ART. 1 În vederea sporirii efectivelor de animale şi a creşterii producţiei animale, statul acorda sprijin unitãţilor agricole socialiste, tuturor producãtorilor agricoli, prin asigurarea de reproducatori de rasa, asistenta sanitar-veterinara şi medicamente de uz veterinar, aplicarea rezultatelor cercetãrii ştiinţifice în producţie, dreptul de a folosi în condiţii avantajoase pãşuni proprietate de stat şi pãduri pasunabile, îndrumare tehnica de specialitate, credite în condiţii avantajoase pentru procurarea de animale de producţie şi altele. ART. 2 Locuitorii din mediul rural şi urban care deţin terenuri agricole au obligaţia, potrivit legii, sa le cultive, sa creascã animale şi pãsãri, în vederea obţinerii produselor animale necesare acoperirii nevoilor proprii de consum, contractãrii şi predãrii unor cantitãţi sporite de produse pentru fondul de autoaprovizionare şi pentru fondul de stat. Numãrul de animale şi pãsãri ce pot fi crescute de fiecare gospodãrie pentru nevoile proprii, contractari şi achiziţii este nelimitat. Deţinãtorii de terenuri care nu le cultiva, nu cresc animale şi pãsãri pierd dreptul de folosinta asupra acestora, terenurile urmînd a fi atribuite unitãţilor agricole socialiste sau unor producãtori agricoli particulari care îşi asuma obligaţia de a asigura cultivarea lor în bune condiţii şi de a obţine recoltele prevãzute în planurile de cultura. ART. 3 Pentru a asigura sporirea continua a efectivelor de animale şi creşterea producţiei de carne, lapte, oua, lina şi alte produse animale, unitãţile agricole socialiste, gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi gospodãriile producãtorilor particulari au obligaţia sa respecte cu stricteţe tehnologiile de creştere şi ingrasare a animalelor, sa aplice mãsurile de selecţie pentru ridicarea însuşirilor productive ale acestora, sa asigure furajarea raţionalã şi întreţinerea animalelor potrivit normelor de zooigiena, creşterea indicelui de natalitate şi reducerea mortalitatilor, sa aplice regulile şi mãsurile sanitar-veterinare prevãzute de lege şi sa livreze animalele la greutatile stabilite pentru tãiere. ART. 4 Unitãţile agricole cooperatiste, membrii cooperativelor agricole de producţie, producãtorii particulari care livreaza, prin sistemul de contractari şi achiziţii, animale, pãsãri, lapte, produse lactate, oua şi alte produse animale beneficiazã, în condiţiile prezentului decret, în afarã preţurilor avantajoase stabilite în raport cu cantitatea şi calitatea produselor livrate, de credite şi avansuri, anumite produse sau materiale necesare obţinerii produselor contractate, reduceri şi scutiri de impozite şi taxe, precum şi de alte avantaje. ART. 5 Cooperativele agricole de producţie au datoria sa sprijine membrii cooperatori şi ceilalţi locuitori din comune în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin de a cultiva în mod raţional şi eficient suprafeţele deţinute în folosinta sau în proprietate şi de a creste animale şi pãsãri. Totodatã, cooperativele agricole de producţie vor sprijini contractarea şi livrarea la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, de cãtre membrii cooperatori şi ceilalţi producãtori agricoli, a unui numãr sporit de animale şi pãsãri şi a unor cantitãţi cît mai mari de produse animale, precum şi stabilirea şi plata drepturilor şi avantajelor ce li se cuvin pentru produsele predate. ART. 6 Consiliile populare au obligaţia de a lua mãsuri pentru îndeplinirea integrala a programelor de creştere a animalelor şi de sporire a producţiei animale, pentru îmbunãtãţirea activitãţii de valorificare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat a acestor produse de cãtre unitãţile agricole, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari. ART. 7 Pe data prezentului decret se desfiinţeazã sistemul cotelor obligatorii şi al sarcinilor obligatorii de livrare şi se instituie sistemul unic de contractari şi achiziţii ale produselor agricole de la cooperativele agricole de producţie, membrii acestora şi producãtorii particulari. Pentru gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi gospodãriile producãtorilor particulari din zonele necooperativizate se stabilesc obligaţii ferme de contractare şi predare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat a unor produse agricole, concomitent cu obligaţia unitãţilor socialiste cu atribuţii în acest domeniu de a prelua intreaga cantitate de produse oferite de aceste gospodãrii, de a plati preţurile stabilite şi de a acorda celelalte avantaje de natura a stimula creşterea producţiei agricole şi valorificarea cãtre stat a unor cantitãţi tot mai mari de produse agroalimentare. Sistemul unic de contractare, stabilirea obligaţiilor unitãţilor socialiste beneficiare de a prelua produsele agricole din gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi ale producãtorilor particulari asigura condiţii pentru valorificarea sigura, la preţuri avantajoase şi stabile, a produselor realizate de aceste gospodãrii şi creeazã, astfel, noi surse de venituri pentru taranime. CAP. 2 Contractãrile de animale, pãsãri şi produse animale de la cooperativele agricole de producţie ART. 8 Cooperativele agricole de producţie au obligaţia de a pune în valoare întregul potenţial productiv al efectivelor de animale, mijloacele de producţie de care dispun, de a executa toate lucrãrile cu respectarea regulilor agrotehnice, zootehnice şi sanitar-veterinare, în scopul realizãrii integrale a numãrului de animale şi a producţiei animale prevãzute în plan, precum şi a sarcinilor de livrare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. Totodatã, în conformitate cu principiile autoconducerii şi autogestiunii, cooperativele agricole de producţie au obligaţia sa asigure gospodãrirea raţionalã a mijloacelor materiale şi financiare, organizarea superioarã a producţiei şi a muncii, sporirea continua a eficientei întregii activitãţi, dezvoltarea şi întãrirea averii obşteşti, creşterea spiritului de rãspundere şi a disciplinei în munca a membrilor cooperatori. ART. 9 În vederea sporirii efectivelor de animale, a ameliorãrii acestora, creşterii producţiei animale, a îndeplinirii obligaţiilor de livrare a produselor la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, cooperativele agricole de producţie sînt obligate sa asigure respectarea stricta a regulilor privind reproductia şi selecţia animalelor, a normelor de zooigiena, sa aducã la îndeplinire mãsurile stabilite de organele sanitarveterinare pentru prevenirea introducerii în unitãţile zootehnice a bolilor transmisibile, precum şi pentru lichidarea focarelor de boala. ART. 10 Cooperativele agricole de producţie trebuie sa asigure capacitatile necesare de adãpostire a animalelor, prin construirea de adaposturi dimensionate corespunzãtor, realizate cu cheltuieli cît mai reduse, prin folosirea materialelor existente pe plan local şi a forţei de munca din fiecare cooperativa. De asemenea, cooperativele agricole de producţie au obligaţia sa întreţinã în condiţii optime, potrivit normelor tehnice stabilite, adãposturile de animale, construcţiile anexe, mijloacele şi echipamentele din dotare. ART. 11 În scopul asigurãrii furajarii întregului efectiv de animale, cooperativele agricole de producţie sînt obligate sa ia mãsuri pentru cultivarea suprafeţelor necesare obţinerii cantitãţilor de furaje, în raport cu speciile şi categoriile de animale pe care le deţin, pentru executarea lucrãrilor agrotehnice astfel încît sa realizeze şi sa depãşeascã producţia de furaje planificata. Pentru punerea în valoare, în totalitate, a resurselor de furaje de pe pãşuni şi fîneţe, cooperativele agricole de producţie vor asigura cultivarea acestora la fel ca orice cultura agricolã, introducerea periodicã a acestora în asolamente sau în planurile de amenajare. Organele de conducere ale unitãţilor agricole cooperatiste sînt obligate sa ia mãsuri pentru respectarea stricta a normelor de furajare stabilite potrvit legii, sa foloseascã pe scara larga furajele grosiere, sa asigure reducerea continua a consumurilor specifice de concentrate pe produs prin utilizarea raţionalã a acestora. ART. 12 În fiecare cooperativa agricolã de producţie se vor asigura organizarea corespunzãtoare a întregii activitãţi din sectoarele zootehnice, întãrirea ordinii, a disciplinei şi a rãspunderii tuturor lucrãtorilor, aplicarea mãsurilor prevãzute de lege, în vederea atragerii şi permanentizarii, în aceste sectoare, a celor mai buni cooperatori. ART. 13 Organele de conducere ale unitãţilor agricole cooperatiste poarta intreaga rãspundere pentru încheierea la timp a contractelor de predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, pentru obţinerea producţiei şi livrarea produselor la termenele şi în condiţiile stabilite prin contracte. ART. 14 Consiliile unice agroindustriale de stat şi cooperatiste rãspund de realizarea, de cãtre unitãţile agricole cooperatiste din compunerea lor, a sarcinilor de livrare a produselor animale la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat şi sînt obligate sa urmãreascã încasarea de cãtre aceste unitãţi a preţului şi obţinerea avantajelor cuvenite, corespunzãtor cantitãţii şi calitãţii produselor predate. CAP. 3 Creşterea contribuţiei gospodariilor membrilor cooperativelor agricole de producţie şi a gospodariilor producãtorilor particulari la constituirea, pe calea contractarilor, a fondului de autoaprovizionare şi a fondului de stat de animale şi produse animale ART. 15 În vederea creşterii contribuţiei gospodariilor membrilor cooperativelor agricole de producţie şi a gospodariilor producãtorilor particulari la constituirea fondului de autoaprovizionare şi a fondului de stat de animale şi produse animale, în cadrul sistemului unic de contractari şi achiziţii se stabilesc, pentru fiecare gospodãrie, potrivit prezentului decret, planuri de cultura şi de creştere a animalelor. ART. 16 Fiecare gospodãrie personalã a membrilor cooperatori, formatã din doua-trei persoane, are obligaţia sa creascã cel puţin o vacã sau 5 oi, ori doua capre, 1-2 porci, 10 gaini, 60-80 pui de carne, 5-8 alte pãsãri (giste, rate, curci) şi 10-15 iepuri de casa. Pentru asigurarea consumului propriu de miere, fiecare gospodãrie trebuie sa detina cel puţin un stup de albine; de asemenea, trebuie sa creascã viermi de mãtase, pentru a obţine cel puţin 4-5 kg gogosi de mãtase, în vederea valorificãrii la fondul de stat. Gospodãriile alcãtuite din mai mult de doua-trei persoane au obligaţia sa creascã un numãr mai mare de animale şi pãsãri, corespunzãtor numãrului membrilor de familie. ART. 17 Gospodãriile taranesti din zona necooperativizata, compuse din 2-3 membri de familie, care poseda în medie pînã la 3 hectare teren agricol, au obligaţia sa creascã cel puţin o vacã, un vitel, 2 porci, 5 oi sau doua capre, 10 gaini, 60-80 pui de carne, 5-8 alte pãsãri (giste, rate; curci), 10-15 iepuri, animale de munca, sa aibã cel puţin un stup de albine şi sa creascã viermi de mãtase pentru a valorifica la fondul de stat 4-5 kg gogosi de mãtase. Gospodãriile cu 4-5 persoane vor creste cel puţin 3 porci, iar cele care au peste 3 ha teren agricol vor avea doua vaci şi cel puţin 10 oi. În mod corespunzãtor, familiile cu mai multe persoane vor creste un numãr sporit de animale. ART. 18 Odatã cu planurile de cultura şi de creştere a animalelor se stabilesc, în condiţiile prezentului decret, obligaţiile anuale de contractare şi predare, de cãtre membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, a animalelor şi produselor animale, dupã cum urmeazã: A. Bovine. Membrii cooperativelor agricole de producţie şi taranii din zonele necooperativizate au datoria sa creascã bovine pentru a contracta un numãr cît mai mare pentru fondul de autoaprovizionare şi pentru fondul de stat. Toate persoanele fizice sînt obligate sa declare, potrivit legii, efectivele de bovine pe care le deţin, precum şi orice modificãri ce intervin în aceste efective, pentru a fi înscrise în registrul agricol. Declararea, de cãtre persoanele fizice, a unui numãr mai mic de bovine decît cel real deţinut atrage, în afarã altor sancţiuni prevãzute de lege, preluarea, fãrã plata, la fondul de stat, a animalelor nedeclarate. Taierea bovinelor aparţinînd persoanelor fizice este interzisã, iar înstrãinarea acestora între particulari se poate face numai cu aprobarea data de birourile sau comitetele executive ale consiliilor populare, pe baza biletelor de proprietate şi de atestare a sãnãtãţii animalelor. B. Porcine. Gospodãriile producãtorilor particulari din zona necooperativizata sînt obligate sa contracteze şi sa predea, anual, cîte un porc de minimum 100 kg/viu; gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie vor contracta şi vor preda cel puţin cîte un porc de aceeaşi greutate la doi ani. Birourile sau comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orãşeneşti sau municipale, odatã cu stabilirea planului obligaţiilor de predare, vor nominaliza anual gospodãriile membrilor cooperatori care vor preda porci la fondul de stat. C. Ovine. Fiecare gospodãrie va contracta şi preda anual, în funcţie de numãrul oilor deţinute: - pînã la 5 oi - o oaie sau un miel; - între 6 şi 10 oi - doua-trei oi sau miei; - între 11 şi 20 oi - şase-şapte oi sau miei; - între 21 şi 30 oi -10-12 oi sau miei; - peste 30 oi - la fiecare 10 oi în plus, cîte 4 oi sau miei; - peste 50 oi - la fiecare 10 oi în plus, cîte 5 oi sau miei. Mieii trebuie sa fie predati la o greutate de cel puţin 15 kg. Nu se iau în calcul, la stabilirea obligaţiilor de contractare şi predare, mieii rezultaţi din fatarile duble. D. Carne de pasare şi iepuri de casa. Fiecare gospodãrie a taranilor cooperatori şi a producãtorilor particulari va livra 10 kg carne de pasare în viu (gaini, curci, giste, rate) sau de iepuri de casa. E. Lapte. Gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi ale taranilor particulari sînt obligate sa contracteze vînzarea a cel puţin 800 litri lapte de fiecare vacã şi a cel puţin 17 litri de fiecare oaie sau produse lactate în echivalent. Gospodãriile care au un numãr mai mare de vaci şi obţin o cantitate mai mare de lapte sînt obligate sa contracteze şi sa predea la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat intreaga cantitate de lapte care depãşeşte nevoile proprii de consum. F. Oua. Gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi gospodãriile producãtorilor particulari au obligaţia de a contracta şi preda cel puţin 25 de oua pentru o gaina ouatoare, dar nu mai puţin de 250 de oua anual. G. Lina. Crescatorii de ovine au obligaţia ca, în raport cu numãrul de ovine deţinute şi rasa acestora, sa contracteze şi sa predea la fondul de stat, urmãtoarele cantitãţi de lina pentru fiecare oaie sau berbec: - 1 kg lina grosiera; - 1,5 kg lina semifina; - 2,5 kg lina fina. Crescatorii care deţin peste 30 de oi sau berbeci sînt obligaţi sa contracteze intreaga cantitate de lina rezultatã de la animalele care depãşesc acest numãr. Predarea linii se va face pînã la 15 iulie, la data stabilitã prin decizia comitetului executiv al consiliului popular judeţean, la propunerea întreprinderii judeţene pentru recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile, astfel încît sa nu depãşeascã 5 zile de la data începerii tunsului oilor. H. Piei şi blanuri. Gospodãriile populaţiei sînt obligate sa livreze la fondul de stat, în raport cu specia şi numãrul de animale tãiate, urmãtoarele cantitãţi de piei şi blanuri: a) La ovine - pînã la 5 ovine - o piele; - de la 6-10 ovine - 3 piei; - de la 11-20 ovine - 50 la suta din pieile rezultate; - de la 21-30 ovine - 60 la suta din pieile rezultate; - pentru ceea ce depãşeşte numãrul de 30 ovine - intreaga cantitate de piei rezultatã. Pieile de ovine rezultate din fatarile duble nu se iau în calculul obligaţiei de predare. b) La porcine Consiliile populare împreunã cu direcţiile pentru agricultura şi industria alimentara vor lua mãsuri pentru repartizarea, pe comune şi gospodãrii, a unor sarcini concrete de contractare şi predare la fondul de stat a pieilor de porcine. c) La bovine Taierea bovinelor proprietatea persoanelor fizice este interzisã. În mod excepţional, taierea bovinelor în afarã abatoarelor poate fi facuta numai în cazul unor boli infectioase, pe baza aprobãrii date, pentru fiecare caz în parte, de medicul veterinar. Pentru alte boli grave, incurabile sau accidente care pun în pericol viata animalelor, taierea bovinelor se poate face numai în abatoare şi centre de tãiere, cu aprobarea medicului veterinar al acestora şi avizul medicului veterinar inspector de stat. În situaţia în care bovinele se afla în locuri izolate, la distanţe mari de localitãţi şi nu pot fi transportate la abatoare sau centre de tãiere, taierea se poate face, în mod excepţional, la locul unde se gãsesc, numai dacã, datoritã unor îmbolnãviri grave sau accidente care le pun în pericol viata, taierea nu poate fi amînatã; aceste cazuri vor fi aduse de îndatã la cunostinta medicului veterinar al celei mai apropiate circumscripţii, care este obligat sa se deplaseze fãrã intirziere la fata locului pentru a stabili cauzele care au determinat taierea şi dacã aceasta s-a fãcut în condiţiile legii. Persoanele fizice sînt obligate sa vinda la fondul de stat pieile rezultate din aceste tãieri. Organele sanitar-veterinare sînt obligate sa asigure predarea la fondul de stat a pieilor de bovine astfel tãiate şi dezinfectarea lor în cazul bolilor infectioase. d) Blanurile de animale de crescatorie, inclusiv de iepuri de casa Crescatorii de animale de blana şi iepuri de casa sînt obligaţi sa contracteze şi sa vinda la fondul de stat 80 la suta din numãrul blanurilor obţinute de la animalele tãiate. e) Viermi de mãtase Gospodãriile populaţiei sînt obligate sa creascã viermi de mãtase, sa contracteze şi sa predea anual, la fondul de stat, 4-5 kg gogosi de mãtase crude. CAP. 4 Atribuţii privind contractarea şi achiziţionarea animalelor şi produselor animale ART. 19 Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este rãspunzãtor unic pentru intreaga activitate de, contractare şi preluare a produselor agricole animale la fondul de autoaprovizionare şi fondul de stat. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare efectueazã nemijlocit, prin unitãţile sale, contractãrile şi achiziţiile la urmãtoarele produse: - bovine, de la toate categoriile de producãtori; - porcine, ovine, caprine, cabaline de macelarie, iepuri de casa, pãsãri, lapte, produse lactate, oua, gogosi de mãtase, de la unitãţile socialiste; - miere şi produse apicole, de la unitãţile socialiste. Contractarea şi achiziţionarea bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi cabalinelor de macelarie se fac prin întreprinderile de industrializare a carnii, iar a mierii şi produselor apicole, prin Asociaţia Crescatorilor de Albine. ART. 20 În calitatea sa de rãspunzãtor unic pentru activitatea de contractare şi preluare a produselor agricole, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare poate da mandat Uniunii Centrale a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor pentru a efectua, prin unitãţile acesteia, contractãrile şi achiziţiile, de la membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, la porcine, caprine, cabaline de macelarie, iepuri de casa, pãsãri, lapte, produse lactate, oua, miere, produse apicole şi gogosi de mãtase, precum şi, de la toate categoriile de producãtori, achiziţiile de pene. De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare poate da mandat Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe pentru contractarea şi achiziţionarea, prin unitãţile acestuia, de la toate categoriile de producãtori, a linii, pieilor, blanurilor şi parului de animale. ART. 21 Unitãţile Uniunii Centrale a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor şi ale Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe, pentru produsele pe care le contracteazã sau achiziţioneazã în cadrul mandatului, vor încheia contracte economice de livrare cu unitãţile beneficiare pentru cantitãţile prevãzute în plan. ART. 22 Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor şi Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe, în conformitate cu mandatul încredinţat, rãspund, împreunã cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, de îndeplinirea integrala a sarcinilor de contractare şi preluare a produselor agroalimentare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. CAP. 5 Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie, primele, sporurile şi alte avantaje ART. 23 Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie pentru animale şi pãsãri şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor sînt prevãzute în anexa nr. 1. ART. 24 În afarã de preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie, producãtorii agricoli beneficiazã de urmãtoarele sporuri de preţ şi prime: a) pentru animalele livrate în perioada 1 decembrie - 30 aprilie, la greutãţi de peste 400 kg/viu, se acorda un spor de preţ de 0,50 lei/kg; b) membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari vor primi, pentru fiecare vitel obţinut în gospodãria personalã şi îngrijit pe o perioada de cel puţin 6 luni, contractat la fondul de stat, menţinut pentru reproducţie sau, dupã caz, pentru munca, o prima de 400 lei. Unitãţilor agricole socialiste care realizeazã 85 la suta din indicii de natalitate planificati pe judeţ li se acorda o prima de 400 lei pentru fiecare vitel obţinut şi îngrijit pe o perioada de cel puţin 6 luni. Din prima prevãzutã la alin. 2 se acorda, pentru fiecare vitel, 100 lei ingrijitorului şi cîte 5 lei operatorului de insamintari artificiale, şefului de ferma şi medicului veterinar sau, dupã caz, tehnicianului veterinar al fermei. În cazul în care asistenta sanitar-veterinara este asigurata de medicul de circumscripţie, acesta primeşte, pentru fiecare vitel, cîte 5 lei, fãrã ca suma totalã sa depãşeascã suma cuvenitã unui medic veterinar de ferma. Suma cuvenitã operatorului de insamintari artificiale se acorda dupã fatare, dacã vitelul este sanatos. De asemenea, din prima cuvenitã pentru fiecare vitel, potrivit alin. 2, unitãţile agricole socialiste vor depune cîte 10 lei pentru constituirea, la direcţia pentru agricultura şi industria alimentara, a unui fond de premiere a personalului de specialitate din oficiile şi centrele de reproducţie şi selecţie a animalelor şi din reţeaua sanitar-veterinara. Unitãţilor agricole socialiste care depãşesc indicii de natalitate planificati pe judeţ li se acorda, în plus fata de prima prevãzutã la alin. 2, cîte 100 lei pentru fiecare vitel obţinut peste aceşti indici şi îngrijit pe o perioada de cel puţin 6 luni. Din prima prevãzutã la alin. 7 se acorda, în plus, 20 lei ingrijitorului şi cîte 5 lei operatorului de insamintari artificiale, şefului de ferma şi medicului veterinar sau tehnicianului veterinar al fermei ori, dupã caz, medicului veterinar de circumscripţie, în condiiiile prevãzute la alin. 4 şi 5; c) membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari beneficiazã, în plus, de o prima de 100 lei ce se acorda pentru fiecare vitel obţinut de la juninci, cu condiţia de a-l îngriji pe o perioada de cel puţin 6 luni. Unitãţile agricole socialiste primesc, de asemenea, în plus, o prima de 100 lei pentru fiecare vitel sanatos obţinut de la juninci. Din aceasta suma se acorda 50 lei persoanei care a îngrijit juninca cu cel puţin 6 luni înainte de prima monta. Primele prevãzute în prezentul articol se suporta de la bugetul de stat, cu excepţia celei ce se acorda potrivit alin. 1 lit. b) pentru viteii contractati la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. ART. 25 Membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari care contracteazã şi livreaza tineret bovin sînt scutiţi de impozite pentru un numãr de vaci egal cu numãrul de viţei contractati. Organele sanitar-veterinare sînt obligate sa asigure vaccinarea gratuita a animalelor ce urmeazã a fi livrate, pe baza de contracte, la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. ART. 26 În vederea stimulãrii livrãrilor de animale la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, pe baza de contracte, producãtorilor li se acorda, la preţul de vînzare cu amãnuntul, urmãtoarele cantitãţi de furaje concentrate, stabilite în raport cu specia, categoria şi numãrul animalelor livrate:
┌──┬─────────────────────────────────┬────────────────┬───┬────────────────────┐
│ │ │ │ │ Cantitatea pe un │
│ │ │ │ │ animal livrat │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┬──────────┤
│ │Specia şi categoria de animale │Felul furajului │U/M│ Unitãţi │Membrii │
│ │ │ │ │agricole │C.A.P. şi │
│ │ │ │ │coopera- │producã- │
│ │ │ │ │tiste │torii par-│
│ │ │ │ │ │ticulari │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┼──────────┤
│1.│Tineret bovin livrat din zonele │ │ │ │ │
│ │de deal şi munte, peste 300 kg/ │ │ │ │ │
│ │viu │ │ │ │ │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┼──────────┤
│ │350 Kg/viu │furaje concen- │ │ │ │
│ │ │trate │Kg │ 150 │ 150 │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┴──────────┤
│ │sub 350 Kg/viu │furaje concen- │ │Se acorda în plus │
│ │ │trate │Kg │cîte 0,5 Kg, pentru │
│ │ │ │ │fiecare Kg/viu │
│ │ │ │ │livrat peste 350 Kg │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┬──────────┤
│2.│Pentru porci în greutate de 110 │ │ │ │ │
│ │Kg/ viu şi peste aceasta greutate│ │ │ │ │
│ │livrati la fondul de stat, pe │ │ │ │ │
│ │baza de contracte, de unitãţile │ │ │ │ │
│ │agricole cooperatiste, din zonele│ │ │ │ │
│ │de deal şi munte, precum şi de │ │ │ │ │
│ │membrii cooperativelor agricole │ │ │ │ │
│ │de producţie şi producãtorii │ │ │ │ │
│ │particulari │ │ │ │ │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┼──────────┤
│ │110 Kg/viu │furaje concen- │ │ │ │
│ │ │trate │kg │ 220 │ 220 │
├──┼─────────────────────────────────┼────────────────┼───┼─────────┴──────────┤
│ │peste 110 Kg/viu │furaje concen- │ │Se acorda în plus │
│ │ │trate │Kg │cîte 1,5 Kg, pentru │
│ │ │ │ │fiecare Kg/viu │
│ │ │ │ │livrat peste 110 Kg │
└──┴─────────────────────────────────┴────────────────┴───┴────────────────────┘
ART. 27 Preţurile de producţie şi de contractare pentru lapte şi produse lactate, precum şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor, sînt prevãzute în anexa nr. 2. ART. 28 Unitãţile agricole socialiste, precum şi membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari care contracteazã şi livreaza la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat lapte de vacã, bivolita, oaie şi capra, vor primi, pentru intreaga cantitate livrata, pe lîngã preţurile de producţie sau de contractare, urmãtoarele prime: LAPTE DE VACĂ ŞI BIVOLITA Unitãţi agricole de stat a) Pentru cantitatea de 2.000 l lapte pe fiecare vacã sau bivolita furajata 0,40 lei/l Pentru fiecare suta de litri lapte livrat sub cantitatea de 2.000 l, prima se reduce cu 0,10 lei/l b) Pentru cantitatea de 2.001-2.300 l lapte 0,50 lei/l c) Pentru cantitatea de 2.301-2.600 l lapte 6,60 lei/l d) Pentru cantitatea de 2.601-3.000 l lapte 0,80 lei/l e) Pentru cantitatea de 3.001-3.300 l lapte 0,90 lei/l f) Pentru cantitatea de 3.301-3.500 l lapte 1,00 lei/l g) Peste 3.500 litri lapte 1,10 lei/l Unitãţi agricole cooperatiste a) Pentru cantitatea de 1.000 l lapte pe fiecare vacã sau bivolita furajata 0,50 lei/l Pentru fiecare suta de litri lapte livrat sub cantitatea de 1.000 litri, prima se reduce cu 0,10 lei/l b) Pentru cantitatea de 1.001-1.400 l lapte 0,60 lei/l c) Pentru cantitatea de 1.401-2.000 l lapte 0,80 lei/l d) Pentru cantitatea de 2.001-2.500 l lapte 1,00 lei/l e) Peste 2.500 litri lapte 1,10 lei/l Membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari a) Pentru cantitatea de pînã la 500 l lapte pe fiecare vacã sau bivolita 0,50 lei/l b) Pentru cantitatea de 501-1.000 l lapte 0,80 lei/l c) Pentru cantitatea de 1.001-1.500 l lapte 0,90 lei/l d) Pentru cantitatea de 1.501-2.000 l lapte 1,00 lei/l e) Peste 2.000 litri lapte 1,10 lei/l. LAPTE DE OAIE ŞI CAPRA Unitãţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari vor primi pentru laptele de oaie şi capra contractat şi livrat la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat urmãtoarele prime: a) Pentru cantitatea de pînã la 26 l lapte pe fiecare oaie sau capra 0,50 lei/l b) Pentru cantitatea de 26,1-28 l 0,60 lei/l c) Pentru cantitatea de 28,1-30 l 0,80 lei/l d) Peste 30 litri lapte 1,00 lei/l Primele se acorda pentru intreaga cantitate de lapte şi produse lactate predate în cursul anului, în echivalent lapte, începînd cu primul litru, la nivelul categoriei de prima la care se încadreazã, calculatã la nivelul fermelor sau complexelor din cadrul unitãţilor de producţie la baza de 3,5% grasime pentru laptele de vacã sau bivolita, respectiv de 7% grasime pentru laptele de oaie şi capra. ART. 29 În vederea sporirii producţiei de lapte, unitãţile agricole de stat şi cooperatiste vor lua mãsuri pentru dezvoltarea producţiei de furaje, astfel încît sa asigure, pentru fiecare vacã şi bivolita, urmãtoarele cantitãţi de furaje concentrate: A. Unitãţi de stat - 350 kg furaje concentrate pentru obţinerea a 3.000 litri lapte. Cantitatea de 350 kg furaje concentrate se majoreazã cu: - 11 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte între 3.001-4.000 litri; - 15 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte între 4.001-5.000 litri; - 30 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte de peste 5.000 litri. Cantitatea de 350 kg furaje concentrate se reduce cu 11 kg pentru fiecare 100 litri lapte obţinut sub 3.000 litri. B. Unitãţi agricole cooperatiste - 300 kg furaje concentrate pentru obţinerea a 2.000 litri lapte. Cantitatea de 300 kg furaje concentrate se majoreazã cu: - 11 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte între 2.001-3.000 litri; - 12 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte între 3.001-4.000 litri; - 15 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte între 4.001-5.000 litri; - 20 kg la 100 litri, pentru o producţie de lapte de peste 5.000 litri. Cantitatea de 300 kg furaje concentrate se reduce cu 11 kg pentru fiecare 100 litri lapte obţinut sub 2.000 litri. ART. 30 Membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari care livreaza, pe baza de contracte, la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, lapte de vacã sau bivolita li se acorda, contra cost, la preţul cu amãnuntul, furaje concentrate dupã cum urmeazã: - pînã la 2.000 litri lapte livrat, cîte 15 kg furaje concentrate pentru fiecare 100 litri; - între 2.001-2.500 litri lapte livrat, cîte 17 kg furaje concentrate pentru fiecare 100 litri; - peste 2.500 litri lapte livrat, cîte 20 kg furaje concentrate pentru fiecare 100 litri. ART. 31 Producãtorilor particulari din zonele de deal şi munte, care livreaza la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, pe baza de contracte, lapte de oaie sau capra, li se acorda, pentru fiecare 100 litri lapte livrat, cîte 15 kg furaje concentrate, contra cost, la preţul cu amãnuntul. ART. 32 Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie pentru miere de albine şi alte produse apicole, oua, pene, gogosi de mãtase, lina, piei, blanuri şi par, celelalte avantaje de care beneficiazã unitãţile socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, precum şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor, sînt prevãzute în anexa nr.3. CAP. 6 Obligaţiile consiliilor populare în legatura cu realizarea, contractarea şi predarea animalelor şi produselor animale la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat ART. 33 Consiliile populare asigura conducerea unitarã a întregii agriculturi din unitãţile administrativ-teritoriale în care sînt alese, în scopul creşterii producţiei agricole, sporirii contribuţiei agriculturii la dezvoltarea economiei naţionale şi la ridicarea nivelului de trai al populaţiei. ART. 34 Cantitãţile de produse agricole care urmeazã sa fie contractate şi predate de cooperativele agricole de producţie, gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari vor fi stabilite ca indicatori de plan, pe judeţe, în raport cu specificul fiecãrei zone, de cãtre Comitetul de Stat al Planificarii, împreunã cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe şi Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor. Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene vor repartiza sarcinile primite pe fiecare comuna, oraş şi municipiu, iar acestea, la rindul lor, pe fiecare gospodãrie în parte, în raport cu suprafeţele de teren agricol şi cu numãrul de animale deţinute. În acest scop, birourile şi comitetele executive ale consiliilor populare vor stabili, pentru fiecare gospodãrie, planul de cultura şi de creştere a animalelor, precum şi planul obligaliilor de contractare şi predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. În planurile de creştere a animalelor vor fi cuprinse, pe baza consultãrii largi a ţãrãnimii, a tuturor locuitorilor de la sate, sarcini concrete privind numãrul de animale şi pãsãri, producţia animala ce trebuie obţinutã de fiecare gospodãrie. ART. 35 Planurile de cultura şi de creştere a animalelor şi pasarilor, precum şi planurile obligaţiilor de contractare şi predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, se supun dezbaterii adunãrilor generale ale locuitorilor din comune şi devin obligatorii pentru toţi locuitorii din mediul rural dupã adoptarea lor de cãtre consiliile populare. Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare au obligaţia de a comunica în scris fiecãrei gospodãrii a membrilor cooperativelor agricole de producţie şi a producãtorilor particulari planurile de cultura şi de creştere a animalelor, precum şi planul obligaţiilor de contractare şi predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. ART. 36 Persoanele inapte de munca, cu gospodãrie proprie, care nu locuiesc cu alte persoane apte de munca, vor fi scutite de obligaţia de a contracta şi preda la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat produse agroalimentare. ART. 37 Consiliile populare vor lua mãsuri pentru înscrierea în registrul agricol, potrivit legii, a tuturor gospodariilor şi a membrilor acestora, a terenurilor pe care le deţin, pe categorii de folosinta, a efectivelor de animale pe specii şi categorii la începutul anului, evoluţia în cursul anului a bovinelor, porcinelor şi ovinelor, a clãdirilor de locuit şi a construcţiilor gospodãreşti, precum şi a mijloacelor de transport cu tracţiune animala. Cadastrul funciar şi registrul agricol constituie actele de baza în vederea stabilirii, pentru fiecare gospodãrie, a planului de cultura şi de creştere a animalelor, precum şi a planului obligaţiilor de contractare şi predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. ART. 38 Consiliile populare rãspund de intreaga activitate de producţie agricolã din raza lor de activitate, de buna organizare şi desfãşurare a lucrãrilor agricole, de folosirea raţionalã şi eficienta a fondului funciar. În cadrul acestor atribuţii, ele rãspund şi de creşterea producţiei animale în gospodãriile membrilor cooperativelor agricole şi producãtorilor particulari, avînd datoria sa le sprijine şi sa le controleze în realizarea integrala a planurilor de creştere a animalelor şi a planurilor de contractare şi predare a produselor agricole la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. Consiliile populare vor organiza şi conduce evidenta precisa a obligaţiilor de contractare şi predare, de cãtre membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, a produselor agricole animale destinate fondului de autoaprovizionare şi fondului de stat. ART. 39 Consiliile populare şi uniunile judeţene ale cooperativelor agricole de producţie, cooperativelor meşteşugãreşti şi cooperativelor de producţie, achiziţii şi desfacere a mãrfurilor vor lua mãsuri pentru organizarea de ateliere pentru prelucrarea, în condiţiile legii, a linii, pieilor şi blanurilor, organizind, în acest scop, unitãţi de argasit, tabacit, cojocarie, daracit lina, torcatorii de lina şi ateliere de tricotat, ca unitãţi prestatoare de servicii pentru populaţie. În condiţiile şi cu aprobãrile prevãzute de lege, activitãţile de prelucrare a linii, pieilor şi blanurilor pot fi executate şi în atelierele micilor mestesugari, care trebuie sa aibã autorizaţie de funcţionare şi sa plãteascã taxele şi impozitele stabilite prin lege. ART. 40 Consiliile populare vor urmãri aplicarea ferma a dispoziţiilor legale privind interzicerea comerţului particular cu produse agroalimentare. Vînzarea produselor agricole se poate face, în condiţiile legii, de cãtre producãtorii agricoli numai dupã îndeplinirea obligaţiilor contractuale cu statul. ART. 41 Consiliile populare vor sprijini gospodãriile populaţiei, şcolile, ocoalele silvice şi celelalte unitãţi care au obligaţii, potrivit Programului privind dezvoltarea sericiculturii, în creşterea viermilor de mãtase, prin: - imprejmuirea incintelor zootehnice ale cooperativelor agricole de producţie şi întreprinderilor agricole de stat cu garduri vii din duzi şi plantarea duzilor cu semitrunchi pe aliniamentele drumurilor şi strazilor; - plantarea de duzi pe terenurile neagricole din intravilanul localitãţilor şi din apropierea acestora; - acordarea gratuita de material sãditor de duzi din pepinierele unitãţilor de stat; - înfiinţarea de plantaţii de dud în fondul forestier; - exploatarea integrala a frunzelor din culturile de ricin. Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice împreunã cu unitãţile de învãţãmînt superior şi alţi specialişti din sericicultura vor organiza şi extinde cercetãrile pentru adaptarea sau crearea unor noi specii de viermi de mãtase care sa se hraneasca cu frunze de stejar şi de alţi copaci din flora interna. CAP. 7 Atribuţiile şi rãspunderile organelor centrale de stat şi obşteşti ART. 42 Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare exercita, potrivit legii, conducerea unitarã a întregii agriculturi. În cadrul atribuţiilor stabilite, el rãspunde de luarea tuturor mãsurilor pentru sporirea producţiei agricole vegetale şi animale, atît în unitãţile socialiste, cît şi în gospodãriile membrilor cooporativelor ricole de producţie şi producãtorilor particulari, avînd obligaţia sa asigure controlul, îndrumarea operativã şi soluţionarea la timp a tuturor problemelor pe care le ridica activitatea din agricultura. ART. 43 Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare împreunã cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice trebuie sa asigure perfecţionarea activitãţii de cercetare, de realizare a seminţelor de mare productivitate, de imbunatatire a raselor de animale, perfecţionarea continua a tehnologiilor şi a sistemului de furajare. Cadrele din cercetarea agricolã, în strinsa legatura cu producţia, cu unitãţile agricole sînt datoare sa soluţioneze toate problemele şi cerinţele dezvoltãrii unei agriculturi moderne, de inalta productivitate, atît în unitãţile agricole de stat şi cooperatiste, cît şi în gospodãriile membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari. ART. 44 În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Consiliul de Miniştri va efectua un control şi o îndrumare concretã, practica şi operativã a activitãţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi a comitetelor executive ale consiliilor populare, în scopul obţinerii productiilor agricole planificate, al îmbunãtãţirii întregii activitãţi din domeniul contractarilor şi achiziţiilor, asigurãrii predãrii la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat a produselor agroalimentare stabilite prin planul naţional unic CAP. 8 Dispoziţii finale ART. 45 Obligaţiile de contractare şi predare, la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, de animale şi produse animale prevãzute de prezentul decret sînt minime. Pentru animalele, pasarile şi produsele animale, predate de producãtori peste numãrul şi cantitãţile contractate, se acorda aceleaşi preţuri şi avantaje ca şi pentru cele preluate în cadrul contractelor. ART. 46 Cooperativele agricole de producţie, membrii acestora şi producãtorii particulari au obligaţia de a preda produsele contractate la termenele stabilite, iar unitãţile de contractari şi achiziţii au obligaţia de a prelua intreaga cantitate de produse contractatã sau oferitã de producãtori peste prevederile contractelor, de a plati preţurile stabilite şi de a acorda avantajele prevãzute de lege, de natura a stimula creşterea efectivelor de animale, a producţiei animale şi valorificarea cãtre stat a unor cantitãţi tot mai mari de produse agroalimentare. Personalul din unitãţile de contractari şi achiziţii, care nu preia la timp intreaga cantitate de produse contractatã sau oferitã de producãtori peste prevederile contractelor, va fi obligat sa suporte, pe lîngã sancţiunile prevãzute de lege, pagubele provocate prin refuzul sau intirzierea preluãrii. ART. 47 În scopul sporirii producţiei de animale şi pãsãri, cooperativele agricole de producţie vor organiza crescatorii de scroafe de reproducţie şi capacitãţi proprii pentru producerea puilor de o zi, pentru vînzarea de purcei şi pui cãtre membrii cooporativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari care încheie contracte de livrare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. Unitãţile cooperaţiei de producţie, achiziţii şi desfacere a mãrfurilor vor organiza, în capacitãţi proprii, producerea puilor de o zi şi înmulţirea iepurilor de casa. Puii şi iepurii de casa obţinuţi de unitãţile cooperaţiei de producţie, achiziţii şi desfacere a mãrfurilor vor fi vinduti membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari care încheie contracte de livrare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat. ART. 48 Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare vor elibera gratuit, la cererea producãtorilor, certificatele de proprietate asupra animalelor contractate. ART. 49 Consiliile populare comunale împreunã cu conducerile unitãţilor agricole socialiste sînt obligate sa întocmeascã balante furajere la nivelul fiecãrei comune, prin care sa se prevadã modul de asigurare a întregii cantitãţi de nutreturi necesare pentru efectivele de animale aparţinînd atît unitãţilor agricole socialiste, cît şi membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari. Toate pãşunile şi izlazurile comunale din zonele cooperativizate trec în administrarea cooperativelor agricole de producţie, consiliile populare urmînd sa exercite în continuare controlul asupra modului în care acestea sînt ingrijite, repartizate şi folosite. Cooperativele agricole de producţie vor asigura, potrivit legii, condiţii de pasunat şi pentru animalele aparţinînd membrilor cooperatori şi altor locuitori ai comunelor. În zonele necooperativizate pãşunile sînt administrate de consiliile populare, care sînt obligate sa asigure buna întreţinere şi îngrijire a acestora, antrenind în acest scop mase largi de cetãţeni. În aceste zone pãşunile vor fi închiriate cu prioritate asociaţiilor crescatorilor de animale, care sînt obligate sa le întreţinã şi sa le foloseascã raţional şi eficient. ART. 50 Între consiliile populare ale comunelor din zonele de deal şi munte şi cooperativele agricole de producţie din zonele de şes se pot încheia înţelegeri de colaborare, în vederea asigurãrii furajarii animalelor aparţinînd tuturor categoriilor de producãtori, atît prin folosirea furajelor grosiere, cît şi prin utilizarea pasunilor şi izlazurilor comunale. ART. 51 În scopul sprijinirii membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari în organizarea, în comun, a pasunatului oilor, precum şi pentru creşterea producţiei de lapte, brinzeturi şi lina, sporirea livrãrii acestora la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, se vor constitui stine cooperatiste. Stinele cooperatiste se organizeazã de cooperativele agricole de producţie şi unitãţile cooperaţiei de producţie, achizilii şi desfacere a mãrfurilor. ART. 52 Membrii cooperativelor agricole de producţie sau producãtorii particulari care nu încheie contracte, în condiţiile prezentului decret, vor livra la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat produsele agricole stabilite prin obligaţia de predare a acestor produse, comunicatã în scris de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, care tine loc de contract. În cazul predãrii cu intirziere, fata de termenele prevãzute în contract sau în obligaţia de predare, a produselor agricole, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari vor fi obligaţi la plata unei penalitãţi de pînã la 5 la suta din valoarea produselor. Membrii cooperativelor agricole de producţie sau producãtorii particulari care nu predau cantitãţile de produse prevãzute în contractele încheiate sau în obligaţia de predare la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, vor fi obligaţi sa plãteascã de doua ori valoarea produselor respective, calculatã la preţul de contractare. Contractele încheiate de cãtre membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, precum şi obligaţiile de predare comunicate acestora de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, constituie titluri executorii. ART. 53 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezentul decret. ART. 54 Prezentul decret intra în vigoare la data de 1 martie 1984. Pe aceeaşi data se abroga <>Decretul nr. 395/1981 privind contractãrile şi achiziţiile de animale, pãsãri şi produse animale, Decretul nr. 274/1954 privitor la executarea obligaţiilor din contractele de cultura şi din contractarea de animale şi de produse animale, Decretul nr. 729/1956 cu privire la îmbunãtãţirea sistemului de colectare la carne şi lina, cãtre stat, Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 5/1957 privind îmbunãtãţirea sistemului de colectare la carne şi lina, precum şi orice alte dispoziţii contrare. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Republicii Socialiste România ANEXA 1 PREŢURILE DE PRODUCŢIE, CONTRACTARE ŞI DE ACHIZIŢIE, AVANTAJELE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE ŞI EXECUTARE A CONTRACTELOR LA BOVINE, PORCINE, OVINE, CAPRINE, CABALINE DE MACELARIE, IEPURI DE CASA ŞI PĂSĂRI
I. Animale
┌───────────────────────────────┬──────┬───────────────────────────────────────┐
│ │ │ lei/U.M. │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┬──────────────────────┤
│Grupele de greutate şi calitate│ U.M. │Unitãţi agricole│Membrii cooperativelor│
│ │ │de stat şi │agricole de producţie │
│ │ │cooperatiste │şi producãtorii pãrţi-│
│ │ │ │culari │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┬───────────┤
│ │ │Preţuri de pro- │Preţuri de│Preţuri de │
│ │ │ductie şi de │contrac- │contractare│
│ │ │contractare │tare │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│A. Tineret bovin în virsta de │ │ │ │ │
│ pînã la 3 ani şi greutate │ │ │ │ │
│ peste 300 kg viu, │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 301-350 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 13,50 │ 13,50 │ 12,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 12,25 │ 12,25 │ 11,25 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 10,50 │ 10,50 │ 9,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 351-400 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 17,50 │ 17,00 │ 16,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 16,25 │ 16,25 │ 15,25 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ peste 400 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 18,50 │ 18,50 │ 17,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 17,25 │ 17,25 │ 16,25 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│B. Viţei şi tineret bovin │ │ │ │ │
│ pentru creştere şi ingrasare│ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ pînã la 100 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 20,00 │ 20,00 │ 20,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 18,00 │ 18,00 │ 18,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 101-150 kg viu │ │ │ │ │

│ - calitatea I │kg/viu│ 14,00 │ 14,00 │ 14,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 12,50 │ 12,50 │ 12,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 151-220 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 11,00 │ 11,00 │ 11,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 10,00 │ 10,00 │ 10,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 9,00 │ 9,00 │ 9,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 221-300 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 12,00 │ 12,00 │ 12,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 11,00 │ 11,00 │ 11,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 10,00 │ 10,00 │ 10,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│C. Bovine adulte │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 15,00 │ 15,00 │ 14,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 14,00 │ 14,00 │ 13,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 11,00 │ 11,00 │ 10,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│D. Tineret bubalin pînã │ │ │ │ │
│ la 100 kg viu │kg/viu│ 13,00 │ 13,00 │ 13,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 101-150 kg viu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 10,00 │ 10,00 │ 9,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 9,00 │ 9,00 │ 8,00 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────┴───────────┘
NOTA: 1. Pentru tineretul bubalin de peste 150 kg viu şi pentru bubalinele adulte se vor practica preţurile prevãzute la lit. A, B şi C. 2. Prima prevãzutã la art. 24 alin. 1 lit. b) din decret se plãteşte la încheierea contractului şi se recupereazã în cazul în care producãtorul nu preda animalul contractat, cu excepţia situaţiei în care animalul este tãiat în condiţiile speciale prevãzute la art. 9 din Legea nr.41/1974, din dispoziţia organelor sanitar-veterinare, iar carnea se preda la abator.
┌───────────────────────────────┬──────┬────────────────┬──────────────────────┐
│Grupele de greutate │ U.M. │Unitãţi agricole│Membrii cooperativelor│
│ │ │de stat şi │agricole de producţie │
│ │ │cooperatiste │şi producãtorii pãrţi-│
│ │ │ │culari │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┬───────────┤
│ │ │Preţuri de pro- │Preţuri de│Preţuri de │
│ │ │ductie şi de │contrac- │achiziţie │
│ │ │contractare │tare │plafon │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ E. Porcine │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 90-100 kg/viu │kg/viu│ 11,00 │ 11,00 │ 11,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ 101-110 kg/viu │kg/viu│ 15,00 │ 15,00 │ 15,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ peste 110 kg/viu │kg/viu│ 15,50 │ 15,50 │ 15,50 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────┴───────────┘
NOTA: 1. Scroafele şi vierii reforma reconditionati se vor plati cu preţurile corespunzãtoare grupei de greutate 101-110 kg viu. 2. Pentru porcii livrati sub 90 kg preţul pe kg viu este de 8,50 lei.
┌───────────────────────────────┬──────┬────────────────┬──────────────────────┐
│Grupele de greutate şi calitate│ U.M. │Unitãţi agricole│Membrii cooperativelor│
│ │ │de stat şi │agricole de producţie │
│ │ │cooperatiste │şi producãtorii pãrţi-│
│ │ │ │culari │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┬───────────┤
│ │ │Preţuri de pro- │Preţuri de│Preţuri de │
│ │ │ductie şi de │contrac- │achiziţie │
│ │ │contractare │tare │plafon │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ F. Tineret ovin ingrasat, │ │ │ │ │
│ în virsta de pînã la 1 an │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - în greutate minima de │ │ │ │ │
│ 30 kg viu │kg/viu│ 15,50 │ 15,50 │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - în greutate de 20-29 kg viu │kg/viu│ 13,50 │ 13,50 │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│G. Miei şi iezi pentru │ │ │ │ │
│ ingrasare │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - în perioada 1 decembrie │ │ │ │ │
│ - 10 aprilie │kg/viu│ 15,00 │ 15,00 │ 15,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - dupã 10 aprilie │kg/viu│ 13,00 │ 13,00 │ 13,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ H. Ovine şi caprine adulte │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 12,50 │ 12,50 │ 11,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 11,50 │ 11,50 │ 10,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 10,00 │ 10,00 │ 9,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ I. Batali │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 12,50 │ 12,50 │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 11,50 │ 11,50 │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - sub calitatea a II-a │kg/viu│ 10,50 │ 10,50 │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│J. Cabaline de macelarie │ │ │ │ │
│ destinate exportului │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 12,00 │ 12,00 │ 11,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 10,50 │ 10,50 │ 9,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a III-a │kg/viu│ 9,00 │ 9,00 │ 8,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│K. Iepuri de casa pentru tãiere│ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 19,00 │ 19,00 │ 19,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 17,50 │ 17,50 │ 17,50 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────┴───────────┘
II. Pãsãri pentru tãiere
┌───────────────────────────────┬──────┬────────────────┬──────────┬───────────┐
│ A. Pui de gaina │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 14,00 │ 13,50 │ 13,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 12,25 │ 11,00 │ 11,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a III-a │kg/viu│ 9,10 │ - │ - │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ B. Gaini şi cocosi │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 11,70 │ 11,00 │ 10,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 9,45 │ - │ 8,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ C. Rate │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 17,00 │ 15,00 │ 15,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 15,00 │ 13,00 │ 13,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ D. Giste │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - indopate │kg/viu│ 21,00 │ 19,00 │ 19,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - ingrasate │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 19,00 │ 17,00 │ 17,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 17.00 │ 15,00 │ 15,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - neingrasate │kg/viu│ 14,00 │ 12,00 │ 12,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ E. Curci şi curcani │ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea I │kg/viu│ 17,80 │ 17,80 │ 17,80 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────┼───────────┤
│ - calitatea a II-a │kg/viu│ 15,00 │ 15,00 │ 15,00 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────┴───────────┘
NOTA: 1. Contractele pentru livrarea de animale se încheie cu unitãţile agricole socialiste pe o durata de pînã la 5 ani, corespunzãtor prevederilor din planul privind dezvoltarea zootehniei în unitãţile respective. Pe baza sarcinilor de plan se încheie şi contracte anuale. 2. Contractele pentru livrarea de animale şi pãsãri se încheie cu membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari pe durate de pînã la: - 3 ani pentru tineretul bovin; - 1 an pentru bovinele adulte, oi, batali, tineret ovin ingrasat, iepuri de casa şi pãsãri; - 5 luni pentru miei şi iezi pentru ingrasare. 3. Pentru animalele şi pasarile preluate pentru tãiere de la unitãţile socialiste, precum şi prin contractari şi achiziţii de la membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, condiţiile de calitate sînt cele prevãzute în standardele de stat. La animalele şi pasarile pentru care condiţiile de calitate nu sînt prevãzute în standardele de stat, acestea se vor stabili de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. 4. Preţurile prevãzute pentru animalele şi pasarile preluate de la unitãţile socialiste se înţeleg în condiţia de livrare loco furnizor, încãrcate în mijlocul de transport. Pentru iepuri de casa şi pãsãri, preţurile se înţeleg exclusiv ambalajul de transport. Pentru animalele preluate de la membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, preţurile de contractare şi achiziţie se înţeleg la greutatea preluatã loco producãtor. 5. Pentru animalele ce se preiau la fondul de stat, recepţia se face dupã un timp de nehranire şi neadapare de 12 ore pentru bovine şi ovine şi 10 ore pentru porcine. 6. Întreprinderile de industrializare a carnii sînt autorizate sa vinda animale pentru creştere şi ingrasare în vederea contractãrii şi livrãrii la fondul de autoaprovizionare şi la fondul de stat, precum şi pentru reproducţie, unitãţilor socialiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producãtorilor particulari la preţul de cumpãrare, la care se adauga 5%, primele plãtite, exclusiv cele de la buget şi sporul de preţ, dupã caz, în condiţia de livrare loco unitatea furnizoare. 7. În contractele încheiate cu membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari se vor stabili penalitãţi de intirziere în predarea-preluarea animalelor contractate. Penalitãţile nu vor depãşi 3% din valoarea animalelor preluate sau predate cu o intirziere de pînã la 40 zile şi 5% în cazul predãrii sau preluãrii cu o intirziere de peste 40 zile. ANEXA 2 PREŢURILE DE PRODUCŢIE ŞI DE CONTRACTARE, CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE ŞI EXECUTARE A CONTRACTELOR PENTRU LAPTE ŞI PRODUSE LACTATE
┌───────────────────────────────┬──────┬───────────────────────────────────────┐
│ │ │ lei/U.M. │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┬──────────────────────┤
│ Denumirea produsului │ U.M. │Unitãţi agricole│Membrii cooperativelor│
│ │ │de stat şi coo- │agricole de producţie │
│ │ │peratiste │şi producãtorii pãrţi-│
│ │ │ │culari │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ │ │Preţuri de pro- │Preţuri de contractare│
│ │ │ductie şi de │ │
│ │ │contractare │ │

│ A. Lapte şi smintina │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Lapte de vacã, cu 3,5% │ │ │ │
│ grasime │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 mai - 31 octombrie │ hl │ 250 │ 250 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 noiembrie - 30 aprilie │ hl │ 265 │ 265 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Lapte de bivolita, cu │ │ │ │
│ 70% grasime │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 mai - 31 octombrie │ hl │ 440 │ 440 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 noiembrie - 30 aprilie │ hl │ 470 │ 470 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Lapte de oaie, cu 7% grasime │ hl │ 500 │ 500 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Lapte de capra, cu 7% grasime │ hl │ 500 │ 500 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Smintina din lapte de vacã │ │ │ │
│ şi bivolita, cu 35% grasime │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 mai - 31 octombrie │tone │ 19.600 │ 19.600 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 noiembrie - 30 aprilie │tone │ 20.100 │ 20.100 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────────────────┘
NOTA: Pentru un conţinut de grasime mai mare sau mai mic decît cel prevãzut la produsele de la lit. A, preţurile vor fi majorate sau reduse în mod corespunzãtor. Preţurile de contractare pentru lapte şi smintina pentru unitãţile agricole cooperatiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari, sînt preţuri plafon pentru achititii. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va putea stabili preţuri de achiziţii, diferenţiate, în limita preţului plafon.
┌───────────────────────────────┬──────┬────────────────┬──────────────────────┐
│ Denumirea produsului │ U.M. │Unitãţi agricole│Membrii cooperativelor│
│ │ │de stat şi coo- │agricole de producţie │
│ │ │peratiste │şi producãtorii pãrţi-│
│ │ │ │culari │
│ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ │ │Preţuri de pro- │Preţuri de contractare│
│ │ │ductie şi de │ │
│ │ │contractare │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ B. Brinzeturi │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Brinza telemea din lapte de │ │ │ │
│ vacã, cu maximum53% umiditate,│ │ │ │
│ calitatea I │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 mai - 31 octombrie │ kg │ 17,40 │ 17,40 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 noiembrie - 30 aprilie │ kg │ 18,50 │ 18,50 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Cas gras din lapte de vacã, │ │ │ │
│ cu maximum 50% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 mai - 31 octombrie │ kg │ 20,40 │ 20,40 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ - 1 noiembrie - 30 aprilie │ kg │ 20,60 │ 20,60 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Brinza telemea din lapte de │ │ │ │
│ oaie cu maximum52% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ kg │ 21,00 │ 21,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Cas felii din lapte de oaie │ │ │ │
│ cu maximum 52% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ kg │ 21,40 │ 21,40 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Cas din lapte de oaie cu │ │ │ │
│ maximum 50% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ kg │ 22,60 │ 22,60 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Brinza burduf din lapte de │ │ │ │
│ oaie, în burduf de piele cu │ │ │ │
│ maximum 45% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ kg │ 29,20 │ 29,20 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Brinza telemea mixtã din │ │ │ │
│ lapte de oaie şi de vacã, │ │ │ │
│ cu 52% umiditate şi │ │ │ │
│ 45% grasime în substanta │ │ │ │
│ uscata, calitatea I │ kg │ 21,00 │ 21,00 │
├───────────────────────────────┼──────┼────────────────┼──────────────────────┤
│ Urda din zer de oaie cu │ │ │ │
│ maximum 60% umiditate, │ │ │ │
│ calitatea I │ kg │ 8,00 │ 8,00 │
└───────────────────────────────┴──────┴────────────────┴──────────────────────┘
C. Subproduse rezultate din industrializarea laptelui Preţul de vînzare pentru subprodusele rezultate din industrializarea laptelui, ce se vînd producãtorilor pentru furajarea animalelor, se stabileşte astfel: a) Lapte smintinit şi zara lichidã Unitãţi agricole de stat, unitãţi cooperatiste, membri ai cooperativelor agricole de producţie şi producãtori particulari 60 lei/hl b) Zer lichid Unitãţi agricole de stat, unitãţi cooperatiste, membri ai cooperativelor agricole de producţie şi producãtori particulari 10 lei/hl Condiţia de livrare pentru subprodusele din lapte, indiferent de beneficiar este loco furnizor. NOTA: 1. Brinzeturile care nu se încadreazã în calitatea I, pot fi preluate la calitatea a II-a şi plãtite cu preţ redus cu 5% fata de preţul calitãţii I. 2. Criteriile de majorare sau reducere a preţurilor şi modul lor de aplicare, pentru laptele şi produsele lactate ce se vor livra peste sau sub prevederile calitative ale standardelor şi normelor în vigoare, cu excepţia conţinutului în grasime, se stabilesc de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri, în termen de 30 zile de la data prezentului decret. 3. Cantitãţile de lapte şi produse lactate predate de cãtre producãtorii contractanţi peste cantitalile prevãzute în contracte vor fi preluate de cãtre întreprinderile de industrializare a laptelui în condiţiile, la preţurile şi cu avantajele prevãzute pentru contracte. 4. Preţurile de producţie şi de contractare la laptele şi produsele lactate livrate de unitãţile socialiste se înţeleg în condiţia de livrare loco furnizor, drum accesibil, încãrcate în mijlocul de transport, la punctele stabilite prin contract. Pentru ceilalţi producãtori, condiţia de livrare este loco unitatea de receptionare a laptelui. În cazul în care beneficiarul nu se prezintã pentru recepţia laptelui la termenele stabilite prin graficul de livrare şi, datoritã intirzierii, laptele se depreciaza, acesta va fi preluat de beneficiar în starea în care se gãseşte şi va fi plãtit dupã conţinutul în grasime. Dacã graficul de livrare nu se respecta de cãtre unitatea producãtoare, aceasta este obligatã sa plãteascã taxele de stationare suplimentarã a vehiculului, conform tarifului legal. 5. Contractele se vor încheia pe termen de un an cu unitãţile socialiste de stat, de 1 pînã la 5 ani cu unitãţi agricole cooperatiste şi pe termen de pînã la 3 ani cu membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari. 6. Veniturile obţinute de membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari din vînzarea la fondul de autoaprovizionare şi fondul de stat a animalelor, laptelui şi produselor lactate, nu se iau în considerare la stabilirea veniturilor din surse agricole pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii sau burselor şcolare. ANEXA 3 PREŢURILE DE PRODUCŢIE, DE CONTRACTARE ŞI DE ACHIZIŢIE, AVANTAJELE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE ŞI EXECUTARE A CONTRACTELOR LA MIERE DE ALBINE ŞI ALTE PRODUSE APICOLE, OUA, PENE, GOGOSI DE MĂTASE, LINA, PIEI, BLANURI ŞI PAR A. Miere de albine
┌────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea sortimentului │ Preţ de producţie, de contractare │
│ │ şi de achiziţie │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │ lei/kg │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Miere de albine superioarã │ 26,00 │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Miere de albine calitatea I │ 22,00 │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Miere de albine │ │
│ calitatea a II-a │ 17,00 │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Miere faguri în secţiuni │ │
│ calitatea I │ 36,00 │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Miere faguri în secţiuni │ │
│ calitatea a II-a │ 33,00 │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Faguri cu miere în rame │ 32,00 │
│ │ │
└────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie pentru celelalte produse apicole se stabilesc de cãtre Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri. Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie se înţeleg în condiţia de livrare loco producãtor. Preluarea mierii de la producãtori se va face pe tipuri şi calitãţi. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va asigura producerea şi aprovizionarea cu biostimulatori pe baza de zahãr a crescatorilor de albine care încheie contract cu unitãţile Asociaţiei Crescatorilor de Albine şi cu unitãţile cooperaţiei de producţie, achiziţii şi desfacere a mãrfurilor, pentru predarea de miere de albine cãtre fondul de stat, precum şi pentru creşterea efectivelor şi combaterea bolilor. Distribuirea cantitãţilor de biostimulatori se face de cãtre Asociaţia Crescatorilor de Albine şi Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor, în raport cu sarcinile ce le revin pentru constituirea fondului de stat la miere de albine. De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va stabili destinaţia producţiei anuale de ceara, asigurind cu prioritate cantitãţile necesare pentru producerea fagurilor artificiali. Unitãţile socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari care contracteazã pentru fondul de stat miere şi ceara, precum şi roiuri şi familii de albine, beneficiazã de urmãtoarele: - credite sau avansuri în bani, potrivit legii, în raport cu valoarea produselor contractate; - acordarea cu prioritate a bazei melifere pentru stuparitul pastoral, dupã ce se vor asigura suprafeţele cu flora melifera necesarã unitãţilor de stat cu activitate apicola; - aprovizionarea cu prioritate cu roiuri, familii de albine, matci selecţionate, faguri artificiali, stupi şi piese de stupi, unelte şi materiale apicole specializate; - scutire de taxe pentru amplasarea stupilor în stuparitul pastoral; - transportul stupilor la flora melifera prin grija organizaţiilor de contractare, costul transportului urmînd a fi plãtit dupã recolta, în proporţie de cel puţin 50% cu produse apicole, iar restul în numerar. B. Oua Preţurile de producţie, contractare şi de achiziţie la oua de gaina, pentru consum alimentar, de la unitãţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari se slabilesc pe perioade, loco producãtor, astfel:
┌──────────────────────────┬───────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Perioada │ Oua mari, peste 50 g/buc. │ Oua mici, 40-50 g/buc.│
├──────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ lei/buc │ lei/buc. │
├──────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 30 octombrie - 29 martie │ 1,20 │ 1,10 │
├──────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 30 martie - 29 octombrie │ 1,00 │ 0,90 │
└──────────────────────────┴───────────────────────────┴───────────────────────┘
Pentru ouale livrate la statia de destinaţie sau la unitatea comercialã de desfacere, aceştia vor primi preţul cu amãnuntul, mai puţin rabatul comercial şi impozitul pe circulaţia mãrfurilor. Rabatul comercial este de 0,10 lei/ou. Impozitul pe circulaţia mãrfurilor este de 280 lei la mia de bucãţi oua în perioada 30 noiembrie - 29 martie şi de 180 lei la mia de bucãţi oua în perioada 30 martie - 29 octombrie. C. Pene Preţurile de achiziţie pentru pene se stabilesc de Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri. Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor, prin achizitorii sãi, poate plati penele achiziţionate de la populaţie şi prin articole casnice şi de bucatarie sau prin alte produse industriale, la preţurile de vînzare cu amãnuntul din comerţul socialist. Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mãrfurilor va obţine aceste produse în cadrul reglementãrii privind mãrfurile destinate fondului pieţei. D. Gogosi de mãtase crude, de dud, din hibrizi şi polihibrizi cu gogosi albe
┌───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│ │ Calitatea │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────┬───────────┤
│ │ I │ II │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼───────────┤
│ Preţuri de producţie şi de contractare lei/kg │ 100 │ 75 │
└───────────────────────────────────────────────────────────┴──────┴───────────┘
Preţurile de producţie şi de contractare pentru gogosi de mãtase crude se înţeleg în condiţia de livrare loco producãtor. Pentru sortimentele de gogosi de mãtase de ricin şi de stejar, crude, preţurile se stabilesc de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri. Gogosile de mãtase de calitatea I destinate reproductiei, preluate pe baza contractelor încheiate de Staţiunea centrala de producţie şi cercetãri pentru sericicultura, se vor plati la preţurile de producţie şi contractare majorate cu 10%. Preluarea gogosilor de mãtase crude se va face potrivit prevederilor standardelor de stat. Producãtorii care încheie contracte pentru livrarea gogosilor de mãtase beneficiazã, în condiţiile prevãzute de lege, în mod gratuit, de saminta de viermi de mãtase, larve în virstele mici, hirtie de asternut, dezinfectante pentru spaţiile de creştere a viermilor de mãtase şi combustiltilul necesar pentru incubare. De asemenea, producãtorii care livreaza prin contractari gogosi de mãtase primesc contra cost 0,250 kg fire bumbac taranesc pentru fiecare kilogram de gogosi de mãtase calitatea I şi a II-a preluat la fondul de stat. Producãtorii contractanţi care transporta gogosi de mãtase la centrele de receptionare primesc contravaloarea transportului pentru intreaga distanta, la tarifele în vigoare corespunzãtoare mijloacelor de transport folosite. E. Lina nespalata
┌──────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────────────────┐
│ Sortimentul │ Calitatea │ preţuri lei/kg │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┬───────────────┤
│ │ │ de producţie │ de achiziţie │
│ │ │ şi contractare │ │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina merinos │ Super │ 90 │ - │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ I │ 75 │ 68 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 59 │ 53 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 34 │ 31 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina spanca │ I │ 63 │ 57 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 50 │ 45 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 30 │ 27 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina tigaie alba │ I │ 57 │ 51 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 44 │ 40 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 29 │ 26 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina tigaie neagra │ I │ 48 │ 43 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 38 │ 34 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 26 │ 23 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina stogose alba │ I │ 56 │ 50 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 41 │ 37 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 24 │ 21 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina stogose neagra │ I │ 41 │ 37 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 31 │ 28 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 21 │ 19 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina turcana alba │ I │ 55 │ 50 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 40 │ 36 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 22 │ 20 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ Lina turcana neagra │ I │ 40 │ 36 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ II │ 30 │ 27 │
├──────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ │ III │ 19 │ 17 │
└──────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┴───────────────┘
NOTA: I. Livrarea şi recepţia se fac: - loco furnizor pentru cantitãţile de lina care se preiau pe baza de analize organoleptice, în situaţia cînd cantitatea de lina ce se livreaza este sub 2.500 kg, unitatea beneficiara avînd obligaţia sa efectueze transportul. - loco beneficiar, pe baza randamentului la spalare, determinat în laborator, în situaţia cînd producãtorii livreaza peste 2.500 kg lina de aceeaşi rasa, unitãţile furnizoare fiind obligate sa transporte produsul cu mijloace proprii sau închiriate, iar cele beneficiare sa suporte contravaloarea acestuia la tarifele legale în vigoare. II. Predarea linii se va face în stare nespalata. În mod excepţional se va putea preda în loc de lina nespalata, lina bine spalata şi uscata, la urmãtoarele echivalente: - pentru 1 kg lina merinos nespalata 0,450 kg lina merinos spalata; - pentru 1 kg lina spanca sau tigaie nespalata, 0,500 kg lina spanca sau tigaie spalata; - pentru 1 kg lina turcana sau stogose nespalata, 0,700 kg lina turcana sau stogose spalata. Membrii cooperativelor agricole de producţie şi producãtorii particulari care predau de la 1,500 kg în sus, vor preda numai lina intreaga. F. Piei brute de bovine
┌──────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
│ 1 │ Preţuri de achiziţie de la C.A.P., │
│ │membrii C.A.P. şi producãtorii particulari │
├──────────┬───────────┬───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Felul │ Tipul │ Calitatea │ - lei/kg - │
│ pieilor │ pieilor │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vitel │ - │ I │ 34,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 29,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 20,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 10,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ minzati │ 12 │ I │ 21,80 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 18,00 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 13,65 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 6,10 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ minzati │ 16 │ I │ 18,00 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 15,55 │

│ │ │ III │ 12,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 20 │ I │ 14,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 11,75 │

│ │ │ III │ 8,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 3,60 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 25 │ I │ 12,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 10,55 │

│ │ │ III │ 8,65 │

│ │ │ IV │ 3,00 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 30 │ I │ 11,75 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 10,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 9,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 5,45 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 35 │ I │ 11,15 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 9,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 8,65 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 40 │ I │ 10,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 9,25 │

│ │ │ III │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 45 │ I │ 9,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 8,65 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,20 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ vite │ 46 │ I │ 9,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 7,95 │

│ │ │ III │ 7,35 │

│ │ │ IV │ 4,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ taur │ 45 T │ I │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 7,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 6,10 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 3,60 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ taur │ 46 T │ I │ 5,50 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 4,85 │

│ │ │ III │ 4,20 │

│ │ │ IV │ 2,30 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ malaci │ 12 │ I │ 18,00 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 15,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 10,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ turmaci │ 16 t │ I │ 14,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 11,75 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 3,60 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ bivol │ 24 B │ I │ 10,55 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 9,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ bivol │ 32 B │ I │ 9,25 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 7,95 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 7,35 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 4,20 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ Piei de │ │ │ │
│ bivol │ 40 B │ I │ 9,25 │

│ bivol │ 41 B │ I │ 5,50 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ II │ 4,85 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ III │ 4,20 │
├──────────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────────────┤
│ │ │ IV │ 2,30 │
└──────────┴───────────┴───────────┴───────────────────────────────────────────┘
Piei bracuri (toate tipurile) 0,75 G. Piei brute de porcine Piei întregi
┌────────────────────────────────────────────────┬────────┬─────────┬──────────┐
│ Piei de porcine │ 3 │ I │ 13 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ II │ 10,50 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ III │ 7 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Piei de porcine │ 6 │ I │ 17 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ II │ 14 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ III │ 9 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Piei de porcine │ 7 │ I │ 15 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ II │ 12 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ III │ 8 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Piei de porcine │ 20 V │ I │ 7 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ II │ 5 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ III │ 2 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Piei bracuri (tipurile 3,6,7) │ │ │ 2 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Bucãţi de piele │ │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┤
│ Piei de porcine │ │ │ 9 │
└────────────────────────────────────────────────┴────────┴─────────┴──────────┘
H. Piei brute de cabaline
┌────────────────────────────────────────┬───────┬───────┬─────────────────────┐
│ │ │ │ lei/buc. │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de avortoni │ A │ I │ 38 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 33 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 26 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 15 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de minji │ 160 │ I │ 53 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 47 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 38 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 22 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 180 │ I │ 65 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 58 │

│ │ │ III │ 47 │

│ │ │ IV │ 28 │

│ Piei de cai │ 200 │ I │ 73 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 65 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 53 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 32 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 220 │ I │ 79 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 71 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 57 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 35 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 240 │ I │ 82 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 73 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 60 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 37 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 260 │ I │ 88 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 78 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 64 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 39 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 280 │ I │ 89 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 79 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 65 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 40 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de cai │ 281 │ I │ 99 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 88 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 72 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 45 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ Piei de minji pentru blana │ A şi │ │ │
│ │ 160 B │ I │ 65 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ II │ 58 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ III │ 47 │
├────────────────────────────────────────┼───────┼───────┼─────────────────────┤
│ │ │ IV │ 28 │
│ Piei bracuri (toate tipurile) │ │ │ 1 leu/kg │
└────────────────────────────────────────┴───────┴───────┴─────────────────────┘
I. Piei brute de ovine
┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
│Denumirea pieilor şi caracteristicile │Preţuri de achiziţie pentru unita- │
│ tehnice │tile socialiste, membrii C.A.P. şi │
│ │producãtorii particulari │
├────────────┬─────────┬─────────┬─────────┼───────────────────────────────────┤
│ Felul │Categoria│Suprafata│Calitatea│ - lei/kg - │
│ pieilor │ │în dmp │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│avortoni, │ │ │ │ │
│toate rasele│ A │ - │ I │ 30 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 20 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ pînã │ │ │
│ovine cu │ │la 30 │ │ │
│lina, │ │ │ │ │
│rasele │ │ │ │ │
│merinos şi │ │ │ │ │
│spanca │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ B │ │ I │ 120 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 80 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 40 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ C │30-50 │ I │ 240 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 160 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 80 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ D │peste │ │ │
│ │ │50 │ I │ 360 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 240 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 120 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│ovine cu │ │ │ │ │
│lina, │ │ │ │ │
│rasa │ │ │ │ │
│tigaie │ │ │ I │ 110 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ B │pînã │ │ │
│ │ │la 30 │ II │ 70 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 35 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ C │30-50 │ I │ 220 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 140 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 70 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ D │peste │ │ │
│ │ │50 │ I │ 330 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 220 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 110 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│ovine cu │ │ │ │ │
│lina, │ │ │ │ │
│rasa │ │ │ │ │
│turcana │ │ │ I │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ B │pînã │ │ │
│ │ │la 30 │ II │ 60 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 30 │

│ │ C │30-50 │ I │ 200 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 120 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 60 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ D │peste │ │ │
│ │ │50 │ I │ 300 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 200 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 100 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│ovine │ │ │ │ │
│tunse, │ │ │ │ │
│toate │ │ │ │ │
│rasele │ │ │ I │ 75 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ C │30-50 │ II │ 50 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 25 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ D │peste │ │ │
│ │ │50 │ I │ 110 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 70 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 30 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│ovine │ │ │ │ │
│bracuri │ │pînã │ │ │
│ │ │la 50 │ - │ 9 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │peste │ │ │
│ │ │50 │ - │ 15 │
└────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────────────────────────────────┘
J. Pielicele brute caracul, metis caracul şi turcana brumarie
┌──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│ Denumirea pieilor şi │ Preţuri de achiziţie pentru │
│ caracteristicile tehnice │ unitãţile socialiste, membrii C.A.P. │
│ │ şi producãtorii particulari │
├───────────────────┬──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Felul pieilor │Calitatea │ - lei/buc.- │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Pielicele brute │ │ │
│ de caracul şi │ │ │
│ metis caracul, │ │ │
│ negre │ extra │ 579 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ I │ 451 │

│ │ II │ 322 │

│ │ III │ 236 │

│ │ IV │ 172 │

│ │ V │ 107 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ VI │ 58 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Pielicele brute │ │ │
│ de caracul şi │ │ │
│ metis caracul, │ │ │
│ brumarii extra │ │ 579 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ I │ 451 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ II │ 322 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ III │ 236 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ IV │ 172 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ V │ 88 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Pielicele brute │ │ │
│ de turcana, │ │ │
│ brumarii │ I │ 322 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ II │ 236 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ III │ 172 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ IV │ 107 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ V │ 41 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Pielicele brac │ │ │
│ de caracul şi │ │ │
│ metis caracul │ │ │
│ negre, brumarii │ │ │
│ şi turcane │ │ │
│ brumarii │ - │ 18,50 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Pielicele brute │ │ │
│ de rasa turcana, │ │ │
│ negre (hirsii) │ I │ 65 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ II │ 44 │
└───────────────────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────┘
K. Piei brute de caprine
┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
│Denumirea pieilor şi caracteristicile │Preţuri de achiziţie pentru unita- │
│ tehnice │tile socialiste, membrii C.A.P. şi │
│ │producãtorii particulari │
├────────────┬─────────┬─────────┬─────────┼───────────────────────────────────┤
│ Felul │Categoria│Suprafata│Calitatea│ - lei/kg - │
│ pieilor │ │în dmp │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│avortoni │ 1 │ - │ I │ 19 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 14 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de iezi│ 2 │ pînã la │ │ │
│ │ │ 30 │ I │ 119 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 86 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 54 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de iezi│ 3 │ 30-40 │ I │ 130 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 94 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 59 │

│Piei de iezi│ │ │ │ │
│vatui şi │ │ │ │ │
│capre │ 4 │ 40-50 │ I │ 167 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 122 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 78 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│capre │ 5 │ 50-70 │ I │ 206 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 150 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 95 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│capre │ 6 │ peste │ │ │
│ │ │ 70 │ I │ 259 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 176 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 99 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│tapi │ 7 │ peste │ │ │
│ │ │ 50 │ I │ 156 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ II │ 108 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │ III │ 59 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│Piei de │ │ │ │ │
│caprine │ │ │ │ │
│brac │ │ pînã │ │ │
│ │ │ la 50 │ - │ 14 │
├────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ peste │ │ │
│ │ │ 50 │ - │ 26 │
└────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────────────────────────────────┘
L. Piei brute canine
┌──────────────────────┬──┬─────────┬──────┬────┐
│Piei de ciini │1 │ 10-15 │ I │ 25 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ II │15 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ III │ 5 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│Piei de ciini │2 │ 10-30 │ I │ 35 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ II │ 25 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ III │ 10 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│Piei de ciini │3 │peste 30 │ I │ 45 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ II │ 30 │
├──────────────────────┼──┼─────────┼──────┼────┤
│ │ │ │ III │ 15 │
└──────────────────────┴──┴─────────┴──────┴────┘
M. Piei de pisici de casa
┌──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│ Denumirea pieilor şi │ Preţuri de achiziţie pentru │
│ caracteristicile tehnice │ unitãţile socialiste, membrii C.A.P. │
│ │ şi producãtorii particulari │
├───────────────────┬──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ Felul pieilor │Calitatea │ - lei/buc.- │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│Piei de pisici │ │ │
│de casa cu blana │ │ │
│de iarna, piei │ │ │
│întregi │ I │ 15 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ II │ 10 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│Piei de pisici │ │ │
│de casa cu blana │ │ │
│de iarna, piei │ │ │
│jumãtãţi │ III │ 5 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ IV │ 2 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│Piei de pisici │ │ │
│de casa cu blana │ │ │
│de vara, piei │ │ │
│întregi │ I │ 10 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ II │ 7 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│Piei de pisici │ │ │
│de casa cu blana │ │ │
│de vara, piei │ │ │
│jumãtãţi │ III │ 4 │
├───────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ IV │ 2 │
└───────────────────┴──────────────────┴───────────────────────────────────────┘
N. Par de animale
┌──────────────────────────────────────┬───────┬───────────────────────────────┐
│Sortimentul │ U.M. │ Preţuri de achiziţie pentru │
│ │ │ unitãţile socialiste, membrii │
│ │ │ C.A.P. şi producãtorii │
│ │ │ particulari │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│ │ │ lei/U.M. │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc baltaret │ kg │ 210 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc smulsatura manualã │ kg │ 133 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc oparitura vara │ kg │ 14,70 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc oparitura iarna │ kg │ 14,70 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc de pe cap şi picioare │ kg │ 5 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de porc recoltat cu masina │ kg │ 94 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de cal coada │ kg │ 140 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de cal, coama │ kg │ 98 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par de capra, tunsura │ kg │ 5 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par brut din cozi bovine │ kg │ 42 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par brut urechi bovine │ kg │ 84 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Par brut frunti bovine │ kg │ 28 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Cozi bovine mari buc │ │ 2,10 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Cozi bovine mici │ buc │ 0,85 │
├──────────────────────────────────────┼───────┼───────────────────────────────┤
│Cozi bivol │ buc │ 1,20 │
└──────────────────────────────────────┴───────┴───────────────────────────────┘
NOTA: Preţurile de achiziţie de la lit. G-N se înţeleg în condiţia de livrare loco producãtor. O. Blanuri brute de animale de crescatorie
┌────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐
│ Calitatea, lungimea blanii │ Preţuri de producţie, de contractare şi de │
│ │ achiziţie │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ │ - lei/buc - │
├────────────────────────────┼─────────────────────┬───────────────────────────┤
│ │Blanuri fãrã defecte │ Blanuri cu defecte │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┬──────────┬────────┤
│ │ │ mici │ mijlocii │ mari │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│Blanuri de nurci │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│a) Blanuri de masculi │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 1.160 │ 975 │ 800 │ 480 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-71 cm │ 1.040 │ 870 │ 710 │ 430 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│I.59-64 cm │ 920 │ 770 │ 630 │ 390 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│53-58 cm │ 800 │ 670 │ 540 │ 340 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 680 │ 570 │ 450 │ 290 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 560 │ 470 │ 380 │ 240 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 820 │ 675 │ 530 │ 390 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-71 cm │ 720 │ 590 │ 460 │ 350 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│59-64 cm │ 630 │ 510 │ 400 │ 310 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│II. 53-58 cm │ 530 │ 430 │ 330 │ 270 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 430 │ 350 │ 260 │ 230 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 340 │ 270 │ 210 │ 190 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 430 │ 390 │ 340 │ 190 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-71 cm │ 390 │ 350 │ 300 │ 170 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│III. 59-64 cm │ 350 │ 310 │ 270 │ 150 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│53-58 cm │ 270 │ 270 │ 240 │ 130 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 260 │ 230 │ 200 │ 110 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 220 │ 190 │ 170 │ 90 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│b) Blanuri de femele │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 1.000 │ 840 │ 690 │ 410 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-91 cm │ 900 │ 760 │ 580 │ 370 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│59-64 cm │ 800 │ 680 │ 560 │ 330 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│I. 53-58 cm │ 690 │ 580 │ 480 │ 290 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 590 │ 500 │ 400 │ 250 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 510 │ 420 │ 350 │ 210 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 720 │ 580 │ 450 │ 330 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-71 cm │ 630 │ 510 │ 400 │ 290 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│59-64 cm │ 540 │ 410 │ 340 │ 260 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│II. 53-58 cm │ 490 │ 370 │ 280 │ 230 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 370 │ 310 │ 220 │ 200 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 310 │ 230 │ 170 │ 160 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│peste 71 cm │ 370 │ 330 │ 290 │ 160 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│65-71 cm │ 330 │ 290 │ 260 │ 140 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│59-64 cm │ 290 │ 260 │ 230 │ 130 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│III. 53-58 cm │ 260 │ 230 │ 200 │ 110 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│47-52 cm │ 220 │ 190 │ 170 │ 100 │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼───────┼──────────┼────────┤
│sub 47 cm │ 180 │ 160 │ 140 │ 80 │
└────────────────────────────┴─────────────────────┴───────┴──────────┴────────┘
Pentru blanurile brute de nurci de culoare hedlund, safir, perla, silver sau alte nuante deschise se va acorda, peste preţurile de mai sus, un spor de preţ de 12% . Blanuri de nutrii
┌─────────────────┬─────┬─────┬─────┬──────┐
│peste 70 cm │ 610 │ 520 │ 370 │ 220 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│60-70 cm │ 530 │ 450 │ 310 │ 180 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│I. 40-59 cm │ 450 │ 330 │ 260 │ 140 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 40 cm │ 350 │ 300 │ 180 │ 90 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 70 cm │ 490 │ 410 │ 290 │ 180 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│60-70 cm │ 430 │ 360 │ 250 │ 140 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│II. 40-59 cm │ 360 │ 300 │ 200 │ 110 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 40 cm │ 280 │ 230 │ 150 │ 70 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 70 cm │ 260 │ 220 │ 180 │ 100 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│60-70 cm │ 220 │ 190 │ 160 │ 90 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│III. 40-59 cm │ 180 │ 160 │ 130 │ 65 │
├─────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 40 cm │ 130 │ 110 │ 90 │ 40 │
└─────────────────┴─────┴─────┴─────┴──────┘
Pentru blanurile de nutrii de culoare alba, safir, perla sau alte nuante deschise se va acorda, peste preţurile prevãzute mai sus, un spor de preţ de 15% . Blanuri de vulpi
┌────────────────────────────────┬─────┬─────┬─────┬──────┐
│a) Blanuri de vulpi albastre │ │ │ │ │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 97 cm │ 1250│ 1060│ 930│ 710 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│88-97 cm │ 1000│ 850│ 750│ 650 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│I. 79-87 cm │ 930│ 790│ 700│ 610 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│70-78 cm │ 870│ 740│ 660│ 560 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 70 cm │ 810│ 690│ 610│ 530 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 97 cm │ 1000│ 850│ 750│ 650 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│88-97 cm │ 800│ 690│ 600│ 520 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│II. 79-86 cm │ 750│ 630│ 500│ 490 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│70-78 cm │ 700│ 590│ 520│ 450 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 70 cm │ 650│ 550│ 490│ 420 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 97 cm │ 660│ 560│ 500│ 430 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│88-97 cm │ 530│ 450│ 400│ 340 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│III. 79-87 cm │ 500│ 420│ 370│ 320 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│70-78 cm │ 460│ 390│ 350│ 300 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 70 cm │ 430│ 370│ 320│ 270 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│b) Blanuri de vulpi platinate │ │ │ │ │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 85 cm │ 1450│ 1200│ 1060│ 920 │

│60-85 cm │ 1060│ 900│ 790│ 690 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│I. sub 60 cm │ 920│ 780│ 690│ 600 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 85 cm │ 1200│ 990│ 870│ 760 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│II. 60-85 cm │ 870│ 740│ 660│ 570 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 60 cm │ 760│ 640│ 560│ 490 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 85 cm │ 830│ 710│ 620│ 540 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│III. 60-85 cm │ 620│ 530│ 460│ 400 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 60 cm │ 540│ 460│ 410│ 350 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│c) Blanuri de vulpi argintii │ │ │ │ │
│peste 85 cm │ 1660│ 1450│ 1250│ 1080 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│I. 60-85 cm │ 1250│ 1060│ 930│ 810 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 60 cm │ 1080│ 920│ 810│ 700 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 85 cm │ 1450│ 1200│ 1060│ 920 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│II. 60-85 cm │ 1060│ 900│ 790│ 690 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 60 cm │ 920│ 780│ 690│ 600 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│peste 85 cm │ 1080│ 920│ 930│ 810 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│III. 60-85 cm │ 810│ 690│ 600│ 530 │
├────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼──────┤
│sub 60 cm │ 700│ 600│ 530│ 460 │
└────────────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴──────┘
┌────────────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Blanuri de iepuri de casa │ Preţuri lei/buc. │
├────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│calitatea I │ 24 │
├────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│calitatea a II-a │ 17 │
├────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│calitatea a III-a │ 8 │
└────────────────────────────────┴────────────────────────┘
Pentru blanurile de nurci, nutrii, vulpi şi iepuri de casa, condiţia de livrare este franco depozit furnizor, exclusiv ambalajul de transport, pentru unitãţile de stat şi cooperatiste, şi loco centrul de achiziţie, pentru membrii cooperativelor agric ole de producţie şi producãtorii particulari.