Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Târgu Mureş-Târgu-Neamţ - Secţiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin km 22+000 - km 181+195“, judeţul Mureş, judeţul Harghita şi judeţul Neamţ, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian-Ioan Veştea Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 29 noiembrie 2023. Nr. 1.201. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ - Secţiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin km 22+000 - km 181+195“ Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. Amplasament: judeţul Mureş, judeţul Harghita, judeţul Neamţ
┌───────────────────────────────────┬──────────┬────┐
│Valoarea totală a investiţiei │37.482.387│mii │
│(inclusiv T.V.A.): │ │lei │
├───────────────────────────────────┴──────────┴────┤
│(în preţuri la data de 26.07.2023/1 euro = 4,9292 │
│lei) │
├───────────────────────────────────┬──────────┬────┤
│din care: C + M (inclusiv T.V.A.): │32.545.881│mii │
│ │ │lei │
├───────────────────────────────────┼──────────┼────┤
│Durata de execuţie a obiectivului │54 │luni│
│de investiţii: │ │ │
├───────────────────────────────────┴──────────┴────┤
│Eşalonarea investiţiei (INV/C+M): │
├────┬─────────┬────┬──────────┬────┬───────────────┤
│Anul│5.622.358│Anul│11.244.716│Anul│11.244.716 mii │
│I: │mii lei │II: │mii lei │III:│lei │
├────┼─────────┴────┼──────────┴────┼───────────────┤
│ │4.881.882 mii │9.763.764 mii │9.763.764 mii │
│ │lei │lei │lei │
├────┴──────────────┴───────────────┴───────────────┤
│ │
├────┬─────────┬────┬───────────────────────────────┤
│Anul│5.622.358│Anul│3.748.239 mii lei │
│IV: │mii lei │V: │ │
├────┼─────────┼────┼───────────────────────────────┤
│ │4.881.882│ │3.254.589 mii lei │
│ │mii lei │ │ │
└────┴─────────┴────┴───────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────┐
│Capacităţi: │
├────────────────────────┬───────┬────┤
│Lungime traseu │159,195│km │
│autostradă: │ │ │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Lăţime platformă: │26,00 │m │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Structuri (poduri, │265 │buc.│
│viaducte, pasaje): │ │ │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Tuneluri: │47 │buc.│
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Spaţii de servicii: │8 │buc.│
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Centre de întreţinere şi│2 │buc.│
│coordonare (C.I.C.): │ │ │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Punct de sprijin şi │1 │buc.│
│întreţinere: │ │ │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Parcări de scurtă │8 │buc.│
│durată: │ │ │
├────────────────────────┼───────┼────┤
│Noduri rutiere: │5 │buc.│
└────────────────────────┴───────┴────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.