Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin Ordinul nr. 1.305 din 11 decembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 8 ianuarie 2018.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Ghidul de finanţare (1) Ghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii referitoare la derularea Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, denumit în continuare program. (2) Ghidul conţine dispoziţii privind: a) scopul, obiectul şi indicatorul de performanţă ale programului; b) informaţii relevante, cu caracter general; c) eligibilitatea solicitantului, a proiectului propus şi a cheltuielilor acestuia; d) atribuţiile unităţilor administrativ-teritoriale şi ale consiliilor judeţene în cadrul programului; e) metodologia de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare, decontare, finanţare şi monitorizare a proiectului propus; f) alte informaţii relevante. ART. 2 Scopul, obiectul şi indicatorul de performanţă ale programului (1) Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. (2) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea achiziţionării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante. (3) Indicatorul de performanţă al programului reprezintă cantitatea totală de gaze cu efect de seră (kg CO2) redusă, prin instalarea sistemelor fotovoltaice calculată pe toată perioada de monitorizare a proiectului, astfel: (a se vedea imaginea asociată) unde: f = factor emisie CO2 (0,31452 kg CO2/kWh conform raportului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei/2017); n = numărul de sisteme de panouri fotovoltaice instalate; E = energia electrică produsă de un sistem de panouri fotovoltaice (kWh). ART. 3 Sursa de finanţare pentru derularea programului Programul se derulează multianual, iar finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. ART. 4 Definiţii (1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: a) Autoritate - Administraţia Fondului pentru Mediu; b) beneficiar - unitatea administrativ-teritorială căreia i-a fost aprobat dosarul de finanţare şi care are încheiat un contract de finanţare nerambursabilă cu Autoritatea în cadrul programului; c) cerere de decontare - formular prevăzut în anexa nr. 3 la contractul de finanţare nerambursabilă, prin care unitatea administrativ-teritorială solicită decontarea şi plata cheltuielilor eligibile efectuate în baza prezentului ghid; d) cerere de finanţare nerambursabilă - formular prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, prin care unitatea administrativ-teritorială solicită finanţare din Fondul pentru mediu; e) contract de finanţare nerambursabilă - act juridic încheiat între unitatea administrativ-teritorială şi Autoritate în vederea finanţării implementării proiectului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la ghid; f) gospodărie izolată neracordată la reţeaua de distribuţie a energiei electrice - construcţie, denumită în continuare gospodărie, care este situată la cel puţin 2 km faţă de reţeaua de distribuţie a energiei electrice, are destinaţia de locuinţă şi este locuită de către o persoană fizică, denumită în continuare deţinător ; g) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse şi lucrări necesare implementării proiectului şi care pot fi finanţate din Fondul pentru mediu; h) dosar de decontare - dosar care cuprinde cererea de decontare, însoţită în mod obligatoriu de documentele justificative stipulate în anexa nr. 2 la contractul de finanţare nerambursabilă; i) dosar de finanţare - dosar care cuprinde cererea de finanţare nerambursabilă, însoţită în mod obligatoriu de documentele prevăzute în ghid în vederea obţinerii finanţării necesare achiziţionării şi instalării sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice; j) lista potenţialilor beneficiari - listă care cuprinde unităţile administrativ-teritoriale în raza teritorială a cărora se află satele, precum şi numărul de gospodării aferente acestora din urmă, elaborată în baza informaţiilor transmise Ministerului Energiei, în anul 2017, de către consiliile judeţene şi prefecţii judeţelor, denumită în continuare listă; k) sistem fotovoltaic - complex de instalaţii, echipamente şi elemente noi, destinat producerii de energie electrică utilizând energia solară; l) utilizator al sistemului fotovoltaic - deţinătorul care locuieşte într-o gospodărie pentru folosinţa căreia UAT a depus dosar de finanţare, a încheiat contract cu Autoritatea şi a realizat proiectul; m) solicitant - unitate administrativ-teritorială care a depus dosar de finanţare la Autoritate, în cadrul programului. (2) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare: a) termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima şi ultima zi, iar când ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. Documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor; b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context. (3) Acronime a) UAT - unitate/a administrativ-teritorială; b) CJ - consiliul judeţean; c) SPV - spaţiu privat virtual. ART. 5 Cuantumul finanţării (1) Finanţarea nerambursabilă, acordată de Autoritate, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. (2) Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului. ART. 6 Categorii de cheltuieli eligibile ale proiectului (1) Sunt considerate cheltuieli eligibile: a) achiziţia sistemului fotovoltaic pentru o putere de cel puţin 1 kwp, având ca principale părţi componente: - panou fotovoltaic; – încărcător; – baterii (acumulatori); – invertor; – materiale conexiuni şi siguranţe; – modul înregistrare - stocare date şi comunicaţie a acestora; – structura de montaj a sistemului; – tablou electric de curent continuu-alternativ; b) achiziţia instalaţiei electrice exterioare şi interioare în imobil; c) montajul şi punerea în funcţiune a sistemului fotovoltaic, a instalaţiei electrice exterioare şi interioare, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice; d) TVA aferentă cheltuielilor eligibile. (2) Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă. ART. 7 Etapele derulării programului Etapele în cadrul programului sunt următoarele: 1. transmiterea listei către Autoritate; 2. publicarea listei pentru care se pot depune cereri de finanţare, precum şi sumele aferente acestora; 3. publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a anunţului de deschidere a sesiunii de finanţare pentru solicitanţi, precum şi a informaţiilor privind sumele alocate acestora; 4. depunerea dosarelor de finanţare, centralizarea şi transmiterea acestora la Autoritate; 5. analiza dosarelor de finanţare şi publicarea rezultatelor, după cum urmează: - lista UAT beneficiare, inclusiv a numărului de gospodării aprobate şi datele de identificare a acestora şi a deţinătorului, potrivit informaţiilor indicate în cererea de finanţare, precum şi a sumelor aferente; – lista UAT respinse/numărului de gospodării respinse; 6. depunerea contestaţiilor şi soluţionarea acestora; 7. încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă; 8. implementarea proiectelor, depunerea cererilor de decontare şi finanţarea acestora; 9. monitorizarea proiectelor; 10. raportarea rezultatelor programului. ART. 8 Organizarea sesiunii de finanţare (1) Pentru organizarea sesiunii de finanţare, prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii, se aprobă: a) sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare; b) suma alocată sesiunii de finanţare şi sumele repartizate UAT; c) modelul grilelor de verificare şi evaluare a conformităţii dosarelor de finanţare şi criteriilor de eligibilitate, conform prevederilor din ghid; d) alte instrucţiuni sau documente interne ale Autorităţii, pentru realizarea evaluării, aprobării şi implementării proiectelor. (2) Dispoziţia/ile preşedintelui prevăzută/e la alin. (1), conţinând informaţiile de la lit. a) şi b), se publică pe pagina de internet a Autorităţii, cu cel puţin 5 zile înainte de data deschiderii sesiunii de finanţare. (3) Dispoziţia/ile preşedintelui privind elementele de la alin. (1) lit. c) şi d) se publică pe pagina de internet a Autorităţii înaintea începerii analizei dosarelor de finanţare. CAP. II Derularea programului ART. 9 Transmiterea, către Autoritate, a listei potenţialilor beneficiari În termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării prezentului ghid, Ministerul Energiei transmite Autorităţii lista potenţialilor beneficiari. ART. 10 Publicarea listei potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, precum şi sumele aferente Publicarea dispoziţiei privind deschiderea sesiunii (1) În maximum 2 zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 9, Autoritatea publică lista unităţilor administrativ-teritoriale care pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora. (2) În acelaşi timp cu publicarea listei prevăzute la alin. (1), Autoritatea publică dispoziţia privind deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare şi suma alocată sesiunii. ART. 11 Criterii de eligibilitate a solicitanţilor şi conţinutul dosarelor de finanţare (1) Unităţile administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista prevăzută la art. 10 alin. (1) pot depune dosare de finanţare dacă întrunesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: a) au acordul Consiliului local pentru participarea în cadrul programului, pentru derularea procedurilor de achiziţie publică necesare achiziţionării şi instalării sistemelor fotovoltaice finanţate şi pentru implementarea şi monitorizarea funcţionării proiectelor; b) solicită finanţare doar pentru gospodăriile aflate pe raza teritorială proprie, locuite şi pentru care există acordul scris al deţinătorului privind participarea în program în condiţiile art. 22 prevăzute în ghid; c) nu au obligaţii restante la bugetul de stat, la bugetul local şi Fondul pentru mediu, conform legislaţiei naţionale în vigoare. (2) Dosarul de finanţare cuprinde următoarele documente: a) cererea de finanţare, în original; aceasta se completează prin tehnoredactare şi se semnează de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către împuternicitul acestuia, caz în care se va depune documentul prin care a fost mandatat împuternicitul (împuternicire notarială, act administrativ etc.); b) certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, în original sau în copie legalizată, valabil la data depunerii dosarului de finanţare; c) certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare, în original, în copie legalizată sau emis în SPV; d) certificat de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele solicitantului de către Autoritate, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului, în original sau în copie legalizată; e) hotărârea consiliului local privind acordul de participare în cadrul programului, de derulare a procedurilor de achiziţie publică pentru achiziţionarea sistemelor fotovoltaice finanţate în cadrul programului şi de implementare şi monitorizare a funcţionării proiectelor, în original sau în copie conform cu originalul; f) acordul deţinătorului gospodăriei/gospodăriilor privind participarea în cadrul programului în condiţiile prevăzute în ghid, în original, conform anexei nr. 3 la ghid. ART. 12 Depunerea dosarelor de finanţare, centralizarea şi transmiterea acestora la Autoritate (1) În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista prevăzută la art. 10 alin. (1). Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată. (2) În perioada stabilită prin dispoziţia prevăzută la art. 10 alin. (2) şi doar pentru gospodăriile cuprinse în lista prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol, dosarul de finanţare se depune la CJ în raza teritorială a căruia se află solicitantul, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, iar pe dosar se vor menţiona numele şi adresa completă a solicitantului, titlul programului: „Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice“, precum şi sesiunea de depunere. (3) În maximum 5 zile de la expirarea perioadei menţionate la alin. (2), CJ transmite dosarele de finanţare la Autoritate. (4) CJ nu transmite Autorităţii dosarele de finanţare care nu conţin toate documentele prevăzute la art. 11 alin. (2), care nu respectă condiţiile de la alin. (2) ale prezentului articol sau pentru gospodării care nu sunt cuprinse în lista prevăzută la art. 10 alin. (1). ART. 13 Analiza dosarelor de finanţare şi publicarea rezultatelor (1) Preşedintele Autorităţii emite o dispoziţie prin care numeşte comisia de analiză, precum şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituite din personalul Autorităţii. (2) Comisia de analiză verifică îndeplinirea conformităţii documentelor şi a criteriilor de eligibilitate, completând grila de evaluare a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului, al cărei model este aprobat prin dispoziţia preşedintelui Autorităţii. (3) În cazul în care se constată că documentele cuprinse în dosarul de finanţare prezintă neconcordanţe sau au fost depuse într-o altă formă decât cea prevăzută de ghid, Autoritatea aduce la cunoştinţă solicitanţilor, prin publicare pe site-ul propriu, deficienţele constatate, iar aceştia, în termen de 5 zile lucrătoare de la publicare, au posibilitatea de a transmite documentele în forma corectă şi/sau clarificările, cu condiţia ca documentele şi/sau clarificările să dovedească eligibilitatea solicitantului la data depunerii cererii de finanţare. (4) Alin. (3) nu se aplică documentelor aflate în afara perioadei de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare. (5) Atrag respingerea dosarului de finanţare următoarele: a) nerespectarea termenului prevăzut la alin. (3); b) lipsa unui document, neprezentarea acestuia la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate; c) neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate. (6) Comisia de analiză propune spre aprobare lista solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi condiţiile prevăzute de ghid. (7) Comitetul director al Autorităţii avizează lista solicitanţilor propuşi spre aprobare şi aprobă lista solicitanţilor propuşi spre respingere, cu indicarea, în cazul celor din urmă, a motivelor care stau la baza propunerii de respingere. (8) Comitetul de avizare al Autorităţii aprobă lista solicitanţilor avizaţi de Comitetul director sau o respinge, cu indicarea, în cel de-al doilea caz, a motivelor care stau la baza propunerii de respingere. (9) Înaintarea listelor prevăzute la alin. (6)-(8) se realizează de către Comisia de analiză. (10) Listele solicitanţilor aprobaţi sau respinşi se publică pe pagina de internet a Autorităţii. ART. 14 Depunerea contestaţiilor şi soluţionarea acestora (1) Solicitanţii respinşi pot depune contestaţie la sediul Autorităţii în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării acestora pe pagina de internet a instituţiei. (2) Contestaţiile se soluţionează de către comisia constituită prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii, în termen de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor. (3) Comitetul director avizează contestaţiile propuse spre admitere şi aprobă contestaţiile propuse spre respingere. (4) Comitetul de avizare aprobă contestaţiile avizate de Comitetul director. (5) Rezultatele contestaţiilor se publică pe site-ul Autorităţii. ART. 15 Criterii de eligibilitate ale proiectului şi cerinţe tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice (1) Este eligibil proiectul care are drept scop producerea energiei electrice folosind sisteme fotovoltaice în conformitate cu prevederile prezentului ghid. (2) Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme fotovoltaice care dezvoltă o putere de minimum 1 kwp. (3) Sistemul de producere a energiei electrice va avea următoarea dimensionare: Sistemul va avea următoarea componenţă:
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Denumire │Descriere │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Panouri │4 x 250 Wp │
│fotovoltaice │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Încărcător │multiple tensiuni │
│12-24-36-48 │de funcţionare │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Invertor │min. 1.000 W │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Baterii solare │4 x 200 Ah 12V │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Conexiuni │curent continuu şi│
│ │curent alternativ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│ │capabilă să │
│ │susţină tot │
│Structura metalică │sistemul şi │
│ │adaptată zonei de │
│ │instalat │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Modul înregistrare │memorie stocare şi│
│- stocare date şi │posibilitate │
│comunicaţie │transmitere │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Tablou electric │pentru alimentarea│
│curent │locuinţei şi │
│continuu-alternativ│consumatorilor │
└───────────────────┴──────────────────┘
Sistemul fotovoltaic autonom trebuie să fie certificat după SREN 62124 - Sisteme fotovoltaice (PV) autonome. Sistemul propus trebuie să includă garanţie şi mentenanţă pentru o perioadă de minimum 2 ani la toate părţile componente astfel încât timpul de funcţionare să fie maximizat. Se acceptă sisteme cu alertare şi mentenanţă inclusă, probând o disponibilitate tehnică a instalaţiei de minimum 85%. Se va avea în vedere indicatorul de funcţionare: kWh/an pentru a valida funcţionarea sistemului fotovoltaic. Specificaţii particulare pentru: A. Panouri fotovoltaice mono sau policristaline - puterea nominală minimă a panoului Pm [Wp]: 250 Wp; – toleranţa: + 5%; – numărul de panouri de instalat: 4 unităţi; – dimensiune panou: maximum 2 m^2; – greutate panou: maximum 20 kg; – ramă panou: aluminiu; – conectare: compatibil cu MC4; – eficienţă panou: minimum 16,5%; – grad protecţie: IP65; – rezistenţă factori externi: vânt 200 km/h, zăpadă: 500 kg/m^2, grindină 80 km/h la 25 mm; – interval de temperatură funcţionare: –30°C-70°C; – NOCT: 45°C+/–2°C; – tensiunea la putere maximă a modulului UM [V]: ≥ 30V – standarde minime obligatorii pentru module: SREN 61215-Module fotovoltaice (PV) cu siliciu cristalin pentru aplicaţii terestre şi SREN 61730-Calificare pentru securitatea în funcţionare a modulelor fotovoltaice (PV). Partea 1: Cerinţe de construcţie (cât şi alte standarde care reglementează produsele propuse spre instalare); – garanţie: 10 ani pentru fiecare modul prin schimbare automată în termen de maximum 30 de zile; – garanţie eficientă: peste 90% în 10 ani şi peste 80% în 25 de ani; – toleranţă la sortare pentru puterea nominală maximă: ± 5%; – condiţii de măsură (Standard Test Conditions - STC): – masă aer, AM = 1,5; – radiaţie solară E = 1.000 W/m^2; – temperatura celulei TC = 25°C; – Montarea modulelor se face în câmp deschis, înclinate cu 30° faţă de sol. – Modulele se livrează înrămate. B. Elemente active (invertor/încărcător) Invertor - puterea nominală a invertorului: minimum 1.000 W; – puterea de vârf: minimum 2.000 W; – ieşire: 230 Vac +/–3%, 50 Hz+/–0,1%; – eficienţa: minimum 94%; – interval de temperatură funcţionare: –40°C-50°C (răcire forţată); – umiditate: până la 95%; – certificări conform: EN 60335, EN 62109, EN 55014, EN 61000; – comunicaţie: compatibil Mod Bus liber; – valori măsurate/stocate: energie, curent, tensiune, putere; – garanţie: minimum 5 ani. Invertorul trebuie să fie capabil să comunice informaţiile măsurate printr-un modul extern de comunicaţie în protocol liber de tip Mod Bus RS485. C. Încărcător - tensiunea: 48 V; – puterea nominală: minimum 1.500 W; – eficienţa: minimum 97%; – tehnologie: MPPT; – interval de temperatură funcţionare: –30°C-50°C; – certificări conform: EN 62509; – comunicaţie: compatibil Mod Bus liber; – consum propriu: maximum 12 mA. D. Baterii - capacitate: 200 Ah, 12V; – certificare: PV (special pentru aplicaţii fotovoltaice); – garanţie (cf. IEC61427): minimum 5 ani; – coeficient de descărcare: maximum 3%/lună la 20°C; – diminuarea capacităţii la 0°C: maximum 15%; – greutate: maximum 70 kg; – interval de temperatură de funcţionare: –15°C-60°C (răcire forţată în cofret electric). Garanţia produsului va fi asigurată prin schimbare/reparare, producătorul/furnizorul dovedind existenţa unei reţele naţionale de intervenţie (minimum 10 locaţii la nivel naţional). E. Racord electric Toate elementele componente ale sistemului autonom fotovoltaic vor fi conectate între ele, incluzând sistemele de protecţie necesare atât în curent continuu, cât şi în curent alternativ. Sistemul va debita pe un tablou electric de tip consumator casnic, instalat în imediata vecinătate a locuinţei de racordat, echipat cu toate protecţiile necesare pentru funcţionarea în deplină siguranţă. F. Structura metalică Structura metalică va fi dimensionată pentru a susţine durabil toate echipamentele prezentate mai sus. Se va avea în vedere instalarea în locaţie a acestei structuri, cât mai stabil posibil. Structura va fi prevăzută cu suporţi beton pentru pozare şi cu sistem de înşurubare în sol pe fiecare picior. Pe structura metalică va fi amplasată incinta izolată, etanşă şi ventilată care conţine elementele active şi bateriile. Tabloul electric de racord va fi amplasat la limita utilizării, după caz. G. Modul înregistrare - stocare date şi comunicaţie Fiecare sistem va fi prevăzut cu un modul de înregistrare - stocare date şi comunicaţie, cu următoarele caracteristici: Caracteristici comunicaţie: - protocol: Mod Bus liber; – date transmise: energie, curent, tensiune baterii; – garanţie: minimum 2 ani; – certificare: EN60950/EN62368, EN55032; – memorie: SD card minimum 8 Gb; – conexiune: radio sau descărcare directă reţea mobilă LAN/WAN; – interval de temperatură funcţionare: –30°C-55°C. Modulul de înregistrare - stocare şi comunicaţie va fi capabil să stocheze date pentru o perioadă de minimum 1 an. Modulul este prevăzut şi cu porturi de descărcare prin unde radio sau manual. Suplimentar, fiecare modul dispune de acumulator propriu cu o durată de funcţionare de minimum 1 an. Alimentarea în direct din sistemul off grid este permisă numai dacă puterea absorbită nu depăşeşte 1,5 W. Modulul de înregistrare - stocare trebuie să fie compatibil cu orice sistem de management liber care va prelua datele transmise via un procesator de date de tip API, identificând datele după un serial din teren către o bază de date ce permite un număr ridicat de operaţiuni de interogare pe secundă, pentru a face faţă cerinţelor de raportare automată şi manuală. Sistemul va permite mai multe nivele de acces, ierarhizarea informaţiilor, raportare la cerere, automată, manuală etc. Elementele active, bateriile şi tabloul electric vor fi instalate în incintă/e izolată/e, etanşă/e şi ventilată/e, pentru ca acestea să fie protejate şi pentru a asigura un mod de funcţionare sigur, astfel încât, în caz de necesitate, accesul să fie permis numai personalului autorizat. ART. 16 Încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă (1) Contractul de finanţare nerambursabilă, denumit în continuare contract, reprezintă actul juridic în temeiul căruia Autoritatea asigură beneficiarului decontarea şi plata cheltuielilor eligibile efectuate cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemelor fotovoltaice pentru beneficiari în cadrul programului. (2) Prin contract se stabilesc cel puţin următoarele: a) tipul şi caracteristicile generale ale proiectelor care urmează a fi finanţate; b) data depunerii documentelor necesare decontării; c) drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile beneficiarului. (3) Până la momentul perfectării contractului, Autoritatea are dreptul să modifice şi/sau să completeze modelul de contract, ulterior orice modificare şi/sau completare realizându-se cu acordul ambelor părţi, exprimat şi comunicat în scris şi transpus ulterior printr-un act adiţional. (4) Contractul se redactează şi se semnează în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte un exemplar pentru fiecare parte. (5) Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părţi şi este valabil un an de la data depunerii raportului de finalizare, sub condiţia respectării obligaţiilor asumate de către beneficiar pe perioada de monitorizare a proiectului. Proiectul poate fi realizat în interiorul graficului de finanţare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021. (6) Din partea beneficiarului, contractul se semnează de către reprezentantul legal ori de către persoana mandatată în mod expres prin împuternicire prezentată în original, în baza actului de identitate. ART. 17 Implementarea proiectelor, depunerea cererilor de decontare şi finanţarea acestora (1) Cererea de decontare se înregistrează şi se depune la Autoritate la data stabilită de părţi prin contract, la aceasta anexându-se următoarele documente: a) facturile emise la achiziţionarea sistemelor de panouri fotovoltaice noi, în original/în copii certificate „conform cu originalul“ de către beneficiari; b) certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat pe numele beneficiarului de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată; c) contractul de execuţie, în copie certificată „conform cu originalul“; d) procese-verbale de recepţie şi de punere în funcţiune, în copie certificată „conform cu originalul“, semnate de beneficiar, executant, precum şi deţinătorul gospodăriei unde s-a montat sistemul fotovoltaic. Acestea se vor întocmi pentru fiecare gospodărie în parte şi vor conţine în mod obligatoriu datele de identificare ale imobilelor aşa cum au fost precizate în cererea de finanţare; e) certificate de garanţie şi declaraţii de conformitate emise de producători pentru bunurile livrate, în copie certificată „conform cu originalul“, întocmite conform prevederilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului că a respectat prevederile legii privind achiziţiile publice, în original; g) declaraţia furnizorului instalaţiei care să ateste că echipamentele, identificate în certificatele de garanţie, sunt noi, în copie certificată „conform cu originalul“; h) alte documente relevante solicitate de Autoritate. (2) În cazul în care documentele de la alin. (1) sunt redactate într-o limbă străină, acestea vor fi însoţite de traducerea autorizată în limba română. (3) Factura depusă în vederea decontării va trebui să îndeplinească următoarele condiţii: a) să conţină atributele de identificare ale emitentului; b) să conţină atributele de identificare ale beneficiarului; c) să fie emisă înainte de data depunerii cererii de decontare la Autoritate şi după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă; d) să precizeze data şi numărul contractului conform căruia se emite; e) să precizeze data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile; f) să conţină denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, elementele de identificare ale acestora, denumirea serviciilor prestate; g) în situaţia în care unele dintre elementele prevăzute la lit. f) nu se regăsesc în cuprinsul facturii prezentate în vederea decontării, respectivele elemente se vor regăsi în anexa/devizul ataşat facturii. (4) Responsabilitatea în ceea ce priveşte corectitudinea şi realitatea datelor şi/sau informaţiilor înscrise în documentele depuse la Autoritate aparţine în integralitate beneficiarului. (5) Finanţarea se realizează prin virament în contul de trezorerie al beneficiarului, în baza cererii de decontare al cărei formular este prevăzut în anexa nr. 2 la contract. Finanţarea se efectuează în ordinea depunerii de către beneficiari a cererilor de decontare, în măsura în care acestea sunt complete şi corect întocmite, în limita disponibilului existent la Fondul pentru mediu şi a eşalonărilor plăţilor lunare pe categorii de proiecte şi programe finanţate de către Autoritate. (6) Raportul de finalizare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5 la contract, se depune în termen de 30 de zile la ultimul ordin de plată efectuat de Autoritate. ART. 18 Monitorizarea proiectelor (1) Beneficiarul este obligat să înregistreze şi să ţină evidenţa contabilă a investiţiei realizate în cadrul programului, să o menţină pentru o perioadă de cel puţin 1 an de la data recepţionării lucrării şi, odată cu punerea în funcţiune, să o dea spre folosinţă cu titlu gratuit deţinătorului gospodăriei deservite de sistemului fotovoltaic. (2) Pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului fotovoltaic, beneficiarul va asista utilizatorul în toate demersurile legate de menţinerea funcţionării sistemului în parametri optimi şi de înlăturarea deficienţelor în perioada de garanţie. (3) Pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului fotovoltaic, beneficiarul se va asigura că sistemul va deservi gospodăria pentru care a fost instalat, indiferent dacă aceasta îşi va schimba deţinătorul. (4) În perioada de monitorizare personalul Autorităţii poate efectua vizite la faţa locului, în vederea constatării menţinerii/nemenţinerii investiţiei realizate. (5) Finanţarea nerambursabilă acordată va fi recuperată în cazul în care obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului stabilit, precum şi în cazul în care acestea au fost vândute/înstrăinate în timpul derulării proiectului şi în perioada de monitorizare. (6) La sfârşitul perioadei de viaţă a elementelor ce compun investiţia realizată în cadrul programului, beneficiarul este răspunzător pentru gestionarea corectă a echipamentelor respective, devenite deşeuri. ART. 19 Raportarea rezultatelor programului (1) Beneficiarul finanţării are obligaţia să comunice Autorităţii, în perioada de monitorizare, la intervale de 6 luni sau la solicitarea Autorităţii, cantitatea de energie produsă de sistemele instalate în vederea calculării cantităţii de emisii reduse, conform indicatorului programului. (2) Autoritatea raportează către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului modul de utilizare a sumelor din veniturile obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent. ART. 20 Reguli de publicitate privind programul (1) Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe site-ul Autorităţii, www.afm.ro, şi/sau al Ministerului Mediului, www.mmediu.ro (2) Singurele informaţii şi instrucţiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului şi/sau a Autorităţii. ART. 21 Păstrarea documentelor de către Autoritate (1) Autoritatea păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele sale interne. (2) Documentaţia depusă de către solicitant, care a fost aprobată, nu se restituie. Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate elibera solicitantului copii ale documentelor depuse. (3) Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate restitui cererea de finanţare depusă de către solicitant, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă. ART. 22 Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal Autoritatea răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. Prin depunerea cererii de finanţare, a documentelor ce însoţesc cererea de finanţare, precum şi prin încheierea contractului pentru finanţare nerambursabilă, solicitantul/beneficiarul proiectului, precum şi deţinătorul gospodăriei declară că sunt de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea, de către Autoritate, a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid, sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici. ART. 23 Alte informaţii (1) După încheierea contractelor de finanţare, în bugetele beneficiarilor se cuprind, prin rectificare bugetară aprobată în condiţiile legii, atât veniturile, cât şi creditele de angajament şi creditele bugetare necesare finanţării valorii totale pentru anul respectiv a proiectelor proprii. (2) Sumele primite de la Autoritate, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie. ART. 24 Anexe Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ghid. ANEXA 1 la ghid
CERERE DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ A. Date generale Titlul proiectului ....................................................... Denumirea solicitantului ................................................ Codul de înregistrare fiscală ............................................ Adresa sediului social ................................................... Reprezentant legal (numele şi prenumele), act de identitate B.I./C.I. .... seria .......... nr. ......., CNP ................., tel.: ........... Responsabil de proiect (numele şi prenumele), act de identitate B.I./C.I. .... seria ........ nr. ......., CNP .................., tel.: ............ Împuternicit (numele şi prenumele), act de identitate B.I./C.I. .... seria .......... nr. ......., CNP .................., tel.: .................., pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către împuternicitul reprezentantului legal. B. Finanţare solicitată UAT ................................. solicită o finanţare nerambursabilă în sumă de .......................... lei (în litere .................................), pentru un număr de......... sisteme fotovoltaice în cadrul proiectului, pe un termen de ........... luni.
┌──────┬─────────────┬───────────────┬────────────────┬───────────┐
│ │Datele de │ │Datele de │ │
│ │identificare │ │identificare ale│Puterea │
│ │ale │ │amplasamentului,│sistemului │
│Nr. │deţinătorului│Adresa │conform │fotovoltaic│
│crt. │gospodăriei │amplasamentului│evidenţelor UAT │ce urmează │
│ │izolate, care│ │(cadastru/ │a fi │
│ │va utiliza │ │registrul │instalat │
│ │sistemul │ │agricol etc.) │ │
│ │fotovoltaic │ │ │ │
├──────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────┤
│1. │ │ │ │ │
├──────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────┤
│..... │ │ │ │ │
├──────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────┤
│..... │ │ │ │ │
├──────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────┤
│......│ │ │ │ │
└──────┴─────────────┴───────────────┴────────────────┴───────────┘
C. Declaraţie pe propria răspundere Subsemnatul, ..................................................., având datele de identificare menţionate la lit. A. „Date generale“, reprezentant legal al solicitantului ............................................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a) în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului, solicitantul nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; b) solicitantul nu se află în stare de insolvenţă; c) solicitantul nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care încalcă dispoziţiile legale privind protecţia mediului; d) solicitantul nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei care urmează a fi efectuată prin program; e) finanţarea nerambursabilă solicitată, în situaţia aprobării şi acordării, va fi utilizată în mod exclusiv pentru scopurile declarate în prezenta cerere de finanţare şi în celelalte documente cuprinse în dosarul de finanţare; f) am luat cunoştinţă de faptul că prezentarea eronată sau falsă a datelor şi informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în celelalte documente cuprinse în dosarul de finanţare va duce automat la respingerea acestuia ori la neselectarea proiectului sau, ulterior, la returnarea integrală a sumei primite ca finanţare în cadrul Proiectului ...........................; g) finanţarea solicitată este doar pentru gospodăriile aflate pe raza teritorială proprie, locuite de către deţinătorul indicat în cerere, pentru care există acordul scris al acestuia; h) sistemele fotovoltaice care se vor monta vor respecta specificaţiile tehnice prevăzute în ghidul de finanţare; i) sunt de acord să finanţez partea ce îmi revine din valoarea eligibilă totală aferentă proiectului, precum şi toate costurile neeligibile necesare implementării proiectului, după caz; j) solicitantul se angajează să: - înregistreze şi să ţină evidenţa contabilă a investiţiei realizate în cadrul programului, s-o menţină pentru o perioadă de cel puţin 1 an de la data recepţionării lucrării şi, odată cu punerea în funcţiune, s-o dea spre folosinţă cu titlu gratuit deţinătorului gospodăriei deservite de sistemului fotovoltaic; – pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului fotovoltaic realizat prin program să asiste utilizatorul în toate demersurile legate de menţinerea funcţionării sistemului în parametri optimi şi de înlăturarea deficienţelor în perioada de garanţie; – pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului fotovoltaic să se asigure că sistemul va deservi gospodăria pentru care a fost instalat, indiferent dacă aceasta îşi va schimba utilizatorul; k) sunt de acord ca reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu sau alte instituţii cu atribuţii în verificarea şi controlul utilizării banului public să verifice folosirea finanţării nerambursabile primite; l) declar pe propria răspundere că TVA aferent proiectului este/nu este recuperabil, rambursabil sau compensat prin orice mijloace conform prevederilor legale. Subsemnatul, ........................................................, înţelegând că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii, îmi asum responsabilitatea datelor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte documente cuprinse în dosarul de finanţare depus, inclusiv documentele financiare. Prin semnarea prezentei cereri de finanţare şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului .......................................................................... Semnătura reprezentantului legal şi ştampila solicitantului/împuternicitului .......................................................................... Numele, prenumele şi funcţia responsabilului de proiect .......................................................................... Semnătura responsabilului de proiect .......................................................................... ANEXA 2 la ghid
CONTRACT DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ Nr. ............/N/GES/...... din .......................... Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, cont nr. ............................................., deschis la Trezoreria Sectorului 6 Bucureşti, reprezentată legal prin ......................................... - preşedinte, în calitate de finanţator, denumită în continuare Autoritate, şi ....................................................................................., cu sediul în ....................................................................................., cod de identificare fiscală ........................., cont nr. ........................, deschis la Trezoreria ......................................, reprezentat legal prin ......................................................., care împuterniceşte pe ................................................, în calitate de beneficiar, denumit în continuare beneficiar, a intervenit următorul contract de finanţare nerambursabilă, denumit în continuare contract, încheiat în baza Ordinului ministrului mediului nr. ........../...................: ART. 1 Obiectul contractului 1. Autoritatea acordă beneficiarului o finanţare nerambursabilă, denumită în continuare finanţare, în sumă totală de ..................... lei inclusiv TVA, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. 2. Finanţarea se acordă numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract şi numai în limita sumei prevăzute la pct. 1. 3. Cheltuielile proiectului sunt considerate eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele criterii generale: a) sunt realizate după semnarea contractului de finanţare şi pe perioada de execuţie a proiectului; b) sunt efectiv realizate, sunt identificabile, verificabile şi pot fi dovedite prin documente. ART. 2 Destinaţia finanţării Finanţarea este acordată pentru realizarea proiectului, beneficiarul obligându-se să o utilizeze numai în acest scop, conform cererii de finanţare. ART. 3 Durata contractului şi perioada de realizare a proiectului 1. Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi şi îşi încetează valabilitatea la împlinirea unui termen de un an de la data depunerii la Autoritate a raportului de finalizare a proiectului. 2. Proiectul poate fi realizat în durata contractului, până la data depunerii ultimei cereri de decontare, în interiorul graficului stabilit de părţi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021. 3. Termenul de un an prevăzut la pct. 1 constituie perioadă de monitorizare. 4. Beneficiarul poate modifica datele de depunere a cererilor de decontare, dar numai cu înştiinţarea prealabilă a Autorităţii exprimată în scris. În acest caz nu este nevoie de întocmirea unui act adiţional la contract. ART. 4 Modalitatea de plată 1. Finanţarea cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiar se poate face numai după îndeplinirea de către acesta a tuturor condiţiilor prevăzute în prezentul contract. 2. Plata se efectuează în una sau mai multe tranşe, cu respectarea valorii anuale din Graficul de finanţare nerambursabilă prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract, prin debitarea contului de trezorerie al Autorităţii pe măsura tragerii sumei şi prin creditarea contului nr. ........................, deschis de către beneficiar la Trezoreria ...................................., numai pe bază de cerere/cereri de decontare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul contract. Aceasta/Acestea va/vor fi însoţită/însoţite de documentele justificative prevăzute în anexa nr. 4 la prezentul contract, în condiţiile în care cererea/cererile de decontare şi documentaţia aferentă sunt complete şi corect întocmite. 3. Cererea de decontare se poate transmite lunar la Autoritate, la data de ........................... a fiecărei luni. 4. Orice plată excedentară efectuată de către Autoritate constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea Autorităţii. 5. Suma neutilizată la finalul duratei de realizare a proiectului se consideră anulată, finanţarea se diminuează în mod corespunzător şi rămâne la dispoziţia Autorităţii. ART. 5 Obligaţiile beneficiarului Beneficiarul are următoarele obligaţii: 1. să folosească finanţarea numai în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată; 2. să depună dovada achitării valorii finanţate din Fondul pentru mediu la cererile de decontare anterioare; 3. să asigure realizarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficienţă, în conformitate cu prezentul contract, precum şi cu legislaţia în vigoare şi standardele de mediu aplicabile; 4. să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice, pentru achiziţionarea de bunuri din finanţarea acordată; 5. să fie singurul răspunzător în faţa Autorităţii pentru implementarea proiectului; 6. să furnizeze şi să transmită Autorităţii orice informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 7 zile de la cerere; 7. să se asigure că sistemele care se vor monta vor respecta specificaţiile tehnice prevăzute la art. 15 din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.305/2018; 8. să se asigure că sunt respectate prevederile garanţiei recomandate de către producător şi să menţină sistemele în funcţiune întreaga perioadă de monitorizare, respectiv minimum 1 an de la data raportului de finalizare; 9. să nu înstrăineze şi să nu constituie vreo altă sarcină asupra sistemelor fotovoltaice finanţate în baza prezentului contract, în timpul derulării proiectului şi în perioada de monitorizare; 10. să înregistreze şi să ţină evidenţa contabilă a investiţiei realizate în cadrul programului, s-o menţină pentru o perioadă de cel puţin 1 an de la data recepţionării lucrării şi, odată cu punerea în funcţiune, s-o dea spre folosinţă cu titlu gratuit deţinătorului gospodăriei deservite de sistemul fotovoltaic; 11. să asiste utilizatorul în toate demersurile legate de menţinerea funcţionării sistemului fotovoltaic în parametri optimi şi de înlăturarea deficienţelor în perioada de garanţie, pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului realizat prin program; 12. să se asigure că sistemul va deservi gospodăria pentru care a fost instalat, indiferent dacă aceasta îşi va schimba deţinătorul, pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului fotovoltaic; 13. să permită personalului Autorităţii să controleze modul în care beneficiarul îndeplineşte obiectivele proiectului, pe întreaga perioadă de monitorizare; 14. să întocmească şi să transmită Autorităţii un raport de finalizare privind realizarea proiectului, în termen de 30 de zile de la efectuarea plăţii ultimei cereri de decontare, însoţit de dovada achitării acesteia; 15. să întocmească şi să remită Autorităţii, din 6 în 6 luni sau oricând este necesar, la solicitarea Autorităţii, în perioada de monitorizare, un raport referitor la rezultatele privind funcţionarea sistemelor fotovoltaice finanţate, în formatul solicitat de Autoritate; 16. să notifice Autoritatea şi să prezinte documentele corespunzătoare în termen de 7 zile de la apariţia următoarelor situaţii: a) modificări ale atributelor de identificare, modificări ale informaţiilor furnizate Autorităţii în cererea de finanţare sau pe parcursul derulării prezentului contract; b) deschiderea procedurii de insolvenţă; 17. să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale şi orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare şi terminarea prezentului contract şi a tuturor documentelor şi activităţilor aferente, altele decât cheltuielile eligibile; 18. în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea raportului de finalizare a proiectului, prin răspunderea ordonatorului principal de credite, să restituie Administraţiei Fondului pentru Mediu sumele neutilizate, din contul de venituri în care au fost încasate în contul de cheltuieli din care au fost virate iniţial, dacă restituirea se efectuează în anul în care au fost alocate sumele. Dacă restituirea se efectuează în anul următor celui în care au fost alocate iniţial sumele, se aplică prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 6 Obligaţiile Autorităţii Autoritatea are următoarele obligaţii: 1. să asigure finanţarea proiectului în condiţiile menţionate în prezentul contract, în limita fondurilor disponibile, cuprinse în bugetul anual al Fondului pentru mediu, şi în conformitate cu graficul de finanţare anexă la acesta; 2. să pună la dispoziţia beneficiarului informaţiile legate de finanţare. ART. 7 Cazuri de culpă 1. Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. 2. Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale beneficiarului: a) face declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în contract; b) comite nereguli de ordin financiar; c) comite acte de corupţie în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; d) situaţia economico-financiară a beneficiarului nu mai asigură condiţii de realizare a proiectului. 3. Autoritatea va notifica beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, Autoritatea are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea temporară a utilizării finanţării/suspendarea contractului până la remedierea cauzelor care au dus la sistare/suspendare; b) rezilierea unilaterală, fără nicio altă formalitate prealabilă, a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 8 Încetarea contractului 1. Contractul încetează de drept: a) la data prevăzută sau în termenul stipulat în contract; b) în cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, prin renunţare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile; c) la data intervenţiei unui act de autoritate; d) la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară instituţiei şi interesului public; acest fapt va fi notificat beneficiarului în termen de 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care Autoritatea a avut cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe. 2. Prin reziliere, contractul încetează la iniţiativa Autorităţii, în următoarele condiţii: a) beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract; b) în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 7 pct. 2. 3. Rezilierea contractului din culpa beneficiarului are drept consecinţă restituirea de către acesta a finanţării primite, în termenul precizat în notificare/înştiinţarea de plată, sub formă de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii. 4. Beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la iniţiativa sa (inclusiv majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare). 5. În cazul în care încetarea contractului intervine înainte ca Autoritatea să efectueze prima plată către beneficiar, acesta nu este obligat la plata de daune-interese. 6. Finanţarea nerambursabilă acordată va fi recuperată şi în cazul în care sistemele fotovoltaice finanţate nu sunt folosite conform scopului stabilit sau nu sunt menţinute în funcţiune o perioadă de minimum 1 an de la data finalizării proiectului. ART. 9 Forţa majoră şi cazul fortuit 1. Prin forţă majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea contractului şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale. 2. Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii: a) să notifice forţa majoră celeilalte părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei; b) să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră, certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă; c) să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare; d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor. 3. Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi la termenele prevăzute, partea care invocă forţa majoră va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării. 4. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia. 5. Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile pct. 2, exonerează de răspundere partea care o invocă. 6. Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune: a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese; b) modificarea contractului. 7. Prevederile de mai sus se aplică şi în cazul fortuit. ART. 10 Alte clauze 1. Beneficiarul îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul derulării proiectului, Autoritatea fiind degrevată integral de orice responsabilitate. 2. În nicio circumstanţă şi din niciun motiv Autoritatea nu poate fi trasă la răspundere şi obligată la plata de daune-interese pe durata desfăşurării proiectului şi, ca urmare, Autoritatea nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăţi suplimentare. 3. În cazul în care realizarea proiectului generează costuri suplimentare, acestea vor fi acoperite pe cheltuiala beneficiarului. 4. Contractul în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta nu pot face obiectul cesiunii. 5. Beneficiarul va adopta o conduită adecvată prin care va evita conflictul de interese şi va informa imediat Autoritatea despre orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict. 6. Autoritatea şi beneficiarul se angajează să păstreze confidenţialitatea documentelor şi informaţiilor legate de derularea prezentului contract, informaţiile putând fi furnizate numai autorităţilor competente, în condiţiile legii, sau unor terţe părţi numai cu acordul părţilor prezentului contract. 7. Drepturile de proprietate intelectuală rezultate în urma implementării proiectului, precum şi alte documente legate de proiect vor rămâne în patrimoniul beneficiarului, care, la solicitarea Autorităţii, va acorda acesteia dreptul de a utiliza gratuit şi după cum consideră necesar informaţia cuprinsă în rapoartele proiectului, precum şi rezultatele obţinute, oricare ar fi forma acestora. 8. Beneficiarul are obligaţia de a despăgubi din surse proprii Autoritatea pentru toate cheltuielile efectuate împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, mărci înregistrate, desene sau modele industriale, drepturi de autor) legate de activităţile necesare implementării proiectului şi daune-interese, costuri, taxe şi alte cheltuieli de orice natură, aferente violării dreptului de proprietate intelectuală. 9. Beneficiarul este de acord ca Autoritatea să publice date privind rezultatele implementării proiectului. 10. Neexercitarea de către Autoritate a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunţare la acesta, iar Autoritatea va putea uza de acel drept oricând, până la stingerea tuturor obligaţiilor beneficiarului faţă de aceasta. 11. În cazul în care, referitor la prezentul contract, apar modificări ale legislaţiei aplicabile, părţile au obligaţia să depună toate diligenţele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligaţiile stabilite în cuprinsul acestuia. 12. Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 257/2008, cu modificările şi completările ulterioare, după încheierea contractelor de finanţare, în bugetele beneficiarilor se cuprind, prin rectificare bugetară aprobată în condiţiile legii, atât veniturile, cât şi creditele de angajament şi creditele bugetare necesare finanţării valorii totale pentru anul respectiv a proiectelor proprii. 13. Sumele primite de la Autoritate, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie. ART. 11 Jurisdicţie 1. Orice neînţelegere rezultând din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. 2. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţei judecătoreşti de drept comun în a cărei rază teritorială îşi are sediul Autoritatea. ART. 12 Notificări 1. Orice notificare sau solicitare în baza prezentului contract se va face, în scris, la următoarele adrese: a) pentru Autoritate: ..............................; b) pentru beneficiar: ............................. . 2. În cazul în care beneficiarul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris Autorităţii. 3. Notificările făcute beneficiarului la adresele menţionate la pct. 1 sau 2 se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia. 4. Notificările se pot transmite şi pe fax, la numerele ............. pentru Autoritate şi la numărul ................................ pentru beneficiar, cu condiţia ca acestea să fie confirmate ulterior. ART. 13 Amendamente 1. Prezentul contract, inclusiv anexele acestuia pot fi modificate şi/sau completate numai cu acordul părţilor, consemnat ulterior într-un act adiţional. Modificarea produce efecte de la data acordului, în scris, al ambelor părţi. 2. Cererea de modificare a contractului va fi adresată Autorităţii cu minimum 5 zile înaintea datei la care se doreşte să se opereze modificarea, cu excepţia cazurilor bine întemeiate şi justificate de către beneficiar. ART. 14 Dispoziţii finale 1. Prezentul contract este titlu executoriu, potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat şi executat conform legislaţiei române şi guvernat de aceasta. 2. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, noi, reprezentanţii legali ai beneficiarului, am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. 3. Anexele nr. 1-5, pe care beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă, fac parte integrantă din prezentul contract. 4. În cuprinsul prezentului contract sunt utilizate următoarele reguli de interpretare: a) termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima şi ultima zi, iar când ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează; b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context. 5. Prezentul contract a fost redactat în două exemplare originale, ambele având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte contractantă. 6. Prezentul contract a fost semnat la data de .............., în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte contractantă. Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, ........................... Beneficiar, ........................... ANEXA 1 la Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ....N/GES/.........
CATEGORII DE CHELTUIELI ELIGIBILE Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, ............................ Beneficiar, ........................... ANEXA 2 la Contractul de finanţare nerambursabilă nr. .....N/GES/..........
GRAFIC DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
┌──────┬──────────────────────────┬────┐
│Nr. │Data depunerii cererii de │Sumă│
│crt. │decontare │ │
├──────┼──────────────────────────┼────┤
│1 │ │ │
├──────┼──────────────────────────┼────┤
│2 │ │ │
├──────┼──────────────────────────┼────┤
│......│ │ │
└──────┴──────────────────────────┴────┘
Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, ............................ Beneficiar, ........................... ANEXA 3 la Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ..... N/GES /..........
Nr. de înregistrare la Autoritate ......./.............../............... CERERE DE DECONTARE Denumirea completă a beneficiarului ........................ Cod de identificare fiscală .............., cont nr. .........., deschis la Trezoreria .......................... . Adresa: localitatea ....................., str. ........................ nr. ......, bl. ....., sc. ....., et. ...., ap. ....., judeţul/sectorul ................., cod poştal .............., telefon (fix şi mobil) ....................., fax ....................., e-mail ........................ . Reprezentat legal de ........................, în calitate de ........................, împuternicit al reprezentantului legal .............................., În baza Contractului de finanţare nerambursabilă nr. ....../N/GES/......., vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de decontare pentru suma de .......... lei (în cifre şi litere). Prezenta cerere este însoţită de: a) facturile emise la achiziţionarea sistemelor de panouri fotovoltaice noi, în original/în copii certificate „conform cu originalul“ de către beneficiar; b) certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat pe numele beneficiarului de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată; c) contractul de execuţie, în copie conform cu originalul; d) procese-verbale de recepţie şi de punere în funcţiune, în original, semnate de beneficiar, executant precum şi deţinătorul gospodăriei unde s-a montat sistemul. Acestea se vor întocmi pentru fiecare gospodărie în parte şi vor conţine în mod obligatoriu datele de identificare ale imobilelor aşa cum au fost precizate în cererea de finanţare, precum şi specificaţiile tehnice prevăzute la art. 15 din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului nr. 1.305/2018; e) certificate garanţie şi declaraţii de conformitate emise de producători pentru bunurile livrate, în copie „conform cu originalul“, întocmite conform prevederilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului că a respectat prevederile legii privind achiziţiile publice - în original; g) declaraţia furnizorului instalaţiei care să ateste că echipamentele, identificate în certificatele de garanţie, sunt noi - în original; h) declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului că a respectat şi că va respecta prevederile art. 5, alin. 10, 11 şi 12 din prezentul contract; i) alte documente relevante solicitate de Autoritate. Subsemnatul, ............................., declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. Preşedinte AFM, .................................... Beneficiar, .................................... ANEXA 4 la Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ...../ N/GES/........
LISTA DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE pentru efectuarea decontării de către Autoritate şi care însoţesc cererea de decontare a) facturile emise la achiziţionarea sistemelor de panouri fotovoltaice noi, în original/în copii certificate „conform cu originalul“ de către aceştia; b) certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat pe numele beneficiarului de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată; c) contractul de execuţie, în copie conform cu originalul; d) procese-verbale de recepţie şi de punere în funcţiune, în original, semnate de beneficiar, executant precum şi deţinătorul gospodăriei unde s-a montat sistemul. Acestea se vor întocmi pentru fiecare gospodărie în parte şi vor conţine în mod obligatoriu datele de identificare ale imobilelor aşa cum au fost precizate în cererea de finanţare, precum şi specificaţiile tehnice prevăzute la art. 15 din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.305/2018; e) certificate garanţie şi declaraţii de conformitate emise de producători pentru bunurile livrate, în copie „conform cu originalul“, întocmite conform prevederilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului că a respectat prevederile legii privind achiziţiile publice - în original; g) declaraţia furnizorului instalaţiei care să ateste că echipamentele, identificate în certificatele de garanţie, sunt noi - în original; h) declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului că a respectat prevederile art. 5 alin. (10), (11) şi (12) din prezentul contract; i) alte documente relevante solicitate de Autoritate. ANEXA 5 la Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ...../N/GES/........
RAPORT DE FINALIZARE Denumire program: Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice Elaborat de: ......................................................... Denumire beneficiar: A. DATE GENERALE ALE PROIECTULUI Titlul proiectului: ......................................................................................................... Data semnării contractului pentru finanţare: ............................................................... Data finalizării proiectului: .................................................................................. B. DEVIZ (DECONT) GENERAL POSTCALCUL PENTRU PERIOADA ANALIZATĂ
┌────┬─────────┬───────┬─────────┬─────┐
│ │ │Factură│ │Ordin│
│Nr. │Cereri de│fiscală│Finanţare│de │
│crt.│decontare│nr. │AFM │plată│
│ │ │ │ │nr. │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│1. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│2. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│3. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│4. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│5. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│6. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼─────────┼─────┤
│7. │ │ │ │ │
└────┴─────────┴───────┴─────────┴─────┘
C. REZULTATELE PROIECTULUI Rezultate specifice Număr instalaţii fotovoltaice implementate şi putere instalată ........................................................... D. ANALIZA POST-IMPLEMENTARE D1. Factori majori care au afectat derularea şi rezultatele implementării proiectului (dacă au existat, comentaţi modul în care aceşti factori au influenţat derularea şi rezultatele implementării proiectului) Factori care au determinat întârzieri în derularea activităţilor proiectului ............................................... Factori care au afectat îndeplinirea obiectivelor proiectului .................................................................... Factori care au determinat modificări în structura aprobată a bugetului proiectului ............................... Factori care au influenţat pozitiv proiectul ................................................... D2. Acţiuni de promovare a rezultatelor proiectului (dacă au existat, activităţi de promovare, materiale promoţionale, prezentări în pagini web etc.) ........................................................................................... Reprezentant legal autorizat: Numele şi prenumele reprezentantului legal al societăţii/organizaţiei .................................................... Funcţia: ................................................................... Semnătura şi ştampila: ........................................... Coordonatorul proiectului: Numele şi prenumele: ............................................ Funcţia: .................................................................. Semnătura: ............................................................ ANEXA 3 la ghid
Acord şi declaraţie deţinător gospodărie Subsemnatul/a, .........................., deţinător/deţinătoare al/a BI/CI .............., seria ......, nr. ................, CNP ............................, cu domiciliul în ..................., în calitate de deţinător/deţinătoare al/a gospodăriei cu datele de identificare ..........................................., în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, îmi exprim consimţământul în mod expres, neechivoc, liber şi informat cu privire la: - gestionarea şi prelucrarea, de către Autoritate, a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate de mine, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici; – participarea în cadrul programului în condiţiile prevăzute în ghid. De asemenea declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevederilor Codului penal şi Codului de procedură penală, că gospodăria pe care o utilizez şi pe care se va realiza proiectul este liberă de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Semnătură Data -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.