Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   GHIDUL din 10 aprilie 2025  finanţării campaniei electorale la alegerile locale parţiale din data de 4 mai 2025    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 GHIDUL din 10 aprilie 2025 finanţării campaniei electorale la alegerile locale parţiale din data de 4 mai 2025

EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 327 din 11 aprilie 2025
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 20 din 10 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 11 aprilie 2025.
──────────
    CAP. I
    Mandatarii financiari
    ART. 1
    (1) În intervalul dintre momentul aducerii la cunoştinţa publică a datei alegerilor locale parţiale şi până la data începerii campaniei electorale, respectiv data de 19 aprilie 2025, partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 au obligaţia de a desemna mandatari financiari coordonatori, respectiv mandatari financiari pentru fiecare judeţ unde participă la alegeri.
    (2) Partidul politic, alianţa politică sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 doar într-un judeţ desemnează un singur mandatar financiar, care va avea calitatea de mandatar financiar coordonator.
    (3) Candidatul independent va desemna un singur mandatar financiar; acesta va avea calitatea de mandatar financiar coordonator.
    (4) Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se pot asocia între ele în condiţiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, constituind o alianţă electorală la nivelul circumscripţiei în care participă la alegeri.
    (5) Fiecare entitate care face parte dintr-o alianţă electorală care participă la alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 desemnează un mandatar financiar coordonator.
    (6) Entităţile membre ale unei alianţe electorale pot desemna un mandatar financiar coordonator al alianţei electorale. Mandatarul financiar coordonator al alianţei electorale poate fi unul dintre mandatarii financiari desemnaţi la nivelul judeţului în care competitorii electorali participă la alegeri.
    (7) În sensul prezentului ghid, prin competitor electoral se înţelege partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală şi organizaţia legal constituită a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale care participă la alegeri, precum şi candidatul independent.

    ART. 2
    (1) Poate fi desemnată ca mandatar financiar numai persoana fizică care are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, respectiv numai persoana juridică care oferă servicii specializate de contabilitate.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care mandatarul financiar nu are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, competitorul electoral are obligaţia de a încheia un contract de asistenţă de specialitate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate.
    (3) La alegerile locale parţiale din 4 mai 2025, mai multe partide nu pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar, cu excepţia situaţiei în care partidele fac parte din aceeaşi alianţă politică sau electorală.
    (4) Candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
    (5) Atribuţiile mandatarilor financiari pot fi realizate în baza unui contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz.

    ART. 3
    (1) În vederea înregistrării mandatarilor financiari, competitorii electorali sau persoanele desemnate de către aceştia depun la Autoritatea Electorală Permanentă următoarele documente:
    a) cerere de înregistrare a mandatarului financiar, în trei exemplare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, denumite în continuare Normele metodologice;
    b) copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice, sau extras din registrul comerţului, în cazul persoanelor juridice;
    c) copii ale documentelor care atestă calitatea de expert contabil sau contabil autorizat a persoanelor fizice, vizate pentru anul 2025;
    d) copii ale atestatelor pentru persoanele juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate;
    e) în cazul prevăzut la art. (2) alin. (2), copii ale contractelor de asistenţă de specialitate încheiate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate pentru mandatarii financiari care nu au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat;
    f) copie a contractului încheiat între partidul politic, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidatul independent şi mandatarul financiar.

    (2) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (1) sunt depuse de către o altă persoană decât competitorii electorali sau reprezentanţii legali ai acestora, la cererea de înregistrare a mandatarului financiar se va anexa şi o împuternicire pentru depunerea documentelor, însoţită de copia actului de identitate al împuternicitului.
    (3) Copiile de pe documentele prevăzute la alin. (1) vor fi prezentate împreună cu documentele originale şi vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către depunător.
    (4) Orice modificare a datelor de contact furnizate prin cererea de înregistrare a mandatarului financiar va fi comunicată de îndată Autorităţii Electorale Permanente.

    ART. 4
    (1) Mandatarii financiari înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă pot fi înlocuiţi oricând de către competitorii electorali care i-au desemnat, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 3.
    (2) La data înregistrării la Autoritatea Electorală Permanentă, mandatarul financiar coordonator primeşte un cod unic de identificare al partidului politic, al alianţei politice, al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al candidatului independent, care va fi imprimat pe toate materialele de propagandă electorală care vor fi produse şi utilizate în campania electorală la alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 aparţinând competitorului electoral pe care îl reprezintă.
    (3) Codurile unice de identificare primite de către mandatarii financiari coordonatori vor fi aduse la cunoştinţa publică de către Autoritatea Electorală Permanentă prin publicare pe pagina de internet www.finantarepartide.ro.
    (4) Mandatarii financiari răspund solidar cu partidul politic, alianţa politică, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidatul independent care i-a desemnat de legalitatea operaţiunilor financiare aferente campaniei electorale, precum şi de respectarea tuturor celorlalte dispoziţii ale Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanţarea campaniei electorale.

    ART. 5
    (1) Mandatarul financiar coordonator are următoarele atribuţii principale:
    a) asigură evidenţa operaţiunilor financiare derulate prin conturile bancare destinate finanţării campaniei electorale;
    b) supervizează activitatea celorlalţi mandatari financiari ai partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale sau organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi centralizează evidenţele acestora, după caz;
    c) notifică la Autoritatea Electorală Permanentă, înainte de efectuarea oricăror operaţiuni, toate conturile bancare utilizate în campania electorală, în condiţiile legii; notificarea va cuprinde cel puţin codul IBAN al contului bancar şi banca unde acesta a fost deschis;
    d) avizează angajarea cheltuielilor electorale la nivel central;
    e) efectuează plăţi din conturile bancare deschise pentru campania electorală la nivel central, pe baza împuternicirii scrise a competitorului electoral;
    f) centralizează şi transmite Autorităţii Electorale Permanente informaţiile comunicate de mandatarii financiari desemnaţi la nivel judeţean, privind contribuţiile electorale încasate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul bancar notificat;
    g) centralizează şi transmite Autorităţii Electorale Permanente informaţiile comunicate de mandatarii financiari desemnaţi la nivel judeţean, privind cheltuielile electorale angajate, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data angajării cheltuielilor electorale;
    h) întocmeşte şi depune la Autoritatea Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale;
    i) centralizează şi transmite Autorităţii Electorale Permanente toate celelalte documente şi rapoarte prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Normele metodologice, în scris şi în format electronic deschis;
    j) reprezintă competitorul electoral în relaţia cu Autoritatea Electorală Permanentă.

    (2) Candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale competitorului electoral nu a fost depus de către mandatarul financiar coordonator, în condiţiile legii.

    ART. 6
    Mandatarul financiar desemnat la nivel judeţean are următoarele obligaţii principale:
    a) asigură evidenţa operaţiunilor financiare efectuate pentru campania electorală la nivelul la care a fost desemnat;
    b) la primirea contribuţiei electorale, verifică şi înregistrează contribuitorul în formularul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice;
    c) avizează angajarea cheltuielilor electorale la nivelul la care a fost desemnat;
    d) efectuează operaţiunile de plăţi din contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul său de competenţă pe baza împuternicirii scrise a competitorului electoral;
    e) transmite mandatarului financiar coordonator datele şi informaţiile necesare întocmirii raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale şi a celorlalte raportări obligatorii prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Normele metodologice.


    CAP. II
    Deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală
    ART. 7
    (1) La alegerile locale parţiale din 4 mai 2025, partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale deschid conturi bancare ce vor fi folosite pentru campania electorală, până cel târziu la data de 19 aprilie 2025, după cum urmează:
    a) un cont bancar la nivel central;
    b) câte un cont bancar la nivelul fiecărui judeţ.

    (2) În cazul alianţelor electorale, partidele politice, alianţele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care fac parte din alianţa electorală vor deschide fiecare câte un cont bancar.
    (3) Partidele politice care obţin venituri din subvenţii de la bugetul de stat acordate în condiţiile Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor putea deschide la nivel central un cont bancar distinct, destinat sumelor de bani pentru finanţarea campaniei electorale transferate din contul de subvenţii de la bugetul de stat, precum şi câte un cont bancar distinct cu aceeaşi destinaţie la nivel judeţean, până cel târziu la data de 19 aprilie 2025.
    (4) Candidatul independent deschide un singur cont bancar pentru campania electorală, până cel târziu la data de 19 aprilie 2025.
    (5) Conturile bancare pentru campania electorală se deschid numai prin mandatarii financiari înregistraţi de către Autoritatea Electorală Permanentă.
    (6) Toate operaţiunile de încasări şi plăţi privind campania electorală se efectuează numai prin conturile bancare deschise pentru campania electorală, notificate în prealabil Autorităţii Electorale Permanente.
    (7) Conturile bancare deschise pentru campania electorală sunt destinate exclusiv încasării contribuţiilor electorale, respectiv efectuării plăţii cheltuielilor electorale, încasării sumelor rambursate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi restituirii contribuţiilor candidaţilor, după caz, derularea altor tipuri de tranzacţii fiind interzisă. Prin conturile bancare de subvenţii se vor efectua numai transferuri având ca sursă de finanţare subvenţiile primite de la bugetul de stat şi se vor efectua plăţi ale cheltuielilor electorale realizate distinct din această sursă.
    (8) Mandatarii financiari pot realiza operaţiuni financiare aferente campaniei electorale numai pe baza împuternicirii scrise a organelor de conducere ale partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv a candidatului independent. Se poate acorda o singură împuternicire pentru toate operaţiunile.
    (9) Conturile bancare pentru campania electorală prevăzute la alin. (1) rămân deschise până la data restituirii către candidaţi a sumelor de bani rambursate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi/sau a sumelor de bani rămase necheltuite, conform legii.

    ART. 8
    (1) Din contul bancar deschis la nivel central se pot transfera sume în conturile bancare deschise la nivel teritorial, cu respectarea limitelor maxime ale contribuţiilor ce pot fi depuse la nivelul respectiv, şi se pot face plăţi ale cheltuielilor electorale la nivel central.
    (2) Alimentarea conturilor bancare pentru campania electorală deschise la nivel judeţean se poate face numai din:
    a) contribuţii electorale ale candidaţilor;
    b) transferuri din contul bancar de campanie deschis la nivel central.

    (3) Din conturile bancare pentru campania electorală deschise la nivel judeţean se pot face plăţi numai pentru cheltuielile electorale efectuate la nivelul respectiv.
    (4) Alimentarea contului bancar deschis pentru campania electorală desfăşurată de către un candidat independent se poate face numai din contribuţii ale respectivului candidat.

    CAP. III
    Contribuţiile pentru campania electorală
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 9
    (1) Limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală care pot fi depuse la nivel de judeţ sunt determinate în funcţie de candidaturile depuse şi de valoarea salariului de bază minim brut pe ţară şi sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ghid.
    (2) Cumulat, contribuţiile electorale depuse la nivel de judeţ de un partid politic, o alianţă politică, o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi contribuţiile depuse de candidaţii propuşi de către acestea nu pot depăşi limitele maxime prevăzute la alin. (1).
    (3) Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile bancare notificate Autorităţii Electorale Permanente numai până la data încheierii campaniei electorale, respectiv până la data de 3 mai 2025, ora 7:00.

    ART. 10
    (1) Este interzisă finanţarea în orice mod a campaniei electorale de către o autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă, companie naţională, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori instituţie de credit, la care sunt acţionari majoritari statul sau unităţi administrativ-teritoriale, ori de către societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri publice. Interdicţia se aplică şi în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, cu 12 luni înainte de începerea campaniei electorale, au desfăşurat activităţi finanţate din fonduri publice, conform legii.
    (2) Finanţarea în orice mod a campaniei electorale de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundaţii de naţionalitate română sau de altă naţionalitate decât cea română este interzisă conform legii.
    (3) Este interzisă, conform legii, finanţarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, din partea unor persoane fizice care nu au cetăţenia română sau a unor persoane juridice de altă naţionalitate decât cea română, cu excepţia persoanelor fizice cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar.
    (4) Este interzisă, conform legii, primirea de donaţii pentru campania electorală de către candidaţi din partea unor persoane juridice sau a unor persoane fizice care nu au cetăţenia română, cu excepţia celor primite din partea cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar.
    (5) Nu se pot primi donaţii care au alt obiect decât sume de bani şi nu pot fi acceptate servicii prestate cu titlu gratuit pentru finanţarea campaniei electorale, conform legii.
    (6) Împrumuturile şi donaţiile primite pentru campania electorală de către candidaţii aceluiaşi partid politic, aceleiaşi alianţe politice sau organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de la o persoană nu pot depăşi plafoanele stabilite de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru împrumuturile şi donaţiile destinate activităţii partidelor politice.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Contribuţiile partidelor politice, alianţelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru campania electorală
    ART. 11
    (1) Partidele politice, alianţele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot contribui cu sume de bani la campania electorală proprie până la concurenţa limitelor totale prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ghid, determinate în funcţie de candidaturile depuse şi de valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.
    (2) Contribuţiile partidelor politice, alianţelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot proveni numai din transferuri ale fondurilor obţinute din sursele de finanţare a activităţii unui partid politic, respectiv:
    a) cotizaţii ale membrilor de partid;
    b) donaţii, legate şi alte liberalităţi;
    c) venituri provenite din activităţi proprii, conform legii;
    d) subvenţii de la bugetul de stat, primite potrivit Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice.

    (3) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii sau virării unei contribuţii electorale în contul bancar pentru campania electorală deschis la nivel central, partidul politic, alianţa politică sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale are obligaţia de a preda mandatarului financiar coordonator o declaraţie cu indicarea sursei contribuţiei.
    (4) Declaraţia privind provenienţa contribuţiei trebuie să precizeze tipul sursei de venit, respectiv: transfer provenit din cotizaţii, donaţii, venituri provenite din activităţi proprii, subvenţii de la bugetul de stat, împrumuturi în bani de la persoane fizice şi/sau persoane juridice.
    (5) Partidul politic, alianţa politică sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale poate transfera din contul bancar central pentru campania electorală, prin intermediul mandatarului financiar coordonator, sume de bani în conturile bancare de campanie deschise la nivel judeţean, cu respectarea limitelor maxime ale contribuţiilor ce pot fi depuse la nivelul respectiv.
    (6) Ordinele de plată privind transferurile prevăzute la alin. (5) vor cuprinde în mod obligatoriu menţiuni cu privire la faptul că sumele reprezintă contribuţii pentru campania electorală.
    (7) Transferurile în şi din contul central deschis pentru campania electorală sunt declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar coordonator, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul bancar notificat, prin transmiterea centralizatorului în format electronic al cărui model se regăseşte în anexa nr. 2 la prezentul ghid.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Contribuţiile candidaţilor
    ART. 12
    (1) Contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot proveni exclusiv din următoarele surse:
    a) venituri proprii ale acestora;
    b) donaţii primite de la persoane fizice;
    c) împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii de credit.

    (2) Limitele maxime ale contribuţiilor ce pot fi depuse sau virate de către candidaţi sau de către mandatarii financiari desemnaţi la nivel judeţean în conturile bancare pentru campania electorală deschise la nivel judeţean sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ghid.
    (3) Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile bancare deschise pentru campania electorală numai de către candidaţi sau de către mandatarii financiari, la împuternicirea acestora, până cel mai târziu la data încheierii campaniei electorale.
    (4) Ordinele de plată aferente contribuţiilor candidaţilor pentru campania electorală trebuie să cuprindă în mod obligatoriu menţiunea „contribuţie pentru campania electorală LP“, datele de identificare a candidaţilor (numele, prenumele, codul numeric personal) pentru care se depun contribuţiile pentru campania electorală, funcţia pentru care candidează şi circumscripţia electorală.
    (5) În cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii sau virării unei sume de bani în contul bancar notificat pentru campania electorală, candidatul are obligaţia de a preda mandatarului financiar o declaraţie cu indicarea provenienţei contribuţiei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 21 la Normele metodologice.
    (6) Contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală sunt declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar coordonator, pe baza informaţiilor transmise de mandatarii financiari desemnaţi la nivel teritorial, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul bancar notificat, prin transmiterea centralizatorului în format electronic al cărui model se regăseşte în anexa nr. 3 la prezentul ghid.

    ART. 13
    Donaţiile primite de către candidaţi pentru a fi utilizate drept contribuţii pentru campania electorală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie primite doar de la persoane fizice;
    b) donaţia primită de la o persoană fizică nu poate depăşi valoarea a 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, respectiv suma de 810.000 lei;
    c) donaţiile cu o valoare mai mare de 10 salarii de bază minime brute pe ţară, respectiv suma de 40.500 lei, pot fi primite de candidaţi numai prin conturile bancare proprii;
    d) donaţiile primite de către candidaţi care au o valoare mai mare de 25.000 lei se încheie prin înscris autentic.


    ART. 14
    (1) În cazul în care candidatul primeşte mai multe donaţii de la aceeaşi persoană fizică, iar valoarea totală a acestora depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară, suma de bani care depăşeşte cuantumul a 10 salarii minime brute pe ţară va fi încasată doar prin intermediul conturilor bancare.
    (2) La acceptarea donaţiilor, indiferent de modul şi forma în care au fost făcute, candidatul trebuie să verifice şi să înregistreze, în mod corespunzător, identitatea donatorilor şi provenienţa sumelor care fac obiectul donaţiei, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice.

    ART. 15
    (1) Donaţiile primite de candidaţi pentru a fi utilizate drept contribuţii pentru campania electorală trebuie să fie însoţite de documente justificative.
    (2) Sunt documente justificative ale donaţiilor primite de către candidaţi orice înscrisuri sub semnătură privată care consemnează valoarea sumelor de bani care fac obiectul acestora, precum şi identitatea părţilor, însoţite de copiile actelor de identitate ale donatorilor.
    (3) În cazul donaţiilor efectuate prin intermediul unui cont bancar sau prin intermediul sistemelor de plăţi online se pot utiliza ca documente justificative înscrisuri de orice tip, inclusiv electronice, care fac dovada ofertei donaţiei şi a acceptării acesteia, însoţite de copii ale ordinelor de plată/foilor de vărsământ, de extrase bancare ale conturilor donatarilor, precum şi de copiile actelor de identitate ale donatorilor.
    (4) Documentele justificative ale donaţiilor primite de către candidaţi conform alin. (1) şi care sunt încheiate prin înscrisuri autentice sunt contractele de donaţie.

    ART. 16
    Împrumuturile primite de către candidaţi drept contribuţii pentru campania electorală pot fi doar în bani, contractate cu persoane fizice şi/sau instituţii de credit, şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie contractate numai prin acte autentice notariale, însoţite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora; împrumuturile încheiate cu instituţii de credit sunt exceptate de la obligativitatea încheierii prin acte autentice notariale;
    b) să fie efectuate şi restituite doar prin virament bancar.


    CAP. IV
    Cheltuielile electorale
    ART. 17
    (1) Eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor pentru campania electorală se hotărăsc de către partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Cheltuielile aferente campaniei electorale trebuie să respecte următoarele condiţii:
    a) să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;
    b) să fie angajate numai cu viza prealabilă a mandatarului financiar;
    c) să se încadreze în limitele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) să fie efectuate numai pentru promovarea candidaţilor şi a programelor electorale proprii.

    (3) Cheltuielile electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor bancare deschise pentru campania electorală la nivel central şi la nivel judeţean.
    (4) Cheltuielile efectuate nu pot fi mai mari decât contribuţiile electorale depuse.
    (5) Cheltuielile care pot fi efectuate în campania electorală din contul bancar deschis la nivel central nu pot fi mai mari decât contribuţiile depuse.
    (6) Cheltuielile care pot fi efectuate în campania electorală din conturile bancare deschise la nivelul judeţelor nu pot fi mai mari decât contribuţiile depuse în limitele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ghid.

    ART. 18
    (1) În campania electorală, competitorii electorali pot utiliza contribuţiile pentru campania electorală numai pentru destinaţiile de cheltuieli şi în limitele prevăzute în anexa nr. 4 la prezentul ghid.
    (2) Cheltuielile privind realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de către competitorii electorali.

    ART. 19
    (1) Cheltuielile electorale pot fi efectuate numai prin virament bancar din contul bancar deschis pentru campania electorală, notificat în prealabil Autorităţii Electorale Permanente.
    (2) Facturile vor fi întocmite separat pentru fiecare tip de cheltuială electorală în parte, cu indicarea exactă a destinaţiei cheltuielii, respectiv a tipului de produs/serviciu furnizat.
    (3) Ordinele de plată vor cuprinde în mod obligatoriu menţiuni privind numărul facturii şi tipul de material de propagandă electorală sau serviciu aferent campaniei electorale.
    (4) În cel mult 3 zile lucrătoare de la data angajării cheltuielii de către competitorul electoral, mandatarul financiar coordonator aduce la cunoştinţa Autorităţii Electorale Permanente valoarea şi destinaţia acesteia conform centralizatorului al cărui model se regăseşte în anexa nr. 5 la prezentul ghid.

    CAP. V
    Materialele de propagandă electorală
    ART. 20
    (1) Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:
    a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
    b) este utilizat în perioada 19 aprilie 2025-3 mai 2025, ora 7:00;
    c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
    d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului.

    (2) În campania electorală, partidele politice care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală:
    a) afişe electorale cu dimensiuni de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură; afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură;
    b) materiale de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile art. 68-71 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025;
    c) publicitate în presa scrisă;
    d) materiale de propagandă electorală online;
    e) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

    (3) Prin materiale tipărite din aceeaşi categorie cu broşurile şi pliantele se înţelege materialele tipărite pe suport hârtie, precum calendare, fluturaşi şi altele asemenea.
    (4) Următoarele tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală nu pot fi finanţate în campania electorală:
    a) utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaţilor, precum şi orice alte referiri la competitorii electorali;
    b) utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar;
    c) spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
    d) bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.

    (5) Partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima, în mod vizibil, pe toate materialele de propagandă electorală tipărite prevăzute la alin. (2) lit. a), c) şi e) următoarele date:
    a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic, a alianţei politice, a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi a alianţei electorale din care aceasta face parte, după caz, care le-a comandat;
    b) denumirea operatorului economic care le-a realizat;
    c) codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator;
    d) tirajul, pentru materialele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi e).

    (6) Înainte de difuzarea materialelor de propagandă electorală audio sau video, mass-media audiovizuală are obligaţia să comunice datele prevăzute la alin. (5) lit. a)-c).
    (7) Materialele de propagandă electorală online vor fi imprimate cel puţin cu codul atribuit potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2).
    (8) Pe materialele de propagandă electorală ale alianţei electorale se va imprima codul unic de identificare al partidului politic, alianţei politice sau organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care face cheltuiala.
    (9) În acord cu Recomandarea (UE) 2023/2.829 a Comisiei Europene din 12 decembrie 2023 referitoare la procese electorale incluzive şi reziliente în Uniune şi la consolidarea caracterului european şi a desfăşurării eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European, competitorii electorali pot lua măsuri suplimentare pentru transparentizarea informaţiilor referitoare la:
    a) utilizarea publicităţii politice, inclusiv cu privire la sumele cheltuite pentru publicitatea politică şi la sursele de finanţare utilizate;
    b) măsurile întreprinse pentru a se asigura că publicitatea politică proprie poate fi identificată în mod clar ca atare;
    c) identitatea partidului politic care finanţează publicitatea politică, precum şi informaţii pertinente cu privire la vizarea unui public-ţintă prin publicitatea respectivă şi la sistemele de inteligenţă artificială utilizate pentru pregătirea conţinutului sau diseminarea publicităţii.


    ART. 21
    (1) Producerea şi difuzarea de materiale de propagandă electorală în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezentul ghid sunt interzise.
    (2) Partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale şi candidaţii independenţi nu pot produce materiale de propagandă electorală în regie proprie.
    (3) În campania electorală, competitorilor electorali le este interzisă efectuarea de cheltuieli în legătură cu oferirea, darea sau distribuirea către alegători, în mod direct sau indirect, a măştilor, a dezinfectanţilor, a odorizantelor auto, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a şepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoşelor, a pungilor, a umbrelelor, a găleţilor, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a ţigărilor şi a altor produse din tutun, a calendarelor bisericeşti şi a altor asemenea produse, precum şi a oricăror alte bunuri oferite cu scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat.

    CAP. VI
    Raportări ulterioare campaniei electorale
    ART. 22
    (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, respectiv până la data de 18 mai 2025, mandatarul financiar coordonator este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris şi în format electronic, următoarele documente:
    a) raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17 la Normele metodologice, care se întocmeşte, se semnează şi se datează de către mandatarul financiar coordonator;
    b) declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 la Normele metodologice; declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianţei politice, al organizaţiei cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent;
    c) declaraţia privind numărul de materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19 la Normele metodologice; declaraţia se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianţei politice, al organizaţiei cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent;
    d) declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime pentru cheltuielile electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 20 la Normele metodologice; declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime ale cheltuielilor electorale se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianţei politice, al organizaţiei cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent;
    e) lista furnizorilor serviciilor şi/sau bunurilor utilizate în campania electorală;
    f) declaraţiile candidaţilor privind provenienţa contribuţiilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 21 la Normele metodologice;
    g) formularele de înregistrare a contribuitorilor, al căror model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice; se anexează documentele justificative privind sursa de provenienţă a contribuţiei electorale, excepţie făcând cea provenită din venituri proprii;
    h) împuternicirile scrise privind depunerea sau virarea contribuţiilor electorale ale candidatului;
    i) declaraţia reprezentantului legal al partidului politic, al alianţei politice, al organizaţiei cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale ori a persoanei împuternicite conform statutului acestora, cu privire la neefectuarea cheltuielilor electorale din venituri destinate activităţii curente;
    j) declaraţiile cu indicarea sursei contribuţiilor transferate de partidul politic în contul bancar pentru campania electorală deschis la nivel central.

    (2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. f)-h) vor putea fi depuse şi de către mandatarii financiari desemnaţi la nivel teritorial, în aceleaşi condiţii.
    (3) În cazul alianţelor electorale, raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale va fi întocmit, semnat şi datat de către mandatarul financiar coordonator al respectivei alianţe, pe baza declaraţiilor şi rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmite de mandatarii financiari desemnaţi de fiecare entitate membră.
    (4) În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, respectiv până la data de 1 iunie 2025, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la Autoritatea Electorală Permanentă o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora, sub sancţiunea prevăzută de lege.

    CAP. VII
    Rambursarea cheltuielilor electorale
    ART. 23
    (1) Partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care obţine, individual sau într-o alianţă, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale are dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate.
    (2) Procentul prevăzut la alin. (1) se calculează prin raportare la totalul voturilor valabil exprimate în data de 4 mai 2025, rezultat prin însumarea tuturor voturilor valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, pentru alegerea primarilor.
    (3) Partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu obţine procentul prevăzut la alin. (1), însă obţine, individual sau într-o alianţă, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel judeţean are dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate în judeţul respectiv.
    (4) Procentul prevăzut la alin. (3) se calculează prin raportare la totalul voturilor valabil exprimate în data de 4 mai 2025, rezultat prin însumarea tuturor voturilor valabil exprimate în judeţul respectiv pentru alegerea primarilor.
    (5) Cheltuielile efectuate într-o circumscripţie electorală de către un candidat independent se rambursează numai dacă acesta a obţinut cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate pentru funcţia la care a candidat.

    ART. 24
    (1) Rambursarea cheltuielilor electorale efectuate se realizează în termen de 90 de zile de la data alegerilor.
    (2) Dacă pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate în campania electorală sunt necesare declaraţii şi documente suplimentare, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte cu 15 zile.
    (3) Personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Electorale Permanente validează cheltuielile electorale efectuate în limita plafoanelor prevăzute de lege şi a prevederilor art. 48 alin. (11)-(13) şi art. 48^1 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 25
    (1) Până la data de 2 iunie 2025, mandatarul financiar coordonator al fiecărui partid politic, alianţă politică, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale şi al fiecărui candidat independent care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 23 depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor locale parţiale din 4 mai 2025, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 la Normele metodologice, însoţită de documentele justificative prevăzute la art. 26.
    (2) Cererea de rambursare a cheltuielilor electorale se întocmeşte şi se depune în scris, pe suport hârtie, precum şi pe suport electronic, în format editabil.
    (3) În cererea de rambursare vor fi incluse numai cheltuielile efectuate sau angajate până la data încheierii campaniei electorale şi plătite până cel mai târziu la data depunerii cererii.
    (4) Cererea de rambursare depusă după data de 2 iunie 2025 nu este luată în considerare.
    (5) În baza deciziei Autorităţii Electorale Permanente privind rambursarea cheltuielilor electorale, sumele de bani cuvenite sunt virate în conturile bancare indicate în cererea de rambursare.
    (6) Lipsa rapoartelor, declaraţiilor şi a documentelor justificative, precum şi încălcarea prevederilor legale privind finanţarea campaniei electorale atrag nerambursarea totală sau parţială, după caz, a sumelor aferente cheltuielilor electorale.
    (7) În cazul neîndeplinirii condiţiilor de rambursare de către competitorul electoral care a depus cerere de rambursare, Autoritatea Electorală Permanentă adoptă o decizie de nerambursare a cheltuielilor electorale, care poate fi contestată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (8) Nu se rambursează:
    a) sumele de bani aferente cheltuielilor care depăşesc limitele maxime ale contribuţiilor electorale depuse;
    b) sumele de bani aferente cheltuielilor finanţate din alte surse decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) sumele de bani utilizate în campania electorală cu încălcarea destinaţiilor şi limitelor maxime prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) sumele de bani aferente cheltuielilor electorale care au fost finanţate din subvenţii primite de la bugetul de stat.


    ART. 26
    (1) Rambursarea cheltuielilor electorale se realizează în baza extraselor de cont bancar, a ordinelor de plată, a facturilor fiscale sau bonurilor fiscale, precum şi a următoarelor documente:
    a) pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio şi televiziune: procesele-verbale de recepţie a materialelor de propagandă electorală audiovizuale produse şi declaraţia privind datele şi orele difuzării materialelor de propagandă electorală la postul de radio/televiziune, conform modelului prevăzut în anexa nr. 24 la Normele metodologice, precum şi câte un exemplar, pe suport electronic, al fiecărui material de propagandă electorală difuzat;
    b) pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală în presa scrisă: declaraţia privind data apariţiei publicaţiei şi tirajul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 25 la Normele metodologice, şi câte un exemplar al fiecărei publicaţii;
    c) pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online: declaraţia privind postarea pe internet a materialului de propagandă electorală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26 la Normele metodologice, şi câte un exemplar, pe suport electronic, al fiecărui material de propagandă electorală online;
    d) pentru cercetări sociologice: o copie scrisă a rezultatelor cercetării sociologice;
    e) pentru producţia şi difuzarea afişelor electorale: procesele-verbale de recepţie a afişelor electorale, lista de distribuţie a afişelor electorale cuprinzând numărul de afişe electorale din fiecare localitate şi câte un exemplar al fiecărui tip de afiş electoral;
    f) pentru producţia şi difuzarea broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite: procesele-verbale de recepţie a broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite, lista de distribuţie a broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite şi câte un exemplar al fiecărui tip de broşură, pliant şi material tipărit de propagandă electorală;
    g) pentru închirierea de spaţii şi echipamente: fotografii ale spaţiilor şi ale echipamentelor închiriate;
    h) pentru organizarea de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială: declaraţia reprezentantului legal al formaţiunii politice privind numărul de participanţi, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27 la Normele metodologice;
    i) pentru vestimentaţia voluntarilor şi a membrilor partidului politic, inscripţionată cu denumirea sau numele competitorului electoral: procesul-verbal de recepţie;
    j) pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă: contractele încheiate.

    (2) Extrasele de cont bancar vor conţine menţiuni privind factura plătită.
    (3) Facturile, bonurile fiscale şi ordinele de plată vor fi întocmite cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) şi (3).

    ART. 27
    (1) Documentele justificative vor fi depuse în original şi copie. Copiile exemplarelor originale ale documentelor justificative sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente.
    (2) Exemplarele originale ale documentelor justificative se restituie mandatarilor financiari după finalizarea controlului veniturilor şi cheltuielilor electorale.
    (3) Competitorii electorali care nu depun toate documentele justificative pot asigura completarea acestora până cel mai târziu la data expirării termenului de 30 de zile de la data alegerilor, respectiv până la data de 2 iunie 2025.
    (4) Depunerea documentelor şi restituirea exemplarelor originale ale acestora se realizează conform programării stabilite de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente împreună cu mandatarii financiari.

    ART. 28
    Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, prin intermediul mandatarilor financiari coordonatori, au obligaţia de a restitui candidaţilor, în termen de 30 de zile de la data rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă, sumele rambursate şi/sau sumele necheltuite, conform contribuţiilor pe care aceştia le-au depus.

    CAP. VIII
    Dispoziţii finale
    ART. 29
    Prevederile prezentului ghid referitoare la partidele politice se aplică în mod corespunzător alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

    ART. 30
    Prevederile prezentului ghid se aplică în mod corespunzător candidaţilor independenţi.

    ART. 31
    Competitorii electorali care nu îndeplinesc condiţiile pentru rambursarea cheltuielilor electorale depun la Autoritatea Electorală Permanentă toate raportările şi documentele justificative prevăzute de prezentul ghid.

    ART. 32
    Cererile, documentele şi raportările prevăzute de prezentul ghid se depun la Autoritatea Electorală Permanentă după cum urmează:
    a) documentele necesare înregistrării mandatarilor financiari coordonatori desemnaţi de partidele politice şi de candidaţii independenţi care au sediul sau domiciliul, după caz, în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov se depun la Autoritatea Electorală Permanentă - sediul central;
    b) documentele necesare înregistrării mandatarilor financiari coordonatori desemnaţi de partidele politice şi de candidaţii independenţi, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), se depun la structura teritorială a Autorităţii Electorale Permanente din judeţul în care au sediul sau domiciliul, după caz;
    c) documentele necesare înregistrării mandatarilor financiari teritoriali ai partidelor politice se depun la structura teritorială a Autorităţii Electorale Permanente din judeţul la nivelul căruia sunt desemnaţi;
    d) cererea de rambursare şi raportările partidelor politice şi ale candidaţilor independenţi care au sediul sau domiciliul, după caz, în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov se depun la Autoritatea Electorală Permanentă - sediul central;
    e) cererea de rambursare şi raportările partidelor politice şi ale candidaţilor independenţi, alţii decât cei prevăzuţi la lit. d), se depun la direcţia judeţeană a Autorităţii Electorale Permanente din judeţul în care au sediul sau domiciliul, după caz;
    f) documentele justificative ale transferurilor efectuate de la nivel central în conturile deschise la nivel judeţean de către partidele politice cu sediul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov se depun la Autoritatea Electorală Permanentă - sediul central;
    g) documentele justificative ale cheltuielilor efectuate la nivel de judeţ de partidele politice şi candidaţii independenţi, alţii decât cei prevăzuţi la lit. f), se depun la direcţia judeţeană a Autorităţii Electorale Permanente din judeţul respectiv;
    h) formularele de înregistrare a contribuitorilor la campania electorală, declaraţiile privind provenienţa contribuţiilor electorale şi formularele de înregistrare a donatorilor vor putea fi depuse de mandatarii financiari care le-au întocmit sau le-au primit, după caz, în condiţiile prezentului ghid.


    ART. 33
    (1) Cererile, raportările şi documentele justificative prevăzute de prezentul ghid care sunt transmise Autorităţii Electorale Permanente prin intermediul poştei electronice vor purta semnătură electronică calificată, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cererile, raportările şi documentele justificative vor fi transmise oricând, cu încadrarea în termenul prevăzut de lege, care se împlineşte la ora 24:00 a zilei respective.
    (3) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

    ART. 34
    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ghid.

    ANEXA 1

    la ghid
    Limitele maxime ale contribuţiilor electorale în campania electorală
    pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

┌────┬─────────────────┬─────────────┬────────────┬───────┬────────┬───────┐
│Nr. │ │ │Tipul │Nr. │Salariul│Total -│
│crt.│Localitatea │Judeţul │candidaturii│salarii│minim - │lei - │
│ │ │ │ │ │lei - │ │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│ │ │ │Preşedinte │ │ │ │
│1 │- │Bihor │consiliu │200 │4.050 │810.000│
│ │ │ │judeţean │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│2 │Comuna Căbeşti │Bihor │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│3 │Comuna Rieni │Bihor │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│4 │Comuna Avrămeni │Botoşani │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│5 │Comuna Coşula │Botoşani │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│6 │Oraşul Oţelu Roşu│Caraş-Severin│Primar │7 │4.050 │28.350 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│7 │Comuna Lăpuşnicel│Caraş-Severin│Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│8 │Comuna Valea │Cluj │Primar │5 │4.050 │20.250 │
│ │Ierii │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│9 │Comuna Limanu │Constanţa │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│10 │Comuna Gura │Dâmboviţa │Primar │5 │4.050 │20.250 │
│ │Ocniţei │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│11 │Comuna Sopot │Dolj │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│12 │Comuna Buturugeni│Giurgiu │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│13 │Comuna Heleşteni │Iaşi │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│14 │Oraşul Ulmeni │Maramureş │Primar │7 │4.050 │28.350 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│15 │Comuna Iancu │Olt │Primar │5 │4.050 │20.250 │
│ │Jianu │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│16 │Comuna Mihăeşti │Olt │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│17 │Oraşul Buşteni │Prahova │Primar │7 │4.050 │28.350 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│18 │Comuna Secăria │Prahova │Primar │5 │4.050 │20.250 │
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│19 │Municipiul Zalău │Sălaj │Primar │50 │4.050 │202.500│
├────┼─────────────────┼─────────────┼────────────┼───────┼────────┼───────┤
│20 │Comuna │Teleorman │Primar │5 │4.050 │20.250 │
│ │Drăgăneşti-Vlaşca│ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────┴─────────────┴────────────┴───────┴────────┴───────┘



    ANEXA 2

    la ghid
    Centralizator pentru declararea contribuţiilor partidelor politice,
    alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale

┌────┬──────────┬──────────┬─────────────┬────────┬────────┬──────────┬──────────┬───────┬──────────┐
│ │ │ │Partid │ │ │ │Sumă │ │Dată │
│ │ │ │politic/ │Sumă │ │Dată │transfer │ │transfer │
│ │ │ │Alianţă │transfer│ │virare în │către │ │în contul │
│Nr. │Tip │Competitor│politică/ │în │Transfer│contul │contul de │Judeţul│de │
│crt.│competitor│electoral^│Organizaţie a│contul │provenit│central de│campanie │^5 │campanie │
│ │^1 │2 │cetăţenilor │central │din^4 │campanie │electorală│ │electorală│
│ │ │ │aparţinând │de │ │electorală│deschis la│ │deschis la│
│ │ │ │minorităţilor│campanie│ │ │nivelul │ │nivelul │
│ │ │ │naţionale^3 │ │ │ │judeţului │ │judeţului │
├────┼──────────┼──────────┼─────────────┼────────┼────────┼──────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴──────────┴─────────────┴────────┴────────┴──────────┴──────────┴───────┴──────────┘


    ^1 Se înscrie menţiunea „partid politic“, „alianţă politică“, „alianţă electorală“, „organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale“ sau „candidat independent“, după caz.
    ^2 Se înscrie numele sau denumirea competitorului electoral.
    ^3 Se înscrie denumirea entităţii membre a unei alianţe electorale.
    ^4 Se înscrie menţiunea „cotizaţii“, „donaţii“, „venituri provenite din activităţi proprii“, „subvenţii de la bugetul de stat“ sau „împrumuturi în bani de la persoane fizice şi/sau persoane juridice“, după caz.
    ^5 Se înscrie denumirea judeţului în care se transferă fonduri de la nivel central.

    ANEXA 3

    la ghid
    Centralizator pentru declararea contribuţiilor candidaţilor

┌────┬──────────┬──────────┬─────────────┬────────┬──────────┬──────────┬────┬────────────┬──────────┐
│ │ │ │Partid │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │politic/ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Alianţă │ │ │Funcţia │ │ │Dată │
│Nr. │Tip │Competitor│politică/ │Nume şi │Judeţul în│pentru │ │Provenienţa │virare în │
│crt.│competitor│electoral^│Organizaţie a│prenume │care │care │Suma│contribuţiei│contul de │
│ │^1 │2 │cetăţenilor │candidat│candidează│candidează│ │electorale^4│campanie │
│ │ │ │aparţinând │ │ │ │ │ │electorală│
│ │ │ │minorităţilor│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │naţionale^3 │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼─────────────┼────────┼──────────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴──────────┴─────────────┴────────┴──────────┴──────────┴────┴────────────┴──────────┘


    ^1 Se înscrie menţiunea „partid politic“, „alianţă politică“, „alianţă electorală“, „organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale“ sau „candidat independent“, după caz.
    ^2 Se înscrie numele sau denumirea competitorului electoral.
    ^3 Se înscrie denumirea entităţii membre a unei alianţe electorale.
    ^4 Se înscrie menţiunea „venituri proprii“, „donaţii persoane fizice“ sau „împrumuturi contractate de la persoane fizice şi/sau instituţii de credit“, după caz.

    ANEXA 4

    la ghid
    Destinaţiile contribuţiilor pentru campania electorală

┌─────────────────────────┬────────────┐
│Tipurile de cheltuieli │Procent │
│permise pentru campania │maxim │
│electorală │admisibil │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru │ │
│producţia şi difuzarea │ │
│materialelor de │40% │
│propagandă electorală la │ │
│radio, televiziune şi în │ │
│presa scrisă │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru │ │
│producţia şi difuzarea │ │
│materialelor de │30% │
│propagandă electorală │ │
│online │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru │30% │
│cercetări sociologice │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru afişe │20% │
│electorale │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru │ │
│broşuri, pliante şi alte │50% │
│materiale de propagandă │ │
│electorală tipărite │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli aferente │ │
│serviciilor de telefonie │ │
│şi internet, cheltuieli │ │
│de transport şi cazare │ │
│ale candidaţilor, │ │
│cheltuieli de hrană, │ │
│cazare şi transport ale │ │
│voluntarilor şi ale │ │
│membrilor partidului │ │
│politic, cheltuieli │ │
│pentru închirierea de │ │
│spaţii şi echipamente, │ │
│cheltuieli pentru │ │
│vestimentaţia │30% │
│voluntarilor şi a │ │
│membrilor partidului │ │
│politic, inscripţionată │ │
│cu denumirea sau numele │ │
│competitorului electoral,│ │
│cheltuieli de protocol │ │
│destinate organizării de │ │
│reuniuni electorale, │ │
│cheltuieli pentru │ │
│asistenţă juridică şi │ │
│alte tipuri de │ │
│consultanţă, precum şi │ │
│pentru plata serviciilor │ │
│mandatarilor financiari │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cheltuieli pentru │Nedeterminat│
│comisioane bancare │ │
└─────────────────────────┴────────────┘



    ANEXA 5

    la ghid
    Centralizator pentru declararea cheltuielilor electorale

┌────┬──────────┬──────────┬─────────────┬───────┬─────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬───────────┐
│ │ │ │Partid │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │politic/ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Alianţă │ │ │ │ │ │ │Tipul │
│Nr. │Tip │Competitor│politică/ │ │Tip │ │Nr. │Dată │Valoare│cheltuielii│
│crt.│competitor│electoral^│Organizaţie a│Judeţul│finanţare│Furnizor│factură│factură│factură│electorale^│
│ │^1 │2 │cetăţenilor │ │^4 │ │ │ │ │5 │
│ │ │ │aparţinând │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │minorităţilor│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │naţionale^3 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼───────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴──────────┴─────────────┴───────┴─────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴───────────┘


    ^1 Se înscrie menţiunea „partid politic“, „alianţă politică“, „alianţă electorală“, „organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale“ sau „candidat independent“, după caz.
    ^2 Se înscrie numele sau denumirea competitorului electoral.
    ^3 Se înscrie denumirea entităţii membre a unei alianţe electorale.
    ^4 Se înscrie menţiunea „finanţare publică“ sau „finanţare privată“, după caz.
    ^5 Se înscrie unul dintre tipurile de cheltuieli electorale permise, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 4 la ghid.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016