Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 6 lit. c) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Planul naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030, denumit în continuare PNIESC, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 bis, care se poate achiziţiona de la Biroul pentru relaţii cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, Bucureşti.
ART. 2
Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile specifice domeniului lor de activitate în vederea implementării politicilor şi măsurilor prevăzute în PNIESC.
ART. 3
Finanţarea necesară implementării politicilor şi măsurilor prevăzute în PNIESC se asigură din bugetele instituţiilor/autorităţilor publice implicate cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinaţie, precum şi prin absorbţia fondurilor europene nerambursabile şi prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanţarea publică a proiectelor finanţate din această sursă.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Tánczos Barna
Secretarul general al Guvernului,
Tiberiu Horaţiu Gorun
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
p. Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, interimar,
Iulian-Vasile Popescu,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila Zoltán
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, interimar,
Ionel Scrioşteanu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Dan Vîlceanu
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Marius Mihai Micu,
secretar de stat
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Raluca Turcan
p. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, interimar,
Vasile-Cristian Roman,
secretar de stat
Bucureşti, 4 octombrie 2021.
Nr. 1.076.
ANEXA 1
PLAN NAŢIONAL INTEGRAT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: