Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DISPOZITII din 13 decembrie 1960  privind Sistemul comun de tarifare (Anexa nr. 4 la Conventie)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DISPOZITII din 13 decembrie 1960 privind Sistemul comun de tarifare (Anexa nr. 4 la Conventie)

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 29 ianuarie 1999

ART. 1
Partile contractante sunt de acord sa continue gestionarea unui sistem comun pentru stabilirea, facturarea si colectarea tarifelor de ruta pe baza unui tarif unic pe zbor si sa foloseasca in acest scop serviciile EUROCONTROL.
ART. 2
Organizatia va stabili, va factura si va colecta tarifele de ruta percepute de la utilizatorii serviciilor de navigatie aeriana de ruta, pe baza propunerilor partilor contractante care participa la sistemul comun de tarife de ruta.
ART. 3
In materie de tarife de ruta, Consiliul constituie organul raspunzator pentru stabilirea modalitatilor de executare a deciziilor Adunarii Generale, referitoare la tarifele de ruta si pentru supervizarea sarcinilor Agentiei in acest domeniu.
In particular, Consiliul:
a) pregateste decizii pentru Adunarea Generala in problemele de politica a tarifelor de ruta;
b) stabileste unitatea de cont in care se exprima tarifele de ruta;
c) stabileste, in conformitate cu deciziile luate pe baza art. 6 paragraful 2 din prezenta conventie, conditiile de aplicare a sistemului, inclusiv conditiile de plata, precum si ratele unitare, tarifele si perioadele lor de aplicare;
d) aproba rapoartele privind activitatea EUROCONTROL in domeniul tarifelor de ruta;
e) adopta Regulamentul financiar aplicabil sistemului tarifelor de ruta;
f) aproba anexele bugetare referitoare la activitatile EUROCONTROL in domeniul tarifelor de ruta.
ART. 4
Tarifele de ruta figurand pe o factura emisa de Organizatie constituie o taxa unica datorata pentru fiecare zbor, care constituie o creanta unica a EUROCONTROL, platibila la sediul acesteia.
ART. 5
1. Taxa este platibila de catre persoana care era operatorul aeronavei la momentul efectuarii zborului. Taxa constituie o creanta privilegiata asupra aeronavei pentru care este datorata, indiferent in mainile cui se afla, daca legea partii contractante in cauza o permite.
2. In cazul in care pentru identificarea zborului este folosit un indicativ O.A.C.I. sau alt indicativ recunoscut, EUROCONTROL poate considera ca operatorul este organismul de exploatare a aeronavelor, caruia acel indicativ i-a fost atribuit sau este in curs de atribuire in momentul zborului ori care este identificat in planul de zbor depus sau care se identifica prin folosirea indicativului O.A.C.I. sau cu orice alt indicativ recunoscut in comunicatiile cu serviciile de control al traficului aerian sau prin orice alt mijloc.
3. Daca identitatea operatorului nu este cunoscuta, se va considera ca operator este proprietarul aeronavei, in afara doar de cazul in care acesta dovedeste cine era operatorul aeronavei.
4. Operatorul si proprietarul aeronavei sunt tinuti, solidar si fiecare in parte, raspunzatori pentru plata tarifului, daca legea partii contractante interesate o permite.
ART. 6
1. Daca suma datorata nu a fost platita, se pot lua masuri de executare silita. Aceste masuri pot include arestarea sau punerea in vanzare de aeronave, daca legea partii contractante pe teritoriul careia a aterizat aeronava o permite.
2. Masurile pot include, de asemenea, la cererea EUROCONTROL, revizuirea de catre o parte contractanta sau de catre orice organism competent a autorizatiilor administrative legate de activitatea de transport aerian sau de gestiunea traficului aerian, eliberate unui utilizator care datoreaza tarife, daca legislatia relevanta o permite.
ART. 7
1. Procedurile de recuperare a sumei datorate pot fi instituite fie de EUROCONTROL, fie, la cererea EUROCONTROL, de o parte contractanta sau de organul autorizat in acest sens de partea contractanta.
2. Recuperarea se face pe cale judiciara sau administrativa.
3. Fiecare parte contractanta informeaza EUROCONTROL asupra procedurilor aplicate in acel stat, ca si asupra curtilor, tribunalelor sau autoritatilor administrative competente.
ART. 8
Procedurile de recuperare vor fi instituite pe teritoriul partii contractante:
a) acolo unde debitorul isi are domiciliul sau sediul;
b) acolo unde debitorul are un birou cu activitate comerciala, daca nici domiciliul si nici sediul nu sunt situate pe teritoriul partii contractante;
c) acolo unde debitorul poseda bunuri, in absenta competentelor mentionate la lit. a) si b);
d) acolo unde EUROCONTROL isi are sediul, in absenta competentelor mentionate la lit. a) - c).
ART. 9
1. Dispozitiile art. 5 - 8 nu exclud ca orice parte contractanta sau orice organ autorizat de o parte contractanta, actionand la cererea EUROCONTROL, sa procedeze la recuperarea sumei datorate prin arestarea sau punerea silita in vanzare de aeronave, potrivit procedurii administrative sau judiciare a partii contractante respective.
2. Puterea de arestare silita sau de punere in vanzare silita de aeronave se extinde asupra echipamentelor, pieselor de schimb, combustibilului, materialelor si documentelor aeronavei arestate sau vandute.
3. Validitatea si efectele arestarii sau punerii silite in vanzare sunt determinate de legislatia partii contractante pe teritoriul careia este pusa in aplicare arestarea.
ART. 10
EUROCONTROL are capacitatea de a institui proceduri in fata curtilor, tribunalelor si autoritatilor administrative competente ale statelor care nu sunt parti la aceasta conventie.
ART. 11
Vor fi recunoscute si executate in celelalte parti contractante urmatoarele decizii luate intr-o parte contractanta:
a) hotararile definitive ale unei curti sau ale unui tribunal;
b) deciziile administrative care au facut obiectul unei revizuiri de catre o curte sau un tribunal, dar care nu mai sunt in aceasta situatie, fie pentru ca tribunalul a respins apelul printr-o decizie finala, fie deoarece apelul a fost retras sau pentru ca la momentul introducerii actiunii termenul de recurs expirase.
ART. 12
Deciziile mentionate la art. 11 nu vor fi recunoscute sau puse in aplicare in urmatoarele cazuri:
a) daca curtea, tribunalul sau autoritatea administrativa a partii contractante de origine nu a fost competenta in conformitate cu art. 8;
b) daca decizia este in mod manifest incompatibila cu ordinea publica a partii contractante careia i se adreseaza cererea;
c) daca debitorul nu a primit notificare privind decizia autoritatii administrative sau privind introducerea actiunii in instanta in timp util pentru a-si organiza apararea sau pentru a introduce recurs la o curte sau la un tribunal;
d) daca proceduri privind acelasi tarif de ruta au fost incepute anterior si sunt inca pe rolul unei curti, tribunal sau autoritati administrative a partii contractante careia i se adreseaza cererea;
e) daca decizia este incompatibila cu o decizie referitoare la acelasi tarif de ruta luata in partea contractanta careia i se adreseaza cererea;
f) daca curtea, tribunalul sau autoritatea administrativa a partii contractante de origine, pentru a ajunge la o decizie, a luat o decizie preliminara asupra unei probleme privind statutul sau capacitatea legala a unei persoane fizice, dreptul de proprietate reiesind din regimul matrimonial, testamente sau succesiuni, intr-un mod care se afla in conflict cu o regula de drept international privat a partii contractante in care se cere recunoasterea, in afara doar de cazul in care, si prin aplicarea regulilor de drept international ale acelei parti contractante, s-ar fi ajuns la acelasi rezultat.
ART. 13
Deciziile mentionate la art. 11, care sunt executorii in partea contractanta de origine, sunt puse in executare conform legislatiei in vigoare in partea contractanta careia i se adreseaza cererea. Daca este necesar, decizia poate fi reinvestita cu titlu executoriu, la simpla cerere, de o curte, tribunal sau de o autoritate administrativa in partea contractanta careia i se adreseaza cererea.
ART. 14
1. Cererea va fi insotita de:
a) o copie autentificata de pe decizie;
b) in cazul unei decizii date in lipsa de o curte sau de un tribunal, originalul sau o copie autentificata de pe documentul timp util;
c) in cazul unei decizii administrative, un document dovedind ca au fost respectate prevederile art. 11;
d) orice document dovedind ca decizia este executorie in partea contractanta de origine si ca debitorul a primit in timp util notificare privind decizia.
2. O traducere autentificata a documentelor va fi pusa la dispozitie, daca este ceruta de catre curtea, tribunalul sau autoritatea administrativa din partea contractanta careia i se adreseaza cererea. Nu se cere legalizarea sau alta forma similara.
ART. 15
1. Cererea poate fi respinsa numai pentru unul dintre motivele stabilite la art. 12. Decizia nu poate fi in nici un caz revizuita pe fond in partea contractanta careia i se adreseaza cererea.
2. Procedura pentru recunoasterea si executarea deciziei este guvernata de legea partii contractante careia i se adreseaza cererea, in masura in care prezenta conventie nu stabileste altfel.
ART. 16
Suma perceputa de EUROCONTROL este platita partilor contractante in conformitate cu deciziile Consiliului.
ART. 17
Atunci cand creanta este recuperata de o parte contractanta, suma perceputa va fi platita fara intarziere catre EUROCONTROL, care va aplica procedura prevazuta la art. 16. Cheltuielile de recuperare suportate de acea parte contractanta vor fi debitate EUROCONTROL.
ART. 18
Autoritatile competente ale partilor contractante coopereaza cu EUROCONTROL la stabilirea si incasarea tarifelor de ruta.
ART. 19
Daca Consiliul decide in unanimitate sa abandoneze recuperarea unui tarif de ruta, partile contractante interesate pot lua orice masuri pe care le considera potrivite. Intr-un asemenea caz, dispozitiile prezentei conventii, referitoare la recuperarea, recunoasterea si executarea deciziilor, inceteaza sa mai fie aplicabile.

----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016