Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.308 din 21 decembrie 2023 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Bacău-Paşcani"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1172 din 22 decembrie 2023
Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Bacău-Paşcani“, judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Bacău-Paşcani“, prevăzut în anexa nr. 1.
ART. 2
(1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Bacău-Paşcani“, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând proprietarii sau deţinătorii imobilelor proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Săuceşti, Bereşti-Bistriţa şi Filipeşti din judeţul Bacău şi a localităţilor Secuieni, Horia, Trifeşti, Cordun şi Dulceşti din judeţul Neamţ şi a localităţilor Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni-Prăjescu şi a municipiului Paşcani din judeţul Iaşi, aşa cum rezultă din evidenţele unităţii administrativ-teritoriale, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.
(3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Autostrada Bacău-Paşcani“, conform anexei nr. 3.
(4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Autostrada Bacău-Paşcani“, conform anexei nr. 4.
ART. 3
(1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente justelor despăgubiri pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Bacău-Paşcani“, situate pe raza localităţilor Săuceşti, Bereşti-Bistriţa şi Filipeşti din judeţul Bacău şi a localităţilor Secuieni, Horia, Trifeşti, Cordun şi Dulceşti din judeţul Neamţ şi a localităţilor Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni-Prăjescu şi a municipiului Paşcani din judeţul Iaşi, sunt în cuantum de 14.813,6 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în condiţiile legii, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 61 „Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, articolul 61.06 „Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice şi institute naţionale de cercetare-dezvoltare pentru susţinerea proiectelor aferente PNRR“, alineatul 61.06.02 „Finanţare publică naţională“.
(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
ART. 4
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista imobilelor proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, precum şi în lista imobilelor proprietate publică a statului, situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 5
Planul de amplasament suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoştinţă publică şi prin afişarea la sediile consiliilor locale implicate şi, respectiv, prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condiţiile legii.
ART. 6
Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 21 decembrie 2023.
Nr. 1.308.
ANEXA 1
ANEXE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: