Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 60.103/11)
Strasbourg
Definitivă la 14 septembrie 2016
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Stepanian împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Andras Sajo, preşedinte, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Krzysztof Wojtyczek, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 10 mai 2016,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 60.103/11 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, doamna Angela Stepanian (reclamanta) şi domnul Dorel Stepanian (reclamantul), au sesizat Curtea la 7 septembrie 2011, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către doamna N. Popescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii se plâng de faptul că S.N., respectiv fiul reclamantei şi tatăl reclamantului, a suferit rele tratamente la spitalul de psihiatrie şi de faptul că ancheta desfăşurată nu a fost efectivă.
4. La 18 decembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele speţei
5. Reclamanţii s-au născut în 1942 şi, respectiv, 1990 şi locuiesc în Bucureşti.
6. În 1994, S.N., născut în 1968, a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Acesta primea tratament şi era internat periodic la Spitalul de Psihiatrie pentru Bolnavi Cronici de la Gura Ocniţei. Reclamanta, care îi era mamă şi curator, îl vizita în mod frecvent la spital şi se interesa cu privire la starea sa la medicul curant, care era şi director al spitalului.
7. La 18 ianuarie 2010, S.N. a fost internat la spitalul de psihiatrie pentru examene medicale şi tratament.
8. În seara zilei de 14 februarie 2010, S.N. a refuzat tratamentul prescris şi a împins mâna asistentei care-i oferea tratamentul. Directoarea spitalului a decis că tratamentul trebuia administrat şi i-a prescris o injecţie cu clorpromazină. Asistenta medicală a solicitat ajutorul a doi colegi pentru a putea administra tratamentul lui S.N.
Conform reclamanţilor, trei angajaţi ai spitalului l-au imobilizat pe S.N. de o balustradă şi i-au aplicat numeroase lovituri de pumn la cap, la ochiul stâng şi la urechea dreaptă. Asistenta medicală i-a injectat tratamentul şi l-a închis într-o cameră izolată, cunoscută în limba română sub numele de "izolator", timp de 12 ore, fără monitorizare. În acest interval nu i-a fost acordat niciun tratament medical pentru rănile suferite. S.N. nu a primit decât apă; trebuia să-şi facă nevoile într-o găleată adusă în camera în care se afla, cameră care nu era dotată cu toaletă.
9. S., asistenta medicală, nu l-a informat pe medic cu privire la faptul că S.N. fusese imobilizat cu forţa şi plasat în izolare. Aceasta nu a menţionat acest incident nici în fişa de observaţie clinică a pacientului.
A. Tratamentul medical în urma incidentului din 14 februarie 2010
10. La 15 februarie 2010, S.N. a fost examinat de un doctor care a constatat în raportul său că prezenta o tumefacţie generalizată la nivelul capului şi o echimoză localizată la nivelul ochiului stâng. La 16 februarie 2010, un medic oftalmolog a constatat că prezenta un hematom şi că suferea de o hemoragie la nivel ocular. Un examen radiologic efectuat în aceeaşi zi a relevat că avea fracturi la trei coaste.
11. La 17 februarie 2010, S.N. a fost transferat de urgenţă, ca urmare a stării sale de sănătate foarte grave, la spitalul din Târgovişte. Medicii care l-au examinat au decis că era necesară de urgenţă o operaţie la plămâni pentru care era obligatoriu consimţământul reclamantei, în calitate de curator. Un vehicul al spitalului din Târgovişte a venit să o ia pe reclamantă de la Bucureşti şi să o ducă la Târgovişte. La momentul respectiv aceasta a aflat de starea gravă de sănătate a fiului său şi şi-a exprimat consimţământul pentru operaţie. La 19 februarie 2010, S.N. a suferit un drenaj chirurgical al plămânilor şi o pleurotomie a plămânului drept, în cursul căreia a fost scoasă o cantitate de 2.500 ml de sânge coagulat. Acesta a rămas în spital până la 24 februarie 2010.
12. La 15 martie 2010, un medic legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa l-a examinat pe S.N. la solicitarea Poliţiei Gura Ocniţei. În raportul întocmit s-a constatat că la 14 februarie 2010 a suferit vătămări corporale pentru care fuseseră necesare îngrijiri medicale de 22-24 de zile şi că acestea îi puseseră viaţa în pericol.
B. Acţiunea disciplinară împotriva personalului spitalului
13. Ca urmare a incidentului din 14 februarie 2010 a fost deschisă o anchetă în cadrul spitalului.
14. La 1 martie 2010, persoanele implicate în incidentul din 14 februarie 2010 au declarat că S.N. nu fusese violent faţă de ele în timpul incidentului şi că erau la curent cu privire la interdicţia absolută, instituită prin regulamentul spitalului, de a recurge la violenţe împotriva pacienţilor.
15. Două dintre persoanele răspunzătoare pentru violenţe au fost concediate şi a treia persoană a fost sancţionată cu reţinere din salariu timp de trei luni. Concedierile au fost confirmate de instanţă în urma plângerilor persoanelor în cauză.
C. Plângerea penală împotriva personalului spitalului
16. Poliţia Gura Ocniţei a deschis o anchetă împotriva angajaţilor spitalului. La solicitarea poliţiei, la 26 martie 2010, reclamanta a dat o declaraţie prin care a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit de S.N.
17. La 1 aprilie 2010, aceasta a formulat o plângere penală pentru omor din culpă împotriva celor trei angajaţi ai spitalului din Gura Ocniţei care i-au aplicat lovituri fiului său la 14 februarie 2010. Şi-a reluat cererea de constituire ca parte civilă în procedură în numele fiului său.
18. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a audiat pe reclamantă şi angajaţii din cauză. Aceştia au declarat că fuseseră chemaţi pentru a-l imobiliza pe S.N. care devenise agitat şi violent.
19. Prin Rezoluţia parchetului din 5 iulie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că elementele constitutive ale infracţiunii nu erau întrunite în speţă. Având ca temei declaraţiile primite şi concluziile raportului medico-legal din 15 martie 2010, s-a reţinut că utilizarea forţei fusese necesară pentru imobilizarea lui S.N. şi pentru administrarea tratamentului medical prescris şi nu a avut ca scop uciderea acestuia:
"Învinuiţii au fost chemaţi cu scopul de a-l imobiliza pe pacient şi, în momentul în care au intrat în camera în care se găsea, acesta s-a aruncat spre ei, încercând să-i lovească. Pe fondul comportamentului agresiv al pacientului, cei trei învinuiţi au încercat să-l imobilizeze şi pe coridor a izbucnit o încăierare.
Conform raportului medico-legal, [...] reiese că [S.N.] prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi provocate la 14 februarie 2010 de lovituri [...] necesitând 22-24 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viaţa în pericol.
Probele administrate au demonstrat că a existat o încăierare între victimă şi cei trei învinuiţi, în urma căreia persoanele implicate în incident au suferit leziuni mai mult sau mai puţin grave.
Trebuie reţinut că această încăierare între partea vătămată şi cei trei învinuiţi nu putea fi evitată din cauza comportamentului părţii vătămate care refuzase tratamentul injectabil obligatoriu. Pentru a-l imobiliza, cei trei învinuiţi au utilizat forţa, singura opţiune posibilă în acel moment [...].
În ceea ce priveşte intensitatea şi efectele loviturilor, trebuie reţinut că vătămările suferite de partea vătămată în urma incidentului au fost grave, dar nu au fost aplicate cu intenţia de a-i pune capăt vieţii."
20. La 2 august 2010, reclamanta a contestat rezoluţia la procurorul superior ierarhic, subliniind mai multe lacune în derularea anchetei efectuate de procuror. Aceasta a subliniat că angajaţii spitalului erau vinovaţi de atingerea gravă adusă integrităţii fizice a fiului său şi că, în cadrul anchetei administrative, unul dintre aceştia a menţionat că medicul curant al fiului său nu fusese audiat de parchet, deşi ar fi putut face precizări relevante cu privire la comportamentul pretins agresiv al victimei şi, în consecinţă, cu privire la necesitatea de a-l imobiliza. La 6 august 2010, parchetul a respins contestaţia, motivând că loviturile aplicate victimei oricum nu au fost îndreptate spre organe vitale şi nu a existat intenţia de omor.
21. În urma plângerii reclamantei din 1 septembrie 2010, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Judecătoria Dâmboviţa, prin Hotărârea din 25 martie 2011, unde au fost reluate motivele enunţate de parchet. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 30 lei (RON).
D. Decesul lui S.N.
22. La 11 martie 2011, S.N. a fost internat la Spitalul Sf. Ştefan cu diagnosticul de pneumonie. Două zile mai târziu, la 13 martie 2011, acesta a decedat la spital în urma unui stop cardiac.
23. La 24 aprilie 2013, la solicitarea Guvernului, o comisie de la Spitalul Sf. Ştefan, din care făcea parte medicul care îl tratase pe S.N., a stabilit că nu exista nicio legătură între incidentul din 2010 şi decesul pacientului.
II. Dreptul intern relevant
24. Articolele relevante din Codul penal şi Codul de procedură penală, precum şi reglementările privind sănătatea mintală sunt rezumate în Hotărârea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [(MC), nr. 47.848/08, pct. 49, 50 şi 53-63, CEDO 2014].
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
25. Reclamanţii susţin că S.N. a suferit din partea angajaţilor statului, în perioada internării sale în spitalul de psihiatrie, tratamente pe care le califică drept acte de tortură. În plus, aceştia sunt de părere că ancheta desfăşurată în speţă de către autorităţi nu a fost efectivă. Aceştia invocă art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la calitatea procesuală
26. Guvernul consideră că reclamanţii nu au calitatea procesuală necesară pentru a formula prezenta cerere în numele lui S.N., cerere pe care o consideră inadmisibilă pe motivul incompatibilităţii ratione personae în temeiul art. 34 din Convenţie, redactat după cum urmează:
"Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în convenţie sau în protocoalele sale [...]. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exercitarea efectivă a acestui drept."
a) Argumentele părţilor
27. Guvernul subliniază că reclamantul nu a participat în procedurile interne şi, în consecinţă, nu a suferit efectele acestora. Mai susţine că reclamanţii nu se plâng de o atingere adusă drepturilor lor, ci se adresează Curţii în numele lui S.N. Din acest punct de vedere, cauza de faţă se distinge de cauzele referitoare la dispariţie sau deces în care Curtea a acceptat ca având calitate procesuală activă părinţii victimelor. În plus, spre deosebire de aceste cauze, decesul lui S.N., în speţă, nu este un efect al pretinselor încălcări ale Convenţiei.
28. Guvernul susţine că situaţiile în care moştenitorii unei persoane pot sesiza Curtea ar trebui să fie de natură excepţională. Acest atribut ar trebui să fie limitat la părţile din cererea care invocă chestiuni de interes general. Or, Guvernul observă că, în mai multe situaţii, Curtea a examinat chestiunile ridicate din perspectiva art. 3 de prezenta cerere. Acesta se referă la hotărârile Filip împotriva României, nr. 41.124/02, 14 decembrie 2006, în ceea ce priveşte caracterul efectiv al anchetei ca urmare a unor acuzaţii de rele tratamente şi Parascineti împotriva României, nr. 32.060/05, 13 martie 2012, în ceea ce priveşte internarea psihiatrică.
29. Guvernul subliniază că reclamanţii nu au pretins că au vreun interes material în speţă.
30. Reclamanţii contestă acest argument. Reamintesc mai întâi despre existenţa unei legături de rudenie între ei şi S.N. În plus, reclamanta a fost curatorul lui S.N. în timpul vieţii acestuia şi, în această calitate, avea obligaţia de a angaja şi de a continua orice acţiune necesară în faţa autorităţilor cu privire la incidentele din 14 februarie 2010. Reclamantul nu avea nicio calitate procesuală activă, întrucât tatăl său era încă în viaţă. Întrucât S.N. a decedat în timpul procedurilor interne, reclamantul avea posibilitatea de a urmări orice demers juridic iniţiat. Totuşi, procedurile efective fiind epuizate rapid, reclamantul nu a avut ocazia, din punct de vedere obiectiv, de a se constitui ca parte în procedură.
31. Reclamanţii mai susţin că ar putea exista o legătură de cauzalitate între decesul lui S.N. şi incidentul din 14 februarie 2010, având în vedere cauza decesului. Aceştia consideră că gravitatea incidentelor a căror victimă a fost S.N. justifică sesizarea Curţii de către reclamanţi în numele său.
b) Motivarea Curţii
(i) Principii generale
32. Curtea s-a aplecat deja asupra chestiunii privind calitatea procesuală a rudelor apropiate victimelor decedate ce au sesizat Curtea în numele acestora. În Hotărârea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu (citată anterior, pct. 98, referinţele la jurisprudenţă omise), Curtea a considerat:
"98. Situaţia este însă diferită atunci când victima directă a decedat înainte de introducerea cererii în faţa Curţii. În astfel de cazuri, Curtea, bazându-se pe o interpretare autonomă a noţiunii de «victimă», a fost dispusă să recunoască calitatea procesuală a unei rude apropiate, întrucât capetele de cerere ridicau o problemă de interes general, cu privire la «respectul drepturilor omului» (art. 37§1 in fine din Convenţie), iar reclamanţii, în calitate de moştenitori, aveau un interes legitim în menţinerea cererii, respectiv ca urmare a unui efect direct asupra propriilor drepturi ale reclamantului. Trebuie remarcat faptul că aceste ultime cauze au fost aduse în faţa Curţii în urma sau în legătură cu o procedură internă la care victima directă participase ea însăşi în cursul vieţii."
33. În cauzele în care decesul victimei directe are loc în circumstanţe despre care se pretinde că angajează răspunderea statului, Curtea a acceptat, în special, că acele capete de cerere întemeiate pe art. 3 din Convenţie să fie aduse în faţa Curţii de o rudă apropiată [Bazorkina împotriva Rusiei (dec.), nr. 69.481/01, 15 septembrie 2005]. Curtea a ajuns la aceeaşi concluzie şi cu privire la alte capete de cerere, de exemplu cele întemeiate pe art. 5 (Lykova împotriva Rusiei, nr. 68.736/11, pct. 63-66, 22 decembrie 2015).
34. În cauzele în care pretinsa încălcare a Convenţiei nu are o legătură extrem de apropiată cu dispariţia sau decesul care angajează răspunderea statului, Curtea a urmat o abordare mult mai restrictivă, întemeindu-se pe noţiunea de drepturi netransferabile [în special, Sanles Sanles împotriva Spaniei (dec.), nr. 48.335/99, CEDO 2000-XI, referitor la art. 2, art. 3, art. 5, art. 8, art. 9 şi art. 14 din Convenţie, sau Fairfield şi alţii împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 24.790/04, CEDO 2005-VI, referitor la art. 9 şi art. 10]. În alte cauze referitoare la capete de cerere întemeiate pe art. 5, art. 6 şi art. 8, Curtea a recunoscut calitatea de victimă persoanelor apropiate care au demonstrat existenţa unui interes moral (Nolkenbockhoff împotriva Germaniei, 25 august 1987, pct. 33, seria A nr. 123, şi Grădinar împotriva Moldovei, nr. 7.170/02, pct. 95 şi 97-98, 8 aprilie 2008) sau a unui interes material în cauză [Ressegatti împotriva Elveţiei, nr. 17.671/02, pct. 23-25, 13 iulie 2006, Marie-Louise Loyen şi Bruneel împotriva Franţei, nr. 55.929/00, pct. 29-30, 5 iulie 2005, Nolkenbockhoff, menţionată anterior, pct. 33, şi Micallef împotriva Maltei (MC), nr. 17.056/06, pct. 48, CEDO 2009]. Existenţa unui interes general care să necesite continuarea examinării plângerilor a fost, de asemenea, luată în considerare (Marie-Louise Loyen şi Bruneel, pct. 29, Ressegatti, pct. 26, Micallef, pct. 46 şi 50, toate trei citate anterior, şi Biă şi alţii împotriva Turciei, nr. 55.955/00, pct. 22-23, 2 februarie 2006).
35. În ceea ce priveşte în special capetele de cerere întemeiate pe art. 3 din Convenţie invocate de rudele apropiate din cauzele în care decesul victimei directe nu avea o legătură extrem de strânsă cu relele tratamente pretinse, Curtea nu a exclus posibilitatea de a recunoaşte calitatea procesuală activă a victimelor indirecte. Aceşti reclamanţi trebuie să probeze un interes moral puternic, în afara celui pecuniar, pe care l-ar putea avea la finalul procedurilor interne sau alte motive imperative, de exemplu un interes general important care necesită ca plângerea să fie examinată [Boacă şi alţii împotriva României, nr. 40.355/11, pct. 45-50, 12 ianuarie 2016, şi Kaburov împotriva Bulgariei (dec.), nr. 9.035/06, pct. 56, 19 iunie 2012]. De asemenea, Curtea reaminteşte că, în mod evident, caracterul efectiv al anchetei penale efectuate ca urmare a unor acuzaţii de rele tratamente din partea unor agenţi ai statului reprezintă cel mai important dacă nu unicul aspect de interes general al acestor cauze (Kaburov, menţionată anterior, pct. 57).
36. În special, în Cauza Kaburov menţionată anterior, Curtea a motivat că reclamantul (fiul victimei directe) nu a demonstrat "un interes moral puternic" sau "alte motive imperioase" pentru a se plânge în faţa Curţii, întrucât nu avea decât un interes strict pecuniar în procedura internă, respectiv acordarea de despăgubiri [Kaburov, menţionată anterior, pct. 57; a se vedea, mutatis mutandis, Bruzitis împotriva Letoniei (dec.), nr. 15.028/04, pct. 49, 26 august 2014]. Victima directă cu privire la care exista suspiciunea că fusese bătută de poliţie în timpul arestării sale a decedat în timpul procedurilor interne şi moştenitorul său a sesizat Curtea la o lună după data hotărârii interne definitive cu privire la acordarea de despăgubiri pentru rele tratamente; la acea dată, ancheta penală era deja încheiată de aproape cinci ani (Kaburov, menţionată anterior, pct. 23-34 şi 38-42).
37. În Cauza Sotirova împotriva Bulgariei [(dec.), nr. 55.401/07, pct. 19, 29 şi 57, 21 octombrie 2014], Curtea a considerat că trebuia să fie sesizată de către victima directă în timpul vieţii, ţinând cont de faptul că şi la momentul introducerii cererii de către văduva victimei, la unsprezece luni de la deces, ancheta penală era încă în curs.
38. În cele din urmă, în Cauza Tomaszewscy împotriva Poloniei (nr. 8.933/05, pct. 30 şi 79, 15 aprilie 2014), Curtea, după ce a reamintit că poate exista un interes moral pentru rudele apropiate de a introduce o cerere în numele victimei, între timp decedată, pentru rele tratamente din partea poliţiei, în special pentru a o absolvi de orice vinovăţie, nu a recunoscut calitatea procesuală activă a mamei victimei, observând că procedurile interne relevante fuseseră încheiate prin decesul victimei (argumentul întemeiat pe natura personală a procedurilor penale împotriva victimei directe a fost folosit din perspectiva art. 5 pentru a nu recunoaşte calitatea procesuală activă pentru rudele apropiate în Cauza Bic şi alţii, menţionată anterior, pct. 23).
(ii) Aplicarea acestor principii în speţă
39. În speţă, Curtea reţine că reclamanţii se plâng de relele tratamente aplicate lui S.N. de angajaţii spitalului public de psihiatrie în care acesta se găsea internat. Victima directă a încălcărilor pretinse ale Convenţiei a decedat înainte de introducerea prezentei cereri. Reclamanţii pretind că decesul lui S.N. a fost cauzat de relele tratamente suferite la spital, dar această acuzaţie este contestată de Guvern. Curtea reţine că singura opinie cu privire la această chestiune a fost exprimată de doctori la trei ani de la deces, fără ca o expertiză medico-legală să fie efectuată; în plus, reclamanţii nu au avut niciodată posibilitatea de a contesta concluziile doctorilor (supra, pct. 23). Elementele aflate în posesia Curţii nu permit stabilirea cu certitudine dacă a existat o legătură de cauzalitate sau nu între incidentele din 2010 şi decesul victimei.
40. Curtea observă că reclamanta, în calitate de curator al lui S.N., a depus o plângere penală, a participat activ la procedurile interne ca reprezentantă a victimei şi a continuat aceste proceduri după decesul lui S.N. [Ilhan împotriva Turciei (MC), nr. 22.277/93, pct. 54, CEDO 2008-VII]. Tot în calitate de curator, aceasta avea obligaţia legală de a-i supraveghea interesele (Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu, menţionată anterior, pct. 60). În consecinţă, aceasta a fost preocupată în mod direct de finalitatea procedurii, întrucât avea interesul moral superior de a vedea identificate şi pedepsite persoanele răspunzătoare. Interesul său în cauză merge dincolo de la un simplu interes pecuniar [Ilhan, menţionată anterior, pct. 54, şi, a contrario, Nassau Verzekering Maatschapij N.V. împotriva Ţărilor de Jos (dec.), nr. 57.602/09, pct. 23-24, 4 octombrie 2011, Kaburov, menţionată anterior, pct. 57-58, şi Brincat şi alţii împotriva Maltei, nr. 60.908/11, 62.110/11, 62.129/11, 62.312/11 şi 62.338/11, pct. 18-21 şi 132, 24 iulie 2014, precum şi supra, pct. 36]. Ţinând cont de acest interes al reclamantei, procedura internă vizată depăşeşte cadrul unei proceduri legate strict de persoana lui S.N. şi dobândeşte astfel o dimensiune morală proprie (a contrario, Tomaszewscy, menţionată anterior, pct. 79, şi Bic şi alţii, menţionată anterior, pct. 23).
41. Reclamantul, în ceea ce-l priveşte, nu a putut participa la procedurile interne, întrucât, la momentul respectiv, tatăl său era încă în viaţă. La decesul victimei, acesta s-a comportat în solidar cu reclamanta, introducând prezenta cerere. A demonstrat, în acelaşi timp, că interesul său este similar cu cel al reclamantei, şi anume de a-i vedea pe autorii relelor tratamente aplicate tatălui său identificaţi şi pedepsiţi în mod corect. Participarea sa la procedura în speţă, ţinând cont de miza pe care o reprezintă pentru reclamanţi şi pentru memoria victimei, este justificată de interesul său moral propriu (a contrario, Tomaszewscy, menţionată anterior, pct. 79, şi Bic şi alţii, menţionată anterior, pct. 23). Astfel, Curtea consideră că respectivele concluzii la care a ajuns la pct. 40 cu privire la reclamantă sunt la fel de valabile şi pentru reclamant.
42. În plus, răspunderea statului este angajată pentru rele tratamente contrare art. 3 şi suferite într-un spital public (mutatis mutandis, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu, menţionată anterior, pct. 134, şi Atudorei împotriva României, nr. 50.131/08, pct. 139, 16 septembrie 2014).
43. Întrucât victima a decedat cu foarte puţin timp înainte de pronunţarea hotărârii definitive interne, reclamanţii au depus plângerea în faţa Curţii în termenul de şase luni ce a urmat. Procedura în faţa instanţelor interne nefiind încă finalizată înainte de decesul lui S.N., acesta nu putea să sesizeze în mod valabil Curtea în timpul vieţii sale (a se vedea, a contrario, Sotirova, menţionată anterior, pct. 57, precum şi supra, pct. 37). În plus, instanţele interne au examinat fondul cauzei chiar după decesul victimei directe (a contrario, Tomaszewscy, menţionată anterior, pct. 30 şi 79, şi, mutatis mutandis, Bic şi alţii, menţionată anterior, pct. 16).
44. Pentru toate aceste motive, Curtea consideră că reclamanţii au calitatea procesuală pentru a se plânge în faţa Curţii pentru relele tratamente pretins suferite de către S.N. şi pentru absenţa caracterului efectiv al anchetei efectuate de autorităţi.
45. Prin urmare, este necesar să se respingă excepţia Guvernului.
2. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne
a) Argumentele părţilor
46. Guvernul admite că, deşi a recunoscut că S.N. a suferit o agresiune şi că a pedepsit persoanele răspunzătoare, spitalul nu a plătit victimei despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Acesta consideră totuşi că S.N. putea să iniţieze o acţiune împotriva spitalului. Această procedură ar fi fost mult mai eficace decât o acţiune individuală împotriva tuturor persoanelor răspunzătoare. Guvernul citează, în acest sens, cauzele Stihi-Boos împotriva României, (dec.) nr. 7.823/06, pct. 64, 11 februarie 2011, şi Codarcea împotriva României, nr. 31.675/04, 2 iunie 2009.
47. Reaminteşte că, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, acţiunile de drept penal nu pot fi considerate ca fiind singura opţiune.
48. Reclamanţii reamintesc că reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva persoanelor răspunzătoare de comiterea violenţelor asupra lui S.N. Aceştia au contestat acuzaţiile Guvernului conform cărora ar fi putut obţine de la spital, în numele lui S.N., despăgubiri pentru prejudiciul suferit, considerând că este vorba despre o construcţie juridică ipotetică şi iluzorie, contrară normelor de procedură penală internă şi Convenţiei. Ei mai reamintesc că nu au fost informaţi nici cu privire la evoluţia, nici cu privire la modul de soluţionare a acţiunii administrative angajate de spital împotriva persoanelor răspunzătoare. Din această cauză, nu au avut posibilitatea reală de a solicita o reparaţie în temeiul concluziilor acestei acţiuni.
49. În orice caz, reclamanţii consideră că Guvernul nu a demonstrat existenţa vreunui recurs efectiv de epuizat şi nu a prezentat nicio hotărâre judecătorească care să permită Curţii să verifice caracterul efectiv al unei căi eventuale de recurs.
50. În cele din urmă, susţin că doar o sancţiune penală poate avea un caracter preventiv pentru evitarea unor incidente similare.
b) Motivarea Curţii
(i) Principii generale
51. Curtea se referă la principiile generale din materia epuizării căilor de atac interne, aşa cum au fost recent reiterate în Cauza Gherghina împotriva României [(dec.) (MC), nr. 42.219/07, pct. 83-89, 9 iulie 2015].
52. Art. 35 § 1 impune, de asemenea, invocarea în faţa instituţiei interne adecvate, cel puţin în substanţă şi în formele şi termenele prevăzute de dreptul intern, a pretenţiilor ce vor fi formulate ulterior la Strasbourg [Vuckovic şi alţii împotriva Şerbiei (excepţie preliminară) (MC), nr. 17.153/11, şi 29 de alte cereri, pct. 72, 25 martie 2014, alături de referinţele citate].
(ii) Aplicarea acestor principii în speţă
53. Analizând circumstanţele concrete ale speţei prezente, Curtea observă că reclamanta a formulat, în numele lui S.N., o plângere penală împotriva persoanelor răspunzătoare de rele tratamente, pe care le-a acuzat de tentativă de ucidere din culpă şi de purtare abuzivă şi ulterior de atingere gravă adusă integrităţii fizice a fiului său, precum şi că aceasta şi-a manifestat, chiar de la început, dorinţa de a obţine despăgubiri (supra, pct. 17 şi 20). Capătul de cerere a fost examinat de autorităţile interne, procuror şi instanţe. Această procedură constituie, în principiu, o cale de atac disponibilă, adecvată şi relevantă pentru încălcarea incriminată (mutatis mutandis, Stoica împotriva României, nr. 42.722/02, pct. 105-109, 4 martie 2008). În aceste condiţii, reclamanta a utilizat o cale de drept aparent efectivă şi suficientă în numele lui S.N. şi nu se poate cere de la aceasta şi nici de la reclamant, după decesul lui S.N., să încerce să utilizeze şi altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe şanse de reuşită [Nada împotriva Elveţiei (MC), nr. 10.593/08, pct. 142, CEDO 2012).
54. În consecinţă, este necesar să se respingă excepţia invocată de Guvern.
c) Cu privire la temeinicie
55. Pe de altă parte, Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Cu privire la aspectul material al art. 3 din Convenţie
a) Argumentele părţilor
56. Reclamanţii solicită Curţii să constate că tratamentul suferit de S.N. la 14 februarie 2010 şi în zilele următoare constituie tortură, pentru motivele explicate în detaliu în observaţiile lor. În special, aceştia fac referire la starea de vulnerabilitate a lui S.N., bolnav mintal internat într-un spital de psihiatrie, la intensitatea forţei utilizate şi a suferinţei provocate astfel, la scopul agresiunii care urmărea să o pedepsească pe victimă. Aceştia subliniază condiţiile precare ale plasării în izolare pentru 12 ore, fără hrană şi tratament medical, fără căldură şi acces la toalete, absenţa tratamentului medical în cele două zile ulterioare altercaţiei şi urmările pulmonare suferite de victimă.
57. Guvernul recunoaşte că S.N. a suferit rele tratamente la spital.
58. Subliniază că S.N. a fost internat din propria dorinţă la spital, unde se ofereau condiţii materiale foarte bune de cazare şi de tratament pentru pacienţi. Deşi este un spital public, acesta primeşte şi pacienţi din sistemul privat. În consecinţă, personalul nu poate fi asimilat funcţionarilor publici.
b) Motivarea Curţii
(i) Principii generale
59. Mai întâi, Curtea reaminteşte că, pentru a intra sub incidenţa art. 3, relele tratamente trebuie să atingă un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativă în esenţă; ea depinde de ansamblul de circumstanţe specifice cauzei, de exemplu durata tratamentului sau efectele sale fizice ori psihologice şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei [M.S. împotriva Croaţiei (nr. 2), nr. 75.450/12, pct. 95, 19 februarie 2015, şi Blokhin împotriva Rusiei (MC), nr. 47.152/06, pct. 135, 23 martie 2016]. În cazul în care o persoană este privată de libertate, folosirea forţei fizice împotriva sa atunci când nu se dovedeşte necesară din cauza comportamentului său aduce atingere demnităţii umane şi constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 120, CEDO 2000-IV]).
60. În final, Curtea reiterează că trebuie ţinut cont, în cazul persoanelor bolnave mintal, de vulnerabilitatea şi incapacitatea lor, în anumite situaţii, de a se plânge într-o manieră coerentă sau doar de a se plânge de efectele unui tratament aplicat asupra propriei persoane, pentru a aprecia dacă respectivul tratament era incompatibil cu cerinţele art. 3 (Keenan împotriva Regatului Unit, nr. 27.229/95, pct. 111, CEDO 2001-III; Bures împotriva Cehiei, nr. 37.679/08, pct. 85, 18 octombrie 2012).
(ii) Aplicarea acestor principii în speţă
61. Curtea reaminteşte că, la 14 februarie 2010, S.N. a fost lovit de trei angajaţi ai spitalului de psihiatrie şi că a suferit răni la cap şi fracturi la trei coaste care au necesitat o intervenţie chirurgicală la plămâni (supra, pct. 10 şi 11). În orice caz, această reacţie violentă a fost rezultatul refuzului său de a lua tratamentul. Autorităţile interne, în timpul anchetei efectuate cu privire la fapte, precum şi Guvernul în observaţiile sale au recunoscut existenţa acestor abuzuri (supra, pct. 12, 19 şi 20 in fine şi, respectiv, pct. 57).
62. Violenţele suferite de S.N. au fost suficient de grave pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenţie. În plus, tratamentul contrar Convenţiei a fost aplicat de personalul unui spital public, angajând astfel răspunderea statului (supra, pct. 39 şi 42).
63. Curtea observă că cei trei făptuitori au făcut declaraţii contradictorii cu privire la justificarea comportamentului lor: pe de o parte, în timpul procedurii disciplinare, au admis că victima nu fusese violentă şi, pe de altă parte, în timpul anchetei penale, au invocat comportamentul agresiv al acesteia (supra, pct. 14 şi, respectiv, pct. 18). Cu toate acestea, nimic nu pare să justifice gradul de forţă utilizat pentru imobilizarea lui S.N. (mutatis mutandis, Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 76, CEDO 2000-XII). Elementele aflate la dosar nu indică că S.N. ar fi fost violent sau că ar fi reprezentat un pericol pentru el însuşi sau pentru ceilalţi (personalul sau pacienţii din spital). Astfel, în ciuda pretinsei sale agitaţii, a fost lăsat fără supraveghere specială în timpul necesar asistentei medicale pentru a obţine ajutor din partea colegilor săi. Pe de altă parte, nicio altă persoană, inclusiv asistenta medicală chemată în ajutor, nu pare să fi suferit leziuni în timpul incidentelor. În plus, rănile provocate lui S.N. au fost foarte grave, punându-i viaţa în pericol, conform expertizei medicale (supra, pct. 12).
64. Pentru aceste motive, Curtea este convinsă că S.N. a fost supus unor violenţe psihice ce au constituit un tratament inuman şi degradant care nu a fost necesar ca urmare a comportamentului său (supra, pct. 60, precum şi, mutatis mutandis, Ribitsch împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 36 şi 38, seria A, nr. 336). Curtea ajunge la această concluzie chiar fără să ţină cont de vulnerabilitatea lui S.N., persoană suferind de o boală psihică care era internată într-un spital de psihiatrie.
65. Curtea ia în considerare şi faptul că, după incident, S.N. a fost plasat în izolare fără să-i fie acordat niciun fel de îngrijire medicală, în ciuda gravităţii rănilor suferite în timpul incidentului şi în condiţii materiale deplorabile (supra, pct. 8).
66. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie ca urmare a tratamentului la care a fost supus S.N. la 14 februarie 2010 la spitalul de psihiatrie, agresiunii suferite şi plasării sale ulterioare în izolare.
2. Cu privire la aspectul procedural al art. 3 din Convenţie
a) Argumentele părţilor
67. Reclamanţii susţin că autorităţile interne, parchet şi instanţă, au tratat cauza într-un mod superficial. Aceştia subliniază că niciun martor la incident nu a fost audiat de procurori şi că doar inculpaţii au dat declaraţii.
68. Guvernul consideră că ancheta administrativă a îndeplinit foarte bine condiţiile prevăzute de Convenţie, întrucât aceasta a dus la identificarea şi pedepsirea celor răspunzători de abuzurile asupra victimei. Reiterează apoi argumentul conform căruia plângerea penală nu constituia acţiunea cea mai potrivită în speţă.
b) Motivarea Curţii
(i) Principii generale
69. Curtea reaminteşte că, în cazul în care o persoană susţine în mod credibil că a suferit un tratament contrar art. 3, aceste acuzaţii trebuie să facă obiectul unei anchete oficiale şi efective care să permită identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi şi care să răspundă criteriilor enunţate mai ales în Hotărârea M.S., menţionată anterior (pct. 74-77).
(ii) Aplicarea acestor principii la faptele cauzei
70. Analizând situaţia de fapt a speţei, Curtea observă că, în timpul anchetei penale deschise ca urmare a plângerii depuse de reclamantă, parchetul a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că loviturile aplicate lui S.N. nu au fost îndreptate către organe vitale, iar inculpaţii nu au avut intenţia de a-l ucide. Această decizie a fost confirmată prin hotărârea definitivă a judecătoriei.
71. Nici parchetul, nici instanţa în cauză nu au examinat dacă utilizarea forţei fusese strict necesară şi dacă aceasta fusese proporţională cu gravitatea situaţiei. Aceştia nici nu au încercat să coroboreze declaraţiile contradictorii ale celor trei persoane răspunzătoare în cele două proceduri iniţiate împotriva acestora (supra, în special, pct. 14 şi 18). Pe de altă parte, nu rezultă că parchetul a audiat şi alte persoane ale căror declaraţii ar fi putut aduce alte elemente relevante, precum, de exemplu, doctorul curant al victimei, în ciuda unei cereri exprese din partea reclamantei (supra, pct. 20).
72. Curtea observă, de asemenea, că autorităţile s-au mulţumit să disculpe persoanele răspunzătoare de acuzaţiile cele mai grave, fără să reuşească să stabilească ce se întâmplase în realitate şi răspunderea lor penală pentru evenimente.
73. Curtea reaminteşte că victima era într-o stare vulnerabilă şi consideră că acest element nu fost luat în considerare suficient de organele de cercetare (supra, pct. 64, şi, mutatis mutandis, M.S., menţionată anterior, pct. 76).
74. Curtea nu pierde din vedere faptul că nu a fost efectuată nicio anchetă cu privire la necesitatea şi oportunitatea de a-l plasa pe S.N. în izolare după incidente.
75. Ţinând seama de elementele menţionate anterior, Curtea apreciază că autorităţile nu au efectuat o anchetă efectivă. În consecinţă, constată că a fost încălcat aspectul procedural al art. 3 din Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
76. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
77. Reclamanta solicită, cu titlu de prejudiciu material, suma de 30 RON reprezentând cheltuielile de judecată din procedura internă, prezentând probe în acest sens. Pretinde şi suma de 1.790,68 RON pe care spitalul, care îl tratase de urgenţă pe fiul său pentru rănile suferite la 14 februarie 2010, ar putea să o solicite de la reclamantă. Reclamanta estimează prejudiciul la 409,11 euro (EUR).
78. Fiecare reclamant pretinde 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral ca urmare a abuzurilor suferite de S.N. şi a modului în care autorităţile au efectuat ancheta. Aceştia descriu impactul emoţional major pe care violenţele suferite de S.N. l-au avut asupra lor, precum şi durerea şi tristeţea profunde resimţite ca urmare a suferinţelor acestuia şi absenţei unui răspuns din partea autorităţilor. În plus, reclamanta invocă umilinţa la care a fost supusă de autorităţi pentru că a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată în procesul penal. Reclamantul susţine că a fost profund marcat de suferinţa tatălui său şi că această suferinţă a fost sporită de modul în care tatăl său a fost umilit şi tratat.
79. Guvernul observă că suma pretinsă cu titlu de prejudiciu material reprezintă de fapt cheltuielile de judecată ocazionate de procedura internă şi consideră că această sumă nu este relevantă pentru încălcările pretinse în faţa Curţii. Susţine că pretenţia respectivă nu a fost susţinută de probe. Guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate între suma pretinsă cu titlu de prejudiciu moral şi încălcările invocate. În orice situaţie, solicită Curţii să ţină cont de sumele acordate în cauze similare.
80. Curtea consideră că pretenţia de restituire a cheltuielilor de judecată în faţa instanţelor interne intră în sfera de aplicare a art. 41. Din aceasta cauză, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantei suma de 7 EUR cu acest titlu.
De asemenea, Curtea consideră că trebuie să li se acorde reclamanţilor în solidar suma de 12.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
81. De asemenea, reclamanţii solicită 6.200 EUR pentru cheltuielile efectuate în faţa Curţii, defalcate astfel:
- 5.900 EUR cu titlu de onorarii avocat în faţa Curţii, detaliate conform contractului încheiat între reclamanţi şi avocat; aceştia solicită ca suma să fie plătită direct în contul avocatului lor, dna N. Popescu;
- 300 EUR cu titlu de cheltuieli efectuate de Fundaţia Centrul de Resurse Juridice, reprezentând cheltuieli de secretariat (taxe poştale, telefon, fotocopii). Conform contractului încheiat între reclamanţi şi fundaţie, aceasta şi-a asumat toate activităţile de secretariat necesare în cauză. Reclamanţii solicită ca această sumă să fie plătită direct fundaţiei.
82. Guvernul apreciază că suma solicitată cu titlu de onorarii avocat este excesivă şi subliniază că nu a fost prezentat niciun document justificativ pentru cheltuielile de secretariat. Solicită Curţii să acorde o sumă rezonabilă cu acest titlu.
83. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului lor. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabilă sumele de 5.900 EUR şi 300 EUR pentru procedura în faţa Curţii şi le acordă reclamanţilor. Sumele vor fi plătite direct în conturile bancare respective.
C. Dobânzi moratorii
84. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA:
1. respinge, în unanimitate, obiecţia Guvernului cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei şi declară cererea admisibilă în măsura în care a fost introdusă de reclamantă;
2. respinge, cu majoritate, obiecţia Guvernului cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului şi declară cererea admisibilă în măsura în care a fost introdusă de reclamant;
3. hotărăşte, în unanimitate, că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material;
4. hotărăşte, în unanimitate, că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural;
5. hotărăşte, în unanimitate:
a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 12.000 euro (douăsprezece mii euro), la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, în solidar, reclamanţilor;
(ii) 7 EUR (şapte euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material, reclamantei;
(iii) 6.200 EUR (şase mii două sute euro) plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată în faţa Curţii, care trebuie plătită direct în conturile bancare indicate de reprezentanta reclamantului şi de fundaţie, conform solicitării reclamanţilor;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
6. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 14 iunie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
ANDRAS SAJO
Grefier,
Marialena Tsirli
În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenţie şi art. 74 § 2 din Regulament, la prezenta hotărâre se anexează opinia parţial separată a doamnei judecător Kucsko-Stadlmayer, la care aderă şi domnul judecător Sajo şi domnul judecător Tsotsoria.
Opinia parţial separată a doamnei judecător
Kucsko-Stadlmayer, la care aderă şi domnul
judecător Sajo şi domnul judecător Tsotsoria*)
──────────
*) Traducere.
──────────
Sunt total de acord cu colegii mei, care au concluzionat că a existat o încălcare a art. 3 din Convenţie.
Totuşi, nu putem fi de acord cu pct. 41 din hotărâre, unde Curtea atribuie celui de-al doilea reclamant calitatea de victimă.
Art. 34 exclude cererile pe calea actio popularis (Klass şi alţii împotriva Germaniei, 6 septembrie 1978, pct. 33, seria A, nr. 28). Curtea a creat noţiunea de "victimă indirectă" cu scopul de a permite examinarea unei cereri atunci când "victima directă" a decedat sau a dispărut. Conform jurisprudenţei sale constante, persoanele apropiate de o persoană decedată nu pot pretinde calitatea de victimă decât în anumite condiţii. În Hotărârea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, CEDO 2014, Curtea a hotărât că trebuie să existe fie un efect direct asupra drepturilor proprii ale reclamantului, fie o problemă de interes general cu privire la "respectarea drepturilor omului" şi un interes legitim pentru reclamant în menţinerea cererii (pct. 98). Atunci când încălcarea pretinsă a Convenţiei nu se raportează strict la decesul victimei directe, reclamantul trebuie să stabilească existenţa unui interes moral solid sau alte motive imperative care necesită continuarea examinării capetelor de cerere [Sanles Sanles împotriva Spaniei (dec.), nr. 48.335/99, CEDO 2000-XI, Kaburov împotriva Bulgariei (dec.), nr. 9.035/06, pct. 56, 19 iunie 2012, şi Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu, menţionată anterior, pct. 100]. În toate aceste grupuri de cauze este indispensabil ca acel capăt de cerere să fie admisibil pentru clarificarea întrebărilor din sfera drepturilor omului. Jurisprudenţa relevantă este citată in extenso la pct. 32-38 din hotărâre.
În speţă, prima reclamantă, în calitate de curator al fiului său, se plânge de lovituri aplicate intenţionat şi abuziv asupra acestuia de angajaţi ai spitalului din Gura Ocniţei. Chiar înainte de decesul fiului său, ea introdusese aceste capete de cerere în numele lui. Cel de-al doilea reclamant nu a putut participa în această procedură. A compărut în calitate de fiu al victimei abia în cadrul cererii introduse în faţa Curţii în temeiul art. 3 (şi nu al art. 2) din Convenţie. Se pare că nu exista niciun motiv excepţional pentru ca acest aspect al cererii - în afară de cel privitor la bunica sa - să facă necesară continuarea examinării din partea Curţii.
Din raţiuni metodologice şi cu scopul de a nu prejudicia viitoarele cauze, ar fi fost importantă examinarea mai atentă, pentru fiecare dintre reclamanţi, a criteriilor stricte de admisibilitate, aşa cum au fost stabilite de Curte.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Sarah Michael
25 August 2017
Buna,
Eu sunt doamna Sarah Michael, creditor privat de împrumut care ofer?
oportunit??i de via??.
C?uta?i un împrumut autentic, Ave?i nevoie de bani pentru a începe o
afacere sau pentru a v? îmbun?t??i finan?ele, a?i fost respins de b?nci
sau de alte institu?ii financiare. Nu mai c?uta?i, sunt aici pentru a
v? face toate problemele financiare un lucru din trecut. Sunt un
creditor de încredere ?i de încredere care ofer? toate tipurile de
împrumuturi de orice sum? la o rat? a dobânzii la un nivel sc?zut ?i
accesibil de 2% ?i voi fi fericit ?i dispus s? v? ofere un împrumut
ast?zi pentru mai multe informa?ii contacta?i-m? prin e-mail la
(sarahmichael385@gmail.com).
Mul?umesc.
HELEN WILSON
07 Septembrie 2017
'' OFERTA ORIGINALA DE CREDIT PENTRU TOTI (APLICA ACUM) ''
C?uta?i un împrumut autentic? Sunte?i în locul potrivit pentru
solu?iile dvs. de împrumut chiar aici! HELEN WILSON LOAN COMPANY acord?
împrumuturi companiilor ?i persoanelor fizice la o rat? a dobânzii
sc?zut? ?i accesibil? de 2%. oferim tot felul de împrumuturi inclusiv;
* Imprumuturi personale
* Credite pentru afaceri
* Credite pentru ferme
* Consolidarea datoriilor
* Credit pentru investi?ii
Acord?m o sum? maxim? de 500.000.000,00 în urm?toarea moned?: Dolari
SUA, Euro ?i Marii Britanii Mari.
V? rug?m s? ne contacta?i prin e-mail prin intermediul
(helenwilson719@gmail.com)
Mul?umesc.
SARAH MICHAEL
22 Septembrie 2017
C?uta?i un împrumut autentic? Sunte?i în locul potrivit pentru
solu?iile dvs. de împrumut chiar aici! "AVANT CREDIT" ofer? împrumuturi
companiilor ?i persoanelor fizice la o rat? a dobânzii sc?zut? ?i
accesibil? de 2%. Acord?m o sum? maxim? de 500.000.000,00 în urm?toarea
moned?: Dolari SUA, Euro ?i Marii Britanii Mari. V? rug?m s? ne
contacta?i prin e-mail prin intermediul (sarahmichael385@gmail.com)
DATE APLICABILE
1) Numele complet:
2) ?ara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civil?:
7) Ocupatia:
8) Num?r de telefon:
9) Pozi?ia actual? în locul locului de munc?:
10) Venit lunar:
11) Suma împrumutului necesar?:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) A?i aplicat înainte:
16) Data na?terii:
Mul?umesc.
REGINA GOMEZ
28 Octombrie 2017
Buna,
* Ave?i finan??ri proaste?
* C?uta?i investi?ii sau împrumuturi personale?
* Ai nevoie de bani pentru a pl?ti facturile ?i a pl?ti datoriile?
* Ave?i nevoie de împrumut de afaceri f?r? stres ?i aprobare rapid?
Nu c?uta?i mai mult pentru c? sunte?i acum în locul potrivit.
"REGINA FINANCE" este aici pentru a pune zâmbetul financiar pe fata ta,
Contacta?i-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).
Noi oferim tot felul de împrumuturi inclusiv
-Business Împrumuturi
-Împrumuturi ipotecare
-Imprumuturi personale
- Credite pentru studen?i
la o rat? a dobânzii superlativ?. Capitalul nostru este garantat ?i
sigur, fericirea clien?ilor no?tri este for?a noastr?, suntem o
companie de împrumut reputate, legitime ?i acreditate. Acord?m împrumut
persoanelor fizice ?i companiilor care au nevoie de asisten?? în
numerar.
Contacta?i-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).
REGINA GOMEZ
05 Noiembrie 2017
Buna,
* Ave?i finan?are proast??
* C?uta?i investi?ii sau împrumuturi personale?
* Ai nevoie de bani pentru a pl?ti facturile ?i a pl?ti datoriile?
* Ave?i nevoie de împrumut de afaceri f?r? stres ?i aprobare rapid?
Nu c?uta?i mai mult pentru c? sunte?i acum în locul potrivit.
"REGINA FINANCE" este aici pentru a pune zâmbetul financiar pe fata ta,
Contacta?i-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).
Noi oferim tot felul de împrumuturi inclusiv
-Business Împrumuturi
-Împrumuturi ipotecare
-Imprumuturi personale
- Credite pentru studen?i
la o rat? a dobânzii superlativ?. Capitalul nostru este garantat ?i
sigur, fericirea clien?ilor no?tri este for?a noastr?, suntem o
companie de împrumut reputate, legitime ?i acreditate. Acord?m împrumut
persoanelor fizice ?i companiilor care au nevoie de asisten?? în
numerar.
Contacta?i-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
