Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 26.298/05)
Prezenta hotărâre este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Lancranjan Franchini şi alţii contra României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită în completul format din Alvina Gyulumyan, preşedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
după ce a deliberat în camera de consiliu în data de 19 iunie 2012,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la data menţionată:
PROCEDURA
1. La baza cauzei se află o cerere (nr. 26298/05), formulată împotriva României, prin care trei cetăţeni ai acestui stat, doamnele Ligia Lancranjan Franchini şi Mariana Stoicoi şi domnul Nicolae Zaharie (reclamanţii) au sesizat Curtea în data de 13 iulie 2005, conform art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de doamna. E. Mureşan, avocat din Alba Iulia. Guvernul României (Guvernul) este reprezentat prin mandatarul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. În data de 9 octombrie 2006, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele speţei
4. Reclamanţii sunt născuţi în 1955 şi 1936 şi locuiesc în Alba Iulia, Orăştie şi Deva.
5. În septembrie 1991, comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a atribuit reclamanţilor două terenuri în suprafaţă de 7,26 şi, respectiv, 2,93 hectare, situate în comuna Beriu, care au aparţinut înainte de naţionalizare părinţilor reclamanţilor.
6. Reclamanţii au intrat în posesia acestor terenuri, cu excepţia a două parcele de aproximativ 3 hectare aparţinând cooperativei agricole locale, care le-a vândut altor societăţi comerciale.
7. Printr-o acţiune introdusă în 1999 împotriva comisiei locale şi judeţene de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 (Legea nr. 18/1991) şi împotriva cooperativei agricole locale şi cumpărătorilor parcelelor sus-menţionate, reclamanţii au solicitat Judecătoriei Orăştie punerea lor în posesia tuturor terenurilor situate pe vechile amplasamente, anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi acordarea titlului de proprietate.
8. Printr-o hotărâre din data de 27 iunie 2001, judecătoria admite în parte acţiunea şi dispune acordarea titlului de proprietate şi punerea în posesie a terenurilor localizate pe amplasamentele lor de origine, cu excepţia parcelelor vândute. Considerând că contractele de vânzare-cumpărare erau valabile, tribunalul a considerat că reclamanţii aveau dreptul la atribuirea unor parcele echivalente.
9. Apelul reclamanţilor a fost respins printr-o hotărâre din data de 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
10. Recursul reclamanţilor care solicitau restituirea tuturor terenurilor de pe vechile amplasamente a fost soluţionat printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Alba Iulia din data de 28 mai 2002. Analizând prevederile Legii nr. 18/1991, Curtea de Apel a anulat contractele pe motiv că vânzarea a fost contrară legii.
11. Reclamanţilor li s-a acordat titlul de proprietate şi au fost puşi în posesia terenurilor în litigiu.
12. În data de 5 martie 2003, procurorul general al României a formulat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un recurs în anulare împotriva hotărârii definitive din 28 mai 2002, pe motiv că această hotărâre nu a respectat Legea nr. 18/1991, ceea ce a dus la o judecată eronată pe fondul cauzei.
13. Printr-o hotărâre definitivă din data de 21 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul şi anulează hotărârea definitivă din data de 28 mai 2002, pe motiv că Curtea de Apel ar fi interpretat eronat Legea nr. 18/1991. Curtea menţine hotărârea pronunţată în prima instanţă de către Judecătoria Orăştie.
II. Legislaţia internă aplicabilă
14. Articolele aplicabile din Codul de procedură civilă în vigoare la momentul la care s-au petrecut faptele sunt descrise în Cauza S.C. Maşinexportimport Industrial Group - S.A. contra României, nr. 22.687/03, paragraful 22, 1 decembrie 2005.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
15. Reclamanţii pretind că anularea hotărârii definitive din 28 mai 2002 prin admiterea recursului în anulare formulat de procurorul general aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice şi drepturilor lor privitoare la bunuri. Aceştia invocă art. 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care, în ceea ce priveşte aspectele aplicabile, prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială (...) care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)"
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.
A. Cu privire la admisibilitate
16. Curtea constată că cererea este corect fondată, în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea arată că nu găseşte niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare o va declara admisibilă.
B. Cu privire la fond
17. Reclamanţii susţin că prin admiterea recursului în anulare al procurorului general, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la o nouă analizare a cazului. Aceştia expun că prin suprimarea obligaţiei autorităţilor interne de a le restitui terenurile pe vechile amplasamente, Înalta Curte le-a adus atingere dreptului lor de proprietate în legătură cu aceste terenuri.
18. Guvernul afirmă că pretinsa atingere a principiului securităţii raporturilor juridice şi amestecul în dreptul de proprietate erau prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul producerii faptelor, urmăreau un scop legitim, şi anume corecta aplicare a legii, şi erau direct proporţionale cu scopul vizat, în măsura în care reclamanţii aveau posibilitatea de a obţine alte terenuri pe alte amplasamente.
19. Curtea a tratat de nenumărate ori cazuri referitoare la situaţii asemănătoare celei prezentate în această speţă, concluzionând că s-au încălcat articolele 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, pe motiv de repunere în cauză a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi de atingere adusă bunurilor reclamanţilor (a se vedea, printre altele, Brumărescu contra României [GC], nr. 28.342/95, §§ 61, 77 şi 80, CEDH 1999-VII, şi S.C. Maşinexportimport Industrial Group - S.A., citată anterior, §§ 32 şi 46-47).
20. Analizând prezentul caz, Curtea consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt şi niciun argument convingător care să poată duce la o concluzie diferită. În special, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată de procurorul general, a reanalizat cazul şi, printr-o interpretare diferită de cea prevăzută în legislaţia internă, a anulat hotărârea definitivă care reconstituia dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenurilor care au aparţinut părinţilor lor. Cu siguranţă, reclamanţii au rămas în posesia terenurilor aflate în litigiu, însă titlul lor de proprietate şi posesia au devenit precare ca urmare a anulării hotărârii din 28 mai 2002.
21. Cum Guvernul nu a demonstrat că după hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorităţile interne au confirmat titlul de proprietate al reclamanţilor, Curtea consideră că anularea hotărârii definitive din 28 mai 2002 a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamanţilor la un proces echitabil şi dreptului pe care aceştia îl au de a le fi respectate bunurile.
22. Aceste elemente sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că s-au încălcat art. 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
23. Conform prevederilor articolului 41 din Convenţie,
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Daune
24. Reclamanţii solicită 305.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral suferit. Aceştia furnizează un raport de expertiză prin care se stabileşte valoarea terenurilor în litigiu la suma de 105.000 euro.
25. Guvernul contestă aceste pretenţii, considerând că sumele cerute sunt excesive. Prezintă un raport de expertiză concluzionând că valoarea acestor terenuri este de 36.163 de euro.
26. Curtea aminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare antrenează pentru statul pârât o obligaţie juridică, conform Convenţiei, de a pune capăt încălcării şi de a remedia consecinţele acesteia. Atunci când legislaţia internă nu permite decât remedierea imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din Convenţie conferă Curţii puterea de a acorda o reparaţie părţii lezate prin actul sau omisiunea faţă de care s-a constatat o încălcare a Convenţiei.
27. În speţă, Curtea consideră că prin confirmarea titlului de proprietate al reclamanţilor şi a punerii lor în posesie, ?n conformitate cu hotărârea definitivă din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanţii ar fi repuşi într-o situaţie pe cât posibil echivalentă celei în care s-ar fi găsit dacă nu ar fi fost încălcate prevederile art. 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
28. Curtea decide că în termen de 3 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, în cazul în care statul pârât nu procedează la operaţiunile citate anterior, Guvernul va trebui să plătească reclamanţilor, cu titlu de daune materiale, o sumă corespunzând valorii acestor terenuri. Ţinând cont de elementele furnizate de către părţi, Curtea consideră că s-ar cuveni ca reclamanţilor să li se acorde 37.000 euro cu titlu de daune materiale.
29. Mai mult, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral, în special datorită frustrării provocate prin anularea hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor.
30. Având în vedere elementele dosarului, Curtea consideră că se cuvine să acorde reclamanţilor, în comun, suma de 3.000 de euro, cu titlu de daune morale.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Reclamanţii nu au prezentat nicio cerere de rambursare a costurilor şi cheltuielilor. În consecinţă, Curtea consideră că nu este cazul să acorde nicio sumă cu acest titlu.
C. Daune-interese moratorii
32. Curtea consideră potrivit să calculeze rata daunelor-interese moratorii în funcţie de rata dobânzii facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că s-au încălcat prevederile art. 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că în termen de 3 luni statul pârât trebuie să confirme valabilitatea titlului de proprietate al reclamanţilor şi a punerii lor în posesie cu terenurile menţionate în hotărârea definitivă din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia;
b) că, în cazul în care nu se duc la îndeplinire aceste operaţiuni, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în comun, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 37.000 euro (treizecişişaptemii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale;
c) că, în orice situaţie, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în comun, în termenul menţionat mai sus, suma de 3.000 de euro (treimii euro) pentru daune morale, plus orice altă sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
d) că sumele respective se vor converti în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data plăţii;
e) că, începând cu data expirării termenului menţionat şi până în momentul plăţii, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă, a cărei rată va fi aceeaşi cu cea prevăzută pentru facilitatea de preţ marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile la momentul respectiv, majorată cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru surplus.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris în data de 10 iulie 2012, conform articolului 77 §§ 2 şi 3 din regulament.
PREŞEDINTE,
ALVINA GYULUMYAN
Grefier adjunct,
Marialena Tsirli
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
