Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 236/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, precum şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, prevăzut în anexa nr. 1. ART. 2 (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti şi Oarja din judeţul Argeş, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti şi Oarja din judeţul Argeş, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2. (3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului şi Costeşti din judeţul Argeş, conform anexei nr. 3. (4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Suseni şi Bradu din judeţul Argeş, prevăzută în anexa nr. 4. ART. 3 (1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente justelor despăgubiri pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti şi Oarja din judeţul Argeş, sunt în cuantum total de 236 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, cu modificările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“ titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.50 „Programe finanţate din Fondul de Coeziune (FC) aferente cadrului financiar 2021-2027“. (2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. ART. 4 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului, precum şi în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. ART. 5 Planul de amplasament suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediile consiliilor locale implicate şi, respectiv, prin afişarea pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condiţiile legi. ART. 6 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 16 octombrie 2024. Nr. 1.282. ANEXA 2 LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti şi Oarja din judeţul Argeş, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele aferente justelor despăgubiri
┌────┬───────┬─────────────────────────┬─────────────────┬───────┬───────┬─────────┬────────┬─────────────────┬──────────┬─────────┬──────────┬───────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoarea de│
│ │ │ │Numele şi │ │ │ │ │ │ │ │Suprafaţă │despăgubire│
│ │ │ │prenumele │ │ │Număr │Număr │ │Extravilan│Suprafaţă│de │a │
│Nr. │Judeţul│Unitatea │proprietarului/ │Tarlaua│Parcela│cadastral│carte │Categoria de │/ │totală │expropriat│imobilului │
│crt.│ │administrativ-teritorială│deţinătorului │ │ │/ Nr. │funciară│folosinţă │Intravilan│teren │teren │conform │
│ │ │ │imobilului │ │ │topo │ │ │ │(mp) │(mp) │Legii nr. │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │255/2010 │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │11 │12 │

│1 │Argeş │Lunca Corbului │CARAPANCEA ILEANA│40 │876 │83833 │83833 │Arabil │Extravilan│6.172,00 │229,00 │654,94 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│2 │Argeş │Lunca Corbului │CARAPANCEA ILEANA│40 │876 │83833 │83833 │Arabil │Extravilan│6.172,00 │178,00 │509,08 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│3 │Argeş │Lunca Corbului │MARIN ANGHEL │40 │876 │83858 │83858 │Arabil │Extravilan│5.514,00 │290,00 │829,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│4 │Argeş │Lunca Corbului │MARIN ANGHEL │40 │876 │83858 │83858 │Arabil │Extravilan│5.514,00 │1,00 │2,86 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│5 │Argeş │Lunca Corbului │DUMITRAŞCU │40 │876 │6555 │6555 │Arabil │Extravilan│7.450,00 │411,00 │1.175,46 │
│ │ │ │FLOAREA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│6 │Argeş │Lunca Corbului │TANASE ILINCA │40 │876 │6556 │6556 │Arabil │Extravilan│7.582,00 │47,00 │134,42 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│7 │Argeş │Lunca Corbului │OLTEANU RODICA │10 │352 │83424 │83424 │Arabil │Extravilan│2.861,00 │34,00 │97,24 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│8 │Argeş │Lunca Corbului │NIŢU CONSTANTIN │10 │352 │83251 │83251 │Arabil │Extravilan│3.743,00 │87,00 │248,82 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │RĂDULESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│9 │Argeş │Lunca Corbului │PĂDUROIU │10 │352 │83257 │83257 │Arabil │Extravilan│3.610,00 │87,00 │248,82 │
│ │ │ │MARIA LUMINIŢA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│10 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │10 │352 │83278 │83278 │Arabil │Extravilan│4.824,00 │86,00 │245,96 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│11 │Argeş │Lunca Corbului │TRACHE MARIA │10 │352 │83284 │83284 │Arabil │Extravilan│1,00 │1,00 │2,86 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│12 │Argeş │Lunca Corbului │TRACHE MARIA │10 │352 │- │- │Arabil │Extravilan│2.516,00 │42,00 │120,12 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│13 │Argeş │Lunca Corbului │APOSTOL SILVIA │10 │352 │83254 │83254 │Arabil │Extravilan│2.786,00 │42,00 │120,12 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│14 │Argeş │Lunca Corbului │APOSTOL SILVIA │10 │352 │83254 │83254 │Arabil │Extravilan│2.786,00 │43,00 │122,98 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│15 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ION │10 │352 │83503 │83503 │Arabil │Extravilan│2.905,00 │65,00 │185,9 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│16 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ION │10 │352 │83503 │83503 │Arabil │Extravilan│2.905,00 │43,00 │122,98 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│17 │Argeş │Lunca Corbului │OPRAN LUCICA │10 │352 │83242 │83242 │Arabil │Extravilan│4.375,00 │156,00 │446,16 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│18 │Argeş │Lunca Corbului │CÎU MARIA │10 │352 │83260 │83260 │Arabil │Extravilan│2.923,00 │38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│19 │Argeş │Lunca Corbului │DUMITRU MARIA │10 │352 │82902 │82902 │Arabil │Extravilan│5.533,00 │39,00 │111,54 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│20 │Argeş │Lunca Corbului │CATARGIU FLOAREA │10 │352 │82971 │82971 │Arabil │Extravilan│7.897,00 │166,00 │474,76 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│21 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │10 │352 │83355 │83355 │Arabil │Extravilan│9.516,00 │335,00 │958,1 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│22 │Argeş │Lunca Corbului │ENE GABRIEL GABI,│10 │352 │83292 │83292 │Arabil │Extravilan│2.479,00 │55,00 │157,3 │
│ │ │ │ENE LILIANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│23 │Argeş │Lunca Corbului │ENE GABRIEL GABI,│10 │352 │- │- │Arabil │Extravilan│37,00 │36,00 │102,96 │
│ │ │ │ENE LILIANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │PĂDUROIU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ALEXANDRU, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│24 │Argeş │Lunca Corbului │PĂDUROIU │10 │352 │83364 │83364 │Arabil │Extravilan│3.232,00 │73,00 │208,78 │
│ │ │ │GHEORGHE, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │PĂDUROIU ILIE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│25 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │10 │352 │83343 │83343 │Arabil │Extravilan│1.937,00 │61,00 │174,46 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│26 │Argeş │Lunca Corbului │OLTEANU RODICA │10 │352 │83426 │83426 │Arabil │Extravilan│1.993,00 │65,00 │185,9 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│27 │Argeş │Lunca Corbului │NIŢU CONSTANTIN │10 │352 │83253 │83253 │Arabil │Extravilan│2.731,00 │86,00 │245,96 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │RĂDULESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│28 │Argeş │Lunca Corbului │PĂDUROIU │10 │352 │83259 │83259 │Arabil │Extravilan│2.760,00 │30,00 │85,8 │
│ │ │ │MARIA LUMINIŢA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│29 │Argeş │Lunca Corbului │ENE STANA │6 │241 │84442 │84442 │Arabil │Extravilan│994,00 │64,00 │183,04 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│30 │Argeş │Lunca Corbului │PANĂ ŞTEFAN │10 │352 │83070 │83070 │Arabil │Extravilan│692,00 │26,00 │74,36 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│31 │Argeş │Lunca Corbului │PANĂ VASILE │10 │352 │83048 │83048 │Arabil │Extravilan│675,00 │240,00 │686,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GLIGĂNEANU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│32 │Argeş │Lunca Corbului │FLOREA, │10 │352 │82995 │82995 │Arabil │Extravilan│101,00 │88,00 │251,68 │
│ │ │ │GLIGĂNEANU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │NATALIA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GLIGĂNEANU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│33 │Argeş │Lunca Corbului │FLOREA, │10 │352 │84553 │84553 │Arabil │Extravilan│120,00 │101,00 │288,86 │
│ │ │ │GLIGĂNEANU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │NATALIA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│34 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ION DAN │10 │352 │83038 │83038 │Arabil │Extravilan│17,00 │17,00 │48,62 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│35 │Argeş │Lunca Corbului │POPA TUDOR │10 │352 │83049 │83049 │Arabil │Extravilan│1.845,00 │66,00 │188,76 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│36 │Argeş │Lunca Corbului │BOTAŞ ELISABETA │10 │352 │83066 │83066 │Arabil │Extravilan│3.061,00 │127,00 │363,22 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│37 │Argeş │Lunca Corbului │BADEA CONSTANTINA│6 │241 │82652 │82652 │Arabil │Extravilan│2.326,00 │86,00 │245,96 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│38 │Argeş │Lunca Corbului │VICOST - S.R.L. │6 │241 │82766 │82766 │Arabil │Extravilan│6.580,00 │430,00 │1.229,8 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│39 │Argeş │Lunca Corbului │POPA DIDINA │6 │241 │82736 │82736 │Arabil │Extravilan│2.723,00 │661,00 │1.890,46 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│40 │Argeş │Lunca Corbului │POPA DIDINA │6 │241 │82738 │82738 │Arabil │Extravilan│14.520,00│38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│41 │Argeş │Lunca Corbului │POPA DIDINA │6 │241 │82700 │82700 │Arabil │Extravilan│3.179,00 │45,00 │128,7 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│42 │Argeş │Lunca Corbului │VICOST - S.R.L. │6 │241 │82768 │82768 │Arabil │Extravilan│27.459,00│1.052,00 │3.008,72 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │RĂDULESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│43 │Argeş │Lunca Corbului │PĂDUROIU │7 │243/1 │82678 │82678 │Arabil │Extravilan│1.475,00 │326,00 │932,36 │
│ │ │ │MARIA LUMINIŢA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │LANGĂ ILIE TOMA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│44 │Argeş │Lunca Corbului │LANGĂ GHEORGHE, │7 │243 │82717 │82717 │Arabil │Extravilan│2.033,00 │246,00 │703,56 │
│ │ │ │TOMARU MARIANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│45 │Argeş │Lunca Corbului │NICOLAE DUMITRU │7 │243/1 │82657 │82657 │Arabil │Extravilan│4.924,00 │254,00 │726,44 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│46 │Argeş │Lunca Corbului │BOŢÂRCĂ NICOLAE │7 │243/1 │82693 │82693 │Arabil │Extravilan│1.967,00 │116,00 │331,76 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│47 │Argeş │Lunca Corbului │STANESCU MARIN │7 │243/1 │82666 │82666 │Arabil │Extravilan│8.253,00 │21,00 │60,06 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │LANGĂ ILIE TOMA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│48 │Argeş │Lunca Corbului │LANGĂ GHEORGHE, │7 │243 │82715 │82715 │Arabil │Extravilan│108,00 │108,00 │308,88 │
│ │ │ │TOMARU MARIANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│49 │Argeş │Lunca Corbului │SIMA MARIN │7 │243/1 │12755 │12755 │Arabil │Extravilan│4.800,00 │338,00 │966,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│50 │Argeş │Lunca Corbului │STANESCU MARIN │7 │243/1 │82664 │82664 │Arabil │Extravilan│11.867,00│200,00 │572 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│51 │Argeş │Lunca Corbului │BOŢÂRCĂ NICOLAE │7 │243/1 │82691 │82691 │Arabil │Extravilan│2.855,00 │105,00 │300,3 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│52 │Argeş │Lunca Corbului │NICOLAE DUMITRU │7 │243/1 │82655 │82655 │Arabil │Extravilan│6.050,00 │332,00 │949,52 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │RĂDULESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│53 │Argeş │Lunca Corbului │PĂDUROIU │7 │243/1 │82676 │82676 │Arabil │Extravilan│3.219,00 │418,00 │1.195,48 │
│ │ │ │MARIA LUMINIŢA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│54 │Argeş │Lunca Corbului │ANDREESCU STAN │6 │241 │83184 │83184 │Arabil │Extravilan│1.660,00 │1.005,00 │2.874,3 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│55 │Argeş │Lunca Corbului │ANDREESCU STAN │6 │241 │- │- │Arabil │Extravilan│2.936,00 │662,00 │1.893,32 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│56 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ILIE │7 │243 │82838 │82838 │Arabil │Extravilan│1.667,00 │38,00 │108,68 │
│ │ │ │IULIAN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│57 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ION │7 │243 │82961 │82961 │Arabil │Extravilan│1.663,00 │38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ŞERBAN ION │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│58 │Argeş │Lunca Corbului │VIOREL, ŞERBAN │7 │243 │83023 │83023 │Arabil │Extravilan│1.659,00 │38,00 │108,68 │
│ │ │ │FLORENTINA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ANTOANETA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│59 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ELENA │7 │243 │82948 │82948 │Arabil │Extravilan│1.655,00 │38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│60 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ILIE │7 │243 │82892 │82892 │Arabil │Extravilan│4.460,00 │103,00 │294,58 │
│ │ │ │IULIAN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│61 │Argeş │Lunca Corbului │SERBAN ION │7 │243 │82927 │82927 │Arabil │Extravilan│4.483,00 │159,00 │454,74 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ŞERBAN ION │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│62 │Argeş │Lunca Corbului │VIOREL, ŞERBAN │7 │243 │82915 │82915 │Arabil │Extravilan│4.793,00 │327,00 │935,22 │
│ │ │ │FLORENTINA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ANTOANETA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│63 │Argeş │Lunca Corbului │SĂMĂREANU STELIAN│4 │149, │82637 │82637 │Arabil │Extravilan│11.205,00│176,00 │503,36 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│64 │Argeş │Lunca Corbului │TORNEA MARIA │4 │149, │83118 │83118 │Arabil │Extravilan│3.768,00 │179,00 │511,94 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│65 │Argeş │Lunca Corbului │POPA ION │4 │149, │83154 │83154 │Arabil │Extravilan│3.667,00 │60,00 │171,6 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│66 │Argeş │Lunca Corbului │TĂNASE ION, │4 │149, │83163 │83163 │Arabil │Extravilan│3.036,00 │53,00 │151,58 │
│ │ │ │TĂNASE RADU │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│67 │Argeş │Lunca Corbului │TĂNASE MARIA │4 │149 │82587 │82587 │Arabil │Extravilan│1.148,00 │20,00 │57,2 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│68 │Argeş │Lunca Corbului │ZAMFIRA IOANA │4 │149 │83103 │83103 │Arabil │Extravilan│7.925,00 │131,00 │374,66 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│69 │Argeş │Lunca Corbului │OANĂ ANGHEL, OANĂ│4 │149, │82590 │82590 │Arabil │Extravilan│3.767,00 │67,00 │191,62 │
│ │ │ │MARIA │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│70 │Argeş │Lunca Corbului │OANĂ ANGHEL, OANĂ│4 │149, │82599 │82599 │Arabil │Extravilan│4.023,00 │176,00 │503,36 │
│ │ │ │MARIA │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│71 │Argeş │Lunca Corbului │DINCĂ DUMITRU │4 │149, │82596 │82596 │Arabil │Extravilan│5.156,00 │242,00 │692,12 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│72 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ION │7 │243 │82964 │82964 │Arabil │Extravilan│485,00 │38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│73 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ILIE │7 │243 │82841 │82841 │Arabil │Extravilan│483,00 │38,00 │108,68 │
│ │ │ │IULIAN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│74 │Argeş │Lunca Corbului │VĂTĂŞELU LILIANA │7 │243 │82879 │82879 │Arabil │Extravilan│1.273,00 │66,00 │188,76 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│75 │Argeş │Lunca Corbului │VĂTĂŞELU LILIANA │7 │243 │82876 │82876 │Arabil │Extravilan│103,00 │61,00 │174,46 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│76 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ILIE │7 │243 │82895 │82895 │Arabil │Extravilan│1.371,00 │104,00 │297,44 │
│ │ │ │IULIAN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│77 │Argeş │Lunca Corbului │ŞERBAN ELENA │7 │243 │82951 │82951 │Arabil │Extravilan│495,00 │38,00 │108,68 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ŞERBAN ION │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│78 │Argeş │Lunca Corbului │VIOREL, ŞERBAN │7 │243 │83026 │83026 │Arabil │Extravilan│490,00 │38,00 │108,68 │
│ │ │ │FLORENTINA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ANTOANETA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ŞERBAN ION │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│79 │Argeş │Lunca Corbului │VIOREL, ŞERBAN │7 │243 │82917 │82917 │Arabil │Extravilan│1.841,00 │357,00 │1.021,02 │
│ │ │ │FLORENTINA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ANTOANETA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│80 │Argeş │Lunca Corbului │SERBAN ION │7 │243 │82929 │82929 │Arabil │Extravilan│1.437,00 │129,00 │368,94 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│81 │Argeş │Lunca Corbului │SĂMĂREANU STELIAN│4 │149, │82639 │82639 │Arabil │Extravilan│11.288,00│352,00 │1.006,72 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│82 │Argeş │Lunca Corbului │POPA ION │4 │149, │83156 │83156 │Arabil │Extravilan│3.446,00 │60,00 │171,6 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│83 │Argeş │Lunca Corbului │TĂNASE ION, │4 │149, │83165 │83165 │Arabil │Extravilan│2.944,00 │53,00 │151,58 │
│ │ │ │TĂNASE RADU │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│84 │Argeş │Lunca Corbului │TĂNASE MARIA │4 │149, │82589 │82589 │Arabil │Extravilan│1.156,00 │20,00 │57,2 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│85 │Argeş │Lunca Corbului │ZAMFIRA IOANA │4 │149, │83105 │83105 │Arabil │Extravilan│6.773,00 │131,00 │374,66 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│86 │Argeş │Lunca Corbului │OANĂ ANGHEL, OANĂ│4 │149, │82592 │82592 │Arabil │Extravilan│3.422,00 │98,00 │280,28 │
│ │ │ │MARIA │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│87 │Argeş │Lunca Corbului │OANĂ ANGHEL, OANĂ│4 │149, │82601 │82601 │Arabil │Extravilan│3.747,00 │301,00 │860,86 │
│ │ │ │MARIA │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│88 │Argeş │Lunca Corbului │DINCĂ DUMITRU │4 │149, │82598 │82598 │Arabil │Extravilan│4.599,00 │13,00 │37,18 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│89 │Argeş │Lunca Corbului │TORNEA MARIA │4 │149, │83120 │83120 │Arabil │Extravilan│3.579,00 │62,00 │177,32 │
│ │ │ │ │ │150 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│90 │Argeş │Lunca Corbului │MIROIU GHERGHINA │4 │64 │82421 │82421 │Arabil │Extravilan│2.188,00 │481,00 │1.375,66 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│91 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │4 │63 │12460 │12460 │Păşune │Extravilan│7.264,00 │110,00 │243,1 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │COCIŞ CARMEN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ANGELICA, GEANTĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│92 │Argeş │Lunca Corbului │NICOLAE DANIEL, │4 │55, 56 │12466 │12466 │Arabil │Extravilan│21.587,00│627,00 │1.793,22 │
│ │ │ │DRĂGHICIU EMILIA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ELEONORA, GEANTĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ELISABETA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │COSTINESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│93 │Argeş │Lunca Corbului │TEODORA, │4 │55 │12465 │12465 │Arabil │Extravilan│5.100,00 │587,00 │1.678,82 │
│ │ │ │COSTINESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │NICOLAE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│94 │Argeş │Lunca Corbului │MIHĂILĂ NICOLETA │4 │55 │12464 │12464 │Arabil │Extravilan│31.100,00│1.134,00 │3.243,24 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│95 │Argeş │Lunca Corbului │GAVRILA-DAVID │4 │55 │12462 │12462 │Arabil │Extravilan│6.100,00 │245,00 │700,7 │
│ │ │ │CLAUDIU-GABRIEL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│96 │Argeş │Lunca Corbului │GAVRILA-DAVID │4 │55 │12462 │12462 │Arabil │Extravilan│6.100,00 │17,00 │48,62 │
│ │ │ │CLAUDIU-GABRIEL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│97 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │4 │55 │12463 │12463 │Arabil │Extravilan│2.500,00 │5,00 │14,3 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│98 │Argeş │Lunca Corbului │CONSTANTINESCU │3 │41 │10555 │10555 │Arabil │Extravilan│9.934,00 │56,00 │160,16 │
│ │ │ │ILIE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│99 │Argeş │Lunca Corbului │CAZACU GHEORGHITA│3 │41 │10556 │10556 │Arabil │Extravilan│5.537,00 │37,00 │105,82 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│100 │Argeş │Lunca Corbului │DINCA IOANA │3 │41 │10557 │10557 │Arabil │Extravilan│13.345,00│76,00 │217,36 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│101 │Argeş │Lunca Corbului │PALADIANU IOANA │3 │41 │82225 │82225 │Arabil │Extravilan│5.520,00 │43,00 │122,98 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│102 │Argeş │Lunca Corbului │ILIE ELENA │3 │41 │10559 │10559 │Arabil │Extravilan│5.873,00 │47,00 │134,42 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│103 │Argeş │Lunca Corbului │DOGARU LEONTINA │3 │41 │10560 │10560 │Arabil │Extravilan│8.353,00 │69,00 │197,34 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│104 │Argeş │Lunca Corbului │ZAMFIR │3 │41 │10561 │10561 │Arabil │Extravilan│9.756,00 │92,00 │263,12 │
│ │ │ │ALEXANDRU-GABRIEL│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│105 │Argeş │Lunca Corbului │NEACŞU NICOLAE │3 │41 │10562 │10562 │Arabil │Extravilan│7.005,00 │70,00 │200,2 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│106 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │3 │41 │10563 │10563 │Arabil │Extravilan│4.820,00 │83,00 │237,38 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│107 │Argeş │Lunca Corbului │ŢÎNŢU STAN │3 │41 │10568 │10568 │Arabil │Extravilan│11.164,00│464,00 │1.327,04 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│108 │Argeş │Lunca Corbului │IONESCU FILOFTEIA│3 │41 │10569 │10569 │Arabil │Extravilan│11.730,00│185,00 │529,1 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│109 │Argeş │Lunca Corbului │IONESCU FILOFTEIA│1 │12/1 │12243 │12243 │Arabil │Extravilan│600,00 │303,00 │866,58 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│110 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │1 │12/1 │12242 │12242 │Arabil │Extravilan│1.705,00 │262,00 │749,32 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│111 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │1 │12/1 │12240 │12240 │Arabil │Extravilan│1.890,00 │198,00 │566,28 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│112 │Argeş │Lunca Corbului │PETRE VICTORIA │1 │12/1 │12239 │12239 │Arabil │Extravilan│3.950,00 │224,00 │640,64 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │MIRA ION, POPESCU│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│113 │Argeş │Lunca Corbului │MARIA, MÎRŢĂ │2 │23, 25,│12277 │12277 │Arabil │Extravilan│15.157,00│28,00 │80,08 │
│ │ │ │IOANA, IONESCU │ │27 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ILEANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│114 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │2 │23, 27 │12278 │12278 │Arabil │Extravilan│7.700,00 │57,00 │163,02 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│115 │Argeş │Lunca Corbului │MARIN MARIA │2 │23, 27 │12280 │12280 │Arabil │Extravilan│7.297,00 │75,00 │214,5 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│116 │Argeş │Lunca Corbului │SĂMĂREANU ION │2 │23, 27,│12281 │12281 │Arabil │Extravilan│3.780,00 │184,00 │526,24 │
│ │ │ │ │ │29 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│117 │Argeş │Lunca Corbului │SĂMĂREANU │2 │23, 27 │12282 │12282 │Arabil │Extravilan│12.857,00│1.102,00 │3.151,72 │
│ │ │ │CONSTANTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│118 │Argeş │Lunca Corbului │POPESCU GHEORGHE │2 │23, 27 │12283 │12283 │Arabil │Extravilan│12.709,00│1.277,00 │3.652,22 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│119 │Argeş │Lunca Corbului │GROZEA DUMITRU │2 │23, 27 │12284 │12284 │Arabil │Extravilan│10.000,00│622,00 │1.778,92 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│120 │Argeş │Lunca Corbului │ZĂMÂRCARU FLOAREA│2 │23, 27 │12295 │12295 │Arabil │Extravilan│7.500,00 │143,00 │408,98 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│121 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │2 │27, 30 │12285 │12285 │Arabil │Extravilan│18.339,00│473,00 │1.352,78 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA LUNCA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│122 │Argeş │Lunca Corbului │CORBULUI - │2 │27, 30 │12285 │12285 │Arabil │Extravilan│18.339,00│357,00 │1.021,02 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│123 │Argeş │Lunca Corbului │ILIE VALENTIN, │2 │31 │82446 │82446 │Arabil │Extravilan│2.181,00 │49,00 │140,14 │
│ │ │ │ILIE DIANA MARIA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│124 │Argeş │Albota │BADEA VIRGIL │38 │289, │13121 │13121 │Arabil │Extravilan│380,00 │103,00 │1.339,00 │
│ │ │ │ │ │295 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│125 │Argeş │Albota │BADEA VIRGIL │38 │289, │14058 │14058 │Arabil │Extravilan│1.349,00 │149,00 │1.937,00 │
│ │ │ │ │ │295 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │289, │ │ │ │ │ │ │ │
│126 │Argeş │Albota │BARBU MIHAI │38 │294, │13108 │13108 │Arabil │Extravilan│2.099,00 │156,00 │2.028,00 │
│ │ │ │ │ │295 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │289, │ │ │ │ │ │ │ │
│127 │Argeş │Albota │TRUŞCĂ BEBE │38 │295, │13324 │13324 │Arabil │Extravilan│7.188,00 │271,00 │3.523,00 │
│ │ │ │ │ │296 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │289, │ │ │ │ │ │ │ │
│128 │Argeş │Albota │BARBU ION │38 │294, │13178 │13178 │Arabil │Extravilan│1.204,00 │24,00 │312,00 │
│ │ │ │ │ │295 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│129 │Argeş │Albota │BALASA FLOAREA │34 │261 │12827 │12827 │Arabil │Extravilan│2.683,00 │4,00 │52,00 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│130 │Argeş │Albota │PAUNA MARIA │34 │261 │12818 │12818 │Arabil │Extravilan│2.671,00 │219,00 │2.847,00 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ILIE MIHAI, ILIE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│131 │Argeş │Albota │LEONTIN ION, ILIE│34 │261 │12831 │12831 │Arabil │Extravilan│1.329,00 │241,00 │3.133,00 │
│ │ │ │VALENTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│132 │Argeş │Albota │VLAD FLOAREA │34 │261 │13077 │13077 │Arabil │Extravilan│3.631,00 │395,00 │5.135,00 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│133 │Argeş │Albota │VLAD FLOAREA │34 │261 │14069 │14069 │Arabil │Extravilan│899,00 │264,00 │3.432,00 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│134 │Argeş │Albota │DIN CORNEL VIOREL│34 │261 │12847 │12847 │Arabil │Extravilan│2.654,00 │95,00 │1.235,00 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │TANASE IOANA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE DUMITRA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│135 │Argeş │Costeşti │TANASE GHEORGHE, │25A │445 │85000 │85000 │Arabil │Extravilan│6.636,00 │63,00 │180,18 │
│ │ │ │TANASE MARIN, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE ANDREI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│136 │Argeş │Costeşti │SIMION ITALIA │1 │- │81766 │81766 │Arabil │Extravilan│5.594,00 │737,00 │2.107,82 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GHEORGHE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│137 │Argeş │Costeşti │FLORINEL, GAJGĂ │25A │445 │84922 │84922 │Arabil │Extravilan│6.069,00 │27,00 │61,43 │
│ │ │ │MARIANA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │TANASE IOANA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE DUMITRA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│138 │Argeş │Costeşti │TANASE GHEORGHE, │25A │445 │85074 │85074 │Arabil │Extravilan│1.733,00 │523,00 │1.189,83 │
│ │ │ │TANASE MARIN, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE ANDREI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│139 │Argeş │Costeşti │BRATU MARINELA │- │- │80743 │80743 │Arabil │Intravilan│9.991,00 │318,00 │4.547,4 │
│ │ │ │RUXANDRA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│140 │Argeş │Costeşti │TANASE MIHAI │25A │445 │85315 │85315 │Arabil │Intravilan│1.265,00 │352,00 │5.033,6 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │SANDU CRISTINA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│141 │Argeş │Costeşti │SANDU │25A │445 │82960 │82960 │Arabil │Intravilan│5.919,00 │182,00 │2.602,6 │
│ │ │ │LAURENTIU FLORIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │TANASE IOANA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE DUMITRA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│142 │Argeş │Costeşti │TANASE MARIN, │25A │445 │84881 │84881 │Arabil │Intravilan│6.399,00 │1.213,00 │17.345,9 │
│ │ │ │TANASE GHEORGHE, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │TANASE ANDREI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│143 │Argeş │Costeşti │TEODOR GHERGHINA │25A │- │84884 │84884 │Arabil │Extravilan│3.846,00 │296,00 │673,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│144 │Argeş │Costeşti │TEODOR GHERGHINA │25A │- │86901 │86901 │Arabil │Extravilan│489,00 │407,00 │925,93 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│145 │Argeş │Costeşti │DUDAU MARIA │25A │445 │85062 │85062 │Arabil │Extravilan│768,00 │271,00 │616,53 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│146 │Argeş │Costeşti │BARBU CONSTANTIN │- │- │80851 │80851 │Curţi-construcţii│Intravilan│1.525,00 │87,00 │2.488,2 │
│ │ │ │ALEXANDRU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GHICA ILIE, GHICA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │FLOREA, GHICA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│147 │Argeş │Costeşti │DUMITRA, GHICA │3 │44 │85258 │85258 │Arabil │Extravilan│1.258,00 │567,00 │1.289,93 │
│ │ │ │ION, GHICA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │CONSTANTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│148 │Argeş │Costeşti │NECŞOI MARIUS │3 │44 │86845 │86845 │Arabil │Extravilan│421,00 │421,00 │957,78 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│149 │Argeş │Costeşti │MANU MIHAELA │3 │44 │85227 │85227 │Arabil │Extravilan│3.313,00 │485,00 │1.103,38 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│150 │Argeş │Costeşti │DOBRE VALENTIN │7 │128 │86040 │86040 │Arabil │Extravilan│3.458,00 │1.181,00 │2.686,78 │
│ │ │ │VIRGIL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│151 │Argeş │Costeşti │DOBRE VALENTIN │7 │128 │86852 │86852 │Arabil │Extravilan│198,00 │198,00 │450,45 │
│ │ │ │VIRGIL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│152 │Argeş │Costeşti │LEANA GHEORGHE │7 │128 │86018 │86018 │Arabil │Extravilan│10.663,00│2.172,00 │4.941,3 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│153 │Argeş │Costeşti │MINCA GHEORGHE │7 │128 │85034 │85034 │Arabil │Extravilan│1.562,00 │1.331,00 │3.028,03 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│154 │Argeş │Costeşti │COSTEŞTI - │13 │169 │86632 │86632 │Arabil │Extravilan│63.102,00│504,00 │1.441,44 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│155 │Argeş │Costeşti │COSTEŞTI - │13 │169 │86642 │86642 │Arabil │Extravilan│53.048,00│219,00 │498,23 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│156 │Argeş │Costeşti │COSTEŞTI - │13 │169 │86627 │86627 │Arabil │Extravilan│124,00 │79,00 │179,73 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│157 │Argeş │Costeşti │PREDA STEFAN │13 │169 │85465 │85465 │Arabil │Extravilan│8.455,00 │646,00 │1.469,65 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UAT COMUNA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│158 │Argeş │Costeşti │COSTEŞTI - │13 │169 │86796 │86796 │Arabil │Extravilan│6.346,00 │130,00 │295,75 │
│ │ │ │domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GHIOLD VASILE, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │MARIN DUMITRA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│159 │Argeş │Costeşti │BARBULESCU │7 │128 │85090 │85090 │Arabil │Extravilan│4.692,00 │160,00 │364 │
│ │ │ │FLOAREA, ENESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │DAN CONSTANTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │GHIOLD VASILE, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │MARIN DUMITRA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│160 │Argeş │Costeşti │BARBULESCU │7 │128 │- │- │Arabil │Extravilan│336,00 │137,00 │311,68 │
│ │ │ │FLOAREA, ENESCU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │DAN CONSTANTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│161 │Argeş │Costeşti │SIMA GHEORGHE │7 │128 │85596 │85596 │Arabil │Extravilan│24.427,00│382,00 │869,05 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│162 │Argeş │Costeşti │SIMA GHEORGHE │7 │128 │86814 │86814 │Arabil │Extravilan│71,00 │62,00 │141,05 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│163 │Argeş │Costeşti │DUMITRU STAN │7 │128 │- │- │Arabil │Extravilan│28.000,00│440,00 │1.001 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│164 │Argeş │Oarja │BUJOR STELICA │38 │775 │81846 │81846 │Arabil │Extravilan│11.700,00│106,00 │1.102,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│165 │Argeş │Oarja │UAT COMUNA OARJA │38 │775 │83828 │83828 │Arabil │Extravilan│18.123,00│1.678,00 │17.451,2 │
│ │ │ │- domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│166 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │38 │775 │- │- │Arabil │Extravilan│6.296,00 │974,00 │10.129,6 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│167 │Argeş │Oarja │UAT COMUNA OARJA │38 │775 │83827 │83827 │Arabil │Extravilan│5.475,00 │836,00 │8.694,4 │
│ │ │ │- domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│168 │Argeş │Oarja │MILITARU DOREL │38 │775 │83821 │83821 │Arabil │Extravilan│1.376,00 │578,00 │6.011,2 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│169 │Argeş │Oarja │UAT COMUNA OARJA │38 │775 │83822 │83822 │Arabil │Extravilan│1.100,00 │461,00 │4.794,4 │
│ │ │ │- domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│170 │Argeş │Oarja │UAT COMUNA OARJA │38 │775 │83833 │83833 │Arabil │Extravilan│1.093,00 │458,00 │4.763,2 │
│ │ │ │- domeniu privat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│171 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │38 │775 │- │- │Arabil │Extravilan│1.491,00 │309,00 │3.213,6 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│172 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │42 │814 │- │- │Arabil │Extravilan│68.398,00│986,00 │10.254,4 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│173 │Argeş │Oarja │CÎRSTEA DOREL, │42 │814 │83114 │83114 │Arabil │Extravilan│2.059,00 │2,00 │20,8 │
│ │ │ │DUMITRAŞCU VASILE│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│174 │Argeş │Oarja │BILEA MARIN │42 │814 │83146 │83146 │Arabil │Extravilan│5.722,00 │105,00 │1.092 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│175 │Argeş │Oarja │GHEORGHE NICULINA│42 │814 │80306 │80306 │Arabil │Extravilan│7.175,00 │356,00 │3.702,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│176 │Argeş │Oarja │DRAGOMIR ION │42 │814 │83115 │83115 │Arabil │Extravilan│6.535,00 │15,00 │156 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│177 │Argeş │Oarja │BILEA MARIN │42 │814 │83146 │83146 │Arabil │Extravilan│5.722,00 │51,00 │530,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│178 │Argeş │Oarja │BILEA MARIN │42 │814 │83131 │83131 │Arabil │Extravilan│601,00 │101,00 │1.050,4 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│179 │Argeş │Oarja │CÎRSTEA MARIN │42 │814 │83363 │83363 │Arabil │Extravilan│1.095,00 │178,00 │1.851,2 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│180 │Argeş │Oarja │CÎRSTEA MARIN │42 │814 │83363 │83363 │Arabil │Extravilan│1.095,00 │4,00 │41,6 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│181 │Argeş │Oarja │ANGELESCU │42 │814 │83148 │83148 │Arabil │Extravilan│734,00 │181,00 │1.882,4 │
│ │ │ │CONSTANTIN │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│182 │Argeş │Oarja │MICŞĂ IOANA │42 │814 │83149 │83149 │Arabil │Extravilan│1.391,00 │292,00 │3.036,8 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │UDREA MARIA, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│183 │Argeş │Oarja │UDREA MARIN, │42 │814 │83142 │83142 │Arabil │Extravilan│1.101,00 │46,00 │478,4 │
│ │ │ │MICŞĂ FLOAREA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│184 │Argeş │Oarja │SANDU ION │49 │915 │82481 │82481 │Arabil │Extravilan│3.200,00 │3,00 │31,2 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│185 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │49 │915 │- │- │Arabil │Extravilan│98.364,00│55,00 │572 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│186 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │49 │915 │- │- │Arabil │Extravilan│98.364,00│272,00 │2.828,8 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│187 │Argeş │Oarja │RADU MARIA │50 │- │82374 │82374 │Arabil │Extravilan│2.779,00 │27,00 │280,8 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┤
│188 │Argeş │Oarja │PROPRIETAR │50 │- │- │- │Arabil │Extravilan│70,00 │9,00 │93,6 │
│ │ │ │NEIDENTIFICAT*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┴────────┴─────────────────┴──────────┴─────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │TOTAL │47.178,00 │235.216,99 │
│ │ │ │ │ │ │ │mp │ │
└────┴───────┴─────────────────────────┴─────────────────┴───────┴───────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴───────────┘
*) Pentru toate poziţiile în care la coloana „Numele şi prenumele proprietarului/deţinătorului“ se regăseşte menţiunea „Proprietar neidentificat“, astfel cum reiese din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deţinătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentaţiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere în condiţiile legii. ANEXA 3 LISTA cuprinzând imobilele proprietate publică a statului, situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului şi Costeşti din judeţul Argeş
┌────┬───────┬─────────────┬────────────────┬─────┬───────┬───────┬────┬────────┬─────────┬──────────┬─────────┬────────────┐
│ │ │ │Denumirea │ │ │ │Nr. │ │ │ │Suprafaţă│Suprafaţă │
│Nr. │ │Unitatea │proprietarului/ │Nr. │ │ │cad.│Nr. │Categoria│Intravilan│totală │supusă │
│crt.│Judeţul│administrativ│deţinătorului │MF │Tarlaua│Parcela│/ │carte │de │/ │teren │transferului│
│ │ │- teritorială│dreptului de │ │ │ │topo│funciară│folosinţă│Extravilan│(mp) │(mp) │
│ │ │ │administrare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────┼────────────────┼─────┼───────┼───────┼────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │11 │12 │
├────┼───────┼─────────────┼────────────────┼─────┼───────┼───────┼────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │Statul român, în│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │administrarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Ministerului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │Argeş │Lunca │Transporturilor │12248│- │DN 65A │1 │1 │Drum │Extravilan│111.714 │6.214 │
│ │ │Corbului │şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Infrastructurii,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │prin C.N.A.I.R. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │- S.A. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────┼────────────────┼─────┼───────┼───────┼────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │Statul român, în│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │administrarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Ministerului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2 │Argeş │Costeşti │Transporturilor │12248│- │DN 65A │- │- │Drum │Intravilan│12.613 │142 │
│ │ │ │şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Infrastructurii,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │prin C.N.A.I.R. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │- S.A. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────┼────────────────┼─────┼───────┼───────┼────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │Statul român, în│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │administrarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Ministerului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│3 │Argeş │Costeşti │Transporturilor │12248│- │DN 65A │- │- │Drum │Intravilan│896 │172 │
│ │ │ │şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Infrastructurii,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │prin C.N.A.I.R. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │- S.A. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────┼────────────────┼─────┼───────┼───────┼────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │TOTAL │6.528 │
└────┴───────┴─────────────┴────────────────┴─────┴───────┴───────┴────┴────────┴─────────┴──────────┴─────────┴────────────┘
ANEXA 4 LISTA cuprinzând imobilele proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, situate pe amplasament suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 4, aflate pe raza localităţilor Lunca Corbului, Bradu şi Suseni din judeţul Argeş
┌────┬───────┬─────────────────────────┬──────────────┬───────┬───────┬─────┬────────┬─────────┬──────────┬─────────┬────────────┐
│ │ │ │Denumirea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │proprietarului│ │ │Nr. │Nr. │Categoria│Intravilan│Suprafaţă│Suprafaţă │
│Nr. │Judeţul│Unitatea │/ │Tarlaua│Parcela│cad./│carte │de │/ │totală │supusă │
│crt.│ │administrativ-teritorială│deţinătorului │ │ │topo │funciară│folosinţă│Extravilan│teren │transferului│
│ │ │ │dreptului de │ │ │ │ │ │ │(mp) │(mp) │
│ │ │ │administrare │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │11 │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│1 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │84596│84596 │Drum │Extravilan│537 │33 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│2 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │82307│82307 │Drum │Extravilan│12 │12 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│3 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │9 │350 │82295│82295 │Drum │Extravilan│3.093 │17 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│4 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │82309│82309 │Drum │Extravilan│668 │183 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│5 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │4 │57 │82315│82315 │Drum │Extravilan│1.227 │24 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│6 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │82281│82281 │Drum │Extravilan│2.389 │422 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│7 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │82281│82281 │Drum │Extravilan│2.389 │938 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│8 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │82281│82281 │Drum │Extravilan│2.389 │401 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│9 │Argeş │Lunca Corbului │UAT Comuna │- │- │44 │44 │Drum │Extravilan│12.857 │412 │
│ │ │ │Lunca Corbului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│10 │Argeş │Bradu │UAT Comuna │18 │121 │89453│89453 │Păşune │Extravilan│4.094 │604 │
│ │ │ │Bradu │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│11 │Argeş │Bradu │UAT Comuna │18 │121 │88453│88453 │Păşune │Extravilan│214.353 │1.353 │
│ │ │ │Bradu │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│12 │Argeş │Suseni │UAT Comuna │3 │- │81204│81204 │Păşune │Extravilan│184.112 │2.098 │
│ │ │ │Suseni │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────┼───────┼─────┼────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │TOTAL │6.497 │
└────┴───────┴─────────────────────────┴──────────────┴───────┴───────┴─────┴────────┴─────────┴──────────┴─────────┴────────────┘
-------