Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 6.235/04)
DEFINITIVĂ
19 aprilie 2010
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Rogojină împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 decembrie 2009,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 6.235/04 îndreptată împotriva României, prin care 2 resortisanţi ai acestui stat, domnul Victor Rogojină şi doamna Aurica Rogojină (reclamanţii), au sesizat Curtea la 12 ianuarie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). Ca urmare a decesului reclamantei la 17 decembrie 2007, printr-o scrisoare din 28 iulie 2009, reclamantul a furnizat împuternicirile din partea domnului Viorel Rogojină şi a doamnei Silvia Rogojină, respectiv fiul şi nepoata reclamanţilor, care doreau să continue procedura în faţa Curţii. Pentru a dovedi calitatea lor de moştenitori ai celei de-a doua reclamante, primul reclamant a prezentat certificatele de naştere ale acestora.
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 27 noiembrie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Primul reclamant s-a născut în 1927 şi locuieşte în Bârlad. A doua reclamantă era născută în 1930.
5. După mai multe proceduri iniţiate de reclamanţi cu privire la o cerere adresată autorităţilor la 6 iunie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), printr-o decizie din 7 mai 2004, primarul oraşului Bârlad a propus să se acorde persoanelor interesate despăgubiri (titluri nominale sau acţiuni la societăţi comerciale) în valoare de 119.275.065 lei româneşti (ROL) pentru imobilul (casa demolată şi terenul aferent) care fusese proprietatea lor. Contestată de persoanele în cauză, această decizie a fost confirmată prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Vaslui, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.
6. Reclamanţii au iniţiat alte câteva acţiuni în justiţie, în special cu scopul de a obţine despăgubiri pentru desfăşurarea şi durata procedurii menţionate anterior, reglementată de Legea nr. 10/2001, acţiuni respinse de instanţele interne.
7. Prin două scrisori din 14 şi 24 aprilie 2009, autorităţile competente pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 au informat Guvernul că plata despăgubirilor nu a fost efectuată, dar că dosarul reclamanţilor a fost trimis la Fondul "Proprietatea" în iunie 2007 şi că acesta va fi examinat de comisia centrală competentă, în cadrul următoarei reuniuni. Ulterior datei menţionate anterior, Guvernul nu a mai furnizat nicio informaţie cu privire la executarea Hotărârii din 12 octombrie 2004.
II. Dreptul intern relevant
8. Aspectele esenţiale ale dispoziţiilor legislative şi ale jurisprudenţei interne relevante, inclusiv extrase din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (OUG nr. 81/2007), cu privire la sistemul de despăgubire pentru imobilele naţionalizate, sunt descrise în hotărârile Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, pct. 15-20, 17 ianuarie 2008) şi Viaşu împotriva României (nr. 75.951/01, pct. 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, şi anume Rezoluţia Res(2004)3 privind hotărârile care au identificat existenţa unor probleme structurale fundamentale şi Recomandarea Rec(2004)6 privind îmbunătăţirea recursurilor interne, ambele adoptate de Comitetul de Miniştri, sunt de asemenea citate în hotărârea Viaşu, menţionată anterior (pct. 50-51).
9. Dispoziţiile legale (Codul civil, Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi Decretul nr. 73/1954) şi practica judiciară în materie de succesiune prevăd că, pentru a moşteni, persoanele care au vocaţie succesorală trebuie să accepte succesiunea, în mod expres sau tacit, într-un termen de prescripţie extinctivă de 6 luni de la producerea decesului în cauză. Acceptarea tacită trebuie să constea în acte materiale neechivoce privind bunurile succesorale (de exemplu, anumite acte de dispoziţie). În cazul unei vacanţe succesorale, al absenţei moştenitorilor sau al neacceptării unei succesiuni, bunurile în cauză revin statului, la cererea autorităţilor competente, prin intermediul unei proceduri notariale (art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995). Prin Hotărârea definitivă din 18 aprilie 2007, Tribunalul Olt a statuat că, în lipsa procedurii vacanţei succesorale iniţiate de stat, nimic nu împiedică moştenitorul legal să apeleze la un notar public pentru dezbaterea succesiunii. În plus, dispoziţiile citate anterior prevăd o ordine de preferinţă între categoriile de potenţiali moştenitori legali (de exemplu, copiii persoanei decedate au prioritate în raport cu nepoţii) care vin în concurenţă cu soţul supravieţuitor la partajul succesoral.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
10. Reclamanţii se plâng, în esenţă, de imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de a fi despăgubiţi pentru imobilul naţionalizat, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 şi cu Hotărârea definitivă din 12 octombrie 2004, şi invocă, în această privinţă, art. 1 din Protocolul nr. 1, formulat astfel:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
11. Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
12. După decesul celei de-a doua reclamante, primul reclamant consideră că fiul lor, Viorel Rogojină, şi fiica acestuia din urmă, doamna Silvia Rogojină, au locus standi pentru a continua examinarea cererii în faţa Curţii. Acesta susţine că, din considerente legate de respectarea memoriei reclamantei defuncte, nu au deschis procedura succesorală în privinţa sa.
13. Guvernul nu a prezentat observaţii cu privire la acest aspect.
14. Curtea reaminteşte că, în mai multe cauze în care un reclamant a decedat în cursul procedurii, a luat în considerare dorinţa de continuare a procedurii respective, exprimată de un moştenitor, o rudă apropiată şi chiar, în lumina circumstanţelor speţei, de un potenţial moştenitor (legatar universal) care încerca să obţină recunoaşterea dreptului său succesoral într-o procedură pendinte [a se vedea Malhous împotriva Republicii Cehe (dec.) (MC), nr. 33.071/96, care privea art. 1 din Protocolul nr. 1, şi jurisprudenţa citată în acestea]. În speţă, ţinând seama de circumstanţele cauzei şi de practica internă (supra, pct. 9), Curtea subliniază că, deşi domnul Viorel Rogojină nu a prezentat Curţii un certificat de moştenitor, în calitate de fiu al reclamanţilor şi de potenţial moştenitor legal al celei de-a doua reclamante, acesta are un interes legitim pentru continuarea examinării prezentei cereri. De altfel, Guvernul nu a contestat acest lucru. În schimb, având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea nu poate considera că doamna Silvia Rogojină, nepoata celei de-a doua reclamante şi fiica domnului Viorel Rogojină, ar avea, de asemenea, un interes legitim suficient, material sau chiar moral, care să îi justifice calitatea de victimă şi continuarea examinării prezentei cereri după decesul doamnei Aurica Rogojină.
Prin urmare, Curtea consideră că, în speţă, doamna Silvia Rogojină nu se poate pretinde "victimă", în sensul art. 34 din Convenţie, a unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor sale. Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, în sensul art. 35 § 3, şi trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenţie.
15. Curtea constată că, în ceea ce îi priveşte pe primul reclamant şi pe domnul Viorel Rogojină, acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, poate fi declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
16. Reluând, în esenţă, observaţiile sale prezentate în alte cauze similare, Guvernul susţine că dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a fost încălcat şi că mecanismul de despăgubire prevăzut de legislaţia românească (Legea nr. 10/2001 şi Fondul "Proprietatea", cu modificările rezumate la pct. 8 de mai sus) îndeplineşte cerinţele jurisprudenţei Curţii în materie.
17. Reclamanţii reiterează, în esenţă, argumentele acestora.
18. Curtea constată că, în prezenta cauză, deşi reclamanţii au obţinut, la 12 octombrie 2004, o hotărâre definitivă care a confirmat Decizia din 7 mai 2004 a autorităţii competente în ceea ce priveşte acordarea părţilor interesate a unor despăgubiri în valoare de 119.275.065 ROL pentru imobilul lor naţionalizat, această decizie nu a fost executată până în prezent.
19. Curtea a examinat de multe ori cauze care au ridicat probleme similare celei din prezenta speţă şi a constatat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (între altele, Matache şi alţii împotriva României, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006, şi Naghi împotriva României, nr. 31.139/03, 21 iulie 2009).
20. După ce a examinat toate elementele care i-au fost înaintate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză.
21. În cele din urmă, reclamanţii nu au primit încă suma stabilită prin decizia menţionată anterior, confirmată de instanţele interne. În ceea ce priveşte argumentele Guvernului, Curtea reaminteşte că a constatat în mai multe cauze, inclusiv în 3 cauze recente, că Fondul "Proprietatea" nu funcţionează în prezent într-un mod ce poate fi considerat echivalent acordării efective a unei despăgubiri (a se vedea, între altele, Matache şi alţii împotriva României, citată anterior, pct. 42, şi Român împotriva României, nr. 30.453/04, pct. 28 în fine, 7 iulie 2009). Constatând cu mulţumire evoluţia recentă care pare să aibă loc în practică în privinţa mecanismului de plată a despăgubirilor, prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, Curtea observă că, până în prezent, Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubire instituit prin legea citată anterior, inclusiv fondul menţionat mai sus, ar permite titularilor de drepturi, în special reclamanţilor, să încaseze, conform unei proceduri şi unui calendar previzibile, despăgubirile la care au dreptul.
22. Această concluzie nu aduce atingere unei evoluţii pozitive pe care ar putea să o cunoască în viitor mecanismele de finanţare prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, în vederea despăgubirii persoanelor cărora, asemenea reclamanţilor, li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în temeiul legilor reparatorii respective.
23. Ţinând seama de jurisprudenţa sa în materie şi de elementele concrete de la dosar, Curtea apreciază că, în speţă, faptul că reclamanţii nu au putut primi despăgubirile stabilite într-o hotărâre definitivă şi că nu au nicio certitudine privind data la care ar putea să le primească le-a cauzat un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în speţă, a fost încălcată această dispoziţie.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări
24. Reclamanţii se plâng, în esenţă, de rezultatul procedurii soluţionate prin Hotărârea definitivă din 12 octombrie 2004, citată anterior, şi al celorlalte proceduri judiciare pe care le-au iniţiat, în principal în ceea ce priveşte cererea lor întemeiată pe Legea nr. 10/2001, precum şi de inechitatea şi de lipsa de independenţă şi imparţialitate a judecătorilor care le-au examinat acţiunile. Aceştia susţin, de asemenea, lipsa accesului la o instanţă şi inegalitatea armelor în cadrul ultimelor proceduri menţionate anterior. Reclamanţii se bazează pe art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
25. Ţinând seama de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să soluţioneze pretenţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de articolele Convenţiei sau ale protocoalelor sale.
Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 şi § 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 46 şi 41 din Convenţie
A. Art. 46 din Convenţie
26. În temeiul acestei dispoziţii:
"1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii, pronunţate în litigiile în care ele sunt părţi.
2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului de Miniştri, care supraveghează executarea ei."
27. Curtea constată că încălcarea dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, are originea într-o problemă răspândită pe scară largă, care a rezultat din funcţionarea necorespunzătoare a mecanismului instituit de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Aceasta face trimitere la observaţiile făcute cu titlu indicativ în alte cauze similare în ceea ce priveşte măsurile generale care s-ar impune la nivel naţional în cadrul executării prezentei hotărâri, pentru ca statul pârât să garanteze exercitarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri precum în speţă (Viaşu împotriva României, citată anterior, pct. 82-83).
B. Art. 41 din Convenţie
28. În temeiul art. 41 din Convenţie,
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
1. Prejudiciu
29. Cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, reclamanţii solicită suma de 220.000 euro (EUR) pentru valoarea de piaţă a imobilului demolat de autorităţi înainte de 1989 şi 155.333 EUR pentru beneficiile nerealizate. De asemenea, aceştia solicită 15.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, pentru suferinţa psihică şi incertitudinea cauzate de autorităţi.
30. Făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii (Naghi, citată anterior, pct. 32-33), Guvernul consideră că reclamanţii puteau solicita cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material doar valoarea actualizată, calculată în funcţie de rata inflaţiei, a despăgubirii stabilite prin Decizia primarului din 7 mai 2004, adică 16.778,42 lei româneşti noi, reprezentând 3.931,85 EUR. Solicitarea cu titlu de beneficii nerealizate nu este susţinută de documente justificative şi ar trebui să fie respinsă ca nefondată. Pe de altă parte, consideră că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparaţie satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins şi, în orice caz, face trimitere la sumele acordate cu acest titlu de Curte în alte cauze.
31. Curtea aminteşte că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică obligaţia statului pârât de a pune capăt încălcării şi de a-i înlătura consecinţele, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situaţia anterioară acesteia [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].
32. În prezenta cauză, având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu material şi moral. De asemenea, subliniază că valoarea despăgubirii a fost stabilită prin Decizia din 7 mai 2004 a primarului oraşului Bârlad şi că persoanele în cauză nu au introdus apel împotriva Hotărârii din 12 octombrie 2004, care a confirmat această decizie. Prin urmare, aceasta consideră că plata despăgubirilor respective, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei şi completate cu o sumă acordată cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, ar plasa persoanele interesate într-o situaţie echivalentă pe cât posibil celei în care s-ar afla dacă nu ar fi fost încălcate cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1.
33. Prin urmare, pe baza elementelor de care dispune şi pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea le acordă reclamanţilor, împreună, suma de 10.000 EUR, pentru toate prejudiciile suferite.
2. Cheltuieli de judecată
34. Fără a prezenta documente justificative, reclamanţii solicită, de asemenea, suma de 900 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi a Curţii.
35. Guvernul evidenţiază jurisprudenţa Curţii în materie şi absenţa documentelor justificative.
36. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, având în vedere elementele de care dispune şi criteriile menţionate anterior, Curtea respinge cererea reclamanţilor cu acest titlu.
3. Dobânzi moratorii
37. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, referitor la despăgubirea reclamanţilor, domnii Victor şi Viorel Rogojină, în conformitate cu Decizia din 7 mai 2004, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. statuează că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. statuează:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, împreună, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), pentru toate prejudiciile, sumă care va fi convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 19 ianuarie 2010, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier,
Santiago Quesada
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
