────────── Aprobat de Ordinul nr. 2.153 din 3 noiembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 24 noiembrie 2016.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Rolul ghidului de finanţare Ghidul de finanţare constituie un suport informativ complex, având rolul de a furniza solicitantului finanţării din Fondul pentru mediu informaţii esenţiale privind derularea Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, denumit în continuare program. ART. 2 Scopul programului (1) Scopul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. (2) Prin program se finanţează activităţi de educaţie şi conştientizare care să vizeze unul sau mai multe dintre domeniile de finanţare ale programului, identificate ca măsuri-cheie în procesul de tranziţie la economia verde, din una sau mai multe dintre următoarele categorii: a) economia circulară şi managementul deşeurilor, cu subcategoriile: 1. economie circulară - deşeuri utilizate ca resursă în circuitul economic; 2. colectare selectivă; 3. reparare, reutilizare, refolosire; 4. reciclare şi compostare; 5. ecodesign; 6. consum sustenabil; b) regenerare urbană şi clădiri verzi, cu subcategoriile: 1. eficienţă energetică a clădirilor; 2. clădiri verzi; 3. construcţii şi materiale de construcţie ecologice; 4. regenerare urbană în jurul elementelor de patrimoniu natural - râuri, parcuri, spaţii verzi, protecţia surselor de apă; 5. ecomobilitate - transport alternativ (bicicletă, autovehicule hibride şi electrice); c) ecoantreprenoriat şi ecoinovare, cu subcategoriile: 1. ecoantreprenoriat - încurajarea antreprenoriatului verde; 2. reconversia mediului economic tradiţional - afaceri responsabile faţă de mediu; 3. ecoinovare în economie; 4. locuri de muncă verzi - încurajarea calificării profesionale şi ocupării în domenii economice cu impact scăzut asupra mediului; 5. ecoeducaţie - introducerea în învăţământul obligatoriu a educaţiei ecologice şi de mediu; d) ecoturism şi turism durabil, cu subcategoriile: 1. mediul ca resursă de dezvoltare economică; 2. reintegrarea unor situri şi refacerea peisajului natural; 3. patrimoniul natural - factor de dezvoltare durabilă; 4. ecoturism şi biodiversitate; 5. cicloturism; 6. produse locale şi ecoagricultură; 7. meşteşuguri locale; 8. ecomobilitate pe ape prin folosirea ambarcaţiunilor propulsate manual; e) achiziţii verzi, cu subcategoriile: 1. educare privind beneficiile achiziţiilor verzi; 2. importanţa achiziţionării de produse ecologice locale, biodegradabile şi a promovării eficienţei utilizării resurselor; 3. rolul criteriilor de mediu şi sociale pe categorii de produse în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor şi serviciilor oferite cetăţenilor. (3) Indicatorii de performanţă ai programului sunt reprezentaţi de dimensiunea grupului-ţintă vizat de activităţile întreprinse. ART. 3 Sursa de finanţare pentru derularea programului (1) Finanţarea programului se realizează de către Administraţia Fondului pentru Mediu. (2) Programul se derulează multianual în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. (3) Suma alocată sesiunii se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu şi se publică odată cu anunţarea deschiderii sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare. ART. 4 Definiţii În sensul prezentului ghid de finanţare, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: a) Autoritate - Administraţia Fondului pentru Mediu; b) achiziţii verzi - reprezintă procesele prin care se iau în considerare factorii de mediu atunci când se cumpără produse, servicii sau lucrări, cu scopul de a reduce impactul asupra sănătăţii umane şi asupra mediului; c) avans - sumă transferată din Fondul pentru mediu către beneficiari, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi cele prevăzute în prezentul ghid, în vederea efectuării cheltuielilor eligibile aferente proiectelor; d) beneficiar - organizaţiile neguvernamentale nonprofit care au solicitat finanţare din Fondul pentru mediu şi al căror proiect a fost aprobat în vederea finanţării; e) cerere de avans - document completat conform anexei nr. 9a şi depus înainte de începerea efectivă a activităţilor proiectului în vederea obţinerii avansului dintr-o finanţare nerambursabilă din Fondul pentru mediu, în condiţiile prevăzute în prezentul ghid; f) cerere de finanţare - document completat şi depus în cadrul sesiunii de depunere de către solicitant, în vederea obţinerii finanţării din Fondul pentru mediu (anexa nr. 1); g) cerere de plată - solicitare a beneficiarului adresată în scris Autorităţii, în baza căreia se face finanţarea eşalonată a produselor, serviciilor şi/sau lucrărilor prevăzute în graficul de finanţare (anexa nr. 9c); h) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse, servicii şi/sau lucrări necesare implementării proiectului şi care pot fi finanţate din Fondul pentru mediu, cu condiţia îndeplinirii criteriilor de eligibilitate; i) contribuţie proprie - partea de cheltuieli eligibile nefinanţate din Fondul pentru mediu şi cheltuielile neeligibile care vor fi susţinute de către beneficiar; j) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării şi care vizează solicitantul, proiectul propus şi cheltuielile proiectului; k) dosar de finanţare - cererea de finanţare, însoţită de documentaţia care trebuie depusă de către solicitant în vederea analizării, evaluării, selectării, avizării şi aprobării finanţării de către Autoritate; l) dosar de avans - cererea de avans, însoţită de documentaţia care trebuie depusă de către beneficiar în vederea acordării avansului de către Autoritate; m) dosar de decontare - nota de decontare, însoţită de documentele justificative obligatorii, depusă de către beneficiar în vederea stingerii avansului acordat de către Autoritate; n) dosar de plată - cererea de plată, însoţită de documentele justificative obligatorii depusă de către beneficiar, conform graficului de finanţare; o) economia verde - aşa cum este definită de recentul Raport al Programului Naţiunilor Unite pentru mediu (lansat în februarie 2011), are ca rezultat îmbunătăţirea bunăstării şi echităţii sociale, concomitent cu reducerea semnificativă a riscurilor de mediu şi deficitului ecologic; p) finanţare nerambursabilă - modalitate de susţinere financiară a proiectului, caracterizată prin finanţarea de către Autoritate a unei cote-părţi din cheltuielile eligibile realizate de către beneficiar cu achiziţia produselor, serviciilor sau lucrărilor; q) notă de decontare - document prin care Beneficiarul justifică cheltuielile efectuate din avansul primit (anexa nr. 9b); r) organizaţii neguvernamentale - persoane juridice române, asociaţii sau fundaţii, înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, dacă actul constitutiv al organizaţiei sau statutul, după caz, cuprinde prevederi referitoare la protecţia mediului şi/sau dezvoltare durabilă; s) solicitant - organizaţia neguvernamentală care solicită finanţare în cadrul programului; t) tranziţia spre o economie verde - politici şi investiţii care vor decupla creşterea economică de creşterea consumului curent intensiv de materii prime şi energie. ART. 5 Organizarea sesiunii de finanţare (1) Organizarea sesiunii de finanţare constă în stabilirea şi aprobarea, prin dispoziţie a conducătorului Autorităţii, a: a) sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare; b) sumei alocate sesiunii de finanţare. (2) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Autorităţii, cu cel puţin 15 zile înainte de data deschiderii sesiunii de finanţare. (3) Aprobarea componenţei Comisiei de analiză şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se face prin dispoziţie a conducătorului Autorităţii. Cele două comisii vor fi similare ca structură. ART. 6 Etapele sesiunii de finanţare a) Publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii de finanţare şi a sumei alocate b) Depunerea dosarelor de finanţare în sesiunea de depunere anunţată în anunţul de deschidere c) Analiza conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului din punct de vedere juridic (anexa nr. 2) d) Analiza şi selectarea proiectelor din punct de vedere economic şi tehnic (anexele nr. 3, 4 şi 7) e) Analiza şi aprobarea listei proiectelor respinse f) Avizarea proiectelor selectate g) Comunicarea rezultatelor sesiunii de finanţare prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii. Centralizatoarele cu proiectele selectate şi cu cele respinse vor cuprinde sinteza grilelor de evaluare ale fiecărui proiect, precum şi motivaţia unei eventuale diminuări a sumei sau cheltuielilor solicitate h) Soluţionarea contestaţiilor i) Aprobarea finanţării proiectelor avizate j) Transmiterea scrisorilor de aprobare a finanţării k) Negocierea, semnarea contractelor şi implementarea proiectului ART. 7 Depunerea dosarului de finanţare (1) Solicitantul poate depune dosarul de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere. (2) Un solicitant poate depune în cadrul sesiunii de finanţare un singur proiect. (3) Dosarul de finanţare se depune legat, paginat şi opisat, în două exemplare, unul în original şi unul în copie certificată conform cu originalul de către solicitant, în plic sigilat, la registratura Autorităţii. (4) Plicul conţinând dosarele poate fi transmis prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acestuia de către Autoritate în interiorul perioadei sesiunii de depunere şi va avea înscrise, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: a) denumirea completă şi adresa solicitantului; b) titlul programului: "Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului"; c) titlul proiectului; d) sesiunea de depunere, aprobată conform dispoziţiilor art. 5. (5) La data recepţionării plicului conţinând dosarele, unul în original şi unul în copie certificată "conform cu originalul" de către reprezentantul legal, acesta primeşte de la registratura Autorităţii un număr unic de înregistrare în ordinea sosirii. (6) Dosarul de finanţare poate fi transmis prin orice modalitate care asigură confirmarea, cu condiţia ca data primirii la Autoritate să nu depăşească data-limită a sesiunii de depunere. (7) Cererea de finanţare se completează prin tehnoredactare computerizată. Nu se acceptă cereri de finanţare cu ştersături sau cu completări făcute manual. (8) Dosarul de finanţare va avea ordinea prezentată în art. 22 alin. (2). Documentele depuse de solicitanţi trebuie să fie legate, numerotate şi opisate. (9) Lipsa unui document, neprezentarea la termenul stabilit, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, nedepunerea dosarului conform alin. (3), precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate determină respingerea dosarului de finanţare. ART. 8 Analiza şi selectarea (1) După închiderea sesiunii de depunere, Comisia de analiză procedează la: a) verificarea informaţiilor înscrise pe plicurile conţinând dosarele de finanţare; b) analiza documentelor conţinute în dosarul de finanţare se va raporta la data înregistrării cererii de finanţare la registratura Autorităţii; c) deschiderea plicurilor conţinând dosarele de finanţare ale solicitanţilor; d) verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului/proiectului; e) analiza şi selectarea proiectelor pe baza documentelor care însoţesc cererea de finanţare; f) înaintarea către Comitetul director al Autorităţii a centralizatorului cuprinzând proiectele selectate, precum şi a centralizatorului cuprinzând proiectele neselectate la finanţare. (2) Fiecare grilă de analiză este completată de un evaluator. (3) Proiectele selectate vor fi dispuse într-un centralizator, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, cu indicarea valorii totale a acestora, precum şi, dacă este cazul, motivele diminuării sumei solicitate. (4) Proiectele neselectate vor fi dispuse într-un centralizator, cu indicarea motivului neselectării. ART. 9 Avizarea proiectelor (1) Comitetul director al Autorităţii avizează proiectele selectate şi le propune spre aprobare Comitetului de avizare, în limita bugetului alocat. În cazul obţinerii aceluiaşi punctaj, bugetul alocat sesiunii va fi suplimentat, prin dispoziţie a preşedintelui, astfel încât să acopere cheltuielile avizate ale respectivilor solicitanţi. (2) Comitetul director al Autorităţii poate solicita Comisiei de analiză orice document relevant, în vederea avizării proiectelor. ART. 10 Aprobarea finanţării proiectelor (1) Comitetul de avizare adoptă hotărârea privind aprobarea/respingerea finanţării proiectelor. (2) Comitetul de avizare poate solicita atât Comisiei de analiză, cât şi Comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi/sau Comitetului director al Autorităţii orice document relevant, în vederea fundamentării şi adoptării hotărârii. ART. 11 Comunicarea rezultatelor sesiunii de finanţare (1) Comunicarea rezultatelor sesiunii de finanţare se face prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii, la secţiunea Programului, a centralizatorului cuprinzând proiectele selectate, precum şi a centralizatorului cuprinzând proiectele neselectate. (2) În vederea încheierii contractului de finanţare se vor transmite solicitanţilor admişi scrisori de aprobare a finanţării, prin poştă/fax cu confirmare de primire, care vor cuprinde: a) denumirea proiectului şi suma aferentă aprobată în vederea finanţării; b) documentele care trebuie prezentate de către solicitant în vederea perfectării contractului pentru finanţare nerambursabilă cu Autoritatea; c) defalcarea sumei aprobate pe categorii de cheltuieli şi cantităţi, informaţii ce vor fi utilizate la întocmirea anexelor la contractul de finanţare. ART. 12 Contestaţiile (1) Solicitanţii nemulţumiţi de decizia Comitetului director al Autorităţii/Comitetului de avizare pot depune contestaţie la sediul Autorităţii, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării pe site-ul Autorităţii a rezultatelor. (2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează motivele contestaţiei şi înaintează Comitetului director al Autorităţii/Comitetului de avizare propunerea de admitere/ respingere a acesteia. (3) În vederea soluţionării contestaţiei, Comisia de soluţionare a contestaţiilor are dreptul de a solicita un punct de vedere Comisiei de analiză, în măsura în care acesta este relevant în raport cu obiectul contestaţiei. (4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor soluţionează contestaţia în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia la registratura Autorităţii. ART. 13 Perfectarea şi acordarea finanţării (1) Solicitantul, prin reprezentantul său legal sau împuternicitul acestuia, se prezintă la sediul Autorităţii, în vederea semnării contractului pentru finanţare nerambursabilă, cu documentele solicitate în cuprinsul scrisorii de aprobare a finanţării, având asupra sa ştampila persoanei juridice şi următoarele documente: a) actul de identitate al reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului, în original şi copie; b) împuternicire notarială, în situaţia în care semnarea contractului pentru finanţare nerambursabilă se face de către o altă persoană decât reprezentantul legal, în original; c) documentul doveditor al deschiderii unui cont la orice unitate bancară, în original. (2) Se consideră renunţare la finanţarea aprobată neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului pentru finanţare nerambursabilă în termen de maximum 30 de zile de la data convocării prevăzută în scrisoarea de aprobare a finanţării. (3) Modelul de contract pentru finanţare nerambursabilă, prevăzut în anexa nr. 8, cuprinde majoritatea clauzelor contractuale, fără a fi interzise adăugarea de către Autoritate a unor noi clauze de natură legală şi/sau renunţarea justificată la unele dintre acestea, precum şi modificarea lor, dacă aceste acţiuni sunt esenţiale pentru îndeplinirea contractului şi atingerea scopului şi obiectivelor Programului. (4) Solicitantul, împreună cu Autoritatea, stabileşte planificarea temporală a implementării proiectului aprobat şi acordarea finanţării, prin întocmirea listelor cuprinzând capitolele şi subcapitolele de cheltuieli eligibile, prevăzute în anexa nr. 1 la contractul pentru finanţare nerambursabilă, precum şi a graficului de finanţare nerambursabilă a proiectului, prevăzut în anexa nr. 2 la contractul pentru finanţare nerambursabilă. (5) Contractul pentru finanţare nerambursabilă se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul pentru Autoritate şi unul pentru beneficiar. (6) Contractul pentru finanţare nerambursabilă intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părţi şi are o valabilitate cu 3 luni mai mare decât durata de realizare a proiectului, dar nu mai mare de 15 luni de la data încheierii acestuia fără posibilitatea de prelungire. (7) Durata de realizare a proiectului este de maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului fără posibilitatea de prelungire. (8) Finanţarea se utilizează numai după data intrării în vigoare a contractului pentru finanţare nerambursabilă şi numai în termenul de valabilitate al acestuia. ART. 14 Contractul pentru finanţare nerambursabilă (1) Orice modificare a prevederilor contractului pentru finanţare nerambursabilă şi a anexelor acestuia se va face cu acordul părţilor, prin act adiţional la contractul pentru finanţare nerambursabilă, cu excepţia modificărilor privind data depunerii cererii de plată, dacă prin acestea nu se modifică şi durata de realizare a proiectului sau nu depăşeşte anul bugetar în care au fost programate iniţial. Partea care doreşte modificarea prin act adiţional este obligată să prezinte această modificare celeilalte părţi cu minimum 10 zile înainte de data la care se doreşte a se opera modificarea. (2) Pentru neregularităţile constatate pe parcursul derulării contractului pentru finanţare nerambursabilă, Autoritatea va transmite beneficiarului Notificarea privind deficienţele constatate în derularea contractului pentru finanţare nerambursabilă. (3) În condiţiile neexecutării de către beneficiar a obligaţiilor prevăzute în contractul pentru finanţare nerambursabilă, acesta poate fi reziliat, beneficiarul fiind înştiinţat asupra rezilierii contractului prin Notificarea de reziliere a contractului pentru finanţare nerambursabilă. (4) Rezilierea contractului pentru finanţare nerambursabilă din culpa beneficiarului are drept consecinţă restituirea, în termenul precizat în notificare, de către beneficiar a finanţării primite, sub formă de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii. În cazul nerestituirii finanţării, Autoritatea procedează la executarea contractului pentru finanţare nerambursabilă, în condiţiile legii. (5) În cazul în care încetarea contractului intervine înainte de termenul stabilit pentru prima plată/avans, beneficiarul nu este obligat la plata de daune-interese. ART. 15 Finanţarea cheltuielilor eligibile (1) Susţinerea de către Autoritate a finanţării proiectului se face prin plata, în baza documentelor justificative, a sumelor reprezentând cheltuielile eligibile stabilite prin contractul pentru finanţare nerambursabilă şi efectuate ulterior încheierii contractului. (2) Autoritatea poate efectua o plată în avans, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând maximum 30% din valoarea contractului de finanţare, în baza cererii de avans - conform anexei nr. 9a, însoţită de contracte de livrări de bunuri/prestări de servicii/lucrări de investiţii, în copii certificate "conform cu originalul", a căror valoare cumulată să reprezinte cel puţin valoarea solicitată prin cererea de avans. Beneficiarul va depune nota de decontare împreună cu toate documentele justificative privind efectuarea cheltuielilor aferente contractelor depuse la cererea de avans, în vederea stingerii avansului conform prevederilor ghidului şi ale contractului pentru finanţare nerambursabilă. Ulterior, beneficiarul va depune, conform graficului de finanţare, cererea/cererile de plată pentru restul finanţării. (3) Autoritatea nu efectuează plăţi pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor încheiate între beneficiarii finanţării şi furnizorii de produse/servicii/lucrări aferente proiectului. (4) Plăţile se realizează prin virament în contul beneficiarului, pe măsura realizării proiectului, în conformitate cu graficul de finanţare nerambursabilă a proiectului, prevăzut în anexa nr. 2 la contractul pentru finanţare nerambursabilă. (5) Finanţarea se face pe baza cererii de avans/plată depuse la Autoritate, potrivit prevederilor ghidului şi ale contractului pentru finanţare nerambursabilă. (6) Condiţii generale referitoare la dosarul de avans/decontare/plată: a) dosarul va avea opis, iar documentele cuprinse trebuie să fie lizibile, numerotate, semnate şi ştampilate de către beneficiar; b) pentru documentul redactat într-o limbă străină, se va anexa traducerea în limba română făcută de un traducător autorizat; c) beneficiarul trebuie să se asigure că suma solicitată nu depăşeşte valoarea programată în graficul de finanţare nerambursabilă al contractului. Cheltuielile care depăşesc valoarea din graficul de finanţare nerambursabilă se vor acorda la o cerere de plată ulterioară cu condiţia de a nu se depăşi astfel valoarea programată a cererii respective; d) în situaţia în care beneficiarul nu solicită întreaga valoare programată în graficul de finanţare, la cererea de avans, diferenţa se va acorda la o cerere de plată ulterioară. (7) Plata se face în maximum 30 de zile de la depunerea cererii de avans/plată, sub rezerva îndeplinirii de către beneficiar a obligaţiilor ce îi revin conform contractului, la data respectivă şi sub rezerva existenţei creditelor bugetare aprobate şi a disponibilităţilor băneşti. (8) La data depunerii fiecărei cereri de plată, cu excepţia primei cereri de plată, beneficiarul finanţării este obligat să depună la sediul Autorităţii dovada achitării integrale, inclusiv contribuţia proprie, a facturilor pentru produse/servicii/lucrări aferente cererii anterioare. (9) La finalul implementării proiectului, beneficiarul finanţării va întocmi şi va transmite Autorităţii, în termenul stabilit în contractul pentru finanţare nerambursabilă, în original, un raport de finalizare, care va fi verificat de responsabilul de proiect al Autorităţii şi va fi supus aprobării preşedintelui acesteia. Odată cu transmiterea raportului de finalizare, beneficiarul este obligat să facă dovada plăţii integrale a produselor/serviciilor/lucrărilor achiziţionate, pe bază de documente financiare legale. (10) Lista documentelor justificative pentru efectuarea plăţilor de către Administraţia Fondului pentru Mediu: 1. documente justificative, conform legislaţiei în vigoare, aferente cheltuielilor de personal, inclusiv contracte de voluntariat, respectiv: stat de plată colectiv sau individual (după caz) pentru personalul de management şi implementare ale proiectului şi pontaje avizate de reprezentantul legal, declaraţiile 112 înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ANAF, dovada plăţii impozitului şi contribuţiilor aferente salariilor şi rapoarte REVISAL; 2. situaţii de lucrări executate (devize), liste de utilaje, autorizaţii de construire, procese-verbale la terminarea lucrărilor, procese-verbale de punere în funcţiune, procese-verbale de lucrări ascunse, procese-verbale privind stadiul fizic de executare a lucrărilor (în copii certificate "conform cu originalul") - după caz; 3. facturi fiscale şi documente justificative aferente, respectiv: contracte de prestări servicii/furnizare produse/lucrări (în situaţia în care contractul este redactat într-o limbă străină, se va prezenta şi traducerea autorizată a acestuia în limba română), bonuri de combustibil, ordine de deplasare, procese-verbale de predare-primire/recepţie, note de intrare recepţie, bonuri de consum, fişe de magazie, fişa mijlocului fix (în copii certificate "conform cu originalul"); 4. certificate de garanţie, calitate, declaraţii de conformitate - după caz; 5. oferte financiare (în copie); 6. facturi externe (traduse autorizat în limba română), documente de transport, packing list, dispoziţii de plată externe, declaraţii vamale, extrase de cont, documente de transfer al fondurilor (în cazul importurilor), în copii certificate "conform cu originalul"; 7. balanţele de verificare în care se evidenţiază sumele primite ca finanţare, în copii certificate "conform cu originalul"; 8. certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local pentru cererea de avans/cerere de plată (în original); 9. certificat de atestare fiscală emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru persoane juridice, pentru cererea de avans/cerere de plată (în original); 10. raport narativ - scurtă descriere a activităţilor derulate până la data depunerii notei de decont/cererii de plată (în original); 11. protocoale de colaborare, contracte de voluntariat - după caz (în copie); 12. centralizator facturi (în original); 13. declaraţia pe propria răspundere, în original, privind respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; valoarea de achiziţie a produselor/serviciilor/lucrări trebuie să se încadreze în preţurile pieţei; 14. dovada achitării integrale (inclusiv contribuţia proprie) a facturilor aferente cererilor de plată anterioare (cu excepţia primei cereri de plată depuse): ordine de plată, chitanţe, extrase de cont cu viza unităţii bancare; 15. cel puţin 30 de fotografii realizate în momente importante ale proiectului şi cu principalele rezultate obţinute prin proiect şi cel puţin un material video, cu durată de aproximativ 3 minute. Rezoluţia minimă a fotografiilor să fie de 300 DPI, iar formatul preferabil (dar nu obligatoriu) al materialelor video este HD; 16. alte documente relevante. (11) În cadrul proiectului se recomandă realizarea achiziţiilor verzi (produse realizate din monomateriale, din materiale regenerabile, reciclate, nontoxice, uşor de casat, cu componente reutilizabile, mijloace de transport prietenoase cu mediul). ART. 16 Reguli de publicitate privind programul (1) Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe site-ul Autorităţii, www.afm.ro, la secţiunea "Educaţie protecţia mediului". (2) Singurele informaţii şi instrucţiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu. (3) Orice materiale de promovare realizate în cadrul unui proiect finanţat prin acest program trebuie să conţină sigla şi numele corect şi complet al finanţatorului şi, respectiv, al programului. Logourile acestora vor fi plasate pe orice material de promovare tipărit şi sau pe suport electronic (inclusiv filme şi publicaţii electronice) şi în timpul evenimentelor publice legate de această finanţare. Acestea vor fi puse la dispoziţia beneficiarului la data semnării contractului. (4) O formulare recomandată este următoarea "Proiect finanţat din Fondul pentru mediu, în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului". (5) Pentru fiecare menţiune a Autorităţii, în cadrul unui text online, pe portalurile aflate în administrare proprie, beneficiarul va include "hyperlink"către pagina www.afm.ro (6) Materialele de publicitate/vizibilitate vor fi comunicate în format electronic finanţatorului cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de a apărea sau a fi tipărite. (7) Câte un exemplar din materialele tipărite/realizate de beneficiar va fi prezentat finanţatorului, odată cu prezentarea cererii de plată. (8) Responsabilul de proiect desemnat din partea Autorităţii va primi informaţiile legate de proiect: rapoarte, invitaţii la diverse evenimente, materiale de promovare etc. CAP. II Eligibilitatea solicitanţilor, a proiectelor şi a cheltuielilor ART. 17 Categorii de solicitanţi eligibili Sunt solicitanţi eligibili organizaţiile neguvernamentale conform definiţiei de la art. 4 lit. r). ART. 18 Cuantumul finanţării (1) Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 95% din valoarea totală eligibilă a proiectului. (2) Suma maximă care poate fi acordată este de 450.000 lei pentru fiecare proiect. (3) Bugetul proiectului este atât o estimare, cât şi un plafon maxim al cheltuielilor (anexa nr. 5.1). (4) Cofinanţarea va putea fi adusă în bani sau sub formă de contribuţie în natură. Contribuţia în natură va fi doar sub formă de voluntariat şi poate reprezenta maximum 5% din finanţare. Pentru aprecierea muncii efectuate pe bază de voluntariat trebuie luat în calcul timpul efectiv alocat pentru implementarea proiectului (în ore/lună) şi salariul mediu brut stabilit de legea asigurărilor sociale de stat, la care se adaugă contribuţiile salariale suportate de angajator. ART. 19 Criterii de eligibilitate a solicitanţilor, parteneri/susţinători eligibili şi grupuri-ţintă vizate (1) Solicitantul organizaţie neguvernamentală trebuie să îndeplinească următoarele criterii specifice: a) să fie persoană juridică română; b) actul constitutiv al organizaţiei sau statutul/procesul-verbal de înfiinţare, după caz, să cuprindă prevederi referitoare la protecţia mediului şi/sau dezvoltare durabilă; c) să acţioneze în nume propriu; d) să nu se afle în procedură de dizolvare; e) să fie înfiinţat de cel puţin 6 luni la data depunerii dosarului de finanţare; f) să nu înregistreze datorii la bugetul de stat şi bugetul local; g) nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. (2) Solicitanţii pot acţiona individual, susţinuţi sau în parteneriat cu alte organizaţii cu ajutorul cărora îşi pot derula activităţile. Acestea vor fi considerate parteneri/susţinători şi nu vor putea angaja cheltuieli în nume propriu. Partenerii/susţinătorii pot fi: a) organizaţii neguvernamentale şi nonprofit cu aceleaşi caracteristici precum cele menţionate mai sus pentru solicitant; b) universităţi, alte instituţii de educaţie sau institute de cercetare nonprofit; c) instituţii ale administraţiei publice locale, judeţene sau centrale, precum şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitare. (3) Grupurile-ţintă vizate de proiect prin activităţile propuse în proiect vor fi descrise detaliat în cererea de finanţare, precum şi modul în care activităţile propuse vor implica aceste grupuri-ţintă. Grupurile-ţintă prioritare pentru acest apel de finanţare sunt următoarele: - societatea civilă; - administraţia publică locală; - comunitatea ştiinţifică; - mediul de afaceri; - instituţii de învăţământ. ART. 20 Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt cele enumerate mai jos: a) organizarea şi desfăşurarea de activităţi de învăţare practică şi/sau demonstrative: ateliere, cursuri, competiţii, tabere, ecologizarea spaţiilor verzi şi/sau ariilor protejate, activităţi în teren şi alte programe în natură, care să conducă la conştientizare şi educare prin abordarea participativă a grupului-ţintă cu ajutorul iniţiativelor concrete. Acestea vor implica participarea directă a publicului-ţintă vizat şi vor avea un nivel înalt de interactivitate; b) dezvoltarea de produse, servicii, aplicaţii web şi mobile şi alte activităţi concrete dedicate educării şi conştientizării publicului cu privire la domeniile de finanţare ale acestui apel; c) organizarea de activităţi mobile de tip caravană şi campanii la firul ierbii pentru conştientizare, educare şi încurajare a acţiunii efective; d) organizarea de conferinţe, evenimente, festivaluri; e) organizarea şi derularea de campanii media cu diverse componente - tv, presă, internet (pagina web aferentă proiectului şi media sociale), outdoor, utilizarea de tipărituri - pentru conştientizare şi de educare; f) realizare concept grafic, strategie, design şi creaţie de identitate, plan de campanie, informare, promovare, organizare de eveniment; g) proiecte demonstrative. ART. 21 Categorii de cheltuieli eligibile (1) Cheltuieli neplafonate procentual: a) organizarea şi derularea de evenimente (conferinţe, ateliere, expoziţii, festivaluri, târguri etc.), inclusiv cheltuieli necesare pentru realizarea de instruiri, transport, cazare şi diurnă conform legii, consumabile, închiriere săli; b) realizarea şi difuzarea de materiale audiovizuale privind acţiunile care vor primi finanţare; c) realizarea de platforme şi aplicaţii web şi mobil; d) achiziţia de materiale destinate dezvoltării de produse, servicii sau derulării de activităţi concrete şi de experienţe practice de educaţie pe teren, cu condiţia justificării necesităţii acestor materiale în raport cu activitatea propusă şi cu grupul-ţintă care va fi implicat: 1. achiziţionarea de material săditor, unelte şi echipamente cu valoare de obiecte de inventar, pentru a fi folosite în scopuri educative (de exemplu, grădina din curtea şcolii); 2. materiale, instrumente de lucru şi echipamente specifice destinate instruirii participanţilor în vederea dobândirii de cunoştinţe practice şi abilităţi; 3. achiziţionarea de materiale necesare desfăşurării activităţilor de igienizare şi ecologizare a spaţiilor verzi în scop educativ: mănuşi de unică folosinţă, saci menajeri, cizme de cauciuc, echipament de protecţie, de exemplu, şorţ, salopetă, unelte agricole necesare activităţii de igienizare şi ecologizare; 4. achiziţionarea de echipament necesar pentru organizarea taberelor cu componente de educaţie ecologică, de exemplu, corturi, saci de dormit, izoprene, lanterne, plase ornitologice şi inele şi altele asemenea; 5. transportul participanţilor la excursiile şi taberele organizate cu scopul educaţiei şi conştientizării privind protecţia mediului; 6. cazarea şi masa participanţilor la excursiile şi taberele organizate cu scopul educaţiei şi conştientizării privind protecţia mediului, în limita a 200 lei/zi/participant; 7. taxa de campare; 8. instruirea participanţilor, de exemplu servicii de instruire, transport, cazare şi diurnă pentru instructori, consumabile, închiriere săli; e) realizarea şi montarea de panouri cu conţinut educativ şi de conştientizare privind acţiunile care vor primi finanţare; f) realizarea paginii web şi a tuturor canalelor de social media aferente proiectului (publicitate pe Facebook, Instagram, Youtube); g) cheltuieli cu materiale consumabile; h) TVA aferentă proiectului în condiţiile în care aceasta a fost solicitată şi nu este recuperată prin orice alte mijloace; i) achiziţia de lucrări necesare implementării proiectului. (2) Cheltuieli plafonate procentual. Fiecare dintre cheltuielile plafonate se vor raporta la baza alcătuită din celelalte cheltuieli neplafonate: a) realizarea, editarea şi difuzarea de materiale tipărite şi materiale inscripţionate în scopul educării şi conştientizării privind activităţile care vor primi finanţare (maximum 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile neplafonate); b) achiziţionarea de aparatură profesională necesară realizării proiectului (maximum 1 bucată din fiecare categorie şi maximum 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile neplafonate): video/retroproiector, laptop, ecran de proiecţie, tablă interactivă, flipchart, cameră video, aparat foto şi consumabile aferente; c) manoperă aferentă activităţilor necesare realizării campaniilor de comunicare - servicii de creaţie, design materiale promoţionale, web design. Valoarea acesteia nu va depăşi 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile neplafonate; d) cheltuieli cu personalul - remuneraţii, salarii, impozite şi contribuţii aferente - în limita a maximum 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile neplafonate. (3) Se finanţează numai cheltuielile eligibile ale proiectului, justificate prin documente. (4) Bugetul proiectului este atât o estimare, cât şi un plafon maxim al cheltuielilor (anexa nr. 5.1). (5) În cazul în care apar modificări privind sumele aprobate între capitolele de cheltuieli eligibile, beneficiarul va solicita aprobarea Autorităţii cu privire la modificările survenite, înaintea efectuării acestora, fiind necesară întocmirea unui act adiţional. (6) În cazul în care apar modificări privind sumele aprobate, între subcapitolele de cheltuieli eligibile, beneficiarul va înştiinţa Autoritatea cu privire la modificările survenite, înaintea efectuării acestora. (7) Modificările privind sumele aprobate de la un capitol la alt capitol se pot efectua în limita de 20% din prevederile capitolului şi, respectiv, de 10% din prevederile subcapitolului. ART. 22 Selecţia solicitantului (1) Selecţia solicitantului se face pe baza documentelor depuse în dosarul de finanţare. (2) Documentele necesare pentru solicitarea finanţării de către organizaţii neguvernamentale, care însoţesc cererea de finanţare, sunt următoarele: a) actele de înfiinţare a solicitantului, respectiv actul constitutiv şi statutul, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, procesul-verbal de înfiinţare, în copii certificate "conform cu originalul", pe fiecare pagină; din documentele depuse trebuie să rezulte reprezentantul legal al organizaţiei; b) certificat de înregistrare fiscală, în copie certificată "conform cu originalul" de către reprezentantul legal; c) hotărârea/decizia organului de decizie al organizaţiei neguvernamentale, semnată şi ştampilată, în original, din care să rezulte acordul cu privire la contractarea finanţării, asigurarea contribuţiei proprii necesare implementării proiectului, după caz, precum şi responsabilul de proiect; d) sentinţa civilă/încheierea judecătorească prin care a fost acordată personalitatea juridică organizaţiei neguvernamentale; e) adeverinţă/extras din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, eliberat la cerere de către instanţa competentă/Ministerul Justiţiei, care atestă că acesta nu se află în procedură de dizolvare, nu mai vechi de 30 de zile de la data emiterii, în original sau copie legalizată; f) certificat de atestare fiscală, emis de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, valabil la data depunerii cererii de finanţare, în original sau copie legalizată; g) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului, în original sau în copie legalizată; h) certificat de cazier fiscal al solicitantului, eliberat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, valabil la data depunerii cererii de finanţare, în original sau copie legalizată; i) prezentarea activităţii desfăşurate în cadrul proiectului, care să includă bugetul aferent proiectului, conform anexei nr. 5; j) prezentarea echipei de realizare a proiectului, conform anexei nr. 6; k) declaraţie privind activitatea economică a solicitantului, conform anexei nr. 7.1; l) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului finanţării, din care reiese că TVA-ul aferent proiectului este sau nu este recuperabil, rambursabil sau compensat prin orice mijloc. ART. 23 Selecţia proiectului (1) Selecţia proiectelor se realizează în baza punctajului obţinut, în ordinea descrescătoare a acestuia, în limita fondurilor alocate sesiunii de finanţare. În cazul obţinerii aceluiaşi punctaj, bugetul alocat sesiunii va fi suplimentat, prin dispoziţie a preşedintelui, astfel încât să acopere cheltuielile avizate ale respectivilor solicitanţi. (2) Criteriile pe baza cărora se realizează selecţia proiectului au în vedere: a) relevanţa proiectului, prin raportare la obiectivul/obiectivele proiectului; b) relevanţa proiectului, prin raportare la grupurile-ţintă cărora li se adresează: grupul-ţintă trebuie exact definit pentru a se corela necesitatea realizării obiectivelor propuse cu cheltuielile; c) descrierea detaliată a activităţilor necesare realizării proiectului, inclusiv detalierea cheltuielilor necesare realizării fiecărei activităţi, justificarea fiecărei cheltuieli în cadrul proiectului şi estimarea costurilor pentru fiecare cheltuială, prezentarea succintă a materialelor informative utilizate, prezentarea temelor şi detalierea conţinutului prezentărilor abordate în cadrul conferinţelor, detalierea cantitativă şi altele asemenea: fiecare cheltuială cuantificată se va justifica din punctul de vedere al necesităţii achiziţionării; achiziţionarea de aparatură profesională se va justifica din punctul de vedere al performanţelor, corelat cu activităţile proiectului; tipăriturile solicitate pentru finanţare vor fi prezentate din punctul de vedere al formatului, ca, de exemplu, dimensiuni, cromatică şi altele asemenea, şi al temei abordate; activităţile proiectului trebuie detaliate, astfel încât evaluatorul să aibă posibilitatea de a face corelaţii între acestea şi necesitatea achiziţionării bunurilor propuse pentru finanţare; d) claritate şi realism în elaborarea proiectului, respectarea legislaţiei în vigoare; e) dimensiunea grupurilor-ţintă. ART. 24 Păstrarea documentelor de către autoritate (1) Autoritatea păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele sale interne. (2) Documentaţia depusă de către solicitant, care a fost aprobată, nu se restituie. (3) Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate restitui dosarul de finanţare, în condiţiile în care acesta a fost respins, în termen de 60 de zile de la comunicarea rezultatelor sesiunii de finanţare. ART. 25 Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal Autoritatea răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. ART. 26 Anexe Anexele nr. 1-9c fac parte integrantă din prezentul ghid de finanţare. ANEXA 1 la ghidul de finanţare Cerere de finanţare nerambursabilă Titlul proiectului ........................... Denumirea solicitantului ..................... Forma juridică de organizare ................. Nr. de înregistrare la tribunal/judecătorie ............. Codul fiscal ...................... Adresa sediului social: str. ............. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. .... Oraşul/satul, comuna ........................ Judeţul/sectorul ..................... Telefon ............., fax ............., e-mail ............. Adresa de corespondenţă: str. ............. nr. ..., bl. ....., sc. ..., et. ..., ap. .... Oraşul/satul, comuna ....................... Judeţul/sectorul ........................... Numele reprezentantului legal ...................... Numele responsabilului de proiect ................... Telefon (fix şi mobil) ............., e-mail ............ Finanţare solicitată Persoana juridică ......................... solicită o finanţare nerambursabilă în sumă de ................ lei, pe un termen de .......... luni. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, conform Ghidului de finanţare a Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. ............... (ghid de finanţare), este de ......................................... lei. Subsemnatul, reprezentant al ...................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a) nu sunt insolvabil, nu sunt în stare de dizolvare sau lichidare, nici în încetare de plăţi; b) nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea acesteia în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a); c) sunt îndeplinite obligaţiile exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către bugetul general consolidat; d) nu am fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; e) nu mă aflu în dificultate economico-financiară; f) deţin contribuţia proprie necesară implementării proiectului; g) nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate; h) am depus întreaga documentaţie solicitată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) conform ghidului de finanţare; i) nu am beneficiat de finanţare nerambursabilă din altă sursă pentru acelaşi proiect. Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte anexe şi documente depuse, inclusiv în documentele financiare, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte şi declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. Neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea proiectului sau, ulterior, la returnarea integrală a sumei primite ca finanţare nerambursabilă în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului, dacă aceasta a fost acordată. Finanţarea nerambursabilă solicitată, dacă va fi aprobată şi acordată, va fi utilizată în mod exclusiv pentru scopurile declarate în această cerere de finanţare şi în anexele şi documentele aferente. Subsemnatul sunt de acord ca orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai AFM cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea organizaţiei. Prin semnarea prezentei şi aplicarea ştampilei, semnatarul confirmă că a înţeles şi şi-a însuşit în întregime conţinutul cererii.
Numele, prenumele şi funcţia Semnătura reprezentantului legal
reprezentantului legal şi ştampila solicitantului
........................ ..........................
ANEXA 2 la ghidul de finanţare Grila pentru analiza conformităţii administrative şi eligibilităţii solicitantului Solicitant: ................................ Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a dosarului de finanţare: ................
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Conformitate administrativă şi criterii de eligibilitate │ Îndeplinirea criteriului │
│ │ de eligibilitate │
│ ├────┬────┬────────────────┤
│ │ Da │ Nu │ Comentarii │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ Solicitantul │ │ │ │
│ I. CONFORMITATE │ │ │ │
├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1. │Dosarul de finanţare a fost depus în cadrul sesiunii de│ │ │ │
│ │înscriere organizate de AFM, în condiţiile prevăzute │ │ │ │
│ │prin Ghidul de finanţare a Programului vizând educaţia │ │ │ │
│ │şi conştientizarea publicului. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.2. │Dosarul de finanţare al solicitantului cuprinde: │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│1.2.1.│Cererea de finanţare, conform formularului prevăzut în │ │ │ │
│ │anexa nr. 1 la ghid, în original, semnată şi ştampilată│ │ │ │
│ │de către reprezentantul legal. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│1.2.2.│Actele de înfiinţare a solicitantului, respectiv actul │ │ │ │
│ │constitutiv şi statutul, cu modificările şi │ │ │ │
│ │completările ulterioare, sau, după caz, procesul-verbal│ │ │ │
│ │de înfiinţare, în copii certificate "conform cu │ │ │ │
│ │originalul", pe fiecare pagină; din documentele depuse │ │ │ │
│ │trebuie să rezulte reprezentantul legal al │ │ │ │
│ │organizaţiei. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│1.2.3.│Sentinţa civilă/încheierea judecătorească prin care a │ │ │ │
│ │fost acordată personalitatea juridică organizaţiei │ │ │ │
│ │neguvernamentale. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│1.2.4.│Hotărârea/Decizia organului de decizie al organizaţiei │ │ │ │
│ │neguvernamentale, semnată şi ştampilată, în original, │ │ │ │
│ │din care să rezulte acordul cu privire la contractarea │ │ │ │
│ │finanţării, asigurarea contribuţiei proprii necesare │ │ │ │
│ │implementării proiectului, după caz, precum şi │ │ │ │
│ │responsabilul de proiect │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│1.2.5.│Adeverinţă/extras din registrul asociaţiilor şi │ │ │ │
│ │fundaţiilor, eliberat, la cerere, de către instanţa │ │ │ │
│ │competentă/Ministerul Justiţiei, care atestă că │ │ │ │
│ │solicitantul nu se află în procedură de dizolvare, nu │ │ │ │
│ │mai vechi de 30 de zile de la data emiterii, în │ │ │ │
│ │original sau copie legalizată │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.1. │Solicitantul este persoană juridică română. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.2. │Solicitantul acţionează în nume propriu. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.3. │Actul constitutiv al organizaţiei sau Statutul, după │ │ │ │
│ │caz, cuprinde prevederi referitoare la protecţia │ │ │ │
│ │mediului şi/sau dezvoltare durabilă. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.4. │Solicitantul nu se află în procedura de dizolvare. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.5. │Solicitantul este înfiinţat de cel puţin 6 luni la │ │ │ │
│ │data depunerii dosarului de finanţare. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.6. │Potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea │ │ │ │
│ │de finanţare, solicitantul nu a fost condamnat pentru │ │ │ │
│ │infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre │ │ │ │
│ │judecătorească definitivă. │ │ │ │
└──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────┴────┴────────────────┘
Concluzii:
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Evaluator (nume şi prenume) .................................. │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul evaluării: Selectat/Respins │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Semnătura .................................................... │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Data ......................................................... │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Grila este completată integral şi însuşită de evaluator.
Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,
.............................................
(numele şi prenumele)
Semnătura: .................
Data:...............................
NOTE: 1. În cadrul rubricii "Îndeplinirea criteriului de eligibilitate" se bifează, după caz, "Da" sau "Nu" îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare. 2. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare. ANEXA 3 la ghidul de finanţare Grila de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii tehnice
┌──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Numărul de referinţă │ │
├──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Solicitantul │ │
├──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Titlul proiectului │ │
├────┬─────────────────┴───────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│Nr. │ Criteriu de eligibilitate │ Îndeplinirea criteriului │
│crt.│ │ de eligibilitate │
│ │ ├────┬────┬────────────────┤
│ │ │ Da │ Nu │ Obs. │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.│Prezentarea echipei de realizare a proiectului (anexa │ │ │ │
│ │nr. 6 la ghidul de finanţare) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.│Prezentarea activităţii desfăşurate în cadrul proiectului│ │ │ │
│ │(anexa nr. 5 la ghidul de finanţare) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 3.│Proiectul tratează cel puţin unul dintre domeniile de │ │ │ │
│ │finanţare regăsite la art. 2 alin. (2) din ghidul de │ │ │ │
│ │finanţare │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 4.│Activităţile propuse sunt în concordanţă cu obiectivele │ │ │ │
│ │proiectului │ │ │ │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴────┴────┴────────────────┘
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Evaluator (nume şi prenume) .................................. │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul evaluării: Selectat/Respins │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Semnătura .................................................... │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Data ......................................................... │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Grila este completată integral şi însuşită de evaluator.
Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,
............................................
(numele şi prenumele)
Semnătura: .................
Data:...............................
NOTE: 1. În cadrul rubricii "Îndeplinirea criteriului de eligibilitate" se bifează, după caz, "Da" sau "Nu" îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare. 2. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare. ANEXA 4 la ghidul de finanţare Criterii de punctaj
┌────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────┬──────────┐
│Nr. │ │ │ │ │
│crt.│ Criterii de punctaj │ Condiţii │ Punctaj │ Evaluare │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 1.│Dimensiunea grupului-ţintă │< 500 persoane │ 10 p │ │
│ │ ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │≥ 500 persoane şi │ │ │
│ │ │< 1.000 persoane │ 15 p │ │
│ │ ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │> 1.000 persoane │ 20 p │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 2.│Capacitatea organizaţională cuantificată │1-2 proiecte │ 5 p │ │
│ │ca număr de proiecte privind protecţia ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │mediului şi/sau dezvoltare durabilă │3-5 proiecte │ 10 p │ │
│ │ ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │mai mult de │ │ │
│ │ │5 proiecte │ 15 p │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 3.│Experienţa echipei de realizare a │1-2 proiecte │ 5 p │ │
│ │proiectului în proiecte privind protecţia├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │mediului şi/sau dezvoltare durabilă │3-5 proiecte │ 10 p │ │
│ │(numărul total de proiecte în care au ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │fost implicaţi membrii echipei de │mai mult de │ │ │
│ │realizare a proiectului) │5 proiecte │ 15 p │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 4.│Diversitatea activităţilor eligibile │1-2 activităţi │ │ │
│ │propuse prin proiect │eligibile │ 5 p │ │
│ │ ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │3-5 activităţi │ │ │
│ │ │eligibile │ 10 p │ │
│ │ ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │mai mult de 5 │ │ │
│ │ │activităţi eligibile │ 15 p │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 5.│Demonstrarea suportului comunităţii prin │ │ │ │
│ │prezentarea unor iniţiative relevante │1 entitate legală │ 5 p │ │
│ │pentru scopul proiectului încheiate în ├─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ │formă scrisă cu alte entităţi (unităţi de│ │ │ │
│ │învăţământ, UAT, instituţii publice, alte│≥ 2 entităţi legale │ 10 p │ │
│ │entităţi legale) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 6.│Relevanţa proiectului prin raportare la │ │ Maximum │ │
│ │obiectiv/obiective │ │ 10 p │ │
├────┼─────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│ 7.│Relevanţa proiectului prin raportare la │ │ Maximum │ │
│ │grupurile-ţintă │ │ 15 p │ │
├────┴─────────────────────────────────────────┴─────────────────────┼─────────┼──────────┤
│PUNCTAJ OBŢINUT │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┤
│Evaluator (nume şi prenume) │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul evaluării: Selectat/Respins │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Semnătura │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Data │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Grila este completată integral şi însuşită de evaluator.
Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,
.............................................
(numele şi prenumele)
Semnătura: .................
Data:...............................
NOTE: 1. Proiectele selectate vor fi dispuse într-un centralizator, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, iar finanţarea se va realiza în limita sumei alocate sesiunii de finanţare. În caz de egalitate a punctajului, bugetul alocat sesiunii va fi suplimentat, prin dispoziţie a preşedintelui, astfel încât să acopere cheltuielile avizate ale respectivilor solicitanţi. 2. Anexa nr. 4 va fi însoţită de o listă a cheltuielilor eligibile stabilite de evaluator, valoarea totală eligibilă, suma propusă spre finanţare. Cheltuielile vor fi considerate eligibile numai dacă sunt justificate în mod clar în cadrul proiectului. ANEXA 5 la ghidul de finanţare Prezentarea proiectului I. 1. Titlul proiectului ......................... 2. Localizarea proiectului ...................... 3. Descrieţi detaliat activităţile necesare realizării proiectului (inclusiv detalierea cheltuielilor necesare realizării fiecărei activităţi, justificarea fiecărei cheltuieli în cadrul proiectului şi estimarea costurilor pentru fiecare cheltuială, prezentarea succintă a materialelor informative utilizate, prezentarea temelor abordate în cadrul conferinţelor, detalierea cantitativă etc.): fiecare cheltuială cuantificată se va justifica din punctul de vedere al necesităţii achiziţionării şi al numărului de bucăţi solicitat; achiziţionarea de aparatură profesională se va justifica din punctul de vedere al performanţelor, corelat cu activităţile proiectului; tipăriturile solicitate pentru finanţare vor fi prezentate din punctul de vedere al formatului (dimensiuni, cromatică etc.) şi al temei abordate; activităţile proiectului trebuie detaliate astfel încât evaluatorul să aibă posibilitatea să facă corelaţii între acestea şi necesitatea achiziţionării bunurilor propuse pentru finanţare. 4. Grupurile-ţintă cărora se adresează: grupul-ţintă trebuie definit exact pentru a se corela necesitatea realizării obiectivelor propuse cu cheltuielile. 5. Obiectivele proiectului, prezentare detaliată ................. 6. Rezultatele estimate la finalizarea proiectului ................. 7. Durata de realizare a proiectului ................. 8. Experienţa organizaţiei neguvernamentale şi a echipei de realizare a proiectului în proiecte similare: descrierea detaliată a proiectelor similare la care ONG-ul şi membrii echipei de realizare a proiectului au luat parte (descriere activităţi derulate, obiective propuse, rezultate obţinute). 9. Surse de finanţare:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬────────┐
│ Sursa │ Suma │ % │
├──────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┼─────────┼────────┤
│Finanţare - Fondul pentru mediu │Nerambursabil │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│Contribuţie proprie │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│Cofinanţare din alte surse decât Fondul pentru mediu │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┼─────────┼────────┤
│ Total │ │ 100 │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴────────┘
10. Graficul activităţilor şi structura cheltuielilor:
┌──────┬───────────────┬───────────────┬──────────────┬────────────────────────────────────┐
│ │ Enumerarea │ Detalierea │ Justificarea │ Costuri**)/surse de finanţare (lei)│
│ Luna │ activităţilor │ cheltuielilor │ cantităţilor │ necesare pentru realizarea fiecărei│
│ │ necesare │ necesare │ solicitate │ activităţi menţionate │
│ │ implementării │ realizării │ ├───────────────────┬────────────────┤
│ │ proiectului │ fiecărei │ │ Contribuţia │ Contribuţie │
│ │ │ activităţi │ │ Administraţiei │ proprie │
│ │ │ menţionate │ │ Fondului pentru │ (numerar) │
│ │ │ (inclusiv │ │ Mediu │ │
│ │ │ detaliere │ │ │ │
│ │ │ cantitativă)*)│ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 3. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 4. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 5. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 6. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 7. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 8. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 9. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 10. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 11. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│ 12. │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼────────────────┤
│Total │ X │ X │ X │ │ │
└──────┴───────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────────┴────────────────┘
────────── *) Este obligatorie respectarea cantităţilor specificate. **) Menţionaţi dacă sumele conţin TVA.────────── 11. Bugetul proiectului întocmit pe tranşe de finanţare 12. Riscuri ce pot apărea în implementarea proiectului ................................................. 13. Alte aspecte relevante cu privire la proiectul propus ........................................ II. NOTE: 1. Sumele aferente consumabilelor se vor detalia; în caz contrar, nu vor fi considerate eligibile. Nu se vor mai solicita clarificări în ceea ce priveşte detalierea acestora pe bucăţi şi sume aferente. 2. Consumabilele se vor justifica din punctul de vedere al cantităţilor şi al utilităţii acestora în cadrul proiectului. 3. Formula de calcul al costului transportului auto, în cazul în care nu există un contract de servicii pentru transport, va fi 7,5 l la 100 km x preţul carburantului. Pentru excursiile şi taberele realizate în cadrul proiectului, preţul transportului va fi preţul aferent închirierii autocarelor de la firmele de transport autorizate în vederea efectuării unor astfel de deplasări. 4. Calculul contribuţiei în natură se va face raportat la salariul mediu pe economie/oră, ultimul publicat de Institutul Naţional de Statistică la data depunerii dosarului de finanţare. 5. Pentru tipărituri se vor preciza dimensiunile şi caracteristicile lor.
Numele, prenumele şi funcţia Numele, prenumele şi funcţia
reprezentantului legal, responsabilului de proiect,
............................. ..........................
Semnătura reprezentantului legal Semnătura responsabilului
şi ştampila solicitantului, de proiect,
............................... ........................
ANEXA 5.1 la ghidul de finanţare Structura cheltuielilor aferente proiectului
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Bugetul proiectului │
├──────────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤
│ Tipuri de costuri │Unitatea│ Număr │ Cost │ Cost │
│ │ de │ de │ unitar │ total │
│ │ măsură │ unităţi│- lei - │ - lei -│
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Categoria 1. Cheltuieli neplafonate procentual │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.1. Organizarea şi derularea de evenimente │ │ │ │ │
│(conferinţe, ateliere, expoziţii, festivaluri, târguri│ │ │ │ │
│etc.), inclusiv cheltuieli necesare pentru realizarea │ │ │ │ │
│de instruiri, transport, cazare şi diurnă conform │ │ │ │ │
│legii, consumabile, închiriere săli │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.1.1. Cheltuieli pentru realizarea instruirii │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.1.2. Cheltuieli cu cazarea │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.1.3. Cheltuieli cu diurna │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.1.4. Cheltuieli cu închirierea sălii │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.2. Realizarea şi difuzarea de materiale │ │ │ │ │
│audiovizuale privind acţiunile care vor primi │ │ │ │ │
│finanţare │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.3. Realizarea de platforme şi aplicaţii web │ │ │ │ │
│şi mobil │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.4. Achiziţia de materiale destinate dezvoltării│ │ │ │ │
│de produse, servicii sau derulării de activităţi │ │ │ │ │
│concrete şi de experienţe practice de educaţie pe │ │ │ │ │
│teren, cu condiţia justificării necesităţii acestor │ │ │ │ │
│materiale în raport cu activitatea propusă şi cu │ │ │ │ │
│grupul-ţintă care va fi implicat │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.1. Achiziţionarea de material săditor, unelte şi │ │ │ │ │
│echipamente cu valoare de obiecte de inventar, pentru │ │ │ │ │
│a fi folosite în scopuri educative (de exemplu, │ │ │ │ │
│grădina din curtea şcolii) │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.2. Materiale, instrumente de lucru şi echipamente │ │ │ │ │
│specifice destinate instruirii participanţilor în │ │ │ │ │
│vederea dobândirii de cunoştinţe practice şi abilităţi│ │ │ │ │
│de a performa meşteşuguri tradiţionale, care conduc │ │ │ │ │
│la obţinerea unor produse ecologice │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.3. Achiziţionarea de materiale necesare │ │ │ │ │
│desfăşurării activităţilor de igienizare şi │ │ │ │ │
│ecologizare a spaţiilor verzi în scop educativ: mănuşi│ │ │ │ │
│de unică folosinţă, saci menajeri, cizme de cauciuc, │ │ │ │ │
│echipament de protecţie, de exemplu, şorţ, salopetă, │ │ │ │ │
│unelte agricole necesare activităţii de igienizare şi │ │ │ │ │
│ecologizare │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.4. Achiziţionarea de echipament necesar pentru │ │ │ │ │
│organizarea taberelor cu componente de educaţie │ │ │ │ │
│ecologică, de exemplu, corturi, saci de dormit, │ │ │ │ │
│izoprene, lanterne, plase ornitologice şi inele şi │ │ │ │ │
│altele asemenea │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.5. Cazarea şi masa participanţilor la excursiile │ │ │ │ │
│şi taberele organizate cu scopul educaţiei şi │ │ │ │ │
│conştientizării privind protecţia mediului, în limita │ │ │ │ │
│a 200 lei/zi/ participant │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.6. Taxa de campare │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.4.7. Instruirea participanţilor, de exemplu servicii│ │ │ │ │
│de instruire, transport, cazare şi diurnă pentru │ │ │ │ │
│instructori, consumabile, închiriere săli │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.5. Realizarea şi montarea de panouri cu │ │ │ │ │
│conţinut educativ şi de conştientizare privind │ │ │ │ │
│acţiunile care vor primi finanţare (fără taxe aferente│ │ │ │ │
│obţinerii autorizaţiilor necesare) │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.6. Realizarea paginii web şi a tuturor │ │ │ │ │
│canalelor de social media aferente proiectului │ │ │ │ │
│(advertising pe Facebook, Instagram, Youtube) │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.7. Cheltuieli cu materiale consumabile │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.8. Cheltuieli cu transportul │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.8.1. Pentru organizarea şi derularea de evenimente │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│1.8.2. Pentru participanţii la excursiile şi taberele │ │ │ │ │
│organizate cu scopul educaţiei şi conştientizării │ │ │ │ │
│privind protecţia mediului │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 1.9. Achiziţia de lucrări necesare implementării │ │ │ │ │
│proiectului │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│TOTAL CHELTUIELI NEPLAFONATE │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Categoria 2. Cheltuieli plafonate procentual │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 2.1. Realizarea, editarea şi difuzarea de │ │ │ │ │
│materiale tipărite şi materiale inscripţionate în │ │ │ │ │
│scopul educării şi conştientizării privind │ │ │ │ │
│activităţile care vor primi finanţare (maximum 10% │ │ │ │ │
│din valoarea totală a cheltuielilor eligibile │ │ │ │ │
│neplafonate) │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 2.2. Achiziţionarea de aparatură profesională │ │ │ │ │
│necesară realizării proiectului (maximum 1 bucată din │ │ │ │ │
│fiecare categorie şi maximum 10% din valoarea totală │ │ │ │ │
│a cheltuielilor eligibile neplafonate): video/ │ │ │ │ │
│retroproiector, laptop, ecran de proiecţie, tablă │ │ │ │ │
│interactivă, flipchart, cameră video, aparat foto şi │ │ │ │ │
│consumabile aferente │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 2.3. Manopera aferentă activităţilor necesare │ │ │ │ │
│realizării campaniilor de comunicare - servicii de │ │ │ │ │
│creaţie, design materiale promoţionale, web design. │ │ │ │ │
│Valoarea acesteia nu va depăşi 10% din valoarea totală│ │ │ │ │
│a cheltuielilor eligibile neplafonate. │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Cap. 2.4. Cheltuieli cu personalul de management şi │ │ │ │ │
│implementare a proiectului - voluntariat, remuneraţii,│ │ │ │ │
│salarii, impozite şi contribuţii aferente - în limita │ │ │ │ │
│a maximum 30% din valoarea totală a cheltuielilor │ │ │ │ │
│eligibile neplafonate │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│TOTAL CHELTUIELI PLAFONATE │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Total cheltuieli eligibile ale proiectului │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Vă rugăm să aveţi în vedere că bugetul trebuie să │ │ │ │ │
│acopere toate costurile eligibile ale proiectului, nu │ │ │ │ │
│doar finanţarea nerambursabilă. Toate costurile │ │ │ │ │
│trebuie detaliate pe linii/sublinii de buget. Trebuie │ │ │ │ │
│să specificaţi numărul de unităţi pentru fiecare │ │ │ │ │
│articol de cost. │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│Observaţie: La întocmirea bugetului proiectului, │ │ │ │ │
│capitolele şi liniile standard din cadrul acestora │ │ │ │ │
│rămân neschimbate. Pentru detalierea costurilor care │ │ │ │ │
│vor fi incluse într-o linie de buget se pot introduce │ │ │ │ │
│sublinii cu denumirea specifică a cheltuielii. În │ │ │ │ │
│cazul în care este nevoie de introducerea unor alte │ │ │ │ │
│tipuri de costuri decât cele deja incluse, se vor │ │ │ │ │
│introduce sublinii în cadrul liniei bugetare "Alte │ │ │ │ │
│costuri" de la capitolul de buget corespunzător. │ │ │ │ │
└──────────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘
ANEXA 6 la ghidul de finanţare Prezentarea echipei de realizare a proiectului Numele .......................... Prenumele ....................... Telefon .................................. I. Descrierea detaliată a rolului şi responsabilităţilor în proiectul propus spre finanţare II. Experienţa profesională: Funcţia ............................................. Studii ........................│............... Diploma obţinută .............................. Experienţa în muncă (prezentarea în ordine cronologică, începând cu momentul actual): Denumirea angajatorului şi localitatea ................................. ........................................................................ De la .............................. până la ........................... Funcţia ................................................................ Responsabilităţi/Îndatoriri ............................................ ........................................................................ Denumirea angajatorului şi localitatea ................................. ........................................................................ De la ............................. până la ............................ Funcţia ................................................................ Responsabilităţi/Îndatoriri ............................................ ........................................................................ Experienţa în derularea proiectelor (Enumeraţi şi descrieţi activităţile desfăşurate şi responsabilităţile în cadrul proiectului/proiectelor în care aţi fost implicat.) Semnătura .................. Data ................... (Se completează câte o prezentare pentru fiecare membru din echipa de realizare a proiectului, cu specificarea poziţiei pe care o va avea în cadrul proiectului.) ANEXA 7 la ghidul de finanţare Grila de analiză din punct de vedere economic a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului Solicitant ....................................................... Nr. dosar de finanţare ........................
┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Nr. │ Conformitate administrativă şi criterii │ Îndeplinirea criteriului │
│ crt. │ de eligibilitate │ de eligibilitate │
│ │ ├────┬────┬────────────────┤
│ │ │ Da │ Nu │ Observaţii │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ │I. CONFORMITATE │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.1. │Certificatul de cazier fiscal al solicitantului │ │ │ │
│ │finanţării, eliberat de către organul teritorial de │ │ │ │
│ │specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în │ │ │ │
│ │termen de valabilitate la data depunerii dosarului, în │ │ │ │
│ │original sau în copie legalizată │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.2. │Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile │ │ │ │
│ │de plată către bugetul de stat, al solicitantului │ │ │ │
│ │finanţării, emis de către organul teritorial de │ │ │ │
│ │specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în │ │ │ │
│ │termen de valabilitate la data depunerii dosarului, în │ │ │ │
│ │original sau în copie legalizată │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.3. │Certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi │ │ │ │
│ │taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, │ │ │ │
│ │emis de către autoritatea publică locală în a cărei │ │ │ │
│ │rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen│ │ │ │
│ │de valabilitate la data depunerii dosarului, în │ │ │ │
│ │original sau în copie legalizată │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.4. │Declaraţia privind activitatea economică a │ │ │ │
│ │solicitantului │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.5. │Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului │ │ │ │
│ │finanţării, din care reiese că TVA-ul aferent │ │ │ │
│ │proiectului este sau nu este recuperabil, rambursabil │ │ │ │
│ │sau compensat prin orice mijloc │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 1.6. │Certificat de înregistrare fiscală, în copie │ │ │ │
│ │certificată "conform cu originalul" de către │ │ │ │
│ │reprezentantul legal │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ │II. ELIGIBILITATE │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.1. │Are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, │ │ │ │
│ │impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul │ │ │ │
│ │de stat, bugetul local, conform prevederilor legale │ │ │ │
│ │în vigoare. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.2. │Nu figurează cu fapte înscrise în certificatul de │ │ │ │
│ │cazier fiscal. │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼────────────────┤
│ 2.3. │Conform declaraţiei pe propria răspundere a │ │ │ │
│ │solicitantului finanţării, TVA-ul nu este recuperabil, │ │ │ │
│ │rambursabil sau compensat şi este eligibil în cadrul │ │ │ │
│ │proiectului. │ │ │ │
└──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────┴────┴────────────────┘
NOTE: 1. Lipsa unui document atrage respingerea dosarului de finanţare. 2. În cadrul rubricii "Îndeplinirea criteriului de eligibilitate" se bifează, după caz, cu "Da" sau "Nu" îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare. 3. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare, cu excepţia pct. 2.3.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Evaluator (nume şi prenume) ............................. │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul evaluării: Selectat/Respins │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Semnătura ............................................. │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Data ................................................ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────┘
Grila este completată integral şi însuşită de evaluator.
Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare, Semnătura: ..........
...........................................
(numele şi prenumele)
Data:...............................
ANEXA 7.1 la ghidul de finanţare Declaraţie privind activitatea economică a solicitantului Subsemnatul, ........................, reprezentant legal al Asociaţiei/Fundaţiei/Federaţiei ....................., înregistrată la ......................, cod fiscal .............., cunoscând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: I. [] nu am înfiinţat societăţi comerciale conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare; II. [] am înfiinţat societăţi comerciale conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare. 1) Societăţile comerciale înfiinţate de solicitantul finanţării sunt: 1. ...................................................... 2. ................................................... 3. .......................................................... 2) Solicitantul finanţării deţine acţiuni/părţi sociale la următoarele societăţi comerciale: 1. ................................................................ 2. .................................................... 3. ....................................................... 3) Solicitantul finanţării este membru al unei federaţii care deţine acţiuni/părţi sociale la următoarele societăţi comerciale: 1. ...................................................... 2. ..................................................... 3. ................................................... III. Totodată, societăţile comerciale la care organizaţia deţine, în mod direct sau prin intermediul unei federaţii, acţiuni sau părţi sociale nu vor fi angajate sub nicio formă în proiectul finanţat de Autoritate. IV. Totodată, în cazul în care printre membrii organizaţiei există operatori economici, aceştia nu vor fi angajaţi sub nicio formă în proiectul finanţat de Autoritate. V. În cazul în care organizaţia, pe perioada derulării proiectului finanţat de Autoritate, se va afla în una dintre situaţiile stipulate la pct. III şi/sau IV, mă oblig să informez Autoritatea cu privire la modificarea survenită. În acest caz, mă oblig să restitui suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii. Data .............. Semnătura şi ştampila reprezentantului legal ............... . ANEXA 8 la ghidul de finanţare Contract pentru finanţare nerambursabilă nr. ...... din ............. Între: Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în ..................., nr. ......, sectorul ................, cod fiscal ................., cont nr. ....................., deschis la Trezoreria Sectorului ......, reprezentată legal prin ....................., preşedinte, în calitate de finanţator, denumită în continuare AFM, şi ..........................., cu sediul în ................, înregistrată la Tribunalul/Judecătoria ............................. sub nr. ............., cod fiscal .............., cont nr. ...................., deschis la ..................., reprezentată legal prin ...................., în calitate de beneficiar, denumită în continuare Beneficiar, a intervenit următorul contract: ART. 1 Obiectul contractului Obiectul contractului (1) AFM acordă Beneficiarului o finanţare nerambursabilă, denumită în continuare finanţare, în valoare de .............. lei, reprezentând ..............% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat ......................, denumit în continuare proiect, conform hotărârii Comitetului de avizare nr. ......... din ................. . (2) Valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului este de ........................ lei. (3) În toate cazurile, finanţarea se raportează doar la valoarea cheltuielilor eligibile. (4) Cheltuielile proiectului sunt considerate eligibile dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii generale: a) sunt necesare pentru realizarea proiectului; b) sunt în conformitate cu principiile unui management financiar corespunzător, respectiv utilizarea eficientă a banilor şi realizarea unui raport optim cost-beneficiu; c) sunt realizate după semnarea contractului de finanţare şi pe perioada de execuţie a proiectului; d) sunt înregistrate în contabilitatea Beneficiarului, sunt identificabile, verificabile şi pot fi dovedite prin documente originale; e) sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract. (5) Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, iar Beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM. (6) Beneficiarul acceptă finanţarea şi se angajează să desfăşoare proiectul pe propria răspundere. ART. 2 Scopul contractului Finanţarea este acordată pentru realizarea proiectului, Beneficiarul obligându-se s-o utilizeze integral şi numai pentru acest scop, conform cheltuielilor eligibile prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract. ART. 3 Durata contractului şi perioada de realizare a proiectului (1) Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi. (2) Durata de realizare a proiectului este de ........... (luni) de la data intrării în vigoare a prezentului contract. (3) Suma neutilizată la finalul execuţiei proiectului se consideră anulată şi finanţarea se diminuează în mod corespunzător. (4) Beneficiarul se angajează că va pune la dispoziţie, pe o perioadă de 1 an după finalizarea proiectului, orice informaţii suplimentare şi/sau documente justificative şi va permite accesul persoanelor împuternicite să realizeze auditurile sau verificările la faţa locului în conformitate cu prezentul contract şi anexele sale şi va oferi, la cerere, accesul prompt, complet la toate informaţiile, documentele, amplasamentele şi unităţile relevante. ART. 4 Modalitatea de plată (1) Beneficiarul poate solicita o plată în avans, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 264/2003, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând maximum 30% din valoarea contractului de finanţare, în baza cererii de avans - conform anexei nr. 9a la ghidul de finanţare, însoţită de contracte de livrări de bunuri/prestări de servicii/execuţie lucrări de investiţii, în copii certificate "conform cu originalul", a căror valoare cumulată să reprezinte cel puţin valoarea solicitată prin cererea de avans. (2) Beneficiarul va depune notă de decontare împreună cu toate documentele justificative privind efectuarea cheltuielilor aferente contractelor depuse la cererea de avans. (3) Avansurile acordate vor fi decontate integral la nota de decontare; în caz contrar, Beneficiarul va fi notificat ca, în termen de 30 de zile de la constatare, să restituie/justifice avansul; în cazul nerestituirii/nejustificării, AFM va efectua demersurile pentru recuperarea avansului. (4) Nu se admit plăţi efective decât după deducerea integrală a avansului. (5) Ulterior, beneficiarul va depune cerere/cereri de plată pentru restul finanţării. (6) Cererea de avans/cererile de plată se vor depune în conformitate cu graficul de finanţare nerambursabilă prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. (7) Utilizarea se efectuează prin debitarea contului de trezorerie al AFM, pe măsura plăţii sumelor, şi prin creditarea contului dedicat proiectului deschis de către Beneficiar la .........., în contul ............... numai pe bază de cerere de avans/plată, conform modelului prevăzut în anexele nr. 9a/9c, însoţită de documentele justificative prevăzute în ghidul de finanţare. (8) Cheltuielile bancare (comisioanele bancare, diferenţele de curs valutar etc.) nu constituie cheltuieli eligibile. (9) Valoarea acordată Beneficiarului se calculează prin aplicarea, la cheltuielile eligibile aferente fiecărei cereri, a procentului aprobat. ART. 5 Obligaţiile Beneficiarului Beneficiarul are următoarele obligaţii: a) să folosească finanţarea numai în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată; b) să asigure contribuţia proprie pentru realizarea proiectului în procent de ..............; c) să solicite la finanţare prin cererile de plată numai servicii/bunuri/lucrări ce au fost prestate/executate; d) să depună prima cerere de plată doar după decontarea integrală a avansului acordat; restul cererilor de plată se depun în condiţiile în care a fost aprobată şi finanţată cererea de plată anterioară; în caz contrar, beneficiarul va fi notificat să îşi retragă dosarul cererii de plată; e) să asigure executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficienţă, în conformitate cu prezentul contract, precum şi cu legislaţia în vigoare şi cu standardele de mediu aplicabile; f) să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice, pentru achiziţionarea de bunuri, servicii sau lucrări din finanţarea acordată din Fondul pentru mediu; g) să fie singurul răspunzător în faţa AFM pentru implementarea proiectului; h) să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor documentelor privind operaţiunile aferente prezentului contract, precum şi arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare; i) să furnizeze AFM copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale/semestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare aferente acestora, şi să transmită AFM orice altă informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 7 zile de la solicitare; j) să plătească toate taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale; în acest sens va depune certificat de atestare fiscală la fiecare plată şi, semestrial, certificat fiscal; k) să introducă în gestiunea proprie bunurile de natura activelor imobilizate corporale achiziţionate în baza prezentului contract, să le inscripţioneze cu sintagma "Finanţat din Fondul pentru mediu", să le utilizeze şi să le conserve cu diligenţele unui bun proprietar şi să nu le înstrăineze, gajeze sau ipotecheze pe perioada derulării proiectului şi timp de 3 luni de la data finalizării proiectului; l) să nu vândă, să nu cesioneze, să nu închirieze sau să nu disponibilizeze active din patrimoniul propriu, legate de proiect, în alt scop decât pentru înlocuirea celor existente cu noi active de valoare cel puţin egală cu a celor existente; m) să întocmească şi să remită AFM, în termen de 30 de zile de la acordarea ultimei cereri de plată, un raport de finalizare detaliat privind realizarea activităţilor însoţit de dovada plăţii integrale a tuturor facturilor prezentate la cererile de plată (ordin de plată, extrase de cont) şi să prezinte dovada plăţii integrale a facturilor finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu la cererea de plată anterioară; n) să permită reprezentanţilor AFM accesul la sediile sale şi la amplasamentul proiectului pentru verificarea activităţilor ce se realizează din finanţarea acordată şi pentru examinarea registrelor şi a evidenţelor contabile legate de proiect; o) să permită personalului AFM să controleze modul în care Beneficiarul îndeplineşte obiectivele proiectului; p) să nu sponsorizeze/să nu finanţeze activităţi cu impact negativ asupra mediului, pe perioada de valabilitate a contractului; q) să notifice AFM şi să prezinte documentele corespunzătoare în termen de 7 zile de la apariţia unor modificări cu privire la actele constitutive şi/sau la informaţiile furnizate AFM cu ocazia prezentării cererii de finanţare sau pe parcursul derulării prezentului contract sau în cazul în care va fi supus unei proceduri de dizolvare sau lichidare; r) să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale şi orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare şi terminarea prezentului contract şi a tuturor documentelor şi activităţilor aferente; s) să respecte activităţile din anexa nr. 1 la prezentul contract fără posibilitate de modificare a acestora; t) să notifice AFM cu privire la orice alocaţie nerambursabilă pe care o primeşte până la încetarea contractului de finanţare; u) să realizeze achiziţii verzi în cadrul proiectului; v) să respecte prevederile ghidului de finanţare; w) să ataşeze o copie de pe extrasul de cont, în cazul modificării contului stipulat în preambul; x) să utilizeze avansul numai în scopul pentru care a fost destinat, conform contractului. ART. 6 Obligaţiile AFM AFM are următoarele obligaţii: a) să asigure finanţarea proiectului în condiţiile menţionate în prezentul contract; b) să urmărească îndeplinirea etapelor prevăzute în contract; c) să pună la dispoziţia Beneficiarului informaţiile legate de finanţare; d) să recupereze sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate, cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere existente pentru creanţele bugetare calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul şi până în momentul recuperării. ART. 7 Cazuri de culpă (1) Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. (2) Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale Beneficiarului: a) face declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea; b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupţie în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c) împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de dizolvare/lichidare/insolvenţă; d) situaţia economico-financiară a Beneficiarului nu mai asigură condiţii de realizare a proiectului. (3) AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea temporară a utilizării finanţării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; b) sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului, cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, conform Codului de procedură fiscală. ART. 8 Încetarea contractului (1) Contractul încetează de drept: a) la data prevăzută în contract; b) în cazul imposibilităţii obiective a Beneficiarului de a realiza proiectul, prin renunţare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile; c) la data intervenţiei unui act de autoritate; d) la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară instituţiei şi interesului public; acest fapt va fi notificat Beneficiarului în termen de 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care AFM a avut cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe. (2) Contractul încetează prin reziliere, la iniţiativa AFM, în următoarele condiţii: a) Beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract; b) Beneficiarul este în procedură de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau în oricare altă procedură asemănătoare; c) în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2). (3) Rezilierea contractului de finanţare din culpa Beneficiarului are drept consecinţă restituirea, în termenul precizat în notificare/înştiinţarea de plată, de către Beneficiar a finanţării primite, sub formă de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii. (4) Beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau lainiţiativa sa (inclusiv majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare). (5) În cazul în care încetarea contractului intervine înainte de termenul stabilit pentru prima plată, Beneficiarul nu este obligat la plata de daune-interese. (6) Pentru nedepunerea primei cereri de plată în primele 12 luni de la data semnării contractului, acesta se reziliază fără alte notificări prealabile. ART. 9 Forţa majoră şi cazul fortuit (1) Prin forţă majoră şi/sau caz fortuit se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea contractului şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale. (2) Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii: a) să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei; b) să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră, certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă; c) să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare; d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor. (3) Dacă nu se procedează la anunţare în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care invocă forţa majoră va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării. (4) Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia. (5) Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile alin. (2), exonerează de răspundere partea care o invocă. (6) Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune: a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese; b) modificarea contractului. (7) Prevederile de mai sus se aplică şi cazului fortuit. ART. 10 Alte clauze (1) Beneficiarul îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul derulării proiectului, AFM fiind degrevată integral de orice responsabilitate. (2) Beneficiarul îşi asumă integral răspunderea pentru respectarea prevederilor legale cu privire la protecţia muncii personalului însărcinat cu implementarea proiectului. (3) În nicio circumstanţă şi din niciun motiv AFM nu poate fi trasă la răspundere şi obligată la plata de daune-interese pe durata desfăşurării proiectului şi, ca urmare, AFM nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăţi suplimentare. (4) În cazul în care realizarea proiectului generează costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala Beneficiarului. (5) Contractul în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta nu pot face obiectul cesiunii; în caz de imposibilitate, neimputabilă Beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea poate fi preluată de succesorii săi în drepturi, cu aprobarea prealabilă a AFM. (6) Beneficiarul va adopta o conduită adecvată prin care va evita conflictul de interese şi va informa imediat AFM despre orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict. (7) AFM şi Beneficiarul se angajează să păstreze confidenţialitatea documentelor şi informaţiilor legate de derularea prezentului contract, informaţiile putând fi furnizate numai autorităţilor competente, în condiţiile legii, sau unor terţe părţi, numai cu acordul părţilor prezentului contract. (8) Drepturile de proprietate intelectuală rezultate în urma implementării proiectului, precum şi alte documente legate de proiect vor rămâne în patrimoniul Beneficiarului, care, la solicitarea AFM, va acorda acesteia dreptul de a utiliza gratuit şi după cum consideră necesar informaţia cuprinsă în rapoartele proiectului, precum şi rezultatele obţinute, oricare ar fi forma acestora. (9) Beneficiarul are obligaţia de a despăgubi din surse proprii AFM pentru toate cheltuielile efectuate împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, mărci înregistrate, desene sau modele industriale, drepturi de autor) legate de activităţile necesare implementării proiectului şi daune-interese, costuri, taxe şi alte cheltuieli de orice natură, aferente violării dreptului de proprietate intelectuală. (10) Beneficiarul este de acord ca AFM să publice date privind rezultatele implementării proiectului. (11) Beneficiarul se obligă ca, în orice notă, raport, material publicat, conferinţe şi seminare cu privire la proiect, să specifice că acesta a beneficiat de finanţare din Fondul pentru mediu. (12) Neexercitarea de către AFM a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunţare la acesta, iar AFM va putea uza de acel drept oricând, până la stingerea tuturor obligaţiilor Beneficiarului faţă de aceasta. (13) În cazul în care, referitor la prezentul contract, apar modificări ale legislaţiei aplicabile, părţile au obligaţia să depună toate diligenţele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligaţiile stabilite în cuprinsul acestuia. ART. 11 Jurisdicţie (1) Orice neînţelegere rezultând din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. (2) În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţei judecătoreşti de drept comun în a cărei rază teritorială îşi are sediul AFM. ART. 12 Notificări (1) Orice notificare sau solicitare în baza prezentului contract se va face în scris, la următoarele adrese: a) pentru AFM: Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6; b) pentru Beneficiar: .................... . (2) În cazul în care Beneficiarul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM. (3) Notificările făcute Beneficiarului la adresele menţionate la alin. (1) lit. b) se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia. (4) Notificările se pot transmite şi prin fax, la nr. ....... pentru AFM şi nr. ....... pentru Beneficiar, cu condiţia să fie confirmate ulterior. ART. 13 Amendamente (1) Prezentul contract, inclusiv anexele la acesta, poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul părţilor, consemnat într-un act adiţional. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu este necesară întocmirea unui act adiţional pentru modificările din coloana nr. 1 ("Data depunerii cererii de plată") din anexa nr. 2 la prezentul contract, dacă acestea nu implică şi depăşirea anului bugetar în care au fost programate iniţial şi modificarea duratei de realizare a proiectului. În acest caz, sumele neutilizate la cererile programate se vor reporta la cererile ulterioare. (3) Cererea privind modificarea contractului va fi transmisă AFM cu minimum 10 zile înaintea datei la care se doreşte să opereze aceasta, cu excepţia cazurilor bine întemeiate şi justificate de către Beneficiar. (4) Cererea privind decalarea datei de depunere a cererii de plată în condiţiile prevăzute la alin. (2) se transmite cu cel puţin două zile lucrătoare înaintea momentului la care se doreşte ca această modificare să intre în vigoare. ART. 14 Dispoziţii finale (1) Prezentul contract este titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat şi executat conform legislaţiei române şi guvernat de aceasta. (2) Prin semnarea prezentului contract, noi, reprezentanţii legali ai Beneficiarului, am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. (3) Anexele ............*1), pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă, fac parte integrantă din prezentul contract. (4) Prezentul contract s-a semnat la data de .........., la sediul AFM, în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, din care un exemplar pentru AFM şi unul pentru Beneficiar.────────── *1) Se va completa identificând corespunzător fiecare anexă sau se va elimina dacă nu sunt anexe.──────────
AFM Beneficiar,
Preşedinte ...........................................
...................... (numele şi funcţia persoanelor menţionate în
preambulul contractului, semnătura şi ştampila)
NOTĂ: În contractul ce se încheie cu Beneficiarul: - se vor completa toate rubricile rămase libere; - se vor elimina toate prevederile care nu se potrivesc, se vor renumerota anexele, articolele şi paragrafele şi se vor face corelările corespunzătoare; - se vor elimina, dacă este cazul, toate variantele înscrise cu bară care nu corespund. ANEXA 1 la contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. ..../......... Capitole şi subcapitole de cheltuieli eligibile
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Bugetul proiectului │
├───────────────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│ Tipuri de costuri │Unitatea│ Număr │ Cost │ Cost │
│ │ de │ de │ unitar│ total │
│ │ măsură │unităţi│- lei -│- lei -│
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Categoria 1. Cheltuieli neplafonate procentual │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.1. Organizarea şi derularea de evenimente │ │ │ │ │
│(conferinţe, ateliere, expoziţii, festivaluri, târguri │ │ │ │ │
│etc.), inclusiv cheltuieli necesare pentru realizarea │ │ │ │ │
│de instruiri, transport, cazare şi diurnă conform │ │ │ │ │
│legii, consumabile, închiriere săli │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.1.1. Cheltuieli pentru realizarea instruirii │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.1.2. Cheltuieli cu cazarea │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.1.3. Cheltuieli cu diurna │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.1.4. Cheltuieli cu închirierea sălii │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.2. Realizarea şi difuzarea de materiale │ │ │ │ │
│audiovizuale privind acţiunile care vor primi │ │ │ │ │
│finanţare │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.3. Realizarea de platforme şi aplicaţii web şi │ │ │ │ │
│mobil │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.4. Achiziţia de materiale destinate dezvoltării │ │ │ │ │
│de produse, servicii sau derulării de activităţi │ │ │ │ │
│concrete şi de experienţe practice de educaţie pe │ │ │ │ │
│teren, cu condiţia justificării necesităţii acestor │ │ │ │ │
│materiale în raport cu activitatea propusă şi cu grupul│ │ │ │ │
│-ţintă care va fi implicat │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.1. Achiziţionarea de material săditor, unelte şi │ │ │ │ │
│echipamente cu valoare de obiecte de inventar, pentru │ │ │ │ │
│a fi folosite în scopuri educative (de exemplu, Grădina│ │ │ │ │
│din curtea şcolii) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.2. Materiale, instrumente de lucru şi echipamente │ │ │ │ │
│specifice destinate instruirii participanţilor în │ │ │ │ │
│vederea dobândirii de cunoştinţe practice şi abilităţi │ │ │ │ │
│de a performa meşteşuguri tradiţionale, care conduc la │ │ │ │ │
│obţinerea unor produse ecologice │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.3. Achiziţionarea de materiale necesare │ │ │ │ │
│desfăşurării activităţilor de igienizare şi ecologizare│ │ │ │ │
│a spaţiilor verzi în scop educativ: mănuşi de unică │ │ │ │ │
│folosinţă, saci menajeri, cizme de cauciuc, echipament │ │ │ │ │
│de protecţie, de exemplu, şorţ, salopetă, unelte │ │ │ │ │
│agricole necesare activităţii de igienizare şi │ │ │ │ │
│ecologizare; │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.4. Achiziţionarea de echipament necesar pentru │ │ │ │ │
│organizarea taberelor cu componente de educaţie │ │ │ │ │
│ecologică, de exemplu, corturi, saci de dormit, │ │ │ │ │
│izoprene, lanterne, plase ornitologice şi inele şi │ │ │ │ │
│altele asemenea │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.5. Cazarea şi masa participanţilor la excursiile şi│ │ │ │ │
│taberele organizate cu scopul educaţiei şi │ │ │ │ │
│conştientizării privind protecţia mediului, în limita a│ │ │ │ │
│200 lei/zi/participant │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.6. Taxa de campare │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.4.7. Instruirea participanţilor, de exemplu servicii │ │ │ │ │
│de instruire, transport, cazare şi diurnă pentru │ │ │ │ │
│instructori, consumabile, închiriere săli │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.5. Realizarea şi montarea de panouri cu conţinut│ │ │ │ │
│educativ şi de conştientizare privind acţiunile care │ │ │ │ │
│vor primi finanţare (fără taxe aferente obţinerii │ │ │ │ │
│autorizaţiilor necesare) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.6. Realizarea paginii web şi a tuturor canalelor│ │ │ │ │
│de social media aferente proiectului (publicitate pe │ │ │ │ │
│Facebook, Instagram, Youtube) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.7. Cheltuieli cu materiale consumabile │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.8. Cheltuieli cu transportul │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.8.1. Pentru organizarea şi derularea de evenimente │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│1.8.2. Pentru participanţii la excursiile şi taberele │ │ │ │ │
│organizate cu scopul educaţiei şi conştientizării │ │ │ │ │
│privind protecţia mediului │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 1.9. Achiziţia de lucrări necesare implementării │ │ │ │ │
│proiectului │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│TOTAL CHELTUIELI NEPLAFONATE │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Categoria 2. Cheltuieli plafonate procentual │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 2.1. Realizarea, editarea şi difuzarea de │ │ │ │ │
│materiale tipărite şi materiale inscripţionate în │ │ │ │ │
│scopul educării şi conştientizării privind activităţile│ │ │ │ │
│care vor primi finanţare (maximum 10% din valoarea │ │ │ │ │
│totală a cheltuielilor eligibile neplafonate) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 2.2. Achiziţionarea de aparatură profesională │ │ │ │ │
│necesară realizării proiectului (maximum 1 bucată din │ │ │ │ │
│fiecare categorie şi maximum 10% din valoarea totală a │ │ │ │ │
│cheltuielilor eligibile neplafonate): video/ │ │ │ │ │
│retroproiector, laptop, ecran de proiecţie, tablă │ │ │ │ │
│interactivă, flipchart, cameră video, aparat foto şi │ │ │ │ │
│consumabile aferente │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 2.3. Manopera aferentă activităţilor necesare │ │ │ │ │
│realizării campaniilor de comunicare - servicii de │ │ │ │ │
│creaţie, design materiale promoţionale, web design. │ │ │ │ │
│Valoarea acesteia nu va depăşi 10% din valoarea totală │ │ │ │ │
│a cheltuielilor eligibile neplafonate. │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cap. 2.4. Cheltuieli cu personalul de management şi │ │ │ │ │
│implementare a proiectului - salarii, impozite şi │ │ │ │ │
│contribuţii aferente - în limita a maximum 30% din │ │ │ │ │
│valoarea totală a cheltuielilor eligibile neplafonate │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│TOTAL CHELTUIELI PLAFONATE │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Total cheltuieli eligibile ale proiectului │ │ │ │ │
└───────────────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┘
Administraţia Fondului pentru Mediu Beneficiar,
Preşedinte, ........................................
.................................. (numele şi funcţia persoanelor menţionate
în preambulul contractului, semnătura
şi ştampila)
Întocmit de referent de specialitate
(numai exemplarele care rămân la
Administraţia Fondului pentru Mediu),
..................................
ANEXA 2 la contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. ......./............. Graficul de finanţare nerambursabilă
┌──────┬───────────────────────────────────────┬──────────┐
│ Nr. │ Data depunerii cererii de avans/plată │ Suma │
│ crt. │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 1 │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2 │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────┼──────────┤
│Total │ x │ │
└──────┴───────────────────────────────────────┴──────────┘
Administraţia Fondului Beneficiar,
pentru Mediu .............................
Preşedinte, (numele şi funcţia persoanelor
....................... menţionate în preambulul contractului,
semnătura şi ştampila)
Întocmit de referent de specialitate
(numai exemplarele care rămân la
Administraţia Fondului pentru Mediu),
..................................
ANEXA 9a la ghidul de finanţare Cerere de avans Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ........................................................ Solicitantul ................................ Sediul ...................................... C.U.I. ...................................... Cont nr. ......., deschis la Banca/Trezoreria ..................... În baza Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. ....... din ..../..../........., vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de avans, pentru suma de ............ lei, reprezentând ........% din finanţarea nerambursabilă în valoare de .................... lei. Această sumă va fi utilizată pentru plata cheltuielilor eligibile aferente activităţilor desfăşurate până la data notei de decontare (justificare a avansului). Documentele justificative sunt următoarele contracte pentru achiziţia de bunuri/servicii/lucrări: Cunoscând prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar că am verificat datele din prezenta cerere şi, în conformitate cu informaţiile furnizate, o declar corectă şi completă. Reprezentantul legal al Beneficiarului Numele şi prenumele .................. Funcţia ................. Semnătura .................... L.S. Aprobat Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, .......................... Director Direcţia economică, .......................... Director Direcţia implementare proiecte, .......................... Şef Serviciu implementare, .......................... Referent de specialitate, .......................... ANEXA 9b la ghidul de finanţare Notă de decontare Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ......................................................... Solicitantul .......................... Sediul ................................ C.U.I. ................................ Cont nr. ....., deschis la Banca/Trezoreria .............. În baza Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. .... din .../..../........ şi a cererii de avans depusă în ..........., vă transmitem documentele justificative pentru suma de ................ lei, reprezentând .....% din finanţarea nerambursabilă în valoare de .................. lei. Această sumă a fost utilizată pentru plata cheltuielilor eligibile aferente activităţilor desfăşurate până la data prezentei note. Documentele justificative în original/copii certificate "conform cu originalul" (cu datele de identificare ale acestora) sunt următoarele: 1. ..................................................... 2. ..................................................... Cunoscând prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar că am verificat datele din prezenta notă şi, în conformitate cu informaţiile furnizate, o declar corectă şi completă. Reprezentantul legal al Beneficiarului Numele şi prenumele .................. Funcţia .............................. Semnătura .................... L.S. Aprobat Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, .......................... Director Direcţia economică, .......................... Director Direcţia implementare proiecte, .......................... Şef Serviciu implementare, .......................... Referent de specialitate, .......................... ANEXA 9c la ghidul de finanţare Cerere de plată nr. ...../......... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ........................................................ Solicitantul ...................... Sediul ............................ C.U.I. ............................ Cont nr. ...., deschis la Banca/Trezoreria ................ Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu .............. În baza Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. ..... din ..../..../........., vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de plată, pentru suma de ....... lei, din finanţarea nerambursabilă în valoare de ........ lei. Această sumă va fi utilizată pentru plata cheltuielilor eligibile aferente activităţilor desfăşurate în perioada ............... . Documentele justificative în original/copii certificate "conform cu originalul" (cu datele de identificare ale acestora) sunt următoarele: 1. ..................................................... 2. .....................................................
┌────────────────────┬───────────────┬───────────────┬─────────────┬─────────────────┬───────────┐
│Suma totală aprobată│ Suma acordată │Suma solicitată│Suma aprobată│Suma totală trasă│Suma rămasă│
│conform contractului│ până la data │ prin prezenta │prin prezenta│ din finanţare, │de tras din│
│ pentru finanţare │ prezentei │cerere de plată│ cerere de │ inclusiv suma │ finanţarea│
│ nerambursabilă │cereri de plată│ │ plată │ aprobată prin │ aprobată │
│ │ │ │ │ prezenta cerere │(col. 1-5) │
│ │ │ │ │ de plată │ │
├────────────────────┼───────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
└────────────────────┴───────────────┴───────────────┴─────────────┴─────────────────┴───────────┘
Cunoscând prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar că am verificat datele din prezenta cerere şi, în conformitate cu informaţiile furnizate, o declar corectă şi completă. Reprezentantul legal al Beneficiarului Numele şi prenumele ....................... Funcţia ................. Semnătura .................... L.S. Aprobat Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, .......................... Director Direcţia economică, .......................... Director Direcţia implementare proiecte, .......................... Şef Serviciu implementare, .......................... Referent de specialitate, .......................... NOTĂ: Coloanele nr. 1, 2 şi 3 se completează de către Beneficiar, iar coloanele nr. 4, 5 şi 6 de către salariaţii Administraţiei Fondului pentru Mediu. După aprobare, o copie a cererii de plată va fi înmânată Beneficiarului. -------