Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.173 din 25 septembrie 2024 privind suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Ploieşti-Buzău", aflate pe raza localităţilor Râfov, Dumbrava, Drăgăneşti, Albeşti-Paleologu, Tomşani, Colceag, Baba Ana din judeţul Prahova
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 971 din 26 septembrie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 8 alin. (3) şi al art. 9 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Ploieşti-Buzău“, aflate pe raza localităţilor Râfov, Dumbrava, Drăgăneşti, Albeşti-Paleologu, Tomşani, Colceag, Baba Ana din judeţul Prahova, cu modificările şi completările ulterioare, cu suma de 25,3 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 61 „Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, articolul 61.06 „Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice şi institute naţionale de cercetare-dezvoltare pentru susţinerea proiectelor aferente PNRR“.
ART. 2
Suma prevăzută la art. 1 se utilizează pentru justa despăgubire aferentă imobilelor din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 860/2021, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 929/2023.
ART. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 25 septembrie 2024.
Nr. 1.173.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: