Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 1.088 din 31 august 2022 privind modificarea art. 1 lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 147/2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare, Centrului Satelitar al Uniunii Europene şi ale Instrumentului european pentru pace, referitoare la operaţiile Uniunii Europene care au implicaţii militare sau din domeniul apărării
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC La articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 147/2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare, Centrului Satelitar al Uniunii Europene şi ale Instrumentului european pentru pace, referitoare la operaţiile Uniunii Europene care au implicaţii militare sau din domeniul apărării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, cu modificările ulterioare, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) Agenţiei Europene de Apărare, denumită în continuare AEA, înfiinţată prin Acţiunea comună 2004/551/PESC a Consiliului, înlocuită prin Decizia (PESC) 2015/1.835 a Consiliului din 12 octombrie 2015 de definire a statutului, sediului şi regulamentului de funcţionare ale Agenţiei Europene de Apărare (reformare), precum şi la bugetele proiectelor/programelor colaborative derulate sub egida AEA, în conformitate cu aranjamentele de proiect/program semnate de Ministerul Apărării Naţionale; b) Centrului Satelitar al Uniunii Europene, înfiinţat prin Acţiunea comună 2001/555/PESC a Consiliului, înlocuită prin Decizia (PESC) 2014/401 a Consiliului din 26 iunie 2014 privind Centrul Satelitar al Uniunii Europene şi de abrogare a Acţiunii comune 2001/555/PESC privind înfiinţarea Centrului Satelitar al Uniunii Europene."
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu p. Ministrul afacerilor externe, Daniela Anda Grigore Gîtman, secretar de stat Ministrul finanţelor, Adrian Câciu
Bucureşti, 31 august 2022. Nr. 1.088.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email