţi la aceste întrebări în timp ce vă gândiţi la problemele de sănătate: fizice, mentale sau emoţionale, legate de alcool sau droguri. Setul de 11 întrebări pentru evaluarea funcţionalităţii:
┌─────────────────────┬─────┬─────┬───────┬───────┬───────┬─┐
│ │ │ │ │ │Extrem │ │
│În ultimele 30 de │ │ │ │ │de │N│
│zile, cât de dificil │Deloc│Puţin│Dificil│Foarte │dificil│/│
│v-a fost ... │ │ │ │dificil│sau nu │A│
│ │ │ │ │ │pot │ │
│ │ │ │ │ │realiza│ │
├──┬──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 1 - │ │ │ │ │ │ │
│ │înţelegere şi │ │ │ │ │ │ │
│ │comunicare │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să vă concentraţi │ │ │ │ │ │ │
│1 │pentru a face ceva│1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │timp de 10 minute?│ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să învăţaţi să │ │ │ │ │ │ │
│ │faceţi ceva nou, │ │ │ │ │ │ │
│2 │de exemplu, cum să│1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │ajungeţi într-un │ │ │ │ │ │ │
│ │loc necunoscut? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 2 - │ │ │ │ │ │ │
│ │mobilitate/ │ │ │ │ │ │ │
│ │activităţi în │ │ │ │ │ │ │
│ │mediul apropiat │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să staţi în │ │ │ │ │ │ │
│3 │picioare perioade │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │lungi, de exemplu,│ │ │ │ │ │ │
│ │30 de minute? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să mergeţi pe │ │ │ │ │ │ │
│4 │distanţe lungi, de│1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │exemplu, un │ │ │ │ │ │ │
│ │kilometru? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 3 - │ │ │ │ │ │ │
│ │autonomie │ │ │ │ │ │ │
│ │personală/ │ │ │ │ │ │ │
│ │autoîngrijire │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│5 │să vă spălaţi pe │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │întregul corp? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│6 │să vă îmbrăcaţi? │1 │2 │3 │4 │5 │0│
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 4 - │ │ │ │ │ │ │
│ │relaţii │ │ │ │ │ │ │
│ │interpersonale │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să interacţionaţi │ │ │ │ │ │ │
│7 │cu persoane │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │necunoscute? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să menţineţi o │ │ │ │ │ │ │
│8 │relaţie de │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │prietenie? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 5 - │ │ │ │ │ │ │
│ │activităţi │ │ │ │ │ │ │
│ │cotidiene: │ │ │ │ │ │ │
│ │activităţi │ │ │ │ │ │ │
│ │gospodăreşti │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să vă îndepliniţi │ │ │ │ │ │ │
│ │responsabilităţile│ │ │ │ │ │ │
│9 │privind treburile │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │casnice? să aveţi │ │ │ │ │ │ │
│ │grijă de │ │ │ │ │ │ │
│ │gospodărie? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │Domeniul 6 - │ │ │ │ │ │ │
│ │participarea │ │ │ │ │ │ │
│ │socială │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │să participaţi la │ │ │ │ │ │ │
│ │activităţile │ │ │ │ │ │ │
│ │sociale în aceeaşi│ │ │ │ │ │ │
│ │măsură cu │ │ │ │ │ │ │
│ │ceilalţi, la │ │ │ │ │ │ │
│10│activităţi comune,│1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │de exemplu, │ │ │ │ │ │ │
│ │serbări, │ │ │ │ │ │ │
│ │activităţi │ │ │ │ │ │ │
│ │religioase sau de │ │ │ │ │ │ │
│ │altă natură? │ │ │ │ │ │ │
├──┼──────────────────┼─────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─┤
│ │din punct de │ │ │ │ │ │ │
│ │vedere emoţional │ │ │ │ │ │ │
│11│din cauza stării │1 │2 │3 │4 │5 │0│
│ │dumneavoastră de │ │ │ │ │ │ │
│ │sănătate? │ │ │ │ │ │ │
└──┴──────────────────┴─────┴─────┴───────┴───────┴───────┴─┘
Opinia persoanei evaluate
┌──────────────────────────┬─────┬─────┐
│Pe o scală de la 1 la 10 │ │ │
│(ca la şcoală), cât de │ │ │
│relevante consideraţi că │ │ │
│au fost întrebările pentru│ │ │
│situaţia dumneavoastră? │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼─────┤
│Se completează după ce │ │ │
│solicitantul pleacă. │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼─────┤
│Pe o scală de la 1 - deloc│ │ │
│la 10 - extrem, ce notă │ │ │
│daţi pentru răspunsurile │ │ │
│oferite de solicitant? │ │ │
│ATENŢIE! │ │ │
│Notaţi evaluarea │ │ │
│dumneavoastră cu privire │ │ │
│la măsura în care │ │ │
│răspunsurile oferite de │ │ │
│persoana evaluată au │ │ │
│reflectat corect │ │ │
│realitatea. Codul 1 = │ │ │
│Dumneavoastră consideraţi │ │ │
│că răspunsurile primite au│ │ │
│reflectat realitatea doar │ │ │
│în mică măsură, fiind │ │ │
│manipulate strategic. │ │ │
│Codul 10 = Dumneavoastră │ │ │
│consideraţi că │ │ │
│răspunsurile primite au │ │ │
│reflectat întru totul │ │ │
│realitatea. │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼─────┤
│Având în vedere toate │ │ │
│informaţiile pe care le │ │ │
│aveţi despre persoana │ │ │
│vârstnică evaluată, este │ │ │
│posibil ca un │ │ │
│intervievator să nu fie │ │ │
│întotdeauna de acord cu │ │ │
│răspunsul respondentului. │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼─────┤
│Pe o scală de la 1 - │ │ │
│deloc, niciun disconfort, │ │ │
│la 10 - extrem, am simţit │ │ │
│că persoana nu a fost │ │ │
│deloc sinceră, în ce │ │ │
│măsură aţi resimţit un │ │ │
│astfel de disconfort? │ │ │
├──────────────────────────┼─────┴─────┤
│Iar atunci când aţi simţit│1. Da, aţi │
│disconfort, aţi │făcut unele│
│înregistrat răspunsul dat │modificări.│
│de solicitant sau l-aţi │0. Nu, aţi │
│modificat pentru ca │înregistrat│
│informaţiile să fie mai │exact │
│exacte (Să reflecte corect│răspunsul │
│realitatea.)? │dat de │
│ │solicitant.│
└──────────────────────────┴───────────┘
Scorul general de funcţionare şi gradele de dependenţă corespunzătoare
┌──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│0-18 │19-30 de │31-42 de │43-55 de │
│puncte │puncte │puncte │puncte │
├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Fără risc │Risc de │Dependenţă│Dependenţă│
│de │dependenţă│parţială │totală │
│dependenţă│Gradul III│Gradul II │Gradul I │
└──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Un scor general de funcţionare rezultat din răspunsul la grila de evaluare a funcţionării în 11 întrebări, cu valori cuprinse între 19 şi 55 de puncte indică existenţa unor situaţii cărora le corespunde un grad de dependenţă, de la gradul III - cel mai uşor, la gradul I (cel mai grav). Separarea în interiorul gradelor de dependenţă pe baza afecţiunilor medicale nu este necesară în această etapă. Aspectele legate de starea de sănătate, spre exemplu, existenţa sau inexistenţa afecţiunilor psihice, precum şi alte aspecte care pot influenţa intervenţia serviciilor sociale şi/sau medicale vor fi parte din etapa de evaluare a nevoilor specifice de sprijin şi îngrijire, de la nivelul serviciului social pentru persoane vârstnice sau de la nivelul furnizorului de servicii sociale. ANEXA 2 (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 886/2000) FIŞĂ DE EVALUARE SOCIOMEDICALĂ Secţiunea 1. Informaţii generale
┌──────────────────────────────────────┐
│Nr. unic: Număr unic de înregistrare │
│(poziţie) în Registrul persoanelor │
│vârstnice la risc │
├──────────────────────────────────────┤
│Număr de înregistrare cerere de │
│acordare a serviciilor sociale │
├──────────────────────────────────────┤
│Data completării Formularului de │
│evaluare sociomedicală (zi/lună/an): │
├──────────────────────────────────────┤
│Reprezentantul SPAS care a completat │
│fişa de identificare a persoanei │
│vârstnice la risc şi a înregistrat în │
│Registrul persoanelor vârstnice la │
│risc: │
├────────────────┬─────────────────────┤
│a) numele şi │d) telefon: │
│prenumele: │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│b) profesia: │e) e-mail: │
├────────────────┼─────────────────────┤
│c) funcţia în │ │
│cadrul SPAS/ │ │
│primăriei: │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Cine răspunde la│1. persoana vârstnică│
│acest formular? │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│răspuns multiplu│2. reprezentantul │
│ │legal │
├────────────────┼─────────────────────┤
│ │3. susţinătorul legal│
├────────────────┼─────────────────────┤
│Locul unde se │1. domiciliul/ │
│desfăşoară │reşedinţa persoanei │
│interviul │vârstnice │
├────────────────┼─────────────────────┤
│un singur │2. sediul SPAS │
│răspuns │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│ │3. spital/centru de │
│ │sănătate/centru │
│ │rezidenţial │
├────────────────┼─────────────────────┤
│ │4. altă situaţie │
└────────────────┴─────────────────────┘
Secţiunile 2-14 se completează cu informaţiile existente deja/preluate/revizuite din: a) cererea de asistenţă socială/de servicii sociale, al cărei model este aprobat prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 27 alin. (6) din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările ulterioare; b) fişa de identificare a persoanei vârstnice la risc, al cărei model este prevăzut în Metodologia de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, aprobată prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 1.923/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice; c) fişa de evaluare iniţială, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la Standardele minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 2.489/2023, la care se adaugă alte informaţii în funcţie de situaţia la data întocmirii fişei de evaluare sociomedicală. Secţiunea 2. Date de identificare a persoanei vârstnice Secţiunea 3. Date despre susţinătorul legal/reprezentantul legal Secţiunea 4. Situaţia familială a persoanei vârstnice Secţiunea 5. Situaţia locativă a persoanei vârstnice Secţiunea 6. Veniturile şi cheltuielile persoanei vârstnice Secţiunea 7. Starea de sănătate a persoanei vârstnice* Secţiunea 8. Inventarul activităţilor zilnice de bază ale vieţii zilnice (ABVZ)
┌─┬──────────┬────────────┬────────────┬───────┐
│ │ │Realizată │Realizată cu│ │
│ │Activitate│fără ajutor │ajutor │Punctaj│
│ │ │1 punct │0 puncte │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │ │ │Are nevoie │ │
│ │ │ │de ajutor │ │
│ │ │ │pentru │ │
│ │ │Face baie │spălatul mai│ │
│ │ │singur sau │multor părţi│ │
│ │Igiena │are nevoie │ale │ │
│ │personală │de ajutor │corpului, │ │
│1│(tot │pentru │pentru a │ │
│ │corpul sau│spălatul │intra sau a │ │
│ │parţial) │spatelui sau│ieşi din │ │
│ │ │membrelor │cadă sau duş│ │
│ │ │imobilizate.│sau necesită│ │
│ │ │ │ajutor │ │
│ │ │ │pentru a │ │
│ │ │ │face baie. │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │ │Poate lua │ │ │
│ │ │hainele din │ │ │
│ │ │dulap şi le │ │ │
│ │ │pune la loc,│Are nevoie │ │
│ │ │se îmbracă │de ajutor la│ │
│ │Îmbrăcat/ │cu toate │îmbrăcatul │ │
│2│dezbrăcat │hainele fără│hainelor sau│ │
│ │haine │ajutor, │este │ │
│ │ │încheie │îmbrăcat de │ │
│ │ │nasturii sau│altcineva │ │
│ │ │fermoarele. │tot timpul. │ │
│ │ │Poate fi │ │ │
│ │ │ajutat la │ │ │
│ │ │încălţare. │ │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │ │ │Are nevoie │ │
│ │ │Merge la │de ajutor │ │
│ │ │toaletă, se │pentru a │ │
│ │ │aşază şi se │folosi │ │
│ │Utilizarea│ridică, se │toaleta, │ │
│3│toaletei/ │dezbracă şi │îmbrăcat/ │ │
│ │WC │se îmbracă, │dezbrăcat, │ │
│ │ │poate să se │precum şi la│ │
│ │ │cureţe │curăţat sau │ │
│ │ │singur. │utilizează │ │
│ │ │ │scutece. │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │ │Se ridică │Are nevoie │ │
│ │ │sau se aşază│de ajutor │ │
│ │ │pe pat sau │pentru a se │ │
│ │ │pe scaun │aşeza sau │ │
│ │Mişcare │fără ajutor.│ridica din │ │
│ │(ridicare │Poate să se │pat sau de │ │
│4│şi aşezare│folosească │pe scaun. Nu│ │
│ │pe scaun/ │şi de │poate să │ │
│ │pat) │echipamente │folosească │ │
│ │ │asistive │echipamente │ │
│ │ │pentru acest│asistive │ │
│ │ │lucru. │pentru │ │
│ │ │ │ajutor. │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │Controlul │Controlează │Incontinenţă│ │
│5│urinării │complet │parţială sau│ │
│ │şi │urinarea şi │totală. │ │
│ │defecaţiei│defecaţia. │ │ │
├─┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │ │
│ │ │mănânce │ │ │
│ │ │singur, │Ajutor │ │
│ │ │poate fi │parţial sau │ │
│ │ │ajutat la │total pentru│ │
│6│Hrănirea │prepararea │hrănire sau │ │
│ │ │hranei sau │necesită │ │
│ │ │să nu │hrănire │ │
│ │ │participe la│parenterală.│ │
│ │ │prepararea │ │ │
│ │ │hranei. │ │ │
└─┴──────────┴────────────┴────────────┴───────┘
┌─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬───────────┐
│0 (zero) │1-2 │3 │4-5 │6 │
├─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
│Minim = │Nivel │Nivel │Nivel │Maxim = │
│total │ridicat de│moderat de│redus de │total │
│dependent│dependenţă│dependenţă│dependenţă│independent│
└─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┘
Scorul obţinut descrie nivelul de dependenţă în realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice şi stă la baza identificării măsurilor de sprijin necesare pentru persoana vârstnică. Secţiunea 9. Inventarul activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice (AIVZ)
┌─┬──────────────┬──────────────┬───────┐
│ │Activitate │Item │Punctaj│
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să îşi │ │
│ │ │planifice, să │ │
│ │ │pregătească şi│1 │
│ │ │să servească │ │
│ │ │masa singur. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Prepară │ │
│ │ │mâncarea doar │ │
│ │ │dacă este │0 │
│ │ │ajutat cu │ │
│ │Prepararea │ingredientele.│ │
│1│hranei ├──────────────┼───────┤
│ │ │Încălzeşte, │ │
│ │ │pregăteşte şi │ │
│ │ │serveşte masa,│0 │
│ │ │dar nu menţine│ │
│ │ │o dietă │ │
│ │ │adecvată. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Are nevoie să │ │
│ │ │i se prepare │0 │
│ │ │şi servească │ │
│ │ │masa. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să facă │ │
│ │ │majoritatea │ │
│ │ │activităţilor │ │
│ │ │de menaj, cu │1 │
│ │ │ajutor pentru │ │
│ │ │„activităţi │ │
│ │ │grele/ │ │
│ │ │complexe“. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să facă │ │
│ │ │activităţi │ │
│ │ │uşoare de │ │
│ │ │menaj ca, de │ │
│ │ │exemplu, │1 │
│ │ │spălatul │ │
│ │ │vaselor sau să│ │
│ │ │îşi facă │ │
│ │ │patul. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│2│Activităţi de │Poate să facă │ │
│ │menaj │activităţi │ │
│ │ │uşoare de │ │
│ │ │menaj, dar nu │ │
│ │ │poate să │1 │
│ │ │menţină un │ │
│ │ │nivel │ │
│ │ │acceptabil de │ │
│ │ │curăţenie. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Are nevoie de │ │
│ │ │ajutor în │ │
│ │ │toate │1 │
│ │ │activităţile │ │
│ │ │de menaj. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu poate să │ │
│ │ │participe la │ │
│ │ │nicio │0 │
│ │ │activitate de │ │
│ │ │menaj. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │
│ │ │gestioneze │ │
│ │ │singur toate │1 │
│ │ │aspectele │ │
│ │ │legate de bani│ │
│ │ │şi bunuri. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │
│ │ │gestioneze │ │
│ │Gestiunea şi │cumpărăturile │ │
│ │administrarea │şi plăţile de │ │
│3│bugetului şi a│zi cu zi, dar │1 │
│ │bunurilor │are nevoie de │ │
│ │ │ajutor pentru │ │
│ │ │bancă, │ │
│ │ │achiziţii mari│ │
│ │ │etc. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu poate să │ │
│ │ │gestioneze │ │
│ │ │administrarea │0 │
│ │ │banilor/ │ │
│ │ │bunurilor. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │
│ │ │cumpere singur│1 │
│ │ │orice. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să facă │ │
│ │ │singur │0 │
│ │Efectuarea │cumpărături │ │
│4│cumpărăturilor│zilnice/mici. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Are nevoie de │ │
│ │ │asistenţă la │0 │
│ │ │cumpărături. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu poate │0 │
│ │ │cumpăra nimic.│ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să ia │ │
│ │ │medicamentele │1 │
│ │ │corect şi la │ │
│ │ │ora stabilită.│ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să ia │ │
│ │Respectarea │medicamentele,│ │
│5│tratamentului │dacă sunt │0 │
│ │medical │pregătite de │ │
│ │ │altcineva. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu poate să │ │
│ │ │îşi │ │
│ │ │administreze │0 │
│ │ │tratamentul │ │
│ │ │singur. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate folosi │ │
│ │ │singur toate │ │
│ │ │mijloacele de │ │
│ │ │transport │1 │
│ │ │public sau │ │
│ │ │conduce │ │
│ │ │maşina. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │
│ │ │folosească │ │
│ │ │singur │ │
│ │ │servicii de │1 │
│ │ │taxi, dar nu │ │
│ │ │şi alte forme │ │
│ │ │de transport │ │
│ │ │public. │ │
│ │Utilizarea ├──────────────┼───────┤
│6│mijloacelor de│Poate să │ │
│ │transport │folosească │ │
│ │ │mijloacele de │ │
│ │ │transport │0 │
│ │ │public numai │ │
│ │ │acompaniat de │ │
│ │ │altă persoană.│ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate să │ │
│ │ │folosească │ │
│ │ │doar taxi sau │0 │
│ │ │maşina doar │ │
│ │ │acompaniat de │ │
│ │ │altă persoană.│ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu se │ │
│ │ │deplasează │0 │
│ │ │deloc. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate folosi │ │
│ │ │telefonul │ │
│ │ │singur, │1 │
│ │ │apelează şi │ │
│ │ │răspunde la │ │
│ │ │telefon. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate apela │ │
│ │Utilizarea │numai numere │1 │
│7│telefonului │de telefon │ │
│ │ │cunoscute. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Răspunde la │ │
│ │ │telefon, dar │1 │
│ │ │nu apelează. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Nu poate │ │
│ │ │utiliza │0 │
│ │ │telefonul. │ │
├─┼──────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Poate spăla │ │
│ │ │singur orice │1 │
│ │ │fel de haine. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Poate spăla │ │
│ │Spălatul │singur obiecte│1 │
│8│hainelor │mici de │ │
│ │ │îmbrăcăminte. │ │
│ │ ├──────────────┼───────┤
│ │ │Toate hainele │ │
│ │ │trebuie să fie│0 │
│ │ │spălate de │ │
│ │ │altă persoană.│ │
└─┴──────────────┴──────────────┴───────┘
Bărbaţi
┌─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬───────────┐
│0 (zero) │1-2 │3 │4 │5 │
├─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
│Minim = │Nivel │Nivel │Nivel │Maxim = │
│total │ridicat de│moderat de│redus de │total │
│dependent│dependenţă│dependenţă│dependenţă│independent│
└─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┘
Femei
┌─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬───────────┐
│0 (zero) │1-2 │3-4 │5-6 │7-8 │
├─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
│Minim = │Nivel │Nivel │Nivel │Maxim = │
│total │ridicat de│moderat de│redus de │total │
│dependent│dependenţă│dependenţă│dependenţă│independent│
└─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┘
Scorul obţinut descrie nivelul de dependenţă în realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice şi stă la baza identificării măsurilor de sprijin necesare pentru persoana vârstnică. Secţiunea 10. Gradul de dependenţă** Secţiunea 11. Riscuri sociale Secţiunea 12. Deplasarea în afara casei Secţiunea 13. Risc de abuz, neglijare Secţiunea 14. Nevoi comportamentale speciale Secţiunea 15. Îngrijorările, dorinţele şi aşteptările persoanei vârstnice * Inclusiv pe baza documentelor medicale eliberate de medicul specialist al persoanei vârstnice şi cu respectarea prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările ulterioare. ** Rezultat din aplicarea criteriilor de evaluare a funcţionalităţii pe baza programului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru evaluarea dizabilităţii - WHODAS, conform anexei nr. 1 la hotărâre. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.