Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin ORDINUL nr. 1.712 din 8 august 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 19 august 2024.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Rolul ghidului de finanţare Prezentul ghid de finanţare constituie un suport informativ complex, având rolul de a furniza informaţii esenţiale cu privire la derularea Programului naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului, denumit în continuare program. ART. 2 Scopul şi indicatorul de performanţă ai programului (1) Scopul programului îl reprezintă finanţarea din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului. (2) Prin program se vor susţine financiar activităţi vizând educaţia şi conştientizarea privind protecţia mediului destinate tinerilor, precum şi cheltuielile implicate de participarea acestora la activităţi despre natură şi în natură, alături de personalul parcurilor naţionale sau naturale, persoane care deţin atestat de ghid de turism, cadre didactice şi/sau voluntari, în vederea asigurării dezvoltării armonioase şi pentru formarea şi pregătirea generaţiilor viitoare pentru un trai sustenabil. (3) Indicatorul de performanţă al programului este reprezentat de numărul de tineri participanţi la activităţile întreprinse în cadrul fiecărui proiect. ART. 3 Caracterul programului şi aria geografică de aplicare Programul are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional. ART. 4 Sursa de finanţare pentru derularea programului Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. ART. 5 Definiţii (1) În sensul prezentului ghid de finanţare, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: a) acord de parteneriat - actul prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile partenerilor, responsabilităţile ce le revin în implementarea activităţilor proiectului, precum şi modalitatea de participare la derularea activităţilor proiectului; în cadrul acordului de parteneriat pot fi adăugaţi şi alţi parteneri în perioada de implementare a proiectului; b) aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu pe site-ul www.afm.ro, prin intermediul căruia este gestionată procedura de înscriere a solicitanţilor în program şi de depunere a dosarelor de finanţare; c) beneficiar - solicitantul al cărui dosar de finanţare a fost aprobat în vederea finanţării şi care a încheiat contract de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu; în cadrul programului, beneficiarul derulează proiectul în parteneriat, având calitate de lider de parteneriat; d) cerere de finanţare - cererea prevăzută în anexa nr. 1, completată şi depusă de către solicitant, în cadrul sesiunii de înscriere, în vederea obţinerii finanţării din Fondul pentru mediu; e) cerere de decontare - solicitarea prevăzută în anexa nr. 4, transmisă de beneficiar înăuntrul perioadei de implementare a proiectului, în baza căreia Administraţia Fondului pentru Mediu decontează cheltuielile eligibile ale proiectului, în limita sumelor aprobate cu titlul de finanţare; f) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse şi servicii necesare implementării proiectului şi care pot fi plătite din Fondul pentru mediu, cu condiţia încadrării acestora în categoriile de cheltuieli eligibile; g) contract de finanţare - actul juridic încheiat între beneficiar şi Administraţia Fondului pentru Mediu prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor, în vederea implementării proiectelor finanţate în cadrul programului, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 3; h) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării şi care vizează solicitantul şi proiectul propus; i) parteneri - unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei în conformitate cu Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi instituţii/autorităţi/organizaţii/entităţi care participă la realizarea activităţilor proiectului, în limitele şi condiţiile stabilite în baza acordului de parteneriat încheiat cu solicitantul finanţării; solicitantul de finanţare are calitatea de lider în cadrul parteneriatului constatat prin acord de parteneriat şi va asigura reprezentativitatea parteneriatului în relaţia cu Administraţia Fondului pentru Mediu pe perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare a acestuia; j) raport de finalizare - documentul înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu de către beneficiar, în termen de 30 de zile de la efectuarea de AFM a plăţii către beneficiar a contravalorii cheltuielilor eligibile incluse în ultima cerere de decontare, în cuprinsul căruia sunt prezentate activităţile derulate în cadrul programului; modelul raportului de finalizare este prevăzut în anexa nr. 5; k) sesiune de înscriere - perioadă determinată, stabilită prin dispoziţie a preşedintelui AFM, în interiorul căreia un solicitant se înscrie în program şi depune dosarul de finanţare; l) solicitant – Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ şi/sau parcurile naţionale/parcurile naturale, prin administratorii desemnaţi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care depun cerere de finanţare a proiectelor din Fondul pentru mediu, în condiţiile prezentului ghid. (2) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare: a) termenul „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor; b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context. (3) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime: a) AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu; b) TVA - taxa pe valoarea adăugată. ART. 6 Etapele programului (1) Etapele programului sunt următoarele: a) publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere şi a sumelor alocate cu titlu de finanţare; b) înscrierea solicitanţilor şi depunerea dosarelor de finanţare; c) verificarea conformităţii administrative şi stabilirea eligibilităţii solicitantului şi a proiectelor propuse pentru finanţare; d) selectarea, avizarea şi aprobarea proiectelor pentru finanţare; e) comunicarea rezultatelor sesiunii de înscriere a solicitanţilor în program; f) depunerea contestaţiilor de către solicitanţi şi soluţionarea acestora de către AFM; g) încheierea contractelor de finanţare; h) implementarea şi monitorizarea proiectelor. (2) Pentru desfăşurarea etapelor programului, se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui AFM: a) sesiunile de desfăşurare a programului şi sumele alocate cu titlu de finanţare; b) Comisia de analiză a dosarelor de finanţare transmise de solicitanţi şi componenţa altor structuri/comisii necesare derulării programului, în cazul în care acestea sunt formate din personalul AFM; c) grile de evaluare, proceduri de lucru, instrucţiuni sau alte documente interne ale AFM, inclusiv pentru trasarea unor termene, îndeplinirea de sarcini şi realizarea anumitor activităţi în cadrul programului. ART. 7 Organizarea sesiunilor de înscriere (1) Anual, se pot organiza una sau mai multe sesiuni de înscriere a solicitanţilor, în limita sumelor alocate cu titlu de finanţare potrivit art. 4. (2) AFM poate finanţa proiecte în cadrul programului, în limita bugetului aprobat prin dispoziţie a preşedintelui, conform art. 6 alin. (2) lit. a). (3) Verificarea conformităţii administrative a dosarelor de finanţare şi stabilirea eligibilităţii solicitanţilor, evaluarea, selectarea şi aprobarea proiectelor în vederea finanţării, soluţionarea contestaţiilor, încheierea contractelor de finanţare şi implementarea proiectelor se realizează de către personalul AFM, cu posibilitatea de externalizare a serviciilor de analiză a dosarelor de finanţare, sau prin cooptarea de personal, din alte instituţii publice sau autorităţi publice centrale, cu aprobarea conducătorilor acestora. ART. 8 Cuantumul finanţării Suma maximă care poate fi acordată de AFM pentru un proiect, cu titlul de finanţare, este de 250.000 lei, reprezentând 100% din valoarea totală eligibilă a acestuia. CAP. II Eligibilitatea solicitanţilor, a proiectelor şi categoriile de cheltuieli eligibile ART. 9 Categorii de solicitanţi eligibili Sub rezerva îndeplinirii cumulative a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 10, sunt solicitanţi eligibili: a) Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“; b) parcurile naţionale/parcurile naturale, prin administratorii desemnaţi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 10 Criterii de eligibilitate a solicitanţilor Este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii la momentul depunerii dosarului de finanţare: a) nu se află în procedură de dizolvare/lichidare/insolvenţă ori într-o altă situaţie similară legal reglementată; b) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; c) nu este înregistrat cu obligaţii de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; d) nu a beneficiat de finanţare din altă sursă pentru acelaşi proiect; e) realizează proiectul în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei în conformitate cu Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi are calitatea de lider de parteneriat. Alături de partenerii unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale, proiectul poate fi realizat în parteneriat cu orice instituţie/autoritate/organizaţie/entitate care contribuie la realizarea activităţilor proiectului; f) realizează proiectul cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi a regulamentelor de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale din care fac parte elevii. ART. 11 Eligibilitatea proiectelor Sunt eligibile proiectele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au ca scop educaţia şi/sau conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului; b) activităţile proiectului vizează tineri cu vârsta între 8 şi 18 ani care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei în conformitate cu Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare; c) sunt derulate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale în cadrul cărora sunt încadraţi tinerii participanţi la activităţile proiectului. ART. 12 Categorii de cheltuieli eligibile (1) Sunt considerate eligibile următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli cu deplasarea tinerilor, partenerilor, instructorilor, cadrelor didactice, la activităţile proiectului, calculate conform prevederilor legale respective: (i) contravaloarea transportului/combustibilului până la/de la locaţia unde se vor efectua activităţile proiectului/locul de cazare; (ii) biletele pentru deplasările efectuate cu mijloacele de transport în comun, autocare, taxi, tren, avion, vapor etc. până la/de la locaţia unde se vor efectua activităţile proiectului/locul de cazare; b) cazarea şi masa tinerilor, instructorilor, cadrelor didactice, pe perioada de derulare a excursiilor, drumeţiilor, taberelor, atelierelor sau a altor tipuri de activităţi vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, inclusiv taxe de campare sau alte taxe percepute pentru accesul la locul de derulare a activităţilor proiectului/bilete de acces pentru vizite în parcuri, muzee, parcuri naturale etc., cu încadrare în limita a maximum 400 lei/zi/participant; c) cheltuieli cu servicii pentru organizarea de campanii de informare/conştientizare, evenimente şi cursuri de formare, în limita a maximum 20% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile propuse în bugetul proiectului: (i) cheltuieli necesare pentru organizarea de workshopuri, ateliere, seminare ori pentru organizarea de tabere, excursii, drumeţii; (ii) realizarea unei pagini web/aplicaţie cu conţinut educativ privind protecţia mediului; (iii) realizarea şi difuzarea de materiale audiovizuale privind protecţia mediului; (iv) cheltuieli pentru închirierea de săli, spaţii şi/sau de echipamente/dotări necesare pentru desfăşurarea activităţilor proiectului; închirierea echipamentelor/ dotărilor este eligibilă în situaţia în care prin proiect nu este prevăzută achiziţionarea acestora; d) cheltuieli pentru achiziţia de active fixe corporale (altele decât terenuri şi imobile), echipamente de infrastructură mică (bănci, alte amenajări), obiecte de inventar, materii prime şi materiale, inclusiv materiale consumabile necesare derulării activităţilor proiectului, în limita a maximum 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile propuse în bugetul proiectului: (i) materiale consumabile/obiecte de inventar; (ii) echipament necesar instalării de tabere/derulării activităţilor de campare (corturi, saci de dormit, izoprene, lanterne etc.) ori pentru efectuarea de excursii sau drumeţii; (iii) echipamente/mijloace tehnice necesare derulării activităţilor proiectului, inclusiv pentru utilizarea acestora de tinerii participanţi la activităţile proiectului, de exemplu: video/retroproiector, laptop, ecran de proiecţie, tablă interactivă, flipchart, biciclete (inclusiv electrice), canoe, hidrobiciclete, bărci care utilizează metode alternative de propulsie, înlocuind combustibilii fosili (de exemplu: bărci electrice, bărci solare, bărci cu vele) etc.; e) cheltuieli cu utilităţile spaţiilor/amplasamentelor unde se derulează activităţile proiectului, pe perioada de implementare a acestuia, în cuantum de maximum 20% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile propuse în bugetul proiectului; f) TVA aferentă proiectului, în condiţiile în care aceasta a fost solicitată şi nu este recuperată prin orice alte mijloace. (2) Se finanţează cheltuielile eligibile ale proiectului efectuate după încheierea contractului de finanţare, pe bază de documente justificative. (3) Nu sunt eligibile şi nu vor fi finanţate de AFM cheltuielile care depăşesc valorile maxime prevăzute la alin. (1), acestea fiind suportate integral de către beneficiar. CAP. III Înscrierea solicitanţilor în program, analiza şi selectarea proiectelor în vederea finanţării ART. 13 Depunerea dosarului de finanţare (1) Înscrierea în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, pe pagina proprie de internet, www.afm.ro, prin completarea de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia a unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute la alin. (2). (2) Dosarul de finanţare va cuprinde următoarele documente: a) cererea de finanţare completată integral prin tehnoredactare, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE; b) actul administrativ prin care reprezentantul legal al solicitantului desemnează un împuternicit, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de un împuternicit; c) actul de identitate al persoanei care semnează cererea de finanţare; d) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie; e) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie; f) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele solicitantului de către AFM, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie, sau declaraţia pe propria răspundere în care solicitantul menţionează că şi-a îndeplinit toate obligaţiile la Fondul pentru mediu, respectiv a depus toate declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu şi nu figurează cu obligaţii datorate la data înscrierii în aplicaţie; declaraţia va fi dată sub sancţiunea prevederilor penale privind falsul în declaraţii şi va fi asumată de către reprezentantul legal al solicitantului sau împuternicitul acestuia prin semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014; g) fişa proiectului întocmită conform anexei nr. 2, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014; h) acordul de parteneriat din care să rezulte obligaţiile partenerilor, semnat de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, precum şi de partenerii solicitantului, valabil la data depunerii cererii de finanţare; nu este eligibil acordul încheiat sub condiţii de natură să afecteze implementarea proiectului; se acceptă depunerea mai multor acorduri de parteneriat. (3) Certificatele de atestare fiscală emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţia informatică în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scan/imagine după documentul emis în format electronic. (4) Un solicitant poate depune o singură cerere de finanţare în cadrul unei sesiuni de înscriere. ART. 14 Procesul de analiză a eligibilităţii solicitanţilor şi a proiectelor propuse pentru finanţare (1) AFM verifică conformitatea administrativă a documentelor depuse potrivit art. 13, stabileşte eligibilitatea solicitantului, evaluează şi selectează proiectele propuse pentru finanţare. (2) În vederea stabilirii eligibilităţii solicitanţilor/selectării proiectelor pentru finanţare, AFM poate proceda la solicitarea de clarificări de la solicitanţi, o singură dată, pentru acelaşi motiv, după cum urmează: a) solicitări de informaţii sau documente suplimentare faţă de cele prevăzute în prezentul ghid; b) solicitări de remediere/explicaţii/lămuriri cu privire la erorile sau neconcordanţele constatate în cuprinsul documentaţiei de finanţare; c) retransmiterea documentelor prevăzute la art. 13 alin. (2), în cazul în care se constată că acestea nu au fost recepţionate în integralitatea lor/au fost recepţionate incomplet/sunt ilizibile. (3) Prin excepţie de la art. 13 alin. (1), dacă documentele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. b) şi c) nu au fost încărcate odată cu documentaţia de finanţare, acestea vor putea fi prezentate de solicitant ulterior, în condiţiile alin. (2), sub sancţiunea respingerii cererii de finanţare. (4) Documentele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. d)-f), pentru care se solicită clarificări potrivit alin. (2), trebuie să ateste eligibilitatea solicitantului la data depunerii dosarului de finanţare la AFM, sub sancţiunea respingerii cererii de finanţare. (5) În situaţia aplicării prevederilor alin. (2), AFM comunică solicitantului informări privind solicitarea de clarificare prin publicarea acestora pe pagina proprie de internet, www.afm.ro. (6) Termenul în care pot fi transmise răspunsurile la solicitările de clarificări transmise conform alin. (5) este de 10 zile de la data publicării pe pagina de internet a AFM, www.afm.ro, a informării privind solicitarea de clarificare. (7) Atrag respingerea dosarului de finanţare: a) neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 10 şi 11; b) netransmiterea unui document prevăzut la art. 13 alin. (2), cu excepţia celor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. b) şi c), care vor putea fi prezentate în condiţiile alin. (2) şi în termenul stabilit potrivit alin. (6); c) nerespectarea termenului de valabilitate a unui document prevăzut la art. 13 alin. (2); d) neprezentarea clarificărilor solicitate de AFM înăuntrul termenului stabilit potrivit alin. (6) ori prezentarea de clarificări/documentaţii/explicaţii incomplete/neconforme. (8) În situaţia în care în urma procesului de analiză a cererii de finanţare rezultă un motiv de respingere şi un motiv de respingere cu posibilitate de remediere, cererea de finanţare va fi respinsă. ART. 15 Selectarea şi avizarea proiectelor (1) La finalizarea procesului de analiză se stabilesc proiectele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 10 şi 11 şi se întocmesc lista proiectelor selectate pentru finanţare şi lista proiectelor respinse. (2) Comitetul director al AFM avizează lista proiectelor selectate pentru finanţare şi le propune spre aprobare Comitetului de avizare, în limita bugetului alocat. (3) Comitetul director al AFM aprobă lista proiectelor respinse. (4) Comitetul director al AFM poate solicita Comisiei de analiză şi selectare orice document relevant, în vederea avizării proiectelor. ART. 16 Aprobarea finanţării proiectelor (1) Comitetul de avizare adoptă hotărârea privind aprobarea/respingerea finanţării proiectelor. (2) Comitetul de avizare poate solicita Comisiei de analiză şi selectare şi/sau Comitetului director al AFM orice document relevant, în vederea fundamentării şi adoptării hotărârii. ART. 17 Comunicarea rezultatelor analizei dosarelor de finanţare (1) Listele proiectelor care au fost aprobate pentru finanţare şi listele proiectelor respinse se publică pe pagina de internet a AFM. (2) Rezultatele procesului de analiză se comunică solicitanţilor. ART. 18 Contestaţiile (1) Solicitanţii pot formula contestaţie împotriva deciziilor Comitetului director şi a hotărârilor Comitetului de avizare, în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor, prevăzută la art. 17 alin. (1). (2) Contestaţia se poate transmite la AFM, în format electronic, în termenul prevăzut la alin. (1). (3) Contestaţia va fi semnată cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 şi va cuprinde, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, cel puţin atributele de identificare a contestatarului. (4) AFM soluţionează contestaţiile în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. (5) Listele cuprinzând contestaţiile admise sau respinse se vor publica pe pagina de internet a AFM. (6) Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 19 Încheierea contractului de finanţare (1) AFM pune la dispoziţia solicitanţilor ale căror proiecte au fost aprobate pentru finanţare, prin intermediul mijloacelor electronice, contractele de finanţare. (2) În termen de 15 zile de la recepţionarea contractelor de finanţare transmise conform alin. (1), solicitanţii le vor semna cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 şi le vor transmite AFM, utilizând mijloacele electronice. (3) Se consideră renunţare la finanţare netransmiterea la AFM a contractului de finanţare, semnat de beneficiar, în condiţiile şi înăuntrul termenului prevăzut la alin. (2). (4) Contractul de finanţare îşi încetează valabilitatea în termen de 12 luni de la înregistrarea la AFM a raportului de finalizare, întocmit de beneficiarul finanţării conform anexei nr. 5. (5) Finanţarea se utilizează după data intrării în vigoare a contractului de finanţare şi în termenul de valabilitate al acestuia. (6) Valoarea finanţării aprobate nu poate fi suplimentată faţă de cea aprobată iniţial, beneficiarul proiectului având obligaţia să asigure din surse proprii finalizarea investiţiei. (7) Sumele acordate cu titlu de finanţare în cadrul programului nu pot face obiectul executării silite prin poprire, potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (8) Până la momentul încheierii contractului, AFM are dreptul să modifice şi/sau să completeze modelul de contract, orice modificare şi/sau completare ulterioară realizându-se cu acordul ambelor părţi, exprimat prin act adiţional. (9) În cazul nerespectării clauzelor contractuale şi a obligaţiilor asumate de beneficiar în cadrul programului, AFM poate anula sau recupera finanţarea, iar contractul încetează/poate fi reziliat. (10) În cazul recuperării finanţării, se adaugă accesorii, calculate de la data plăţilor efectuate cu titlu de finanţare până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. IV Implementarea proiectului şi mecanismul de decontare ART. 20 Implementarea proiectului (1) Implementarea proiectului se realizează de către beneficiarul finanţării prin achiziţionarea de bunuri şi servicii în vederea realizării activităţilor propuse prin proiectul aprobat, în condiţiile prezentului ghid. (2) Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare. (3) La solicitarea justificată a oricăreia dintre părţile contractului de finanţare, durata de implementare a proiectului poate fi prelungită pe o perioadă determinată de maximum 12 luni, cu acordul părţilor, prin act adiţional. ART. 21 Mecanismul de decontare a cheltuielilor eligibile (1) Mecanismul de decontare a cheltuielilor eligibile efectuate pentru implementarea proiectului demarează prin transmiterea către AFM a cererii de decontare de beneficiarul finanţării. Acesta poate depune maximum trei cereri de decontare. (2) AFM finanţează cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare, în limita sumelor aprobate cu titlu de finanţare în cadrul programului, şi nu acordă plăţi în avans. (3) Procedura cuprinzând modul de transmitere a cererilor de decontare şi a documentelor justificative, precum şi alte instrucţiuni necesare pentru derularea mecanismului de decontare a cheltuielilor eligibile se elaborează la nivelul AFM, se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui şi se aduce la cunoştinţa persoanelor interesate prin publicarea pe pagina de internet a instituţiei, www.afm.ro. (4) Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, iar beneficiarul finanţării are obligaţia de a restitui sumele necuvenite, în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM, precum şi accesoriile calculate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (5) În termen de 30 de zile de la efectuarea de AFM a plăţii către beneficiar a contravalorii cheltuielilor eligibile incluse în ultima cerere de decontare, beneficiarul este obligat să transmită un raport de finalizare, întocmit conform anexei nr. 5. ART. 22 Achiziţiile publice (1) Întreaga responsabilitate pentru întocmirea documentaţiei de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice şi ale actelor normative aplicabile în materie de investiţii publice revine beneficiarului. (2) Responsabilităţile prevăzute la alin. (1) vor putea fi asumate de liderul de parteneriat, în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat. CAP. V Monitorizarea proiectelor ART. 23 Monitorizare (1) Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului se realizează de către AFM pe toată durata de implementare a proiectului şi se încheie în 12 luni calculate de la depunerea de către beneficiar a raportului de finalizare a proiectului. (2) Beneficiarul şi partenerii acestuia au obligaţia de a permite reprezentanţilor AFM accesul la sediile sale, locaţiile unde se desfăşoară activităţile proiectului, pentru inspectarea activităţilor ce se realizează din finanţarea acordată. (3) În situaţia în care AFM constată nerespectarea condiţiilor de acordare a finanţării, notifică beneficiarul în vederea remedierii deficienţei respective, sub sancţiunea pierderii finanţării. (4) În situaţia în care, în termen de 15 zile de la primirea notificării, beneficiarul nu remediază deficienţa prevăzută la alin. (3), AFM procedează la recuperarea de la acesta a sumelor finanţate, sume care se fac venit la Fondul pentru mediu, potrivit art. 9 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (5) AFM poate solicita beneficiarului oricare alte date, informaţii şi/sau documente relevante în legătură cu finanţarea acordată, în perioada supusă monitorizării. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 24 Publicarea informaţiilor relevante privind programul (1) Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a AFM, www.afm.ro, la secţiunea „Programe de finanţare“. (2) Singurele informaţii referitoare la program sunt cele transmise sub forma comunicatelor de presă de către AFM şi/sau autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. ART. 25 Reguli de publicitate privind programul (1) Toate materialele de promovare/publicitate realizate în cadrul proiectelor finanţate prin acest program trebuie să conţină denumirea AFM împreună cu textul „Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul programului naţional «Rangerii juniori» vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului“, precum şi beneficiarul proiectului şi valoarea finanţării aprobate; aceste elemente vor fi plasate pe orice material de promovare/publicitate tipărit şi/sau pe suport electronic (inclusiv filme şi publicaţii electronice). (2) Pentru fiecare menţiune a AFM, în cadrul unui text online, pe portalurile aflate în administrare proprie, beneficiarul va include „hyperlink“ către pagina www.afm.ro. (3) Beneficiarul este obligat să informeze vizual publicul privind derularea programului cu finanţare din Fondul pentru mediu, prin instalarea unui panou într-o zonă vizibilă la locul de derulare a activităţilor proiectului, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţie a preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM. ART. 26 Păstrarea documentelor de către AFM AFM păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele sale interne. ART. 27 Gestionarea datelor cu caracter personal (1) AFM răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. (2) Prin transmiterea cererii de finanţare şi încheierea contractului de finanţare, solicitantul/beneficiarul proiectului/ partenerii acestuia declară că este/sunt de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici. ART. 28 Prevederi privind termenele (1) Termenele stabilite prin prezentul ghid se calculează în conformitate cu prevederile art. 2.552 şi 2.553 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Dacă din motive legate strict de AFM (de exemplu, dar fără a se limita la disfuncţionalităţi ale aplicaţiei informatice) terţii se află în imposibilitatea obiectivă de a-şi respecta termenele impuse prin ghidul de finanţare, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de terţi prin alte acte de natură juridică. ART. 29 Raportul ghidului cu alte acte normative Unde prezentul ghid nu dispune se aplică prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale altor acte normative de nivel superior. ART. 30 Anexe Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ghid. ANEXA 1 la ghid
CERERE DE FINANŢARE* * Cererea de finanţare va fi gestionată prin intermediul aplicaţiei informatice. I. Date generale Titlul programului: Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului Titlul proiectului: .................................................................... Denumirea solicitantului: Parcul natural ................../Parcul naţional ................................/Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“ prin administrator .............................................................. Codul de înregistrare fiscală: ............................................ Adresa sediului social: .......................................................................................... Date de contact sediu: tel. ......................, fax .................., e-mail ........................ - reprezentat legal/prin împuternicit ..........(numele şi prenumele)......, deţinător al actului de identitate B.I./C.I. ..... seria ...... nr. ................, tel. ..................., e-mail ............................. având calitatea de lider de parteneriat desemnat în baza Acordului/acordurilor de parteneriat nr. ........................., încheiat/e cu următorii parteneri: - Partener n: .........(denumirea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat, particulară sau confesională)........, codul de înregistrare fiscală: ................, adresa sediului social: .................................................................., date de contact sediu: tel. ......................, fax .................., e-mail ........................ – prin reprezentant legal/împuternicit .......(numele şi prenumele)............., deţinător al actului de identitate B.I./C.I. ..... seria ....... nr. ................, tel. ..................., e-mail ............................. Parteneriatul cu solicitantul a fost aprobat de .........** prin actul administrativ*** nr. ........./data ...... . – Partener n + 1: ...........(denumirea instituţiei/autorităţii/organizaţiei/altei entităţi), ............, codul de înregistrare fiscală: ............................., adresa sediului social: .................................................................., date de contact sediu: tel. ......................, fax .................., e-mail ........................ – prin reprezentant legal/împuternicit ......... (numele şi prenumele)......., deţinător al actului de identitate B.I./C.I. ..... seria ...... nr. ................, tel. ..................., e-mail ............................. Parteneriatul cu solicitantul a fost aprobat de .........** prin actul administrativ*** nr. ........./data .............. . ** Denumirea organului de decizie al partenerului. *** Denumirea actului administrativ prin care s-a aprobat acordul de parteneriat. II. Finanţare solicitată Solicitantul, cu datele de identificare de mai sus, solicit suma de ........................ lei, cu titlul de finanţare, pentru derularea activităţilor din cadrul proiectului. De asemenea, solicit TVA ca fiind cheltuială eligibilă, având în vedere faptul că nu sunt plătitor de TVA, iar aceasta nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice mijloace, conform prevederilor legale: DA [ ] NU [ ] III. Declaraţie pe propria răspundere 1. Subsemnatul, reprezentant legal/împuternicit al solicitantului cu datele de identificare de la pct. I, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, că solicitantul: a) nu se află în procedură de dizolvare/lichidare/insolvenţă ori într-o altă situaţie similară legal reglementată; b) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; c) nu a furnizat informaţii false în documentele prezentate; d) nu a beneficiat de finanţare din altă sursă pentru acelaşi proiect; e) va realiza toate activităţile derulate prin proiect cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi a regulamentelor de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale din care fac parte elevii; f) va realiza proiectul în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei în conformitate cu Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, îmi exprim acordul privind asigurarea şi susţinerea, din surse proprii, a cheltuielilor neeligibile, precum şi a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanţarea acordată de AFM, necesare pentru derularea activităţilor proiectului. 2. Subsemnatul, reprezentant legal/împuternicit al solicitantului cu datele de identificare de la pct. I, îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte anexe şi documente depuse, inclusiv în documentele financiare, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte şi declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. Neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea proiectului sau, ulterior, la returnarea integrală a sumei primite ca finanţare nerambursabilă în cadrul Programului naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului, dacă aceasta a fost acordată. Finanţarea solicitată, dacă va fi aprobată şi acordată, va fi utilizată în mod exclusiv pentru scopurile declarate în această cerere de finanţare şi în anexele şi documentele aferente. De asemenea, sunt de acord ca orice instituţie, societate, bancă, alte persoane juridice să furnizeze informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea solicitantului. Prin semnarea prezentei cereri de finanţare confirm că am înţeles şi mi-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. IV. Declaraţie privind prelucrarea datelor cu caracter personal Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti, telefon 021.317.02.87, colectează şi prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Prin acest document, Administraţia Fondului pentru Mediu informează persoanele vizate ale căror date sunt colectate cu privire la modul în care sunt utilizate aceste date şi despre drepturile care li se cuvin. a) Date de contact Administraţia Fondului pentru Mediu Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti Număr de telefon: 021.317.02.87 b) Date de contact ale responsabilului cu protecţia datelor E-mail: dpo@afm.ro Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti Număr de telefon: (021) 319.48.49, fax: (021) 317.02.89 c) Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal Administraţia Fondului pentru Mediu colectează date cu caracter personal, pe care le poate prelucra în scopuri precum implementarea tehnică, implementarea financiară (plată) şi monitorizare. Astfel, prelucrarea datelor personale se realizează, fără a fi limitativ, pentru următoarele: - verificarea cererilor de finanţare; – selectarea proiectelor finanţate; – stabilirea obligaţiilor contractuale; – autorizarea plăţii către beneficiari; – efectuarea plăţii către beneficiari; – înregistrarea angajamentelor de plată şi a plăţilor; – managementul informatic al plăţilor realizate către beneficiarii proiectelor. Temeiul prelucrării este constituit din cererea de finanţare, contractul de finanţare şi prevederile legale aplicabile. Astfel, pentru a facilita desfăşurarea activităţilor aflate în legătură cu cererea de finanţare şi contractul de finanţare şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale, comunicăm aceste date către autorităţi publice, terţi sau împuterniciţi. d) Destinatarii datelor cu caracter personal În fluxul de procesare şi stocare, datele cu caracter personal ar putea fi transferate, după caz, următoarelor categorii de destinatari: - furnizori, prestatori, terţi sau împuterniciţi implicaţi în mod direct sau indirect în procesele aferente scopurilor mai sus prevăzute (furnizori de servicii IT, furnizori de servicii de consultanţă etc.); – operatori, titulari de drepturi, autorităţi publice abilitate de lege sau cu care AFM a încheiat protocoale de colaborare în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice conferite de legislaţia europeană şi naţională. e) Perioada stocării datelor Toate datele cu caracter personal colectate vor fi stocate numai atât timp cât este necesar, luând în considerare durata contractuală până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv a scopului, şi (plus) termenele de arhivare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, şi/sau atât cât este necesar pentru a ne exercita drepturile legitime (şi drepturile legitime ale altor persoane). f) Drepturile persoanei vizate Persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt colectate de către Administraţia Fondului pentru Mediu au următoarele drepturi, conform legislaţiei în domeniu: - dreptul de acces; – dreptul la rectificarea datelor; – dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat“); – dreptul la restricţionarea prelucrării; – dreptul la portabilitatea datelor; – dreptul la opoziţie; – drepturi cu privire la procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri; – dreptul la retragerea consimţământului în cazul prelucrării în scop de informare sau promovare; – dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal; – dreptul la o cale de atac judiciară; – dreptul de a fi notificat de către operator. Prin prezenta declar că am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului ............................................................................................... Semnătura reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului ............................................................................................... ANEXA 2 la ghid
FIŞA DE PROIECT I. Date generale Titlul programului: Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului Titlul proiectului: ........................................ Denumirea solicitantului: Parcul natural ........................./Parcul naţional ........................./Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“ prin administrator .................................................................. Codul de înregistrare fiscală: ................................................ Adresa sediului social: .......................................................................................... Date de contact sediu: tel. ......................, fax .................., e-mail ........................ - prin reprezentant legal/împuternicit .........(numele şi prenumele),........., deţinător al actului de identitate B.I./C.I. ..... seria ......., nr. ................, tel. ..................., e-mail ....................................... Având calitatea de lider de parteneriat desemnat în baza Acordului/acordurilor de parteneriat nr. ...................................., încheiat/e cu următorii parteneri: - Partener n: .............. (denumirea)..............., codul de înregistrare fiscală: ......................................................... – Partener n + 1: ............. (denumirea)....................., codul de înregistrare fiscală: ......................................................... II. Obiectivele proiectului (Se recomandă maximum 1 pagină.) Titlul proiectului: ........................................................... Perioada de implementare a proiectului: ...................... Finanţare totală solicitată ............................................. lei Scopul proiectului* ........................................................ Obiectivele specifice ale proiectului* ........................... * Scopul şi obiectivele proiectului trebuie formulate clar şi în strânsă corelare cu activităţile şi rezultatele previzionate a se realiza/obţine. Se va specifica modul în care proiectul va genera un efect pozitiv pe termen scurt şi mediu în comunitatea în care se va implementa. III. Indicatorul de performanţă (Se recomandă maximum 1 pagină.) Numărul de tineri estimat să participe la activităţile întreprinse în cadrul proiectului ............................................. În cadrul acestei secţiuni se vor prezenta următoarele: - se va descrie modalitatea de identificare a numărului de participanţi la activităţile proiectului; – se vor estima numărul de participanţi pe fiecare activitate a proiectului; – se vor detalia caracteristicile de eligibilitate ale proiectului, în raport cu participanţii la activităţile derulate (vârsta participanţilor, calitatea de elevi a participanţilor care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale etc.). IV. Contextul în care se va implementa proiectul (Se recomandă maximum 1 pagină.) În cadrul acestei secţiuni se vor prezenta următoarele: - aspecte detaliate legate de localizarea proiectului; – elemente locale ce influenţează favorabil sau nefavorabil implementarea proiectului; – modul în care proiectul contribuie la realizarea unor strategii, politici, ghiduri în ceea ce priveşte conştientizarea problematicii de mediu. V. Justificarea necesităţii proiectului şi rezultate aşteptate (Se recomandă maximum 1 pagină.) În cadrul acestei secţiuni se vor prezenta următoarele: - se detaliază principalele probleme de mediu care justifică implementarea proiectului; – descrierea rezultatelor estimate, pe fiecare activitate şi pe ansamblul proiectului; – măsura în care proiectul contribuie la soluţionarea nevoilor specifice ale tinerilor, prin raportare la scopul şi obiectivele proiectului; – măsura în care proiectul contribuie la soluţionarea unor probleme specifice ale comunităţii/comunităţilor în care se va implementa, prin raportare la rezultatele proiectului. VI. Buget solicitat şi justificarea acestuia (Se recomandă maximum 2 pagini.) În cadrul acestei secţiuni se vor prezenta următoarele: - se va specifica şi motiva repartizarea bugetului pe tipuri de cheltuieli eligibile; – cheltuielile totale ale proiectului se vor sistematiza potrivit următorului tabel:
┌────────────┬──────────────────────────────────┐
│ │Cheltuieli necesare │
│Activităţile├──────────┬─────────┬───────┬─────┤
│proiectului │Tip │ │Valoare│Din │
│ │cheltuială│Cantitate│totală │care:│
│ │ │ │ │TVA │
├────────────┼──────────┼─────────┼───────┼─────┤
│ │ │ │ │ │
├────────────┼──────────┼─────────┼───────┼─────┤
│ │ │ │ │ │
├────────────┼──────────┼─────────┼───────┼─────┤
│Total │X │X │X │X │
└────────────┴──────────┴─────────┴───────┴─────┘
VII. Alte aspecte relevante cu privire la proiectul propus .............................................. Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului ............................................................................................... Semnătura reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului ............................................................................................... ANEXA 3 la ghid
CONTRACT DE FINANŢARE Nr. ....... din .............. - model orientativ - Între părţile contractante: Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în ..............., nr. ......, sectorul ......., cod fiscal ........., cont nr. ............., deschis la Trezoreria Sectorului ......, reprezentată legal prin ............., preşedinte, în calitate de finanţator, denumită în continuare AFM, şi Beneficiarul finanţării ...................................., prin administrator ......................, cu sediul în ......................................... , cod de identificare fiscală ..................., reprezentat legal/prin împuternicit .............(numele şi prenumele).........., e-mail ........................... , a intervenit următorul contract de finanţare, denumit în continuare contract. ART. 1 Obiectul contractului (1) Finanţatorul se angajează să acorde beneficiarului suma de .................. lei, cu titlul de finanţare pentru implementarea proiectului ..........(titlul proiectului).......... în cadrul Programului naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului, în condiţiile în care constată că documentele justificative sunt complete. (2) Proiectul se implementează de beneficiar, în calitate de lider de parteneriat, în cadrul Acordului/acordurilor de parteneriat nr. ........................., încheiat cu următorii parteneri: - Partener n: ...........(denumirea)..............., codul de înregistrare fiscală: ......................................................., – Partener n + 1: ........(denumirea).........., codul de înregistrare fiscală: ....................................................... (3) Plăţile se vor efectua în lei, pe baza cererilor de decontare ale beneficiarului şi în limita sumelor aprobate cu titlul de finanţare prevăzute în prezentul contract de finanţare. (4) Beneficiarului i se acordă finanţarea în termenii şi condiţiile stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.712/2024, denumit în continuare ghid de finanţare, şi prezentul contract de finanţare. (5) Orice modificare a contractului de finanţare, agreată de părţi, nu poate conduce la creşterea valorii finanţării proiectului. (6) Beneficiarul acceptă finanţarea şi se angajează să implementeze proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract de finanţare, ghidul de finanţare al programului şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare. ART. 2 Destinaţia finanţării Finanţarea este acordată pentru implementarea proiectului, beneficiarul obligându-se să o utilizeze exclusiv pentru acest scop, conform prezentului contract de finanţare şi prevederilor ghidului de finanţare. ART. 3 Durata contractului şi perioada de utilizare a finanţării (1) Contractul de finanţare îşi încetează valabilitatea în termen de 12 luni de la înregistrarea la AFM a raportului de finalizare, întocmit de beneficiarul finanţării conform anexei nr. 5 la ghidul de finanţare. (2) Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la încheierea contractului de finanţare, cu posibilitate de prelungire cu cel mult 12 luni, prin act adiţional, în baza solicitării motivate a beneficiarului. ART. 4 Decontarea de AFM a cheltuielilor eligibile (1) Mecanismul de decontare a cheltuielilor eligibile efectuate pentru implementarea proiectului demarează prin transmiterea la AFM a cererii de decontare de către beneficiarul finanţării. Se pot depune maximum trei cereri de decontare. (2) Virarea de AFM a sumelor acordate cu titlu de finanţare către beneficiarul finanţării se realizează după îndeplinirea de către acesta a tuturor condiţiilor prevăzute în ghidul de finanţare, instrucţiunile sau procedurile aprobate prin dispoziţie a preşedintelui AFM, precum şi în prezentul contract de finanţare şi numai în limita sumelor aprobate cu titlu de finanţare în cadrul programului. (3) Virarea sumelor acordate cu titlu de finanţare se efectuează prin debitarea contului de trezorerie al AFM pe măsura tragerii sumei şi prin creditarea contului deschis de către beneficiarul finanţării, exclusiv pe bază de cerere de decontare. (4) Transmiterea cererilor de decontare, precum şi a documentelor justificative se realizează în conformitate cu procedura/instrucţiunile aprobate prin dispoziţie a preşedintelui AFM, publicată pe pagina de internet a instituţiei, www.afm.ro. ART. 5 Obligaţiile beneficiarului finanţării Beneficiarul finanţării are următoarele obligaţii: a) să utilizeze finanţarea exclusiv în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată; b) să transmită la AFM cererile de decontare a cheltuielilor eligibile înăuntrul perioadei de implementare a proiectului; c) să asigure executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficienţă, în conformitate cu prezentul contract, ghidul de finanţare al programului, precum şi cu legislaţia în vigoare; d) să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor documentelor privind operaţiunile aferente prezentului contract, precum şi arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare; e) să respecte legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal a terţilor participanţi la activităţile proiectului şi să îi informeze cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de AFM; f) să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice; g) să furnizeze date, informaţii şi/sau documente relevante pentru prezentul contract, precum şi în legătură cu finanţarea acordată, inclusiv în perioada de monitorizare a proiectului, în termen de maximum 15 zile de la solicitarea AFM; h) să asigure, din surse financiare proprii, cheltuielile proiectului care nu sunt acoperite prin finanţarea acordată ori pentru cheltuielile declarate neeligibile de AFM; i) să întocmească şi să transmită AFM, în termen de 30 de zile de la virarea contravalorii cheltuielilor eligibile solicitate prin ultima cerere de decontare, un raport de finalizare, întocmit conform formularului prevăzut în anexa nr. 5 la ghidul de finanţare, în cuprinsul căruia are obligaţia să detalieze realizarea activităţilor proiectului; j) să notifice AFM şi să prezinte documentele corespunzătoare, în termen de 5 zile de la: (i) modificarea atributelor de identificare ori cu privire la informaţiile furnizate AFM în cererea de finanţare sau pe parcursul derulării prezentului contract; (ii) intervenţia unor circumstanţe care afectează condiţiile de eligibilitate ale solicitantului/proiectului; k) să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale şi orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare şi finalizarea prezentului contract, precum şi de obţinerea şi/sau furnizarea tuturor documentelor şi activităţilor aferente proiectului; l) să nu sponsorizeze/finanţeze activităţi cu impact negativ asupra mediului pe perioada de valabilitate a prezentului contract; m) să păstreze documentele încărcate în aplicaţie, în vederea înscrierii în cadrul programului, conform legii, şi să le prezinte la solicitarea AFM; n) să se asigure că cheltuielile eligibile pentru care solicită finanţarea prin Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului nu fac obiectul unui alt program de finanţare; o) să informeze vizual publicul privind derularea programului cu finanţare din Fondul pentru mediu, prin instalarea unui panou într-o zonă vizibilă la locul de derulare a activităţilor proiectului, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţie a preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM. ART. 6 Obligaţiile AFM AFM are următoarele obligaţii: a) să asigure finanţarea proiectului în condiţiile prevăzute în prezentul contract, în limita fondurilor disponibile alocate pentru categoria de proiecte din care face parte, cuprinse în bugetul anual al Fondului pentru mediu; b) pune la dispoziţia beneficiarului finanţării informaţiile legate de finanţare. ART. 7 Cazuri de culpă (1) Nerespectarea de către beneficiarul finanţării a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin prezentul contract ori care îi revin conform ghidului de finanţare constituie caz de culpă. (2) Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale beneficiarului finanţării: a) face declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea; b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupţie în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c) împotriva beneficiarului finanţării a fost demarată procedura de reorganizare sau insolvenţă, executare silită sau o oricare procedură similară; d) situaţia economico-financiară a beneficiarului finanţării afectează condiţiile de realizare ale proiectului. (3) La constatarea unui caz de culpă, AFM va notifica beneficiarul finanţării şi, în cazul în care deficienţele indicate în notificare nu sunt înlăturate, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea utilizării finanţării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; în acest caz, perioada de sistare nu se adaugă la durata de implementare a proiectului; în această situaţie, toate termenele prevăzute în sarcina beneficiarului curg, acesta urmând să îşi îndeplinească obligaţiile conform contractului; b) recuperarea sumelor virate către beneficiarul finanţării, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau rezilierea contractului, după caz. ART. 8 Încetarea contractului şi recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare (1) Contractul încetează de drept: a) la data prevăzută în contract; b) la data intervenţiei unui act de autoritate; c) la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale astfel încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public; acest fapt va fi notificat beneficiarului finanţării în termen de 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care AFM a avut cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe. (2) Contractul poate înceta în cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului finanţării de a realiza proiectul, prin renunţare, având drept consecinţă restituirea de către beneficiar a finanţării primite de la AFM, la care se adaugă dobânzi calculate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, contractul încetează prin acordul părţilor. În situaţia în care beneficiarul finanţării are de restituit sume acordate cu titlu de finanţare, acordul se încheie după restituirea de către acesta a valorii integrale datorate bugetului Fondului pentru mediu. (3) Contractul poate înceta prin reziliere, la iniţiativa AFM, în următoarele condiţii: a) beneficiarul finanţării nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract, inclusiv în cazul netransmiterii la AFM a cererilor de decontare, ori în cazul nerespectării obligaţiilor care îi revin potrivit ghidului de finanţare; b) beneficiarul finanţării a intrat în procedura de reorganizare/insolvenţă/executare silită, şi-a suspendat activitatea ori face obiectul oricărei proceduri similare; c) în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 7 alin. (2). (4) În cazul nerespectării clauzelor contractuale şi a obligaţiilor asumate de beneficiarul finanţării în cadrul programului, AFM recuperează suma finanţată, aferentă cheltuielilor neeligibile, iar contractul poate fi reziliat. (5) În cazul recuperării finanţării se datorează accesorii, calculate de la data plăţilor efectuate de AFM cu titlu de finanţare, până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Beneficiarul finanţării rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la iniţiativa sa, inclusiv plata de accesorii datorate conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare. ART. 9 Forţa majoră (1) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil intervenit după încheierea prezentului contract şi care împiedică executarea în tot sau în parte a acestuia. Forţa majoră, constatată în condiţiile legii, exonerează de răspundere părţile în cazul neexecutării parţiale sau totale a obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează şi numai dacă a fost notificată corespunzător celeilalte părţi. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia dintre părţi. (2) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi cazul de forţă majoră, în termen de 5 zile calendaristice de la data apariţiei. Partea care invocă forţa majoră are obligaţia transmiterii celorlalte părţi a documentului prin care s-a constatat existenţa cazului de forţă majoră, într-un termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acestuia de către entitatea competentă. De asemenea, partea care invocă forţa majoră are obligaţia de a comunica data încetării cazului de forţă majoră, în termen de 5 zile calendaristice de la încetare. (3) Părţile au obligaţia de a lua orice măsuri care le stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor acţiunii forţei majore. (4) Dacă partea care invocă forţa majoră nu procedează la notificarea începerii/încetării cazului de forţă majoră, în condiţiile şi termenele prevăzute, nu va fi exonerată de răspundere şi va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa de notificare. (5) După caz, îndeplinirea contractului va fi suspendată de la data apariţiei cazului de forţă majoră pe toată perioada de acţiune a acesteia, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia. (6) Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile alin. (2), exonerează de răspundere partea care o invocă. (7) Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune, respectiv: a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese; b) modificarea contractului. ART. 10 Alte clauze (1) Beneficiarul finanţării îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul derulării proiectului, AFM fiind degrevată integral de orice responsabilitate. (2) În nicio circumstanţă şi din niciun motiv AFM nu poate fi trasă la răspundere şi obligată la plata de daune-interese pe durata desfăşurării proiectului şi, ca urmare, AFM nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăţi suplimentare. (3) În cazul în care realizarea proiectului generează costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala beneficiarului. (4) Contractul în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta nu pot face obiectul cesiunii. (5) Beneficiarul finanţării va adopta o conduită adecvată prin care va evita conflictul de interese şi va informa imediat AFM despre orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict. (6) AFM şi beneficiarul finanţării se angajează să păstreze confidenţialitatea documentelor şi informaţiilor legate de derularea prezentului contract, informaţiile putând fi furnizate autorităţilor competente, în condiţiile legii, sau unor terţe părţi, numai cu acordul părţilor prezentului contract. (7) Drepturile de proprietate intelectuală rezultate în urma implementării proiectului, precum şi alte documente legate de proiect vor rămâne în patrimoniul beneficiarului finanţării, care, la solicitarea AFM, va acorda acesteia dreptul de a utiliza gratuit şi după cum consideră necesar informaţia cuprinsă în rapoartele proiectului, precum şi rezultatele obţinute, oricare ar fi forma acestora. (8) Beneficiarul finanţării are obligaţia de a despăgubi din surse proprii AFM pentru toate cheltuielile efectuate împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, mărci înregistrate, desene sau modele industriale, drepturi de autor) legate de activităţile necesare implementării proiectului şi daune-interese, costuri, taxe şi alte cheltuieli de orice natură, aferente violării dreptului de proprietate intelectuală. (9) Beneficiarul finanţării este de acord ca AFM să publice date privind rezultatele implementării proiectului. (10) Beneficiarul finanţării se obligă ca, în orice notă, raport, material publicat, conferinţe şi seminare cu privire la proiect, să specifice că acesta a beneficiat de finanţare din Fondul pentru mediu. (11) Neexercitarea de către AFM a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunţare la acesta, iar AFM va putea uza de acel drept oricând, până la stingerea tuturor obligaţiilor beneficiarului finanţării faţă de aceasta. (12) În cazul în care, referitor la prezentul contract, apar modificări ale legislaţiei aplicabile, părţile au obligaţia să depună toate diligenţele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligaţiile stabilite în cuprinsul acestuia. (13) Sumele acordate cu titlu de finanţare în cadrul contractului nu pot face obiectul executării silite prin poprire, potrivit Codului de procedură civilă. ART. 11 Jurisdicţie (1) Orice neînţelegere rezultând din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. (2) În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţei judecătoreşti de drept comun în a cărei rază teritorială îşi are sediul AFM. ART. 12 Notificări (1) Orice notificare sau solicitare în baza prezentului contract se va face în scris, la următoarele adrese: a) pentru AFM: municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6; b) pentru beneficiarul finanţării: adresă ..............................., e-mail ............................, cu condiţia ca acestea să fie confirmate ulterior. (2) În cazul în care beneficiarul finanţării doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM. (3) Notificările făcute beneficiarului finanţării la adresele prevăzute la alin. (1) lit. b) se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia. ART. 13 Amendamente (1) Prezentul contract poate fi modificat şi/sau completat cu acordul părţilor, consemnat într-un act adiţional. (2) Cererea de modificare/completare a contractului va putea fi transmisă către AFM în perioada de valabilitate a acestuia, pentru cazuri bine întemeiate şi justificate de către beneficiarul finanţării. (3) Prezentul contract poate fi suspendat pe o perioadă determinată, cu acordul părţilor, la solicitarea justificată a oricăreia dintre acestea. În această situaţie sunt suspendate toate termenele, dar şi obligaţiile prevăzute în contract. ART. 14 Prelucrarea datelor cu caracter personal (1) Colectarea, prelucrarea şi stocarea/arhivarea datelor cu caracter personal ale reprezentanţilor părţilor contractante, precum şi ale participanţilor la activităţile proiectului se vor realiza de ambele părţi în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016, precum şi cu respectarea legislaţiei naţionale în materie, în scopul implementării proiectului, realizării obiectului contractului, precum şi în scop statistic. (2) Datele cu caracter personal, aşa cum sunt clasificate în Regulamentul (UE) nr. 679/2016, vor fi prelucrate de AFM în acord cu legislaţia aplicabilă, pe toată perioada contractuală, inclusiv pe perioada de control a modului de îndeplinire a obiectului contractului, în scopul şi temeiul legal pentru care s-a perfectat prezentul contract, precum şi în perioada de monitorizare a proiectului. (3) Părţile contractuale se vor informa şi notifica reciproc cu privire la orice încălcare a securităţii prelucrării datelor cu caracter personal din prezentul contract, în vederea adoptării de urgenţă a măsurilor tehnice şi organizatorice ce se impun şi în vederea notificării Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), conform obligaţiilor ce decurg din prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016. (4) Părţile vor fi exonerate de răspunderea pentru dezvăluirea informaţiilor prevăzute la alin. (3) dacă: a) informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante în acest sens, cu respectarea prevederilor legale incidente; b) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia. ART. 15 Publicarea datelor Beneficiarul finanţării este de acord ca următoarele date să fie publicate de către AFM: denumirea beneficiarului finanţării, valoarea totală a finanţării acordate, datele de începere şi de finalizare ale proiectului, locul de implementare a acestuia, indicatorul proiectului, precum şi plăţile efectuate în cadrul prezentului contract de finanţare. ART. 16 Dispoziţii finale Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, noi, reprezentanţii legali ai beneficiarului finanţării, am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii.
┌───────────┬──────────────────────────┐
│AFM │Beneficiarul finanţării │
│Preşedinte,│Prin reprezentantul legal/│
│……………………… │împuternicit, │
│ │……………………………………. │
└───────────┴──────────────────────────┘
ANEXA 4 la ghid
Nr. de înregistrare la AFM ............................ Către Administraţia Fondului pentru Mediu CERERE DE DECONTARE Titlul programului: Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului Titlul proiectului: ........................................................... Denumirea completă a beneficiarului ....................................................... Înregistrat cu cod de identificare fiscală ........................., Sediul: localitatea ..........................., str. ........................... nr. ......, judeţul/sectorul ..........., cod poştal .........., e-mail ........., Prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal .........................................., telefon ......................................, e-mail ....................., în baza Contractului de finanţare nr. .........../............, vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de decontare pentru suma de ....... (în cifre şi litere)........ lei, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate în cadrul proiectului. Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: - au fost respectate criteriile de eligibilitate ale proiectului; – solicităm decontarea de cheltuieli eligibile, de natura celor prevăzute în ghidul de finanţare; – s-au respectat prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice; – nu s-au modificat atributele de identificare ori cu privire la informaţiile furnizate AFM în cererea de finanţare pe parcursul derulării contractului de finanţare; – nu au intervenit circumstanţe care afectează condiţiile de eligibilitate ale solicitantului/proiectului; – nu a sponsorizat/finanţat activităţi cu impact negativ asupra mediului pe perioada de valabilitate a contractului; – cheltuielile eligibile pentru care solicităm decontarea prin Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului nu fac obiectul unui alt program de finanţare. Prezenta cerere de decontare este însoţită de următoarele documente justificative: - facturile fiscale; – documentul doveditor al deschiderii de către solicitant a contului în care vor fi virate sumele acordate cu titlu de finanţare, care se depune la prima cerere de decontare; – alte documente ......................................................... În situaţia în care AFM consideră necesar, pot fi solicitate documente suplimentare. Beneficiar Reprezentant legal/împuternicit: .................................. Numele şi prenumele .................................................... Funcţia .......................................................................... Semnătura .................................................................... ANEXA 5 la ghid
RAPORT DE FINALIZARE* * În cazul în care se optează pentru transmiterea raportului de finalizare prin intermediul poştei electronice, documentul se semnează de beneficiar cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE. Titlul programului: Programul naţional „Rangerii juniori“ vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului Denumirea beneficiarului: ............................................................... Forma de organizare: ...................................................................... Adresa: ........................................................................................... Tel./E-mail: ...................................................................................... A. Date generale ale proiectului Titlul proiectului: ............................................................................... Durata proiectului (nr. de luni): ....................................................... Data încheierii contractului pentru finanţare: .................................. Data începerii proiectului: ............................................................... Data finalizării proiectului: ............................................................... B. Deviz (decont) general postcalcul pentru perioada analizată
┌────┬─────────┬───────┬──────┬─────┬───────────┐
│ │ │Factură│ │Ordin│ │
│Nr. │Cereri de│fiscală│Decont│de │Valoare │
│crt.│decontare│nr. │AFM │plată│neeligibilă│
│ │ │ │ │nr. │ │
├────┼─────────┼───────┼──────┼─────┼───────────┤
│1 │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼──────┼─────┼───────────┤
│2 │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼──────┼─────┼───────────┤
│3 │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴───────┴──────┴─────┴───────────┘
C. Rezultatele proiectului C1. Detalierea rezultatelor specifice însoţite de documente justificative (contribuţii ale proiectului în dezvoltarea procesului de educaţie/conştientizare privind protecţia mediului, probleme de mediu abordate, acorduri de colaborare cu alte instituţii/operatori economici, resurse atrase prin participări în cadrul altor programe şi lista activităţilor elaborate în cadrul proiectului): ................................................................................ .............................................................................. C2. Dimensiunea indicatorului programului realizat în urma acţiunilor întreprinse în cadrul proiectului, conform cererii de finanţare
┌────┬───────────┬───────────┬────────────┬──────────┐
│ │ │ │Numărul de │ │
│ │ │ │tineri, cu │ │
│ │ │ │vârsta între│ │
│ │ │ │8 şi 18 ani,│ │
│Nr. │Activitate │Materiale/ │participanţi│ │
│crt.│în cadrul │Echipamente│la │Observaţii│
│ │proiectului│folosite │activităţile│ │
│ │ │ │întreprinse │ │
│ │ │ │în cadrul │ │
│ │ │ │fiecărui │ │
│ │ │ │proiect │ │
├────┼───────────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│1 │ │ │ │ │
├────┼───────────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│2 │ │ │ │ │
├────┼───────────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│3 │ │ │ │ │
├────┼───────────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│4 │ │ │ │ │
├────┼───────────┼───────────┼────────────┼──────────┤
│5 │ │ │ │ │
└────┴───────────┴───────────┴────────────┴──────────┘
Total indicator de proiecte: ........................... D. Analiza postimplementare D1. Factori majori care au afectat derularea şi rezultatele implementării proiectului (Dacă au existat, comentaţi modul în care aceşti factori au influenţat derularea şi rezultatele implementării proiectului.) Factori care au determinat întârzieri în derularea activităţilor proiectului ................... Factori care au afectat îndeplinirea obiectivelor proiectului ........................................ Factori care au determinat modificări în structura aprobată a bugetului proiectului .......... Factori care au influenţat pozitiv proiectul .................................................. D2. Acţiuni de promovare a rezultatelor proiectului (activităţi de promovare, materiale promoţionale, prezentări în pagini web etc.) ......................................................................... ........................................................................ Beneficiar Reprezentant legal/împuternicit: .................................. Numele şi prenumele .................................................... Funcţia .......................................................................... Semnătura .................................................................... -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.