Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Conţinută de Decizia nr. 27 din 12 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 244 din 20 martie 2018.
──────────
CORPUL DE ARBITRI DE PE LÂNGĂ OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Hotărârea arbitrală nr. 2 din data de 5 martie 2018
Dosar nr. 1/2014
Completul de arbitraj compus din:
1. Gheorghe Cracea - preşedinte
2. Dan Cristian Gozia - arbitru
3. Răzvan Alexandru Ranetti - arbitru
4. Ionescu Mircea Felix Melineşti - arbitru
5. Mihai Olariu - arbitru
Pe rol se află soluţionarea cererii de arbitraj formulate de către Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual - UPFAR-ARGOA şi Asociaţia Română pentru Drepturile de Autor din Audiovizual - ARDAA, în contradictoriu cu Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual - DACIN-SARA, având ca obiect stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA a remuneraţiilor rezultate din retransmiterea prin cablu şi copia privată a operelor audiovizuale şi videogramelor, proporţional cu utilizarea reală a repertoriilor acestora, precum şi stabilirea comisionului de colectare şi repartizare a remuneraţiilor, cuvenit colectorului unic pentru acoperirea cheltuielilor de colectare şi repartizare.
Completul, din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea din data de 23.02.2018 în sensul că, din eroare, s-a menţionat că la apelul nominal au răspuns părţile din arbitraj, menţiunile în legătură cu acest aspect urmând a fi eliminate din încheiere, la şedinţă neparticipând părţile din arbitraj.
Deliberând asupra cererii de arbitraj, Completul constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 477A din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat de apelantele-reclamante UPFAR-ARGOA - Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale şi ARDAA - Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor împotriva Hotărârii arbitrale nr. 1 din 7 mai 2014, pronunţată de către completul de arbitraj din cadrul corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în
Dosarul nr. 1/2014 şi înregistrată la ORDA cu nr. 4.857 din 10 iunie 2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât DACIN- SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual - organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în cinematografie şi audiovizual.
Prin aceeaşi decizie s-a anulat în parte hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare Tribunalului arbitral capetele 1 şi 2 de cerere, şi s-a menţinut hotărârea în ceea ce priveşte soluţia dată capătului 3 de cerere.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este fondată critica privind nesoluţionarea fondului cauzei în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 de cerere, în condiţiile în care determinarea procentului de împărţire a remuneraţiilor constituie doar un aspect al metodologiei ce face obiectul procedurii de arbitraj, metodologie în cadrul căreia este necesar a se stabili mai întâi criteriile în raport de care să se ţină seama în modul de repartizare între organismele de gestiune colectivă. Întinderea repertoriului constituie doar un criteriu printre cele enumerate la art. 131^1 din Legea nr. 8/1996, criterii considerate de actul normativ ca principale în elaborarea oricărei metodologii. Determinarea procentului de împărţire a remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă se efectuează prin raportare la criteriile de repartizare, iar cota procentuală solicitată de reclamante este influenţată de celelalte criterii, mărimea acesteia urmând a fi stabilită în raport cu probele administrate.
Printre criteriile solicitate în susţinerea procentului de 85%, reclamantele au invocat criteriul ponderii operelor gestionate, criteriul întinderii repertoriului de opere determinat de cesiunea drepturilor de autor către producătorii de videograme şi de gestiunea extinsă, precum şi criteriul interesului publicului român pentru videograme în funcţie de genurile şi cotele de audienţă. Stabilirea procentului de împărţire pentru remuneraţiile colectate se efectuează în raport cu probatoriul administrat, în condiţiile în care pârâta a contestat cota procentuală solicitată de pârâte, scopul arbitrajului fiind elaborarea metodologiei pe baza celor dovedite de părţile implicate în negociere. Elaborarea metodologiei este obligatorie pentru organismele de gestiune colectivă, conform art. 130 lit. a) din Legea nr. 8/1996, procedura de arbitraj având rolul de a o efectua în condiţiile în care părţile nu au putut conveni asupra unui punct de vedere comun prin încheierea unui protocol.
Astfel, respingerea cererii de arbitraj cu motivarea lipsei înscrisurilor care să dovedească o parte a repertoriului (rezultând din cesiunea drepturilor de autor către producătorii de videograme începând cu anul 1996) şi care să susţină admiterea în totalitate a pretenţiilor reclamantelor vizând cota procentuală de 85% echivalează cu necercetarea fondului, căci, pe de o parte, era necesar mai întâi a se determina criteriile de repartizare, negocierea având în prealabil acest obiect, iar pe de altă parte, în continuare, raportat la aceste criterii, ca bază a determinării modului de repartizare, a remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă, se impunea stabilirea acestuia în procentele reflectate de probatoriul administrat.
Fondată este şi critica ce vizează respingerea probei cu expertiză având ca obiectiv monitorizarea privind utilizarea reală a operelor gestionate, curtea reţinând că se impunea analizarea utilităţii administrării acesteia, ce a fost justificată de părţi prin raportare la criteriile propuse pentru stabilirea modalităţii de repartizare a remuneraţiilor, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 131^2 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, nefiind prevăzute sancţiuni. Mai mult, prelungirea termenului de 30 de zile de către directorul ORDA este prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului de arbitri de pe lângă ORDA, astfel că, în măsura în care proba era în măsură să servească aflării adevărului, argumentul imposibilităţii administrării reţinut de tribunalul arbitral nu este susţinut de textele ce reglementează procedura arbitrajului.
În ceea ce priveşte critica asupra respingerii ca inadmisibilă a cererii de desemnare a colectorului unic, Curtea reţine ca nefondate susţinerile apelantelor, în sensul că soluţiile care se impuneau erau fie nesoluţionarea cererii, fie declinarea competenţei către ORDA. Nesoluţionarea unui capăt de cerere constituie o încălcare a art. 22 alin. 6 din NCPC, aplicabil în procedura arbitrală conform art. 575 alin. 2 din NCPC, în timp ce competenţa se raportează la instanţe judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională, desemnarea colectorului unic fiind dispusă prin decizie a directorului general al ORDA, conform art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Faţă de considerentele expuse, urmează ca, în temeiul art. 480 alin. 2 şi 3 din NCPC, Curtea să admită apelul, să anuleze în parte hotărârea atacată, să trimită spre rejudecare Tribunalului arbitral capetele 1 şi 2 de cerere, menţinând hotărârea în ceea ce priveşte soluţia dată capătului 3 de cerere.
În rejudecarea cererii de arbitraj
La data de 10.05.2017 se constituie un nou complet de arbitraj format din arbitrii Dan Cristian Gozia, Mihai Olariu, Gheorghe Cracea, Răzvan Alexandru Ranetti şi Ionescu Mircea Felix Melinesti. Constituirea completului de arbitraj a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, părţile fiind convocate pentru tragerea la sorţi în vederea desemnării arbitrilor.
La termenul din data de 16.05.2017, primul termen în rejudecarea arbitrajului, UPFAR-ARGOA şi ARDAA depun o cerere de recuzare împotriva arbitrului Gheorghe Cracea, situaţie faţă de care Completul declină cererea către Tribunalul Bucureşti şi suspendă arbitrajul până la judecarea cererii de recuzare. Tot la termenul din 16.05.2017, UPFAR-ARGOA şi ARDA depun la dosar o cerere intitulată „cerere precizatoare a cererii de arbitraj“, iar în secţiunea a doua „cerere de încuviinţare a administrării probelor“.
La termenul din data de 26.01.2018, Completul repune cauza pe rol faţă de soluţia Tribunalului Bucureşti din Dosarul nr. 17.940/3/2017 de respingere a cererii de recuzare a arbitrului Gheorghe Cracea ca neîntemeiată. La aceeaşi dată, Completul pune în dezbatere cererile de încuviinţare a probelor formulate de părţi. Dezbaterile sunt consemnate în Încheierea de şedinţă din 26.01.2018.
UPFAR-ARGOA şi ARDAA solicită încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi cu expertiza tehnică de specialitate. În cadrul probei cu înscrisuri face trimitere la înscrisurile deja administrate cauzei şi solicită în plus încuviinţarea unui înscris reprezentând forma actualizată a unui studiu de audienţă depus la dosar, care urmează a fi raportat la anii 2017 şi 2018, precum şi depunerea repertoriului declarat la ORDA în formatul stabilit prin decizia ORDA. În cadrul probei cu expertiza de specialitate tehnică arată că este utilă cauzei, întrucât vizează criteriul privind ponderea repertoriului utilizat.
DACIN-SARA solicită ca părţile să depună la dosar lista actualizată a propriilor membri, dovada mandatelor de reprezentare primite de la fiecare categorie de membri (autori de opere audiovizuale şi producători de videograme) şi contractele de cesiune pe care membrii UPFAR-ARGOA şi ARDAA, în calitatea lor de producători de videograme, le-au încheiat cu autorii operelor audiovizuale. DACIN-SARA se opune probelor solicitate de UPFAR-ARGOA şi ARDAA, considerându-le neconcludente cauzei pentru motivele dezvoltate pe larg în concluziile scrise depuse la dosar la 29.01.2018. UPFAR-ARGOA şi ARDAA se opun încuviinţării probelor solicitate de DACIN-SARA, întrucât nu intră în competenţa tribunalului arbitral verificarea repertoriului, această verificare fiind în sarcina ORDA, conform art. 138 din Legea nr. 8/1996, ori de cate ori există o sesizare în acest sens, cum nici contractele de cesiune nu pot fi verificate de tribunalul arbitral pentru aceleaşi considerente. Completul rămâne în pronunţare pe probe şi amână pronunţarea până la data de 30.01.2018, punându-le în vedere părţilor să depună note de şedinţă.
Prin Încheierea din data de 30.01.2018, Completul a dispus încuviinţarea părţilor a probei cu înscrisuri, punându-le în vedere acestora să depună la dosar repertoriile anuale declarate la ORDA în perioada 2012-2017 în formatul prevăzut de anexa nr. 4 a Deciziei ORDA nr. 52/2014, împreună cu declaraţiile înregistrate la ORDA pentru depunerea acestor repertorii, precum şi o situaţie centralizată cu lista membrilor fiecărui OGC - UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA, cu menţionarea pentru fiecare membru a numărului de opere audiovizuale încredinţate gestiunii colective, iar în cazul titularului de drepturi (altă persoană decât autorul operei audiovizuale), indicarea contractului (cu număr şi dată) sau temeiul juridic în baza căruia este beneficiarul remuneraţiei pentru copia privată şi retransmiterea prin cablu asupra operelor audiovizuale, urmând ca situaţia încuviinţată să fie realizată de fiecare OGC în parte. S-a mai încuviinţat UPFAR-ARGOA studiul actualizat. S-a prorogat discutarea expertizei de specialitate după administrarea înscrisurilor încuviinţate.
La termenul din 1.02.2018, Completul pune în discuţia părţilor o serie de aspecte ce comportă lămuriri privitoare la perioada dedusă judecăţii, precizarea criteriilor de împărţire a remuneraţiilor în faza rejudecării cauzei, indicarea tezelor probatorii ale unor înscrisuri depuse la dosar în primul ciclu procesual. La acest termen DACIN-SARA solicită completarea situaţiei centralizate încuviinţate cu date privind denumirea operelor audiovizuale, arătând că a identificat o serie de erori în repertoriile depuse de UPFAR-ARGOA şi ARDAA, cum ar fi reluarea aceleiaşi opere la mai multe poziţii din tabel, fiind inversate numele cu prenumele autorilor. Completul găseşte prematură cererea DACIN-SARA, în condiţiile în care părţile urmează să depună repertoriile încuviinţate, iar în privinţa expertizei contabile pune în vedere UPFAR-ARGOA şi ARDAA să dezvolte argumentele şi obiectivele indicate în susţinerea probei, inclusiv pentru a înţelege toate operaţiunile presupuse în efectuarea expertizei. De asemenea, pune în vedere părţilor să depună toate înscrisurile, inclusiv cererile şi notele precizatoare ale cererilor, până în data de 8.02.2018 ora 12,00, pentru a fi comunicate între părţi şi arbitrilor până la termenul din 14.02.2018.
La termenul din data de 14.02.2018, UPFAR-ARGOA şi ARDAA solicită completarea probatoriului cu un nou studiu actualizat care, de această dată, să aibă în calcul şi repertoriul DACIN-SARA pe care l-a depus la dosar. În plus, solicită depunerea unor înscrisuri suplimentare privind declaraţiile de repertoriu şi clarificări privind drepturile pe care le deţine, însoţite de un studiu exclusiv pentru postul companiei PRO TV SRL. Prin aceste înscrisuri UPFAR-ARGOA doreşte să probeze teza contrară susţinută de DACIN-SARA prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv prin adrese în care producători de videograme sau producători de emisiuni au precizat că drepturile cuvenite autorilor operelor audiovizuale din cadrul acelor producţii sau emisiuni li se cuvin autorilor (nu producătorilor) şi sunt colectate de DACIN-SARA, fiind indicate cu titlu de exemplu adresele nr. 1.456/4.03.2016, 1.495/4.03.2016, 3.454/24.05.2016. UPFAR-ARGOA mai doreşte completarea probatoriului cu înscrisuri şi pentru a verifica dacă repertoriile proprii se suprapun cu cele ale DACIN-SARA, arătând în schimb că repertoriul pentru anul 2017 nu este definitivat faţă de data ce urmează să fie depus la ORDA (martie 2018), drept pentru care consideră că şi repertoriul PRO TV SRL trebuie avut în vedere. DACIN-SARA învederează Completului că în situaţia centralizată depusă de UPFAR-ARGOA sunt indicate numărul şi data unor contracte de mandat, şi nu ale unor contracte de cesiune a drepturilor de autor, astfel cum a dispus Completul, drept pentru care solicită completarea situaţiei respective cu menţiuni privind natura contractului, respectiv dacă cele menţionate de UPFAR-ARGOA sunt contracte de mandat sau contracte de cesiune. În replică, UPFAR-ARGOA arată că cele indicate în situaţia centralizată sunt numărul şi data contractelor de mandat, şi nu a contractelor de cesiune şi declară că refuză să indice numărul şi data contractelor de cesiune, întrucât nu există niciun temei legal pentru care să indice care sunt contractele de cesiune în baza cărora persoanele juridice pe care le reprezintă sunt titularii drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale. Mai arată că UPFAR-ARGOA nu este în posesia contractelor de cesiune, iar repertoriul se declară la ORDA, singura autoritate îndrituită să verifice aceste repertorii, drept pentru care solicită respingerea cererii DACIN-SARA. Tot în cadrul dezbaterilor asupra probelor solicitate suplimentar, UPFAR-ARGOA arată că, prin studiul suplimentar solicitat, doreşte să evidenţieze şi „dubluri“ (adică opere audiovizuale care sunt în repertoriul ambelor părţi), estimând că procentul acestor „dubluri“ este de 1,76%. În replică, DACIN-SARA susţine că, la rândul ei, a constatat astfel de „dubluri“ şi că ele se datorează împrejurării că pentru aceleaşi opere audiovizuale sunt pretinse drepturi atât de autori, cât şi de producători - pretinşi titulari ai drepturilor de autor, fără a se face dovada deţinerii acestor drepturi. La interpelarea Completului, faţă de împrejurarea că repertoriile depuse la dosar de părţi conţin doar opere audiovizuale româneşti, părţile aduc lămuriri în legătura cu repertoriul operelor străine, arătând că este de notorietate că au încheiate contracte de reciprocitate cu organisme similare din străinătate şi că, în baza acestor contracte, colectează drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, însă operele străine ale acestor organisme de gestiune colectivă nu sunt raportate în repertoriile depuse la ORDA, întrucât legea nu prevede o obligaţie în acest sens, organismele de gestiune fiind obligate să depună la ORDA doar contractele de reciprocitate. UPFAR-ARGOA şi ARDAA arată că nu pretind drepturi pentru operele audiovizuale străine, ci doar pentru cele din repertoriul românesc pe care l-au depus. Faţă de cele relatate de părţi, Completul pune în discuţie necesitatea administrării de probe noi în legătură cu utilizarea operelor audiovizuale străine şi solicită părţilor inclusiv un punct de vedere scris în legătură cu modul în care poate fi reprezentat gradul de utilizare al acestor opere. Părţile sunt de acord să depună la dosar înscrisuri în legătură cu utilizarea operelor audiovizuale străine având în vedere raporturile juridice pe care le au cu organismele similare din străinătate pentru ambele surse de colectare care fac obiectul arbitrajului. Completul a încuviinţat cererea UPFAR-ARGOA de depunere a unor înscrisuri noi, necesitatea administrării lor reieşind din dezbateri, pentru motivele dezvoltate în încheiere, în schimb respinge ca neîntemeiată cererea DACIN-SARA de completare a situaţiei faţă de împrejurarea că aspectele învederate s-au lămurit, cele indicate în situaţie referindu-se la contractele de mandat, nu la contractele de cesiune. Completul pune în vedere părţilor să depună la dosar toate înscrisurile, împreună cu notele solicitate, până pe 16.02.2018 ora 12,00, pentru a fi comunicate între părţi şi arbitrilor.
La termenul din 19.02.2018, Completul constată că au fost administrate înscrisurile încuviinţate şi comunicate între părţi, fapt pentru care pune în discuţia părţilor expertiza prorogată, dacă se mai menţine necesitatea ei atât pentru sursa copia privată, cât şi pentru sursa retransmitere prin cablu. UPFAR-ARGOA şi ARDAA îşi menţin cererea de administrare a expertizei tehnice de specialitate cu obiectivul indicat în notele de şedinţă din data de 8.02.2018, arătând că este utilă cauzei pentru stabilirea procentului cuvenit fiecărui organism de gestiune colectivă conform utilizării repertoriului, utilizare stabilită prin raportare la monitorizările oficiale ale ARMADATA, deţinute de UPFAR-ARGOA, prelucrate în studiul de specialitate depus la dosar. În notele de şedinţă indicate se mai arată că expertiza de specialitate tehnică (fără a se indica însă şi specialitatea) este utilă şi pentru a înţelege operaţiunile (metodologia de lucru) care „certifica validarea, corectitudinii modului de lucru, conform studiului de specialitate (ataşat)“. În replică, DACIN-SARA se opune administrării probei cu expertiză faţă de împrejurarea că din înscrisurile depuse la dosar nu pot fi clarificate aspectele privitoare la repertoriu şi că prin expertiză se tinde la derogarea sarcinii stabilirii unor criterii de repartiţie către expert. Mai apreciază că pentru stabilirea ponderii utilizării operelor audiovizuale este necesar ca, în prealabil, să fie stabilite criteriile de repartiţie a remuneraţiilor între cele trei organisme de gestiune colectivă. În replică, UPFAR-ARGOA menţionează că nu există controverse referitoare la repertorii câtă vreme acestea sunt declarate la ORDA în cadrul unei proceduri legale administrative pentru depunerea, verificarea şi contestarea repertoriilor la ORDA. DACIN-SARA arată că nu a avut cum să formuleze vreo opoziţie în declararea repertoriilor UPFAR-ARGOA la ORDA în condiţiile în care aceste repertorii nu sunt publice şi, în consecinţă, luând cunoştinţă de conţinutul lor cu ocazia prezentului arbitraj. UPFAR-ARGOA apreciază că arbitrii ar trebui să se pronunţe printr-o încheiere interlocutorie asupra criteriilor de împărţire a remuneraţiilor şi, raportat la aceste criterii, să se pronunţe ulterior dacă urmează să fie administrate şi alte înscrisuri şi alte mijloace de probă. Completul, cu majoritate de voturi, respinge proba cu expertiza de specialitate ca neutilă cauzei, faţă de înscrisurile administrate la dosar. În opinia divergentă a arbitrilor Dan Gozia şi Mihai Olariu, proba cu expertiza de specialitate este utilă cauzei, „apreciind că, în raport de stabilirea unor criterii de repartizare a remuneraţiilor colectate, se impune stabilirea ponderii“. Înainte de acordarea cuvântului pe fond, DACIN-SARA a solicitat Completului ca UPFAR-ARGOA să certifice „conform cu originalul“ contractele de mandat şi să depună în original aceste contracte, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 292 alin. 1 şi art. 293 alin. 1 CPC. Completul respinge această solicitare cu motivarea din încheierea de şedinţă şi acordă părţilor cuvântul pe fondul cauzei. Concluziile orale ale părţilor sunt reţinute în Încheierea de şedinţă din data de 19.02.2018. Părţile au depus şi concluzii scrise.
Cuvântul pe fond al părţilor:
Reprezentantul UPFAR-ARGOA consideră că DACIN-SARA a recunoscut drepturile UPFAR-ARGOA pentru sumele din cablu, având în vedere faptul că a încheiat un protocol în 2009, înscris care se află la dosarul cauzei.
De asemenea, UPFAR precizează cadrul legal, respectiv art. 131^2 din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia atunci când nu există un protocol, poate fi solicitat arbitrajul. În anul 2014 s-a solicitat împărţirea remuneraţiilor pe baza criteriilor propuse la acel moment, criterii care s-au sintetizat în prezent într-unul singur, acela al utilizării reale a repertoriului.
UPFAR-ARGOA precizează că statutul şi repertoriul organismului de gestiune colectivă sunt depuse la ORDA, sunt verificate şi necontestate până în prezent.
Drepturile pentru remuneraţie prin cablu şi copie privată au fost solicitate în baza mandatelor primite de la membrii UPFAR-ARGOA, iar organismul de gestiune colectivă nu are competenţa de a interveni între titularii de drepturi şi producători. Organismul de gestiune colectivă nu deţine aceste contracte şi nici nu are baza legală pentru a intra în posesia acestor înscrisuri.
Faţă de dreptul la remuneraţie pentru copie privată, UPFAR arată că i s-a contestat dreptul de a-l avea în repertoriu, susţinând în replică că acest drept rezultă din preambulul Directivei Infosoc, art. 5 alin. 2.
Referitor la retransmiterea prin cablu, UPFAR-ARGOA susţine că principalii titulari au confirmat că sunt deţinători ai acestor drepturi.
Referitor la studiul depus în dosarul cauzei, UPFAR-ARGOA precizează că acestea se bazează pe toate repertoriile depuse în dosar la toate termenele arbitrale, acestea au fost comparate cu 45 de posturi TV de ARMADATA pe baza unui contract, care a fost de asemenea depus la dosar. S-au comparat repertoriile cu playlisturile şi s-a aplicat criteriul propus, ratingul staţiei de emisie.
UPFAR susţine că DACIN-SARA a prezentat staţii care se difuzează pe o arie restrânsă sau care se regăsesc la cablişti foarte mici (spre exemplu, Cinetronix, Cinematron) şi că aceştia nu pot fi comparaţi, spre exemplu, cu PROTV.
Rezultatele studiului arată un procent de aproximativ 32% aparţinând UPFAR-ARGOA şi ARDAA.
De asemenea, UPFAR-ARGOA a constatat că 1,76% sunt dubluri, datorate unor suprapuneri de repertorii, aceeaşi operă se regăseşte în ambele repertorii.
Completul arbitral solicită UPFAR-ARGOA să precizeze dacă studiul include operele audiovizuale româneşti sau şi pe cele străine. UPFAR precizează că studiul vizează doar operele româneşti.
Completul arbitral a solicitat precizarea din partea UPFAR a procentului din piaţă care consideră că îi aparţine, iar UPFAR-ARGOA solicită 30% din piaţă ca revenind acestuia împreună cu ARDAA.
Completul a solicitat punctul de vedere al DACIN-SARA cu privire la procentul indicat, iar DACIN-SARA a precizat că susţine 0% pentru UPFAR şi 0% pentru ARDAA.
Reprezentantul ARDAA susţine criteriul referitor la ponderea utilizării repertoriului. De asemenea, ARDAA susţine că s-a contestat dreptul UPFAR şi ARDAA de a colecta remuneraţii, invocându-se apărări străine de obiectul arbitrajului, pentru că nu se pot contesta în arbitraj drepturile titularilor cu privire la operă, acest lucru se poate face doar de către o instanţă, şi în niciun caz în cadrul arbitrajului.
De asemenea, ARDAA solicită admiterea cererii aşa cum a fost precizată, susţinând acelaşi procent ca şi UPFAR-ARGOA, respectiv 32%, dintre care 16,91% - ARDAA şi 15,09% - UPFAR-ARGOA, cu menţiunea existenţei 1,76% pentru difuzări comune, deoarece există totdeauna o marjă de eroare datorată faptului că pot fi titulari din ambele organisme de gestiune colectivă.
Completul dă cuvântul DACIN-SARA, solicitând să îşi exprime punctul de vedere referitor la cât anume apreciază procentul suprapunerilor de repertorii.
DACIN-SARA consideră că nu ar trebui să existe acest tip de repertoriu şi nu recunoaşte acest procent.
De asemenea, DACIN-SARA subliniază că reprezintă drepturile patrimoniale ale autorilor, considerând că drepturile acestea, inclusiv dreptul de a colecta şi de a repartiza, se nasc în patrimoniul autorilor.
Totodată, DACIN-SARA consideră că nici UPFAR, nici ARDAA nu au demonstrat că au dreptul de a colecta aceste remuneraţii şi indică completului arbitral faptul că trebuie să aibă în vedere prevederile legale referitoare la utilizarea reală a operelor.
Completul arbitral solicită DACIN-SARA precizarea cu privire la procentul solicitat, iar DACIN-SARA consideră că, pentru cablu, ar trebui să deţină 100%, ARDAA - 0%, UPFAR-ARGOA - 0 %, iar pentru copie privată consideră că UPFAR şi ARDAA nu pot fi beneficiari.
Dezbaterile orale şi concluziile pe fond au avut loc în şedinţa publică de la 19.02.2018, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când Completul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21.02.2018, în data de 23.02.2018 şi 5.03.2018, când a hotărât următoarele:
Analizând lucrările dosarului, Completul reţine că:
În opinia majoritară:
Cererea de arbitraj are ca obiect stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA a remuneraţiilor rezultate din retransmiterea prin cablu şi copia privată a operelor audiovizuale, proporţional cu utilizarea reală a repertoriilor acestora, precum şi stabilirea comisionului de colectare şi repartizare a remuneraţiilor, cuvenit colectorului unic pentru acoperirea cheltuielilor de colectare şi repartizare.
Pretenţiile deduse arbitrajului sunt pentru perioada 1.04.2012 - la zi şi pentru viitor, conform cererii precizatoare pe care UPFAR-ARGOA + ARDAA au depus-o la data de 24.03.2014, precizare reluată şi în notele de şedinţă depuse la data de 8.02.2018.
UPFAR-ARGOA, Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, este organismul de gestiune colectivă care gestionează drepturile patrimoniale de autor şi drepturile conexe deţinute de producători (persoane fizice sau juridice) pentru toate operele din domeniul operelor audiovizuale şi cinematografice, avizat să funcţioneze ca organism de gestiune colectivă prin Decizia ORDA nr. 9/1999.
ARDAA, Asociaţia Română pentru Drepturile de Autor din Audiovizual, este organismul de gestiune colectivă care gestionează drepturile patrimoniale de autor ale titularilor de drepturi de autor (autori şi producători de opere audiovizuale) din domeniul audiovizual, avizat să funcţioneze ca organism de gestiune colectivă prin Decizia ORDA nr. 13/2012.
DACIN-SARA, Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, este organism de gestiune colectivă care gestionează drepturile de autor în domeniul operelor cinematografice şi al altor opere audiovizuale, avizat să funcţioneze ca organism de gestiune colectivă prin Decizia ORDA nr. 1/1997.
A. Deşi în petitele nr. 1 şi 2 ale cererii de arbitraj se face referire la „videograme“, Completul reţine că drepturile deduse judecăţii se referă la remuneraţiile rezultate din utilizarea operelor audiovizuale, şi nu a videogramelor, utilizarea noţiunii de „videograme“ fiind făcută de reclamante în ideea că şi producătorul de videograme are un drept patrimonial de autor asupra operei audiovizuale din propriile videograme. În consecinţă, pretenţiile reclamantelor vor fi analizate în raport cu operele audiovizuale şi cu drepturile deduse judecăţii asupra operelor audiovizuale.
B. Întrucât a fost dedusă judecăţii o cerere comună de arbitraj, fiind solicitate procente comune de ambele reclamante, Completul consideră util a lămuri în raport cu dispoziţiile art. 59 CPC dacă reclamantele afirmă un drept comun sau, dimpotrivă, drepturile lor sunt distincte, însă au aceeaşi cauză comună. Din analiza cererii de arbitraj, a concluziilor scrise şi a înscrisurilor depuse la dosar rezultă că cele două reclamante au membri diferiţi şi susţin repertorii de opere diferite cărora le corespunde un grad de utilizare diferit. Menţiunea din actul adiţional al Protocolului pe care reclamantele l-au încheiat la data de 10.09.2013, respectiv „să-şi pună în comun repertoriile“ (art. 1), este primită de Complet în sensul asocierii reclamantelor pentru întreprinderea unor demersuri comune, şi nu în sensul gestionării de către cele două a unui repertoriu comun. În atare condiţii, Completul apreciază că fiecare reclamantă şi-a afirmat prin cererea comună de arbitraj propriile sale drepturi ce sunt distincte, însă au o cauză comună, respectiv de împărţire a remuneraţiilor din copia privată şi retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale între organismele beneficiare. Completul, la judecarea pricinii, va evalua în mod distinct drepturile fiecărui organism de gestiune colectivă (UPFAR, ARDAA şi DACIN).
C. Completul reţine că UPFAR-ARGOA şi ARDAA, înainte de introducerea cererii de arbitraj (începând din anul 2012), au efectuat o serie de demersuri pentru negocierea criteriilor de împărţire a remuneraţiilor din copia privată şi retransmitere prin cablu cu DACIN-SARA, fără niciun rezultat. În cererea de arbitraj sunt menţionate procesele-verbale ale întâlnirilor propuse. Completul constată astfel că părţile, în faza negocierilor, nu s-au înţeles asupra niciunui criteriu în raport cu care să fie împărţită remuneraţia între ele din cele două surse de colectare. Cât priveşte cota procentuală cuvenită fiecărui organism, astfel cum a fost estimată de către reclamante, Completul constată că aceasta a fost modificată de-a lungul arbitrajului, reclamantele solicitând prin cererea de arbitraj un procent comun de 95% din remuneraţie, iar, în rejudecare, prin cererea precizatoare din data de 8.02.2018, un procent de 25,97%, iar în ultima precizare (în dezbaterea pe fond a pricinii) un procent de 30%. Pe de altă parte, DACIN-SARA a solicitat respingerea pretenţiilor reclamantelor, iar, în subsidiar, prin notele de şedinţă din 24.04.2014, acordarea reclamantelor a unui procent de 5% din remuneraţie, procent asupra căruia a revenit în rejudecare, solicitând pe fond „100% DACIN-SARA, 0% UPFAR şi 0% ARDAA“. În consecinţă, Completul constată că poziţia părţilor din arbitraj este diferită în marje foarte mari, neputându-se evidenţia elemente comune pe care să le aibă în vedere la stabilirea criteriilor de repartiţie ori a modalităţii de împărţire a remuneraţiilor între cele trei organisme beneficiare.
D. Din formularea cererii de arbitraj se înţelege că reclamantele solicită stabilirea criteriilor şi a cotelor cuvenite fiecărui OGC, inclusiv prin raportare la utilizarea videogramelor. Din situaţia centralizată privind membrii UPFAR-ARGOA şi ARDAA, Completul constată că UPFAR reprezintă 46 de societăţi comerciale (producători de videograme şi organisme de televiziune) din 50 de membri menţionaţi (restul fiind persoane fizice), iar ARDAA reprezintă 9 societăţi comerciale (producători de videograme şi organisme de televiziune) din 16 membri menţionaţi. Faţă de aceste societăţi, reclamantele susţin că sunt titularii drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale.
Din repertoriile depuse de reclamante rezultă că majoritatea operelor poartă denumirea unor emisiuni de divertisment ce sunt difuzate la TV. Faţă de acest aspect, DACIN-SARA critică faptul că se solicită drepturi de autor din utilizarea videogramelor sau emisiunilor de televiziune care nu sunt purtătoare de drepturi de autor asupra operelor audiovizuale şi, în consecinţă, producătorul acestor videograme şi/sau emisiuni nu poate pretinde drepturi de autor. Prin notele de şedinţă, DACIN-SARA solicită ca reclamantele să evidenţieze distinct în repertoriile lor (depuse la dosar) care sunt opere audiovizuale şi care sunt videograme sau emisiuni TV, iar în nota de observaţii (anexa nr. 1 la notele de şedinţă din 14.02.2018) indică poziţiile din repertoriile ambelor reclamante unde sunt menţionate emisiuni sau videograme care, în opinia pârâtei, nu sunt opere audiovizuale şi nu fac obiectul arbitrajului.
Faţă de cele deduse judecăţii, se impune a lămuri cu prioritate dacă utilizarea videogramelor sau a emisiunilor de televiziune sub forma copiei private şi a retransmiterii lor prin cablu poate genera în patrimoniul producătorilor de videograme şi organismelor de televiziune un drept de autor asupra operelor audiovizuale şi, dacă da, în ce condiţii.
Reclamantele susţin că organismele de televiziune însumează mai multe calităţi corespunzătoare operelor şi produselor purtătoare de drepturi conexe pe care le realizează, drept urmare sunt şi titulare ale drepturilor asupra acestor opere. În replică, pârâta arată că, la stabilirea criteriilor solicitate prin
arbitraj, ar trebui avute în vedere exclusiv operele audiovizuale, şi nu videograme (înregistrări audiovizuale) sau emisiuni TV.
Din analiza dispoziţiilor legale, Completul constată că operele audiovizuale, videogramele şi emisiunile de televiziune au regimuri juridice diferite, cărora le corespund categorii diferite de drepturi şi, în egală măsură, subiecţi de drepturi de autor diferiţi. Astfel, opera audiovizuală este realizată de către o persoană fizică sau de către mai multe persoane fizice (când vorbim despre o operă comună sau colectivă), la art. 66 din lege fiind enumerate persoanele fizice autori ai operelor audiovizuale, pe când videograma este realizată, de regulă, de producător, adică de persoana (fizică sau juridică) care îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a operei audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet (art. 106^1 din lege).
Potrivit art. 106^1 alin. 1 din lege „se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă, în sensul prezentei legi, orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda şi suportul utilizate pentru această fixare“. Aşadar, înregistrarea poate avea ca obiect o operă audiovizuală sau nu - caz în care secvenţele de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, nu sunt rodul unei creaţii intelectuale sau artistice ce caracterizează o operă audiovizuală.
Deşi „emisiunea“ şi „serviciile de programe de radiodifuziune“ nu sunt definite de legea dreptului de autor, aceste noţiuni sunt totuşi reglementate în legea audiovizualului.
La art. 1 pct. 4 din Legea nr. 504/2002 - legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, prin program se înţelege „ansamblu de imagini în mişcare, cu sau fără sunet, care constituie un întreg identificabil prin titlu, conţinut, formă sau autor, în cadrul unei grile ori al unui catalog realizat de un furnizor de servicii media audiovizuale, având forma şi conţinutul serviciilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă şi conţinut cu acestea“.
Plecând de la definiţiile legale ale noţiunilor de „înregistrare audiovizuală“ şi „emisiune“ sau „program de televiziune“, Completul constată că, prin utilizarea videogramelor şi emisiunilor de televiziune, nu se poate presupune în mod absolut că se utilizează implicit şi opere audiovizuale astfel fixate, în condiţiile în care nu există o dovadă că obiectul fixării îl reprezintă operele audiovizuale. O atare dovadă poate fi făcută cu contractul în baza căruia producătorul solicită autorului fie realizarea unei opere audiovizuale, fie autorizarea de a o utiliza pe operă în cadrul producţiei sale audiovizuale.
În concluzie, Completul reţine că utilizarea videogramelor şi emisiunilor TV sub forma copiei private şi a retransmiterii lor prin cablu poate genera în patrimoniul producătorilor de videograme şi organismelor de televiziune un drept de autor asupra operelor audiovizuale, în măsură în care producătorii şi/sau organismele de televiziune fac dovada încheierii unor contracte cu autorii operelor audiovizuale în care să fie evidenţiate operele cuprinse în conţinutul audiovizual al emisiunilor/videogramelor.
E. Tot legat de acest subiect este şi poziţia divergentă a părţilor în legătură cu întinderea repertoriilor organismelor de gestiune colectivă - părţi în prezentul arbitraj.
UPFAR-ARGOA şi ARDAA susţin că întinderea repertoriilor lor este dată, pe de o parte, de cesiune drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale către producătorii pe care îi reprezintă, în baza dispoziţiilor art. 70 din lege, dispoziţii care instituie o prezumţie legală de cedare a drepturilor de autor, în cazul încheierii unor contracte cu autorii pentru realizarea operelor audiovizuale, iar, pe de altă parte, de gestiunea extinsă a drepturilor deduse arbitrajului, caz în care ARDAA se identifică ca fiind organismul reprezentativ al autorilor operelor audiovizuale, iar, prin prisma acestei calităţi, urmează să colecteze şi drepturile autorilor care nu au acordat mandat niciunui organism de gestiune colectivă. Ulterior, în rejudecare, prin cererea precizatoare depusă la dosar la 16.05.2017 (pag. 3), reclamantele şi-au nuanţat poziţia în sensul că repertoriile lor sunt cele ce au fost declarate la ORDA în formatul prevăzut prin decizia directorului general ORDA (Decizia ORDA nr. 52/2014), arătând că verificarea repertoriului cade în competenţa exclusivă a ORDA, potrivit art. 138 din lege, iar, în plus, înregistrarea operelor în repertoriul organismului de gestiune constituie în sine un mijloc de probă a existenţei operelor respective. Mai mult decât atât, UPFAR-ARGOA şi ARDAA afirmă că, potrivit art. 131^1 alin. 1 lit. c) din lege, repertoriile confirmate de ORDA constituie un criteriu legal de negociere a metodologiei, astfel că în măsura în care ORDA „confirmă“ repertoriul unui organism de gestiune colectivă, el nu mai poate fi contestat în cadrul arbitrajului.
DACIN-SARA contestă repertoriile reclamantelor, arătând că, în formatul declarat la ORDA, repertoriile respective conţin videograme, şi nu opere audiovizuale. La dosarul cauzei DACIN-SARA a depus un set de înscrisuri (anexate notelor de şedinţă din 14.02.2018) reprezentând adrese din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Societăţii Române de Televiziune, Media Pro Pictures, Media Pro Entertainment (fostă Media Pro Pictures), prin care acestea asigurau DACIN-SARA că drepturile dobândite prin cesiune de la autorii operelor audiovizuale nu se referă la cele care fac obiectul gestiunii colective obligatorii (printre care şi dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată şi retransmitere prin cablu), drept urmare autorii acestor opere îşi vor încasa drepturile la remuneraţie compensatorie de la organismul de gestiune colectivă DACIN-SARA. De asemenea, DACIN-SARA a mai depus un set de înscrisuri reprezentând contracte de cesiune pe care autorii operelor audiovizuale le-au încheiat cu producătorii de videograme, din care rezultă fie că drepturile de autor pentru copia privată şi retransmiterea prin cablu nu au fost cesionate producătorului, fie că nu există o clauză expresă de cesiune a drepturilor respective.
UPFAR-ARGOA şi ARDAA nu au combătut cele probate de DACIN-SARA prin înscrisuri (deşi au solicitat un termen în acest sens la 14.02.2018), dar au depus în schimb adrese din partea altor producători de videograme şi organisme de televiziune ProTV, Kanal D, Antena Grup, Prima TV, care adeveresc faptul că au încheiat contracte de cesiune cu autorii pentru dobândirea drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale, inclusiv dreptul de a încasa remuneraţiile din retransmitere prin cablu şi copia privată.
Completul respinge ca neîntemeiată susţinerea reclamantelor potrivit căreia întinderea repertoriilor lor este dată de cesiune prezumată a drepturilor de autor în baza art. 70 din lege, reţinând că dispoziţia legală se referă la „drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, prevăzute la art. 13“, iar drepturile deduse judecăţii (dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale) nu se regăsesc în categoria celor prevăzute la art. 70 din lege, pentru motivele ce urmează.
Dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copie privată nu se regăseşte în categoria celor prevăzute la art. 13 din lege, drept urmare prezumţia invocată nu poate fi reţinută în raport cu acest drept.
Dreptul de retransmitere prin cablu, deşi este prevăzut la art. 13 lit. h), beneficiază totuşi de un regim juridic special, prevăzut de art. 121 alin. 1 şi art. 123^1 alin. 1 lit. g) din lege, acestui drept corespunzându-i o remuneraţie compensatorie ce se gestionează colectiv obligatoriu prin intermediul organismului de gestiune colectivă, fără posibilitatea autorilor de a interzice această formă de utilizare, potrivit art. 112^1 din lege. Aşadar, acest drept nu face parte din categoria celor «„exclusive“ ce sunt caracterizate prin atributul dreptului de a autoriza sau interzice
utilizarea operelor şi, drept urmare, nici prezumţia prevăzută de art. 70 din lege nu poate fi avută în vedere.
Pe de altă parte, Completul admite că autorul operei audiovizuale poate dispune de dreptul său la remuneraţie compensatorie în sensul cedării acestui drept altei persoane (în speţă, producătorului de videograme), caz în care urmează să fie avute în vedere dispoziţiile comune ale legii dreptului de autor privitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor. Şi în situaţia în care autorul operei audiovizuale ar fi salariatul producătorului de videograme sau al emisiunii de televiziune, drepturile de autor aparţin autorului operei, în lipsa unei clauze contrare.
De altfel, Completul observă şi dispoziţiile art. 2.5 ale Protocolului din 6.11.2009 încheiat între UPFAR-ARGOA şi DACIN-SARA, potrivit cărora „dacă prin contractele încheiate între producător şi autori, drepturile patrimoniale ale regizorului şi scenaristului nu au fost cesionate producătorului în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, drepturile aferente se vor considera ca făcând parte din repertoriul DACIN-SARA“, din care reţine că înseşi părţile UPFAR-ARGOA şi DACIN-SARA au înţeles să îşi verifice întinderea repertoriului de opere audiovizuale pe baza contractelor de cesiune a drepturilor de autor.
Completul respinge ca neîntemeiată susţinerea reclamantelor potrivit căreia verificarea repertoriilor ar fi de competenţa exclusivă a ORDA, iar „repertoriile confirmate de ORDA“ nu mai pot fi contestate de părţi.
Din analiza art. 138 din lege rezultă că ORDA „ţine evidenţa repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă“, activitate care se caracterizează prin înregistrarea şi evidenţa repertoriilor pe care organismele de gestiune colectivă sunt obligate să le depună la ORDA, în formatul prevăzut de lege, fără însă ca această activitate să presupună şi analiza documentelor în baza cărora au fost declarate operele în repertoriile respective. Nici controlul privind funcţionarea organismelor de gestiune colectivă nu prevede posibilitatea ORDA de a verifica înscrisuri ce ţin de apartenenţa drepturilor pretinse prin repertoriile depuse de organismul de gestiune colectivă. Mai concret, ORDA nu are atribuţii administrative de a exclude din repertoriile declarate de organismele de gestiune colectivă opere pentru care mai multe persoane îşi dispută drepturile, cum nu are nici atribuţii de a rezolva astfel de dispute şi de a decide prin putere a autorităţii administrative că o operă aparţine uneia sau altei persoane ori că drepturile asupra operei aparţin altei persoane decât autorul ei. Cât priveşte dispoziţiile art. 131^1 alin. 1 lit. c) din lege, acestea sunt aplicabile în cazul negocierii metodologiilor între reprezentanţii utilizatorilor şi organismele de gestiune colectivă, şi nu tezei deduse judecăţii, prezumţia legală de conformitate a repertoriului operând doar în relaţia organismelor de gestiune cu utilizatorii, şi nu în relaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză.
Completul reţine că, potrivit art. 148 alin. 2 din lege, existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloc de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă. Astfel, declararea unei opere în repertoriul unui organism de gestiune colectivă prezumă existenţa ei, atunci când declararea este făcută de autorul operei în relaţia lui directă cu organismul de gestiune colectivă, demers justificat de încredinţarea operei spre gestiune colectivă.
În speţă, situaţia este diferită întrucât declararea operelor în repertoriile UPFAR-ARGOA şi ARDAA a fost făcută de alte persoane decât autorii operelor (cu unele excepţii pe care le-am evidenţiat mai sus), în calitatea lor de titulari de drepturi, calitate pe care trebuie să şi-o decline în relaţia cu organismul de gestiune colectivă şi să şi-o justifice pe deplin, demersuri fără de care organismul de gestiune nu poate primi spre gestiune colectivă operele aparţinând altor persoane.
Drept urmare, prezumţia invocată de reclamante în temeiul art. 148 alin. 2 din lege poate fi reţinută doar în situaţia în care autorul operei audiovizuale (şi nu alte persoane) declară propriile opere la organismul de gestiune colectivă, spre a le încredinţa gestiunii colective, caz în care Completul apreciază, ca o primă condiţie la stabilirea repertoriilor fiecărui organism de gestiune colectivă (ca element constitutiv al criteriilor de repartiţie), că vor fi avute în vedere operele care au fost declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, potrivit formatului legal prevăzut prin decizia directorului general ORDA, în numele şi pe seama autorilor de opere audiovizuale pe care îi reprezintă.
Completul respinge ca neîntemeiate argumentele aduse în dovedirea întinderii repertoriilor, legate de „gestiunea extinsă a repertoriilor“ şi a prezumţiei de reprezentare a autorilor şi titularilor de drepturi de autor care n-au acordat mandat de gestiune colectivă niciunui organism de gestiune colectiv. Completul apreciază că o atare solicitare are în vedere ipoteza ca una dintre reclamante (în speţă, ARDAA) să fie desemnată colector al remuneraţiilor, solicitare care a fost însă soluţionată în mod definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în sensul respingerii ei ca inadmisibilă. În atare condiţii, drepturile de autor asupra operelor audiovizuale aparţinând autorilor neidentificaţi (care nu sunt membrii niciunui organism de gestiune colectivă), astfel cum acestea sunt evidenţiate în playlisturi, monitorizări şi alte materiale privitoare la conţinutul audiovizual retransmis prin cablu, vor fi gestionate de organismul colector, iar remuneraţiile aferente acestor drepturi vor fi evidenţiate separat, potrivit legii.
Tot legat de reprezentarea repertoriilor părţilor din arbitraj se impune analiza repertoriilor de opere străine care fac obiectul contractelor de reciprocitate, având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. 3 şi art. 130 alin. 2 din lege.
Completul reţine că, deşi iniţial părţile din arbitraj au declarat ca au încheiat contracte de reprezentare reciprocă cu organisme similare din străinătate, în baza cărora reprezintă drepturile autorilor străini pe teritoriul României, inclusiv pentru colectarea şi repartizarea remuneraţiilor din cablu şi copie privată, după administrarea probelor cu înscrisuri, singurul organism de gestiune colectivă care şi-a menţinut poziţia este DACIN-SARA care însă arată că repertoriul autorilor operelor audiovizuale străine n-a fost declarat la ORDA întrucât legea nu o oblige în acest sens, fiind astfel neclară situaţia repertoriului de opere străine reprezentate de DACIN-SARA. În situaţia centralizată a organismelor de gestiune din străinătate cu care DACIN-SARA a încheiat aceste contracte de reciprocitate indica un număr total de 129.890 de autori de opere audiovizuale care au în repertoriu lor 2.218.543 opere audiovizuale. Totuşi, numărul autorilor şi al operelor lor din repertoriile organismelor similare din străinătate cu care DACIN-SARA a încheiat astfel de contracte nu poate fi apreciat de Complet din înscrisurile administrate, reţinând că aceste opere pot fi avute în vedere în măsura în care aceste contracte fac referire expresă la gestiunea colectivă a drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copie privată şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale. UPFAR-ARGOA şi ARDAA au arătat prin notele de şedinţă din data de 16.02.2018 că în repertoriile lor nu sunt incluse operele străine.
Cum repertoriile părţilor din prezentul arbitraj constituie unul din elementele constitutive ale criteriilor solicitate prin arbitraj, Completul apreciază că se impune în cadrul acestei proceduri soluţionarea doar a aspectelor de drept relevante în reprezentarea acestor repertorii drept condiţii de aplicare a criteriilor de împărţire a remuneraţiilor, drept urmare stabileşte că vor fi avute în vedere operele care:
- au fost declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, potrivit formatului legal prevăzut prin decizia directorului general ORDA, în numele şi pe seama autorilor de opere audiovizuale pe care îi reprezintă;
– fac obiectul contractelor de reciprocitate pe care fiecare organism de gestiune colectivă le-a încheiat cu organisme similare din străinătate, în măsura în care aceste contracte fac referire expresă la gestiunea colectivă a drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copie privată şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale;
– fac obiectul contractelor de cesiune şi/sau contractelor de muncă, în situaţia în care titularul dreptului de autor este o altă persoană decât autorul operei audiovizuale, doar în măsura în care aceste contracte conţin clauze prin care autorul operelor audiovizuale transmite cesionarului/angajatorului dreptul de a încasa remuneraţia compensatorie pentru copie privată şi pentru retransmiterea prin cablu a propriilor opere audiovizuale.
Drepturile de autor asupra operelor audiovizuale aparţinând autorilor neidentificaţi, astfel cum acestea sunt evidenţiate în playlisturi, monitorizări şi alte materiale privitoare la conţinutul audiovizual retransmis prin cablu, vor fi gestionate de organismul colector, iar remuneraţiile aferente acestor drepturi vor fi evidenţiate separat.
F. În privinţa criteriilor de repartizare a remuneraţiilor între organismele beneficiare, Completul reţine din motivarea instanţei de casare că, în speţă, se impune stabilirea cu prioritate a criteriilor pe baza cărora urmează a fi repartizată remuneraţia între organismele beneficiare.
Completul reţine că atât reclamantele, cât şi pârâta au fost avizate de ORDA ca organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale, astfel că, din această perspectivă, sunt şi organisme beneficiare ale remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale. Faţă de această împrejurare, Completul urmează să stabilească criteriile de repartiţie în limitele cu care a fost învestit prin cererea de arbitraj, în raport cu poziţia părţilor şi cu dispoziţiile legale invocate.
Completul constată că reclamantele au propus prin cererea lor iniţială de arbitraj criterii distincte pentru fiecare sursă de colectare, respectiv:
Pentru sursa copia privată a operelor audiovizuale:
1. Criteriul procentului de vânzări al materialelor audiovizuale în funcţie de genul acestora;
2. Criteriul copiilor legitime care urmează a fi apreciat în raport cu suporturile originale vândute în România şi de videogramele înscrise în Registrul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în Registrul Naţional al Videogramelor ţinut de ORDA.
În susţinerea acestui criteriu arată că el corespunde criteriului procentului de vânzări, luat în considerare de instanţele de judecată la stabilirea modalităţii de repartizare a remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată în domeniul audiovizual, că este un criteriu obiectiv şi relevant într-un domeniu unde nu există playlisturi sau alte tipuri de monitorizare a utilizării reale a operelor.
Pentru sursa de retransmitere prin cablu a operelor audiovizuale:
1. Criteriul ponderii operelor gestionate de UPFAR-ARGOA + ARDAA, comparativ cu cele din repertoriul DACIN-SARA, ce au fost retransmise prin cablu („opere româneşti şi străine“), după cum rezultă din repertorii şi din monitorizările televiziunilor retransmise prin cablu la nivel naţional şi din grilele de programe ale operatorilor de cablu, criteriu care urmează a fi evaluat atât din punctul de vedere al duratei operelor din repertoriile UPFAR-ARGOA + ARDA, cât şi din punctul de vedere al cotelor de audienţă pe care aceste opere le-au înregistrat la nivelul posturilor TV astfel retransmise
2. Criteriul întinderii repertoriilor de opere audiovizuale - determinat de: a) cesiunea drepturilor de autor către producătorii de videograme conform art. 70 din Legea nr. 8/1996 şi de b) gestiunea extinsă a drepturilor deduse judecăţii, potrivit căreia, în cazul producătorilor de videograme - titulari ai drepturilor de autor asupra operelor audiovizuale, care nu au acordat mandat niciunui organism de gestiune colectivă -, aceştia ar fi reprezentaţi prin puterea legii de organismul de gestiune colectivă cu numărul cel mai mare de membrii „al cărui repertoriu se utilizează efectiv prin retransmiterea prin cablu“, situaţie faţă de care UPFAR-ARGOA se identifică ca fiind cel mai reprezentativ organism de gestiune colectivă din România în domeniul operelor audiovizuale
3. Criteriul interesului publicului român pentru videograme în funcţie de genurile şi cotele de audienţă ale acestora pe piaţă (ponderea utilizării videogramelor prin retransmiterea prin cablu, în funcţie de genurile agreate de consumatori)
Ulterior, în rejudecarea cererii de arbitraj, prin cererea precizatoare depusă la data de 16.05.2017, reclamantele au solicitat un criteriu comun pentru ambele surse de colectare, respectiv criteriul privind proporţia sau ponderea utilizării repertoriului având în vedere două componente: a) durata utilizării reale a repertoriului şi b) ratingul sau vizionarea reală a repertoriului.
Completul constată că părţile n-au exprimat nicio poziţie concretă, deşi le-a pus în vedere să depună în scris un punct de vedere despre cererea precizatoare a reclamantelor din 16.05.2017, respectiv dacă prin aceasta reclamantele au renunţat la criteriile iniţiale din cererea de arbitraj sau le-au modificat ori dacă sunt simple precizări în legătură cu criteriile deja afirmate prin cererea iniţială.
Completul califică cererea din data de 16.05.2017 ca fiind o simplă cerere precizatoare, întrucât renunţarea la unele criterii (corespunzătoare sursei copiei private) nu a fost făcută în mod explicit, iar, pe de altă parte, modificarea lor nu este posibilă în rejudecarea cauzei după casare. Completul mai reţine că criteriul privind ponderea utilizării repertoriului corespunde cu criteriile nr. 1 şi 3 propuse pentru sursa cablu în cererea iniţială, drept care apreciază că reclamantele, prin cererea precizatoare, au dorit să pună accent pe aceste două criterii, fără a renunţa la celelalte. Completul mai remarcă şi faptul că reclamantele nu precizează dacă criteriile propuse urmează să fie aplicate împreună sau individual. În atari condiţii, Completul urmează a analiza toate criteriile propuse.
F.1. Pentru sursa copie privată:
Completul consideră neîntemeiate criteriile privind procentul de vânzări al materialelor audiovizuale în funcţie de genul acestora şi al copiilor legitime apreciate după numărul de holograme emise de ORDA. În esenţă se propune ca gradul de utilizare al operelor audiovizuale, sub forma copiei private, să fie apreciat în funcţie de numărul de holograme emise de ORDA pentru punerea pe piaţă a suporturilor pe care sunt fixate operele audiovizuale, în funcţie de genul lor şi având ca referinţă repertoriile fiecărui organism de gestiune colectivă - părţi în arbitraj. În susţinerea acestor criterii, reclamantele au depus la dosar lista marcajelor holografice pentru anii 2012 şi 2013, precum şi lista de filme înregistrate în Registrul Naţional al Videogramelor la ORDA în perioada 2012-2014 (ca dovadă că acestea sunt distribuite în piaţă pe suport fizic într-o anumită cantitate, evidenţiată pentru fiecare producător de videograme din lista depusă).
Potrivit art. 34 din lege, copia privată reprezintă actul de reproducere a unei opere în scop de folosinţă personală sau pentru cercul normal al unei familii, pe care persoanele fizice o pot realiza fără consimţământul autorului, cu condiţia ca opera să fie adusă anterior la cunoştinţa publicului, iar reproducerea să
nu contravină utilizării normale a operei şi să nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularul de drepturi.
Dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copie privată este reglementat de legiuitor drept o formă de compensare financiară a autorilor şi titularilor de drepturi pentru reproducerea în scop privat a propriilor opere, aceasta compensaţie fiind în sarcina importatorilor şi fabricanţilor de aparate şi suporturi pentru copia privată, după cum ea este stabilită de lege.
Din interpretarea dispoziţiilor legale, Completul reţine că pot face obiectul copiei private toate operele care au fost aduse la cunoştinţa publicului. Totuşi, faţă de natura copiei private şi de posibilităţile nelimitate ale publicului din România de a accesa prin mijloacele de comunicare şi de transmitere a informaţiilor orice operă adusă anterior la cunoştinţa publicului (publicată), este aproape imposibil de determinat care opere audiovizuale au fost reproduse astfel ori care este ponderea utilizării lor reale. Cu acest fapt însăşi reclamantele sunt de acord când motivează că nu se poate stabili utilizarea reală a operelor audiovizuale sub forma copiei private.
Cele două criterii propuse de reclamante pentru această sursă sunt neîntemeiate întrucât ele au în vedere doar un segment de opere ce sunt aduse la cunoştinţa publicului prin distribuire/vânzare de suporturi. Pe de altă parte, situaţia hologramelor emise de ORDA nu relevă cantitatea de suporturi vândute efectiv de producători, ci cantitatea/numărul de exemplare pentru care producătorul de videograme a solicitat aceste holograme. Din lista depusă nu rezultă genul artistic al operelor audiovizuale, după cum se propune în criterii, iar simpla distincţie între filme cinematografice şi alte videograme, comparativ cu cele importate (unde, faţă de acestea din urmă, nu se mai face nici măcar această distincţie) nu este suficient de elocventă pentru a putea aprecia temeinicia criteriilor propuse. În plus, situaţiile depuse sunt pentru o perioadă scurtă de timp (2012-2014) comparativ cu perioada dedusă judecăţii (aprilie 2012 - la zi şi pentru viitor). Completul admite posibilitatea publicului de a realiza copii private ale operelor care nu sunt neapărat şi distribuite pe un anumit suport, în condiţiile în care mijloacele de comunicaţii electronice şi de partajare a informaţiilor s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani, situaţie faţă de care criteriile propuse de reclamante sunt neîntemeiate.
Cu toate acestea, Completul urmează să admită în parte cererea reclamantelor având în vedere criteriul proporţiei repertoriilor, faţă de împrejurarea că cele propuse de reclamante au, în definitiv, la bază utilizarea repertoriilor celor trei organisme de gestiune beneficiare. Cum operele audiovizuale se caracterizează prin durată şi gen artistic diferite, fără a putea statua însă asupra genului artistic al operelor ce fac obiectul copiei private, Completul consideră necesar că repertoriile părţilor din arbitraj să fie avute în vedere în funcţie de durata operelor. O atare soluţie este echitabilă faţă de împrejurarea că efortul de creaţie se consideră mai mare în situaţia în care opera are o durată mai mare de timp, comparativ cu operele care au o durată mai mică, ceea ce recomandă şi o compensaţie pe măsura efortului depus de autorii operelor audiovizuale. Cum repertoriile părţilor din arbitraj sunt evidenţiate anual, urmează ca, la evaluarea drepturilor de creanţă pe baza criteriului stabilit, proporţia repertoriilor să se realizeze anual, în mod corespunzător perioadei deduse judecăţii. O atare măsură este justificată şi de libertatea autorilor sau titularilor de drepturi de autor de a opta între mai multe organisme de gestiune pentru gestionarea propriilor drepturi, caz în care repertoriile organismelor pot suporta modificări în timp.
Completul mai reţine că criteriul proporţiei repertoriilor a fost calificat drept echitabil şi la nivelul practicii judecătoreşti în materie în deciziile Curţii de Apel Bucureşti nr. 324/05.04.2017 de menţinere a Hotărârii arbitrale publicate prin deciziile ORDA nr. 77/2015 şi nr. 87A/2014.
Completul respinge cererea de stabilire a criteriului privind proporţia sau ponderea utilizării repertoriului având în vedere două componente: a) durata utilizării reale a repertoriului şi b) ratingul sau vizionarea reală a repertoriului, faţă de împrejurarea că acest criteriu nu se regăseşte în cererea introductivă de arbitraj, fiind solicitat prin cererea precizatoare din 16.05.2017, în faza rejudecării arbitrajului. Pe fond, Completul mai reţine că acest criteriu este neîntemeiat întrucât „utilizarea reală“ se referă la utilizarea operelor audiovizuale de către operatorii de cablu (şi nu de către public, în general), fapt care este nerelevant în cazul copiei private, iar „ratingul“ propus este cel al posturilor de televiziune (nu al operelor audiovizuale), fără a se putea stabili cu claritate preferinţele publicului în domeniul operelor audiovizuale, prin raportare exclusiv la audienţa posturilor de televiziune (audienţa indicată fiind cea generală - media trimestrială - a posturilor de televiziune, şi nu audienţa unor emisiuni din cadrul posturilor de televiziune).
În consecinţă, la repartizarea remuneraţiilor, părţile din arbitraj vor avea în vedere criteriul proporţiei repertoriilor de opere audiovizuale determinat ca proporţie între durata cumulată a operelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă - parte din dosar şi durata cumulată a tuturor operelor gestionate colectiv de cele trei organisme de gestiune colectivă (UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA), la nivelul fiecărui an.
F.2. Pentru sursa retransmitere prin cablu:
Primul criteriu propus de reclamante este cel al ponderii operelor gestionate de părţile din arbitraj, ce este evaluat atât din punctul de vedere al duratei operelor din repertoriile UPFAR-ARGOA + ARDA, cât şi din punctul de vedere al cotelor de audienţă pe care aceste opere le-au înregistrat la nivelul posturilor TV astfel retransmise. În opinia reclamantelor, acest criteriul reprezintă expresia utilizării reale a operelor audiovizuale sub forma retransmiterii lor prin cablu.
Completul reţine în parte criteriul propus de reclamante, cu observaţiile ce urmează.
În ce priveşte durata operelor din repertoriile părţilor din arbitraj, Completul consideră relevant acest element al criteriului, afirmat şi în cazul copiei private, pentru motivele dezvoltate mai sus, având în vedere natura compensatorie a remuneraţiei cuvenite autorilor şi titularilor de drepturi. De asemenea, în aprecierea criteriului propus, Completul mai reţine că părţile din arbitraj s-au obligat atât prin Protocolul din 2009, cât şi prin statutul lor să efectueze monitorizări şi să solicite playlisturile de opere radiodifuzate de la organismele de televiziune, în vederea stabilirii gradului real de utilizare a operelor audiovizuale în conţinutul programelor de televiziune retransmise prin cablu, împrejurare faţă de care apreciază că părţile au suficiente elemente (monitorizări, playlisturi, studii etc.) pe seama cărora să stabilească, la nivelul fiecărui post de televiziune, care opere audiovizuale (şi din repertoriile căror organisme) au fost utilizate sub forma retransmiterii lor prin cablu.
În ce priveşte cotele de audienţă pe care operele le-au înregistrat la nivelul posturilor TV, Completul consideră că audienţa nu este relevantă în stabilirea criteriului de repartiţie faţă de împrejurarea că veniturile operatorului de cablu, ce constituie baza de calcul al remuneraţiei compensatorii pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale, sunt determinate de valoarea abonamentelor lunare, valoare care este fixă şi neinfluenţată sub nicio formă de faptul că în decursul timpului un post de televiziune sau altul a înregistrat cote ridicate de audienţă. În consecinţă, Completul reţine că audienţa poate fi relevantă în cazul organismelor de televiziune cărora le influenţează în mod direct veniturile, în condiţiile în care veniturile din publicitate sunt direct determinate de audienţa postului de televiziune, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât
criteriul de repartiţie trebuie să se raporteze la activitatea operatorului de cablu, şi nu la activitatea organismelor de televiziune.
Şi faptul că li se atribuie operelor audiovizuale un punct de audienţă, după cum se arată în studiul de specialitate, reprezintă, în realitate, o modalitate injustă de a aloca fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu o cotă-parte diferită din remuneraţia plătită de operatorii prin cablu în mod corespunzător audienţei înregistrate de fiecare post de televiziune. Astfel, se ajunge în situaţia în care posturilor de televiziune (retransmise prin cablu) cu audienţă ridicată să li se aloce o cotă-parte mai mare din remuneraţia plătită de operatorul de cablu, pe când celor cu audienţă mică, o cotă-parte mult mai mică. Consecinţa este aceea că operelor retransmise prin cablu la nivelul posturilor de televiziune cu audienţă ridicată (care, întâmplător, sunt şi membrii reclamantelor) li se alocă o bază de calcul mult mai mare decât cea a operelor de la nivelul posturilor cu audienţă mai mică. O atare împărţire este neîntemeiată, atât pentru motivele dezvoltate mai sus, privitoare la baza de calcul a operatorului de cablu, cât şi pentru faptul că legea are în vedere compensarea tuturor autorilor şi titularilor de drepturi în condiţii de egalitate, nediscriminatorii. În consecinţă, Completul stabileşte drept condiţie în aplicarea criteriului utilizării reale ca fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu, dintre cele menţionate mai sus, să îi corespundă o cotă-parte egală din remuneraţia prin cablu colectată de la operatorii de cablu, această cotă-parte din remuneraţie urmând a fi repartizată potrivit criteriului sus-menţionat, în raport cu ponderea operelor audiovizuale ale părţilor din arbitraj, la nivelul fiecărui post de televiziune.
Tot legat de acest subiect al „audienţei“, Completul constată că, prin studiul lor de specialitate, reclamantele propun ca criteriul utilizării reale să fie analizat doar în raport cu anumite posturi de televiziune ce sunt retransmise prin cablu, respectiv 44-45 de posturi TV, a căror audienţă este măsurată de ARMADATA, fiind excluse celelalte posturi de televiziune retransmise prin cablu, deşi se regăsesc în grila de programe retransmise prin cablu a operatorilor de cablu. Totodată, reclamantele denunţă faptul că monitorizările efectuate de DACIN-SARA vizează operele din conţinutul audiovizual al unor posturi locale de televiziune retransmise prin cablu, pe care le califică nerelevante în aprecierea criteriului solicitat.
Solicitarea reclamantelor de a avea în vedere operele de la nivelul a 44-45 de posturi de televiziune retransmise prin cablu (stabilite probabil după gradul lor de audienţă) este neîntemeiată, neexistând niciun temei legal pentru a exclude o parte importantă de opere audiovizuale din cadrul posturilor TV care nu se regăsesc în studiu. Pe de altă parte, repartizarea remuneraţiilor în raport cu toate operele audiovizuale, de pe toate posturile de televiziune retransmise prin cablu, de către toţi operatorii de cablu, presupune un proces excesiv şi complicat de pus în practică. Este de notorietate faptul că majoritatea operatorilor de cablu au în grila lor de programe aproximativ 100 de posturi de televiziune retransmise prin cablu la nivel naţional, din care o parte dintre ele aparţin organismelor de televiziune din România, iar restul, organismelor de televiziune din afara României (cele din urmă fiind caracterizate de utilizarea cu precădere a operelor audiovizuale străine).
În condiţiile în care remuneraţia din sursa retransmitere prin cablu este asigurată în proporţie covârşitoare de către principalii operatori de cablu din România (RCS&RDS, UPC, VODAFONE, ORANGE, TELEKOM), Completul apreciază drept echitabilă soluţia de a se avea în vedere opere audiovizuale de la nivelul posturilor de televiziune retransmise prin cablu la nivel naţional şi care se află în grila comună sau pachetul standard de servicii de retransmitere prin cablu al primilor 4 (patru) operatori de cablu din România, stabiliţi după cifra lor de afaceri a anului precedent celui pentru care se face repartiţia între organismele beneficiare.
Completul reţine ca întemeiată critica reclamantelor potrivit cărora se pot ivi situaţii în care, peste voinţa părţilor, nu pot procura informaţii în legătură cu utilizarea operelor audiovizuale la nivelul fiecărui post de televiziune, aceste situaţii fiind mai evidente în cazul posturilor de televiziune retransmise prin cablu care aparţin organismelor de televiziune din afara ţării, cu care organismele de gestiune nu au raporturi directe de licenţiere a lor pe teritoriul României. Astfel de situaţii se mai pot ivi şi în cazul posturilor de televiziune naţionale, deşi organismele de gestiune colectivă au raporturi directe de licenţiere cu organismele de televiziune şi, în principiu, au şi posibilitatea de a obţine date şi informaţii despre operele audiovizuale utilizate în cadrul programelor de televiziune retransmise prin cablu. Faţă de o atare împrejurare, Completul dispune cu titlu de excepţie ca, în cazul posturilor de televiziune, din cele menţionate mai sus, ce aparţin organismelor de televiziune din afara României, ale căror programe sunt retransmise prin cablu în România, dacă părţile nu pot procura date şi informaţii (playlisturi ale operelor audiovizuale, monitorizări şi înregistrări ale emisiunilor etc.) privind utilizarea operelor audiovizuale din cadrul acestor programe, părţile să aplice în mod corespunzător criteriul proporţiei repertoriilor de opere audiovizuale pentru perioada de emisie în care lipsesc aceste date şi informaţii. Această excepţie este valabilă şi în cazul imposibilităţii stabilirii utilizării reale a operelor audiovizuale la nivelul programelor posturilor naţionale de televiziune retransmise prin cablu.
Completul respinge ca neîntemeiat criteriul nr. 2 „criteriul întinderii repertoriilor de opere audiovizuale“ pentru motivele dezvoltate pe larg mai sus la pct. E, urmând ca părţile să aibă în vedere condiţiile reţinute de Complet pentru reprezentarea repertoriilor fiecărei părţi.
Completul respinge şi criteriul al treilea solicitat de reclamante ca neîntemeiat, întrucât apreciază că acest criteriu corespunde în fapt solicitării de a aplica audienţa operelor în criteriul utilizării reale, urmând a fi avute în vedere motivele dezvoltate mai sus.
G. Completul respinge cererea reclamantelor de stabilire a cotelor procentuale cuvenite fiecărei părţi din arbitraj ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Un prim motiv reţinut de Complet este dat de dispoziţiile art. 133 alin. 5 din lege, potrivit cărora procedura arbitrajului poate fi iniţiată de părţi „pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari“. Textul de lege indică în sarcina arbitrilor obligaţia de a stabili criterii, adică un set de reguli în funcţie de care părţile să fie în măsură a-şi determina, prin înţelegere comună sau prin intermediul instanţei de drept comun, care sunt drepturile lor de creanţă asupra remuneraţiilor din cele două surse de colectare. Textul de lege nu face nicio referire la posibilitatea Completului de a stabili prin procedura specială a arbitrajului o cotă-parte din remuneraţia ce revine fiecăruia dintre organismele de gestiune beneficiare.
Al doilea motiv reţinut de Complet constă în faptul că, prin stabilirea cotelor procentuale cuvenite părţilor din arbitraj din cele două surse de colectare, se ajunge în situaţia de a se pronunţa şi asupra drepturilor pe care părţile le pretind asupra operelor audiovizuale, chestiune care însă excedează arbitrajului. De altfel, înseşi părţile au afirmat că în procedura de arbitraj nu pot fi verificate drepturile de autor asupra operelor audiovizuale, Completul neavând atribuţii de a statua prin puterea judecătorească asupra drepturilor izvorâte din contractele de cesiune în baza cărora titularii reprezentaţi de reclamante pretind că sunt îndreptăţiţi a încasa remuneraţiile cedate de autorii operelor audiovizuale. Or, prin pronunţarea unei astfel de soluţii, de stabilire a cotelor procentuale cuvenite fiecărui organism, înseamnă, în egală măsură, şi pronunţarea
Completului pe temeinicia acestor drepturi, în condiţiile în care părţile şi-au contestat repertoriile de opere, precum şi drepturile asupra operelor menţionate în aceste repertorii, ceea ce constituie o gravă încălcare a drepturilor la apărare şi la un proces echitabil pe care o poate comite Completul astfel. Completul apreciază că nu se poate pronunţa pe drepturile ce izvorăsc din contractele de cesiune, întrucât ele vizează raporturi între alte persoane decât cele ce figurează ca părţi în prezentul arbitraj şi, chiar dacă s-ar admite ca ele sunt reprezentate în procedura arbitrală, reprezentarea este însă limitată doar pentru stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiilor între organismele beneficiare.
Completul admite faptul că, la nivelul practicii judiciare a Curţii de Apel Bucureşti, sunt şi soluţii în care s-au stabilit cote procentuale organismelor beneficiare, însă observă că în acele cauze părţile nu şi-au contestat repertoriile, au avut negocieri concrete în care s-au conturat elemente comune ori apropiate privitoare la modalitatea de împărţire a remuneraţiei sau au avut probe clare în dovedirea pretenţiilor, ceea ce nu este cazul în speţă.
În susţinerea cotelor procentuale solicitate de reclamante (cote care, iniţial, au fost de 85%, după care 25,97%, iar in final 30%) a fost propusă şi încuviinţată proba cu înscrisuri (cele administrate în primul ciclu procesual, repertoriile şi situaţia centralizată a membrilor părţilor din arbitraj, precum şi studiul de specialitate, actualizat şi refăcut în trei rânduri).
Din analiza repertoriilor declarate de reclamante Completul constată că acestea fac referire în mare parte la emisiuni sau programe de televiziune româneşti, fără a indica pentru toate acestea autorii operelor audiovizuale, precum şi numărul şi data contractelor de cesiune (sau temeiul legal) în baza cărora titularii reprezentaţi de reclamante deţin drepturile de autor, deşi formatul în care se declară repertoriul la ORDA (anexa nr. 4 din Decizia ORDA nr. 52/2014) presupune raportarea acestor informaţii. Spre exemplu, UPFAR-ARGOA a declarat în 2016 un repertoriu de 639 de „opere“ româneşti, majoritatea fiind emisiuni de divertisment, din care doar pentru 214 opere a indicat autorii operelor audiovizuale, iar la rubrica/coloana H - „precizări titulari de drepturi“ doar pentru 195 de opere a menţionat că drepturile titularilor sunt în baza „contractelor de cesiune“, fără a indica niciun număr sau dată a contractelor, iar pentru 20 de opere, „conform prevederilor Legii nr. 8/1996“.
Nici din „situaţia centralizată a operelor audiovizuale“, încuviinţată de Complet, nu rezultă cu claritate în baza căror acte sunt deţinute drepturile de autor asupra operelor audiovizuale de către membrii reclamantelor (numărul şi data contractelor indicate în situaţie referindu-se la contractele de mandat, şi nu la cele de cesiune a drepturilor de autor), cu atât mai mult în condiţiile în care reclamantele afirmă că nu sunt în posesia contractelor de cesiune şi nici nu le-au analizat.
Studiul de specialitate are la bază prelucrarea informaţiilor ce rezultă din monitorizările realizate de ARMADATA şi confruntarea acestor informaţii cu cele din repertoriile părţilor din arbitraj în scopul identificării operelor audiovizuale ce aparţin fiecărui organism de gestiune colectivă. Potrivit studiului (la pag. 2 - Resurse), „aceste monitorizări conţin totalitatea programelor difuzate de posturile de televiziune, precum şi audienţa lunară a posturilor de televiziune...“. Audienţa avută în vedere de studiu este „audienţa medie trimestrială a fiecărui post de televiziune“ (pag. 3 Metodologia). În anexele studiului sunt indicate sub formă de situaţie tabelară: titlul emisiunii (cum ar fi „Petrecere cu Lăutari“, „Zestrea Românilor“, „Gala Stelelor Româneşti“), descrierea şi genul emisiunii (documentar, divertisment, muzică etc.), postul de televiziune unde a fost difuzată emisiunea (cum ar fi TVR1), data (1.01.2014) şi intervalul orar de difuzare, durata exprimată în secunde, ratingul şi punctajul alocat emisiunii, precum şi menţiuni dacă aparţine sau nu repertoriului fiecărei părţi din arbitraj.
Deşi în studiu se arată că sunt indicate „totalitatea programelor“ difuzate de posturile de televiziune, la o analiză mai atentă a conţinutului anexelor, Completul constată că, în realitate, sunt indicate doar o parte din emisiuni, fără a fi evidenţiate toate emisiunile ce au fost difuzate pe toată durata de emisie a posturilor de televiziune în decursul fiecărei zile.
Spre exemplu, pentru data de 1.01.2017, în anexa studiului sunt indicate programele pentru intervalul orar 2:00:00-2:08:34 (Concert Loredana - Sentimente - 8 min. şi 34 sec.), 3:23:23-04:51:28 (Jocuri de celebritate - 88 min.), 14:36:03-15:28:08 (Apropo TV - aprox. 75 min.), 15:29:19-17:10:49 (Jocuri de celebritate - 101 min.), totalizând aproximativ 4 ore din emisia de 24 ore a postului ProTV. Verificând grila de programe a posturilor de televiziune, inclusiv cea a postului ProTV, informaţii ce sunt accesibile publicului (http://tv.acasa.ro/ program-tv-pro/01-ianuarie-2017), Completul observă ca din anexa studiului lipseşte o serie de emisiuni/filme, precum „Ultima vacanţă“ (difuzat de la ora 05:30), „Pinguinii domnului Popper“ (difuzat de la ora 7:30), „Prinţesa gheţii“ (difuzat de la ora 09:15), „Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă“ (difuzat de la ora 11:00), „Footloose: dans interzis“ (difuzat de la 12:30), „Sunt Plecat în Oraş“ (difuzat la 17:15), „Furios şi iute în viteza a 5-a“ (difuzat la 20:30) şi „Bunicul dezlănţuit“ (difuzat la 23:00). Situaţii similare se regăsesc şi pentru alte intervale de timp, fiind verificate mai multe zile prin sondaj din perioada dedusă judecăţii.
La interpelarea Completului, reprezentantul UPFAR-ARGOA arată că studiul cuprinde exclusiv emisiuni şi producţii Româneşti, iar, privitor la cele străine, apreciază că acestea sunt utilizate în proporţie de 30%, având în vedere împrejurarea că, potrivit statutului UPFAR-ARGOA, drepturile deduse arbitrajului se împart într-o cotă de 30% autorilor străini şi 70% autorilor români. Aceste susţineri sunt vădit neîntemeiate, gradul de utilizare al operelor neputând fi determinat în funcţie de prevederile statutare ale organismelor de gestiune colectivă.
Mai mult, cum emisiunile de televiziune conţin, de regulă, mai multe categorii de opere şi produse purtătoare de drepturi conexe, respectiv opere muzicale, opere audiovizuale, fonograme, videograme, prestaţii artistice muzicale, prestaţii artistice în audiovizual etc., dar şi elemente care nu sunt protejate de legea dreptului de autor, cum sunt ştirile şi informaţiile de presă, simplele fapte şi date, Completul reţine că pretenţiile reclamantelor raportate la durata emisiunilor sau videogramelor precizate în repertoriu nu reflectă în egală măsură şi durata utilizării operelor audiovizuale în situaţia în care s-ar admite existenţa acestora în conţinutul acestor videograme şi emisiuni.
Faţă de toate acestea, Completul reţine că monitorizările efectuate de ARMADATA sunt incomplete (nu acoperă integral durata de emisie a posturilor de televiziune luate ca referinţă), conţin exclusiv emisiuni sau producţii româneşti, iar durata operelor audiovizuale este egală cu durata emisiunilor şi programelor monitorizate ARMADATA. Drept urmare, şi studiul realizat pe seama acestor monitorizări se dovedeşte lipsit de putere probatorie.
În privinţa expertizei de specialitate, aceasta probă a fost solicitată de reclamante pentru a dovedi ponderea utilizării operelor din repertoriile părţilor din arbitraj. Din formularea obiectivului se mai înţelege că prin expertiză s-a dorit şi verificarea concluziilor studiului depus de reclamante, fiind fără echivoc faptul că expertiza urma să aibă ca obiect de analiză monitorizările realizate de ARMADATA. Expertiza a mai fost solicitată de reclamante şi în considerarea criteriilor pe care Completul urmează să le stabilească în cauză, propunând în acest sens pronunţarea prin încheiere interlocutorie a criteriilor
după care încuviinţarea şi administrarea expertizei, propunere pe care Completul o găseşte inadmisibilă. Completul mai reţine şi îndrumarea instanţei de casare de a analiza utilitatea şi pertinenţa acestei probe în scopul stabilirii criteriilor de repartizare a remuneraţiilor. Cu majoritate de voturi, Completul a respins proba cu expertiza contabilă, faţă de înscrisurile administrate de părţi la dosar, astfel cum acestea au fost evaluate mai sus, reţinând ca expertiza „de specialitate“ consta în prelucrarea unor date şi informaţii ce se regăsesc în înscrisurile depuse la dosar (cu precădere, în repertoriile, monitorizările ARMADATA şi monitorizările DACIN-SARA) şi compararea lor cu ajutorul aplicaţiei EXCEL. Aceste operaţiuni nu recomandă însă părerea unui specialist, confruntarea acestor date şi informaţii poate fi făcută de orice persoană cu cunoştinţe medii de operare a programului EXCEL, nefiind întrunite astfel condiţiile de la art. 330 alin. 1 NCPC, neavând nici posibilitatea de a stabili drepturile din contractele de cesiune şi întinderea repertoriului fiecărei părţi din arbitraj, Completul consideră ca neutilă şi neconcludentă proba cu expertiza.
H. În privinţa comisionului cuvenit colectorului unic, Completul reţine că acesta trebuie să fie acoperitor pentru susţinerea activităţilor de colectare şi repartizare a remuneraţiilor, iar faţă de criteriile stabilite se impune acordarea unui comision mai mare în cazul sursei retransmitere prin cablu, în limita de 7% din sumele colectate. Pentru sursa copie privată - criteriu care presupune stabilirea duratei cumulate a operelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune, comisionul de maximum 2% este considerat suficient pentru acoperirea cheltuielilor de colectare şi repartizare a remuneraţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În rejudecare fond arbitraj
COMPLETUL DISPUNE
Îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din data de 23.02.2018 în sensul că elimină din conţinutul acesteia reţinerile referitoare la prezenţa părţilor din arbitraj.
Cu majoritate de voturi, decide:
Admite în parte cererea de arbitraj formulată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual - UPFAR-ARGOA şi Asociaţia Română pentru Drepturile de Autor din Audiovizual -ARDAA, în contradictoriu cu Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual - DACIN-SARA.
Stabileşte criteriile de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA a remuneraţiilor rezultate din retransmiterea prin cablu şi copia privată a operelor audiovizuale şi videogramelor, după cum urmează:
A. Pentru sursa copia privată stabileşte criteriul proporţiei repertoriilor de opere audiovizuale determinat ca proporţie între durata cumulată a operelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă - parte din dosar şi durata cumulată a tuturor operelor gestionate colectiv de cele trei organisme de gestiune colectivă (UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA), la nivelul fiecărui an.
B. Pentru sursa retransmitere prin cablu stabileşte criteriul utilizării reale a operelor audiovizuale în programele de televiziune retransmise prin cablu, determinat ca proporţie între durata cumulată a operelor audiovizuale din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă - parte din dosar, înregistrată la nivelul fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu, şi durata totală de emisie a postului de televiziune.
În aplicarea acestui criteriu vor fi avute în vedere următoarele:
- Doar posturile de televiziune retransmise prin cablu la nivel naţional şi care se află în grila comună sau pachetul standard de servicii de retransmitere prin cablu a primilor 4 (patru) operatori de cablu din România, stabiliţi după cifra lor de afaceri a anului precedent celui pentru care se face repartiţia între organismele beneficiare;
– Fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu, din cele menţionate mai sus, îi corespunde o cotă-parte egală din remuneraţia prin cablu colectată de la operatorii de cablu, această cotă-parte din remuneraţie urmând a fi repartizată potrivit criteriului sus-menţionat.
În cazul posturilor de televiziune, dintre cele menţionate mai sus, ce aparţin organismelor de televiziune din afara României, ale căror programe sunt retransmise prin cablu în România, dacă din motive obiective părţile nu pot procura date şi informaţii (playlisturi ale operelor audiovizuale, monitorizări şi înregistrări ale emisiunilor etc.) privind utilizarea operelor audiovizuale din cadrul acestor programe, părţile vor aplica în mod corespunzător criteriul proporţiei repertoriilor de opere audiovizuale (stabilit în cazul copiei private) pentru perioada de emisie în care lipsesc aceste date şi informaţii. Această excepţie este valabilă şi în cazul imposibilităţii stabilirii utilizării reale a operelor audiovizuale la nivelul programelor posturilor naţionale de televiziune retransmise prin cablu.
În aplicarea criteriilor stabilite de Complet, părţile vor avea în vedere repertoriul de opere audiovizuale gestionat de fiecare organism de gestiune colectivă - parte în dosar, în limita operelor audiovizuale care:
- au fost declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, potrivit formatului legal prevăzut prin decizia directorului general ORDA, în numele şi pe seama autorilor de opere audiovizuale pe care îi reprezintă;
– fac obiectul contractelor de reciprocitate pe care fiecare organism de gestiune colectivă le-a încheiat cu organisme similare din străinătate, în măsura în care aceste contracte fac referire expresă la gestiunea colectivă a drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copie privată şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale;
– fac obiectul contractelor de cesiune şi/sau contractelor de muncă, în situaţia în care titularul dreptului de autor este o altă persoană decât autorul operei audiovizuale, doar în măsura în care aceste contracte conţin clauze prin care autorul operelor audiovizuale transmite cesionarului/angajatorului dreptul de a încasa remuneraţia compensatorie pentru copie privată şi pentru retransmiterea prin cablu a propriilor opere audiovizuale.
Drepturile de autor asupra operelor audiovizuale aparţinând autorilor neidentificaţi, astfel cum acestea sunt evidenţiate în playlisturi, monitorizări şi alte materiale privitoare la conţinutul audiovizual retransmis prin cablu, vor fi gestionate de organismul colector, iar remuneraţiile aferente acestor drepturi vor fi evidenţiate separat.
Criteriile stabilite de Complet urmează să fie aplicate începând cu 1.04.2012 - la zi şi pentru viitor.
Completul stabileşte colectorului unic în relaţia cu celelalte două organisme beneficiare un comision de administrare de maximum 2% pentru sursa copia privată şi de maximum 7% pentru sursa retransmitere prin cablu.
Respinge ca neîntemeiată cererea de arbitraj în privinţa stabilirii modalităţii de împărţire a remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată şi pentru retransmiterea prin cablu în cote procentuale cuvenite fiecărui organism de gestiune.
Cu opinia separată a arbitrilor Dan Cristian Gozia şi Mihai Olariu.
Pronunţată astăzi, 5 martie 2018.
Cu apel.
Completul de arbitraj compus din:
1. Gheorghe Cracea - preşedinte
2. Dan Cristian Gozia - arbitru
3. Răzvan Alexandru Ranetti - arbitru
4. Ionescu Mircea Felix Melineşti - arbitru
5. Mihai Olariu - arbitru
OPINIE SEPARATĂ
la Hotărârea arbitrală nr. 2 din 5 martie 2018
CORPUL DE ARBITRI DE PE LÂNGĂ OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURI DE AUTOR
Dosar nr. 1/2014
Arbitru Dan Cristian Gozia
Arbitru Mihai Olariu
În dezacord cu opinia adoptată cu majoritate de voturi, arbitrii Dan Cristian Gozia şi Mihai Olariu consideră că, în privinţa capătului de cerere referitor la remuneraţiile datorate pentru retransmiterea prin cablu, se impune ca, în afara stabilirii criteriilor de repartizare între cele două părţi ale arbitrajului, hotărârea arbitrală să stabilească şi modalitatea de împărţire a acestor remuneraţii.
Arbitrii apreciază că predictibilitatea şi eficacitatea hotărârii arbitrale ţin tocmai de stabilirea concretă a modalităţii de împărţire a remuneraţiilor.
În primul rând, împrejurarea că părţile arbitrajului îşi contestă reciproc repertoriile nu poate reprezenta un argument temeinic în raport cu care Completul arbitral să respingă ca neîntemeiată cererea privind stabilirea modalităţii de împărţire a remuneraţiilor în cote procentuale.
Potrivit art. 135 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 8/1996, republicată, evidenţa repertoriilor este ţinută de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), instituţie care, în temeiul art. 138 lit. h) din lege, poate verifica realitatea repertoriului declarat şi poate sancţiona eventualele nereguli constatate în legătură cu acesta.
În temeiul dispoziţiilor legale enunţate mai sus, oricare dintre părţile arbitrajului putea sesiza ORDA cu privire la neconcordanţele dintre repertoriile declarate şi portofoliile reale.
Arbitrii nu pot cenzura repertoriile declarate cu respectarea procedurii legale întrucât, pe de-o parte, verificarea repertoriului este apanajul exclusiv al ORDA, iar, pe de altă parte, chiar dacă ar fi competent din punct de vedere material, un complet de arbitri nu are mijloacele concrete şi logistica necesare verificării unui număr foarte mare de opere.
Prin urmare, arbitrii urmează să aibă în vedere la soluţionarea cauzei repertoriul declarat la ORDA, conform legii, de către fiecare dintre OGC-urile din prezentul arbitraj.
În al doilea rând, autorii opiniei separate consideră că repartizarea remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu se impune a fi făcută în temeiul criteriului utilizării reale a operelor audiovizuale, criteriu considerat a fi unul legal şi echitabil. De asemenea se are în vedere şi împrejurarea că acest criteriu nu a fost contestat de niciuna dintre părţile arbitrajului.
Problema care se ridică în această situaţie este aceea de a determina cât mai exact utilizarea reală a operelor gestionate de către cele două părţi ale arbitrajului.
Aşa cum s-a arătat şi în opinia separată formulată cu ocazia soluţionării propunerii de probe, la determinarea ponderii pe care operele din repertoriile celor două părţi ale arbitrajului o au în cadrul retransmiterii prin cablu, ar fi fost pertinentă, necesară şi utilă o expertiză de specialitate.
În condiţiile în care proba cu expertiza nu a fost încuviinţată, arbitrii urmează să dea valoare singurului reper obiectiv în raport cu care se poate stabili ponderea operelor cuprinse în repertoriile gestionate de OGC-urile din arbitraj.
Astfel, se va avea în vedere monitorizarea efectuată de ARMADATA prezentată în extras în cadrul studiului depus la dosar de către UPFAR-ARGOA.
Din interpretarea rezultatelor monitorizării reiese că o proporţie de 32% din totalul operelor audiovizuale retransmise prin cablu de principalii furnizori de servicii de retransmisie (RCS-RDS, UPC, Telecom, Vodafone) este reprezentată de opere aflate în repertoriul gestionat de UPFAR – ARGOA şi ARDAA.
Deşi monitorizarea vizează doar operele gestionate de UPFAR-ARGOA şi ARDAA, putem deduce proporţia operelor gestionate de DACIN-SARA ca fiind diferenţa dintre 100% şi procentele aferente UPFAR-ARGOA şi ARDAA.
Dată fiind poziţia UPFAR-ARGOA şi ARDAA care înţeleg să micşoreze câtimea ce le revine cu 2%, ponderea utilizării operelor gestionate de către cele două parţi ale arbitrajului este următoarea:
UPFAR-ARGOA şi ARDAA 30%
DACIN-SARA 70%
În ultimul rând, se constată că, în afara soluţiei diferite pronunţate în legătură cu cererea referitoare la remuneraţiile datorate pentru retransmiterea prin cablu, în privinţa celorlalte probleme de fapt sau de drept soluţionate de completul de arbitri, opinia arbitrilor Gozia Dan Cristian şi Mihai Olariu este identică cu a celorlalţi membri ai completului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
Arbitrii Gozia Dan Cristian şi Mihai Olariu decid:
Se admite cererea de arbitraj formulată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual - UPFAR-ARGOA şi Asociaţia Română pentru Drepturile de Autor din Audiovizual - ARDAA, în contradictoriu cu Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual - DACIN-SARA.
Se stabilesc criteriile de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA a remuneraţiilor rezultate din retransmiterea prin cablu şi copia privată a operelor audiovizuale şi videogramelor, precum şi, în cazul remuneraţiei pentru retransmitere prin cablu, modalitatea de împărţire a acestora, după cum urmează:
A. Pentru remuneraţia compensatorie datorată pentru copia privată se stabileşte criteriul proporţiei repertoriilor de opere audiovizuale determinat ca proporţie între durata cumulată a operelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă - parte din dosar - şi durata cumulată a tuturor operelor gestionate colectiv de cele trei organisme de gestiune colectivă (UPFAR-ARGOA, ARDAA şi DACIN-SARA), la nivelul fiecărui an.
B. Pentru remuneraţia datorată pentru retransmiterea prin cablu se stabileşte criteriul utilizării reale a operelor audiovizuale în programele de televiziune retransmise prin cablu, în aplicarea căruia, începând cu 1.04.2012 - la zi şi pentru viitor se stabileşte următoarea modalitate de împărţire:
30% din remuneraţiile pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale urmează a fi repartizate către Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual - UPFAR-ARGOA şi către Asociaţia Română pentru Drepturile de Autor din Audiovizual - ARDAA.
70% din remuneraţiile colectate pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale urmează a fi repartizate către asociaţia Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual - DACIN-SARA.
C. Se stabileşte în favoarea colectorului unic în relaţia cu celelalte două organisme beneficiare un comision de administrare de maximum 2% pentru sursa copia privată şi de maximum 7% pentru sursa retransmitere prin cablu.
Pronunţată astăzi, 5 martie 2018.
Cu apel în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Arbitru,
Dan Cristian Gozia
Arbitru,
Mihai Olariu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
