Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET nr. 98 din 28 martie 1983  privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor si al masinilor de scris    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECRET nr. 98 din 28 martie 1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor si al masinilor de scris

EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL Nr. 21 DIN 30/03/83
DECRET nr. 98 din 28 martie 1983
privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al maşinilor de scris
EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 21 din 30 martie 1983

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii care funcţioneazã potrivit legii pot deţine aparate de multiplicat ca: aparate tip xerox, ghestetnere, sapirografe, heliografe şi altele asemenea, materiale necesare reproducerii scrierilor, cum sînt: matrite, litere confectionate din cauciuc, aliaje sau alte amestecuri, paste de tip poligrafic, precum şi maşini de scris.
Persoanele fizice pot deţine pentru uz personal numai maşini de scris.
ART. 2
Ministerul de Interne, prin organele de militie, tine evidenta şi executa controlul asupra producerii, deţinerii, folosirii, pãstrãrii şi evidentei aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi maşinilor de scris.
ART. 3
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii sînt obligate sa prezinte organelor militiei, la cererea acestora, actele referitoare la confecţionarea, deţinerea, evidenta şi folosirea aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi maşinilor de scris, precum şi sa permitã controlul asupra modului cum sînt pãstrate.
Persoanele fizice sînt obligate sa prezinte actele referitoare la deţinerea maşinilor de scris, la cererea organelor militiei, care vor efectua şi controlul asupra modului cum acestea sînt folosite şi pãstrate.
CAP. 2
Producerea, confecţionarea, folosirea şi evidenta aparatelor de multiplicat şi a materialelor necesare reproducerii scrierilor
ART. 4
Producerea, confecţionarea şi folosirea aparatelor de multiplicat şi a materialelor necesare reproducerii scrierilor sînt permise numai unitãţilor socialiste şi altor organizaţii.
Deţinerea sau folosirea aparatelor de multiplicat şi a materialelor necesare reproducerii scrierilor, precum şi producerea sau confecţionarea acestora de cãtre persoanele fizice, sînt interzise.
ART. 5
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii pot sa procure sau sa-şi confectioneze aparate de multiplicat în condiţiile legii.
ART. 6
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii sînt obligate sa comunice, în scris, la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi au sediul, în termen de 5 zile de la procurarea sau confecţionarea unui aparat de multiplicat, datele necesare, în vederea înregistrãrii acestuia.
ART. 7
Unitãţile socialiste a cãror activitate are ca obiect producerea, importul sau comercializarea aparatelor de multiplicat sînt obligate sa comunice organului local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi au sediul, în primele 5 zile ale fiecãrei luni, date privind producerea, importul, repartiţia sau livrarea aparatelor de multiplicat, efectuate în luna precedenta.
ART. 8
Datele privind transferarea, sub orice forma, a aparatelor de multiplicat între unitãţile socialiste şi alte organizaţii, precum şi dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleiaşi unitãţi sau organizaţii, vor fi comunicate în termen de 5 zile organului militiei în a cãrui raza teritorialã îşi are sediul.
Comunicarea datelor privind transferarea se face atît de unitatea socialistã sau organizaţia care a avut aparatul în evidenta, cît şi de cea care l-a primit.
ART. 9
Folosirea aparatelor de multiplicat se face potrivit regulilor stabilite de conducãtorul unitãţii socialiste sau al altei organizaţii, cu respectarea reglementãrilor legale.
Multiplicarea oricãrui înscris pentru persoanele fizice poate fi facuta numai în cadrul unitãţilor socialiste sau al altor organizaţii, care au ca obiect de activitate efectuarea unor astfel de operaţiuni.
ART. 10
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii care produc, confectioneaza, importa sau comercializeazã aparate de multiplicat, precum şi cele care deţin sau folosesc asemenea aparate, sînt obligate sa ţinã evidenta acestora şi a materialelor necesare reproducerii scrierilor.
ART. 11
Pierderea sau disparitia oricãror aparate de multiplicat va fi anunţatã, în scris, organului local al militiei, în cel mult 24 de ore de la data constatãrii unui asemenea fapt.
ART. 12
Aparatele de multiplicat devenite inutilizabile vor fi scoase din funcţiune şi valorificate în condiţiile legii. În termen de 5 zile de la scoaterea lor efectivã din funcţiune se va comunica, despre aceasta, organului local al militiei.
CAP. 3
Confecţionarea, deţinerea, folosirea, repararea şi evidenta maşinilor de scris
ART. 13
Confecţionarea maşinilor de scris se efectueazã de cãtre unitãţile socialiste.
Unitãţile socialiste care confectioneaza, vînd sau primesc, în vederea vinzarii, maşini de scris sînt obligate sa se înregistreze la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea.
Confecţionarea maşinilor de scris de cãtre persoanele fizice este interzisã.
ART. 14
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii pot deţine maşini de scris care vor fi înregistrate la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi au sediul, în termen de 5 zile de la dobîndire.
ART. 15
Deţinerea maşinilor de scris de cãtre persoanele fizice este permisã numai pe baza autorizaţiei eliberate de militie.
Nu pot fi autorizate sa detina maşini de scris persoanele care, datoritã antecedentelor penale sau comportãrii lor, prezintã pericol pentru ordinea publica ori securitatea statului.
Cererea pentru obţinerea autorizaţiei se depune la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã domiciliazã solicitantul, care, în termen de 60 de zile, pe baza analizei efectuate, comunica soluţia petitionarului.
În caz de aprobare a cererii, comunicarea serveşte celui în cauza la cumpãrarea masinii de scris, titularul fiind obligat ca, în cel mult 5 zile de la dobîndire, sa se prezinte la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã domiciliazã, pentru eliberarea autorizaţiei.
Valabilitatea comunicãrii este limitatã la termenul menţionat în cuprinsul acesteia, care poate fi prelungit, pentru motive justificate.
Persoana nemultumita de modul în care i s-a rezolvat cererea poate face plîngere, în termen de 60 de zile de la primirea rãspunsului, la militia judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã domiciliazã.
ART. 16
Persoanele fizice care dobîndesc maşini de scris prin donaţie, moştenire sau în orice alt mod sînt obligate sa solicite obţinerea autorizaţiei potrivit prevederilor art. 15.
Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice care dobîndesc maşini de scris în strãinãtate, termenul de 5 zile curgind de la intrarea în ţara.
ART. 17
În cazul respingerii plingerii prevãzute la art. 15 alin. 6, precum şi în situaţia retragerii autorizaţiei, persoanele în cauza sînt obligate ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicãrii organului de militie, sa vinda sau sa doneze maşinile de scris celor care au dreptul de a le deţine ori sa le depunã la magazinele de consignaţie în vederea vinzarii.
Maşinile de scris care nu au putut fi vîndute în termen de un an prin magazinele de consignaţie, precum şi cele radiate din evidenta organelor de militie, ca fiind în stare de nefunctionare, vor fi predate, spre valorificare, unitãţilor socialiste de colectare a metalelor, care sînt obligate sa le primeascã.
Persoanele fizice vor preda literele, cifrele şi semnele ortografice ale maşinilor de scris, prevãzute în alineatul precedent, organelor locale de militie.
ART. 18
Unitãţile socialiste, alte organizaţii şi persoanele fizice pot folosi maşinile de scris numai în scopul pentru care au fost înregistrate sau, dupã caz, s-a eliberat autorizaţia.
ART. 19
Maşinile de scris pot fi reparate numai în ateliere autorizate în acest scop de organele de militie.
Atelierele de reparaţii vor primi spre reparare numai maşinile de scris ale cãror deţinãtori fac dovada, dupã caz, a înregistrãrii sau autorizãrii deţinerii lor, menţionînd în registrul tip de evidenta datele necesare.
ART. 20
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii au obligaţia de a pãstra la biroul de documente secrete, la persoana insarcinata cu evidenta, pãstrarea sau manipularea documentelor secrete ori, în lipsa acestora, la o alta persoana desemnatã de conducãtorul unitãţii socialiste sau al organizaţiei respective, cîte o fişa conţinînd caracterele grafice, cifrele şi semnele ortografice ale fiecãrei maşini de scris, care va fi reînnoitã la începutul anului şi dupã fiecare reparatie.
ART. 21
Persoanele fizice care deţin maşini de scris sînt obligate sa depunã la organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi au domiciliul cîte o fişa cu caracterele literelor, cifrelor şi semnelor ortografice. Depunerea se va face în primele 2 luni ale fiecãrui an şi în termen de 5 zile dupã fiecare reparatie a literelor, cifrelor sau a semnelor ortografice.
ART. 22
Mutarea maşinilor de scris aparţinînd unitãţilor socialiste sau altor organizaţii, dintr-o localitate în alta, precum şi în aceeaşi localitate de la o unitate la alta, va fi anunţatã în termen de 5 zile de la mutare organului local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi are sediul unitatea care le-a deţinut.
ART. 23
Persoanele fizice care deţin maşini de scris au obligaţia, în cazul schimbãrii domiciliului, sa anunţe, în termen de 5 zile, organul local al militiei în a cãrui raza teritorialã şi-au stabilit domiciliul.
ART. 24
Persoanele fizice sînt obligate ca, în termen 3 zile de la înstrãinarea masinii de scris, sa depunã la organul local al militiei autorizaţia de deţinere, în vederea radierii acesteia din evidenta.
ART. 25
Pierderea sau disparitia oricãror maşini de scris va fi anunţatã organului local al militiei, în scris, în cel mult 24 de ore de la data constatãrii unui asemenea fapt.
ART. 26
Închirierea maşinilor de scris aparţinînd persoanelor fizice, precum şi împrumutarea acestora în afarã domiciliului deţinãtorului, sînt interzise.
ART. 27
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii care deţin, comercializeazã sau repara maşini de scris vor tine evidenta stricta a acestora, pe baza de registru.
CAP. 4
Raspunderi şi sancţiuni
ART. 28
Rãspunderea pentru nerespectarea prevederilor prezentului decret revine persoanei desemnate prin dispoziţia scrisã a conducatorului unitãţii socialiste sau al altei organizaţii.
În cazul în care o asemenea dispoziţie nu a fost data, rãspunderea revine conducatorului unitãţii socialiste sau al altei organizaţii.
ART. 29
Încãlcarea prevederilor prezentului decret constituie contravenţie, dacã nu este sãvîrşitã în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sa fie consideratã infracţiune şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã:
a) cu amenda de la 500 la 1.000 lei, încãlcarea prevederilor art. 3, 22 şi 23;
b) cu amenda de la 800 la 1.500 lei, încãlcarea prevederilor art. 6, 7, 8, 9 alin. 2, art. 10, 12, 13 alin. 2, art. 14, 15 alin. 1 şi 4, art. 16, 17, 18, 20, 21 şi 27;
c) cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei, încãlcarea prevederilor art. 4 alin. 2, art. 11, 13 alin. 3, art. 19, 24, 25 şi 26.
Aparatele de multiplicat, materialele necesare reproducerii scrierilor şi maşinile de scris care au fãcut obiectul încãlcãrii prevederilor art. 4 alin. 2, art. 13 alin. 3 şi art. 15 alin. 1 sînt supuse confiscãrii.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre ofiţerii şi subofiterii de militie.
ART. 30
Contravenţiilor prevãzute în art. 29 le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
CAP. 5
Dispoziţii finale
ART. 31
Ministerul de Interne va emite, în termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentului decret, norme cu privire la datele ce urmeazã a fi comunicate de unitãţile socialiste şi alte organizaţii, în vederea înregistrãrii aparatelor de multiplicat, a maşinilor de scris, modul de ţinere a evidentei şi de pãstrare a acestora şi a materialelor necesare reproducerii scrierilor, modelul registrelor şi al formularelor folosite în aceste activitãţi.
ART. 32
Unitãţile socialiste, precum şi alte organizaţii, au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului decret, sa solicite organului local al militiei în a cãrui raza teritorialã îşi au sediul înregistrarea tuturor maşinilor de scris pe care le deţin, indiferent de starea lor tehnica.
Maşinile de scris care nu mai pot fi utilizate vor fi scoase din funcţiune în condiţiile legii. Din comisia de analiza, avizare şi valorificare va face parte şi un delegat al organului local al militiei.
ART. 33
În termenul prevãzut la art. 32 alin. 1, unitãţile socialiste şi alte organizaţii vor solicita înregistrarea atelierelor de reparat maşini de scris la organul local al militiei pe raza cãruia îşi desfãşoarã activitatea.
ART. 34
Persoanele fizice care deţin maşini de scris sînt obligate ca, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentului decret, sa solicite organului local al militiei în a cãrui raza teritorialã domiciliazã eliberarea autorizaţiei de deţinere a masinii de scris.
Organele militiei vor analiza cererile prevãzute în alineatul precedent în termen de 90 de zile de la data solicitãrii şi, dupã caz, vor aproba sau refuza autorizarea deţinerii.
ART. 35
Unitãţile socialiste şi alte organizaţii pot deţine aparate de multiplicat sau maşini de scris, iar persoanele fizice pot deţine maşini de scris, care prezintã interes documentar, istoric sau, dupã caz, amintire de familie, pentru care vor solicita înregistrarea, respectiv autorizarea deţinerii, în condiţiile prezentului decret.
ART. 36
Se excepteazã de la dispoziţiile prezentului decret persoanele juridice şi fizice strãine care, pe baza unor înţelegeri internaţionale la care Republica Socialistã România este parte, se bucura de imunitãţi sau participa la acţiuni oficiale cu caracter internaţional organizate în România.
Persoanele prevãzute la alin. 1 pot sa vinda şi sa doneze aparatele de multiplicat, materialele necesare reproducerii scrierilor, precum şi maşinile de scris, pe care le deţin, unitãţilor socialiste sau persoanelor fizice, dupã caz, în condiţiile prezentului decret. Vînzarea maşinilor de scris se face prin magazinele de consignaţie.
ART. 37
Se excepteazã de la dispoziţiile prezentului decret Ministerul Apãrãrii Naţionale şi Ministerul de Interne, care vor emite norme interne proprii de reglementare privind deţinerea şi utilizarea aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi a maşinilor de scris.
ART. 38
Prezentul decret intra în vigoare dupã 30 de zile de la publicarea în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Pe aceeaşi data <>Decretul nr. 148/1964 privind regimul multiplicatoarelor şi materialelor necesare reproducerii scrierilor, Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 199/1964 pentru aplicarea <>Decretului nr. 148/1964 şi dispoziţiile referitoare la regimul multiplicatoarelor şi al materialelor necesare reproducerii scrierilor din <>Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 2288/1969 pentru sancţionarea contravenţiilor la normele privind regimul multiplicatoarelor, al materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al stampilelor şi sigiliilor fãrã stema Republicii Socialiste România, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abroga. ----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016