Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.160 din 23 noiembrie 2023 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1067 din 27 noiembrie 2023
Având în vedere prevederile art. 68 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II din Legea nr. 253/2022 pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 decembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 21
(1) În vederea soluţionării cererilor privind repartizarea unei locuinţe sociale, autorităţile administraţiei publice locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi pentru analiza solicitărilor primite. În acest scop, prin hotărâri ale consiliilor locale se vor constitui comisii de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale şi se vor stabili şi da publicităţii, prin afişare la sediul primăriilor, numărul locuinţelor sociale şi gradul de ocupare al acestora, criteriile în baza cărora se repartizează locuinţele sociale, actele justificative necesare care însoţesc cererea şi locul de primire a cererilor. La stabilirea criteriilor se va ţine seama de prevederile art. 42 şi 43 din lege. În cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere:
a) condiţiile de locuit ale solicitanţilor;
b) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii;
c) starea sănătăţii solicitanţilor sau a unor membri ai familiilor acestora;
d) apartenenţa solicitanţilor la un grup vulnerabil, definit potrivit Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, expuşi riscului de excluziune socială şi marginalizare;
e) vechimea cererilor."
2. La articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În procesul de soluţionare a cererilor privind repartizarea unei locuinţe sociale se va ţine cont de următoarele principii:
a) transparenţă în procesul de acordare a locuinţelor sociale;
b) prevenirea şi combaterea sărăciei;
c) prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială;
d) prevenirea şi combaterea segregării;
e) nediscriminare;
f) egalitate de şanse."
3. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) În limita numărului şi structurii locuinţelor sociale disponibile, consiliile locale vor emite repartiţii în ordinea stabilită în lista de priorităţi rămasă definitivă. Repartizarea locuinţelor de necesitate se va efectua în baza criteriilor şi în condiţiile stabilite de consiliile locale conform legii.
(2) Ca măsură complementară celor prevăzute de Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, victimele violenţei domestice pot beneficia de locuinţe sociale sau de necesitate, astfel:
a) au acces la locuinţele sociale victimele violenţei domestice în cazul în care soţii au demarat, potrivit legii, procedura lichidării comunităţii, partajul bunurilor comune şi regularizarea datoriilor;
b) au acces la locuinţele de necesitate victimele violenţei domestice în cazul în care a fost emis ordin de protecţie provizoriu de poliţist şi/sau ordin de protecţie emis de instanţa judecătorească în condiţiile legii."
4. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 24
(1) Contractul de închiriere pentru locuinţe sociale sau de necesitate se încheie potrivit contractului-cadru de închiriere prevăzut în anexa nr. 8 şi prevederilor art. 44, respectiv art. 55 din lege.
(2) În situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) lit. a), durata contractului de închiriere pentru locuinţele sociale nu poate depăşi data finalizării partajului prin una dintre modalităţile prevăzute de lege.
(3) În situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) lit. b), durata contractului de închiriere pentru locuinţele de necesitate nu poate depăşi durata ordinelor de protecţie."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Adrian-Ioan Veştea
p. Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
Domnica-Doina Pârcălabu,
secretar de stat
Bucureşti, 23 noiembrie 2023.
Nr. 1.160.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: