Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
GHID din 29 septembrie 2008 privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice - GASC
1. Context şi obiective Încãlzirea globalã implicã în prezent douã probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de serã, în vederea stabilizãrii nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferã, care sã împiedice influenţa antropicã asupra sistemului climatic şi sã dea posibilitatea ecosistemelor naturale sã se adapteze în mod natural, iar pe de altã parte, necesitatea adaptãrii la efectele schimbãrilor climatice, avându-se în vedere cã aceste efecte sunt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor. În pofida tuturor eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de serã, temperatura medie globalã va continua sã creascã în perioada urmãtoare, fiind necesare mãsuri cât mai urgente de adaptare la efectele schimbãrilor climatice. Cel de-al 4-lea Raport global de evaluare a schimbãrilor climatice (AR4) pregãtit de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) prezintã în mod cuprinzãtor ultimele rezultate şi observaţii ştiinţifice cu privire la cauzele schimbãrilor climatice şi la impactul pe termen scurt, mediu şi lung al acestora (http://www.ipcc.ch). În cadrul raportului au fost, de asemenea, analizate diferite opţiuni privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice şi reducerea emisiilor, inclusiv interdependenţele specifice unei dezvoltãri durabile a societãţii, avându-se în vedere aspectele socioeconomice şi ştiinţifice relevante pe termen lung. Întrucât reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã într-un orizont de timp apropiat nu implicã o atenuare a fenomenului de încãlzire globalã, adaptarea la efectele schimbãrilor climatice trebuie sã reprezinte un element important al politicii naţionale. Avându-se în vedere lipsa mãsurilor concrete privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice la nivel internaţional şi necesitatea luãrii unor mãsuri urgente, a fost demaratã, la nivel european, prima iniţiativã politicã în domeniul adaptãrii la efectele schimbãrilor climatice, prin adoptarea de cãtre Comisia Europeanã (CE) la 29 iunie 2007 a documentului "Cartea verde privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice în Europa - opţiuni pentru acţiuni UE". Ulterior, CE a lansat dezbaterea publicã a documentului respectiv, proces consultativ la care a participat şi România. Cartea verde se bazeazã pe rezultatele cercetãrilor întreprinse în cadrul Programului european privind schimbãrile climatice (ECCP). Documentul evidenţiazã necesitatea pregãtirii unui cadru coerent privind adaptarea, cadru ce va permite derularea unor acţiuni de adaptare mai puţin costisitoare, comparativ cu mãsurile neplanificate de rãspuns la efectele schimbãrilor climatice. Procesul de adaptare necesitã acţiuni la toate nivelurile: local, regional, naţional şi internaţional. În luna mai 2008, CE a organizat o consultare cu factorii implicaţi în vederea elaborãrii cât mai urgente a unei "Cãrţii albe" privind adaptarea, document care va conţine acţiuni concrete ce vor trebui aplicate la nivelul fiecãrui stat. Avându-se în vedere acţiunile la nivel internaţional şi european, a apãrut şi în România necesitatea elaborãrii şi promovãrii Ghidului privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, identificatã şi în Strategia naţionalã şi în Planul naţional de acţiune privind schimbãrile climatice, adoptate în 2005. În vederea elaborãrii acestui document, a fost înfiinţat un grup de lucru interministerial privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, cuprinzând reprezentanţi din toate sectoarele de activitate vulnerabile la efectele schimbãrilor climatice. Impactul schimbãrilor climatice a fost analizat la nivel naţional, regional şi local, iar adoptarea mãsurilor de rãspuns identificate ca urmare a acestei analize trebuie integrate în politicile de dezvoltare la nivel naţional, pe baza principiilor solidaritãţii şi coeziunii sociale. Adaptarea reprezintã un proces complex, ţinându-se seama de variabilitatea efectelor de la o regiune la alta, depinzând de expunere, vulnerabilitate fizicã, gradul de dezvoltare socioeconomicã, capacitatea de adaptare naturalã şi umanã, serviciile de sãnãtate şi mecanismele de supraveghere a dezastrelor. Obiectivul Ghidului este reprezentat de creşterea capacitãţii de adaptare a României la efectele actuale şi potenţiale ale schimbãrilor climatice, prin: ● monitorizarea impactului provocat de schimbãrile climatice, precum şi a vulnerabilitãţii socioeconomice asociate; ● integrarea mãsurilor de adaptare la efectele schimbãrilor climatice în strategiile şi politicile de dezvoltare sectorialã şi armonizarea lor intersectorialã; ● identificarea mãsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punctul de vedere al vulnerabilitãţii la schimbãrile climatice. Scopul Ghidului este reprezentat de identificarea, în funcţie de resursele economice existente, a mãsurilor necesare pentru a limita efectele negative prognozate prin scenariile climatice, estimate pe un orizont de timp mediu şi lung (decenii). Mãsurile identificate vor fi implementate prin colaborarea cu autoritãţile locale şi prin asigurarea asistenţei tehnice corespunzãtoare. Datoritã inerţiei sistemului climatic, efectele deciziilor şi acţiunilor adoptate în prezent se vor concretiza într-un orizont de timp mediu şi lung. Ghidul doreşte sã asigure o înţelegere mai bunã a impactului anticipat al schimbãrilor climatice pânã în anul 2030, prin analiza evoluţiei estimate a factorilor climatici pe termen lung, a scenariilor de dezvoltare economicã şi a particularitãţilor sistemelor naturale, în anumite limite de incertitudine identificate. În absenţa unei strategii efective privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, existã posibilitatea ca România sã se confrunte cu situaţia adoptãrii în viitor a unor mãsuri de adaptare la efectele schimbãrilor climatice cu costuri de implementare mai ridicate şi cu o eficacitate necorespunzãtoare din punct de vedere economic şi social. Prin urmare, este necesar ca în cazul unor efecte estimate cu un grad ridicat de certitudine, implementarea mãsurilor sã se realizeze în timpul cel mai scurt. Astfel de acţiuni au fost prezentate şi adoptate prin Strategia naţionalã a României privind schimbãrile climatice pentru perioada 2005-2007, document care este în prezent în proces de actualizare la Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile. Ţinându-se cont de rolul important al autoritãţilor centrale şi locale în identificarea şi aplicarea mãsurilor de adaptare la nivel naţional şi, respectiv, local, se considerã necesare creşterea nivelului de conştientizare a autoritãţilor şi a publicului şi modificarea corespunzãtoare a comportamentului operatorilor economici şi a populaţiei. Concepte-cheie: Impactul schimbãrilor climatice - efectele schimbãrilor climatice asupra sistemelor naturale şi antropice. Trebuie diferenţiate efectele potenţiale şi cele reziduale în cazul implementãrii unor mãsuri de adaptare. ● Impact potenţial - efectele care apar în urma schimbãrilor climatice în viitor, fãrã a se lua în considerare mãsurile de adaptare. ● Impact rezidual - efectele schimbãrilor climatice ce pot apãrea dupã realizarea mãsurilor de adaptare. Capacitatea de adaptare - totalitatea instrumentelor, resurselor şi structurilor instituţionale necesare implementãrii în mod eficient a mãsurilor de adaptare. Vulnerabilitate - impactul negativ al schimbãrilor climatice, inclusiv al variabilitãţii climatice şi al evenimentelor meteorologice extreme asupra sistemelor naturale şi antropice. Vulnerabilitatea depinde de tipul, amplitudinea şi rata variabilitãţii climatice la care un sistem este expus, precum şi de posibilitatea lui de adaptare. Adaptarea - abilitatea sistemelor naturale şi antropice de a rãspunde efectelor schimbãrilor climatice, incluzând variabilitatea climaticã şi fenomenele meteorologice extreme, pentru a reduce potenţialele pagube, a profita de oportunitãţi sau a face faţã consecinţelor schimbãrilor climatice. Se pot distinge mai multe tipuri de adaptare: anticipativã şi reactivã, privatã şi publicã, autonomã şi planificatã. 2. Scenarii ale schimbãrilor climatice 2.1. Schimbãri climatice la nivel global şi european Încãlzirea globalã este un fenomen unanim acceptat de comunitatea ştiinţificã internaţionalã, fiind deja evidenţiat de analiza datelor observaţionale pe perioade lungi de timp. Simulãrile realizate cu ajutorul modelelor climatice globale au indicat faptul cã principalii factori care determinã acest fenomen sunt atât naturali (variaţii în radiaţia solarã şi în activitatea vulcanicã), cât şi antropogeni (schimbãri în compoziţia atmosferei din cauza activitãţilor umane). Numai efectul cumulat al celor 2 factori poate explica schimbãrile observate în temperatura medie globalã în ultimii 150 de ani. Creşterea concentraţiei gazelor cu efect de serã în atmosferã, în mod special a dioxidului de carbon, a fost cauza principalã a încãlzirii pronunţate din ultimii 50 de ani ai secolului XX, 0,13°C, de aproximativ douã ori valoarea din ultimii 100 de ani, aşa cum este prezentat în AR4 al IPCC (http://www.ipcc.ch). Toate concluziile la nivel global, prezentate în cele ce urmeazã, provin din AR4 al IPCC. Temperatura medie globalã a aerului a crescut cu aproximativ 0,74°C în ultimii 100 de ani (1906-2005) comparativ cu 0,6°C în perioada 1901-2000. 11 din ultimii 12 ani au fost cei mai calzi din şirul de date înregistrate dupã anul 1850. Clima Europei a înregistrat o încãlzire de aproximativ un grad C în ultimul secol, mai ridicatã decât media globalã. Cantitãţile de precipitaţii au crescut considerabil în nordul Europei, în timp ce în sudul continentului perioadele de secetã au devenit din ce în ce mai frecvente. Temperaturile extreme înregistrate recent, cum ar fi valul de caniculã din vara anului 2003 şi mai ales cel din 2007, au fost relaţionate cu creşterea observatã a frecvenţei fenomenelor extreme din ultimele decenii, ca o consecinţã a efectelor schimbãrilor climatice. Deşi fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arãtat faptul cã riscul apariţiei unor astfel de fenomene a crescut considerabil din cauza efectelor schimbãrilor climatice. Zonele cele mai vulnerabile din Europa au fost identificate în AR4 al IPCC, dupã cum urmeazã: ● Europa de Sud şi întregul bazin mediteranean înregistreazã un deficit de apã ca urmare a creşterii temperaturii şi a reducerii cantitãţii de precipitaţii; ● zonele montane, în special Alpii, cu probleme în regimul de curgere a apelor ca o consecinţã a topirii stratului de zãpadã şi de diminuare a volumului gheţarilor; ● regiunile costiere, datoritã creşterii nivelului mãrii şi riscului evenimentelor meteorologice extreme; ● vãile inundabile dens populate, din cauza riscului evenimentelor meteorologice extreme, precipitaţii abundente şi viituri, care provoacã daune majore zonelor construite şi infrastructurii. Scenariile climatice realizate cu diferite modele climatice globale au prognozat o creştere a temperaturii medii globale pânã la sfârşitul secolului XXI (2090-2099) faţã de perioada 1980-1990 între 1,8°C şi 4,0°C, în funcţie de scenariul privind emisiile de gaze cu efect de serã considerat. Datoritã inerţiei sistemului climatic, încãlzirea globalã va continua sã evolueze în pofida aplicãrii imediate a unor mãsuri de reducere a emisiilor, dar creşterea temperaturii va fi limitatã în funcţie de nivelul de reducere aplicat. Este "foarte probabil" (probabilitate mai mare de 90%) ca precipitaţiile sã devinã mai abundente la latitudini înalte şi este "probabil" (probabilitate mai mare de 66%) ca acestea sã se diminueze în cea mai mare parte a regiunilor subtropicale. Configuraţia acestor schimbãri este similarã cu cea observatã în cursul secolului XX. Este "foarte probabil" ca tendinţa de creştere a valorilor temperaturilor maxime extreme şi de creştere a frecvenţei valurilor de cãldurã sã continue. 2.2. Schimbãri climatice în România Clima României este influenţatã de poziţia pe glob (strabãtutã de paralela de 45° latitudine nordicã), precum şi de poziţia sa geograficã pe continent. Aceste particularitãţi conferã climei din România un caracter temperat continental. Deşi extinderea teritoriului ţãrii pe latitudine (5°) este mai mica decât cea pe longitudine (10°), existã diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţãrii în ceea ce priveşte temperatura, decât între vest şi est. Dacã temperatura medie anualã în sudul ţãrii se ridicã la circa 11°C, în nordul ţãrii, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C. Temperatura aerului Faţã de creşterea temperaturii medii anuale globale de 0,6°C în perioada 1901-2000, în România media anualã a înregistrat o creştere de doar 0,3°C. În perioada 1901-2006 creşterea a fost de 0,5°C faţã de 0,74°C la nivel global (1906-2005). Au existat însã diferenţieri regionale: o încãlzire mai pronunţatã în sudul şi estul ţãrii (ajungând pânã la 0,8°C la staţiile Bucureşti-Filaret, Constanţa şi Roman) şi nesemnificativã în regiunile intracarpatice, cu excepţia staţiei Baia Mare, unde efectul activitãţii antropogene locale a condus la o încãlzire de 0,7°C (figura 1).
Figura 1. Tendinţa temperaturii medii anuale în România (°C) în perioada 1901-2000
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 1 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociatã).
Dupã anul 1961 aceastã încãlzire a fost mai pronunţatã şi a cuprins aproape toatã ţara. Similar cu situaţia înregistratã la nivel global, s-au evidenţiat schimbãri în regimul unor evenimente extreme (pe baza analizei datelor de la mai multe staţii meteorologice): ● creşterea frecvenţei anuale a zilelor tropicale (maxima zilnicã > 30°C) şi descreşterea frecvenţei anuale a zilelor de iarnã (maxima zilnicã < 0°C). ● creşterea semnificativã a mediei temperaturii minime de varã şi a mediei temperaturii maxime de iarnã şi varã (pânã la 2°C în sud şi sud-est în varã). Precipitaţii Din punct de vedere pluviometric, în perioada 1901-2000, la cele 14 staţii cu şiruri lungi de observaţie s-a evidenţiat o tendinţã generalã de scãdere a cantitãţilor anuale de precipitaţii. Din analiza şirurilor scurte de la mai multe staţii meteorologice s-a evidenţiat o intensificare a fenomenului de secetã în sudul ţãrii dupã anul 1960. În concordanţã cu acest rezultat s-a identificat o creştere a duratei maxime a intervalelor fãrã precipitaţii în sud-vest (iarna) şi vest (vara).
Figura 2. Cantitatea medie anualã de precipitaţii în România 1900-2000 (ANM, 2007)
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 2 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociatã).
Ca urmare a unei încãlziri mai pronunţate în timpul verii în sud-estul ţãrii, cumulatã cu o tendinţã spre deficit mai pronunţatã, a avut loc o intensificare a fenomenului de aridizare în aceastã regiune. Pentru anumite regiuni, în perioada 1946-1999, a avut loc o creştere a frecvenţei anuale a zilelor foarte ploioase (cele mai mari 12% cantitãţi zilnice) şi extrem de ploioase (cele mai mari 4% cantitãţi zilnice). În ultimii 8 ani (2000-2007) s-au înregistrat la nivelul României douã evenimente pluviometrice extreme opuse (seceta din anii 2000 şi 2007 şi inundaţiile din 2005). În anul 2007 a fost înregistrat un eveniment termic extrem, iarna 2006-2007 fiind cea mai caldã iarnã de când existã mãsurãtori observaţionale în România (figura 3), când abateri pronunţate ale temperaturii maxime/minime faţã de regimul mediu multianual au persistat pe perioade lungi de timp.
Temperatura medie a aerului din timpul iernii - media pe ţarã
Figura 3. Media pe ţarã a temperaturii din timpul iernii (14 staţii) în perioada 1901-2007
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 3 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociatã).
Cele mai lungi intervale secetoase înregistrate în secolul XX au avut câte un an de culminaţie: 1904, 1946, 1990. Zona cea mai afectatã de seceta hidrologicã din România în ultimele decenii ale secolului XX şi începutul secolului XXI a fost sudul ţãrii, cu aspecte excesive pentru Oltenia. Analiza variaţiei multianuale a precipitaţiilor anuale pe teritoriul României indicã apariţia dupã anul 1980 a unei serii de ani secetoşi, datoratã diminuãrii cantitãţilor de precipitaţii, coroboratã cu tendinţa de creştere a temperaturii medii anuale, în special în Câmpia Românã şi în Podişul Bârladului. Diminuarea volumului de precipitaţii din ultimii ani a condus la scãderea exageratã a debitelor pe majoritatea râurilor ţãrii şi, în special, în sudul şi sud-estul României, în contextul unei acţiuni conjugate a unui complex de factori, şi anume: ● scãderea cantitãţilor anuale de precipitaţii dupã anul 1980; ● creşterea temperaturii medii anuale a aerului, care a determinat intensificarea evaporaţiei şi evapotranspiraţiei; ● scãderea nivelurilor apelor freatice din luncile şi terasele râurilor, cu implicaţii negative asupra alimentãrii acestora în sezoanele lipsite de precipitaţii; ● frecvenţa şi durata mare a fenomenelor de secare a râurilor cu bazine de recepţie mai mici de 500 kmp. Aceste rezultate confirmã una dintre concluziile AR4 al IPCC, conform cãreia s-a evidenţiat o creştere a frecvenţei şi intensitãţii fenomenelelor meteorologice extreme ca urmare a intensificãrii fenomenului de încãlzire globalã. Din analiza altor fenomene, cum ar fi cele din sezonul rece, s-a constatat o creştere semnificativã, în majoritatea regiunilor ţãrii, a frecvenţei anuale a zilelor cu brumã, fenomen cu influenţã negativã asupra culturilor agricole. Numãrul de zile cu strat de zãpadã a avut, de asemenea, o tendinţã de scãdere, în concordanţã cu tendinţa de încãlzire din timpul iernii. Scenarii privind schimbãrile climatice viitoare Schimbãrile în regimul climatic din România se încadreazã în contextul global, ţinându-se seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţatã în timpul verii, în timp ce în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţatã se aşteaptã în timpul iernii. Dupã estimãrile prezentate în AR4 al IPCC, în România se aşteaptã o creştere a temperaturii medii anuale faţã de perioada 1980-1990 similare întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului: ● între 0,5°C şi 1,5°C pentru perioada 2020-2029; ● între 2,0°C şi 5,0°C pentru perioada 2090-2099, în funcţie de scenariu (de exemplu, între 2,0°C şi 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scãzutã creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţatã creştere a temperaturii). Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozeazã pentru perioada 2090-2099 secete pronunţate în timpul verii în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţã de perioada 1980-1990 mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare. În cadrul unor colaborãri internaţionale, Administraţia Naţionalã de Meteorologie a realizat modele statistice de detaliere la scarã micã (la nivelul staţiilor meteorologice) a informaţiilor privind schimbãrile climatice rezultate din modelele globale. Rezultatele respective au fost ulterior comparate cu cele generate de modelele climatice regionale, realizându-se o mai bunã estimare a incertitudinilor. Astfel, s-au obţinut rezultate cu o certitudine mai mare privind creşterea precipitaţiilor de iarnã în vestul şi nord-vestul României cu 30-40 mm în perioada 2070-2099 faţã de perioada 1961-1990 (figura 4), în douã scenarii ale IPCC (A2 şi B2).
Figura 4. Schimbãri în cantitãţile de precipitaţii în timpul iernii în România obţinute din simulãrile realizate cu modelul ICTP RegCM, în condiţiile scenariilor IPCC A2 (a) şi B2 (b). (Sursa: Busuioc şi alţii, 2006)
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 4 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociatã).
Figura 5. Schimbãri în cantitatea de precipitaţii în timpul verii în România pentru perioada 2070-2099 (faţã de perioada 1961-1990) obţinute cu modelul RegCM, scenariul A2
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 5 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociatã).
În cazul temperaturilor extreme (media maximelor şi minimelor) pentru perioada 2070-2099 (faţã de perioada 1961-1990) s-au obţinut rezultate cu certitudine mai mare în urmãtoarele cazuri: ● media temperaturii minime de iarnã: creşteri mai mari în regiunea intracarpaticã (4,0°C - 6,0°C) şi mai scãzute în rest (3,0°C - 4,0°C) (figura 6); acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie pentru perioada 1961-2000: o încãlzire de 0,8-0,9°C în nord-estul şi nord-vestul ţãrii; ● media temperaturii maxime de varã: o creştere mai mare în sudul ţãrii (5,0°C - 6,0°C) faţã de 4,0°C - 5,0°C în nordul ţãrii; acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie: în luna iulie, în perioada 1961-2000, în centrul şi sudul Moldovei, s-a identificat o încãlzire cuprinsã între 1,6°C şi 1,9°C şi mult mai scãzutã în restul ţãrii (între 0,4°C şi 1,5°C).
Figura 6 (a). Schimbãri în temperatura minimã de iarnã în România pentru perioada 2070-2099 faţã de 1961-1990, obţinute prin proiecţia simulãrilor realizate cu modelul climatic global HadAM3H (realizat de Hadley Centre în condiţiile scenariului A2 IPCC); (b) tendinţa de creştere calculatã direct din observaţii în perioada 1961-2000.
-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 6 se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociatã).
2.3. Cercetãrile în domeniul scenariilor privind schimbãrile climatice în România În vederea adoptãrii celor mai bune mãsuri de adaptare este necesarã cunoaşterea cât mai exactã a posibilelor efecte ale schimbãrilor climatice asupra sectoarelor economice şi sociale. Avându-se în vedere cã pânã în prezent în România datele privind impactul schimbãrilor climatice au fost estimate cu un grad de exactitate redus şi nu au acoperit toate sectoarele economice şi sociale, se impune continuarea activitãţilor de cercetare, ţinându-se cont de urmãtoarele prioritãţi: ● determinarea zonelor de vulnerabilitate la producerea anumitor evenimente extreme şi a elementelor sistemelor naturale şi umane vulnerabile (populaţie, resurse de apã, plante, animale etc.); ● identificarea schimbãrilor climatice din România din datele de observaţie în perioada 1961-2007, la cea mai finã rezoluţie spaţialã posibilã, detaliat pe principalii parametri climatici şi diferite intervale de timp (anual, sezonier, lunar), incluzând şi indici ai evenimentelor extreme; ● dezvoltarea modelelor statistice de downscaling pentru proiectarea la scarã finã, la nivelul României, a efectelor schimbãrilor climatice globale, estimate cu diferite modele climatice globale disponibile şi diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de serã; ● proiectarea şi rularea de experimente numerice cu modele climatice regionale pe sisteme de calcul din România în vederea elaborãrii unor scenarii climatice la scarã finã în România, pe baza downscalingului fizic; ● estimarea scenariilor schimbãrilor climatice pentru România, folosindu-se informaţiile rezultate din modele de downscaling fizic şi statistic, disponibile pentru aria României, şi evaluarea incertitudinilor asociate acestor estimãri. Scenariile vor fi elaborate atât pentru starea medie, cât şi pentru diferite evenimente extreme; ● dezvoltarea studiilor de estimare a impactului schimbãrilor climatice asupra diferitelor sisteme socioeconomice şi evaluarea incertitudinilor asociate acestora. Impact şi vulnerabilitate Impactul schimbãrilor climatice depinde de vulnerabilitatea diferitelor sectoare economice, sociale şi de mediu. Sectoarele afectate de creşterea temperaturii şi modificarea regimului de precipitaţii, precum şi de manifestarea fenomenelor meteorologice extreme sunt: biodiversitatea, agricultura, resursele de apã, silvicultura, infrastructura, reprezentatã prin clãdiri şi construcţii, turismul, energia, industria, transportul, sãnãtatea şi activitãţile recreative. De asemenea, sunt afectate în mod indirect sectoare economice precum: industria alimentarã, prelucrarea lemnului, industria textilã, producţia de biomasã şi de energie regenerabilã. De exemplu, în sectorul energetic ar putea apãrea probleme mai ales la producerea de energie în hidrocentrale, ţinându-se cont de faptul cã sudul şi sud-estul Europei şi, implicit, România sunt mult mai expuse riscului de apariţie a secetei. Creşterea temperaturilor de iarnã va duce la o scãdere cu 6% - 8% a cererii de energie pentru încãlzire în perioada 2021-2050. În schimb, pânã în anul 2030, consumul de energie pe perioada verii ar putea creşte cu 28% din cauza temperaturilor ridicate. 3. Agricultura Consideraţii generale Atenuarea efectelor schimbãrilor climatice în agriculturã reprezintã un obiectiv prioritar în cadrul acţiunilor strategice de dezvoltare ale statelor membre UE. Caracterul interdisciplinar al acţiunilor implicã o abordare globalã prin identificarea şi corelarea activitãţilor de dezvoltare şi implementare a mãsurilor intra- şi intersectoriale cu cele de rãspuns la efectele schimbãrilor climatice. Producţia vegetalã variazã an de an, fiind influenţatã semnificativ de fluctuaţiile condiţiilor climatice şi în special de producerea evenimentelor meteorologice extreme. Variabilitatea climaticã influenţeazã toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilã rãmâne agricultura, iar impactul asupra acesteia este mai pregnant în prezent, deoarece schimbãrile şi variabilitatea climaticã se manifestã din ce în ce mai accentuat. La nivelul Europei Centrale şi de Est, scenariile prezintã o evidentã descreştere a precipitaţiilor, îndeosebi în anotimpul de varã, deci un deficit pluviometric care va afecta toate domeniile de activitate, în principal agricultura, populaţia şi ecosistemele. Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere şi prãşitoare, deficitul de apã din anotimpul de varã, care coincide cu perioada cerinţelor maxime de apã, determinând scãderi importante de producţie. În acest sens se impune o nouã reorientare în structura culturilor agricole, respectiv varietãţi cu o toleranţã ridicatã faţã de temperaturile ridicate şi stresul hidric generat de lipsa apei. Totodatã, se impun adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de apã, conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrãri minime reprezentând o nouã tendinţã de reorientare a cerinţelor privind calitatea şi conservarea resurselor de sol şi apã. De asemenea, descreşterea resurselor de apã cu 10-30%, în special în zonele deficitare, va accentua consecinţele lipsei de apã, efectele fiind amplificate de poluare şi tehnologii necorespunzãtoare. Efectele complexe ale schimbãrilor climatice asupra agriculturii fundamenteazã necesitatea procesului decizional privind reducerea riscurilor în vederea menţinerii standardelor adecvate ale recoltelor şi a favorizãrii agriculturii durabile. Astfel, variabilitatea şi schimbãrile climatice trebuie abordate prin prisma activitãţilor agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare şi al mãsurilor de adaptare. Prin intermediul proiectului european INTERREG IIIB CADSES: ACRETe - "Agriculture and Climate Change: how to Reduce Human Effects and Threats", cofinanţat de UE, în cadrul cãruia România a participat prin Administraţia Naţionalã de Meteorologie, a fost elaborat "Codul de atitudini pentru reducerea impactului schimbãrilor climatice în agriculturã", publicaţie care poate fi consideratã "Manualul fermierului european". Documentul cuprinde recomandãri privind adaptarea tehnologiilor agricole şi a tuturor activitãţilor specifice procesului de producţie agricolã la efectele schimbãrilor climatice, precum şi exemple de bune practici ce conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã. Oportunitãţi: În sectorul culturii plantelor de câmp, selecţia varietãţilor cultivate include în principal corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţã al genotipurilor (soiuri/hibrizi) faţã de condiţiile limitative de vegetaţie (secetã, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger etc.). Avantajele pentru reducerea efectelor condiţiilor limitative de vegetaţie şi conservarea solului: ● gestionarea eficientã a resurselor de apã în agriculturã, respectiv o mai bunã utilizare a rezervelor de umiditate din sol pe tot parcursul sezonului de vegetaţie, inclusiv alegerea perioadelor de semãnat în funcţie de gradul de aprovizionare cu apã a solurilor, precum şi un consum redus de energie prin aplicarea irigaţiilor; ● reducerea costurilor de producţie prin alegerea unui sistem alternativ de lucrãri ale solului şi de întreţinere specializat în combaterea buruienilor, bolilor şi dãunãtorilor; ● scãderea riscului de apariţie a bolilor, precum şi o utilizare eficientã a fungicidelor; ● scãderea emisiilor de CO(2) şi creşterea producţiei şi a masei vegetale. Succesiunea culturilor în timp şi spaţiu reprezintã modalitãţi eficiente pentru fiecare utilizator agricol în protejarea potenţialului productiv al solului şi, implicit, asigurarea unor producţii constante. Oportunitãţile în stabilirea unui sistem de management durabil în structura culturilor şi alegerea asolamentului includ: ● adaptabilitatea genotipurilor la potenţialul zonelor ecologice; ● efecte directe asupra proprietãţilor fizice (structura şi stabilitatea structuralã), chimice (conţinutul de elemente nutritive) şi biologice (cantitatea de materie organicã) ale solului; ● reducerea riscului de transmitere a bolilor şi dãunatorilor sau dezvoltarea buruienilor; ● protejarea solurilor împotriva eroziunii, scurgerii la suprafaţã şi formarea crustei; ● scãderea gradului de eroziune şi menţinerea producţiilor agricole la valori constante; ● utilizarea eficientã a nutrienţilor pentru plante; ● gestiunea terenurilor agricole prin utilizarea unui sistem de rotaţie, pãstrarea unui echilibru privind ponderea culturilor permanente în raport cu cele anuale; ● prevenirea poluãrii apelor prin şiroire şi percolarea apei în afara zonelor strãbãtute de sistemul radicular al plantelor, în cazul culturilor irigate. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● selecţia varietãţilor cultivate prin corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţã al genotipurilor faţã de condiţiile limitative de vegetaţie (secetã, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger etc.); ● administrarea culturilor şi utilizarea raţionalã a terenului sunt mãsuri obligatorii pentru pãstrarea potenţialului producţiei, menţinându-se în acelaşi timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului şi climei; ● cultivarea unui numãr mai mare de varietãţi/genotipuri, respectiv soiuri/hibrizi, în fiecare an agricol, cu perioada de vegetaţie diferitã, pentru o mai bunã valorificare a condiţiilor climatice, îndeosebi regimul de umiditate şi eşalonarea lucrãrilor agricole; ● alegerea de genotipuri rezistente la condiţiile limitative de vegetaţie, cu o toleranţã ridicatã la "arşiţã", secetã şi excese de umiditate; ● selectarea unor varietãţi de plante cu rezistenţã naturalã la boli specifice determinate de agenţii patogeni; ● la nivelul fermelor, se recomandã practicarea asolamentului şi stabilirea unei structuri de culturi care sã includã cel puţin 3 grupe de plante, respectiv cereale pãioase 33%, prãşitoare-plante tehnice 33% şi leguminoase 33%. În producţia vegetalã se pot utiliza urmãtoarele tipuri de asolamente: agricole, furajere, speciale şi mixte. Principiile de bazã în aplicarea mãsurilor de adaptare se bazeazã pe: ● folosirea de soiuri/hibrizi de plante bine adaptate condiţiilor pedoclimatice; ● practicarea asolamentului de câmp în cultura mare, pentru producerea de materie primã în industria agroalimentarã, textilã, chimicã etc.; ● policultura, în scopul utilizãrii eficiente a spaţiului agricol şi creşterii biodiversitãţii; ● organizarea de asolamente cu îngrãşãminte verzi, în scopul ameliorãrii proprietãţilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor degradate. În structura culturilor, alegerea soiurilor/hibrizilor se bazeazã pe adaptabilitatea acestora faţã de condiţiile pedoclimatice specifice zonei, în corelaţie şi cu cerinţele de piaţã. În ceea ce priveşte relieful, cunoaşterea adâncimii apei freatice şi a celor de suprafaţã asigurã prevenirea riscurilor de poluare ca urmare a tehnologiilor aplicate. De asemenea, trebuie luatã în considerare mãrimea pantelor pentru efectuarea lucrãrilor solului, în special arãtura, pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solurilor ca urmare a eroziunii datorate apei. ● utilizarea unor soiuri/hibrizi adaptate sistemului de rotaţie a culturilor în fermã; ● folosirea culturilor mixte, culturi intercalate, culturi permanente, culturi duble pe aceleaşi parcele sau în cadrul fermei pentru creşterea biodiversitãţii. Agricultura prin irigaţii se bazeazã pe distribuirea artificialã a apei în terenul agricol pentru înfiinţarea culturilor şi asigurarea creşterii plantelor agricole. Alegerea sistemului de irigaţie conform cu necesitãţile şi condiţiile locale privind suprafaţa, tipul de culturã şi însuşirile solului reprezintã cerinţele de bazã într-un sistem de management agricol durabil, ţinându-se seama de urmãtoarele aspecte: ● sistemul propriu de irigaţie trebuie adaptat la suprafaţa cultivatã şi resursele financiare, condiţionat de existenţa în imediata apropiere a unui lac sau râu cu apã permanentã şi, mai ales, de existenţa la adâncimea de 5-10 m a unui strat permanent de apã freaticã ce poate fi adusã la suprafaţã printr-un puţ şi o micã staţie de pompare; ● cunoaşterea proprietãţilor solului, precum capacitatea solului de a reţine apa şi adâncimea pânã la care ajung rãdãcinile plantelor; ● monitorizarea tuturor aspectelor legate de organizare înainte de aplicarea irigaţiilor, în timpul şi dupã administrarea normei de udare, respectiv alegerea momentului aplicãrii, verificarea circuitului apei prin mãsurarea performanţei şi uniformitãţii aplicãrii; ● utilizarea mai multor mecanisme de monitorizare pentru planificarea irigaţiilor, cel mai des folosite incluzând mãsurarea umiditãţii solului, observaţii privind starea plantelor şi testarea tuburilor de dren dupã irigaţii, în vederea efectuãrii modificãrilor necesare pentru urmãtoarea udare; ● stabilirea unui program de control al irigaţiilor, actualele tehnologii având posibilitatea programãrii automate pe baza analizei unor probe sau unui set de probe de sol. Direcţiile principale pentru revitalizarea sectorului de irigaţii, ca o primã mãsurã pentru reducerea efectelor secetei, sunt urmãtoarele: ● elaborarea unui studiu complex privind prioritizarea reabilitãrii amenajãrilor de îmbunãtãţiri funciare şi a sectorului de irigaţii; ● reabilitarea staţiilor de pompare din amenajãrile de irigaţii declarate de utilitate publicã, în vederea reducerii consumurilor energetice şi creşterii randamentelor hidraulice; ● impermeabilizarea unor canale de transport, aducţiune şi de distribuţie a apei în amenajãrile de irigaţii; adaptarea schemelor hidrotehnice ale sistemelor de irigaţii la noile condiţii de funcţionare şi stabilirea suprafeţelor ce pot fi declarate de utilitate publicã, în vederea funcţionãrii optime a acestora; ● accelerarea transferului în folosinţã sau în proprietate al infrastructurii din amenajãrile interioare de irigaţii cãtre federaţii sau organizaţii ale utilizatorilor de apã pentru irigaţii; ● continuarea subvenţionãrii irigaţiilor pentru încurajarea exploatãrii amenajãrilor de irigaţii ce asigurã potenţial economic mare; ● finalizarea implementãrii proiectului "Reforma şi reabilitarea sectorului de irigaţii" finanţat de Banca Mondialã. Activitãţile specifice procesului de adaptare în domeniul zootehnic se referã la fondul de gene, mãsuri specifice de elaborare a dietei, pãşunatul şi adãpostirea animalelor, precum şi la tehnici de depozitare a îngrãşãmintelor. Astfel, emisiile de gaze cu efect de serã din sectorul creşterii animalelor pot fi reduse semnificativ prin îmbunãtãţirea geneticã, prin analizarea potenţialului genetic din rase de animale selectate, printr-un echilibru corespunzãtor între energie şi proteinele din dietã, prin construirea unor adãposturi corespunzãtoare şi a unor depozite de îngrãşãminte potrivite. Introducerea unor sisteme corespunzãtoare de pãşunat la ferme poate contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã. Pentru sectorul zootehnic, codul bunelor practici în agriculturã recomandã: ● platforme de stocare a gunoiului de grajd mari, etanşeizate şi dotate corespunzãtor; ● depozitarea gunoiului de grajd în locuri rãcoroase şi umbroase; ● acoperirea bazinelor cu reziduuri lichide pentru reducerea emisiilor de amoniac în atmosferã, prin utilizarea de prelate impermeabile; ● asigurarea cantitãţilor corespunzãtoare de gunoi de grajd în cadrul fermelor specializate în colectarea şi prelucrarea acestuia; ● construirea unor instalaţii pentru captarea biogazului, rezultând în reducerea emisiilor de metan, iar energia obţinutã este utilizatã în scopul reducerii combustibililor fosili; ● pãşunatul în aer liber faţã de creşterea în sisteme cu adãposturi; ● educaţia, creşterea gradului de conştientizare în rândul fermierilor asupra consecinţelor determinate de efectele schimbãrilor climatice; ● revizuirea continuã a strategiilor din agriculturã, pentru a se asigura flexibilitatea acestora în relaţie cu efectele schimbãrilor climatice şi mãsurile de adaptare. Încãlzirea globalã şi perspectiva epuizãrii surselor de energie convenţionalã au impus o nouã abordare prin introducerea biocombustibililor în scopul scãderii emisiilor poluante şi reducerii dioxidului de carbon din atmosferã. De aceea, utilizarea pe o scarã cât mai largã a surselor alternative va determina trecerea treptatã de la combustibili fosili la sursele de energie regenerabilã, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de serã. Pentru gestionarea eficientã a surselor de energie regenerabilã se recomandã: ● creşterea biodiversitãţii în cadrul fermelor prin introducerea de noi culturi; ● cultivarea de erbacee anuale sau perene cu valoare energeticã ridicatã (trestie, plantele ierboase de genul pirului, sorgului etc.); ● colectarea, stocarea şi utilizarea materialelor organice reziduale din agriculturã, industria alimentarã şi ferme cu un conţinut ridicat de proteine (dejecţii lichide, ape menajere şi reziduale, resturi de nutreţ, resturi de culturã, resturi de la abatoare); ● creşterea ponderii culturilor destinate producerii biogazului, cum ar fi porumbul, sfecla de zahãr, rapiţa etc., care se pot cultiva ca materie primã pentru fabricile de biogaz; ● instalarea de panouri solare pentru încãlzirea apei şi a incintelor. 4. Biodiversitate Diversitatea biologicã, noţiunea prin care este definitã întreaga diversitate de expresie a vieţii pe Pãmânt, se confruntã în prezent cu unul dintre cele mai complexe fenomene: încãlzirea globalã. Evoluţia ecosistemelor de mii de ani, consecinţã directã a echilibrului cvasistabil dintre diferitele specii componente şi între acestea şi factorii abiotici, poate fi puternic afectatã de impactul direct al schimbãrilor climatice asupra acestora. Indirect, aceasta poate fi afectatã prin relaţia dintre speciile care urmeazã sã defineascã noii termeni de referinţã ai ecosistemului în formare, în particular legat de corespondenţa directã dintre specii şi factorii abiotici (temperaturã, umiditate, regim hidric, pH, concentraţia O(2), concentraţia altor gaze solvite, structura solului etc.). În prezent, pe teritoriul României au fost identificate circa 3.700 de specii de plante, dintre care 23 sunt declarate monumente ale naturii, 74 sunt specii extincte, 39 de specii periclitate, 171 de specii vulnerabile şi 1.253 sunt specii rare. În ceea ce priveşte animalele, a fost identificat un numãr de 33.792 de specii de animale, dintre care 33.085 de nevertebrate şi 707 vertebrate. Impactul schimbãrilor climatice asupra biodiversitãţii unui teritoriu implicã analiza impactului asupra tuturor ecosistemelor existente pe teritoriul respectiv şi a relaţiilor dintre acestea, iar acest impact se suprapune peste presiunile exercitate deja în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor şi poluarea factorilor de mediu. Perturbarea factorilor de mediu într-o manierã drasticã are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacitãţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacitãţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversitãţii la nivel local şi cu impact la nivel general. Pentru a preîntâmpina acest declin al biodiversitãţii la nivel naţional, ca parte integrantã a diversitãţii biologice la nivel global, trebuie luate în considerare ameninţãrile, oportunitãţile, recomandãrile şi mãsurile de adaptare în acest sens. Activitãţi cum ar fi defrişarea şi supraexploatarea pãşunatului pot conduce la exacerbarea efectelor schimbãrilor climatice. În anumite ţãri, tot mai mulţi oameni, în special cei cu venituri scãzute, vor fi constrânşi sã locuiascã în regiuni marginalizate (lunci inundabile, versanţi expuşi la torenţi, regiuni aride şi semiaride), expunându-se astfel din plin efectelor schimbãrilor climatice. Astfel, efectele schimbãrilor climatice pot atrage chiar dispariţia anumitor specii reprezentate de o singurã populaţie sau de foarte puţine populaţii şi care ocupã nişe ecologice deosebit de restrânse pe de o parte, dar şi deosebit de vulnerabile la aceste efecte. Realitãţile de mai sus au consecinţe deosebit de grave nu numai asupra conservãrii diversitãţii biologice, dar indirect asupra capacitãţii de supravieţuire a civilizaţiei umane, ştiut fiind faptul cã serviciile şi produsele diversitãţii biologice stau la baza supravieţuirii acesteia. Altfel spus, civilizaţia umanã este parte a sistemelor ecologice globale, iar pierderea echilibrului funcţional al acesteia afecteazã direct dezvoltarea în continuare a civilizaţiei umane. Ameninţãri: ● modificãri de comportament ale speciilor, ca urmare a stresului indus asupra capacitãţii acestora de adaptare (reducerea perioadei de hibernare a animalelor, afectarea fiziologiei comportamentale a animalelor ca urmare a stresului hidric, termic sau determinat de radiaţiile solare manifestat chiar ca migraţii eratice, imposibilitatea asigurãrii regimului de transpiraţie la nivele fiziologice normale, influenţe negative ireversibile asupra speciilor migratoare, dezechilibre ale evapotranspiraţiei plantelor, modificãri esenţiale ale rizosferei plantelor, care pot conduce la dispariţia acestora); ● modificarea distribuţiei şi compoziţiei habitatelor ca urmare a modificãrii componenţei speciilor; ● creşterea numãrului de specii exotice la nivelul habitatelor naturale actuale şi creşterea potenţialului ca acestea sã devinã invazive, ca urmare a descoperirii fie a condiţiilor prielnice, fie a unor "goluri ecologice" prin dispariţia unor specii indigene; ● modificarea distribuţiei ecosistemelor specifice zonelor umede, cu posibilã restrângere pânã la dispariţie a acestora; ● modificãri ale ecosistemelor acvatice de apã dulce şi marine generate de încãlzirea apei, dar şi de ridicarea probabilã a nivelului mãrii la nivel global; ● creşterea riscului de diminuare a biodiversitãţii prin dispariţia unor specii de florã şi faunã, din cauza diminuãrii capacitãţilor de adaptare şi supravieţuire, precum şi a posibilitãţilor de transformare în specii mai rezistente la noile condiţii climatice. Oportunitãţi: ● în condiţiile apariţiei efectelor schimbãrilor climatice, toate speciile vor fi drastic testate în ceea ce priveşte abilitãţile acestora de adaptare, iar gãsirea resurselor genetice la nivel populaţional constituie baza pentru generarea de noi specii. Astfel, se poate preconiza apariţia de specii noi la scarã globalã, dar şi naţionalã, care vor avea capacitatea adaptativã deosebit de puternicã pentru a rezista la variaţii termice deosebite sau la condiţii de ariditate crescutã şi precipitaţii limitate. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● stabilirea unui sistem naţional de monitorizare a speciilor ameninţate, realizat cu sprijin financiar public şi privat, prin programe naţionale şi prin participarea societãţii civile, ca urmare a activitãţilor de cercetare; ● evaluarea sistemului de monitorizare în vederea determinãrii eficienţei acestuia în concordanţã cu evoluţia efectelor schimbãrilor climatice şi identificarea oportunitãţilor de modificare a acestuia; ● extinderea utilizãrii datelor obţinute din procesul de monitorizare, prin adaptarea rezultatelor obţinute utilizându-se modelarea matematicã; ● elaborarea planurilor speciale de management al habitatelor naturale în vederea prevenirii şi împiedicãrii procesului de degradare a acestor habitate ca urmare a impactului schimbãrilor climatice; ● reducerea presiunilor suplimentare care afecteazã speciile vulnerabile; ● reducerea activitãţilor agricole în zonele direct afectate şi implementarea de mãsuri corespunzãtoare de protecţie a habitatelor naturale şi seminaturale existente în apropierea suprafeţelor agricole, incluzând identificarea de mãsuri compensatorii necesare supravieţuirii populaţiei afectate; ● reducerea impactului generat de activitãţile industriale asupra pânzei de apã freaticã şi a calitãţii aerului, prin izolare cu perdele forestiere; ● creşterea suprafeţelor împãdurite prin refacerea celor degradate şi prin crearea altora în zone favorabile; ● realizarea de studii privind evaluarea vulnerabilitãţii diferitelor ecosisteme/specii la efectele schimbãrilor climatice. 5. Resurse de apã Totalul resurselor de apã din râurile interioare, constituite în 15 mari bazine hidrografice, este în medie multianulã de circa 40.000 milioane mc. La acestea se mai adaugã Dunãrea care, la intrarea în ţarã, are un aport de apã de 175.000 milioane mc, iar 97,8% din reţeaua hidrograficã a României este cuprinsã în bazinul fluviului Dunãrea. Pe teritoriul României sunt în funcţiune un numãr de circa 400 de lacuri de acumulare importante care duc la totalizarea unui volum util de 6.300 milioane mc. La acest volum trebuie adãugatã resursa socioeconomicã de apã subteranã care este de 850 milioane mc şi astfel resursa socioeconomicã totalã este de 7.150 milioane mc. În prezent, existã în funcţiune numeroase lucrãri de protecţie a populaţiei şi a bunurilor, concretizate în principal prin: ● construcţii de diguri, a cãror lungime desfãşuratã mãsoarã 9.920 km; ● regularizãri de albii însumând 6.300 km; ● 217 lacuri de acumulare nepermanente, amplasate în toate bazinele şi spaţiile hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a viiturilor de 893 milioane m3; ● 1.232 de lacuri de acumulare permanente care dispun de volumele necesare satisfacerii cerinţelor de apã ale folosinţelor şi de volume pentru atenuarea viiturilor însumând 2.017 milioane mc. Repartizarea neuniformã a resurselor de apã pe teritoriul ţãrii, gradul insuficient de regularizare a debitelor pe cursurile de apã, poluarea semnificativã a unor râuri interioare reprezintã principalii factori care determinã ca zone importante ale ţãrii sã nu dispunã de surse suficiente de alimentare cu apã în tot cursul anului, mai ales în perioadele de secetã sau în iernile cu temperaturi scãzute. O caracteristicã foarte importantã a resurselor de apã de suprafaţã ale României o reprezintã variabilitatea pronunţatã a regimului hidrologic de la un an la altul. Astfel, în perioada 1881-2000, de când existã observaţii sistematice asupra vremii şi apelor, au fost înregistrate în România 4 perioade secetoase importante (1894-1905, 1918-1920, 1942-1953, 1982-2000), 3 perioade ploioase (1881-1893, 1931-1941, 1969-1981) şi douã perioade normale (1906-1917, 1954-1968). Menţionãm cã ultima perioadã secetoasã s-a manifestat în special în sudul şi estul ţãrii. Lungimea perioadelor secetoase a crescut de la 12-13 ani, în trecut, la 22 de ani în perioada 1982-2003 datoritã schimbãrilor climatice. România s-a confruntat în ultima perioadã cu fenomene extreme: ● în anul 2005 - inundaţii istorice pe râurile interioare, care au condus la pierderea a 76 de vieţi omeneşti şi pagube materiale în valoare de 6 miliarde lei; ● în anul 2006 - inundaţii istorice pe sectorul românesc al fluviului Dunãrea, care au condus la pagube materiale în valoare de 746 milioane lei; ● în anul 2007 - cea mai gravã secetã din ultimii 60 de ani. Deşi în ultimii 40-50 de ani s-au mai produs viituri importante în majoritatea bazinelor hidrografice, niciodatã în ultimii 100 de ani viiturile nu s-au întins pe o duratã atât de mare de timp (din februarie şi pânã în septembrie) şi pe un areal atât de mare faţã de anul 2005. În bazinul râului Trotuş viitura produsã în luna iulie 2005 a atins valori excepţionale, debitul maxim şi volumul viiturii având valorile cele mai mari din tot şirul de mãsurãtori existent. Pe râurile Putna şi Râmnicu Sãrat s-au produs cele mai mari viituri înregistrate în decursul timpului. Viitura de pe râul Ialomiţa este a doua mare viiturã, dupã cea produsã în anul 1975, iar cea înregistratã pe râul Cricovul Sãrat este cea mai mare din şirul cronologic de date înregistrate. Viitura din aprilie-mai 2006 de pe Dunãre reprezintã cea mai importantã viiturã produsã în perioada de observaţii 1840-2006, debitul maxim în secţiunea Baziaş a fost de 15.800 mc/s faţã de cel mai mare înregistrat pânã în prezent în anul 1895, de 15.082 mc/s. În ultimii 166 de ani se remarcã o tendinţã de creştere a debitelor maxime pe Dunãre la Baziaş cu 1.200 mc/s datoritã, în principal, schimbãrilor climatice şi îndiguirii în amonte a Dunãrii şi a afluenţilor. Acest debit suplimentar conduce la supraînãlţãri ale nivelului apei cu 40-50 cm pe tot sectorul românesc al Dunãrii, ceea ce implicã costuri suplimentare pentru a asigura acelaşi grad de protecţie împotriva viiturilor, a cetãţenilor şi bunurilor acestora. La nivel naţional, au fost iniţiate acţiuni concrete în vederea creşterii capacitãţii de a acţiona, în special în problema inundaţiilor, dar şi în general, asupra fenomenelor meteorologice periculoase. Astfel, sistemul meteorologic naţional a fost modernizat, iar sistemul hidrologic este în curs de modernizare (SIMIN, WATMAN şi DESWAT). Ca urmare a inundaţiilor catastrofale înregistrate, la sfârşitul anului 2005 a fost elaboratã Strategia naţionalã de management al riscului la inundaţii, în care sunt stabilite atribuţiile ce revin fiecãrei structuri implicate în gestionarea riscului la inundaţii, structurate pe acţiuni şi mãsuri preventive, de intervenţie operativã, precum şi cele pentru reabilitarea şi revenirea la starea de normalitate. S-a demonstrat astfel cã vechile modele nu mai sunt de actualitate în noile condiţii climatice, iar o parte dintre lucrãrile de protecţie existente nu mai sunt eficiente, deoarece condiţiile de mediu s-au schimbat dramatic. Strategia are drept scop reducerea impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvatã şi printr-o politicã care sã corespundã standardelor şi aşteptãrilor comunitãţilor umane, în condiţiile protecţiei mediului. Pentru a creşte eficienţa privind managementul inundaţiilor la nivel local, au fost elaborate Manualul prefectului pentru managementul situaţiilor de urgenţã în caz de inundaţii, precum şi Manualul primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţã în caz de inundaţii. De asemenea, sunt stabilite la nivel naţional, regional şi local procedurile necesare gestionãrii situaţiilor de urgenţã generate de secetã hidrologicã. Dintre acestea enumerãm: ● Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţã generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluãri accidentale, în care sunt stabilite mãsurile ce trebuie luate de cãtre toţi deţinãtorii pentru funcţionarea la capacitate a sistemelor de irigaţii în perioadele cu secetã prelungitã, precum şi pentru adaptarea instalaţiilor de aducţiune a sistemelor de irigaţii cu alimentare din Dunãre, pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de secetã hidrologicã; ● planurile bazinale de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare, întocmite pentru fiecare dintre cele 11 bazine hidrografice de pe teritoriul României, reactualizate, completate şi aprobate în anul 2006; ● regulamentele de exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare la ape mici, întocmite de fiecare deţinãtor şi reactualizate în anul 2006. Seceta severã înregistratã în anul 2007 a determinat luarea de mãsuri urgente pentru gestionarea situaţiilor generate de secetã (alocarea de fonduri pentru realizarea de foraje de mare adâncime). Totodatã, a fost iniţiatã elaborarea Strategiei naţionale pentru reducerea efectelor secetei pe termen lung. În vederea îmbunãtãţirii capacitãţii de intervenţie în cazul inundaţiilor şi secetei a caror frecvenţa a crescut faţa de perioada standard de referinţa pentru analiza caracteristicilor climatice (1960-1990), se deruleazã un proiect privind Diminuarea riscurilor în cazul producerii calamitãţilor naturale şi pregãtirea pentru situaţii de urgenţã, cu sprijinul Bãncii Mondiale, care urmareşte: - reabilitarea şi mãrirea gradului de siguranţã a infrastructurii de apãrare împotriva inundaţiilor de pe 9 râuri major afectate de viituri; - reabilitarea apãrãrilor de inundaţii la 3 incinte de pe fluviul Dunãrea; - mãrirea gradului de siguranţã a 13 baraje mari. Aceste lucrari cu rol de aparare ce vor fi puse în siguranţa sunt proiectate ţinându-se cont de variabilitatea parametrilor hidrologici, afectaţi de schimbarile climatice. De asemenea, s-a elaborat studiul privind "Redimensionarea din punct de vedere ecologic şi economic a Luncii Dunãrii din România". Studiul complex privind redimensionarea ecologicã şi economicã în sectorul românesc al Luncii Dunãrii reprezintã un instrument pentru coordonarea strategicã, la nivelul întregului sector românesc al Dunãrii, a lucrãrilor de investiţii pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor, precum şi a viitoarelor mãsuri de dezvoltare economicã, constituite în Programul de redimensionare ecologicã şi economicã pentru aceastã zonã. Noua strategie de amenajare a râurilor are o abordare ecosistemicã, pornind de la faptul cã râurile sunt ecosisteme complexe, care depind de regimul cursurilor de apã în care debitele, transportul sedimentelor, temperatura apei şi alte variabile au un rol bine definit. În cazul producerii unor modificãri ale acestor variabile faţã de valorile existente în mod natural, echilibrul ecologic este afectat, fapt ce conduce la o restructurare a biocenozelor, respectiv pierderea de specii, înlocuirea unor specii valoroase cu altele mai puţin valoroase. Ca urmare a acestui fapt, amenajarea râurilor prin lucrãri hidrotehnice trebuie sã aibã ca obiectiv menţinerea în timp şi spaţiu a integralitãţii şi a echilibrului ecologic al ecosistemelor acvatice, respectiv a cursurilor de apã. În locul încorsetãrii râurilor între diguri, soluţie adoptatã de regulã pânã în prezent, noul concept "mai mult spaţiu pentru râuri" ilustreazã strategia dominantã în prezent în UE, prin care se susţine necesitatea redãrii luncilor inundabile, pentru ca acestea sã dreneze corespunzãtor viiturile. Gospodarirea durabila cantitativa şi calitativa a apelor, managementul catastrofelor naturale generate de prezenţa în exces sau de lipsa apei, conservarea biodiversitaţii mediului acvatic se realizeaza prin planuri directoare realizate la nivelul bazinelor hidrografice. Potrivit Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile şi completarile ulterioare, se elaboreaza scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice, pânã cel târziu la data de 22 decembrie 2009, pentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare a bazinului hidrografic în vederea gospodãririi durabile, unitare, echilibrate şi complexe a resurselor de apa, a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea zonelor umede. Schema directoare de amenajare şi management a bazinului hidrografic este instrumentul de planificare în domeniul apelor pe bazinul hidrografic şi este alcãtuita din doua parţi: Planul de amenajare a bazinului hidrografic (PABH) şi Planul de management al bazinului hidrografic (PMBH). Acesta planificare este adecvata noilor condiţii induse de schimbarile climatice. Schemele directoare fixeaza într-o maniera generala şi armonioasa obiectivele de calitate şi cantitate a apelor, urmarind sa se asigure: ● o stare buna a apelor de suprafaţa sau, pentru corpurile de apa artificiale ori puternic modificate, un bun potenţial ecologic şi o stare chimica buna a apelor de suprafaţa; ● o stare chimica buna şi un echilibru între cantitatea prelevata şi reîncãrcarea apelor pentru toate resursele de apa subterana; ● realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producţia de apa destinata consumului uman. Schimbãrile climatice au contribuit, alãturi de alte fenomene, la creşterea cu 34 cm a nivelului Mãrii Negre în perioada 1860-2004. Reabilitarea şi protecţia zonei costiere constituie la momentul actual o problemã prioritarã pentru România. În acest sens, Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile, Administraţia Naţionalã "Apele Române", cu sprijinul Agenţiei Japoneze de Cooperare Internaţionalã - JICA, au iniţiat proiectul "Studiu privind protecţia şi reabilitarea pãrţii sudice a litoralului românesc al Mãrii Negre". Studiul a avut ca obiective: elaborarea unui plan de protecţie a pãrţii sudice a litoralului românesc, realizarea unor acţiuni preliminare pentru promovarea unor proiecte şi transferul de cunoştinţe şi tehnologii în domeniul protecţiei şi gestionãrii zonei costiere cãtre partea românã. Pentru atingerea obiectivelor mai sus menţionate, studiile au inclus aspecte legate de situaţia evaluãrii în teren, împãrţirea zonei costiere în subsectoare, modificãrile ţãrmului şi cauzele eroziunii plajelor, precum şi o simulare a tendinţei viitoare de modificare a liniei ţãrmului. În urma evaluãrii rezultatelor au fost alese douã zone prioritare - Eforie Nord şi Mamaia Sud, unde s-au efectuat lucrãri de reabilitare a zonei costiere, precum şi lucrãri de protecţie împotriva eroziunii, care prevãd şi acţiuni de înnisipare. Pe baza rezultatelor obţinute s-a elaborat planul de protecţie costierã, ce constã în proiectarea preliminarã a lucrãrilor de protecţie necesare, cu an-ţintã 2015, evaluarea mãsurilor de protecţie, selectarea mãsurilor de protecţie cu costuri estimative, operare/întreţinere/plan de management, plan de îmbunãtãţire în cadrul instituţional şi legal, evaluarea strategicã a planului de protecţie costierã. Rezultatele studiului constituie un suport documentar şi tehnic valoros pentru continuarea lucrãrilor de reabilitare şi protecţie a zonei costiere, precum şi pentru identificarea zonelor costiere vulnerabile la efectele schimbãrilor climatice. În ceea ce priveşte impactul schimbãrilor climatice asupra sistemelor de alimentare cu apã şi canalizare, au fost identificate douã aspecte majore: ● iernile mai calde şi mai scurte conduc la scãderea volumului de zãpadã sezonierã şi la topirea timpurie a zãpezii şi în ritm crescut; ● verile cu temperaturi extreme şi secetoase genereazã reducerea cantitativã şi calitativã a resurselor de apã şi creşterea cererii de apã. Excesul de apã (inundaţii) are ca efect creşterea rapidã a cantitãţii suspensiilor în sursa de apã, cu consecinţe asupra procesului de tratare; de asemenea, apar probleme datoritã lipsei capacitãţii de preluare a reţelei de canalizare, precum şi afectarea procesului de epurare. Creşterea nivelului de risc asociat schimbãrilor climatice conduce la urmãtoarele efecte: - în sistemele de alimentare cu apã: ● afectarea nivelului de calitate; ● creşterea incidenţei îmbolnãvirilor; ● costuri de operare neprevãzute; - în sistemele de canalizare/epurare: ● inundarea proprietãţilor; ● creşterea concentraţiilor poluanţilor; ● acumularea gazelor rezultate din fermentare în conducte; ● influenţa ploilor de scurtã duratã cu intensitate mare. Ameninţãri: ● creşterea evapotranspiraţiei, în special, în lunile de varã, datoritã creşterii temperaturii aerului conducând la reducerea medie a regimului de scurgere a râurilor cu 10-20%; ● reducerea grosimii şi duratei stratului de zãpadã din cauza creşterii temperaturii aerului în timpul iernii; ● scãderea umiditãţii solului conduce la reducerea la minimum a scurgerilor (vara şi toamna), contribuind la creşterea frecvenţei poluãrii şi restricţiilor alimentãrii cu apã; ● temperaturile crescute pot afecta calitatea apei din râuri şi acumulãri (scãderea oxigenului dizolvat şi înfloririle algale, eutrofizarea pot afecta populaţiile de peşti); ● reducerea debitelor râurilor poate crea probleme privind asigurarea folosinţelor, capacitatea de autoepurare a râurilor, ecologia acvaticã şi recreere; ● în verile secetoase pot apãrea probleme privind asigurarea debitului salubru; ● modificãri privind alimentarea apelor subterane şi a acviferelor; ● creşterea numãrului de boli asociate apei; ● creşterea pagubelor produse de inundaţii şi secete. Oportunitãţi: ● reducerea inundaţiilor mixte de primãvarã (zãpadã şi ploaie) prin desincronizarea topirii zãpezii de fenomenul ploilor; ● adaptarea dezvoltãrii viitoare la condiţiile de risc la inundaţii. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● realizarea harţilor de hazard şi risc la inundaţii pe marile bazine hidrografice, sub coordonarea Ministerului Mediului şi Dezvoltãrii Durabile (MMDD), şi detalierea de catre administraţia locala a harţilor riscului la inundaţii la nivelul localitaţilor, cu prioritate în zonele cu risc ridicat, identificate pe harţile efectuate la nivelul bazinelor hidrografice; ● includerea harţilor de risc în planurile de dezvoltare regionala, în planurile de urbanism generale (PUG) şi în cele zonale (PUZ); ● adoptarea unor normative de amplasare a construcţiilor în zonele inundabile; ● adoptarea unor normative de construire a obiectivelor din zonele cu risc moderat la inundare, care sa asigure, pe de o parte, siguranţa acestora la evenimentele mai intense aparute ca urmare a schimbarilor climatice; ● dezvoltarea de noi studii necesare fundamentãrii mãsurilor de adaptare în domeniul evaluãrii resurselor de apã; ● reevaluarea resurselor de apã pe bazine şi subbazine hidrografice în condiţiile schimbãrilor climatice; ● analiza influenţei schimbãrilor climatice asupra debitelor maxime ale cursurilor de apã; ● evaluarea cerinţelor de apã ale principalelor culturi agricole din România în condiţiile schimbãrilor climatice; ● evaluarea cerinţelor de apã ale principalelor folosinţe (alimentarea cu apã potabilã, apã industrialã, apã pentru zootehnie, pisciculturã etc.) în condiţiile schimbãrilor climatice; ● pregãtirea de studii pentru determinarea vulnerabilitãţii resurselor de apã la schimbãrile climatice pentru fiecare bazin hidrografic cu suprafaţa mai mare de 1.000 km2, din care sã rezulte mãsurile de adaptare necesare. Mãsuri de adaptare pentru asigurarea disponibilului de apã la sursã: ● realizarea de noi infrastructuri de transformare a resurselor hidrologice în resurse socioeconomice (noi lacuri de acumulare, noi derivaţii interbazinale etc.); ● modificarea infrastructurilor existente pentru a putea regulariza debitele lichide a cãror distribuţie în timp se modificã ca urmare a schimbãrilor climatice (supraînãlţarea unor baraje, reechiparea cu noi uvraje etc.); ● proiectarea şi implementarea unor soluţii pentru colectarea şi utilizarea apei din precipitaţii; ● extinderea soluţiilor de reîncãrcare cu apã a straturilor freatice; ● realizarea de rezervoare de apã fãrã baraje (cu nivelul apei sub nivelul terenului); ● trecerea pe scarã largã la gestionarea în comun de cãtre mai multe ţãri a resurselor de apã din zonele mai bogate în resurse de apã ale Europei. Mãsuri de adaptare la folosinţele de apã (utilizatori): ● utilizarea mai eficientã şi conservarea apei prin reabilitarea instalaţiilor de transport şi distribuţie şi prin modificãri tehnologice (promovarea tehnologiilor cu consum redus de apã etc.); ● modificãri în stilul de viaţã al oamenilor (reducerea cerinţelor de apã, utilizarea pentru anumite activitãţi a apei recirculate etc.); ● creşterea gradului de recirculare a apei pentru nevoi industriale; ● elaborarea şi implementarea unor sisteme de preţuri şi tarife pentru apã în funcţie de folosinţã, de sezon şi de resursa disponibilã; ● utilizarea de cãtre anumite folosinţe a apelor de calitate inferioarã. Amenajarea bazinelor hidrografice: ● includerea în schemele directoare (planurile de amenajare) ale bazinelor hidrografice a unui scenariu în care resursele disponibile de apã scad ca urmare a schimbãrilor climatice, iar cerinţele folosinţelor cresc; ● introducerea, chiar de la proiectare în lacurile de acumulare ce se vor realiza, a unor volume de rezervã care sã se utilizeze doar în situaţii excepţionale sau realizarea unor lacuri de acumulare cu regim special de exploatare pentru a suplimenta resursele de apã disponibile în situaţii critice; Mãsuri de adaptare în domeniul managementului riscului la inundaţii: ● realizarea de lucrãri de protecţie cu caracter local (protecţia aşezãrilor umane, obiectivelor economico-sociale) în detrimentul unor protecţii de mare lungime; ● amenajarea bazinelor în zonele de formare a scurgerii, prin lucrari de ameliorare a torenţilor şi creşterea suprafeţei împadurite; ● utilizarea unor soluţii de destindere şi deflaţie temporarã a undelor de viiturã în zone special amenajate, în locul supraînãlţãrii digurilor existente sau realizãrii de noi diguri; ● elaborarea unor noi standarde de proiectare a lucrãrilor de protecţie împotriva inundaţiilor (prin introducerea riscului acceptat); ● corelarea planurilor de dezvoltare teritorialã şi amenajare a teritoriului cu strategia şi planurile de gestionare a riscului la inundaţii; ● promovarea şi extinderea sistemului de asigurare împotriva inundaţiilor a bunurilor şi persoanelor; ● implicarea şi educarea populaţiei în vederea unui comportament adecvat înainte, în timpul şi dupã trecerea inundaţiilor. Mãsuri pentru reducerea riscului şi adaptarea la efectele schimbãrilor climatice pentru sistemele de alimentare cu apã şi canalizare: ● crearea de surse de siguranţã alternative pentru cazuri extreme (în straturile de profunzime 150-300 m); ● dezvoltarea unor capacitãţi de înmagazinare a apei potabile (acoperirea necesarului pentru 1-2 zile); ● sectorizarea reţelelor de distribuţie pe elemente componente comune; ● reducerea pierderilor în reţele de distribuţie (de la 50% în prezent la 20% în 2025); ● atragerea utilizatorilor în eforturile de economisire a apei, prin sisteme educaţionale; ● introducerea tehnologiilor performante în procesele tehnologice pentru producţia de apã potabilã şi epurare a apelor uzate; ● reutilizarea apelor epurate şi transformarea acestora într-o importantã sursã pentru acoperirea necesarului industrial şi public, având calitate nonpotabilã; ● informatizarea şi conducerea automatã a sistemelor; ● introducerea planurilor de management de risc (implicarea tuturor factorilor interesaţi - consumatori, operatori, autoritãţi); ● introducerea unor mecanisme economice stimulative pentru economisirea apei, precum şi mãsuri coercitive pentru depãşirea consumului specific de apã, la toate tipurile de utilizatori; ● elaborarea de norme-cadru (ghiduri, normative) pe baza cãrora sã se elaboreze planurile de management de risc pentru fiecare sistem; ● asigurarea finanţãrii pentru implementarea planurilor de siguranţã la marile aglomeraţii urbane (peste 100.000 de locuitori); ● pregãtirea de studii şi cercetãri aprofundate pentru realizarea tehnologiilor necesare reutilizãrii integrale a apelor; ● elaborarea planurilor integrate pe bazine (alocarea resursei, utilizarea apei, starea restituţiei); ● elaborarea unor studii alternative în cadrul serviciilor de alimentare cu apã şi canalizare (aducţiuni, interconectãri) şi întãrirea platformei tehnologice. În cadrul programelor de investiţii trebuie asigurate: ● surse strategice de rezervã; ● lucrãri care sã diminueze riscul asigurãrii cantitãţii şi calitãţii apei livrate; ● sisteme şi soluţii care sã reducã la jumãtate pierderile (tehnologice şi în reţea); ● tarife sociale, stimulative şi coercitive. 6. Pãduri Suprafaţa împãduritã din România este relativ scãzutã, comparativ cu alte state membre UE cu condiţii climatice şi de relief asemãnãtoare. Fondul forestier al României ocupa în anul 2006 o suprafaţã de 6.427 mii hectare, din care 6.272 mii ha acoperite cu pãduri, iar restul de 155 mii ha reprezentând terenuri destinate culturii, producţiei şi gospodãririi silvice. Pãdurile ocupã 26,7% din teritoriul ţãrii, cu o distribuţie neuniformã. Astfel, 60% din pãduri sunt localizate în regiunea arcului carpatic, 29% în dealurile precarpatice şi 11% la câmpie, zonele cele mai despãdurite fiind Câmpia de Vest (3,2%), Câmpia Bãrãganului (3,5%), Câmpia Moldovei (4,1%) şi Câmpia Olteniei (5,3%). Începând cu anul 2005 au fost demarate ample programe de împãdurire, estimându-se o majorare a suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestierã cu circa 60.000 ha, cu prioritate în judeţele în care pãdurile ocupã o suprafaţã minimã. Procentele reduse de împãdurire din zonele de câmpie se coreleazã cu secete frecvente şi prelungite, aşa cum despãduririle din zona de deal şi de coline, precum şi tãierile masive din unele pãduri de munte se coreleazã cu fenomene de torenţialitate, de degradare a terenurilor şi alunecãri de teren. Aceste fenomene s-au accentuat, pe fondul unor dificultãţi de ordin social şi legislativ şi al lipsei capacitãţii instituţionale şi financiare la mare parte dintre deţinãtorii de pãduri sau de terenuri. Investiţiile din acest domeniu au fost reduse sau chiar neglijabile. Pãdurile joacã un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apã, în asigurarea calitãţii apei şi în protejarea unor surse de apã importante pentru comunitãţile locale fãrã alte surse alternative de asigurare a apei. Împãduririle cu specii autohtone vor viza în primul rând terenurile agricole cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare (de exemplu, în Moldova), terenurile iniţial forestiere, dar care, din cauza tãierilor ilegale, au început sã se degradeze (de exemplu, în unele zone din Maramureş), precum şi terenurile din zona de sud a României, unde datoritã înfiinţãrii sistemului de irigaţii şi a digurilor, solul a suferit un fenomen de deşertificare accentuatã. Pentru diminuarea fenomenelor negative menţionate anterior, sunt necesare mãsuri ferme de stopare a defrişãrilor de orice fel şi de creştere a suprafeţei acoperite cu vegetaţie forestierã. România s-a confruntat în ultimele decenii cu fenomene meteorologice extreme, care au generat calamitãţi deosebite. Furtunile puternice au determinat în ultimii 17 ani, la nivelul fondului forestier naţional, doborâturi de peste 15 milioane mc. Ameninţãri: ● în România, creşterea temperaturilor medii anuale cu peste 1-2°C va avea ca primã consecinţã aridizarea zonelor sudice şi de câmpie, dar mai ales a zonelor de dealuri, ce poate determina apariţia de condiţii nefavorabile pentru vegetaţia forestierã. Pe termen mediu este posibilã destructurarea arboretelor din zona de dealuri, ocupate acum de specii mezofile (stejar, fag). Pe termen lung şi foarte lung, se estimeazã o migraţie a arealului pãdurii la nivel altitudinal (pãdurea va migra altitudinal începând din zona de câmpie spre golul alpin); ● impactul schimbãrilor climatice asupra pãdurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. Astfel, în zonele împãdurite joase şi deluroase se preconizeazã o scãdere considerabilã a productivitãţii pãdurilor dupã anul 2040, datoritã creşterii temperaturilor şi scãderii volumului precipitaţiilor; ● stabilitatea silvoproductivã şi ecosistemicã a pãdurilor din zonele de dealuri poate fi dezechilibratã în cazul apariţiei efectelor schimbãrilor climatice, în sensul reducerii cantitãţii de precipitaţii şi creşterii temperaturilor. Deşi pe termen scurt capacitatea productivã ar fi excelentã, pe termen mediu scenariile sugereazã o reducere drasticã a productivitãţii, prin declinul speciilor şi reducerea populaţiilor de arbori; ● pãdurile de molid vor fi afectate de schimbãrile climatice prin reducerea cantitãţii de biomasã totalã acumulatã, mai ales în stadiile tinere şi mature, la vârste de sub 60 de ani. Pentru aceste intervale pierderile de biomasã totalã vor fi de circa 50%, deşi la vârste superioare acestea sunt recuperate, astfel cã, la finele ciclurilor de producţie realizeazã producţii totale comparabile cu arboretele crescute în condiţii normale. Se remarcã stabilitatea bioacumulativã redusã a acestor tipuri de arborete în condiţiile apariţiei efectelor schimbãrilor climatice. Bradul se comportã similar molidului şi nu prezintã modificãri majore în ceea ce priveşte bioacumularea totalã pe durata ciclului de producţie; ● creşterea incidenţei atacurilor de insecte, fie cunoscute ca dãunãtori forestieri, fie specii de insecte existente care încep sã afecteze pãdurea (existau în faunã, dar nu vãtãmau), fie noi specii venite din zonele mai calde, în urma efectelor schimbãrilor climatice. În privinţa grupelor de specii care produc infestãri, o pondere ridicatã o deţin omizile defoliatoare, urmate de insectele care atacã între scoarţã şi lemn, gândacii defoliatori, insectele sugãtoare şi galicole, insectele xilofage, insectele care atacã rãdãcina, mugurele şi tulpina puieţilor şi insectele de seminţe. Oportunitãţi: ● extinderea suprafeţelor împãdurite, precum şi realizarea perdelelor de protecţie, care vor contribui semnificativ la diminuarea proceselor de eroziune a solului, alunecãri de teren, vor conduce la diminuarea debitelor torenţilor, protecţia culturilor agricole şi a altor obiective sociale şi economice şi la îmbunãtãţirea mediului general de viaţã; ● întãrirea sectorului privat în gospodãrirea pãdurilor şi creşterea transparenţei pe întregul flux al lemnului, crearea unei pieţe competitive, creşterea gradului de valorificare a subproduselor lemnoase şi utilizarea corectã a lemnului potrivit calitãţii sale; ● plantarea de specii ce vor beneficia de noile condiţii de mediu şi vor realiza acumulãri superioare de biomasã totalã pe toatã durata ciclului de producţie: ● în zona de dealuri înalte şi zona montanã joasã, fagul de altitudine, pentru care acumularea de biomasã poate atinge 30-40% în plus faţã de acumularea ce s-ar realiza în condiţii normale de mediu; ● în zona de dealuri joase: gorunul (prin acumulãri de biomasã mai mari cu 10-20%), cerul (acumularea de biomasã superioarã celei realizate în condiţii normale, cu valori sub 20%, pânã în jurul anilor 2050, dupã care o diminuare drasticã a biomasei stocate în arboret generatã de declin şi de reducerea masei vii din arborete) şi gârniţa, urmeazã fidel cerul în comportare, însã arboretele constituite din aceastã specie ar realiza biomase semnificativ superioare faţã de condiţiile de mediu normale (15-125%). Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● identificarea soiurilor, speciilor tolerante, testarea de noi specii/soiuri mai tolerante la stres hidric în aer sau sol şi/sau tolerante la temperaturi ridicate de duratã ori temporare, mai timpurii sau de toamnã, tolerante la îngheţurile târzii; ● stimularea dezvoltãrii activitãţilor de demonstrare a rezultatelor cercetãrii cãtre utilizatori prin îmbunãtãţirea substanţialã a capacitãţii serviciilor de consultanţã publice şi susţinerea cercetãrilor; ● realizarea şi promovarea ghidurilor de bunã practicã în domeniul forestier, care sã asigure rezilienţa pãdurilor la efectele schimbãrilor climatice, adaptate nevoilor proprietãţii private/statului şi principiilor de gospodãrire durabilã; ● creşterea suprafeţei fondului forestier, prin împãdurirea unor terenuri degradate şi a unor terenuri marginale, inapte pentru o agriculturã eficientã, precum şi prin crearea de perdele forestiere de protecţie a câmpurilor agricole, a cursurilor de apã şi a cãilor de comunicaţie, pentru protecţia antierozionalã a terenurilor în pantã; ● promovarea culturilor energetice şi utilizarea resurselor de biomasã forestierã rezidualã; ● adoptarea unor mãsuri de apãrare a integritãţii fondului forestier, prin interzicerea schimbãrii folosinţei terenurilor acoperite cu pãduri şi cu alte forme de vegetaţie forestierã; ● amenajarea corespunzãtoare a teritoriului, ţinându-se cont de efectele actuale şi posibile ale schimbãrilor climatice; ● întãrirea capacitãţii instituţiilor forestiere de supraveghere, control, asistenţã şi coordonare regionalã. Dezvoltarea strategiilor şi planurilor de dezvoltare şi management durabil în domeniul fondului forestier va ţine cont de concluziile şi recomandãrile studiilor privind impactul schimbãrilor climatice asupra resurselor de apã potabilã, ecosistemelor şi biodiversitãţii. 7. Infrastructurã, construcţii şi planificare urbanã Potrivit statisticilor, populaţia urbanã la nivel mondial s-a dublat în ultimii 50 de ani şi se estimeazã cã la nivelul anului 2030 douã treimi din populaţia globului va locui în oraşe. Creşterea densitãţii populaţiei, dezvoltarea, dinamica costurilor, modul de viaţã, infrastructura specificã, diversitatea etnicã şi culturalã sunt elementele care pot fi vulnerabile la efectele schimbãrilor climatice. Datoritã particularitãţii de "spaţiu închis", pe care îl reprezintã mediul urban, temperaturile din aceste zone vor fi mai ridicate decât cele din spaţiul rural. Impactul principal al schimbãrilor climatice asupra zonelor urbane, infrastructurii şi construcţiilor este legat, în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de cãldurã, cãderi abundente de zãpadã, furtuni, inundaţii, creşterea instabilitãţii versanţilor şi modificarea unor proprietãţi geofizice. Astfel, planificarea urbanã şi proiectarea unei infrastructuri adecvate joacã un rol important în minimizarea impactului schimbãrilor climatice şi reducerea riscului asupra mediului antropic. Planificarea teritoriului poate oferi un cadru integrat ce permite conexiuni între vulnerabilitate, evaluarea riscului şi adaptare, putând conduce la identificarea celor mai eficiente opţiuni de acţiune. Ameninţãri: ● creşterea riscului de producere de alunecãri de teren; ● modificarea caracteristicilor materialelor de construcţie şi a fundaţiilor construcţiilor (de exemplu: timpul de prizã a betonului, teren sensibil la umiditate); ● afectarea construcţiilor datoritã intensitãţii sporite a furtunilor, a alunecãrilor de teren şi a eroziunii zonei costiere; ● afectarea localitãţilor şi a infrastructurii prin creşterea frecvenţei apariţiei inundaţiilor; ● scãderea gradului de confort al populaţiei; ● pierderea stabilitãţii construcţiilor existente în zone denivelate, pe terenuri sensibile la umiditate sau în zone inundabile; ● creşterea neuniformizãrii gradului de confort al clãdirilor datoritã costurilor ridicate ale materialelor şi soluţiilor de izolare termicã. Oportunitãţi: ● noi pieţe pentru tehnici, materiale şi produse de construcţie rezistente la efectele schimbãrilor climatice. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: Abordarea planificãrii şi practicile de management al spaţiului urban trebuie abordate pe termen lung, ţinându-se cont şi de impactul potenţial al schimbãrilor climatice. Printre mãsurile importante ce se impun se pot enumera: ● promovarea unor sisteme de prevenire şi intervenţie rapidã şi eficientã în cazul apariţiei fenomenelor meteorologice extreme; ● redimensionarea sistemului de canalizare pentru a putea prelua surplusul de apã provenit din ploile intense cãzute în intravilan; ● dezvoltarea unor pavaje adecvate, care sã asigure infiltrarea apei pluviale la nivelul trotuarelor, platformelor pietonale, pentru parcare şi pentru depozitare; ● minimizarea riscului provocat de perioadele de cãldurã excesivã, prin sporirea suprafeţelor spaţiilor verzi şi asigurarea apei pentru spaţiile verzi; ● dezvoltarea standardelor de construcţie pentru clãdiri verzi, care sã asigure stocarea şi circularea apei pluviale, economisirea apei prin instalaţii eficiente şi dezvoltarea spaţiilor verzi la nivelul teraselor; ● dezvoltarea standardelor şi soluţiilor constructive pentru îmbunãtãţirea performanţelor de izolare termicã a construcţiilor, în vederea eficientizãrii consumului de energie; ● implementarea conceptelor moderne de arhitecturã pentru realizarea construcţiilor cu potenţial maxim de utilizare a surselor de energie regenerabilã; ● promovarea de materiale şi soluţii constructive adecvate potenţialelor efecte ale schimbãrilor climatice; ● extinderea aplicãrii tehnologiilor şi practicilor de utilizare a surselor de energie regenerabilã pentru asigurarea utilitãţilor necesare; ● promovarea unor programe de formare profesionalã şi conştientizare publicã, necesare aplicãrii mãsurilor de adaptare identificate, şi a unor programe de formare profesionalã pentru arhitecţi pe tema asigurãrii rezilienţei clãdirilor la efectele schimbãrilor climatice. 8. Transporturi România are un sistem naţional de transport (infrastructuri, mijloace de transport, operatori de transport etc.) situat, în mare mãsurã, atât din punctul de vedere al structurilor funcţionale, cât şi al serviciilor prestate, la nivelul standardelor medii ale sistemelor convenţionale de transport din Europa, fãcând faţã necesitãţilor actuale ale utilizatorilor interni şi internaţionali. Infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian sunt vulnerabile îndeosebi la manifestãrile evenimentelor meteorologice extreme. Impactul direct al schimbãrilor climatice asupra sectorului de transport naval se va manifesta, ca urmare a fluctuaţiilor privind regimul de curgere a râurilor şi fluviilor. În mod indirect impactul schimbãrilor climatice se va resimţi şi la nivelul transportului rutier şi feroviar prin deteriorarea infrastructurii şi lipsa de confort termic provocatã cãlãtorilor. Prevenirea şi combaterea acestor efecte vor necesita alocarea de investiţii importante şi promovarea unui management adecvat. Mãsurile de adaptare a sectorului de transporturi la impactul schimbãrilor climatice au în vedere garantarea unei bune funcţionãri şi a continuitãţii serviciilor oferite. Adaptarea infrastructurii existente de transport la efectele schimbãrilor climatice, asigurând în acelaşi timp funcţionarea sa neîntreruptã şi sigurã, va presupune investiţii considerabile suplimentare. Noua infrastructurã de transport, precum şi mijloacele de transport trebuie concepute, încã din faza de proiectare, pentru a fi reziliente la efectele schimbãrilor climatice. Ameninţãri: ● producerea unor pagube importante asupra infrastructurii de transport pe uscat din cauza alunecãrilor de teren şi inundaţiilor (şosele, poduri, cãi ferate); ● afectarea infrastructurii portuare şi a condiţiilor de transport fluvial ca urmare a modificãrii regimului de curgere a Dunãrii; ● afectarea condiţiilor şi a regimului de transport ca urmare a intensitãţii crescute a evenimentelor meteorologice extreme; ● variaţiile de temperaturã vor afecta materialele folosite şi soluţiile tehnice; ● creşterea nivelului mãrii va reduce efectul protector al digurilor şi al zidurilor de chei; ● disconfort pentru cãlãtori ca urmare a creşterii temperaturii şi în condiţiile unui preţ de cãlãtorie ridicat ca urmare a necesitãţii recuperãrii pagubelor produse la infrastructurã; ● producerea de perturbãri în regimul de transport al mãrfurilor şi, în consecinţã, şi asupra costurilor aferente; ● creşterea volumului necesar de investiţii pentru construirea şi întreţinerea infrastructurilor de transport. Oportunitãţi: ● asigurarea unui sistem de transport cu capabilitate ridicatã de adaptare; ● crearea posibilitãţii de alegere a unor mijloace de transport ecologice. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● revizuirea reglementãrilor privind infrastructura, cum ar fi: drenarea apelor pluviale, terasamente, drumuri, cãi ferate, poduri, tuneluri; ● identificarea de rute alternative de transport; ● asigurarea colectãrii adecvate a apelor pluviale din reţeaua stradalã; ● asigurarea protecţiei reţelei cãilor de comunicaţie pentru a rezista condiţiilor meteorologice extreme. În construcţia drumurilor, trebuie asigurate suficiente poduri, rigole şi canale în cazul precipitaţiilor intense şi al inundaţiilor; ● protejarea infrastructurii cãilor ferate împotriva eroziunii; ● întãrirea structurii porturilor pentru a face faţã furtunilor din ce în ce mai puternice (de exemplu, prin folosirea stabilopozilor); ● înlocuirea cablurilor de suprafaţã cu cabluri subterane; ● construirea, în reţeaua de drumuri şi cale feratã, a unui numãr adiţional de facilitãţi pentru a asigura tranzitul animalelor sãlbatice (poduri verzi, pasaje); ● promovarea unor tehnologii noi de îmbrãcãminţi stradale (beton asfaltic sau beton de ciment) şi de execuţie a stratului de rulare, pe bazã de mixturi asfaltice realizate cu bitum modificat pentru preîntâmpinarea deformaţiilor permanente (datorate creşterii temperaturii) şi asigurarea rezistenţei la fisurare (datoratã scãderii temperaturii); ● reducerea transportului rutier, în special a celui de marfã, prin îmbinarea cu celelalte tipuri de transport (feroviar, maritim, fluvial), promovarea transportului intermodal); ● încurajarea transporturilor alternative cu impact cât mai redus asupra mediului; ● îmbunãtãţirea cãilor de rulare şi fluidizarea traficului cu efecte de reducere a consumurilor de combustibil şi, implicit, de emisii de gaze cu efect de serã; ● limitarea masei mijloacelor de transport de mãrfuri pe anumite tronsoane cu expunere ridicatã a populaţiei; ● împãdurirea zonelor afectate de inundaţii şi alunecãri de teren limitrofe cãilor de comunicaţie. În prezent, pentru lucrãrile de reabilitãri de drumuri naţionale, cãi ferate, se elaboreazã studii de evaluare a impactului asupra mediului înconjurãtor, studii care prevãd mãsuri concrete şi specifice privind diminuarea impactului asupra mediului. Este necesar ca noile infrastructuri sã fie reziliente la efectele schimbãrilor climatice. Studii necesare în domeniu pentru a fundamenta ştiinţific acţiunile viitoare: 1. studiu cu privire la impactul schimbãrilor climatice asupra diferitelor sectoare de transport: feroviar, rutier, naval, aerian; 2. identificarea modului în care schimbãrile climatice afecteazã diferite sectoare de transport; 3. evaluarea vulnerabilitãţii diferitelor sectoare de transport la efectele schimbãrilor climatice; 4. studii de risc pentru zonele cu vulnerabilitate ridicatã la efectele schimbãrilor climatice. 9. Turism Factorii climatici reprezintã elementul-cheie de atracţie pentru turiştii sosiţi în destinaţiile montane ori de litoral şi nu numai. Astfel, vremea caldã şi precipitaţiile reduse sunt factorii cei mai importanţi pentru o destinaţie de vacanţã de pe litoral, iar grosimea şi durata stratului de zãpadã reprezintã punctul forte al unei staţiuni montane destinate sporturilor de iarnã. În general, toate formele de activitate care au loc în aer liber sunt influenţate într-o formã sau alta de efectele schimbãrilor climatice. Pentru multe comunitãţi locale turismul reprezintã unul dintre sectoarele economice cele mai importante, iar condiţiile climatice necorespunzãtoare pot afecta puternic nivelul de dezvoltare economicã şi socialã a respectivelor comunitãţi. Ameninţãri: ● cele mai vulnerabile zone turistice la efectele schimbãrilor climatice sunt zonele costiere şi regiunile montane. Turismul de litoral este puternic influenţat de efectele schimbãrilor climatice, prin fenomene precum: eroziunea costierã, creşterea nivelului mãrii, creşterea temperaturilor, evenimentele meteorologice extreme (ploile abundente, inundaţiile), reducerea rezervelor de apã. Fenomenul de eroziune costierã, semnalat în mod special în ultimele decenii, a devenit un fenomen aproape general la nivelul litoralului românesc, ducând la diminuarea suprafeţelor de plajã. În ultimul deceniu bilanţul dintre aportul şi pierderile de material sedimentar este negativ. Spre exemplu, plaja din Mamaia, recunoscutã cândva pentru deschiderea largã şi pentru stabilitatea sa, a început sã se confrunte cu o eroziune accentuatã, mai ales în partea de sud. Conform datelor Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marinã "Grigore Antipa", ritmul mediu anual de modificare a liniei ţãrmului a fost de -2,3 m/an, cu oscilaţii între +7,8 m/an (Hotel Melody) şi -10,4 m/an (Hotel Riviera). Avându-se în vedere faptul cã plaja staţiunilor de pe litoral reprezintã una dintre principalele atracţii pentru vizitatori, fiind suportul activitãţii turistice, mãsurile de protejare a acesteia sunt mai mult decât imperioase şi necesitã investiţii substanţiale. O politicã de conservare corespunzãtoare a plajelor şi de diminuare a eroziunii costiere va determina nu numai protejarea "materiei prime" a turismului, ci şi creşterea interesului factorilor implicaţi în turism (turişti, operatori economici, investitori etc.) pentru aceastã destinaţie de vacanţã. Creşterea nivelului apei Mãrii Negre poate genera nu numai eroziunea plajei, ci şi distrugerea ecosistemelor costiere ori inundarea zonelor care deţin monumente istorice de patrimoniu şi alte atracţii turistice importante. Creşterea temperaturilor dintr-o destinaţie turisticã îi poate determina pe turişti sã-şi schimbe opţiunile de cãlãtorie. Astfel, o varã mai cãlduroasã cum a fost cea din 2007 îi poate îndemna pe turiştii români sã efectueze excursii tot mai dese pe litoral. Totodatã, încãlzirea globalã îi determinã pe turişti sã cãlãtoreascã în zonele costiere şi în extrasezon (de exemplu, în condiţiile unei ierni mai blânde). Evenimentele meteorologice extreme, cum au fost inundaţiile şi furtunile din ultima perioadã, pot afecta nu numai infrastructura turisticã, dar pot pune în pericol siguranţa şi sãnãtatea turiştilor şi a comunitãţilor locale. De cele mai multe ori aceste fenomene meteorologice extreme sunt prezentate în media, iar regiunile turistice respective au de suferit prin crearea unei imagini negative în rândul vizitatorilor. Media din România a prezentat efectele dezastruoase ale inundaţiilor şi furtunilor care au avut loc în staţiunile de pe litoral, iar lipsa de reacţie a autoritãţilor şi a operatorilor din turism, precum şi inexistenţa unui plan de acţiune în situaţii de crizã au determinat anularea unor sejururi ale turiştilor strãini în staţiunile de pe litoralul românesc. Problemele legate de rezervele de apã afecteazã o paletã largã de destinaţii, mai ales în sezonul de vârf, iar creşterea cererii de apã coincide cu perioadele secetoase şi cu reducerea rezervelor de apã. În zona montanã, cele mai afectate de efectele schimbãrilor climatice sunt staţiunile pentru sporturi de iarnã. Creşterea temperaturilor va determina reducerea sezonului turistic, iar oportunitãţile pentru efectuarea de activitãţi sportive şi recreative se vor diminua. Ca urmare, se va crea o mai mare presiune asupra zonelor aflate la altitudini mai ridicate. Simultan sezonul de varã va înregistra o cerere mai mare, cu efecte negative asupra mediului şi cu depãşirea capacitãţii turistice de suport a anumitor zone. În România, destinaţiile cele mai cunoscute pentru sporturi de iarnã sunt cele de pe Valea Prahovei (Sinaia, Predeal, Azuga, Buşteni) şi Poiana Braşov. Reducerea precipitaţiilor sub formã de zãpadã s-a resimţit în ultimii ani în aceste staţiuni, iar operatorii de turism au înregistrat scãderi ale numãrului de turişti. În unele staţiuni, sporturile de iarnã nu reprezintã principala ori singura formã de turism practicatã, iar Sinaia, Poiana Braşov sau Predeal dispun şi de facilitãţi pentru organizarea de conferinţe, reuniuni de afaceri etc., ceea ce face ca turismul de afaceri sã deţinã o cotã importantã atât în numãrul de turişti, cât şi în cel al încasãrilor. Alte staţiuni montane (Arieşeni, Borşa, Stâna de Vale, Vãliug, Lupeni, Cavnic, Baia Sprie etc.), care nu au alternative de petrecere a timpului în sezonul rece, vor resimţi mai puternic efectele schimbãrilor climatice. Dupã cum s-a putut observa, schimbãrile climatice influenţeazã activitatea turisticã din România şi trebuie luate mãsuri pentru diminuarea efectelor negative pe care acestea le au asupra turismului şi comunitãţilor locale. Oportunitãţi: ● veri lipsite de precipitaţii, mai cãlduroase decât pânã acum, care implicã creşterea oportunitãţilor turistice în interiorul ţãrii; ● ierni mai puţin friguroase, care favorizeazã turismul pe durata întregului an; ● mai multe activitãţi în aer liber, favorizate de vremea mai caldã. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: Turismul se bazeazã în general pe planuri pe termen scurt, fãrã a se lua în considerare efectele schimbãrilor climatice pe termen lung. Pentru zona de litoral, dintre mãsurile necesare pot fi menţionate: ● refacerea plajelor afectate de eroziunea costierã; ● sporirea mãsurilor de protecţie împotriva dezastrelor naturale (crearea unor bariere/baraje naturale sau artificiale împotriva inundaţiilor); ● adaptarea la noile condiţii climatice prin construirea infrastructurii turistice şi a staţiunilor mai departe de coastã; ● stabilirea unor legi mai stricte împotriva ridicãrii de construcţii pe plajã sau în apropierea acestora, precum şi în zonele expuse la riscuri naturale; ● diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile de litoral (de exemplu, turism de afaceri); ● realizarea unui plan de management pentru situaţii de crizã care sã fie adus la cunoştinţã factorilor de decizie din turism şi a cãrui implementare sã revinã în sarcina autoritãţilor locale sau/şi a celor din turism etc. În cazul staţiunilor montane pot fi aplicate o serie de strategii de adaptare pentru a contrabalansa efectele schimbãrilor climatice, precum: ● dotarea staţiunilor cu maşini care genereazã zãpadã artificialã, pentru a ajuta la extinderea şi suplimentarea suprafeţelor acoperite cu zãpadã naturalã; ● crearea de atracţii turistice suplimentare în staţiunile montane, alternative la sporturile de iarnã în sezonul rece, pentru a nu fi afectate de lipsa zãpezii; ● diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile montane (de exemplu, turism de afaceri) pentru a se putea adresa şi altor segmente de piaţã; ● extinderea sezonului turistic de varã şi crearea de pachete turistice pentru populaţia care poate efectua vacanţe şi în extrasezon, în special persoanele de vârsta a treia. O parte din mãsurile ce trebuie luate pentru a reduce efectele schimbãrilor climatice asupra turismului sunt disponibile pe termen lung, cum ar fi: refacerea plajelor, construirea unei baze tehnico-materiale mai departe de plajã sau în zonele montane înalte ori a unei infrastructuri turistice care sã se adreseze şi altor segmente de turişti (business, turism de sãnãtate etc.). În domeniul turismului trebuie realizate o serie de studii şi cercetãri cu privire la: ● analiza efectelor probabile ale schimbãrilor climatice asupra activitãţii turistice şi a regiunilor turistice din România (modele de regresie între principalii parametri climatici - temperaturã, precipitaţii, grosimea stratului de zãpadã şi indicatorii turistici - numãr de turişti, numãr de înnoptãri); ● analiza influenţei schimbãrilor climatice asupra cererii turistice şi a fluxurilor de turişti; ● analiza impactului schimbãrilor climatice asupra comunitãţilor în care turismul are un rol importat în plan economic şi social; ● analize de senzitivitate privind activitatea de turism în staţiunile montane şi de litoral. Turismul nu doar este afectat de schimbãrile climatice, dar şi contribuie la acestea. Astfel, transportul turiştilor la destinaţiile de vacanţã, deşeurile rezultate în urma şederii într-o staţiune etc. genereazã emisii de gaze cu efect de serã. Influenţa schimbãrilor climatice asupra turismului nu trebuie privitã izolat întrucât schimbãrile majore în cererea turisticã pot avea efecte puternice asupra politicii economice şi sociale din zonele respective (de exemplu, asupra cererii de forţã de muncã, infrastructurii de transport). De asemenea, şi alte sectoare de activitate, precum agricultura, industria energeticã, industria manufacturierã, reţeaua localã de întreprinderi mici, care reprezintã o resursã de materii prime şi materiale pentru turism, pot fi afectate de modificarea condiţiilor climatice. De aceea este necesar un plan de acţiune care sã ţinã seama de toate aceste aspecte şi de interferenţele între sectoarele economice. Condiţiile climatice se schimbã rapid, creându-le operatorilor din turism diverse probleme. De aceea sectorul turistic trebuie sã-şi dezvolte capacitatea de adaptare pentru a-şi menţine viabilitatea şi pentru a continua sã genereze beneficii economico-sociale comunitãţilor locale şi sã îmbogãţeascã experienţa de viaţã a turiştilor. Educaţia pentru turişti şi operatori cu privire la efectele schimbãrilor climatice este necesarã pentru a ne asigura cã implementarea unor mãsuri de adaptare nu va fi împiedicatã şi cã noile oportunitãţi vor fi maximizate. 10. Energie Reducerea cererii de energie electricã pentru încãlzire iarna, ca urmare a creşterii temperaturii medii globale, nu compenseazã creşterea cererii de energie electricã necesarã pentru funcţionarea aparatelor de aer condiţionat şi a aparatelor de rãcit din timpul zilelor cãlduroase. Schimbãrile climatice vor modifica cererea sezonierã de energie electricã, care va fi mai scãzutã iarna şi mai ridicatã vara. Schimbãrile climatice pot provoca şi o reducere a producţiei de energie hidroelectricã prin reducerea resurselor de apã. Scãderea resurselor de apã afecteazã şi funcţionarea sistemelor de rãcire a centralelor nucleare. Scãderea producţiei de hidroenergie s-a resimţit deja în ţara noastrã când, datoritã scãderii semnificative a nivelului de precipitaţii, la nivelul anilor 2003 şi 2007 s-au obţinut valori minime din punct de vedere istoric. Ameninţãri: 1. Pericole cu privire la acoperirea necesarului de energie electricã: ● necesarul de energie electricã din România este acoperit dintr-un mixt energetic, în care energia hidro acoperã în jur de 17% într-un an hidrologic normal. Ca urmare a apariţiei în perioada de varã a secetelor prelungite (2003, 2007), deficitul de energie electricã din sistem a fost acoperit de energia produsã prin arderea cãrbunelui, ceea ce a creat o presiune deosebitã în ceea ce priveşte producţia de cãrbune, dar şi asupra preţului energiei electrice, ştiindu-se cã energia hidro este cea mai ieftinã. O ameninţare este legatã de faptul cã, prin utilizarea cãrbunelui, este pusã în pericol îndeplinirea angajamentelor României cu privire la emisiile de SO(2), NO(X) şi pulberi din centralele termoelectrice. O altã presiune se va exercita asupra costului energiei electrice prin depãşirea cantitãţii de certificate de emisii de gaze cu efect de serã alocate termocentralelor prin Planul naţional de alocare; ● un alt pericol este datorat creşterii necesarului de aer condiţionat în perioada verii, vârfurile de consum de energie electricã apropiindu-se vara de cele din iarnã. Acest lucru va crea o presiune asupra întregului sector energetic, ştiindu-se cã iarna funcţioneazã centralele în cogenerare, care în timpul verii sunt mult mai puţin utilizate. 2. Pericole în ceea ce priveşte infrastructura energeticã: ● în prezent, infrastructura sistemului energetic este afectatã de fenomenele meteorologice extreme; au existat foarte multe situaţii în care, din cauza unor furtuni puternice, mii de case au rãmas fãrã curent electric. Pericolele includ: prãbuşirea liniilor de transport şi distribuţie, distrugerea transformatoarelor electrice din cauza fulgerelor, întreruperea prelungitã a alimentãrii consumatorilor datoratã creşterii foarte rapide a cererii de energie pentru condiţionarea aerului în perioada verii, pentru care reţelele electrice de distribuţie nu sunt pregãtite a le acoperi, colmatarea barajelor din cauza viiturilor de pe râuri, imposibilitatea realizãrii necesarului de rãcire pentru mari instalaţii de producere a energiei electrice, ceea ce ar conduce la oprirea lor (în anul 2003 a fost necesarã oprirea Unitãţii 1 CNE Cernavodã din cauza lipsei apei în Dunãre). Oportunitãţi: ● creşterea investiţiilor în utilizarea surselor de energie regenerabilã, prin care sã se utilizeze potenţialul economic şi tehnic pe care România îl deţine. Acest lucru va fi cu atât mai important cu cât preţurile mondiale la combustibilii fosili cresc alarmant, dar şi pentru îndeplinirea angajamentelor UE pânã în anul 2020; ● creşterea investiţiilor în înlocuirea şi modernizarea liniilor de transport şi distribuţie a energiei electrice, avându-se în vedere vechimea mare a acestora, inclusiv prin creşterea capacitãţii de distribuţie pentru acoperirea necesarului de rãcire; ● creşterea investiţiilor, mai ales la nivelul administraţiilor locale, pentru realizarea de centrale de trigenerare; ● creşterea investiţiilor de mediu pentru eficientizarea programului de funcţionare iarnã-varã la centralele care funcţioneazã în cogenerare, administrate de autoritãţile publice locale. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● sunt necesare elaborarea de urgenţã de studii privind evaluarea riscului efectelor schimbãrilor climatice pentru sectorul energetic în general şi, în special, privind evaluarea riscului pentru sectorul hidroenergetic, dar şi luarea în considerare a acestor riscuri în ceea ce priveşte proiectele de investiţii planificate a fi construite; ● sunt necesare acţiuni de stabilire a infrastructurii critice din sistemul energetic (baraje hidroenergetice, sistemul de transport şi distribuţie, sistemul de transport gaze naturale, petrol şi derivaţi ai acestuia) în vederea stabilirii mãsurilor ce se impun în cazul unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, tornade, inundaţii, secetã, temperaturi foarte scãzute); ● sunt necesare analize şi studii cu privire la eventualele modificãri în cererea şi consumul de energie datorat creşterii temperaturii şi a fenomenelor extreme; ● promovarea producerii de energie din surse regenerabile; ● elaborarea de strategii proprii ale autoritãţilor administraţiei publice locale în vederea utilizãrii de surse de energie care sã respecte normele europene de mediu şi eficienţã, în vederea producerii de energie electricã şi termicã în sisteme centralizate. 11. Industrie Impactul schimbãrilor climatice asupra economiei globale, în general, şi asupra economiei României, în special, constituie un factor decisiv pentru dezvoltarea viitoare a industriei, deoarece vor avea drept consecinţe schimbãri pe piaţa globalã. Anticiparea acestui impact nu se poate cuantifica, deoarece o enumerare a eventualelor avantaje şi dezavantaje nu poate fi utilizatã pentru a stabili cu certitudine care dintre acestea este cel mai semnificativ sub aspect cantitativ. Pentru adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, toate sectoarele industriale, ca de altfel întreaga economie, trebuie sã se orienteze spre o dezvoltare durabilã, spre utilizarea de produse, procese şi tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã, scãderea nivelului de dioxid de carbon şi spre utilizarea energiilor regenerabile. Adaptarea trebuie sã fie reactivã şi proactivã. Trebuie identificatã abordarea adecvatã pentru a transforma toate provocãrile generate de schimbãrile climatice în oportunitãţi de a încuraja cercetarea şi inovarea, de a identifica noi tehnici, tehnologii şi produse. Dintre efectele negative ale schimbãrilor climatice cel mai mult ne preocupã diminuarea resursei de apã, deoarece implicaţiile acestui fenomen se resimt în toate sectoarele: energie - imposibilitatea rãcirii centralelor termice şi a celor nucleare, precum şi scãderea potenţialului de utilizare a energiei electrice din surse hidro; industrie - creşterea preţului de producţie al produselor şi necompetitivitatea acestora pe piaţa internaţionalã. Aspectele specifice cele mai importante sunt: funcţionarea pieţelor electricitãţii şi gazelor, sistemul de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de serã, competitivitatea surselor de energie rentabile pentru industriile mari consumatoare de energie şi accesul la aceste surse, eficienţa energeticã, viitorul energetic pe termen lung pentru România în cadrul UE, stimularea investiţiilor în tehnologii inovatoare pentru producţia de electricitate şi eficienţa energeticã, îmbunãtãţirea performanţelor economice şi ecologice ale întreprinderilor, resursele naturale, mãsurile întreprinse la nivel internaţional pentru adaptarea la schimbãrile climatice şi crearea cadrului de reglementare. În toate sectoarele industriale trebuie identificate mãsurile care sã garanteze viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor româneşti în contextul unor economii europene şi globale constrânse de necesitatea de a reduce emisiile de carbon şi consumul de resurse. Se impune ca toate politicile privind materiile prime şi produsele industriale sã vinã în sprijinul cererii globale de bunuri cu nivel scãzut de carbon. Trebuie menţionatã şi necesitatea consolidãrii rolului normelor (standardelor), ca instrument de mãsurã a competitivitãţii şi viabilitãţii. Studii necesare în domeniu pentru a fundamenta ştiinţific acţiunile viitoare: ● studiu cu privire la impactul schimbãrilor climatice asupra diferitelor sectoare industriale: metalurgie, chimie, petrochimie, industria lemnului, industria textilã, indutria pielãriei, industria materialelor de construcţii etc.; ● identificarea modului în care schimbãrile climatice afecteazã diferite sectoare industriale; ● evaluarea vulnerabilitãţii diferitelor sectoare ale industriei la efectele schimbãrilor climatice. 12. Sãnãtate Aşa cum se menţioneazã şi în Programul european privind schimbãrile climatice, în stabilirea impactului schimbãrilor climatice asupra sãnãtãţii populaţiei existã dificultãţi metodologice datoritã multiplelor aspecte de care aceasta depinde (de exemplu: factori sociali, economici, de mediu, lipsa datelor concludente şi a informaţiilor relevante). Impactul asupra sãnãtãţii depinde de gradul şi amplitudinea de expunere la "variabilitatea factorilor climatici", de sensibilitatea populaţiei, de capacitatea Guvernului şi a sistemului de sãnãtate de a face faţã consecinţelor acestui impact. Schimbãrile climatice, manifestate prin valuri de cãldurã, zile friguroase, fenomene meteorologice extreme etc. au efecte negative asupra sãnãtãţii. În plus, bolile transmise prin apã şi alimente ar putea fi afectate de efectele schimbãrilor climatice. Aceste efecte pot fi amplificate de alţi factori de stres, (expunerea la ozon şi particule fine determinate de valurile de cãldurã). Expunerea pe termen lung la particulele fine din aerul ambiant agraveazã o serie de afecţiuni, cum ar fi bronhopneumopatia cronicã obstructivã, care creşte sensibilitatea la alţi factori de stres de origine climaticã. În vederea prevenirii apariţiei efectelor negative asupra sãnãtãţii cauzate de evenimentele meteorologice extreme, este nevoie atât de elaborarea unor ghiduri conţinând mãsurile pe care trebuie sã le adopte autoritãţile locale (în colaborare cu alte instituţii), cât şi de modalitãţile de organizare a acestora, în regim de urgenţã, pentru a preîntâmpina şi/sau diminua, în timp util, efectele fenomenelor meteorologice extreme asupra populaţiei. Avându-se în vedere temperaturile extreme ce au afectat România în vara anului 2007, a fost elaborat ordinul comun al ministrului internelor şi reformei administrative, ministrului sãnãtãţii publice, ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse şi al ministrului mediului şi dezvoltãrii durabile privind aprobarea Planului de mãsuri vizând realizarea acţiunilor de cooperare între prefecţi şi primari, în calitatea acestora de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţã, respectiv ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţã, şi autoritãţile de sãnãtate publicã, pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei. Ameninţãri: Schimbãrile climatice afecteazã în mod direct România şi duc la apariţia valurilor de cãldurã intensã sau a fenomenelor meteorologice extreme (inundaţii datorate ploilor abundente, intensificãri de vânt). Acestea vor avea ca efect creşterea pe termen scurt a numãrului de decese sau acutizarea unor afecţiuni cronice (în special cele cardiovasculare şi respiratorii) sau apariţia unor afecţiuni induse de vectori (malaria) şi epidemiile hidrice. Segmentele mai puţin înstãrite ale societãţii, precum şi cele biologic mai fragile (copiii şi persoanele în vârstã) vor fi mai vulnerabile la aceste efecte. Prin urmare, este necesar sã se acorde o atenţie deosebitã aspectelor sociale ale adaptãrii, inclusiv riscurilor legate de ocuparea locurilor de muncã şi efectelor asupra condiţiilor de trai şi de locuit. Verile foarte calde care au afectat România în ultimii ani au adus în atenţie problema impactului stresului termic asupra populaţiei afectate. Valurile de caniculã din 2007 din România au permis autoritãţilor sã înţeleagã cum este afectatã starea de sãnãtate a populaţiei şi cum trebuie intervenit în aceste condiţii. Autoritãţile române au primit sprijin din partea autoritãţilor franceze în luarea de mãsuri adecvate, la nivel naţional, în perioadele în care România a traversat douã valuri de caniculã în vara anului 2007. Zonele cele mai afectate de valurile de cãldurã sunt mai ales cele urbane, în care zonele verzi s-au diminuat, iar construcţiile urbane din beton şi asfaltul strãzilor duc la absorbţia intensã a radiaţiei solare, pe care o acumuleazã şi o elibereazã noaptea. În acelaşi timp, şi transportul urban contribuie la aceste efecte, în condiţiile în care numãrul de autoturisme a crescut anual, semnificativ, în România. ● inundaţiile au efecte serioase asupra sãnãtãţii psihice şi fizice a populaţiei; ● în general, populaţia sãracã este mai vulnerabilã, iar bãtrânii sunt mai vulnerabili la caniculã şi copiii la bolile diareice; ● "valurile de cãldurã" genereazã probleme respiratorii, mortalitate şi morbiditate provocate de stresul termic; ● verile mai fierbinţi (şi iernile mai blânde) influenţeazã dezvoltarea agenţilor patogeni, bacteriilor şi creşterea numãrului de boli infecţioase (chiar apariţia de epidemii); ● verile mai lungi conduc la creşterea expunerii la radiaţii UV, cu efecte directe asupra sãnãtãţii pielii (cancer de piele); ● influenţarea statusului nutriţional, mai ales la copii şi la populaţia sãracã; ● creşterea incidenţei afecţiunilor respiratorii şi a celor cardiovasculare, a afecţiunilor cutanate şi a tulburãrilor endocrine; ● impact asupra sãnãtãţii mintale (acutizarea anumitor afecţiuni psihiatrice); ● creşterea riscului de apariţie a unor afecţiuni cauzate de calitatea apei în timpul inundaţiilor (boli diareice, hepatitã viralã A etc.); ● contaminarea mediului cu substanţe chimice periculoase din locurile de depozitare (în timpul inundaţiilor sau al furtunilor). Oportunitãţi: ● pentru perioadele cu temperaturi foarte scãzute (care vor fi din ce în ce mai rare şi mai puţin intense), mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare va fi diminuatã, iar perioadele cu afecţiuni respiratorii acute specifice sezonului rece se vor diminua şi ele; ● reducerea mortalitãţii şi morbiditãţii datorate valurilor de frig; ● creşterea oportunitãţilor de a petrece timpul liber cu activitãţi fizice în exterior şi consecutiv posibila îmbunãtãţire a sãnãtãţii publice. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● studii epidemiologice privind influenţa efectelor schimbãrilor climatice asupra sãnãtãţii; ● dezvoltarea de metodologii pentru a prognoza probleme majore de sãnãtate care pot apãrea în funcţie de severitatea efectelor schimbãrilor climatice, ţinându-se cont şi de circumstanţele socioeconomice; ● dezvoltarea unor metode de monitorizare şi de sisteme de detectare timpurie a impactului valurilor de cãldurã extremã asupra stãrii de sãnãtate; ● colaborarea între autoritãţile competente în vederea promovãrii unor programe de intervenţie operativã în cazul manifestãrii unor evenimente meteorologice extreme; ● în acest sens, ministerul de resort va propune în cadrul programului naţional de sãnãtate, subprogramul de sãnãtate publicã, urmãtoarele: - metodologii naţionale de evaluare şi monitorizare a efectelor schimbãrilor climatice asupra sãnãtãţii populaţiei; - program de intervenţie în cazul valurilor de cãldurã extremã; - supravegherea bolilor transmisibile. 13. Activitãţile recreative În condiţiile creşterii temperaturii, activitãţile recreative vor beneficia de condiţii favorabile. Impactul schimbãrilor climatice se va manifesta în mod negativ prin efectele generate de evenimentele meteorologice extreme. Reducerea perioadelor geroase şi a precipitaţiilor pe fondul creşterii temperaturii creeazã condiţii favorabile desfãşurãrii activitãţilor în aer liber. Sportul şi recreerea oferã numeroase oportunitãţi turistice în România. Existã o gamã largã de sporturi şi activitãţi de recreere practicate, de la sporturile tradiţionale pânã la sporturile universale. Ameninţãri: ● existenţa unor perioade cu temperaturi excesive; ● existenţa unor ierni sãrace în precipitaţii; ● frecvenţa crescutã a furtunilor puternice; ● deteriorarea infrastructurilor de transport. Oportunitãţi: ● creşterea perioadelor de activitate în aer liber. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● adaptarea infrastructurilor de sport şi amenajarea spaţiilor de desfãşurare a activitãţilor în aer liber, ţinându-se cont de impactul schimbãrilor climatice; ● asigurarea de utilaje corespunzãtoare pentru completarea lipsei de zãpadã necesarã desfãşurãrii activitãţilor de schi alpin în condiţiile unor ierni sãrace în precipitaţii. Sportul şi recreerea sunt dominate de factorii sociali, deci este dificil sã facem planuri eficiente pentru schimbãrile climatice. Deşi pot fi identificate efecte generale, este nevoie de o cercetare amãnunţitã care sã cuprindã scenarii socioeconomice şi scenarii referitoare la schimbãrile climatice, care sã ajute pe viitor la dezvoltarea legislaţiei necesare. Existã oportunitãţi importante pentru aceasta şi pentru sectoare înrudite, ca sãnãtatea; acestea vor trebui sã fie realizate printr-o abordare coordonatã ce implicã educaţia, transportul, sãnãtatea şi agenţiile specifice fiecãrui sector. 14. Asigurãrile Sectorul asigurãrilor va fi afectat de efectele schimbãrilor climatice şi va avea un rol decisiv în procesul de adaptare. În prezent existã pe piaţã noi produse financiare, cum sunt instrumentele financiare derivate climatice sau obligaţiunile pentru catastrofã, fiind necesar ca acest tip de produse sã fie dezvoltate în continuare şi în România. În ultimii ani au început sã se dezvolte la nivel naţional noi instrumente financiare. Astfel, în anul 2002 s-a adoptat Legea nr. 381/2002 privind acordarea despãgubirilor în caz de calamitãţi naturale în agriculturã, act normativ care vine în sprijinul producãtorilor agricoli. În prezent este în proces de aprobare proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor în caz de dezastre naturale. Ameninţãri: ● schimbãrile climatice afecteazã nevoile clienţilor şi expun companiile de asigurãri. Oportunitãţi: ● sectorul asigurãrilor ar putea elabora noi produse de asigurare în vederea reducerii riscurilor şi a vulnerabilitãţii în faţa dezastrelor. Primele de asigurare care anticipeazã schimbãrile climatice ar putea constitui un stimulent pentru mãsurile de adaptare din sectorul privat. Recomandãri şi mãsuri de adaptare: ● elaborarea şi promovarea cadrului necesar pentru aplicarea mecanismelor de asigurare în cazuri de calamitate provocate de evenimente meteorologice extreme. 15. Concluzii Pentru a reduce vulnerabilitatea României la impactul schimbãrilor climatice este necesarã antrenarea întregii societãţi pentru îndeplinirea eforturilor de asigurare a rezilienţei necesare la efectele negative pe care le va genera fenomenul de încãlzire globalã în viitor, prin mobilizarea tuturor resurselor în aplicarea mãsurilor de adaptare prevãzute în acest document. În acest sens propunem: 1.1. realizarea unui program multianual de cercetare privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, pe baza propunerilor primite de la ministerele implicate, care sã dezvolte abordãri şi metodologii de evaluare a impactului politicilor şi mãsurilor de adaptare la schimbãrile climatice, care sã îmbunãtãţeascã evaluarea riscurilor şi a posibilitãţilor de adaptare. În acest sens, pânã la sfârşitul anului 2008, fiecare instituţie relevantã îşi va identifica studiile necesare în domeniul evaluãrii vulnerabilitãţii şi impactului schimbãrilor climatice, studii ce vor fi analizate în cadrul Comisiei Naţionale privind Schimbãrile Climatice, în vederea includerii în programul multianual de cercetare. Pentru a crea o bazã de date care sã furnizeze o imagine cât mai complexã a studiilor privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, toate instituţiile care au finanţat astfel de iniţiative din bugetul de stat vor transmite la Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile - Direcţia schimbãri climatice un rezumat al studiului realizat; 1.2. includerea de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului a acestor prioritãţi de cercetare în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2007-2013 şi alocarea sumelor necesare derulãrii studiilor prevãzute în programul menţionat; 1.3. constituirea unui grup ştiinţific interdisciplinar în vederea postevaluãrii studiilor de cercetare, pentru a evalua progresele înregistrate în ceea ce priveşte cercetarea în domeniul adaptãrii şi pentru a identifica elementele ce trebuie luate în considerare la actualizarea ghidului; Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, Ministerul Sãnãtãţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile 2. actualizarea scenariilor privind schimbãrile climatice în România de cãtre Administraţia Naţionalã de Meteorologie şi postarea pe site-ul Ministerului Mediului şi Dezvoltãrii Durabile a informaţiilor cu caracter public; Responsabili: Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile, Administraţia Naţionalã de Meteorologie 3. transmiterea de cãtre fiecare instituţie responsabilã, spre consultare la Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile, a listei studiilor existente în domeniu sau conexe acestuia; Responsabili: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, Ministerul Sãnãtãţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Apãrãrii, Ministerul Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului, Administraţia Naţionalã de Meteorologie, Institutul de Cercetãri pentru Pedologie şi Agrochimie, Institutul de Cercetãri şi Amenajãri Silvice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodãrire a Apelor 4. revizuirea ghidului, o datã la 2 ani, pe baza rezultatelor studiilor de cercetare; Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, Ministerul Sãnãtãţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Apãrãrii, Ministerul Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile, Administraţia Naţionalã de Meteorologie, Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului, Institutul de Cercetãri pentru Pedologie şi Agrochimie, Institutul de Cercetãri şi Amenajãri Silvice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodãrire a Apelor 5. organizarea unei campanii de informare la nivel naţional, prin desfãşurarea unor seminarii la nivel regional, în vederea diseminãrii Manualului fermierului, rezultat în urma Proiectului ACRETTe de colaborare internaţionalã; Responsabili: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, Administraţia Naţionalã de Meteorologie, Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile 6. creşterea gradului de conştientizare privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, prin organizarea anualã a campaniilor de conştientizare (prevederea în bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltãrii Durabile, începând cu anul 2009, a sumelor necesare pentru aceste campanii); Responsabil: Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile 7. integrarea aspectelor privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice în legislaţia şi politicile actuale şi viitoare ale României; revizuirea bugetului, a tuturor strategiilor şi programelor naţionale, astfel încât sã se asigure includerea aspectelor privind adaptarea în politicile sectoriale. Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, Ministerul Sãnãtãţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile. Ghidul reprezintã un prim document care abordeazã aceastã provocare globalã la nivelul României, urmând ca pe viitor acesta sã fie reactualizat, o datã la 2 ani, în funcţie de rezultatele unor noi studii în domeniu şi corelat cu politica UE. Acesta reprezintã un document flexibil, dinamic, care va permite redefinirea obiectivelor. Aspectele identificate se bazeazã pe o evaluare preliminarã, fãrã a avea studii sectoriale şi scenarii climatice suficient de detaliate la nivelul României.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
