Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECRET Nr. 625 din 21 noiembrie 1973 pentru ratificarea Conventiei dintre Republica Socialista Romania si Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor si averii
EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL NR. 197 din 11 decembrie 1973
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin decretul alãturat se ratifica Convenţia dintre Republica Socialistã România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, semnatã la Bonn la 29 iunie 1973.
Dezvoltarea relaţiilor dintre cele doua tari în domeniul economic, comercial şi de cooperare tehnico-ştiinţificã a fãcut necesarã reglementarea juridicã a regimului fiscal al beneficiilor rezidenţilor uneia dintre pãrţi, realizate pe teritoriul celeilalte pãrţi.
Convenţia precizeazã impozitele din ambele state care cad sub incidenta acesteia, stabileşte criteriile pentru determinarea cazurilor de impozabilitate a întreprinderilor dintr-un stat care activeazã pe teritoriul celuilalt stat, dîndu-se o reglementare expresã modului de impozitare a veniturilor realizate de întreprinderile de transporturi navale şi aeriene din exploatarea în trafic internaţional a navelor şi aeronavelor.
De asemenea, convenţia reglementeazã modul cum vor acţiona sub raport fiscal statele contractante în legatura cu diferite bunuri şi venituri impozabile realizate pe teritoriul unui stat cuvenite beneficiarilor din celãlalt stat contractant, cum sînt: veniturile din proprietãţi imobiliare, beneficiile întreprinderilor, dividendele, dobinzile, drepturile de licenta, veniturile realizate de liber-profesionisti, veniturile din salarii, veniturile realizate de artiştii profesionisti sportivi, veniturile din remunerarea consiliilor de administraţie şi de conducere, veniturile din pensii plãtite din fonduri publice, precum şi veniturile realizate de studenţi şi alte persoane în curs de instruire.
Totodatã, convenţia prevede modul cum va acţiona fiecare stat contractant pentru evitarea dublei impuneri, pentru evitarea unei impozitãri care nu este conformã cu convenţia sau pentru soluţionarea situaţiilor neprevãzute în convenţie.
Prin dispoziţiile pe care le conţine, convenţia stabileşte un cadru juridic-fiscal adecvat pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice şi financiare dintre cele doua tari.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia dintre Republica Socialistã România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, semnatã la Bonn la 29 iunie 1973.
Preşedintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUŞESCU
CONVENŢIE
între Republica Socialistã România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii
Republica Socialistã România şi Republica Federala Germania,
în dorinta de a încheia o convenţie pentru evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, în vederea promovãrii relaţiilor economice reciproce, au convenit urmãtoarele:
ART. 1
Sfera de aplicare cu privire la persoane
Prezenta convenţie se aplica persoanelor care au o resedinta în unu sau în ambele state contractante.
ART. 2
Impozitele care cad sub incidenta convenţiei
(1) Prezenta convenţie se aplica, indiferent de modul de percepere, impozitelor pe venit şi pe avere care se preleva în statele contractante, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Sînt considerate ca impozite pe venit şi pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totalã sau asupra unor pãrţi de venit sau de avere, inclusiv impozitele asupra veniturilor provenind din înstrãinarea bunurilor mobile sau imobile, precum şi impozitele asupra creşterii valorii.
(3) Impozitele actuale care cad sub incidenta prezentei convenţii sînt urmãtoarele:
a) În Republica Socialistã România:
- impozitul pe veniturile din salarii, din lucrãri de litere, arta şi ştiinţa, precum şi veniturile din colaborãri la publicaţii, la spectacole, din expertize şi din alte surse;
- impozitul asupra veniturilor societãţilor mixte la care participa organizaţii economice romane şi parteneri strãini;
- impozitul pe veniturile din activitãţi productive - meserii, profesii libere -, precum şi din întreprinderi altele decît cele de stat;
- impozitul asupra veniturilor realizate din activitãţi agricole;
- impozitul pe clãdiri şi terenuri din oraşe;
- taxele asupra mijloacelor de transport.
b) În Republica Federala Germania:
- impozitul asupra venitului (die Eincommensteuer), inclusiv impozitul complimentar la impozitul pe venit (Erganzungsabgabe);
- impozitul asupra societãţilor (die Korperschaftsteuer), inclusiv impozitul complimentar la impozitul asupra societãţilor (Erganzungsabgabe);
- impozitul asupra averii (die Vermogensteuer);
- impozitul funciar (die Grundsteuer);
- impozitul profesional (die Gewerbesteuer).
(4) Dispoziţiile prezentei convenţii privind impozitul asupra veniturilor şi asupra averii se aplica, în mod corespunzãtor, asupra impozitului profesional (Gewerbesteuer) perceput în Republica Federala Germania pe alte baze decît venitul sau averea.
(5) Aceasta convenţie se va aplica, de asemenea, impozitelor viitoare de natura identicã sau analoga care se vor adauga celor existente sau care le vor înlocui. Autoritãţile competente ale statelor contractante îşi vor comunica reciproc, la finele fiecãrui an, în mãsura în care este necesar, modificãrile aduse legislaţiei fiscale respective.
ART. 3
Definiţii generale
(1) În sensul prezentei convenţii, în mãsura în care contextul nu cere o interpretare diferita:
a) expresiile un stat contractant şi celãlalt stat contractant indica, dupã context, Republica Socialistã România sau Republica Federala Germania;
b) termenul persoana cuprinde persoanele fizice şi societãţile;
c) termenul societate indica toate persoanele juridice, inclusiv societãţile mixte prevãzute de legislaţia romana sau subiectele de drept care sînt considerate ca persoane juridice în vederea aplicãrii impozitelor;
d) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant indica, dupã caz, o întreprindere exploatatã de o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant sau o întreprindere care este exploatatã de o persoana care îşi are resedinta în celãlalt stat contractant;
e) expresia autoritate competenta indica, în Republica Socialistã România, Ministerul Finanţelor, iar în Republica Federala Germania, Ministerul Federal al Finanţelor.
(2) Pentru aplicarea convenţiei de cãtre un stat contractant, orice expresie care nu este altfel definitã prin convenţie şi în mãsura în care contextul nu cere o interpretare diferita va avea sensul care i se atribuie de cãtre legislaţia menţionatului stat care reglementeazã impozitele fãcînd obiectul convenţiei.
ART. 4
Domiciliul fiscal
(1) În sensul prezentei convenţii, expresia o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant desemneazã orice persoana care, în virtutea prevederilor legale ale statului menţionat, este subiect de impunere în acest stat, datoritã domiciliului sau, reşedinţei sale, sediului conducerii sau pe baza oricãrui alt criteriu de natura analoga.
(2) Dacã, conform dispoziţiilor paragrafului 1, o persoana fizica este rezidenţã în ambele state contractante, se aplica urmãtoarele dispoziţii:
a) aceasta persoana este consideratã ca rezidenţã a statului contractant în care are o locuinta permanenta. Dacã ea are o locuinta permanenta în fiecare dintre statele contractante, este consideratã ca rezidenţã a statului contractant cu care legãturile sale personale şi economice sînt cele mai strinse;
b) dacã nu se poate stabili în care dintre statele contractante persoana respectiva îşi are legãturile personale şi economice cele mai strinse, sau aceasta persoana nu dispune de o locuinta permanenta în nici unul dintre statele contractante, ea este consideratã ca rezidenţã a statului contractant în care locuieşte în mod obişnuit.
(3) Dacã, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1, o persoana, alta decît o persoana fizica, este rezidenţã în ambele state contractante, se considera ca resedinta ei este în statul contractant unde se afla sediul conducerii efective a afacerilor sale.
ART. 5
Sediu stabil
(1) În sensul prezentei convenţii, expresia sediu stabil indica o unitate permanenta a întreprinderii în care aceasta exercita, în total sau în parte, activitatea sa.
(2) Expresia sediu stabil cuprinde îndeosebi:
a) un sediu al conducerii;
b) o sucursala;
c) un birou;
d) o fabrica;
e) un atelier;
f) o mina, o cariera sau orice alt loc de extracţie a bogãţiilor naturale;
g) un şantier de construcţie sau de montaj a cãrui durata depãşeşte 12 luni.
(3) Nu se considera sediu stabil:
a) amenajãrile folosite exclusiv pentru depozitarea, expunerea sau livrarea de bunuri sau mãrfuri ale întreprinderii, precum şi mãrfurile insesi, inclusiv vînzarea unor astfel de mãrfuri dupã închiderea unui tirg;
b) stocurile de bunuri sau mãrfuri ale unei întreprinderi destinate exclusiv în scopul prelucrãrii lor de cãtre o alta întreprindere;
c) o unitate permanenta folositã exclusiv în scopul de a cumpara bunuri sau mãrfuri pentru întreprindere, culegere de informaţii ori pentru reclama;
d) o unitate permanenta intretinuta exclusiv în scopul de a efectua cercetãri ştiinţifice pentru întreprindere, de a da informaţii sau de a exercita activitãţi similare care au un caracter pregatitor sau reprezintã o activitate auxiliara.
(4) Dacã o persoana - cu excepţia unui reprezentant independent în sensul paragrafului 5 - desfãşoarã o activitate într-un stat contractant pentru o întreprindere a celuilalt stat contractant, se considera ca exista un sediu stabil în primul stat atunci cînd persoana este imputernicita sa încheie contracte în numele întreprinderii şi face uz de aceasta împuternicire în mod obişnuit în acel stat, cu excepţia cazului în care îşi limiteazã activitatea la cumpãrarea de bunuri sau mãrfuri pentru întreprindere.
(5) O întreprindere a unuia dintre statele contractante nu se considera ca avînd un sediu stabil în celãlalt stat contractant numai prin faptul ca îşi exercita activitatea aici printr-un intermediar, un comisionar sau printr-un alt reprezentant independent, în mãsura în care aceste persoane lucreazã în cadrul activitãţii lor comerciale în mod regulat.
(6) Faptul ca o societate care îşi are resedinta într-un stat contractant controleazã sau este controlatã de o societate care îşi are resedinta în celãlalt stat contractant sau îşi exercita în acel stat activitatea sa (fie printr-un sediu stabil sau în alt mod) nu este prin el însuşi suficient pentru a face ca una dintre cele doua societãţi sa devinã un sediu stabil al celeilalte.
ART. 6
Venituri din proprietãţi imobiliare
(1) Veniturile provenind din bunuri imobile sînt impozabile în statul contractant în care sînt situate aceste bunuri.
(2) Expresia bunuri imobile este definitã în conformitate cu legislaţia statului contractant în care sînt situate bunurile respective. Expresia cuprinde, în orice caz, toate accesoriile bunurilor imobiliare, inventarul viu şi mort al exploatarilor agricole şi forestiere, drepturile asupra cãrora se aplica dispoziţiile dreptului privat cu privire la proprietatea funciarã, uzufructul bunurilor imobile, precum şi drepturile asupra remunerarilor variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatãrii zãcãmintelor minerale, izvoare şi alte bogatii ale solului; navele şi aeronavele nu sînt considerate bunuri imobile.
(3) Dispoziţiile paragrafului 1 se aplica veniturilor obţinute din folosirea directa, din închiriere, arendare, precum şi din folosirea în orice alta forma a proprietãţii imobiliare.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplica, de asemenea, veniturilor provenind de la bunurile imobile ale unei întreprinderi şi veniturilor de la bunurile imobile folosite la exercitarea unei profesiuni libere.
ART. 7
Beneficiile întreprinderilor
(1) Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant sînt impozabile numai în acest stat, în afarã de cazul cînd întreprinderea exercita activitatea sa în celãlalt stat contractant printr-un sediu stabil aflat în acel stat. Dacã întreprinderea exercita activitatea sa în acest fel, beneficiile întreprinderii sînt impozabile în celãlalt stat (al doilea), dar numai în mãsura în care pot fi atribuite acelui sediu stabil.
(2) Dacã o întreprindere a unui stat contractant exercita activitatea sa şi în celãlalt stat contractant printr-un sediu stabil aflat în acel stat, beneficiile vor fi atribuite în fiecare stat contractant acelui sediu stabil care le-ar fi putut realiza dacã ar fi exercitat, ca întreprindere independenta, o activitate identicã sau similarã în condiţii identice sau similare şi ar fi fost complet independent în relaţiile cu întreprinderea a cãrui sediu stabil este.
(3) La stabilirea beneficiilor unui sediu stabil cheltuielile efectuate pentru acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, sînt admise la scãdere, indiferent de faptul dacã s-au produs în statul în care se afla sediul stabil sau în alta parte.
(4) În mãsura în care într-un stat contractant este uzual ca beneficiile ce urmeazã sa fie atribuite unui sediu stabil sa fie determinate prin repartizarea beneficiilor totale ale întreprinderii între diferitele ei pãrţi componente, nici o dispoziţie a paragrafului 2 nu impiedica ca acest stat contractant sa stabileascã beneficiile impozabile în conformitate cu repartiţia uzualã; modul de repartizare adoptat trebuie, în orice caz, sa fie astfel încît rezultatul sa concorde cu principiile acestui articol.
(5) Simpla cumpãrare de bunuri şi mãrfuri pentru întreprindere de cãtre un sediu stabil nu poate da loc la atribuirea de beneficii pentru acel sediu stabil.
(6) În vederea aplicãrii prevederilor paragrafelor precedente, beneficiile atribuibile unui sediu stabil se vor determina în fiecare an în acelaşi mod, afarã de cazul cînd exista motive suficiente de a proceda în alt fel.
(7) Dacã beneficiile cuprind venituri menţionate în alte articole ale prezentei convenţii, prevederile acelor articole nu sînt afectate de prevederile prezentului articol.
ART. 8
Navigaţie maritima, pe ape interioare şi aerianã
(1) Beneficiile provenind din exploatarea, în trafic internaţional, a navelor sau aeronavelor pot fi impuse numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii.
(2) Beneficiile provenind din exploatarea navelor în transporturi interne pe apa pot fi impuse numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii.
(3) Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 se aplica în mod corespunzãtor şi participarilor pe care le are o întreprindere de transporturi aeriene sau navele într-un pool, o exploatare în comun sau o alta organizaţie internationala de exploatare.
ART. 9
Dividende
(1) Dividendele plãtite de cãtre o societate care are o resedinta în unul dintre statele contractante cãtre o persoana care are o resedinta în celãlalt stat contractant pot fi impuse în acest celãlalt stat.
(2) Cu toate acestea, dividendele pot fi impuse şi în statul contractant în care societatea plãtitoare de dividende are o resedinta potrivit legislaţiei acestui stat, impozitul nu poate însã depãşi:
a) 10 la suta din suma bruta a dividendelor, dacã beneficiarul dividendelor este o societate (cu excepţia societãţilor de persoane) care deţine nemijlocit cel puţin 25 la suta din capitalul societãţii plãtitoare de dividende;
b) 15 la suta din suma bruta a dividendelor, în toate celelalte cazuri.
(3) În mãsura în care în unul dintre statele contractante cota de impozit asupra beneficiului unei societãţi privitoare la beneficiul distribuit este mai mica decît cota de impozit pentru beneficiul nedistribuit, iar diferenţa este de 20 la suta sau mai mare, impozitul care este perceput în acest stat asupra dividendelor poate, prin derogare de la prevederile alineatului 2, sa fie de 25,75 la suta din suma bruta a dividendelor, dacã acestea provin de la o societate care îşi are sediul în acest stat contractant, sînt încasate de o societate care îşi are sediul în celãlalt stat contractant şi care, fie singura sau împreunã cu alte persoane care o controleazã sau cu care împreunã este controlatã, deţine direct sau indirect cel puţin 25 la suta din pãrţile sociale cu drept de vot în societatea care îşi are sediul pe teritoriul primului stat.
(4) Termenul dividende, folosit în acest articol, indica veniturile provenind din acţiuni, drepturi de folosinta sau titluri de folosinta, acţiuni miniere, participari la beneficii sau alte drepturi cu participare la beneficii - cu excepţia creanţelor -, precum şi alte venituri provenind din pãrţile sociale care, în conformitate cu legislaţia fiscalã a statului în care societatea distribuitoare a beneficiului îşi are sediul, sînt echivalente cu veniturile din acţiuni, inclusiv veniturile provenind din participari la o activitate comercialã în calitate de asociat tacit în sensul dreptului Republicii Federale Germania, din obligaţii cu cistiguri sau din împrumuturi dind dreptul la o participare a creditorului la beneficiile debitorului, precum şi din distribuiri asupra titlurilor de participare ale societãţilor de investiţii de capitaluri (Investment fonds).
(5) Prevederile paragrafelor 1 şi 3 nu se aplica dacã beneficiarul dividendelor care îşi are resedinta în unul dintre statele contractante are un sediu stabil în celãlalt stat contractant în care se afla sediul societãţii plãtitoare de dividende şi dacã participarea pentru care se plãtesc dividendele se referã efectiv la acel sediu stabil. În acest caz se aplica prevederile articolului 7.
(6) Dacã o societate rezidenţã a unui stat contractant realizeazã beneficii sau venituri în celãlalt stat contractant, acest celãlalt stat contractant nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plãtite de acea societate unor persoane care nu îşi au resedinta în acest celãlalt stat, nici sa preleve impozite asupra beneficiilor nedistribuite ale societãţii, chiar dacã dividendele plãtite sau beneficiile nedistribuite reprezintã, în total sau în parte, beneficii sau venituri realizate în acest celãlalt stat.
ART. 10
Dobinzi
(1) Dobinzile provenind dintr-un stat contractant şi plãtite unei persoane care are resedinta în celãlalt stat contractant pot fi impuse în acest celãlalt stat contractant.
(2) Aceste dobinzi pot fi însã impuse şi în stat contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, dar impozitul astfel stabilit nu poate depãşi 10 la suta din suma dobinzilor.
(3) Termenul dobinzi, folosit în prezentul articol, înseamnã veniturile din împrumuturi publice, din titluri de obligaţiuni, indiferent dacã sînt cu participare la beneficii sau garantate ipotecar, veniturile care provin din creanţe de orice natura, precum şi toate celelalte venituri care sînt asimilate, de legislaţia fiscalã a statului din care provin, cu veniturile din împrumuturi.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica cînd beneficiarul dobinzilor, rezident al unui stat contractant, are în celãlalt stat contractant din care provin dobinzile un sediu stabil şi creanta pentru care se plãtesc dobinzi aparţine efectiv acelui sediu stabil. În acest caz se aplica prevederile articolului 7.
(5) Dobinzile sînt considerate ca provenind dintr-un stat contractant atunci cînd debitorul îşi are resedinta în acel stat. Cu toate acestea, dacã debitorul dobinzilor, indiferent dacã este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu stabil şi creanta pentru care se plãtesc aceste dobinzi a fost contractatã pentru trebuinţele acelui sediu stabil, iar dobinzile se plãtesc le acel sediu, aceste dobinzi sînt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul stabilit.
(6) Dacã între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi o terta persoana exista relaţii speciale şi din aceasta cauza dobinzile plãtite şi evaluate conform creanţei de baza depãşesc suma pe care debitorul şi creditorul ar fi plãtit-o fãrã existenta acestor relaţii, prevederile prezentului articol se aplica numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea care excede poate fi impusa în conformitate cu legislaţia fiecãrui stat contractant, tinindu-se seama şi de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 11
Drepturile de licenta
(1) Drepturile de licenta care provin dintr-un stat contractant şi sînt plãtite unei persoane care îşi are resedinta în celãlalt stat contractant pot fi impuse numai în acest celãlalt stat contractant.
(2) Aceste drepturi de licenta pot fi însã impuse şi în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat; impozitul nu poate însã depãşi 10 la suta din suma reprezentind drepturile de licenta.
(3) Termenul folosit în acest articol de drepturi de licenta înseamnã remunerari de orice fel plãtite pentru folosirea sau pentru concesionarea folosirii unor drepturi de autor asupra unor opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filmele cinematografice, asupra brevetelor, marcilor de fabrica, desene sau modele, planuri, formule sau procedee secrete sau pentru folosirea ori concesionarea folosirii unor echipamente industriale, comerciale sau ştiinţifice ori pentru comunicarea de informaţii privitoare la o experienta dobindita în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica dacã beneficiarul drepturilor de licenta care îşi are resedinta într-un stat contractant are în celãlalt stat contractant din care provin drepturile de licenta un sediu stabil şi drepturile sau valorile patrimoniale pentru care se plãtesc drepturile de licenta aparţin efectiv acelui sediu stabil. În acest caz se aplica prevederile articolului 7.
(5) Se considera ca drepturile de licenta provin dintr-un stat contractant atunci cînd debitorul acestora este statul însuşi sau o persoana care îşi are resedinta în acel stat. Dacã, totuşi, debitorul drepturilor de licenta, indiferent dacã are sau nu resedinta în unul dintre statele contractante, are un sediu stabil într-un stat contractant, iar contractul pe baza cãruia urmeazã sa fie plãtite drepturile de licenta a fost încheiat pentru trebuinţele sediului stabil şi drepturile de licenta sînt plãtite de acest sediu stabil, se considera ca drepturile de licenta provin din statul contractant în care se afla acest sediu stabil.
(6) Dacã între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi o terta persoana exista relaţii speciale şi din aceasta cauza drepturile de licenta plãtite şi evaluate conform prestaţiei de baza depãşesc drepturile de licenta pe care debitorul şi creditorul le-ar fi convenit fãrã existenta acestor relaţii, prevederile prezentului articol se aplica numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea care excede poate fi impusa în conformitate cu legislaţia fiecãrui stat contractant, tinindu-se seama şi de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 12
Profesiuni libere
(1) Veniturile realizate de cãtre un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau din alta activitate independenta similarã pot fi impuse numai în acest stat, afarã de cazul cînd persoana dispune în mod obişnuit de un centru stabil pentru exercitarea activitãţii sale în celãlalt stat contractant. Dacã el dispune de un astfel de centru stabil, veniturile pot fi impuse în acest celãlalt stat, dar numai în mãsura în care pot fi atribuite acelui centru stabil.
(2) Expresia profesiuni libere cuprinde în special activitãţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi activitatea independenta a medicilor, avocaţilor, inginerilor, arhitectilor, dentistilor şi contabililor.
ART. 13
Salarii şi alte forme de remunerare a muncii
(1) Sub rezerva prevederilor articolelor 14 şi 16, salariile şi remuneraţiile similare pe care o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant le primeşte pentru munca prestatã ca angajat pot fi impuse numai în acel stat, în afarã de cazul cînd munca este exercitatã în celãlalt stat contractant. Dacã munca este exercitatã în acest stat, remuneraţiile primite pot fi impuse în acest celãlalt stat.
(2) Indiferent de prevederile paragrafului 1, remuneraţiile pe care o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant le primeşte pentru o munca prestatã ca angajat în celãlalt stat contractant pot fi impuse numai în primul stat contractant, dacã:
a) beneficiarul nu locuieşte, în total, în celãlalt stat mai mult de 183 zile în cursul anului calendaristic respectiv;
b) remuneraţiile sînt plãtite de o persoana care angajeazã sau pentru o persoana care angajeazã şi care nu îşi are resedinta în celãlalt stat;
c) remuneraţiile nu sînt plãtite de cãtre un sediu stabil sau de un centru stabil pe care cel care angajeazã îl are în celãlalt stat.
(3) Indiferent de prevederile de mai sus ale prezentului articol, remuneraţiile încasate pentru o munca prestatã ca angajat la bordul unei nave maritime sau aeronave în trafic internaţional ori la bordul unei nave care serveşte transportului pe ape interioare pot fi impuse în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
ART. 14
Remunerarea consiliilor de administraţie şi de conducere
Remuneraţiile consiliilor de administraţie şi de conducere sau plãţile similare pe care o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant le primeşte în calitate de membru al unui consiliu de administraţie sau de conducere al unei societãţi care îşi are resedinta în celãlalt stat contractant pot fi impuse în acest celãlalt stat contractant.
ART. 15
Artişti şi sportivi
(1) Veniturile pe care le realizeazã artiştii profesionisti cum sînt actorii de teatru, de cinematograf, artiştii de radio sau de televiziune, interpreţii muzicali, precum şi sportivii, din activitatea exercitatã personal în aceasta calitate pot fi impuse în statul contractant în care aceste activitãţi sînt exercitate. Prevederile articolelor 12 şi 13 nu au aplicaţie în aceste cazuri.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului 1, veniturile realizate din activitãţi de natura celor menţionate la alineatul 1, de cãtre persoane care dau spectacole în cadrul schimburilor culturale aprobate de statele contractante, nu pot fi impuse decît în statul în care îşi au resedinta acele persoane.
ART. 16
Plati din fonduri publice
(1) Remuneraţiile, inclusiv pensiile, acordate de unul dintre statele contractante sau de una dintre colectivitatile sale teritoriale direct sau dintr-un patrimoniu special creat de cãtre acel stat sau de o colectivitate teritorialã unei persoane fizice pentru serviciile aduse acelui stat sau colectivitãţii teritoriale prin exercitarea unor funcţii publice, pot fi impuse în acel stat.
Aceasta dispoziţie nu se aplica atunci cînd remuneraţia este plãtitã unei persoane fizice care domiciliazã permanent în celãlalt stat.
(2) În cazul remuneraţiilor şi pensiilor plãtite pentru servicii prestate în cadrul unei activitãţi comerciale sau industriale a unuia dintre statele contractante sau a uneia dintre colectivitatile sale teritoriale se aplica prevederile articolelor 13 şi 14.
ART. 17
Studenţi şi alte persoane în curs de instruire
Dacã o persoana fizica este rezidenţã a unui stat contractant înainte de a merge direct în celãlalt stat contractant şi rãmîne temporar în acest celãlalt stat contractant exclusiv în calitate de student al unei universitãţi, al altei instituţii de învãţãmînt superior, al unei şcoli sau al unui alt institut de învãţãmînt similar din cel de-al doilea stat contractant sau ca ucenic (în Republica Federala Germania inclusiv ca voluntar sau practicant) ori pentru perfecţionare profesionalã, ea este scutitã de impozit din ziua primei sosiri, în aceste scopuri, în cel de-al doilea stat contractant, dupã cum urmeazã:
a) pentru transferurile din strãinãtate destinate întreţinerii, educãrii sau instruirii ei;
b) pe timp de maximum 3 ani pentru toate remuneraţiile de pînã la 6.000 D.M. sau contravaloarea lor în valuta romana, pe an calendaristic, primite pentru munca pe care o exercita în celãlalt stat contractant, cu scopul de a-şi întregi mijloacele de întreţinere, educare sau instruire.
ART. 18
Bunuri
(1) Bunurile imobiliare în sensul prevederilor articolului 6 paragraful 2 pot fi impuse în statul contractant în care sînt situate aceste bunuri.
(2) Bunurile mobile care reprezintã mijloacele de exploatare ale unui sediu stabil al unei întreprinderi sau care aparţin unui centru stabil ce serveşte exercitãrii unei profesii libere pot fi impuse în statul contractant în care se afla sediul sau centrul stabil.
(3) Navele maritime şi aeronavele exploatate în trafic internaţional şi navele servind la navigaţia interioarã, precum şi bunurile mobile afectate exploatãrii acestor nave şi aeronave, sînt impozabile numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii.
(4) Toate celelalte elemente ale averii unei persoane care îşi are resedinta într-un stat contractant pot fi impuse numai în acel stat.
ART. 19
Înlãturarea dublei impuneri
(1) Pentru o persoana care îşi are resedinta în Republica Socialistã România impozitul se stabileşte în felul urmãtor:
La impozitul care se percepe în Republica Socialistã România asupra veniturilor provenind din Republica Federala Germania şi asupra valorilor patrimoniale aflate în Republica Federala Germania se ia în considerare, ţinînd seama de prevederile legislaţiei fiscale din Republica Socialistã România privitoare la luarea în considerare a impozitelor strãine, impozitul care a fost plãtit în conformitate cu legislaţia Republicii Federale Germania şi în concordanta cu prezenta convenţie.
Suma care urmeazã a fi luatã în considerare nu trebuie sa depãşeascã totuşi partea din impozitul Republicii Socialiste România aferentã acestor venituri, stabilitã înainte de luarea în considerare.
(2) Pentru o persoana care îşi are resedinta în Republica Federala Germania:
a) Din baza de impunere a Republicii Federale Germania se excepteazã veniturile provenind din surse aflate în Republica Socialistã România sau valorile patrimoniale aflate în Republica Socialistã România care, în conformitate cu prezenta convenţie, pot fi impuse în Republica Socialistã România în mãsura în care nu sînt aplicabile prevederile de la litera b). Republica Federala Germania îşi rezerva dreptul sa ţinã seama de veniturile astfel exceptate la stabilirea cotelor de impunere. Fraza 1 se aplica la dividende numai în cazul cînd dividendele sînt plãtite de o societate care îşi are sediul în Republica Socialistã România unei societãţi de capitaluri care îşi are resedinta în Republica Federala Germania şi care poseda cel puţin 25 la suta din pãrţile sociale cu drept de vot al primei societãţi. Din baza de impunere pentru impozitul Republicii Federale Germania se excepteazã, de asemenea, participãrile ale cãror dividende, în conformitate cu fraza anterioarã, sînt exceptate din baza de impunere sau ar fi exceptate la plata.
b) Impozitul care, în conformitate cu legislaţia Republicii Socialiste România şi în concordanta cu prezenta convenţie, se plãteşte pentru venituri]e menţionate mai jos, provenite din surse aflate în Republica Socialistã România, se ia în considerare la impozitul perceput în Republica Federala Germania asupra acestor venituri, ţinînd seama de prevederile legislaţiei fiscale a Republicii Federale Germania privitoare la luarea în considerare a impozitelor strãine:
1. dividendele, în sensul articolului 9, care nu cad sub incidenta prevederilor de la litera a);
2. dobinzile, în sensul prevederilor articolului 10;
3. drepturile de licenta, în sensul prevederilor articolului 11;
4. veniturile, în sensul prevederilor articolului 14;
5. veniturile, în sensul prevederilor articolului 15.
ART. 20
Procedura amiabila
(1) Cînd o persoana care îşi are resedinta într-un stat contractant apreciazã ca mãsurile luate de un stat contractant sau de ambele state contractante au avut sau vor avea ca urmare o impozitare care nu este conformã cu prezenta convenţie, ea poate, indiferent de cãile de atac prevãzute de legislaţia nationala a acestor state, sa supunã cazul sau autoritãţii competente a statului al cãrui rezident este.
(2) Dacã aceasta autoritate competenta considera ca reclamaţia este intemeiata şi dacã ea însãşi nu este în mãsura sa aducã o rezolvare satisfãcãtoare, se va strãdui sa rezolve pe cale amiabila cu autoritatea competenta a celuilalt stat contractant, în vederea evitãrii unei impozitãri care nu este conformã cu convenţia.
(3) Autoritãţile competente ale statelor contractante se vor strãdui ca, de comun acord, sa înlãture dificultãţile sau indoielile la care poate da loc aplicarea sau interpretarea convenţiei. Ele pot, de asemenea, sa se consulte împreunã în vederea evitãrii dublei impuneri în cazurile neprevãzute de convenţie.
(4) Autoritãţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în vederea aplicãrii dispoziţiilor prezentei convenţii.
ART. 21
Schimb de informaţii
(1) Autoritãţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare aplicãrii prezentei convenţii.
Toate informaţiile obţinute pe aceasta cale vor fi ţinute în secret şi nu vor putea fi comunicate decît persoanelor sau autoritãţilor care au sarcina stabilirii şi încasãrii impozitelor vizate de prezenta convenţie.
(2) Dispoziţiile paragrafului 1 nu pot fi în nici un caz interpretate ca impunind unuia dintre statele contractante obligaţia:
a) de a lua mãsuri administrative contrare prevederilor legislaţiei sau practicii administrative proprii sau a celuilalt stat contractant;
b) de a furniza informaţii care nu ar putea fi obţinute pe baza prevederilor legislaţiei în vigoare sau în cadrul practicii administrative normale proprii sau a celuilalt stat contractant;
c) de a transmite informaţii care ar da la iveala un secret comercial, de afaceri, profesional sau un procedeu comercial ori informaţii a cãror comunicare ar fi contrarã ordinii publice.
ART. 22
Privilegii diplomatice şi consulare
Dispoziţiile prezentei convenţii nu afecteazã privilegiile diplomatice şi consulare conforme cu regulile generale ale dreptului internaţional sau stabilite pe baza unor acorduri internaţionale speciale.
ART. 23
Prezenta convenţie se extinde şi asupra Berlinului (occidental), conform Acordului cvadripartit din 3 septembrie 1971, în concordanta cu procedurile stabilite.
ART. 24
Intrarea în vigoare
(1) Prezenta convenţie necesita ratificarea; instrumentele de ratificare vor fi schimbate, cît mai curînd posibil, la Bucureşti.
(2) Prezenta convenţie va intra în vigoare în termen de o luna de la data schimbului instrumentelor de ratificare şi se va aplica:
a) în Republica Socialistã România, la impozitele care se percep pentru perioada de impunere pe anul 1972 şi urmãtoarele perioade de impunere;
b) în Republica Federala Germania, la impozitele care se percep pentru perioada de impunere pe anul 1972 şi urmãtoarele perioade de impunere;
c) în ambele state contractante, la impozitele realizate, prin reţinere, din veniturile încasate dupã data de 31 decembrie 1971.
ART. 25
Denunţarea
Prezenta convenţie va rãmîne în vigoare pe o durata nedeterminatã, dar fiecare stat contractant va putea sa denunţe convenţia, în scris, pe cale diplomaticã fata de celãlalt stat contractant, pînã la data de 30 iunie a fiecãrui an calendaristic, dupã expirarea anului care urmeazã anului în care convenţia a intrat în vigoare; în acest caz convenţia nu se mai aplica:
a) la perioadele de impunere care încep dupã data de 31 decembrie a anului în care s-a fãcut denunţarea;
b) la impozitele realizate, pe cale de reţinere, din veniturile încasate dupã data de 31 decembrie a anului în care s-a fãcut denunţarea.
Încheiatã la Bonn la data de 29 iunie 1973, în doua exemplare originale în limbile romana şi germanã, fiecare text avînd aceeaşi valabilitate.
PROTOCOL
Republica Socialistã România şi Republica Federala Germania,
cu prilejul semnãrii convenţiei intervenite între ambele state, privitoare la evitarea dublei impuneri pe venit şi pe avere, au stabilit, de comun acord, la data de 29 iunie 1973, la Bonn, urmãtoarele prevederi care fac parte integrantã din aceasta convenţie:
(1) Privitor la articolele 2 şi 19
La aplicarea prevederilor acestor articole, în Republica Socialistã România, beneficiul pe care întreprinderile de stat romane îl vãrsa la bugetul de stat se considera ca impozit al Republicii Socialiste România în sensul acestor articole.
(2) Privitor la articolul 5
Un şantier de construcţii care este întreţinut într-un stat contractant de o întreprindere a celuilalt stat contractant nu se considera sediu stabil dacã durata sa nu depãşeşte 18 luni. Aceasta regula este aplicabilã numai pentru perioada de impunere menţionatã de articolul 24 şi pentru urmãtoarele patru perioade de impunere.
Centrele stabile de presa, radio şi televiziune nu se considera sedii stabile dacã informaţiile culese sînt transmise exclusiv întreprinderii care întreţine acele centre stabile.
(3) Privitor la articolul 7
La stabilirea venitului impozabil al unui sediu stabil, plãţile fãcute de o întreprindere de construcţii unei subantreprize pentru lucrãrile efectuate de aceasta pot fi scãzute ca fiind cheltuieli ale întreprinderii, în conformitate cu legislaţia statului în care se afla sediul stabil.
(4) Privitor la articolul 9
Exista consensul ca impozitul perceput în Republica Socialistã România potrivit articolului 13 din Decretul nr. 425/1972, asupra pãrţilor din beneficiul societãţilor mixte transferat în strãinãtate, este considerat ca impozit pe dividende în sensul articolului 9 paragraful 4.
(5) Privitor la articolul 13
În cazul unei persoane care îşi are resedinta într-un stat contractant conform prevederilor articolului 4 şi locuieşte temporar în celãlalt stat contractant în sensul articolului 13 paragraful 2, ca sa exercite în acest al doilea stat contractant o activitate pe un şantier de construcţii ca angajat al unei întreprinderi din primul stat contractant care întreţine acel şantier, în locul termenului prevãzut de articolul 13 paragraful 2 litera a) se ia în considerare durata şederii temporare, în mãsura în care aceasta şedere nu depãşeşte termenul înãuntrul cãruia, în conformitate cu prevederile protocolului final privitoare la articolul 5, un şantier nu se considera ca este un sediu stabil.
Aceasta regula este valabilã numai pentru perioadele de impunere menţionate la articolul 24 şi pentru urmãtoarele patru perioade de impunere.
(6) Privitor la articolul 19
Prevederile articolului 19 paragraful 2 litera a) al prezentei convenţii se aplica numai în cazul cînd sediul stabil sau societatea în care exista participarea obţine veniturile sale exclusiv sau aproape exclusiv din urmãtoarele activitãţi exercitate în Republica Socialistã România; fabricarea sau vînzarea de bunuri sau mãrfuri, prestãri de servicii tehnice, afaceri de banca sau de asigurãri. În cazul cînd aceste condiţii nu sînt îndeplinite, se vor aplica prevederile articolului 19 paragraful 2 litera b); în cazul impunerii averii, impozitul încasat în Republica Socialistã România asupra valorilor patrimoniale va fi scãzut din impozitul perceput în Republica Federala Germania potrivit prevederilor legislaţiei fiscale a Republicii Federale Germania privitor la deducerea impozitelor percepute în strãinãtate.
(7) Privitor la articolul 20
Autoritãţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc, la cerere, privitor la modificãrile importante survenite în legislaţia lor fiscalã şi se vor consulta în comun pentru a stabili dacã sînt necesare modificãri ale convenţiei.
--------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
