Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.169 din 23 noiembrie 2023 privind suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 857/2018 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila", judeţele Brăila şi Tulcea
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1069 din 27 noiembrie 2023
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 857/2018 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, judeţele Brăila şi Tulcea, cu modificările şi completările ulterioare, cu suma totală de 4.067 lei care se alocă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.01 „Programe din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)“.
ART. 2
(1) Suma aprobată potrivit art. 1 se utilizează în scopul acordării justei despăgubiri pentru imobilele de la poziţiile nr. crt. 96 şi 96^2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 857/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Suma prevăzută la art. 1 se virează de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarului/deţinătorului de imobil proprietate privată care face parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situat pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 857/2018, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea efectuării plăţii despăgubirii în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
ART. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., rǎspunde de realitatea datelor, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotǎrâri, precum şi de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 23 noiembrie 2023.
Nr. 1.169.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: