Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SECŢIA A PATRA
(Cererea nr. 29.453/07)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Şerban împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 iunie 2016,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 29.453/07 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gilă-Sandu Şerban (reclamantul), a sesizat Curtea la 10 iulie 2007, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentat de doamna G. N. Runcanu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 10 martie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele speţei
4. Reclamantul s-a născut în anul 1973 şi are domiciliul în Drobeta-Turnu Severin.
5. În 2000, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi (parchetul) a început cercetările într-un dosar de trafic de droguri. Prin Rechizitoriul din 19 octombrie 2000, parchetul i-a trimis în judecată pe R.G.G. şi pe R.A. (soţii R.), pe Ş.G., soţia reclamantului, precum şi pe D. F. şi a decis să continue cercetările faţă de reclamant, plecat între timp în străinătate.
6. Prin Sentinţa penală din 20 iunie 2001, Tribunalul Mehedinţi i-a condamnat pe soţii R., pe Ş.G. şi pe D.F. la pedepse cu închisoarea, care au fost ulterior majorate, în urma căilor de atac, de către Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În această procedură, soţii R., Ş.G. şi D.F. au dat declaraţii care îl incriminau pe reclamant.
7. La 30 aprilie 2003, reclamantul a fost identificat de către autorităţile spaniole, în faţa cărora s-a prezentat sub o identitate falsă, şi a fost trimis în România.
8. Reclamantul a fost reţinut prin Ordonanţa parchetului din 1 mai 2003 şi, la 2 mai 2003, s-a dispus arestarea sa preventivă pentru cinci zile.
9. La 6 mai 2003, în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului, parchetul i-a audiat în calitate de martori pe soţii R., pe Ş.G. şi pe D.F., care îşi executau pedepsele cu închisoarea la penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Cu excepţia lui R.A., aceştia au revenit asupra declaraţiilor pe care le făcuseră în cadrul procedurii în urma căreia fuseseră condamnaţi pentru trafic de droguri şi au arătat că nu aveau cunoştinţă de implicarea reclamantului într-un astfel de trafic. Parchetul a procedat şi la audierea martorilor F.L.S., B.D.A., H.P.N., Ş.B. şi C.I.M. Unele dintre declaraţiile lor îl incriminau pe reclamant.
10. Prin Rechizitoriul din 17 martie 2004, parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Procurorii au susţinut că acesta ar fi distribuit canabis mai multor persoane care se ocupau cu vânzarea. Parchetul s-a întemeiat, în special, pe declaraţiile soţiilor R. în procedura care îi avea ca obiect, pe declaraţia dată de R.A. în cadrul procedurii privindu-l pe reclamant, precum şi pe declaraţiile date de B.D.A. şi de F.L.S. Parchetul a citat, de asemenea, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în 2000 asupra substanţelor găsite la domiciliul soţilor R. şi al lui S.G., care dezvăluiseră prezenţa canabisului. În faţa procurorului, reclamantul nu a recunoscut faptele de care era acuzat.
11. La o dată neprecizată, reclamantul a părăsit România.
12. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, care a audiat, în prezenţa avocatului ales de către reclamant, toţi martorii indicaţi în rechizitoriu. Reclamantul nu era prezent, acesta fiind arestat preventiv între timp în Spania pentru diverse infracţiuni. Prin Hotărârea din 21 octombrie 2004, tribunalul l-a condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri şi prezentarea sub o identitate falsă.
13. În urma apelului reclamantului, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia din 20 aprilie 2005, a desfiinţat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru citarea corespunzătoare a reclamantului.
14. Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul tribunalului, care l-a ascultat pe reclamant, întors în România la o dată neprecizată. Acesta nu a recunoscut faptele de care era acuzat. Tribunalul i-a audiat şi pe C.I.M., Ş.G., D.F., H.P.N. şi Ş.B. în calitate de martori. Aceştia şi-au modificat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând, între altele, că poliţiştii îi obligaseră să le semneze fără a le citi şi că nu corespundeau realităţii faptelor. Ei au arătat că nu aveau cunoştinţă de implicarea reclamantului în traficul de droguri. Soţii R., B.D.A. şi F.L.S. nu s-au prezentat în faţa instanţei, deşi fuseseră emise mandate de aducere.
15. La termenul din 27 aprilie 2006, tribunalul a luat cunoştinţă de informaţiile comunicate de poliţie conform cărora martorii B.D.A. şi F.L.S. nu au putut fi localizaţi. Instanţa a întrebat părţile dacă doreau citirea în şedinţă publică a depoziţiilor anterioare ale acestor martori, în aplicarea art. 327 alin. (3) din Codul de procedură penală. Avocatul reclamantului a declarat, în prezenţa acestuia, că avea cunoştinţă de aceste depoziţii şi că nu dorea citirea lor.
16. Prin Sentinţa penală din 4 mai 2006, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri şi prezentarea sub identitate falsă. Instanţa s-a întemeiat pe declaraţiile făcute de R.G.G. în procedura care îl viza, precum şi pe cele făcute de acesta în ancheta penală privitoare la reclamant. De asemenea, a luat în considerare şi declaraţiile date de R.A., F.L.S., B.D.A., C.I.M. şi D.F. în cursul anchetei penale cu privire la reclamant, precum şi declaraţia dată de R.A. în cadrul primului ciclu procedural. S-a considerat că, dacă unii martori îşi schimbaseră declaraţiile, noile lor declaraţii nu erau convingătoare. Dat fiind că mai mulţi martori au lipsit la înfăţişare, părţile relevante din sentinţă se citesc după cum urmează:
"Deşi în cursul urmăririi penale şi cu ocazia primei cercetări judecătoreşti au fost audiaţi şi martorii R.G.G., R.A., B.D.A. şi F.L.S., cu ocazia rejudecării nu au mai putut fi reaudiaţi, întrucât soţii R. sunt plecaţi din ţară, ceilalţi doi martori sunt plecaţi din localitate, necunoscându-se noua lor adresă - conform proceselor-verbale de căutare existente în dosar. [...]"
17. Reclamantul a declarat apel. Prin Decizia din 21 septembrie 2006, curtea de apel a admis parţial apelul şi l-a achitat pe reclamant pentru infracţiunea de fals privind identitatea. Curtea de apel a confirmat în schimb condamnarea pentru trafic de droguri şi a menţinut pedeapsa cu închisoarea prevăzută în sentinţa tribunalului. Decizia curţii de apel este redactată, în părţile sale relevante, după cum urmează:
"Împrejurarea că martorii din cauză şi-au modificat declaraţiile date în faza de urmărire penală, invocând în faţa instanţei faptul că nu au cunoscut conţinutul depoziţiilor în momentul în care le-au semnat şi că, în realitate, inculpatul Şerban Gilă Sandu nu a fost implicat în procurarea sau distribuirea de canabis, nu poate fi reţinută în susţinerea apărării inculpatului, cât timp niciunul dintre aceştia nu indică persoana de la care au procurat drogurile, fiind cert că au fost surprinşi în timp ce le comercializau sau le deţineau pentru consum propriu, iar anterior martorii R.G.G., D.F. şi Ş.G. au fost condamnaţi pentru aceeaşi infracţiune, relatând că drogurile proveneau de la inculpatul Şerban Gilă Sandu."
18. Această decizie a fost confirmată prin Decizia definitivă din 21 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Părţile relevante ale deciziei sunt redactate astfel:
"Sub aspectul criticii privind greşita condamnare în baza unui material probator neconcludent, Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului în sensul că nu a avut nicio participaţie în procurarea sau punerea în vânzare a drogurilor [...] sunt nefondate, vinovăţia sa fiind dovedită prin declaraţiile coparticipanţilor Ş.G., R.G., D.F. şi R.A., care au fost condamnaţi anterior pentru aceste fapte, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toate date în faza de urmărire penală, din care reiese, fără dubiu, că inculpatul a procurat droguri de risc pe care le-a comercializat prin intermediul soţilor R. şi a propriei sale soţii [...].
Apărările inculpatului au fost verificate inclusiv de instanţa de apel, fiind înlăturate motivat, la fel procedând şi instanţa de fond care a analizat în detaliu declaraţiile de martor, în special revenirile acestora asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, motivate de împrejurarea că unii dintre participanţi deja fuseseră condamnaţi şi executaseră pedeapsa, iar alţi făptuitori beneficiaseră de soluţii de netrimitere în judecată şi, deci, nu mai aveau interes în a adopta o conduită procesuală sinceră."
19. Reclamantul a executat o parte din pedeapsă şi a fost liberat condiţionat la 7 aprilie 2010.
II. Dreptul şi practica interne relevante
20. Dispoziţiile relevante din Codul de procedură penală, în vigoare la epoca faptelor, sunt rezumate în Cauza Prăjină împotriva României (nr. 5.592/05, pct. 26-27, 7 ianuarie 2014). În special, art. 327 alin. (3) era redactat astfel:
"Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei."
21. Prezenţa apărătorului învinuitului sau a inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală este prevăzută la art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca şi posibilitatea de a formula cereri sau de a depune precizări în scris. Absenţa apărătorului nu împiedică efectuarea actului, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. O modificare operată de Legea nr. 356/2006 cu privire la prezenţa apărătorului doar la actele care „implică audierea sau prezenţa învinuitului sau a inculpatului“ a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Prin Decizia din 20 noiembrie 2007, instanţa constituţională a considerat că o astfel de modificare constituie o restrângere nejustificată a dreptului la apărare.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie
22. Reclamantul se plânge că procedura penală desfăşurată împotriva sa nu a fost echitabilă. El susţine, în special, nerespectarea dreptului său de a solicita audierea în şedinţă publică a unor martori ale căror depoziţii au folosit la justificarea condamnării sale, drept prevăzut de art. 6 § 1 şi 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa.
[...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; [...]."
A. Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
24. Reclamantul consideră că procedură penală desfăşurată împotriva sa a fost inechitabilă în măsura în care nici el şi nici avocatul său nu au putut, în niciun moment din procedură, să solicite audierea martorilor acuzării. Ei nu au fost informaţi, în stadiul urmăririi penale, cu privire la data la care aceşti martori au fost audiaţi. Aceştia din urmă nu au fost citaţi în instanţă pentru a face declaraţii; reclamantul se referă în special la soţii R. Acesta critică, de asemenea, utilizarea unor elemente de probă, mai ales declaraţia lui R.G.G., examinate în cadrul unei proceduri la care nu a fost parte. Precizează, în cele din urmă, că a cerut în mod constant instanţei să citeze şi să asculte martorii acuzării.
25. Guvernul consideră că procedura penală a fost echitabilă în ansamblu şi cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a celui al egalităţii armelor. În ceea ce priveşte faza de urmărire penală, consideră că, începând cu 1 mai 2003, data la care reclamantul a luat cunoştinţă de acuzaţiile formulate împotriva sa, acesta putea să participe la toate actele de urmărire penală; cu toate acestea, a părăsit ţara alegând să nu folosească această posibilitate şi nici avocatul său nu a formulat cereri în acest sens.
26. În ceea ce priveşte procedura în faţa instanţelor, Guvernul susţine că reclamantul a avut o ocazie potrivită de a lua cunoştinţă de toate probele depuse la dosar de celelalte părţi şi de a le comenta. Guvernul se referă, în special, la declaraţiile incriminante pe care soţii R. şi D.F. le-au făcut în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor şi pe care le-au confirmat în timpul urmăririi penale în speţă. Acesta mai atrage atenţia şi că, în primul ciclu procedural, avocatul ales de reclamant a fost prezent la audierea de către instanţă a principalilor martori. Mai mult, orice lacună constatată în timpul acestui prim ciclu procedural a fost remediată atunci când curtea de apel a admis recursul reclamantului prin Decizia din 20 aprilie 2005.
27. Cu privire la cel de-al doilea ciclu procedural, Guvernul consideră că, din motive obiective, instanţele nu i-au audiat în calitate de martori pe soţii R., pe B.D.A. şi pe F.L.S., noile lor domicilii nefiind identificate. În plus, nici reclamantul, nici avocatul său nu au insistat ca ei să fie audiaţi în procedură în primă instanţă sau în apel; acest lucru ar fi reprezentat, în opinia Guvernului, o renunţare la dreptul de a solicita audierea acestor martori. În cele din urmă, Guvernul observă că această condamnare a reclamantului nu s-a întemeiat exclusiv sau în mod decisiv pe depoziţiile acestor martori, în măsura în care alte probe (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile reclamantului) au fost luate în considerare.
2. Motivarea Curţii
a) Principii generale relevante
28. Curtea face trimitere la principiile relevante cu privire la criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie, în ceea ce priveşte absenţa martorilor la şedinţa de judecată, astfel cum sunt expuse în hotărârile Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit (MC) (nr. 26.766/05 şi 22.228/06, pct. 118-147, CEDO 2011) şi Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC) (nr. 9.154/10, pct. 100-131, CEDO 2015).
29. În Hotărârea Schatschaschwili (citată anterior, pct. 107), Curtea a precizat că, în conformitate cu principiile desprinse din hotărârea Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, examinarea compatibilităţii cu art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie a unei proceduri în care declaraţiile date de un martor care nu s-a prezentat şi nu a fost audiat în timpul procesului sunt folosite ca probe cuprinde trei etape (ibidem, pct. 152). Curtea trebuie să cerceteze:
(i) dacă a existat un motiv temeinic care să justifice absenţa martorului şi, în consecinţă, admiterea cu titlu de probă a depoziţiei sale (ibidem, pct. 119-125);
(ii) dacă depoziţia martorului absent a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării (ibidem, pct. 119 şi 126-147);
(iii) dacă există elemente care pot să compenseze, în special garanţii procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile provocate apărării ca urmare a admiterii unei asemenea probe şi pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (ibidem, pct. 147).
30. Ar trebui insistat pe faptul că lipsa unui motiv serios care să justifice neprezentarea unui martor pentru acuzare constituie un element important în ceea ce priveşte evaluarea caracterului echitabil de ansamblu al unui proces; un astfel de element este susceptibil să încline balanţa în favoarea constatării potrivit căreia a fost încălcat art. 6 §1 şi 3 lit. d) (ibidem, pct. 113).
b) Aplicarea acestor principii în speţă
31. În această cauză, Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă cele trei etape ale criteriului Al-Khawaja şi Tahery - în ordinea dată în această hotărâre - care sunt interdependente şi, împreună, sunt destinate pentru a stabili dacă procedura penală în speţă a fost, în ansamblu, echitabilă (Schatschaschwili, citată anterior, pct. 118).
32. În ceea ce priveşte prima etapă, Curtea observă că, în cel de-al doilea ciclu procedural în urma căruia reclamantul a fost condamnat pentru trafic de droguri, instanţele interne nu au ascultat patru dintre martorii indicaţi în rechizitoriul parchetului, mai exact, pe soţii R., pe B.D.A. şi pe F.L.S. De asemenea, reţine că tribunalul i-a citat în mod legal şi a emis mandate de aducere pentru a se asigura de prezenţa lor (supra, pct. 14). Aceştia nu s-au prezentat totuşi, tribunalul observând în Sentinţa din 4 mai 2006 că soţii R. erau plecaţi din ţară, noua lor adresă fiind necunoscută (supra, pct. 16).
33. Curtea admite faptul că, emiţând mandate de aducere, instanţele interne au confirmat absenţa acestor martori de la adresa lor obişnuită, dar constată că nu rezultă din dosar că ar fi fost luate măsuri concrete pentru a localiza noile lor adrese, căutându-i activ sau, după caz, prin mecanismele de cooperare internaţională în materie penală. De altfel, Guvernul nu a susţinut, în observaţiile sale, că ar fi fost luate astfel de măsuri.
34. De aceea, Curtea apreciază că instanţa de fond nu a invocat un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea celor patru martori şi admiterea cu titlu de probe a depoziţiilor acestora.
35. Cu privire la clarificarea aspectului dacă depoziţia martorilor absenţi a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării reclamantului, Curtea observă că, în Decizia din 21 februarie 2007, Înalta Curte a motivat această condamnare prin declaraţiile soţilor R. şi ale Ş.G. şi D.F., care fuseseră condamnaţi anterior pentru aceste fapte, şi a reţinut că acestea se coroborau cu declaraţiile martorilor ascultaţi în timpul urmăririi penale (supra, pct. 18). Curtea deduce că, în opinia Înaltei Curţi, declaraţiile soţilor R. erau decisive pentru a justifica condamnarea reclamantului şi nu are niciun motiv pentru a pune la îndoială această constatare. Curtea observă şi că Înalta Curte a menţionat declaraţiile tuturor martorilor ascultaţi în timpul cercetării penale, acestea confirmând declaraţiile martorilor principali. Curtea deduce că declaraţiile celorlalţi martori, între care B.D.A. şi F.L.S., au determinat într-o anume măsură condamnarea reclamantului, mai ales având în vedere că, dată fiind natura faptelor de care reclamantul era acuzat, procurorii se sprijineau în primul rând pe mărturii.
36. În aceste condiţii, Curtea apreciază că depoziţiile făcute de martorii absenţi au fost „decisive“, adică în măsură să determine soluţia cauzei.
37. În sfârşit, în privinţa cercetării dacă au existat elemente care să compenseze, mai ales garanţii procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile produse apărării, Curtea observă că Guvernul acordă importanţă faptului că şi depoziţiile soţilor R. au fost făcute în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor (supra, pct. 26). Curtea nu poate accepta totuşi acest argument, în măsura în care reclamantul nu a fost parte în această procedură şi nu a putut avea cunoştinţă de declaraţiile făcute în acest cadru (a se vedea, mutatis mutandis, Luc\'e0 împotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 41-42, CEDO 2001-II).
38. Curtea mai reţine şi argumentul Guvernului, conform căruia, în faza de urmărire penală, reclamantul putea să participe la orice act al anchetei penale împotriva sa (supra, pct. 25). Totodată, observă că Guvernul nu a susţinut că reclamantul sau avocatul acestuia a fost informat corespunzător asupra datelor şi orelor efectuării diverselor acte de procedură, aşa cum cerea de altfel art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală (supra, pct. 21). Curtea nu poate să admită nici argumentele Guvernului conform cărora, părăsind teritoriul naţional, reclamantul a renunţat la dreptul său de a solicita audierea acestor martori. Aceasta reaminteşte că renunţarea la drepturile garantate de art. 6 § 1 şi 3 din Convenţie trebuie să fie stabilită fără echivoc şi să fie însoţită de un minimum de garanţii care corespund gravităţii sale (Poitrimol împotriva Franţei, 23 noiembrie 1993, pct. 31, seria A, nr. 277-A, şi Aliykov împotriva Bulgariei, nr. 333/04, pct. 51, 3 decembrie 2009).
39. Curtea observă în continuare, că, în primul ciclu procedural, toţi martorii au fost audiaţi în prezenţa avocatului ales de către reclamant (supra, pct. 12). Totuşi, Curtea subliniază că această procedură a fost anulată prin Decizia curţii de apel din 20 aprilie 2005, care a retrimis cauza în faţa tribunalului pentru ca reclamantul să fie citat în mod legal (supra, pct. 13). Consideră că această retrimitere nu este lipsită de consecinţe pentru depoziţiile făcute în timpul acestui prim ciclu procedural. Curtea observă astfel că, în cadrul celui de-al doilea ciclu procedural, numai tribunalul s-a referit o dată la declaraţia pe care R.A. o făcuse în primul ciclu procedural (supra, pct. 16). În ceea ce priveşte restul, atât tribunalul, cât şi curtea de apel şi Înalta Curte s-au referit, în principal, la declaraţiile făcute în timpul fazei de urmărire penală şi le-au atribuit o anumită importanţă (supra, pct. 16-18). În această privinţă, Curtea observă că această condamnare a reclamantului s-a întemeiat în special pe mărturii şi că nu existau la dosar alte elemente de probă solide pentru a corobora aceste depoziţii. Prin urmare, Curtea afirmă că audierea martorilor în timpul primului ciclu procedural, în prezenţa avocatului ales de către reclamant, nu i-a dat acestuia prilejul să remedieze dificultăţile cu care s-a confruntat apărarea sa.
40. În consecinţă, Curtea apreciază că instanţele naţionale nu au luat măsuri compensatorii pentru a permite o apreciere echitabilă şi adecvată a credibilităţii acestor mărturii (Gökbulut împotriva Turciei, nr. 7.459/04, pct. 70, 29 martie 2016).
41. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări
42. Reclamantul se plânge, invocând în esenţă art. 5 § 1 lit. c) din Convenţie, de nelegalitatea privării sale de libertate între 2 şi 6 mai 2003.
43. Or, Curtea reţine că acest capăt de cerere a fost invocat la mai mult de 6 luni după expirarea măsurii criticate de către reclamant [Mujea împotriva României (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002].
44. Reiese că acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 §1 şi 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
45. În conformitate cu art. 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
46. Reclamantul pretinde, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, suma de 29.179,59 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi putut obţine în cazul în care nu ar fi fost obiectul procedurii penale în cauză. Acesta pretinde, de asemenea, suma de 497.000 euro (EUR), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
47. Guvernul se opune acordării acestor sume reclamantului.
48. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge această cerere. În schimb, pronunţându-se în echitate, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 2.400 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
49. De asemenea, reclamantul solicită şi rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate, fără a preciza o cifră. Cu toate acestea, el trimite copiile celor două facturi care atestă plata, prin avocatul său, în faţa Curţii a costurilor de traducere a observaţiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului, precum şi cheltuielile poştale cu ocazia trimiterii observaţiilor respective.
50. Guvernul observă că reclamantul nu şi-a cuantificat şi detaliat cererea.
51. Curtea observă că sumele solicitate de către reclamant privesc expedierea observaţiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului. Or, reclamantul a beneficiat de asistenţă judiciară pentru a-şi prezenta observaţiile. Prin urmare, Curtea respinge această cerere.
C. Dobânzi moratorii
52. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2.400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 5 iulie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE,
PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE
Grefier adjunct,
Andrea Tamietti
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
