Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
(1) Se aprobă stema comunei Costineşti, judeţul Constanţa, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Costineşti, judeţul Constanţa, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
Bucureşti, 19 octombrie 2022.
Nr. 1.301.
ANEXA 1
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Costineşti, judeţul Constanţa
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Costineşti, judeţul Constanţa
Descrierea stemei
Stema comunei Costineşti, judeţul Constanţa, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. Pe câmp albastru, central, se află un obelisc de argint, format din doi pilaştri centrali curbaţi spre exterior şi adosaţi, pe care se sprijină, dreapta-stânga, câte două fragmente de arc de cerc, descrescătoare, întruchipând stilizat raze de soare. Stânga sus se află un soare de aur stilizat şi, în vârful scutului, trei brâuri undate de argint.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei
Obeliscul este un simbol reprezentativ al staţiunii Costineşti, lucrarea de artă fiind construită în anul 1969 de către Wilhelm Demeter, monumentul având o înălţime de 12 m. Din păcate, a fost distrus în anul 2005 de inundaţii, fiind refăcut în 2006 de acelaşi Wilhelm Demeter, dar acum cu o înălţime mai mare, de 18,5 m, şi o greutate de 200 de tone.
Soarele este emblematic pentru staţiunile litoralului românesc şi reprezintă viaţă, bucurie, bogăţie şi lumină.
Brâurile undate fac referire la valurile mării.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: