Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A şi B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar, cu modificările ulterioare,
în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea, curajul şi solidaritatea manifestate, de la începutul pandemiei de COVID-19, în cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene, în scopul asigurării unui înalt nivel de îngrijiri destinate populaţiei,
Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
ART. 1
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler:
1. doamnei Abrudan Ana, medic;
2. doamnei Andrei Mihaela, medic;
3. doamnei Andronic Mihaela Giorgiana, medic;
4. domnului Bobeanu Lucian, medic;
5. domnului Damian Radu-Ioan, medic;
6. doamnei Deloreanu Mădălina, medic;
7. doamnei Grasu Rodica Alis, medic;
8. doamnei Hristea Angelica, medic;
9. doamnei Iordache Mihaela, medic;
10. domnului Maniu Dragoş, medic;
11. domnului Micloş Gabriel, medic;
12. doamnei Pavel Eugenia, medic;
13. doamnei Péter Blanka, medic;
14. domnului Popescu-Oltianu Cezar Claudiu Ioan, medic;
15. domnului Popescu Constantin, medic;
16. doamnei Stan Aurelia Luana, medic;
17. domnului Tarţa Lucian Vasile, medic;
18. doamnei Toza Mihaela, medic;
19. doamnei Tudor Manuela, medic;
20. doamnei Turcu Carmen, medic;
21. domnului Ursu Bogdan, medic.
ART. 2
Se conferă Medalia Meritul Sanitar clasa a III-a:
1. doamnei Ardelean Rodica, asistent medical;
2. domnului Bîrlă Florin, asistent medical;
3. domnului Buia Rareş Dan, asistent medical;
4. doamnei Cazacu Cătălina, asistent medical;
5. domnului Chirea Daniel Lucian, asistent medical;
6. doamnei Chirilă Nicoleta, asistent medical;
7. doamnei Costan Mihaela Crina-Greta, asistent medical;
8. domnului Crăciun Dumitru-Bogdan, asistent medical;
9. doamnei Divisevici Georgeta-Cătălina, asistent medical;
10. domnului Drăgănesc Mihai Cătălin, asistent medical;
11. doamnei Dudău Mihaela, asistent medical;
12. doamnei Filoş Paula Maria, asistent medical;
13. doamnei Ghimboaşă Simona Cristina, asistent medical;
14. doamnei Ilie Laura Iulia, asistent medical;
15. doamnei Moţoi-Neaga Magdalena, asistent medical;
16. domnului Munteanu Anton, asistent medical;
17. doamnei Niţă Roxana Mihaela, asistent medical;
18. doamnei Petroman Loredana, asistent medical;
19. domnului Popescu Cristian-Emanoil, asistent medical;
20. domnului Roibu Radu Gabriel, asistent medical;
21. doamnei Rudaru Iulia, asistent medical;
22. doamnei Stoica Ionela, asistent medical;
23. doamnei Ungur Crina Delia, asistent medical;
24. domnului Veres Gerö, asistent medical.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Bucureşti, 28 iulie 2021.
Nr. 906.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: