Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 12.138/08)
Strasbourg
Definitivă la 19 aprilie 2016
Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Aurelian Oprea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din Andras Sajo, preşedinte, Vincent A. De Gaetano, Bostjan M. Zupancic, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Kuris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, şi Fatoş Araci, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 decembrie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 12.138/08, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant român, domnul Aurelian Oprea (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 februarie 2008, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din Convenţie.
4. La 19 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în anul 1943 şi locuieşte în Bucureşti.
A. Contextul cauzei
6. La vremea respectivă, reclamantul - în calitate de conferenţiar universitar - făcea parte din corpul profesoral al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (Universitatea), care este o universitate de stat.
7. În perioada 2002-2005, reclamantul a adresat mai multe cereri autorităţilor din cadrul Universităţii şi al Ministerului Educaţiei pentru înfiinţarea unui post de profesor universitar în departamentul său. Acesta a susţinut că întrunea toate cerinţele profesionale pentru ocuparea unui asemenea post. La 23 martie 2005, rectorul l-a informat pe reclamant că, din motive de ordin financiar şi alte motive obiective, nu se putea înfiinţa un nou post de profesor universitar.
8. Reclamantul era totodată membru al organizaţiei nonprofit Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice din România (Asociaţia). Scopul general al acesteia era de a pune capăt degradării standardelor din învăţământ şi cercetare, făcând publice abuzurile, ilegalităţile şi corupţia din învăţământ.
B. Articole de presă despre corupţia la nivel universitar
9. La 8 martie 2005, un jurnalist, S.A., a publicat în cotidianul România liberă articolul intitulat "Corupţie la nivel universitar". Articolul preciza că activităţi de fals intelectual şi plagiat au fost întâlnite în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Ziaristul a menţionat în acest sens că O.A.A. a publicat o carte care în proporţie de 80% era copiată din altă carte. Cu toate acestea, respectiva O.A.A. avea titlu de lector universitar sub protecţia prorectorului, profesorul N.C.I., care a fost şi referentul ştiinţific al cărţii.
10. La 7 iunie 2005, jurnalistul S.A. a publicat în acelaşi cotidian un alt articol, intitulat "Conferenţiar ostracizat pentru că a denunţat corupţia universitară". Articolul l-a menţionat pe reclamant care, observând că nu s-a luat nicio măsură după ce a semnalat plagiatul comis de O.A.A. Decanatului şi Rectoratului Universităţii, a informat presa. În loc să beneficieze de protecţia prevăzută de Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi, care semnalează încălcări ale legii, reclamantul a fost chemat la o şedinţă organizată de rector în data de 14 martie 2005 şi întrebat de ce a informat presa. La 19 aprilie 2005 a avut loc o altă şedinţă, cu participarea prorectorului şi a decanului facultăţii reclamantului. Sub pretextul redistribuirii spaţiilor catedrei, s-a procedat la evacuarea laboratorului folosit de reclamant pentru cercetare şi lucrări practice cu studenţii.
C. Conferinţa de presă din 3 august 2005
11. La 3 august 2005, Asociaţia a organizat o conferinţă de presă a cărei temă principală a constituit-o corupţia la nivel universitar. Au fost prezentate şapte presupuse cazuri de corupţie. Deşi unii membri ai Asociaţiei s-au referit la corupţia existentă în alte universităţi, reclamantul - în calitatea sa de secretar general al Asociaţiei - a ţinut un discurs despre corupţia din propria universitate. Acesta s-a referit la situaţia colegei sale O.A.A. şi cea a prorectorului, N.C.I. O.A.A. a publicat o carte intitulată Chimia vinului care, potrivit reclamantului, era în mare parte (80%) copiată dintr-o altă carte, Oenologie, publicată în 1994 de un alt autor. Reclamantul a mai menţionat că respectiva carte a fost scrisă sub supravegherea şi îndrumarea directă a lui N.C.I., care a scris o prefaţă elogioasă în carte.
12. Reclamantul a criticat modul în care N.C.I. a gestionat programul AGRAL în legătură cu finanţarea publică pentru staţiuni de cercetare ştiinţifică, susţinând că N.C.I. a acordat fonduri numai centrelor de pe urma cărora putea obţine câştiguri personale.
13. Reclamantul a mai declarat că N.C.I. beneficia de regim preferenţial ca urmare a trecutului său de fost secretar al Partidului Comunist Român. Potrivit reclamantului, N.C.I. ocupa prea multe funcţii, deci nu putea să le exercite pe toate în mod corespunzător: profesor la câteva universităţi; prorector la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară; preşedinte al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului şi director al programului AGRAL pentru finanţarea publică a staţiunilor de cercetare. În plus, acesta era şeful Departamentului de Viticultură şi Oenologie.
14. De asemenea, reclamantul a declarat că N.C.I. era implicat în subminarea cercetării ştiinţifice şi că în Departamentul de Viticultură şi Oenologie condus de N.C.I. exista o "încrengătură de tip mafiot".
15. Mare parte din acele declaraţii au fost reluate în articolul intitulat "Profesor de la Universitatea din Piteşti acuzat de corupţie" şi publicat în săptămânalul Impact în Argeş din 26- 30 septembrie 2005.
D. Acţiunea comună penală şi civilă îndreptată împotriva reclamantului pentru calomnie
16. La 10 noiembrie 2005, N.C.I. a depus o plângere comună penală şi civilă îndreptată împotriva reclamantului pentru calomnie. Acesta a susţinut că ziarul Impact în Argeş a publicat un articol conţinând opiniile exprimate de reclamant în cadrul conferinţei de presă din 3 august 2005.
17. Reclamantul şi-a sprijinit afirmaţiile prin proba cu înscrisuri, administrată în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Acesta a prezentat adeverinţe de la diferite universităţi unde a predat N.C.I., statutul Asociaţiei, diferite documente referitoare la programul AGRAL, inclusiv compunerea conducerii programului, precum şi câteva scrisori de la staţiunea de cercetare-dezvoltare Odobeşti unde O.A.A. şi-a desfăşurat activitatea de cercetare. De asemenea, reclamantul a prezentat câteva articole de ziar conţinând critici la adresa lui N.C.I. şi O.A.A.
18. N.C.I. a depus mărturie înaintea instanţei în data de 13 februarie 2006. Acesta a recunoscut că ocupa simultan mai multe funcţii: prorector la Universitate, preşedinte al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului şi director al programului AGRAL pentru finanţarea publică a staţiunilor de cercetare. Acesta a mai declarat că încă de dinaintea conferinţei de presă reclamantul făcuse declaraţii calomnioase în privinţa sa în scrisorile adresate rectorului Universităţii, decanului Facultăţii de Oenologie şi ministrului educaţiei.
19. La 13 martie 2006, instanţa a ascultat un martor din partea reclamantului, şi anume S.A. - unul dintre ziariştii care au scris articole despre prezumtiva corupţie din Universitate (supra, pct. 9 şi 10). Acesta a declarat că a fost prezent la conferinţa de presă din 3 august 2005. În legătură cu afirmaţia reclamantului că N.C.I. era răspunzător pentru modul incorect în care au fost alocate fondurile pentru cercetare ştiinţifică, ziaristul a precizat că, în baza documentelor pe care le-a văzut atunci - de exemplu, fluturaşi de salariu şi rapoarte - a considerat evident tratamentul discriminatoriu care le-a fost aplicat cercetătorilor care lucrau în staţiunile de cercetare şi în Universitate. Sumele de bani foarte mari încasate de anumiţi salariaţi ai Universităţii l-au convins pe reclamant că doar staţiunile de cercetare care i-au acceptat pe profesorii agreaţi de intimat obţineau finanţare publică. Ziaristul a menţionat şi cumulul de funcţii de profesor al reclamantului N.C.I. la diferite universităţi. În ultimul rând, ziaristul a afirmat că articolele sale despre Universitate sunt bazate nu doar pe materialele prezentate de Asociaţie, ci şi pe documente din alte surse, pe care nu le poate divulga.
20. Prin Sentinţa din 17 aprilie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea penală. Instanţa a hotărât că, deşi inculpatul nu putea dovedi veridicitatea afirmaţiilor sale, lipsea un element al infracţiunii de calomnie, şi anume intenţia de a aduce atingere reputaţiei lui N.C.I. Instanţa a mai reţinut că inculpatul, convins de exactitatea afirmaţiilor sale, a avut doar intenţia de a prezenta un caz de corupţie în cadrul universităţii. Partea cu cea mai mare relevanţă prevede următoarele:
În speţă, inculpatul nu a reuşit să facă proba verităţii acestor afirmaţii, deşi la termenul din 13 februarie 2006 i s-a încuviinţat administrarea de probe în apărare [în considerarea faptului că problema moralităţii şi legalităţii în cadrul sistemului de învăţământ universitar, în sfera căreia se circumscriu şi dezvăluirile inculpatului, este în mod evident un subiect de interes public, iar interesul informării opiniei publice şi a autorităţilor este legitim şi serios, în sensul art. 207 din Codul penal şi al jurisprudenţei Curţii - Cauza Castells împotriva Spaniei*1) şi Cauza Colombani împotriva Franţei*2)]
──────────
*1) Castells împotriva Spaniei, 23 aprilie 1992, seria A, nr. 236.
*2) Colombani şi alţii împotriva Franţei, nr. 51.279/99, CEDO 2002-V.
──────────
...
De altfel, nici înscrisurile depuse [respectiv prefaţa semnată de partea vătămată (N.C.I.), copii de pe copertele lucrării Chimia vinului şi ale celei originale Oenologie, centralizator cu paginile celor două lucrări, capitole din cele două lucrări] nu fac dovada că partea vătămată cu bună ştiinţă a încurajat un plagiat.
Deşi din lecturarea în paralel a anumitor capitole din cele două lucrări se observă anumite asemănări de conţinut şi formă, totuşi nu se poate reţine cu privire la situaţia părţii vătămate că simpla realizare a unei prefeţe laudative a lucrării în discuţie semnifică implicarea chiar şi morală a acesteia, prin aceea că nu a denunţat un eventual plagiat, întrucât ar însemna să se plece de la premisa că partea vătămată cunoştea perfect opera precedentă şi că a făcut o analiză comparativă a celor două lucrări descoperind anumite inconsistenţe pe care le-a trecut cu vederea [...].
De altfel, rolul respectivei prefeţe (şi al oricărei prefeţe) este de a exprima un punct de vedere asupra lucrării [...] nereprezentând o părere obiectivă şi critică."
[... ]
De asemenea, inculpatul nu a reuşit să probeze săvârşirea de către partea vătămată a faptei de şantajare a staţiunilor de cercetare [...]
Nici înscrisurile depuse de către inculpat (copii de pe statul de plată pe luna martie 2005 emis de S.C. DVV Odobeşti, centralizatorul întocmit de S.C. DVV Odobeşti privind plata unor sume de bani către unii colaboratori, proces-verbal încheiat cu ocazia efectuării unui control la S.C. DVV Odobeşti de către un corp de control al Ministrului Agriculturii) nu conduc la concluzia că partea vătămată ar fi exercitat vreun şantaj asupra staţiunii de cercetare.
[... ]
"Totodată, susţinerile inculpatului în sensul că partea vătămată realizase foloase necuvenite ca urmare a ocupării în mod ilegal a mai multor funcţii nu au fost dovedite ca veridice, partea vătămată recunoscând că are mai multe surse de venit, însă ca urmare a unor funcţii publice obţinute în mod corect.
În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la sabotarea cercetării ştiinţifice şi la faptul că partea vătămată ar fi vândut o seră în care inculpatul îşi efectua cercetări, distrugând anumite soiuri de hibrizi, nu este susţinută de probele administrate.
Procesul-verbal încheiat la 6.01.2003 între Facultatea de Horticultură şi o societate privată atestă faptul că aceasta din urmă a închiriat o clădire şi sera aferentă, în care nu existau culturi; mai mult, acest înscris nu poartă semnătura părţii vătămate.
În aceste condiţii, din analiza tuturor acestor mijloace de probă examinate, nu se poate reţine că inculpatul a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că cele afirmare corespund realităţii."
21. Referitor la intenţia domnului Oprea de a calomnia, instanţa de fond a declarat următoarele:
"Pe această linie de idei, Instanţa constată, în speţă, că afirmaţiile inculpatului au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice (al cărui secretar este acesta), având ca temă corupţia şi ilegalităţile din mediul universitar, cunoscut fiind faptul că respectiva organizaţie are ca scop monitorizarea şi demascarea neregularităţilor din sistemul academic.
Discursul inculpatului, chiar dacă este şocant şi exagerat, se înscrie în rândul unei teme de larg interes - respectiv corupţia în rândul cadrelor universitare - şi al unui deziderat urmărit de întreaga societate, şi anume reforma legislativă şi morală a sistemului de învăţământ.
Trebuie, de asemenea, avut în vedere că în presă, anterior conferinţei din 3 august 2005, s-a publicat în ziarul România Liberă din 8 martie 2005 un articol referitor la plagiatul pe care îl reprezintă lucrarea Chimia vinului, iar Asociaţia a întocmit un raport privind situaţia învăţământului în România în care se denunţa îndeplinirea formală a mai multor funcţii universitare de către profesori care lucrează cu normă întreagă la mai multe instituţii de învăţământ, menţinerea în universităţi a celor vinovaţi de plagiat şi fraudă ştiinţifică (raport ce trebuie să fie cunoscut inculpatului dat fiind că acesta este secretarul general al acestei asociaţii), ceea ce demonstrează că acest subiect a fost anterior publicat şi dezbătut într-un cadru public.
Totodată, un aspect important îl constituie faptul că, inculpatul, în cadrul conferinţei, a prezentat anumite înscrisuri, respectiv fişe de pontaj, proces-verbal, prefaţa semnată de partea vătămată pentru Chimia vinului şi fotocopii după lucrarea pretins plagiată [...], înscrisuri pe care acesta le-ar considera drept dovezi ale faptelor imputate.
Deşi acele documente nu probează în mod direct săvârşirea de către partea vătămată a faptelor de care a fost acuzată, totuşi ele au stat la baza formării convingerii intime a inculpatului în sensul că aceasta s-ar face vinovată de anumite neregularităţi.
În acest context, deşi este evidentă lezarea obiectivă a onoarei şi reputaţiei părţii vătămate, instanţa apreciază că acest fapt a fost un efect al discursului şi nu un scop în sine, întrucât autorul şi-a exprimat punctul de vedere nu în calitate de particular, ci de membru al Asociaţiei, dorind ca prin intervenţia sa contribuie la informarea cu privire la un subiect de maxim interes public, acela al corupţiei la nivel universitar şi care, de altfel, se afla deja în atenţia presei.
Pe cale de consecinţă, instanţa consideră că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a leza în mod gratuit reputaţia părţii vătămate, ci din convingerea personală că demasca un caz de corupţie."
22. Instanţa a admis în parte acţiunea civilă şi l-a obligat pe reclamant să plătească o despăgubire pentru prejudiciul moral în cuantum de 3000 lei româneşti (RON) [aproximativ 860 euro (EUR)]. Aceasta a reţinut că, în conformitate cu dreptul civil în vigoare, reclamantul putea fi considerat răspunzător chiar şi pentru cea mai uşoară culpă. Prin urmare, reclamantul a fost obligat să îi plătească lui N.C.I. o despăgubire pentru modul în care a făcut cunoscute ziariştilor informaţii despre activitatea sa profesională.
Părţile relevante ale sentinţei au următorul conţinut:
"Modul în care a adus la cunoştinţă aceste informaţii, chiar şi fără a le însoţi de dovezi clare, au creat în mintea ziariştilor prezenţi convingerea că respectivele fapte ar putea fi verosimile (a se vedea în acest sens declaraţiile martorului S.A., precum şi articolele publicate în cotidiane de largă circulaţie cum ar fi Impact de Argeş şi Fortune).
În consecinţă, acţiunea de prezentare a unor informaţii superficiale, cu grad ridicat de sugestibilitate a unor aspecte nedovedite, constituie o faptă ilicită.
[... ]
În ceea ce priveşte existenţa vinovăţiei, trebuie subliniat faptul că reţinerea bunei-credinţe are relevanţă pe latură penală, ştiut fiind că pe planul răspunderii civile delictuale este suficientă constatarea celei mai uşoare culpe.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei CEDO, persoanele care se constituie în avertizori publici pot transmite idei şi informaţii cu privire la subiecte de interes public, chiar şocante sau deranjante, însă, în acelaşi timp, trebuie să aibă în vedere şi protecţia reputaţiei altora, aşa cum se prevede la art. 10 § 1 din Convenţie [a se vedea Fressoz şi Roire împotriva Franţei (MC), nr. 29.183/95, pct. 32, CEDO 1999-I],
23. Apelurile declarate de părţi au fost admise. Prin hotărârea pronunţată la 11 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea penală, ca o consecinţă directă a modificării Codului penal în sensul dezincriminării infracţiunii de calomnie. Acţiunea civilă a rămas nesoluţionată.
E. Acţiunea civilă separată în despăgubire îndreptată împotriva reclamantului
24. La 13 decembrie 2006, profesorul N.C.I. a introdus la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti o acţiune civilă separată în despăgubire îndreptată împotriva reclamantului. Domnul N.C.I. a susţinut că anumite afirmaţii făcute de reclamant în data de 3 august 2005, precum şi în alte dăţi au constituit un atac asupra reputaţiei sale.
25. Reclamantul a prezentat în instanţă un probatoriu amplu, utilizând atât proba cu martori, cât şi proba cu înscrisuri pentru a dovedi exactitatea afirmaţiilor sale. Acesta a depus copii de pe cărţile Chimia vinului şi Oenologie, subliniind pasajele despre care susţinea că au fost copiate de O.A.A. De asemenea, acesta a propus instanţei să asculte mărturiile unor salariaţi dintr-o staţiune de cercetare pentru a dovedi că autoarea cărţii Chimia vinului, o protejată a lui N.C.I., apărea înregistrată ca salariată şi primea salariu de la staţiunea de cercetare Odobeşti, finanţată cu fonduri aprobate de N.C.I., fără să se prezinte vreodată la locul de muncă. Acesta a încercat să demonstreze şi faptul că, deşi în conformitate cu legislaţia în vigoare, un profesor nu are voie să predea la mai mult de două universităţi, N.C.I. era profesor la cel puţin trei universităţi.
26. La 2 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi i-a acordat lui N.C.I. suma de 20 000 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Instanţa a hotărât că reclamantul este răspunzător pentru modul în care a prezentat sus-menţionatele informaţii despre N.C.I. ziariştilor, care au fost convinşi de exactitatea informaţiilor sale şi le-au publicat în ziare. Tribunalul Bucureşti a confirmat motivarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din Hotărârea din 17 aprilie 2006, preluând majoritatea paragrafelor din această hotărâre. Astfel, Tribunalul a hotărât, printre altele, că reclamantul nu a dovedit că N.C.I. a încurajat plagiatul prin faptul că a scris prefaţa cărţii Chimia vinului, deoarece rolul unei prefeţe este de a exprima o opinie despre o lucrare, nu de a constitui o opinie critică. Instanţa a mai reţinut că reclamantul nu a dovedit că N.C.I. a obţinut foloase necuvenite prin faptul că ocupa ilegal mai multe funcţii.
De asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată ale lui N.C.I.
27. Reclamantul a formulat recurs împotriva hotărârii respective. Acesta a susţinut că a prezentat suficiente probe pentru a dovedi exactitatea afirmaţiilor sale despre N.C.I. Acesta a subliniat că instanţa a schimbat afirmaţia sa că "în Departamentul de Oenologie există o încrengătură de tip mafiot" cu afirmaţia că N.C.I. "este implicat într-o încrengătură de tip mafiot". La 30 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins recursul, menţinând hotărârea primei instanţe. Reclamantul a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată ale lui N.C.I.
28. La 20 martie 2008, Universitatea a emis o decizie prin care a dispus poprirea unei treimi din salariul lunar al reclamantului până la atingerea sumei de 27 877 RON (aproximativ 7 470 EUR), reprezentând plata despăgubirii cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată acordate lui N.C.I. de instanţele interne.
F. Plângerile penale introduse de Asociaţie împotriva lui O.A.A. pentru plagiat
29. La o dată neprecizată, Asociaţia a făcut plângere penală împotriva lui O.A.A., acuzând-o de plagiat. La 20 martie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus netrimiterea în judecată a lui O.A.A., motivând că plângerea nu a fost depusă de partea vătămată. Instanţa a reţinut însă că o importantă parte din cele două cărţi, Chimia vinului şi Oenologie, era similară.
30. La 6 mai 2009, Asociaţia şi autorul cărţii Oenologie au depus o nouă plângere penală împotriva lui O.A.A. Totodată, autorii plângerii l-au acuzat pe N.C.I. că este complice la plagiatul lui O.A.A. în calitatea sa de coordonator ştiinţific al cărţii. La 17 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea urmăririi penale, motivând că a intervenit prescripţia pentru urmărirea penală a infracţiunii de plagiat.
G. Procedura disciplinară îndreptată împotriva reclamantului
31. La 3 octombrie 2006, reclamantul a depus plângere împotriva deciziei Universităţii de a-i reduce salariul pe lunile aprilie şi mai 2006 pe motivul absenţei nejustificate de la locul de muncă. Acesta a susţinut că măsura era ilegală deoarece fişele de pontaj pentru prezenţa la locul de muncă au fost introduse la Universitate abia în iunie 2006. Mai mult, reclamantul a prezentat probe că a fost prezent la locul de muncă în zilele respective. Printre altele, acesta a subliniat că motivul real al sancţionării sale îl constituie conflictul său cu conducerea Universităţii ca urmare a faptului că a făcut public faptul că prorectorul încurajează plagiatul.
32. Prin Hotărârea din 26 martie 2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia litigii de muncă şi conflicte de muncă a admis plângerea reclamantului şi a obligat Universitatea să îi plătească sumele reţinute din salariile aferente lunilor aprilie şi mai 2006. Instanţa a hotărât că, în temeiul art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, dar acesta din urmă nu a putut să prezinte niciun document juridic care să demonstreze absenţa nejustificată a reclamantului de la locul de muncă.
33. La 19 iunie 2006, Universitatea a emis o decizie prin care i-a aplicat reclamantului o sancţiune disciplinară constând în suspendarea, timp de 2 ani, a dreptului de a candida la un grad profesional mai mare, de a obţine un grad didactic universitar sau de a ocupa o funcţie de conducere. Motivarea sancţiunii era următoarea: (i) absenţe nejustificate de la mai multe ore şi activităţi didactice; (ii) nerespectarea programei facultăţii; şi (iii) sfidarea şi nerespectarea deciziilor luate de conducerea facultăţii şi a departamentului cu privire la eliberarea spaţiului alocat pentru înfiinţarea unui laborator de cercetare.
34. Reclamantul a atacat decizia la Tribunalul Bucureşti.
35. La 25 mai 2007, tribunalul a constatat că acţiunea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece Universitatea dispusese revocarea Deciziei din 19 iunie 2006.
II. Dreptul şi practica interne relevante
36. Conform art. 72 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în vigoare în perioada în litigiu, funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament, de director de [...] unitate de cercetare [...] nu se cumulează.
37. Legea educaţiei naţionale (nr. 1/2011) conţine dispoziţii similare la art. 214.
38. Dispoziţiile relevante din Codul civil şi Codul penal privind calomnia, precum şi răspunderea civilă delictuală, în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în hotărârile Stângu şi Scutelnicu împotriva României (nr. 53.899/00, pct. 30-31, 31 ianuarie 2006) şi Barb împotriva României (nr. 5.945/03, pct. 19-20, 7 octombrie 2008).
39. Codul penal a fost modificat în mod repetat, iar în 2006 articolele privind insulta şi calomnia au fost abrogate (pentru detalii, a se vedea Cuc Pascu împotriva României, nr. 36.157/02, pct. 12-14, 16 septembrie 2008).
40. Cu toate acestea, în Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională eliminarea din Codul penal a articolelor privind insulta şi calomnia.
ÎN DREPT
1. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din Convenţie
41. Reclamantul s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la libertate de exprimare, contrar art. 10 din Convenţie, care prevede următoarele:
"1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. [...]
2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora [...]"
A. Cu privire la admisibilitate
42. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
43. Reclamantul a susţinut că a făcut afirmaţiile în litigiu la conferinţa de presă din 3 august 2005, în calitatea sa de secretar general al Asociaţiei, nu în nume propriu. În acest sens, reclamantul a susţinut că, aşa cum reiese din Statutul Asociaţiei, scopul principal al acesteia era de a informa populaţia şi autorităţile competente despre orice încălcare a legii şi a deontologiei profesionale de către personalul didactic universitar. Principalul motiv pentru organizarea conferinţei de presă din 3 august 2005 l-a constituit îngrijorarea Asociaţiei faţă de continua scădere a standardelor educaţiei în universităţile din România. Principalele motive de îngrijorare erau creşterea numărului de cazuri de plagiat şi faptul că numeroşi profesori universitari predau simultan la mai multe universităţi, fiind totodată implicaţi în activităţi conexe, care nu le lăsau suficient timp la dispoziţie pentru pregătirea şi desfăşurarea corespunzătoare a activităţii lor didactice.
44. Reclamantul a mai susţinut că presa adusese în atenţia opiniei publice, încă de dinaintea datei de 8 martie 2005, cazul de plagiat al lui O.A.A. şi că el personal nu a avut niciun rol în dezvăluirile respective.
45. Potrivit reclamantului, declaraţiile pe care le-a făcut la conferinţa de presă ar trebui considerate ca o avertizare în interes public cu privire la conduita ilegală şi imorală din departamentul său. În acest sens, reclamantul a contestat argumentul Guvernului potrivit căruia motivul principal care l-a determinat să facă afirmaţiile în litigiu îl constituia frustrarea sa faţă de refuzul Universităţii de a înfiinţa un post de profesor universitar pentru el.
46. Reclamantul a susţinut că buna sa credinţă era dovedită de faptul că ar fi putut dezvălui opiniei publice aspectele respective fără să-şi divulge identitatea; dar nu s-a ascuns, deoarece era convins de veridicitatea afirmaţiilor sale.
Mai mult, în baza Legii privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, reclamantul a susţinut că beneficia de prezumţia de bună-credinţă şi că autorităţile interne nu au răsturnat această prezumţie.
47. Acesta a făcut trimitere la probele aflate la baza afirmaţiilor sale despre N.C.I.
În primul rând, referitor la afirmaţia sa că N.C.I. s-a folosit de funcţia sa de director al programelor AGRAL în interes personal, reclamantul a subliniat că O.A.A., protejata lui N.C.I., a încasat, cu aprobarea lui N.C.I., sume considerabile pentru contribuţia ei la program. Reclamantul a prezentat documente în susţinerea afirmaţiei sale în faţa instanţelor interne.
În al doilea rând, referitor la afirmaţia sa că N.C.I. ocupa câteva funcţii de conducere deşi legea interzicea cumulul de funcţii respective, reclamantul a susţinut că N.C.I. a admis faptul că era şeful Departamentului de Vinificaţie din 1992, fiind totodată prorectorul Universităţii, directorul programului AGRAL şi preşedintele Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.
În ultimul rând, referitor la afirmaţia sa că N.C.I. i-a sabotat activitatea de cercetare, reclamantul a susţinut că sera pe care o folosise pentru cercetare a fost închiriată unei societăţi comerciale. De asemenea, reclamantul a subliniat că anterior închirierii serei, hibrizii rezultaţi din activitatea sa de cercetare au fost îndepărtaţi şi aruncaţi.
48. Guvernul nu a contestat faptul că decizia prin care instanţa internă l-a obligat pe reclamant să plătească daune morale lui N.C.I. a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. De asemenea, Guvernul a susţinut că ingerinţa s-a bazat pe art. 998 şi art. 999 din Codul civil român, aşa cum erau în vigoare la momentul faptelor. Scopul legitim urmărit de autorităţile interne îl constituia protecţia reputaţiei şi drepturilor altora, aşa cum se prevede la art. 10 § 2 din Convenţie.
49. Guvernul a mai subliniat că, deşi reclamantul nu era ziarist, articolul de presă în litigiu reflecta opiniile exprimate de el în cadrul conferinţei de presă.
50. În opinia Guvernului, aspectele dezvăluite de reclamant despre departamentul său din Universitate în timpul conferinţei de presă nu au constituit o avertizare în interes public. Guvernul a considerat îndoielnică buna-credinţă a reclamantului şi a afirmat că motivul real al dezvăluirii sale despre presupusa corupţie din Universitate îl constituia frustrarea sa faţă de faptul că nu a fost promovat în funcţia de profesor universitar, în pofida repetatelor sale cereri în acest sens.
51. De asemenea, Guvernul a susţinut că victima afirmaţiilor reclamantului, deşi avea o oarecare faimă în calitate de prorector şi profesor universitar, nu era politician sau persoană publică.
52. În ultimul rând, Guvernul a susţinut că instanţele interne şi-au întemeiat deciziile pe motive suficiente şi pertinente. Referitor la garanţiile procedurale acordate reclamantului în cursul procesului, Guvernul a subliniat că reclamantul a avut dreptul să prezinte ample probe cu înscrisuri şi cu martori în susţinerea afirmaţiilor sale.
2. Motivarea Curţii
53. Părţile nu contestă faptul că hotărârea definitivă pronunţată în cauza introdusă de N.C.I. a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 § 1 din Convenţie (supra, pct. 26). În consecinţă, Curtea consideră că obligarea reclamantului la plata către N.C.I. a sumei de 27.877 RON (20.000 RON despăgubire şi 7.877 RON cheltuieli de judecată) a constituit o ingerinţă în dreptul său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1 din Convenţie.
a) Cu privire la chestiunea dacă ingerinţa era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim
54. Ingerinţa respectivă era "prevăzută de lege" (art. 998 şi art. 999 Cod civil, în vigoare la momentul faptelor) şi urmărea un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, în sensul art. 10 § 2.
b) Cu privire la chestiunea dacă ingerinţa era necesară într-o societate democratică
55. În prezenta cauză, trebuie să se examineze dacă ingerinţa era "necesară într-o societate democratică".
56. Pentru a verifica dacă ingerinţa era o măsură "necesară într-o societate democratică", Curtea trebuie să stabilească dacă aceasta a corespuns unei "nevoi sociale stringente". Statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere atunci când stabilesc existenţa unei astfel de nevoi, dar aceasta trebuie corelată cu un control european în ceea ce priveşte atât legislaţia relevantă, cât şi hotărârile care o aplică (a se vedea, de exemplu, markt intern Verlag GmbH şi Klaus Beermann împotriva Germaniei, 20 noiembrie 1989, pct. 33, seria A nr. 165; şi Sosinowska împotriva Poloniei, nr. 10.247/09, pct. 70, 18 octombrie 2011). Prin urmare, Curtea este competentă să statueze cu caracter definitiv asupra chestiunii de a şti dacă o "restrângere" poate fi reconciliată cu libertatea de exprimare protejată de art. 10 (a se vedea Tuşalp împotriva Turciei, nr. 32.131/08 şi 41.617/08, pct. 41, 21 februarie 2012).
57. O atenţie deosebită trebuie acordată stabilirii măsurii în care ingerinţa în libertatea de exprimare a reclamantului a fost proporţională cu interesul public faţă de informaţiile dezvăluite. În această privinţă, Curtea reiterează faptul că sfera de aplicare a art. 10 § 2 din Convenţie este mică în cazul restrângerii dezbaterii privind probleme de interes public [a se vedea Stoll împotriva Elveţiei (MC), nr. 69.698/01, pct. 106, CEDO 2007- XIV; şi Animal Defenders Internaţional împotriva Regatului Unit (MC) nr. 48.876/08, pct. 102, CEDO 2013 (fragmente)].
58. Sarcina Curţii, în exercitarea funcţiei sale de supraveghere, nu este să înlocuiască instanţele interne competente, ci mai degrabă să examineze, în temeiul art. 10, deciziile pe care acestea le-au adoptat în temeiul puterii lor de apreciere. În special, Curtea trebuie să stabilească dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica ingerinţa au fost "pertinente şi suficiente" şi dacă măsura luată a fost "proporţională cu scopurile legitime urmărite". Procedând astfel, Curtea trebuie să se convingă de faptul că autorităţile naţionale, bazându-se pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante, au aplicat norme conforme principiilor prevăzute de art. 10 [a se vedea Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (MC), nr. 21.279/02 şi 36.448/02, pct. 45, CEDO 2007-IV; şi Mengi împotriva Turciei, nr. 13.471/05 şi 38.787/07, pct. 48, 27 noiembrie 2012].
59. În ceea ce priveşte aplicarea, în cazul locului de muncă, a art. 10 din Convenţie, Curtea a reţinut că semnalarea de către un angajat din sectorul public a unor fapte de încălcare a legii la locul de muncă trebuie, în anumite circumstanţe, să beneficieze de protecţie. Acest lucru poate fi necesar în special în cazul în care angajatul sau funcţionarul public respectiv este singura persoană ori face parte dintr-o categorie restrânsă de persoane care ştie ce se întâmplă la locul de muncă şi astfel este cea în măsură să acţioneze în interes public, alertând angajatorul sau publicul larg [a se vedea Heinisch împotriva Germaniei, nr. 28.274/08, pct. 63, CEDO 2011 (fragmente)]. Curtea ia în considerare totodată faptul că angajaţii au o obligaţie de loialitate, de comportament rezervat şi discreţie faţă de angajator (Marchenko împotriva Ucrainei, nr. 4.063/04, pct. 45, 19 februarie 2009).
60. În plus, în exercitarea funcţiilor sale de supraveghere la nivel european, Curtea trebuie să verifice dacă autorităţile naţionale au realizat un echilibru just în cadrul protejării a două valori garantate de Convenţie care pot intra în conflict în astfel de cazuri, şi anume, pe de o parte, libertatea de exprimare protejată de art. 10 şi, pe de altă parte, dreptul persoanei atacate la protecţia reputaţiei sale, drept protejat de art. 8 din Convenţie ca parte a dreptului la respectarea vieţii private [Cumpănă şi Mazăre împotriva României (MC), nr. 33.348/96, pct. 90-91, CEDO 2004-XI].
61. Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea observă că tema conferinţei de presă din 3 august 2005 a fost corupţia din universităţile din România. În acest sens, reclamantul a făcut trimitere la neregulile depistate în propria universitate, unitate de învăţământ de stat. Acesta a criticat anumite aspecte ale activităţii profesionale a lui N.C.I., care ocupa funcţii de înaltă răspundere ca prorector al Universităţii şi şef al Departamentului de Viticultură şi Vinificaţie.
62. Reclamantul a susţinut că, sub supravegherea şi îndrumarea directă a lui N.C.I., colega sa, O.A.A., a comis un plagiat. De asemenea, reclamantul era convins că O.A.A. a fost promovată în funcţia de lector în baza cărţii plagiate.
63. Reclamantul a mai criticat modul în care N.C.I. a gestionat programul AGRAL şi cumulul de funcţii de conducere care, în opinia sa, nu era permis de lege (supra, pct. 40).
64. Curtea observă, de asemenea, că instanţele interne au plasat afirmaţiile reclamantului într-un context mai larg, respectiv dezbaterea determinată de preocuparea publicului faţă de creşterea numărului de cazuri de corupţie în universităţile din România. Instanţele au recunoscut că afirmaţiile sale vizează un subiect de interes public, şi anume legalitatea şi moralitatea învăţământului la nivel universitar (supra, pct. 20 şi 21).
65. În lumina considerentelor anterioare, Curtea constată că afirmaţiile reclamantului au vizat probleme importante într-o societate democratică, faţă de care publicul avea un interes legitim să fie informat, mai ales având în vedere funcţia petentului N.C.I. în cadrul instituţiei respective. Prin urmare, Curtea consideră că afirmaţiile reclamantului au fost de interes public.
66. Referitor la exactitatea afirmaţiilor reclamantului, Curtea reaminteşte că libertatea de exprimare implică obligaţii şi responsabilităţi şi orice persoană care alege să dezvăluie informaţii trebuie să verifice cu atenţie, în măsura permisă de circumstanţe, că acestea sunt exacte şi fiabile [a se vedea Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr. 21.980/93, pct. 65, CEDO 1999-III].
67. În cursul procesului îndreptat împotriva sa, reclamantul s-a străduit să demonstreze că afirmaţiile sale erau întemeiate, prezentând ample probe cu înscrisuri.
68. Deşi au considerat că reclamantul nu a făcut proba verităţii afirmaţiilor sale, instanţele interne au reţinut că acesta nu a acţionat cu intenţia de a aduce atingere reputaţiei lui N.C.I., ci din convingerea că denunţa un caz de corupţie (supra, pct. 21).
69. Referitor la motivele aflate la baza acţiunilor sale, reclamantul a susţinut că a acţionat în calitate de avertizor în interes public. Curtea nu consideră că prezenta cauză este una de avertizare în interes public (a se vedea, de exemplu, Rubins împotriva Letoniei, nr. 79.040/12, pct. 87, 13 ianuarie 2015). Cu toate acestea, Curtea consideră că motivele reclamantului pentru afirmaţiile în litigiu, prezentate chiar de reclamant, sunt relevante pentru evaluarea proporţionalităţii ingerinţei în dreptul reclamantului la exercitarea libertăţii sale de exprimare.
70. În această privinţă, Curtea observă că, deşi reclamantul a susţinut că principalul său motiv pentru a face afirmaţiile respective în cadrul conferinţei de presă l-a constituit îngrijorarea Asociaţiei, al cărei membru era la vremea respectivă, faţă de continua scădere a standardelor învăţământului în universităţile din România, Guvernul a susţinut că motivul real al dezvăluirilor făcute îl constituia frustrarea sa faţă de faptul că nu a fost promovat în funcţia de profesor universitar.
71. Pe baza materialelor de care dispune şi chiar presupunând că frustrarea reclamantului faţă de faptul că nu a fost promovat în funcţia de profesor universitar a fost încă un motiv pentru acţiunile lui, Curtea nu are motive să se îndoiască de faptul că reclamantul a acţionat cu bună-credinţă şi din convingerea că era în interes public să dezvăluie pretinsele nereguli din universitatea sa. În opinia sa, chiar dacă reclamantul şi-a permis un oarecare grad de exagerare şi generalizare, afirmaţiile sale nu erau complet lipsite de temei faptic şi nu au constituit un atac personal nejustificat la adresa lui N.C.I. şi O.A.A.
Curtea observă că reclamantul i-a informat pe rectorul Universităţii şi pe ministrul educaţiei despre neregulile pe care le-a depistat la nivelul conducerii departamentului condus de N.C.I. înainte de a le dezvălui presei. Întrucât sesizarea sa nu a fost urmată de măsuri concrete pentru remedierea situaţiei, reclamantul a prezentat neregulile în conferinţa de presă din 3 august 2005.
72. În continuare, Curtea va examina existenţa prejudiciului suferit de N.C.I ca urmare a dezvăluirii în litigiu şi va evalua dacă acest prejudiciu este mai important decât interesul publicului de a fi dezvăluite informaţiile.
73. Curtea observă că petentul N.C.I. era prorectorul Universităţii şi şeful Departamentului de Viticultură şi Vinificaţie din Universitate. Prin urmare, la data la care a fost organizată conferinţa de presă, acesta ocupa importante funcţii de conducere într-o universitate de stat. Era aşadar de aşteptat din partea sa să tolereze un interes mai mare din partea publicului decât o persoană particulară, chiar dacă acest fapt ar fi putut avea un impact negativ asupra onoarei şi reputaţiei sale, mai ales în contextul subiectului în litigiu.
74. Critica reclamantului la adresa şefului departamentului său viza comportamentul şi atitudinea acestuia în exercitarea atribuţiilor sale oficiale, nu în sfera vieţii sale private. În acest sens, Curtea reaminteşte că înalţii funcţionari publici în exercitarea atribuţiilor lor sunt expuşi unor limite mai largi de critică acceptabilă decât persoanele particulare [a se vedea Thoma împotriva Luxemburgului, nr. 38.432/97, pct. 47, CEDO 2001-III; Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei (MC), nr. 49.017/99, pct. 80, CEDO 2004-XI; Mamere împotriva Franţei, nr. 12.697/03, pct. 27, CEDO 2006-XIII; şi Dyundin împotriva Rusiei, nr. 37.406/03, pct. 26, 14 octombrie 2008].
75. Curtea consideră că instanţele interne nu au stabilit în mod convingător că ingerinţa i-a cauzat vreun prejudiciu lui N.C.I. personal sau că acestuia i-a fost afectată cariera în mod negativ.
76. Curtea mai reaminteşte că, la examinarea proporţionalităţii ingerinţei faţă de scopul legitim urmărit, este necesară o analiză atentă a sancţiunii impuse reclamantului şi a consecinţelor acesteia (a se vedea Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. 39.293/98, pct. 49, 29 februarie 2000).
77. Reclamantul a fost obligat să îi plătească lui N.C.I. suma de 27.877 RON (20.000 RON reprezentând daune morale şi 7.877 RON reprezentând cheltuielile de judecată) (aproximativ 7.470 EUR) pentru afirmaţiile pe care le-a făcut în conferinţa de presă din 3 august 2005.
78. Este adevărat că procesul penal îndreptat împotriva reclamantului a fost oprit. Cu toate acestea, deşi reclamantul nu a precizat ce salariu lunar avea la momentul faptelor, Curtea consideră că despăgubirea civilă pe care a trebuit să o plătească părţii vătămate era considerabilă (supra, pct. 26 şi 28) în comparaţie cu veniturile şi resursele profesorilor universitari din România.
c) Concluzie
79. Ţinând seama de importanţa dreptului la libertatea de exprimare în probleme de interes general [...] şi punând în balanţă celelalte interese implicate în prezenta cauză - Curtea a ajuns la concluzia că ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost o măsură "necesară într-o societate democratică".
80. Prin urmare, a fost încălcat art. 10 din Convenţie.
II. Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenţiei
81. În ultimul rând, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, că instanţele interne i-au respins cererea pentru efectuarea unei expertize contabile şi nu i-au răspuns la toate argumentele. În temeiul art. 11 din Convenţie, reclamantul a susţinut că a făcut declarat răspunzător pentru afirmaţii făcute în calitatea sa de secretar general al unei organizaţii nonprofit, nu de persoană particulară.
82. Totuşi, în lumina materialului de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie sau de protocoalele la aceasta.
Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
83. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
84. Reclamantul a solicitat, cu titlu de prejudiciu material, 10.000 de euro (EUR), reprezentând suma pe care a fost obligat să o plătească lui N.C.I. pentru prejudiciul moral şi cheltuielile de judecată. De asemenea, reclamantul a solicitat 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
85. Guvernul a considerat aceste pretenţii excesive. În opinia sa, constatarea unei încălcări constituie o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul suferit de reclamant.
86. Curtea observă că Universitatea a emis la 20 martie 2008 o decizie prin care a dispus poprirea unei treimi din salariul lunar al reclamantului până la atingerea sumei de 27.877 RON (aproximativ 7.470 EUR) (supra, pct. 28). Prin urmare, îi acordă 7.470 EUR cu titlu de prejudiciu material. În plus, îi acordă reclamantului 4.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
87. De asemenea, reclamantul a solicitat 3.000 EUR pentru cheltuielile de judecată (incluzând onorariile avocaţilor şi cheltuielile de traducere) efectuate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii.
88. Guvernul a contestat acest capăt de cerere şi a subliniat că reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru toate cheltuielile pretinse. Guvernul a susţinut că reclamantul a prezentat înscrisuri care justifică rambursarea doar a 3.035 RON (aproximativ 720 EUR).
89. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele de care dispune şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 720 EUR pentru toate cheltuielile efectuate în cadrul procedurilor în faţa instanţelor interne şi a Curţii.
C. Dobânzi moratorii
90. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA:
1. declară, în unanimitate, cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 10 din Convenţie şi inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte, cu şase voturi la unu, că a fost încălcat art. 10 din Convenţie;
3. hotărăşte, cu şase voturi la unu,
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 7.470 EUR (şapte mii patru sute şaptezeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material;
(ii) 4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(iii) 720 EUR (şapte sute douăzeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 19 ianuarie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
Andras Sajo
Grefier adjunct,
Fatoş Araci
În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenţie şi art. 74 § 2 din Regulamentul Curţii, la prezenta hotărâre se anexează opinia separată a domnului judecător Sajo.
A.S.
F.A.
Opinia dizidentă a domnului judecător Sajo
Regret că în prezenta cauză nu pot fi de acord cu majoritatea, deoarece eu nu consider că s-a demonstrat încălcarea art. 10 din Convenţie.
Reclamantul a fost obligat să plătească despăgubiri pentru calomnie în cadrul unui proces civil ca urmare a patru afirmaţii calomnioase făcute în public cu privire la prorectorul universităţii sale, în sensul că exista o încrengătură de tip mafiot în departamentul condus de respectivul.
Într-o cauză care implică un conflict între drepturile prevăzute la art. 8 (respectarea vieţii private) şi la art. 10 din Convenţie, acolo unde punerea în balanţă a celor două drepturi a fost realizată de autorităţile naţionale în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii, Curtea va avea nevoie de motive serioase pentru ca opinia sa să se substituie celei emise de instanţele interne [a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), nr. 40.660/08 şi 60.641/08, pct. 107, CEDO 2012].
Deşi sunt de acord cu colegii mei că există motive solide pentru a trece peste analiza instanţelor interne în anumite privinţe (de exemplu, referitor la acuzaţia de plagiat), consider că hotărârea nu a stabilit astfel de motive cu privire la anumite acuzaţii grave. În special, reclamantul nu a dovedit că prorectorul a acordat fonduri doar staţiunilor de la care putea obţine câştiguri personale şi a fost implicat în subminarea cercetării ştiinţifice, în special în distrugerea lucrărilor reclamantului. Instanţa internă a examinat într-adevăr probele prezentate pentru a confirma acuzaţiile de activitate infracţională şi nu există nimic nerezonabil în constatarea că acesta nu a reuşit să îşi demonstreze afirmaţiile. Lucru şi mai important, hotărârea nu denotă nici neconcordanţele, nici nerespectarea criteriilor stabilite de Curte care ar fi îndreptăţit-o să substituie opinia sa celei emise de instanţele interne.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
