Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 54.153/08)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Larie şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 martie 2014,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 54.153/08 formulată împotriva României, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnul Gheorghe Larie şi doamnele Anamaria Eugenia Larie şi Reghina Grigorov (reclamanţii), au sesizat Curtea la 29 octombrie 2008, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii, care au beneficiat de asistenţă judiciară, au fost reprezentaţi de T. Năstase, avocat în Tulcea. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii se plâng, în special, de lipsa unei anchete prompte şi eficace cu privire la circumstanţele decesului a doi membri ai familiilor lor în urma coliziunii dintre două bărci de pescuit. Aceştia invocă art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural.
4. La 9 octombrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
5. La 11 aprilie 2013, reclamanta Reghina Grigorov a decedat ca urmare a unei boli. Prin scrisoarea din 26 aprilie 2013, doamna Vasilina Grigorov, soacra acesteia, şi-a exprimat dorinţa de a menţine cererea.
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
6. Reclamanţii s-au născut în 1945, 1976 şi, respectiv, în 1973 şi au domiciliul în Tulcea şi Mahmudia.
A. Evenimentele din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007
7. În data de 18 iulie 2007, în jurul orei 23,00, Mircea Larie (fiul primului reclamant şi soţul celei de-a doua reclamante) şi Ionel Grigorov (soţul celei de-a treia reclamante şi nepotul primului reclamant) se aflau la bordul unei bărci de pescuit cu motor, pe un canal din Delta Dunării. Barca lor a fost acroşată de o altă barcă în care se aflau V.L.G. şi M.A. În momentul coliziunii, potrivit afirmaţiilor acestora, V.L.G., care dormea, s-a trezit şi a constatat că M.A., care conducea barca, era grav rănit la cap. Întrucât barca în care se afla nu mai funcţiona, V.L.G. a luat barca acroşată în care, potrivit afirmaţiilor sale, nu se afla nimeni şi s-a îndreptat spre malul canalului unde câţiva turişti aveau corturi instalate, ca să le ceară ajutorul pentru apelarea serviciului de urgenţă. Turiştii l-au informat pe V.L.G. că telefoanele lor mobile erau descărcate, astfel că acesta s-a întors la barca sa, unde a găsit telefonul mobil al lui M.A. şi a apelat serviciul de urgenţă. I s-a comunicat să se prezinte la un ponton unde urma să fie aşteptat de agenţi de poliţie şi de o ambulanţă. V.L.G. s-a îndreptat spre pontonul indicat de autorităţi.
8. Pe ponton, V.L.G. a fost întâmpinat de doi agenţi de poliţie, care l-au escortat la postul de poliţie de pe raza comunei Murighiol, unde a fost audiat de alţi doi ofiţeri din brigada fluvială. M.A. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Tulcea. Barca, despre care poliţiştii au aflat că aparţinea familiei lui Mircea Larie, a fost încredinţată unui paznic al pontonului. Nu a fost pusă sub sigiliu şi nici imobilizată.
9. Pe timpul nopţii, V.L.G. s-a întors la ponton şi a luat barca familiei reclamanţilor pentru a transporta nişte pescari şi o cantitate semnificativă de peşte la domiciliul său. Pe drum s-a întâlnit cu o altă barcă în care se aflau membri ai familiilor lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov, plecaţi în căutarea acestora. După ce au recunoscut barca în care se afla V.L.G. ca fiind proprietatea lor, a izbucnit o altercaţie verbală. În cele din urmă, V.L.G. a înapoiat barca membrilor familiei lui Mircea Larie.
10. A doua zi, trupurile lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov au fost scoase din apă la locul coliziunii (infra, pct. 13).
B. Ancheta penală referitoare la decesul lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov
11. A doua zi dimineaţa, şeful postului de poliţie din Murighiol a fost informat că şeful Inspectoratului General de Poliţie decisese constituirea unei echipe de cercetare la faţa locului, formate din membri ai poliţiei locale. O echipă formată din patru poliţişti s-a deplasat la locul coliziunii. Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi reprezentanţi ai brigăzii fluviale au fost, de asemenea, prezenţi.
12. Procesul-verbal întocmit de poliţişti a evidenţiat faptul că barca abandonată de V.L.G. prezenta urme de substanţă brună, probabil sânge. Aceştia nu au prelevat eşantioane din substanţa respectivă, în lipsa dotărilor corespunzătoare. De asemenea nu au apelat la laboratorul mobil echipat în acest scop. În schimb au făcut fotografii.
13. Trupurile lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov, precum şi o armă de vânătoare în toc au fost scoase din apă în cursul zilei. În procesul-verbal s-a menţionat că trupurile fuseseră scoase din apă din acelaşi loc, în mijlocul canalului.
14. Doi poliţişti s-au deplasat la pontonul unde se afla barca aparţinând familiei lui Mircea Larie. Aceştia au constatat că barca fusese curăţată între timp. Au făcut fotografii şi au întocmit un proces-verbal.
15. În data de 20 iulie 2007 s-a efectuat autopsia celor două cadavre; rapoartele de expertiză medico-legală au fost emise la 12 februarie 2008 de Serviciul de Medicină Legală Tulcea. La 5 martie 2008, cele două rapoarte de expertiză au fost confirmate de Comisia de control şi avizare a actelor medico-legale din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală (în continuare, INML).
16. În raportul de expertiză medico-legală se concluziona că, în cazul lui Mircea Larie, cauza decesului o reprezenta înecul. Cadavrul prezenta hematoame şi excoriaţii la nivelul capului şi o plagă deschisă la nivelul unei palme, cauzată, probabil, de elicea bărcii în care acesta se afla în momentul decesului (perimortem) sau imediat după deces (postmortem). Însă nu aceste vătămări cauzaseră decesul.
17. Şi în raportul de expertiză medico-legală referitor la Ionel Grigorov se concluziona că acesta decedase prin înec. Numeroase echimoze şi excoriaţii la nivelul feţei corespundeau unor urme de pulbere specifice tragerii cu o armă de foc, iar ruptura timpanului sugera că se trăsese cu arma de foc în apropierea urechii. Leziunile respective provocaseră categoric un şoc traumatic intens, de natură să conducă la pierderea cunoştinţei sau la scăderea acuităţii vizuale şi auditive. Cadavrul prezenta o plagă extinsă la nivelul mandibulei, cauzată probabil de elicea bărcii în care se afla persoana, anterior decesului (antemortem), în momentul decesului (perimortem) sau imediat după deces (postmortem). Vătămările respective nu cauzaseră însă decesul.
18. La 20 iulie 2007 s-a întocmit un certificat medico-legal şi pe numele lui M.A. Acesta a fost completat la 19 septembrie 2007 şi confirmat de Comisia de control şi avizare a actelor medico-legale din cadrul INML la 18 aprilie 2008. În certificat se concluziona că M.A. prezenta leziuni care fuseseră cauzate de lovirea cu obiecte contondente şi care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale.
19. La 23 iulie şi 1 august 2007, reclamanţii au formulat plângeri penale în legătură cu decesul rudelor lor, solicitând clarificarea împrejurărilor decesului acestora.
20. La 24 iulie 2007, Secţia maritimă şi fluvială din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea că respectiva coliziune dintre bărci avusese loc pe un canal care nu intra în categoria căilor navigabile şi că, prin urmare, era de competenţa parchetului de pe lângă judecătorie să efectueze cercetarea asupra circumstanţelor decesului lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov. Clasificarea canalului a fost confirmată ulterior de brigada fluvială, în data de 27 septembrie 2007. Brigada fluvială a atestat, de asemenea, că nu existau restricţii la circulaţie în noaptea respectivă pe acel canal şi că viteza autorizată nu trebuia să depăşească 40 km/h.
21. Un raport de expertiză tehnică navală întocmit în septembrie 2007 a concluzionat că era imposibil ca Mircea Larie şi Ionel Grigorov să cadă din barca lor şi să se înece. Acest lucru ar fi fost posibil doar dacă barca se răsturna, ipoteză contrazisă de declaraţia lui V.L.G. De asemenea, apa măsura doar 2,18 m adâncime şi se putea ajunge pe malul canalului chiar şi mergând în picioare, fără a înota. Pe de altă parte, persoanele decedate erau cunoscute ca înotători profesionişti, unul lucrând ca scafandru, celălalt fiind ofiţer de marină, astfel încât le era foarte uşor să ajungă pe malul canalului aflat la o distanţă de circa 20 m de locul coliziunii. În plus, raportul preciza că barca în care se aflau victimele prezenta avarii care nu fuseseră cauzate de coliziune, ci de lovituri aplicate cu un obiect contondent. Raportul mai preciza că cele două bărci circulau cu aproximativ 20 km/h şi că nu erau echipate pentru navigaţia pe timp de noapte. În fine, expertul a concluzionat că barca în care se aflau M.A. şi V.L.G. fusese condusă în apropierea malului stâng al canalului şi că s-ar fi putut evita coliziunea dacă barca ar fi fost condusă în apropierea malului drept al canalului. Coliziunea ar fi putut fi evitată dacă bărcile ar fi fost echipate cu lumini specifice pentru navigaţia pe timp de noapte.
22. Expertul desemnat de reclamanţi a aprobat concluziile expertizei. Expertul desemnat de M.A. a precizat că era posibil ca cele două victime să fi căzut din barca lor în momentul impactului.
23. Prin Rezoluţia din 11 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus începerea urmăririi penale faţă de M.A. pentru ucidere din culpă şi faţă de V.L.G. pentru furt calificat.
24. Parchetul i-a audiat pe reclamanţi, precum şi pe persoanele care îi ajutaseră în noaptea tragicului eveniment pentru căutarea rudelor lor, precum şi pe M.A., V.L.G. şi cei trei pescari care îi însoţiseră în noaptea respectivă. Unii dintre aceştia au fost supuşi unui test poligraf. Reclamanţii au declarat că, în timpul căutărilor lor, discutaseră cu câţiva turişti care îşi instalaseră corturile nu departe de locul acroşajului şi că aceştia mărturisiseră că auziseră ţipete, insulte şi lovituri.
25. La o dată neprecizată, centrul meteorologic judeţean a informat poliţia judiciară că, în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, temperatura fusese cuprinsă între 29°C şi 33°C, vizibilitatea era redusă la 10 km şi nu căzuseră precipitaţii.
26. La 14 decembrie 2007, un raport de expertiză tehnică a atestat că pe faţa lui Ionel Grigorov existau urme ale unor substanţe specifice tragerii cu arma.
27. În urma apariţiei primului reclamant la televiziune, în data de 30 ianuarie 2008, în legătură cu coliziunea, Inspectoratul General al Poliţiei Române a cerut un raport intern explicativ Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.
28. La 31 ianuarie 2008, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea a transmis raportul explicativ cerut. Raportul făcea referire la unele mijloace de probă strânse în cadrul urmăririi penale şi conţinea aprecieri cu privire la vizibilitatea şi temperatura aerului în momentul coliziunii, adaptarea vitezei bărcilor la condiţiile meteorologice, insuficienţa echipamentului din dotarea acestora, eventualele posibilităţi de evitare a coliziunii, cauzele leziunilor identificate pe cadavre şi imposibilitatea prelevării unor eşantioane din sângele găsit pe una dintre bărci din cauză că acesta era amestecat cu apă şi carburant. Raportul a fost ataşat ulterior la dosarul de urmărire penală.
29. Prin Scrisoarea din 11 februarie 2008, poliţia judiciară a solicitat Serviciului Român de Informaţii să îi furnizeze lista numerelor de telefon mobil folosite în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007 în jurul locului tragicului eveniment. Cererea a rămas fără răspuns.
30. La 25 februarie 2008, reclamanţii au depus un memoriu prin care solicitau schimbarea încadrării juridice a faptelor în omor deosebit de grav (art. 176 din Codul penal) în privinţa lui M.A. şi extinderea urmăririi penale cu aceeaşi acuzaţie în privinţa lui V.L.G. şi a celorlalţi trei pescari care îi însoţiseră pe aceştia în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007.
31. În aceeaşi zi, în urma memoriului sus-menţionat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi-a declinat competenţa.
32. La 4 martie 2008, cauza a fost înscrisă pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, care avea competenţă să instrumenteze cazuri privind infracţiunea de omor deosebit de grav.
33. Prin Rezoluţia din 10 martie 2008, parchetul sus-menţionat a dispus neînceperea urmăririi penale pentru omor deosebit de grav şi a dispus continuarea urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci persoane indicate de reclamanţi (supra, pct. 30). În acest scop, parchetul a reţinut că expertiza tehnică navală efectuată în speţă atestase că respectiva coliziune fusese cauzată de un accident care ar fi putut fi evitat dacă bărcile ar fi circulat cu o viteză mai mică şi dacă ar fi avut echipament regulamentar. În continuare, parchetul a precizat că informaţiile meteorologice semnalaseră vizibilitatea redusă pe timp de noapte întunecată şi o temperatură de 23°C după o zi toridă. În aceste condiţii, parchetul a considerat că cele două bărci se deplasau cu viteză mare (20-25 km/h, conform expertizei). De asemenea, expertizele medico-legale au concluzionat că Mircea Larie şi Ionel Grigorov decedaseră prin înec şi că plăgile prezentate de aceştia la nivelul palmei şi, respectiv, la nivelul feţei fuseseră provocate după ce survenise decesul, cel mai probabil prin acţiunea elicei propriei lor bărci. Parchetul a mai reţinut că sângele găsit în barca supravieţuitorilor nu fusese prelevat deoarece era amestecat cu apă şi carburant.
34. La 27 august 2008, în urma repetatelor cereri formulate de reclamanţi, cele două cadavre au fost exhumate şi supuse unor autopsii noi. La 2 martie 2009, INML a emis două noi rapoarte de expertiză medico-legală. La 30 aprilie 2009, Comisia de control şi avizare a actelor medico-legale din cadrul INML a confirmat cele două rapoarte.
35. Raportul referitor la Mircea Larie evidenţia o excoriaţie frontală şi o infiltraţie de sânge la nivelul vertexului cauzate fie de lovirea cu un obiect contondent, fie de un şoc, probabil în două momente diferite, care ar fi putut provoca pierderea temporară a cunoştinţei. În plus, plaga de la nivelul palmei fusese cauzată anterior căderii din barcă de un obiect tăios.
36. Raportul referitor la Ionel Grigorov sublinia că plaga de la nivelul mandibulei fusese cauzată de lovirea cu un obiect contondent când victima era încă în viaţă. Echimozele şi excoriaţiile de la nivelul feţei fuseseră cu siguranţă provocate post-mortem, deoarece nu apăreau în fotografiile făcute în momentul scoaterii cadavrelor din apă. De asemenea, contrar raportului de expertiză medico-legală anterior, nu s-a depistat nicio ruptură a timpanului.
37. Rapoartele au subliniat că eventuala prelevare a unor eşantioane din sângele de pe barca aparţinând supravieţuitorilor ar fi contribuit la identificarea cauzei leziunilor. În plus, s-a mai subliniat faptul că primele rapoarte de expertiză medico-legală conţineau numeroase menţiuni inexacte.
38. La 12 martie 2009, un expert medico-legal ales de reclamanţi a prezentat observaţiile sale cu privire la noile rapoarte de expertiză medico-legală întocmite în speţă, aprobând concluziile acestora.
39. La 16 iunie 2009, ca urmare a expertizelor, primul reclamant a solicitat extinderea urmăririi penale pentru loviri şi vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 din Codul penal).
40. La 28 octombrie 2009, în urma numeroaselor cereri formulate de reclamanţi şi ţinând seama de contradicţiile dintre expertizele medico-legale efectuate în speţă, parchetul a solicitat avizul Comisiei superioare de medicină legală din cadrul INML în acest sens. La 5 martie 2010, Comisia superioară din cadrul INML a întocmit avizele.
Referitor la Mircea Larie, comisia superioară a atestat că leziunea de la nivelul palmei fusese cauzată de un obiect tăios anterior sau ulterior căderii corpului în apă, dar că era imposibil de stabilit dacă leziunea respectivă cauzase decesul. Leziunile de la nivelul vertexului fuseseră cauzate fie de lovirea cu un obiect contondent, fie de un şoc. Acestea ar fi putut provoca pierderea temporară a cunoştinţei, favorizând înecul, însă în mod sigur nu au cauzat decesul. Nu era exclusă căderea pe un plan dur, în contextul unui accident naval.
Referitor la Ionel Grigorov, Comisia superioară a concluzionat că leziunea de la nivelul mandibulei fusese cauzată fie de lovirea cu un obiect contondent, fie de un şoc. Aceasta ar fi putut provoca pierderea temporară a cunoştinţei, favorizând înecul, însă în mod sigur nu a cauzat decesul. Nu era exclusă căderea pe un plan dur, în contextul unui accident naval. Echimozele şi excoriaţiile de la nivelul feţei nu fuseseră în mod sigur provocate ante-mortem, deoarece nu apăreau în fotografiile făcute în momentul scoaterii cadavrelor din apă. Substanţele identificate pe faţa acestuia făceau parte din cele specifice tragerii cu arma, precum şi din cele care se găsesc în sol în locul respectiv. Era imposibil de stabilit dacă acele echimoze şi excoriaţii cauzaseră decesul.
41. La 2 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi-a declinat competenţa şi a retrimis dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, care avea competenţă să cerceteze infracţiunea de omor şi infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte.
42. La 25 ianuarie 2010, considerând că această cauză avea ca obiect infracţiuni la regimul transportului naval, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi-a declinat competenţa şi a retrimis dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
43. La 15 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a constatat că acel canal în care avusese loc tragicul eveniment nu intra în categoria căilor navigabile şi a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul transportului naval. Acesta a retrimis dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, în vederea continuării urmăririi penale pentru celelalte acuzaţii.
44. La 31 mai 2010, procurorul-şef al acestui parchet a infirmat Rezoluţia din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi a dispus efectuarea de cercetări suplimentare, indicând, la cererea reclamanţilor, următoarele măsuri de cercetare: expertiza medico-legală referitoare la M.A., reconstituirea evenimentelor, examinarea criminalistică a materialului fotografic legat de petele brune identificate în barca lui V.L.G., obţinerea de informaţii de la serviciile speciale ale poliţiei şi de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la turiştii aflaţi pe malul canalului în noaptea tragicului eveniment (supra, pct. 7 şi 24), precum şi un eventual supliment de expertiză tehnică navală pentru clarificarea contradicţiilor dintre concluziile expertizei tehnice navale efectuate în speţă şi concluziile expertului desemnat de M.A. cu privire la posibila cădere în apă a victimelor.
45. La 4 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să preia dosarul cauzei, având în vedere presiunile pe care reclamanţii le-ar fi exercitat asupra magistraţilor din cadrul parchetului, posibilităţile limitate de a efectua expertiza medico-legală şi expertiza criminalistică dispuse prin Rezoluţia din 31 mai 2010, precum şi faptul că parchetul avea un singur procuror criminalist care se ocupa, totodată, de dosarele privind faptele de corupţie şi deţinea conducerea unei secţii din cadrul parchetului.
46. Prin Rezoluţia din 19 iulie 2010, ţinând seama de complexitatea cauzei şi de întârzierile în instrumentarea acesteia, dosarul cauzei a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
47. Prin Rezoluţia din 26 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de M.A. şi V.L.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav [art. 174 şi art. 176 lit. b) din Codul penal].
48. La 28 aprilie 2011, în urma audierii reclamanţilor, a suspecţilor şi a câtorva martori, parchetul a dispus reconstituirea faptelor, audierea unui martor suplimentar şi obţinerea de informaţii despre identitatea martorilor oculari la evenimentele respective. Parchetul a considerat că expertiza medico-legală referitoare la M.A. nu era necesară.
49. În dimineaţa zilei de 8 iulie 2011 s-a efectuat reconstituirea faptelor în prezenţa reclamanţilor şi a suspecţilor. Simularea accidentului s-a realizat la o viteză mai mică decât cea indicată în expertiza tehnică navală, iar bărcile au fost protejate cu baloane. Cele două manechine aşezate în barca victimelor nu au căzut în apă. S-a constatat totodată că eventualele ţipete ale victimelor ar fi putut fi auzite de către turiştii campaţi la circa 2 km de locul tragicului eveniment, loc indicat de reclamanta Reghina Grigorov şi de V.L.G.
50. La 21 iunie 2011, M.A. şi V.L.G. au fost supuşi unui test poligraf.
51. La 7 septembrie 2011, parchetul l-a audiat pe I.H., o persoană care dezvăluise în cadrul unei emisiuni televizate că ar fi asistat la evenimentele din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007 în timp ce pescuia pe canalul respectiv. Acesta a declarat că se afla pentru prima dată în Delta Dunării, însoţit de o a doua persoană cu care nu mai păstrase legătura de atunci. A descris condiţiile de vizibilitate şi nivelul apei. A mai declarat că a văzut acroşajul celor două bărci de pescuit. După ce bărcile s-au oprit, un bărbat a adresat injurii celor doi bărbaţi aflaţi în cea de-a doua barcă. Drept răspuns, un bărbat din cea de-a doua barcă l-a lovit cu rama pe primul şi, încercând să se apropie de barca acestuia, a căzut în cele din urmă în apă. Cel de-al doilea bărbat din barca respectivă a sărit în apă ca să-l ajute pe însoţitorul său. Pe când se pregătea să părăsească malul canalului, I.H. a auzit trei sau patru strigăte de ajutor, dar nu a reacţionat la acestea. Câteva ore mai târziu, pe când era ascuns în trestie, a observat o barcă echipată cu un far circulând pe canal.
52. La 21 noiembrie 2011, I.H. a fost supus unui test poligraf. Testul a stabilit că acesta prezenta o oarecare tensiune emoţională specifică unui comportament simulat, dar care fusese provocată mai degrabă de rememorarea evenimentelor la care asistase.
53. Prin două scrisori datate 3 februarie şi 11 decembrie 2012, brigada fluvială a informat parchetul că în iulie 2007 nu exista obligaţia de a dota cele două bărci implicate în tragicul eveniment cu echipament special pentru circulaţia pe timp de noapte sau de a le înregistra la autorităţile competente.
54. Prin Ordonanţa din 20 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de M.A. şi V.L.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi faţă de cei trei pescari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav. Parchetul i-a aplicat în schimb lui V.L.G. o amendă administrativă de 1.000 lei româneşti (RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În acest scop, parchetul a considerat că tragicul eveniment fusese ocazionat de efectele tragerii cu o armă de foc, care i-ar fi cauzat lui Ionel Grigorov, anterior coliziunii, o leziune a timpanului şi care i-ar fi determinat pe acesta şi pe Mircea Larie să se întoarcă rapid spre locul lor de plecare. În aceste condiţii şi în urma coliziunii cu cealaltă barcă erau foarte plauzibile căderea în apă şi înecul celor doi bărbaţi. Parchetul s-a referit la expertizele efectuate de Serviciul de Medicină Legală Tulcea, care atestau existenţa efectelor tragerii cu arma. Acesta a luat în considerare, de asemenea, declaraţiile învinuiţilor. A ales însă să o înlăture pe cea a martorului I.H., al cărui comportament părea simulat şi care dăduse puţine detalii despre prietenul care îl însoţise în noaptea respectivă. Parchetul a considerat că ipoteza căderii celor două victime în canal nu era contrazisă de concluziile reconstituirii faptelor, în timpul căreia cele două manechine nu căzuseră, din moment ce bărcile avuseseră o viteză redusă în raport cu cea din noaptea tragicului eveniment. Parchetul a concluzionat, în cele din urmă, în baza documentelor prezentate de autorităţile specializate, că M.A. nu încălcase nicio regulă în trafic cu barca şi că, prin urmare, nu era vinovat nici de ucidere din culpă.
55. La 25 februarie 2013, procurorul-şef al parchetului a confirmat rezoluţia.
56. Reclamanţii au depus la Tribunalul Tulcea o plângere împotriva Rezoluţiei din 20 decembrie 2012.
57. Prin Decizia definitivă din 3 iulie 2013, Tribunalul Tulcea a infirmat Ordonanţa parchetului din 20 decembrie 2013 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.
În acest scop, ipoteza căderii accidentale în apă a fost exclusă de instanţă pentru mai multe motive. În primul rând, aceasta a constatat că tragerea cu arma era contrazisă de expertizele medico-legale efectuate de INML, astfel cum au fost avizate de Comisia superioară (supra, pct. 36), de faptul că arma fusese găsită în tocul ei şi de absenţa unor mărturii despre tragerea unui foc de armă, făcute de persoanele care au auzit în schimb ţipete şi strigăte de ajutor (supra, pct. 24 şi 51). Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că eventualitatea ca rănile victimelor să fi fost cauzate de elicea bărcii fusese infirmată de aceleaşi expertize medico-legale efectuate de INML.
În al doilea rând, căderea în apă fusese infirmată de expertiza tehnică navală din septembrie 2007, precum şi de concluziile reconstituirii faptelor realizate în data de 8 iulie 2011.
În al treilea rând s-a reţinut că declaraţia lui I.H. trebuia luată în considerare nu doar pentru că includea elemente confirmate de alţi martori, ci şi pentru faptul că tensiunea emoţională manifestată de acesta se explica prin rememorarea evenimentelor la care asistase.
În aceste condiţii, tribunalul a considerat că urmărirea penală trebuia redeschisă şi a dispus, în special, măsurile de cercetare solicitate în mod repetat de către reclamanţi, respectiv identificarea turiştilor aflaţi pe malul canalului în noaptea tragicului eveniment şi efectuarea unei expertize medico-legale privind rănile lui M.A. Instanţa a mai considerat că se impunea extinderea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
58. Ancheta penală nu s-a încheiat până la această dată.
C. Plângeri împotriva poliţiştilor care au efectuat cercetarea la faţa locului în data de 19 iulie 2007
59. La o dată neprecizată, primul reclamant a depus o plângere administrativă împotriva agenţilor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Murighiol care au participat la cercetările la locul accidentului, considerând că aceştia au omis să ia măsurile de anchetă necesare.
60. În Raportul din 10 octombrie 2007, Inspectoratul General de Poliţie a propus sancţionarea agenţilor de poliţie cu avertisment pentru atitudinea lor ireverenţioasă din timpul discuţiilor cu membrii familiilor persoanelor decedate în data de 18 iulie 2007 şi pentru superficialitatea măsurilor luate în timpul cercetării la faţa locului efectuate în data de 19 iulie 2007. Potrivit acestui raport, agenţii de poliţie ar fi trebuit să preleve eşantioane din substanţa brună găsită în barca lui V.L.G. şi ar fi trebuit să ridice rezervorul şi cheile bărcii aparţinând familiei lui Mircea Larie şi să îi sigileze motorul. Raportul mai propunea, de asemenea, să fie supuşi testului poligraf M.A., V.L.G. şi un pescar pe care aceştia l-ar fi transportat ulterior coliziunii, precum şi realizarea unei schiţe pentru marcarea locului în care fuseseră găsite cadavrele şi tocul conţinând arma de vânătoare.
61. La 24 octombrie 2007, reclamanţii au formulat o plângere penală împotriva aceloraşi agenţi de poliţie pentru neîndeplinirea obligaţiei de a lua măsuri de cercetare eficace în primele ore după coliziunea bărcilor. Aceştia nu s-au constituit ca parte civilă în proces. Prin Rezoluţia din 21 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, considerând că neregulile denunţate de reclamanţi nu erau grave şi că agenţii de poliţie fuseseră deja sancţionaţi pentru abateri disciplinare de către conducerea inspectoratului de poliţie. La data de 6 iunie 2008, rezoluţia a fost confirmată, în ultimă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
D. Plângerea penală împotriva şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea
62. La 9 iunie 2010, reclamanţii au formulat o plângere penală împotriva şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea pentru abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals şi uz de fals. Aceştia au denunţat mai ales concluziile la care a ajuns acesta în Raportul din 31 ianuarie 2008, pe care acesta îl întocmise la cererea Inspectoratului General al Poliţiei Române (supra, pct. 28). De asemenea, reclamanţii considerau că acesta nu ordonase măsurile de cercetare care se impuneau în caz de omor, nici în noaptea coliziunii, nici în timpul cercetării la faţa locului efectuate a doua zi. Aceştia nu s-au constituit parte civilă în proces.
63. Printr-o Rezoluţie din 3 ianuarie 2011, procurorul V.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale. În acest sens, procurorul a reţinut că şeful inspectoratului de poliţie judeţean nu luase măsuri de cercetare în ancheta penală, aceasta fiind efectuată iniţial de către agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Murighiol. De asemenea, acesta întocmise raportul intern solicitat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu şi în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulamentele interne. Raportul, care a fost depus din greşeală la dosarul de urmărire penală şi conţinea părerile personale ale autorului său, nu constituia un mijloc de probă în măsură să influenţeze rezultatul final al anchetei. Rezoluţia a fost infirmată la 10 martie 2011 de procurorul-şef al parchetului; cercetările preliminare au fost reluate. Printr-o Rezoluţie din 10 mai 2011, procurorul S.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus din nou neînceperea urmăririi penale. La data de 26 septembrie 2011, rezoluţia a fost confirmată, în ultimă instanţă, de Curtea de Apel Constanţa.
E. Plângeri penale împotriva procurorilor V.D. şi S.C.
64. În 2011, primul reclamant a formulat două plângeri penale împotriva procurorului V.D., care a emis Rezoluţia din 3 ianuarie 2011, şi împotriva procurorului S.C., care a emis Rezoluţia din 10 mai 2011 (supra, pct. 63), pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului. Primul reclamant a susţinut că procurorii făcuseră o apreciere necorespunzătoare a probelor obţinute în cadrul procedurii. Reclamantul nu s-a constituit parte civilă în proces.
65. Prin rezoluţiile din 20 iunie 2011 şi 28 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ambii procurori, concluzionând că procurorii îşi respectaseră obligaţiile profesionale. Rezoluţiile au fost confirmate, în ultimă instanţă, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 24 ianuarie 2012 şi, respectiv, prin Decizia Curţii de Apel Constanţa din data de 26 iunie 2012.
F. Plângerea penală împotriva lui M.A. şi a medicului L.S.
66. La 16 iulie 2009, primul reclamant a formulat o plângere penală pentru fals şi uz de fals împotriva lui M.A. şi a medicului L.S., cel care întocmise un certificat medical ce atesta că M.A. prezenta o fractură la nivelul feţei şi servise ca bază pentru certificatul medico-legal din 19 septembrie 2007, întocmit pe numele lui M.A. Reclamantul nu s-a constituit parte civilă în proces.
67. Printr-o Rezoluţie din 8 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus neînceperea urmăririi penale. În acest scop, parchetul a constatat că certificatul medical în litigiu fusese eliberat în baza documentelor obţinute în timpul spitalizării lui M.A., care înregistrau starea de sănătate a acestuia şi tratamentele administrate. La data de 16 septembrie 2011, rezoluţia a fost confirmată, în ultimă instanţă, de Tribunalul Tulcea.
G. Plângerea împotriva medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea
68. La o dată neprecizată, reclamanţii au formulat o plângere administrativă împotriva medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea care a întocmit rapoartele medico-legale din 12 februarie 2008 referitoare la Mircea Larie şi Ionel Grigorov (supra, pct. 15-17).
69. Prin Scrisoarea din 15 decembrie 2010, Comisia superioară din cadrul INML i-a informat pe reclamanţi că, într-adevăr, medicul îşi încălcase obligaţiile profesionale atât în plan deontologic, cât şi în plan ştiinţific. Neavând competenţe în materie disciplinară, comisia s-a angajat să ţină seama de aceste constatări în cadrul evaluării anuale a medicului respectiv.
ÎN DREPT
I. Cu privire la locus standi în cazul doamnei Vasilina Grigorov
70. Curtea trebuie să soluţioneze în primul rând problema dreptului doamnei Vasilina Grigorov de a menţine cererea introdusă iniţial de reclamanta Reghina Grigorov, nora acesteia şi, respectiv, soţia fiului său, Ionel Grigorov, decedată la 11 aprilie 2013.
71. Prin Scrisoarea din 26 aprilie 2013, avocatul reclamantei a informat Curtea că doamna Vasilina Grigorov, mama lui Ionel Grigorov, decedat în timpul evenimentelor din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, şi-a exprimat dorinţa de a menţine cererea doamnei Reghina Grigorov. Prin Scrisoarea din 4 august 2013, la cererea Curţii, doamna Vasilina Grigorov a precizat că, în prezent, îl are în îngrijire şi se ocupă de educaţia nepotului său, Ionuţ-Florin, care este singurul copil şi, conform dispoziţiilor naţionale, singurul moştenitor al lui Ionel şi al Reghinei Grigorov. În susţinerea afirmaţiilor sale a prezentat un certificat emis de Primăria Mahmudia în acest sens. De asemenea, aceasta subliniază că fiul şi nora ei locuiau, anterior decesului lor, în casa sa.
72. Guvernul susţine că doamna Vasilina Grigorov nu a precizat dacă intenţiona să continue procedura iniţiată de doamna Reghina Grigorov ori să participe la procedura din faţa Curţii în calitate de victimă indirectă a pretinsei încălcări a art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural.
În prima ipoteză, Guvernul este de părere că doamna Vasilina Grigorov trebuie să motiveze în mod corespunzător interesul său de a continua procedura ulterior decesului nurorii sale.
În cea de-a doua ipoteză, cererea doamnei Vasilina Grigorov ar putea fi respinsă pe motivul neepuizării căilor de atac interne, dacă aceasta nu a participat la procesul penal pendinte în prezent în faţa autorităţilor judiciare naţionale. De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii, aceasta ar trebui să dea informaţii suplimentare despre legăturile cu fiul său.
73. Curtea reaminteşte că, în diverse cauze în care un reclamant a decedat în cursul procedurii, a luat în considerare dorinţa de continuare a acesteia exprimată de către moştenitori sau rude apropiate (Deweer împotriva Belgiei, 27 februarie 1980, pct. 37-38, seria A, nr. 35, X împotriva Regatului Unit, 5 noiembrie 1981, pct. 32, seria A, nr. 46, Vocaturo împotriva Italiei, 24 mai 1991, pct. 2, seria A, nr. 206-C, G. împotriva Italiei, 27 februarie 1992, pct. 2, seria A, nr. 228-F, Pandolfelli şi Palumbo împotriva Italiei, 27 februarie 1992, pct. 2, seria A, nr. 231-B, X împotriva Franţei, 31 martie 1992, pct. 26, seria A, nr. 234-C, precum şi Raimondo împotriva Italiei, 22 februarie 1994, pct. 2, seria A, nr. 281-A) sau existenţa unui interes legitim revendicat de o persoană dornică să menţină cererea [Malhous împotriva Republicii Cehe (dec.) (MC), nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII, Loger împotriva Franţei (scoatere de pe rol) (MC), nr. 19.324/02, pct. 43, 30 martie 2009].
74. În speţă, Curtea reţine că a fost informată imediat despre decesul doamnei Reghina Grigorov şi de dorinţa soacrei acesteia de a menţine cererea. Prin Scrisoarea sa din 4 august 2013, doamna Vasilina Grigorov a confirmat nu doar calitatea sa de reprezentant al singurului moştenitor al reclamantei, ci şi calitatea sa de rudă apropiată a acesteia din urmă. Mai mult, Curtea consideră că doamna Vasilina Grigorov, în calitatea sa de mamă a uneia dintre victimele evenimentelor din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, poate invoca existenţa unui interes legitim pentru menţinerea cererii. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ţinem seama de legăturile cu fiul şi nora ei, împreună cu care locuise anterior decesului lor (supra, pct. 71 in fine).
75. Concluzia Curţii este că doamna Vasilina Grigorov poate acţiona aşadar în numele doamnei Reghina Grigorov în prezenta cerere. Curtea face însă precizarea că faptul că i-a recunoscut doamnei Vasilina Grigorov dreptul de a menţine cererea nu are nicio incidenţă asupra obiectului litigiului, astfel cum a fost introdus iniţial de doamna Reghina Grigorov. Curţii nu i s-a solicitat să examineze dacă doamna Vasilina Grigorov a fost, ulterior decesului fiului său, victima unei atingeri aduse drepturilor sale propriu-zise garantate de Convenţie. Examinarea Curţii trebuie să se limiteze la a stabili dacă acele capete de cerere formulate de doamna Reghina Grigorov, care rămâne reclamantă, denotă sau nu o încălcare a Convenţiei.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2 din Convenţie
76. Reclamanţii se plâng de lipsa unei anchete prompte şi efective cu privire la circumstanţele decesului rudelor lor în urma coliziunii dintre două bărci de pescuit. Aceştia invocă art. 2 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante sunt redactate după cum urmează:
"1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. [...]"
77. Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
78. Guvernul invocă inadmisibilitatea cererii pe motivul neepuizării căilor de atac interne.
79. În primul rând, acesta subliniază, în observaţiile scrise din 14 martie 2013, că reclamanţii ar fi putut contesta în faţa instanţei, în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 20 decembrie 2012 prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală. În observaţiile suplimentare din 17 septembrie 2013, Guvernul declară că nu-şi mai menţine excepţia ridicată în cazul reclamanţilor Gheorghe Larie şi Anamaria Larie. Referitor la doamna Vasilina Grigorov, Guvernul precizează că aceasta încă nu a introdus plângere împotriva ordonanţei parchetului sus-menţionate. Potrivit Guvernului, această cale de atac era adecvată, eficientă, suficientă şi accesibilă.
80. În al doilea rând, Guvernul consideră că o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile Codului civil le-ar fi permis reclamanţilor să obţină o reparaţie în legătură cu absenţa unei anchete penale efective şi face trimitere în acest sens la jurisprudenţa Curţii în cauzele având ca obiect o neglijenţă care nu implică o acţiune a statului. Acesta consideră că reclamanţii ar fi putut denunţa astfel o eventuală greşeală a agenţilor de poliţie sau a medicului legist din Tulcea, care a fost comisă în cadrul măsurilor de cercetare şi a avut posibile consecinţe asupra desfăşurării anchetei. Aceştia ar fi putut invoca, în susţinerea afirmaţiilor lor, raportul Inspectoratului General al Poliţiei Române din 10 octombrie 2007 (supra, pct. 60) sau concluziile Comisiei superioare din cadrul INML din 15 decembrie 2010 privind activitatea profesională a medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea (supra, pct. 69). În fine, Guvernul adaugă că reclamanţii ar fi putut face o plângere disciplinară împotriva medicului legist la Colegiul Medicilor din România.
81. În al treilea rând, Guvernul subliniază că, în conformitate cu Hotărârea definitivă a Tribunalului Tulcea din 3 iulie 2013, ancheta penală referitoare la evenimentele din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007 este pendinte şi, prin urmare, prezentul capăt de cerere este prematur.
82. Reclamanţii consideră că au epuizat căile de atac interne efective care sunt disponibile în dreptul român.
83. Referitor la excepţia de neepuizare a căilor de atac interne, ridicată cu privire la doamna Vasilina Grigorov, Curtea reţine, pentru început, că aceasta nu este victima unei atingeri aduse drepturilor sale garantate de Convenţie, ci doar continuă procedura în numele nurorii sale care introdusese plângerea împotriva ordonanţei parchetului menţionate de Guvern. Prin urmare, acest argument al Guvernului nu poate fi reţinut.
84. Referitor la argumentul Guvernului conform căruia o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile Codului civil le-ar fi permis în plus reclamanţilor să obţină o reparaţie în legătură cu absenţa unei anchete penale efective, Curtea reaminteşte că dispoziţiile art. 35 § 1 din Convenţie nu prevăd decât epuizarea căilor de recurs care sunt, în acelaşi timp, legate de încălcările pretinse, disponibile şi adecvate. Acestea trebuie să existe cu un grad suficient de certitudine, nu numai în teorie, ci şi în practică, fără de care sunt lipsite de efectivitatea şi accesibilitatea dorite; este obligaţia statului pârât să demonstreze că aceste cerinţe sunt întrunite (a se vedea, printre multe altele, Vernillo împotriva Franţei, 20 februarie 1991, pct. 27, seria A, nr. 198). În speţă, Curtea constată pentru început că Guvernul a sugerat o cale de atac ce constituie cel mult un mijloc indirect de a obţine o eventuală reparaţie ca urmare a abaterii comise de poliţişti sau de medicul legist din Tulcea, care au efectuat diverse măsuri de cercetare în cursul anchetei. Totuşi, această reparaţie nu ar putea să remedieze în mod direct încălcarea invocată de reclamanţi. În aceste condiţii, această cale de atac nu poate fi reţinută de Curte ca fiind o cale de atac efectivă ce trebuia epuizată în prezenta speţă. Aceeaşi concluzie se impune şi în cazul plângerii disciplinare adresate Colegiului Medicilor.
85. În continuare, Curtea precizează că argumentele prezentate de Guvern în susţinerea excepţiei preliminare bazate pe caracterul prematur al capătului de cerere sunt strâns legate de fondul capătului de cerere întemeiat pe art. 2 din Convenţie. Prin urmare, este necesar să se unească excepţia cu fondul.
86. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
87. Reclamanţii denunţă caracterul lent al anchetei, care încă nu s-a finalizat la 6 ani de la data faptelor, precum şi numeroasele ei lacune, recunoscute chiar de autorităţi. De asemenea, aceştia se plâng de inactivitatea autorităţilor, care nu au luat măsurile corespunzătoare pentru strângerea probelor utile anchetei.
88. Guvernul consideră că cercetările efectuate de autorităţi îndeplinesc condiţiile de eficacitate şi imparţialitate impuse de jurisprudenţa Curţii.
89. Acesta declară că ancheta a fost deschisă din oficiu în ziua următoare evenimentelor, când poliţiştii s-au deplasat la faţa locului. Enumerând actele de cercetare efectuate în speţă, Guvernul subliniază că, în cursul procedurii, s-au luat măsuri rezonabile pentru instrumentarea mijloacelor de probă utile. Acesta recunoaşte totuşi că autorităţilor li se pot imputa anumite deficienţe într-o primă fază a anchetei, cum ar fi căutarea tardivă a trupurilor, faptul că poliţiştii nu au luat anumite măsuri utile în ziua următoare evenimentelor (supra, pct. 60), precum şi deficienţele primelor expertize medico-legale efectuate la Tulcea (supra, pct. 69).
90. De asemenea, Guvernul susţine că reclamanţii ar fi fost informaţi în permanenţă despre cursul anchetei, că aceştia au fost audiaţi de mai multe ori de către autorităţi şi că mijloacele de probă propuse de ei au fost admise în mod repetat.
91. Guvernul justifică diferitele decizii adoptate în cursul urmăririi penale prin complexitatea cauzei. Acest ultim element, ca şi numeroasele proceduri paralele declanşate de reclamanţi ar explica, în plus, durata îndelungată a anchetei penale.
2. Motivarea Curţii
a) Principii care decurg din jurisprudenţa Curţii
92. Curtea reaminteşte că obligaţia de a proteja dreptul la viaţă pe care o impune art. 2 din Convenţie, coroborată cu datoria generală care îi revine statului în temeiul art. 1 de "a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite [...] [în] Convenţie", presupune şi impune desfăşurarea unei forme de anchetă oficială şi efectivă atunci când eventuala recurgere la forţă a cauzat moartea unei persoane (McKerr împotriva Regatului Unit, nr. 28.883/95, pct. 111, CEDO 2001-III).
93. Absenţa răspunderii directe a statului pentru moartea unei persoane nu exclude aplicarea art. 2. Obligând statul să adopte măsurile necesare pentru a proteja viaţa persoanelor aflate sub jurisdicţia sa, art. 2 îi impune acestuia datoria de a asigura dreptul la viaţă prin instituirea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi care are la bază un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea şi sancţionarea încălcărilor [Menson împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 47.916/99, CEDO 2003-V]. Respectiva obligaţie presupune şi impune desfăşurarea unei anchete oficiale efective atunci când există motive să se creadă că o persoană a suferit o vătămare potenţial letală în circumstanţe suspecte. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei vătămării, precum şi identificarea şi sancţionarea persoanelor răspunzătoare. Aceasta este şi mai importantă atunci când survine decesul victimei, deoarece scopul esenţial urmărit de aceasta este de a asigura punerea în aplicare efectivă a legilor interne care apără dreptul la viaţă (a se vedea Menson, citată anterior; Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, pct. 56, 9 mai 2006).
94. De asemenea, ancheta desfăşurată trebuie să fie efectivă. Aceasta presupune ca ea să fie adecvată, adică să permită să conducă la identificarea şi, eventual, pedepsirea persoanelor răspunzătoare [Ramsahai şi alţii împotriva Ţărilor de Jos (MC), nr. 52.391/99, pct. 324, CEDO 2007-II]. Ne aflăm aici în prezenţa unei obligaţii nu de rezultat, ci de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat măsurile care le erau accesibile în mod rezonabil pentru a strânge probele legate de incident [Tanrikulu împotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 101-110, CEDO 1999-IV, pct. 109, precum şi Salman împotriva Turciei (MC), nr. 21.986/93, pct. 106, CEDO 2000-VII].
95. În acest context este implicită totodată o cerinţă de celeritate şi diligenţă rezonabilă. Este crucial ca investigaţia să se facă rapid în cazul în care survine un deces într-o situaţie controversată, deoarece trecerea timpului diminuează inevitabil cantitatea şi calitatea probelor disponibile, iar aparenţa unei lipse de diligenţă pune la îndoială buna-credinţă a cercetărilor efectuate şi prelungeşte suferinţa prin care trece familia persoanei decedate (Paul şi Audrey Edwards împotriva Regatului Unit, nr. 46.477/99, pct. 86, CEDO 2002-II).
96. Publicul trebuie să aibă dreptul de a verifica în mod suficient ancheta sau concluziile sale, astfel încât să se poată contesta răspunderea atât în practică, cât şi în teorie. Gradul necesar de control din partea publicului poate varia de la o situaţie la alta. Cu toate acestea, în toate cazurile, rudele victimei trebuie să fie implicate în procedură în măsura necesară pentru protecţia intereselor lor legitime [a se vedea, în ceea ce priveşte dreptul de acces la actele din dosarul de urmărire penală, Ogur împotriva Turciei (MC), nr. 21.594/93, pct. 92, CEDO 1999-III].
b) Aplicarea acestor principii generale în speţă
97. În speţă, Curtea constată că ancheta a început chiar a doua zi după decesul rudelor reclamanţilor şi că aceasta este încă în desfăşurare în prezent, la peste 6 ani şi jumătate de la evenimente. Curtea subliniază că, în cursul procedurii, au fost desfiinţate două rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale emise de parchet (supra, pct. 44 şi 25). De asemenea, procedura a suferit mai multe retrimiteri, justificate de diversele încadrări juridice ale faptelor (supra, pct. 31 şi 41-43) sau de volumul excesiv de muncă ori de insuficienţa personalului (supra, pct. 45).
98. De asemenea, Curtea subliniază că Guvernul admite existenţa anumitor deficienţe, recunoscute chiar de autorităţile administrative, de natură nu doar să afecteze grav caracterul efectiv al anchetei, ci şi să cauzeze prelungirea duratei acesteia: faptul că poliţiştii nu au prelevat eşantioane din substanţa brună găsită în barca lui V.L.G., faptul că aceştia nu au ridicat rezervorul şi cheile bărcii aparţinând familiei lui Mircea Larie şi nu i-au sigilat motorul, precum şi erorile din primele expertize medico-legale (supra, pct. 60 şi 69).
99. Mai mult, lacunele anchetei au fost în repetate rânduri constatate chiar de autorităţile judiciare naţionale. Astfel, din cauza acestor carenţe, la 31 mai 2010, procurorul-şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a infirmat Rezoluţia din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi a dispus cercetări suplimentare (supra, pct. 44). Acest lucru este valabil şi pentru Decizia definitivă din 3 iulie 2013 a Tribunalului Tulcea (supra, pct. 57). Astfel, tribunalul a dispus cercetări suplimentare şi a precizat în detaliu ce măsuri de cercetare trebuiau realizate în cel mai scurt timp, măsuri solicitate de altfel, în mai multe rânduri, de către reclamanţi (a se vedea, mutatis mutandis, Crăiniceanu şi Frumuşanu împotriva României, nr. 12.442/04, pct. 93, 24 aprilie 2012).
100. Curtea reţine, de asemenea, lipsa de cooperare dintre instituţiile statului, cooperare care ar fi contribuit la o mai mare rapiditate a procedurii. Astfel, din Scrisoarea poliţiei judiciare din 11 februarie 2008 reiese că nu s-a dat curs în niciun fel cererii de informaţii adresate Serviciului Român de Informaţii (supra, pct. 29).
101. Curtea poate admite că această cauză prezintă o anumită complexitate. Cu toate acestea, constată că, în pofida atitudinii cooperante a reclamanţilor, ancheta nu s-a finalizat încă. În opinia Curţii, nu poate fi admis argumentul Guvernului prin care li se reproşează reclamanţilor faptul că au declanşat proceduri paralele care ar fi întârziat procedura penală referitoare la decesul rudelor lor. În această privinţă, Curtea reţine nu numai că Guvernul nu explică în ce mod respectivele acţiuni ar fi întârziat procedura, dar şi că, din dosar reiese faptul că, dimpotrivă, acestea au contribuit la identificarea deficienţelor de la începutul anchetei şi au permis progresul acesteia din urmă (supra, pct. 60, 69 şi 98). Mai mult, unele măsuri de cercetare importante, ca de exemplu reconstituirea faptelor, au fost luate în urma repetatelor demersuri ale reclamanţilor (supra, pct. 44).
102. În fine, Curtea observă că, la mai mult de 6 ani şi jumătate de la evenimente, ancheta efectuată de autorităţi este încă în curs. Curtea consideră că este vorba despre o perioadă de timp foarte lungă, ce riscă să complice strângerea probelor şi stabilirea faptelor de către autorităţile naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Ismail Altun împotriva Turciei, nr. 22.932/02, pct. 82, 21 septembrie 2010; Gheorghe Cobzaru împotriva României, nr. 6.978/08, pct. 75, 25 iunie 2013). În consecinţă, Curtea respinge excepţia de neepuizare a căilor de atac interne, ridicată de Guvern.
103. În lumina elementelor de mai sus, Curtea consideră că autorităţile române nu au respectat obligaţia procedurală care decurge din art. 2 din Convenţie. Prin urmare, această dispoziţie a fost încălcată sub aspect procedural.
III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări
104. Invocând art. 6, art. 13 şi art. 17 din Convenţie, reclamanţii susţin că nu au beneficiat de un proces echitabil în raport cu procedurile penale pe care le-au declanşat (supra, lit. C-F), astfel încălcându-se principiul egalităţii armelor, principiul contradictorialităţii şi cerinţele de imparţialitate. Citând art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, reclamanţii se consideră victimele unei discriminări faţă de persoanele împotriva cărora au făcut plângere.
105. Ţinând seama de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la pretenţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio încălcare aparentă a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Prin urmare, Curtea consideră că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
106. Art. 41 din Convenţie prevede:
Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
A. Prejudiciu
107. Reclamanţii susţin că au suferit un prejudiciu material şi un prejudiciu moral ca urmare a decesului rudelor lor şi văzând obligaţiile aferente încredinţării copiilor minori ai acestora. Aceştia estimează, fiecare, un prejudiciu de 150.000 euro (EUR).
108. Guvernul consideră că nu există legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material invocat şi propune respingerea cererii. Subliniază că reclamanţii nu şi-au defalcat prejudiciul material şi nu au furnizat documente justificative. În fine, Guvernul consideră că, în orice caz, suma solicitată de reclamanţi este excesivă şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.
109. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că trebuie să se acorde fiecăruia dintre reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Larie şi Vasilina Grigorov suma de 12.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
110. Reclamanţii nu au formulat nicio cerere în acest sens.
C. Dobânzi moratorii
111. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. uneşte cu fondul excepţia de neepuizare a căilor de atac interne şi o respinge;
2. declară cererea admisibilă cu privire la capătul de cerere întemeiat de reclamanţi pe art. 2 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Larie şi Vasilina Grigorov, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 12 000 EUR (douăsprezece mii euro), care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 25 martie 2014, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier,
Santiago Quesada
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
