Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.076 din 2 noiembrie 2023  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.076 din 2 noiembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1022 din 9 noiembrie 2023
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) 7 reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, inclusiv preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei;"

    2. La articolul 2, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2^1) În lipsa preşedintelui, convocarea şi conducerea Comisiei, precum şi semnarea hotărârilor şi a răspunsurilor la notificări sunt asigurate de vicepreşedinte."

    3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În cazul solicitărilor privind autorizarea garantării de finanţări rambursabile de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, acestea pot iniţia în prealabil consultări cu Consiliul Concurenţei, în conformitate cu prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

    4. La anexa nr. 1, la articolul 1, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Cererea pentru autorizarea contractării/garantării unei finanţări rambursabile şi documentele care o însoţesc se depun în format electronic la adresa registratura@mfinante.gov.ro, fiecare document fiind un fişier distinct. Dacă documentul are o dimensiune mai mare de 10 MB, acesta va fi divizat în mai multe fişiere cu dimensiune mai mică de 10 MB. În cazul în care după înregistrarea dosarului la secretariatul Comisiei este necesar a fi depuse completări la unul sau mai multe documente, acestea se redepun în forma refăcută."

    5. La anexa nr. 1, la articolul 1, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (6^1), cu următorul cuprins:
    "(6^1) Limita de 10 MB poate fi modificată, prin ordin al ministrului finanţelor, în funcţie de evoluţia capacităţilor tehnice în domeniul informatic."

    6. La anexa nr. 1, la articolul 1, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Cererea pentru autorizarea contractării/garantării unei finanţări rambursabile şi documentele prevăzute la alin. (5) lit. c), d), f), g), i), j), k) şi l) sunt redactate de solicitant în format electronic, apoi se aplică semnătura electronică pe fişierul de tip .pdf în vederea asumării conţinutului acestora. Documentele prevăzute la alin. (5) lit. a), d) şi e) se obţin prin scanarea la o rezoluţie de minimum 200 dpi, în format .pdf, a documentelor originale şi se aplică semnătura electronică în vederea confirmării autenticităţii. Avizul unităţii teritoriale a Trezoreriei Statului se acordă electronic pe documentele prevăzute la alin. (5) lit. d) şi j), ulterior semnării acestora de către solicitant. Pentru orice alte documente solicitate de Comisie în vederea analizării cererii de autorizare a contractării/garantării finanţării rambursabile, prevăzute la alin. (5) lit. h), se va menţiona forma în care trebuie prezentate şi semnate fişierele respective. Pentru orice alte documente depuse din iniţiativa solicitantului, prevăzute la alin. (5) lit. h), se va utiliza semnătura electronică pentru asumarea conţinutului sau confirmarea autenticităţii, după caz."

    7. La anexa nr. 1, la articolul 1, alineatele (8) şi (9) se abrogă.
    8. La anexa nr. 1, la articolul 1, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(10) Dosarele care au stat la baza adoptării hotărârilor privind autorizarea contractării sau garantării de finanţări rambursabile interne ori externe se arhivează, în condiţiile legii, la Ministerul Finanţelor."

    9. La anexa nr. 1, la articolul 1, după alineatul (11) se introduc două noi alineate, alin. (12) şi (13), cu următorul cuprins:
    "(12) Documentele semnate electronic vor respecta prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice.
(13) În cazul suspendării, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, prevăzute la alin. (5) lit. a), ordonatorul principal de credite are obligaţia de a înştiinţa de îndată Comisia."

    10. La anexa nr. 1, la articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Forma de prezentare a documentelor este cea prevăzută la art. 1 alin. (7)."

    11. La anexa nr. 1, la articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Registrul datoriei publice locale, registrul garanţiilor locale, precum şi orice alte documente şi informaţii se publică, potrivit prevederilor art. 76^1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) lit. e) din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în monitorul oficial local la subeticheta «DOCUMENTE ŞI INFORMAŢII FINANCIARE». În hotărârea autorităţii deliberative se menţionează adresa de internet unde se asigură publicarea acestor documente şi informaţii."

    12. La anexa nr. 1, la articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Beneficiarii de finanţări rambursabile care constituie datorie publică locală, inclusiv unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale garante, vor raporta, în format electronic, sub semnătura ordonatorului principal de credite sau a persoanei căreia i-au fost delegate aceste atribuţii, potrivit legii, până la data de 15 inclusiv a fiecărei luni, informaţii privind finanţările rambursabile pentru luna anterioară, în structura stabilită prin normele elaborate de Ministerul Finanţelor."

    13. La anexa nr. 1, la articolul 3, după alineatul (4^4) se introduce un nou alineat, alin. (4^5), cu următorul cuprins:
    "(4^5) Cererile care se întocmesc potrivit anexei nr. 1.7 şi notificările prevăzute la art. 3 alin. (4) sunt redactate de solicitant în format electronic, apoi se aplică semnătura electronică pe fişierul de tip .pdf în vederea asumării conţinutului acestora. Documentele ataşate cererilor sau notificărilor se obţin prin scanarea la o rezoluţie de minimum 200 dpi, în format .pdf, a documentelor originale şi se aplică semnătura electronică în vederea confirmării autenticităţii."

    14. La anexa nr. 1, la articolul 3 alineatul (6), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) www.mfinante.gov.ro, în cazul Ministerului Finanţelor;"

    15. La anexa nr. 1, la articolul 3, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Adresa de poştă electronică a solicitantului, prin intermediul căreia se depun documentele menţionate la art. 1 alin. (7) şi/sau se fac comunicări operative între secretariatul Comisiei şi solicitantul respectiv, se menţionează în cererile care se întocmesc potrivit anexelor nr. 1.1 şi 1.7 şi în notificările prevăzute la art. 3 alin. (4)."

    16. La anexa nr. 2, la articolul 4, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Cererile pentru autorizare, însoţite de adresele de înaintare către Comisie şi de documentaţia prevăzută la art. 1 alin. (5) din anexa nr. 1, se transmit prin poşta electronică la adresa registratura@mfinante.gov.ro, în formatul prevăzut la art. 1 alin. (7) din anexa nr. 1. Secretariatul Comisiei verifică primirea corespunzătoare a documentelor prevăzute la art. 1 alin. (5) din anexa nr. 1. La constatarea lipsei unuia sau mai multor documente i se va cere solicitantului să completeze sau să refacă documentaţia depusă în susţinerea cererii pentru autorizare.
    ..............................
    (4) Pentru analizarea cererilor şi a documentaţiilor aferente primite de la unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, prin care se solicită autorizarea contractării sau garantării de finanţări rambursabile interne sau externe, pe termen scurt, mediu ori lung, Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar. Comisia se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a vicepreşedintelui, iar convocarea se face prin intermediul poştei electronice sau telefonic, de regulă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de şedinţa respectivă."

    17. La anexa nr. 2, la articolul 4, alineatul (3) se abrogă.
    18. La anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Consultarea dosarelor depuse de solicitanţi de către membrii Comisiei se face la sediul Ministerului Finanţelor sau electronic, la solicitarea acestora."

    19. La anexa nr. 2, articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    (1) Deliberările Comisiei se consemnează în proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte prin grija secretariatului Comisiei şi se semnează electronic de membrii acesteia, prezenţi la şedinţa respectivă. Se consideră prezenţi la şedinţă şi membrii care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice audio-video de comunicare de la distanţă.
    (2) În procesul-verbal se consemnează votul «pentru» sau «împotrivă» al fiecărui membru prezent la fiecare punct de pe ordinea de zi. Orice membru poate să solicite consemnarea în procesul-verbal a unor precizări care motivează votul acordat. În dreptul membrilor absenţi se menţionează acest fapt.
    (3) Hotărârile Comisiei se emit pe baza procesului-verbal semnat electronic de către membrii prezenţi şi se semnează doar de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte pentru învestirea cu formulă de autoritate."

    20. La anexa nr. 2, la articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Hotărârea Comisiei se comunică solicitantului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data adoptării sale, prin poşta electronică, la adresa precizată de acesta în cererile întocmite potrivit anexelor nr. 1.1 şi 1.7 sau în notificările prevăzute la art. 3 alin. (4) din anexa nr. 1. În cazul unui aviz nefavorabil, hotărârea va conţine motivarea respingerii autorizării de contractare sau de garantare a împrumutului."

    21. La anexa nr. 2, după articolul 8 se introduce un nou articol, art. 9, cu următorul cuprins:
    "ART. 9
    (1) În cazul înştiinţării Comisiei cu privire la suspendarea, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, prevăzută la art. 1 alin. (5) lit. a) din anexa nr. 1, şi nu a fost aprobată hotărârea pentru autorizarea contractării sau garantării finanţării rambursabile, secretariatul Comisiei restituie documentaţia unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.
    (2) Dacă înştiinţarea prevăzută la alin. (1) este ulterioară aprobării de către Comisie a hotărârii pentru autorizarea contractării sau garantării finanţării rambursabile, această hotărâre se suspendă până la soluţionarea în instanţa de contencios administrativ a acţiunii introduse de prefect. Comisia înştiinţează în acest sens ordonatorul principal de credite al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi finanţatorul care a emis documentul prevăzut la art. 1 alin. (5) lit. e) din anexa nr. 1, care a fost inclus în documentaţia care a stat la baza autorizării.
    (3) În situaţia în care, la data de 30 septembrie a fiecărui an, hotărârea autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, prevăzută la art. 1 alin. (5) lit. a) din anexa nr. 1, inclusă în documentaţia care a stat la baza autorizării, este suspendată, Comisia anulează tragerile autorizate pentru anul în curs şi le reautorizează pentru anii următori, în condiţiile legii.
    (4) În cazul anulării în instanţa de contencios administrativ a hotărârii autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, prevăzută la art. 1 alin. (5) lit. a) din anexa nr. 1, inclusă în documentaţia care a stat la baza autorizării, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, şi al comunicării acesteia către Comisie de către prefect sau de către ordonatorul principal de credite, Comisia anulează hotărârea pentru autorizarea contractării sau garantării finanţării rambursabile."

    22. Anexele nr. 1.1 şi 1.2 la norme şi proceduri se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.


    ART. II
    În aplicarea prevederilor art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 316/2015, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documentele prevăzute la art. 1 alin. (5), art. 2, art. 3 alin. (3), (4) şi (4^2) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. III
    Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I pct. 4-8, 11, 13 şi 14, care intră în vigoare în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Toate documentaţiile primite înainte de intrarea în vigoare a modificărilor rămân valabile şi se soluţionează de către Comisia de autorizare a împrumuturilor locale conform normelor în vigoare la momentul introducerii solicitării adresate Comisiei.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Adrian-Ioan Veştea
                    Ministrul finanţelor,
                    Marcel-Ioan Boloş

    Bucureşti, 2 noiembrie 2023.
    Nr. 1.076.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1.1 la norme şi proceduri)
 (a se vedea imaginea asociată)
    CEREREA
    pentru autorizarea contractării/garantării unei finanţări
    rambursabile interne/externe în valoare de ........ lei/valuta de contract
    Subsemnatul(a), ...........................*4), în calitate de primar/preşedinte al .............*2) ...................*3), judeţul ..............*1), vă depun prezenta cerere în vederea autorizării contractării/garantării unei finanţări rambursabile interne/externe în valoare de ......... lei/valuta de contract (cu menţionarea cursului de schimb)*6), având ca titular ...............*2)..............*3), identificat/ă prin codul de înregistrare fiscală ..................*5).
    Prin prezenta mă oblig să duc la îndeplinire prevederile Hotărârii Consiliului Local/Judeţean nr. ............... din ........ 20.... privind aprobarea contractării/garantării unei finanţări rambursabile interne/externe în valoare de ...... lei/valuta de contract, precum şi ale oricăror alte reglementări conexe.
    De asemenea, declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, că documentaţia anexată, ca parte integrantă a prezentei cereri, este conformă cu realitatea şi că unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială pe care o reprezint nu are alte obligaţii financiare interne şi externe necuprinse în calculul gradului de îndatorare.
    Condiţiile finanţării rambursabile pentru a cărei contractare/garantare se solicită autorizarea:

┌────────────┬──────────────┬────────────┬───────────────────┬───────────┬───────────┐
│ │ │Valoarea │Durata finanţării │ │ │
│Destinaţia │ │finanţării │rambursabile*7) │Rata anuală│Comisioane │
│finanţării │Denumirea │rambursabile├────────┬──────────┤a │şi alte │
│rambursabile│finanţatorului│(valuta de │Perioada│Perioada │dobânzii*7)│costuri │
│ │ │contract) │de │de │ │aferente*7)│
│ │ │ │graţie │rambursare│ │ │
├────────────┼──────────────┼────────────┼────────┼──────────┼───────────┼───────────┤
└────────────┴──────────────┴────────────┴────────┴──────────┴───────────┴───────────┘


    Ataşez prezentei cereri:
    ...............................
    ...............................

    Ordonator principal de credite
    ................*2)..............*3),
    ...............................
    ...............................
    (prenumele şi numele)
    LEGENDĂ:
    *1) Se înscrie denumirea judeţului.
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.
    *4) Se înscriu prenumele şi numele reprezentatului legal.
    *5) Se înscrie codul de înregistrare fiscală a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
    *6) Cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării calculului de transformare a valutei de contract a finanţării rambursabile în echivalent lei.
    *7) Se înscriu perioada de graţie, perioada de rambursare, rata anuală a dobânzii, respectiv comisioanele şi alte costuri din proiectul contractului finanţării rambursabile emis de finanţatorul selectat sau din termenii financiari indicativi transmişi de acesta.
    *8) Se enumeră documentele ataşate la cerere, prevăzute la art. 1 alin. (5) din anexa nr. 1 la hotărâre.

    NOTĂ:
    Prezentul model-cadru se adaptează în mod corespunzător, potrivit dinamicii legislative, precum şi situaţiilor specifice fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale.


    ANEXA 2

    (Anexa nr. 1.2 la norme şi proceduri)
 (a se vedea imaginea asociată)
    *1) Se înscrie denumirea judeţului.
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.
    *4) Se înscrie codul de înregistrare fiscală a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
    HOTĂRÂREA
    nr. ........ din ....... 20....
    privind aprobarea contractării/garantării unei
    finanţări rambursabile interne/externe în valoare de ........ lei*5)
    Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
    a) art. 1 alin. (5), art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
    b) art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
    c) art. 7 alin. (2), precum şi art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contracte;
    d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi art. 155 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) art. 61-66 şi art. 76^1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
    g) art. 2 lit. c), k), p), art. 5 alin. (1), art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare,

    ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează următoarele avize, prevăzute de lege:
    ...................................

    Luând act de:
    a) referatul de aprobare prezentat de către primarul ............*2), în calitatea sa de iniţiator, înregistrat cu nr. ...../....... 20......;
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.

    b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. ......../....... 20....;
    c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de operaţiune;
    d) avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local ............,

    constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local sau pentru refinanţarea datoriei publice locale, după caz, a căror documentaţie tehnico-economică/notă de fundamentare a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. ..../20...... privind ..............,
    în temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), coroborate cu cele ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
    Consiliul Local al ..................*2) ...................*3) adoptă prezenta hotărâre.
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.

    ART. 1
    Se aprobă contractarea/garantarea unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare de .............. lei*5), cu o maturitate de ......... ani.
    *5) În cazul în care finanţarea rambursabilă se face într-o altă unitate monetară decât moneda naţională a României, se menţionează unitatea monetară respectivă.


    ART. 2
    Contractarea/Garantarea finanţării rambursabile prevăzută la art. 1 se face pentru realizarea investiţiilor publice de interes local sau pentru refinanţarea datoriei publice locale, după caz, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

    ART. 3
    Din bugetul local al ................*2) .................*3) se asigură integral plata sau garantarea plăţii, după caz, a:
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.
    a) serviciului anual al datoriei publice locale aferent finanţării rambursabile menţionate la art. 1;
    b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii publice de interes local;
    c) oricăror altor cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.


    ART. 4
    (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a ..............*2) .................*3) următoarele date:
    a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
    b) valoarea finanţării rambursabile contractate/garantate în valuta de contract;
    c) gradul de îndatorare a ............*2) .......................*3);
    d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;
    e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
    f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă;
    g) documentele şi informaţiile prevăzute la art. 76^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.

    (2) Ordonatorul principal de credite are obligaţia de a transmite, în format electronic la adresa http://uat.mdrap.ro/, informaţiile prevăzute la art. 76^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.

    ART. 5
    Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul .................*2) ....................*3).
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *3) Se înscrie denumirea unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale solicitante.


    ART. 6
    Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general ............*2), în termenul prevăzut de lege, primarului ..................*2) şi prefectului judeţului ..................*1) şi se aduce la cunoştinţă publică în monitorul oficial local la adresa www............*6).
    *1) Se înscrie denumirea judeţului.
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    *6) Se înscrie adresa subetichetei „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE“ din structura monitorului oficial local al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.


    Preşedintele de şedinţă,
    ....................................
    ....................................
    (prenumele şi numele)
    Contrasemnează:
    Secretarul general al ..................*2)
    ....................................
    ....................................
    (prenumele şi numele)
    *2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale solicitante.
    NOTĂ:
    Prezentul model orientativ se adaptează în mod corespunzător, potrivit evenimentelor legislative, precum şi situaţiei specifice fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale solicitante.


┌───────────────────────────────────────┐
│CARTUŞ NECESAR DE INSERAT PE ORICE │
│HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL, DUPĂ │
│ATESTAREA AUTENTICITĂŢII ACESTEIA │
├───────────────────────────────────────┤
│PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, │
│ulterioare adoptării Hotărârii │
│Consiliului Local nr. …..…/20…….. │
├────┬───────────────┬─────┬────────────┤
│ │ │ │Semnătura │
│Nr. │OPERAŢIUNILE │Data │persoanei │
│crt.│EFECTUATE │ZZ/LL│responsabile│
│ │ │/AN │să efectueze│
│ │ │ │procedura │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Adoptarea │…../ │ │
│1 │hotărârii*1) │…../ │ │
│ │ │20…..│ │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Comunicarea │..… │ │
│2 │către primarul │/..…/│ │
│ │comunei*2) │20…..│ │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Comunicarea │..…/ │ │
│3 │către prefectul│…../ │ │
│ │judeţului*3) │20…..│ │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Aducerea la │..… │ │
│4 │cunoştinţă │/..…/│ │
│ │publică*4+5) │20…..│ │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Comunicarea, │ │ │
│ │numai în cazul │..…/ │ │
│5 │celei cu │…../ │ │
│ │caracter │20…..│ │
│ │individual*4+5)│ │ │
├────┼───────────────┼─────┼────────────┤
│ │Hotărârea │ │ │
│ │devine │ │ │
│ │obligatorie*6) │…../ │ │
│6 │sau produce │…../ │ │
│ │efecte │20…..│ │
│ │juridice*7), │ │ │
│ │după caz │ │ │
├────┴───────────────┴─────┴────────────┤
│Extrase din Ordonanţa de urgenţă a │
│Guvernului nr. 57/2019 privind Codul │
│administrativ, cu modificările şi │
│completările ulterioare: │
│*1) art. 139 alin. (1): „În exercitarea│
│atribuţiilor ce îi revin, consiliul │
│local adoptă hotărâri, cu majoritate │
│absolută sau simplă, după caz.“ │
│*2) art. 197 alin. (2): „Hotărârile │
│consiliului local se comunică │
│primarului.“ │
│*3) art. 197 alin. (1), adaptat: │
│Secretarul general al unităţii/ │
│subdiviziunii administrativ-teritoriale│
│comunică hotărârile consiliului local │
│…........... prefectului în cel mult 10│
│zile lucrătoare de la data adoptării...│
│*4) art. 197 alin. (4): „Hotărârile │
│…….. se aduc la cunoştinţa publică şi │
│se comunică, în condiţiile legii, prin │
│grija secretarului general al...“ │
│*5) art. 199 alin. (1): „Comunicarea │
│hotărârilor ……... cu caracter │
│individual către persoanele cărora li │
│se adresează se face în cel mult 5 zile│
│de la data comunicării oficiale către │
│prefect.“ │
│*6) art. 198 alin. (1): „Hotărârile …… │
│cu caracter normativ devin obligatorii │
│de la data aducerii lor la cunoştinţă │
│publică.“ │
│*7) art. 199 alin. (2): „Hotărârile │
│…….. cu caracter individual produc │
│efecte juridice de la data comunicării │
│către persoanele cărora li se │
│adresează.“ │
│IMPORTANT: Potrivit prevederilor art. │
│197 alin. (5) din Codul administrativ, │
│coroborate cu cele ale art. 5 alin. (2)│
│din anexa nr. 1 la Codul administrativ,│
│începând cu data de 1 ianuarie 2020, │
│hotărârile, atât cele cu caracter │
│normativ, cât şi cele cu caracter │
│individual, se publică, pentru │
│informare, în format electronic şi în │
│monitorul oficial local, în format │
│„pdf“ editabil, pentru a se păstra │
│intacte macheta şi aspectul │
│documentului, astfel încât acesta să │
│arate exact aşa cum a fost realizat şi │
│să poată fi tipărit corect de oricine │
│şi de oriunde, fără să cuprindă │
│semnăturile olografe ale persoanelor, │
│asigurându-se respectarea │
│reglementărilor în materia protecţiei │
│datelor personale. │
└───────────────────────────────────────┘


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016