Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.260 din 9 octombrie 2024  pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.260 din 9 octombrie 2024 pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1021 din 11 octombrie 2024
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (4) din Legea nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“, denumită în continuare Legea, se aprobă prezentele norme metodologice.
    (2) Normele metodologice au drept scop stabilirea modalităţii de decontare a şedinţelor de consiliere psihologică pentru părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, indiferent dacă, la data decesului acestuia, sunt asiguraţi sau nu în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Prin copil decedat în timpul sarcinii se înţelege fiinţa umană decedată începând de la sfârşitul celei de a 2-a luni de sarcină şi până la sfârşitul acesteia. Nu se consideră deces în cazul sarcinii întrerupte voluntar de părinte, cu excepţia întreruperii din motive medicale.

    ART. 2
    (1) Şedinţele de consiliere psihologică se asigură de către psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România, în specialităţile profesionale psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, organizaţi în cabinete individuale de psihologie, societăţi civile profesionale de psihologie sau cabinete asociate.
    (2) Înscrierea părinţilor în programul de acordare a şedinţelor de consiliere psihologică se realizează pe baza recomandării medicului de familie, precum şi a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima şedinţă efectuată.

    ART. 3
    (1) Beneficiază de şedinţe de consiliere psihologică fiecare dintre părinţi.
    (2) Şedinţele pot fi efectuate atât individual pentru fiecare dintre părinţi, cât şi în comun pentru ambii părinţi.
    (3) Numărul de şedinţe de consiliere psihologică este de 10, indiferent dacă acestea se efectuează individual ori în comun, fiind inclusă şi şedinţa de evaluare în care se întocmeşte raportul prevăzut la art. 2 alin. (2).
    (4) În situaţia în care până la finalizarea celor 10 şedinţe intervine un nou deces, numărul de şedinţe se prelungeşte corespunzător, fără depăşirea perioadei de 6 luni de la data ultimului deces.

    ART. 4
    (1) Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică se face, la solicitarea psihologului, de către agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are acesta domiciliul fiscal, denumită în continuare agenţia teritorială.
    (2) Pentru decontarea serviciilor de consiliere, psihologii depun la agenţia teritorială următoarele documente:
    a) copie după recomandarea medicului de familie;
    b) copie după actul de deces al copilului/fătului;
    c) copie după certificatul de naştere, pentru situaţia copilului/ copiilor decedat/decedaţi la naştere al/ai cărui/căror părinte/ părinţi poate/pot fi beneficiar/beneficiari al/ai serviciilor de consiliere psihologică;
    d) cerere de decontare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
    e) actul de identitate al psihologului;
    f) extrasul de cont al formei de exercitare a profesiei;
    g) atestatul de liberă practică al psihologului, în termen de valabilitate;
    h) certificatul de înregistrare a formei de exercitare a profesiei împreună cu anexa la acesta, emis de către Colegiul Psihologilor din România;
    i) declaraţie pe propria răspundere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2;
    j) lista beneficiarilor serviciilor de consiliere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3;
    k) raportul de evaluare prevăzut la art. 2 alin. (2), al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4.

    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) se depun în format electronic pe platforma electronică ori se transmit la adresa de e-mail comunicată de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
    (4) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. c), g) şi h) se depun lunar, în condiţiile prevăzute la alin. (3), până la data de 5 a lunii, pentru luna precedentă pentru care se solicită decontarea. Depăşirea termenului de 5 a lunii conduce la respingerea solicitării de decontare.
    (5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. a),b), d)-f) şi i) se depun o singură dată la momentul primei solicitări de decontare.
    (6) În cazul actului prin care se atestă decesul copilului în timpul sarcinii, acesta conţine obligatoriu numele ambilor părinţi, cu excepţia situaţiei în care tatăl este necunoscut sau copilul nu a fost recunoscut de către tată.

    ART. 5
    (1) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 4 alin. (2), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale, decontează sumele aferente serviciilor de consiliere psihologică prestate, prin virament în conturile bancare ale entităţilor în care îşi desfăşoară activitatea solicitanţii.
    (2) Decontarea sumelor aferente serviciilor de consiliere psihologică prestate se face în baza deciziei directorului executiv al agenţiei teritoriale. Modelul deciziei de aprobare a decontării sau de respingere a acesteia se stabileşte prin decizie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Pentru certificarea atestatului de liberă practică, Colegiul Psihologilor din România trimite lunar, în format electronic, către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Registrul unic al psihologilor, prevăzut la art. 23 alin. (5) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Utilizarea instrumentelor electronice puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în vederea decontării şedinţelor de consiliere psihologică se realizează în baza unei proceduri stabilite de comun acord cu Colegiul Psihologilor din România în termen de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Procedura este adusă la cunoştinţa psihologilor prin intermediul Colegiului Psihologilor din România.

    ART. 6
    (1) Decontarea serviciilor de consiliere psihologică se asigură în următoarele condiţii:
    a) costul unei şedinţe de consiliere psihologică este de maximum 150 de lei;
    b) durata unei şedinţe de consiliere psihologică este de 50 de minute;
    c) numărul maxim al şedinţelor de consiliere psihologică este de 10 şedinţe;
    d) perioada maximă de derulare a şedinţelor de consiliere psihologică este de 6 luni de la data decesului copilului.

    (2) Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică se efectuează pentru fiecare şedinţă, indiferent dacă acestea se efectuează individual sau în acelaşi timp pentru ambii părinţi.
    (3) În vederea decontării şedinţelor de consiliere psihologică, agenţiile teritoriale verifică următoarele:
    a) existenţa documentelor prevăzute la art. 4 alin. (2);
    b) concordanţa dintre sumele solicitate în cererea de decontare şi cele rezultate din însumarea celor înscrise în lista prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. j).

    (4) În situaţia în care, în urma verificărilor prevăzute la alin. (3), agenţia teritorială constată că nu sunt depuse toate documentele sau că se înregistrează neconcordanţe în privinţa sumelor ori a informaţiilor conţinute de documentele depuse, notifică electronic, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, psihologul/psihologii în vederea remedierii deficienţelor constatate în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării. Depăşirea termenului de 10 zile lucrătoare pentru remedierea deficienţelor constatate conduce la respingerea decontării.
    (5) În situaţia în care, ulterior decontării sumelor pentru şedinţele de consiliere psihologică, se constată că acestea au fost achitate în mod necuvenit, sumele se recuperează de la prestatorii serviciilor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în baza deciziei directorului executiv al agenţiei teritoriale. Modelul deciziei de recuperare se stabileşte prin decizie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

    ART. 7
    (1) În situaţia în care părintele/părinţii decide/decid schimbarea psihologului care furnizează şedinţele de consiliere psihologică, părintele/părinţii are/au obligaţia de a comunica agenţiei teritoriale numele noului psiholog care va efectua diferenţa până la a 10-a şedinţă de consiliere psihologică. Comunicarea se realizează electronic prin mijloacele prevăzute la art. 4 alin. (3).
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), decontarea se efectuează pentru diferenţa dintre numărul de şedinţe efectuate şi numărul maxim de şedinţe prevăzut la art. 3 alin. (3), cu respectarea prevederilor art. 4.

    ART. 8
    (1) Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică pentru părinţi încetează în următoarele situaţii:
    a) se finalizează ciclul de 10 şedinţe de consiliere psihologică;
    b) la împlinirea termenului de 6 luni de la data decesului copilului;
    c) părintele/părinţii renunţă voluntar la şedinţele de consiliere psihologică.

    (2) Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică pentru părinţi se suspendă în situaţia prevăzută la art. 7 pe perioada până la preluarea de către un alt psiholog a părintelui/părinţilor în vederea continuării şedinţelor de consiliere psihologică.
    (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) reluarea plăţii şedinţelor de consiliere psihologică se efectuează la solicitarea noului psiholog, pentru restul de şedinţe până la 10.

    ART. 9
    În cadrul Programului de acordare a şedinţelor de consiliere psihologică pentru părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, datele cu caracter personal sunt prelucrate cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.

    ART. 10
    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Francisc Oscar Gal,
                    secretar de stat
                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila
                    Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
                    Natalia-Elena Intotero
                    p. Ministrul finanţelor,
                    Alin Marius Andrieş,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 9 octombrie 2024.
    Nr. 1.260.
    ANEXA 1

    CERERE DE DECONTARE
    (model)
    Către
    Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Judeţului ........................................./Municipiului Bucureşti
    Subsemnatul/a, ......................................................, în calitate de psiholog cu drept de liberă practică, cod personal (R.U.P.) ................................................................., fiind titular/angajat în forma de exercitare a profesiei (Cabinet Individual de Psihologie/Cabinete asociate de psihologie/Societate Civilă Profesională de Psihologie) ......................................................................................, având codul de înregistrare a formei de exercitare a profesiei ........................................ (R.U.P. - Partea a II-a),
    sau angajat în ......................................................................., C.I.F. ....................................., cu sediul în localitatea ..................................., str. ..................... nr. .........., judeţul/sectorul ......................................., oraşul/municipiul .........................................., identificat(ă) cu CI/BI seria ..... nr. ......., CNP ...................., telefon ............, e-mail ......................................., vă solicit decontarea şedinţelor de consiliere psihologică pentru părinţi, în baza Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“, în contul^1 ........................................, deschis la .......................................
    ^1 Contul bancar aferent formei de exercitare a profesiei.

    Ataşez:
    [ ] copii ale recomandărilor medicilor de familie;
    [ ] copie după actul de identitate al psihologului;
    [ ] copie după extrasul de cont al formei de exercitare a profesiei;
    [ ] copie atestat liberă practică al psihologului;
    [ ] declaraţie pe propria răspundere;
    [ ] lista beneficiarilor şedinţelor de consiliere psihologică;
    [ ] raport de evaluare.

    Data .......................................
    Numele şi prenumele psihologului (în clar) ..........................
    Semnătura şi parafa psihologului ..................................
    Semnătura titularului/administratorului formei de exercitare a profesiei şi ştampila acesteia
    .......................................................................................................
    (Se poate utiliza semnătura olografă sau electronică calificată.)

    ANEXA 2

    DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
    (model)
    Către
    Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Judeţului ........................................./Municipiului Bucureşti
    Subsemnatul/a, ........................................................, cu domiciliul/sediul în localitatea ......................, str. ..................... nr. ....., judeţul/sectorul ................., oraşul/comuna ........................................., identificat(ă) cu CI/BI seria ...... nr. .........., CNP ......................, telefon .........................., e-mail ........................................, Atestat de liberă practică nr. ........., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că informaţiile cuprinse în acest document sunt corecte şi conforme cu realitatea, că sunt psiholog cu drept de liberă practică, înregistrat în Registrul psihologilor, şi că în perioada supusă raportării am furnizat servicii de consiliere psihologică în baza Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“, conform documentelor anexate.
    Data .......................................
    Numele şi prenumele (în clar) ......................................
    Semnătura şi parafa .....................................................

    ANEXA 3

    Codul formei de exercitare a profesiei (cod RUP Partea a II-a): ................
    CIF-ul formei de exercitare a profesiei: ..........................
    LISTA
    beneficiarilor serviciilor de consiliere psihologică
    pentru luna ............... anul …………. CNP psiholog: ...................................... Codul personal al psihologului (cod RUP Partea I) ....................

┌────┬─────────┬─────┬─────────┬─────┬───────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Nr. de şedinţe pentru │
│ │ │ │ │ │Numărul│ │Data │Data │care se solicită │
│ │Numele şi│ │Numele şi│ │şi data│Data │primei │ultimei │decontarea pe tip de │
│Nr. │prenumele│CNP │prenumele│CNP │actului│decesului│şedinţe │şedinţe │şedinţe │
│crt.│mamei │mamă │tatălui │tată │de │copilului│din luna │din luna ├───────────┬──────┬─┬────┤
│ │ │ │ │ │deces │ │de │de │individuale│ │ │Suma│
│ │ │ │ │ │ │ │decontare│decontare├─────┬─────┤comune│T│lei │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │mama │tata │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼─────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┼─────┼──────┼─┼────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼─────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┼─────┼──────┼─┼────┤
│2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼─────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┼─────┼──────┼─┼────┤
│3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼─────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┼─────┼──────┼─┼────┤
│… │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼─────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┼─────┼──────┼─┼────┤
│ │TOTAL │Număr│ │Număr│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │mame │ │taţi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴─────┴─────────┴─────┴───────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────┴─────┴──────┴─┴────┘



┌──────────────────────────────────────┐
│Situaţii de ieşire din Program (dacă │
│este cazul) │
└──────────────────────────────────────┘



┌────┬──────────────┬──────────┬───────┬───────┐
│ │Numele şi │ │Data │Motivul│
│Nr. │prenumele │CNP │ultimei│ieşirii│
│crt.│beneficiarului│beneficiar│şedinţe│(vezi │
│ │(părinte) │ │ │->) │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┼───────┤
│1 │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┼───────┤
│2 │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┼───────┤
│3 │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┼───────┤
│… │ │ │ │ │
├────┴──────────────┼──────────┴───────┴───────┤
│TOTAL │0 │
└───────────────────┴──────────────────────────┘



┌──────────────────────────────────────┐
│Codurile motivelor ieşirii din Program│
│1. Finalizarea ciclului de 10 şedinţe │
│de consilier psihologică; │
│2. S-a împlinit termenul de 6 luni de │
│la data decesului copilului; │
│3. Părintele/Părinţii renunţă voluntar│
│la şedinţele de consiliere │
│psihologică; │
│4. Beneficiarul a ales să continue cu │
│un alt psiholog. │
└──────────────────────────────────────┘



┌───────────┬┬────────────┬────────────┐
│Data ││ │ │
├───────────┴┼────────────┴────────────┤
│Numele şi │ │
│prenumele │ │
│psihologului│ │
│(în clar) │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Semnătura şi│Semnătura titularului/ │
│parafa │administratorului formei │
│psihologului│de exercitare a profesiei│
│ │şi ştampila acestuia │
├───────────┬┼────────────┬────────────┤
│ ││ │ │
└───────────┴┴────────────┴────────────┘



    ANEXA 4

    Denumirea formei de exercitare a profesiei: ..........
    Codul formei de exercitare a profesiei (cod RUP Partea a II-a): ..........
    CIF-ul formei de exercitare a profesiei: ..........
    CNP-ul psihologului care a întocmit raportul: ............
    Codul personal al psihologului (cod RUP Partea I): ..............
    RAPORT DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ
    I. Data evaluării psihologice: ....................................
    Sfârşit perioadă 180 de zile: ....................................

    II. Informaţii despre părinţi şi copil, după caz:

┌──────────────┬───┬──────────────┬────┐
│Numele şi │ │Numele şi │ │
│prenumele │CNP│prenumele │CNP │
│mamei │ │tatălui │ │
├──────────────┼───┼──────────────┼────┤
├──────────────┴───┴──────────────┼────┤
│Numele şi prenumele copilului │ │
│decedat în timpul sarcinii, la │CNP*│
│naştere sau până la împlinirea │ │
│vârstei de 18 ani* │ │
├─────────────────────────────────┼────┤
└─────────────────────────────────┴────┘


    * Se completează doar în cazul în care datele există.

    III. Motivul evaluării este:
    - Includerea în programul de suport pentru părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, în baza:
    – recomandării medicale nr. .......... din data ............... emisă de ............................ pentru mama*;
    – recomandării medicale nr. ............. din data ............. emisă de ................................pentru tata*
    şi a actului de deces al copilului/fătului nr. ................................. din data ................................. emis de .................................................................................................................................... .
    * Se completează numai dacă persoana, respectiv mama sau tatăl, va beneficia de şedinţe psihologice cu psihologul care completează acest raport.

    IV. Concluzii:

┌──────────────────────────────────────┐
└──────────────────────────────────────┘



    Data completării formularului: ..............................
    Psiholog cu drept de liberă practică
    (semnătura şi parafa)

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016