Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET nr. 76 din 27 februarie 1973  privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECRET nr. 76 din 27 februarie 1973 privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective

EMITENT: Consiliul de Stat
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 22 din 4 martie 1973
    Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
    ART. 1
    Conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat se realizează pe baza principiului conducerii colective.

    ART. 2
    Organul de conducere colectivă al ministerului este consiliul de conducere, care hotărăşte în problemele generale privind activitatea ministerului. Conducerea colectivă a activităţii operative a ministerului şi asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărîrilor consiliului de conducere se realizează prin biroul executiv al acestuia.
    Consiliul de conducere al ministerului şi biroul executiv al acestuia sînt organe cu caracter deliberativ.

    ART. 3
    Organele de conducere colectivă asigura aplicarea politicii partidului şi statului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului respectiv şi răspund de aducerea la îndeplinire a tuturor atribuţiilor şi sarcinilor ce revin acestuia, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, precum şi altor reglementări legale.

    ART. 4
    Consiliul de conducere al ministerului este alcătuit din:
    a) ministru, ministru secretar de stat sau primul adjunct al ministrului, acolo unde sînt prevăzute astfel de funcţii, adjunctii ministrului şi secretarii generali;
    b) directori generali ai centralelor industriale şi ai unităţilor asimilate acestora, conducătorii institutelor centrale de cercetare, conducatori ai altor institute de cercetare, proiectare, ai unor întreprinderi mari şi complexe, precum şi ai unor instituţii importante, din subordinea ministerului;
    c) conducatori ai unor compartimente de muncă din aparatul ministerului;
    d) oameni de ştiinţa, cadre didactice din învăţămîntul superior sau mediu de specialitate, alţi specialişti şi lucrători din cadrul ministerului sau din afară acestuia;
    e) secretarul organizaţiei de partid din minister;
    f) preşedintele uniunii sindicatelor de ramura sau un delegat desemnat de Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România;
    g) reprezentanţi ai unor organe ale administraţiei de stat sau ai altor unităţi socialiste cu care ministerul colaborează în realizarea sarcinilor sale;
    h) delegaţi ai organizaţiilor obşteşti care îşi desfăşoară activitatea în ramura sau domeniul de activitate al ministerului.

    Propunerile pentru desemnarea în consiliul de conducere a membrilor din afară ministerului se fac cu acordul conducerii organului de stat sau organizaţiei respective; pentru persoanele prevăzute la lit. g, propunerile se vor face pe baza împuternicirii de reprezentare date de conducerea organului de stat sau a unităţii socialiste respective.
    Numărul de membri în consiliul de conducere al ministerului este de minimum 25 şi maximum 50.
    Componenta consiliului de conducere al ministerului se aproba de Consiliul de Miniştri, la propunerea ministrului.
    Preşedintele consiliului de conducere al ministerului este ministrul; în lipsa acestuia, atribuţiile de preşedinte se îndeplinesc, după caz, de ministrul secretar de stat, primul adjunct al ministrului sau de unul dintre adjunctii ministrului desemnat de acesta.

    ART. 5
    Şedinţele consiliului de conducere au loc o dată pe trimestru şi se convoacă, în timp util, de ministru; pentru dezbaterea unor probleme de importanţa deosebită şi care nu suferă amînare, la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de conducere sau din iniţiativa preşedintelui acestuia, pot fi convocate şi alte şedinţe ale consiliului.

    ART. 6
    Consiliul de conducere al ministerului îşi desfăşoară activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi adopta hotărîri cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor ce îl compun.
    În caz de divergenta între preşedinte şi majoritatea membrilor consiliului de conducere, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord este supusă Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri, pentru a hotărî.

    ART. 7
    La şedinţele consiliului de conducere al ministerului pot fi invitaţi delegaţi ai unor organe de stat şi organizaţii obşteşti, interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii, precum şi specialişti din cadrul ministerului sau din afară acestuia.

    ART. 8
    Pentru analizarea unor probleme de mare complexitate sau care interesează întreaga activitate a ministerului, consiliul de conducere poate constitui colective de lucru cuprinzînd specialişti din cadrul ministerului sau din afară acestuia; desemnarea specialiştilor din afară ministerului se va face cu acordul conducerii ministerului sau organului central respectiv.

    ART. 9
    Consiliul de conducere al ministerului în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa Consiliului de Miniştri pentru întreaga activitate a ministerului; fiecare membru răspunde în faţa consiliului de conducere şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredinţate.

    ART. 10
    Biroul executiv este alcătuit din ministru, ministru secretar de stat sau primul adjunct al ministrului, acolo unde sînt prevăzute astfel de funcţii, adjunctii ministrului, secretarii generali, secretarul organizaţiei de partid din minister şi preşedintele uniunii sindicatelor de ramura sau un delegat desemnat de Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, precum şi alte cadre de conducere din minister sau din afară acestuia, potrivit specificului activităţii ministerului, pe baza aprobării Consiliului de Miniştri.
    Preşedintele biroului executiv este ministrul; în lipsa acestuia, atribuţiile de preşedinte se îndeplinesc, după caz, de ministrul secretar de stat, primul adjunct al ministrului sau de unul dintre adjunctii ministrului desemnat de ministru.

    ART. 11
    Şedinţele biroului executiv au loc cel puţin de doua ori pe luna şi se convoacă, în timp util, de ministru. Biroul executiv va fi convocat şi la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
    La şedinţele biroului executiv, în funcţie de natura şi importanţa problemelor ce se dezbat, pot fi invitate cadre de conducere şi specialişti din aparatul ministerului, precum şi alte cadre din unităţile subordonate.

    ART. 12
    Dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi art. 8 se aplică în mod corespunzător şi biroului executiv.
    În caz de divergenta între preşedintele biroului executiv şi majoritatea membrilor, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune consiliului de conducere al ministerului, pentru a hotărî; în caz de divergenta în probleme deosebite, care nu suferă amînare, acestea vor fi supuse spre soluţionare Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri, urmînd ca informarea consiliului de conducere asupra hotărîrii luate să se facă la prima şedinţa a acestuia, de către ministru.

    ART. 13
    Biroul executiv în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa consiliului de conducere al ministerului pentru întreaga activitate a biroului; fiecare membru al biroului executiv răspunde în faţa biroului executiv şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredinţate.

    ART. 14
    Biroul executiv informează, prin preşedintele sau, consiliul de conducere al ministerului asupra activităţii desfăşurate între şedinţele acestuia.

    ART. 15
    Ministrul răspunde de aplicarea politicii partidului şi statului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului, în care scop ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce revin ministerului din hotărîrile de partid, din legile statului şi din hotărîrile Consiliului de Miniştri, organizează buna funcţionare a consiliului de conducere şi a biroului executiv ale ministerului, ia măsuri pentru îndeplinirea hotărîrilor acestora şi asigura conducerea curenta a activităţii ministerului.

    ART. 16
    Ministrul informează consiliul de conducere şi biroul executiv asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţele acestora.

    ART. 17
    În executarea hotărîrilor consiliului de conducere şi ale biroului executiv, precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii, ministrul emite, potrivit legii, ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege.

    ART. 18
    Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe de stat şi alte organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale şi angajează ministerul în raporturile cu persoanele juridice şi fizice; în acest scop poate da şi împuterniciri de reprezentare altor membri ai conducerii ministerului.

    ART. 19
    Ministrul secretar de stat sau primul adjunct al ministrului, acolo unde sînt prevăzute aceste funcţii, adjunctii ministrului şi secretarii generali poarta întreaga răspundere pentru aplicarea hotărîrilor de partid, a legilor statului şi a hotărîrilor Consiliului de Miniştri, pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor consiliului de conducere şi ale biroului executiv, precum şi a sarcinilor stabilite de ministru în domeniile de activitate ce le-au fost repartizate. Potrivit împuternicirilor date de ministru sau prin hotărîrile consiliului de conducere şi ale biroului executiv, aceştia reprezintă ministerul în raporturile cu organele de stat şi alte organizaţii din ţara şi din străinătate, purtind răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce decurg din aceste împuterniciri.

    ART. 20
    Departamentele din ministere sînt conduse de consilii departamentale, organe cu caracter deliberativ, care răspund de îndeplinirea tuturor atribuţiilor ce revin acestora din legile ce reglementează organizarea şi funcţionarea lor, din alte dispoziţii legale, precum şi de îndeplinirea sarcinilor stabilite de consiliile de conducere sau birourile executive ale ministerelor din care fac parte.

    ART. 21
    Consiliul departamentului se compune din:
    a) şeful departamentului şi adjunctii săi;
    b) directorii generali ai centralelor industriale şi ai unităţilor asimilate acestora, conducatori ai institutelor de cercetare, proiectare, ai unor întreprinderi mari şi complexe din subordinea departamentului;
    c) conducatori ai unor compartimente din aparatul departamentului;
    d) oameni de ştiinţa, cadre didactice şi specialişti din cadrul ministerului sau din afară acestuia;
    e) secretarul organizaţiei de partid din departament;
    f) un delegat al sindicatelor, desemnat de Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

    Numărul de membri în consiliul departamentului este de minimum 15 şi maximum 45.
    Componenta consiliului departamentului şi regulamentul de funcţionare a acestuia se aproba de consiliul de conducere al ministerului, la propunerea şefului departamentului; pentru desemnarea în consiliul departamentului a membrilor din afară ministerului se va cere acordul conducerii organului de stat sau organizaţiei respective.
    Preşedintele consiliului departamentului este şeful departamentului; în lipsa acestuia, atribuţiile de preşedinte se îndeplinesc de unul dintre adjunctii săi, desemnat de acesta.

    ART. 22
    Dispoziţiile de la art. 5, art. 6 alin. 1, art. 7 şi 8 se aplică în mod corespunzător şi consiliului departamentului.
    În caz de divergenta între şeful departamentului şi majoritatea membrilor consiliului departamentului, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune consiliului de conducere al ministerului, pentru a hotărî; în caz de divergenta în probleme deosebite, care nu suferă amînare, acestea vor fi supuse spre soluţionare biroului executiv al consiliului de conducere al ministerului, urmînd ca informarea consiliului departamentului asupra hotărîrii luate să se facă la prima şedinţa a acestuia, de către preşedinte.

    ART. 23
    Consiliul departamentului în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa consiliului de conducere al ministerului pentru întreaga activitate a consiliului departamentului; fiecare membru al consiliului departamentului răspunde în faţa consiliului departamentului şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredinţate.
    Consiliul departamentului informează, prin preşedintele sau, consiliul de conducere al ministerului, asupra activităţii desfăşurate între şedinţele acestuia.

    ART. 24
    Dispoziţiile art. 2-23 din prezentul decret se aplică în mod corespunzător şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, altele decît ministerele.

    ART. 25
    La organele centrale ale administraţiei de stat care sînt organizate şi funcţionează ca organe de partid şi de stat, pe lîngă prevederile prezentului decret privind conducerea colectivă se aplică şi prevederile specifice în legătură cu conducerea colectivă din legile de organizare şi funcţionare ale acestora.
    La Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne se aplică prevederile din legile lor de organizare şi funcţionare privind conducerea colectivă.
    La Ministerul Afacerilor Externe şi la Comitetul de Stat al Radioteleviziunii Române răspunderea organului de conducere colectivă şi soluţionarea divergentelor dintre preşedintele organului de conducere colectivă şi majoritatea membrilor acestuia se rezolva potrivit legilor lor de organizare şi funcţionare.
    La organele centrale financiar-bancare, organele de conducere colectivă vor fi denumite potrivit prevederilor din legile lor de organizare şi funcţionare.

    ART. 26
    Legea nr. 20/1969 privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective, dispoziţiile din legile de organizare şi funcţionare ale ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat cu privire la conducerea colectivă a acestora, contrare prevederilor prezentului decret, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abroga.



                    Preşedintele Consiliului de Stat,
                    NICOLAE CEAUŞESCU
                    --------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016