Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECRET nr. 451 din 20 noiembrie 1972 privind aderarea Republicii Socialiste Romania la Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (CMR), semnata la Geneva la 19 mai 1956
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
ART. 1 Republica Socialistã România adera la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mãrfuri pe şosele (CMR) şi la Protocolul de semnatura al acesteia, întocmite la Geneva la 19 mai 1956, cu urmãtoarea rezerva: "Republica Socialistã România declara, în baza articolului 48 al Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mãrfuri pe şosele (CMR), întocmitã la Geneva la 19 mai 1956, ca nu se considera legatã de prevederile articolului 47 al convenţiei, conform cãrora diferendele între doua sau mai multe pãrţi contractante privind interpretarea sau aplicarea convenţiei, care nu vor fi fost reglementate pe cale de negocieri sau prin orice alt mod de soluţionare, vor fi aduse, la cererea uneia dintre pãrţile contractante interesate, în fata Curţii Internaţionale de Justiţie. Republica Socialistã România considera ca asemenea diferende ar putea fi supuse Curţii Internaţionale de Justiţie numai cu consimţãmântul tuturor pãrţilor în litigiu, pentru fiecare caz în parte". ART. 2 La depunerea instrumentului de aderare a Republicii Socialiste România la Convenţia referitoare la contractul de transport de mãrfuri pe şosele (CMR), se vor face urmãtoarele declaraţii: a) "Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca prevederile articolului 42, paragrafele 1 şi 2 din convenţie nu sînt în concordanta cu principiul conform cãruia tratatele internaţionale multilaterale trebuie sa fie deschise participãrii tuturor statelor pentru care obiectul şi scopul acestor tratate prezintã interes". b) "Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca menţinerea staţii de dependenta a unor teritorii, la care se referã reglementarea din articolul 46 al convenţiei, nu este în concordanta cu Cartea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite cu privire la acordarea independentei ţãrilor şi popoarelor coloniale, inclusiv cu Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state potrivit Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptatã în unanimitate prin Rezoluţia Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 2625 (XXV) din 1970, care proclama în mod solemn obligaţia statelor de a favoriza realizarea principiului egalitãţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, în scopul de a pune de îndatã capãt colonialismului".
Preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu
CONVENŢIE referitoare la contractul de transport internaţional de mãrfuri pe şosele (CMR*)
____________ *) Traducere.
PREAMBUL Pãrţile contractante, recunoscind utilitatea reglementãrii într-un mod uniform a condiţiilor contractului de transport internaţional de mãrfuri pe şosele, în special în ceea ce priveşte documentele folosite pentru acest transport şi responsabilitatea transportului, au convenit asupra celor ce urmeazã:
CAP. 1 Domeniul de aplicare
ART. 1 1. Prezenta convenţie se aplica oricãrui contract de transport de mãrfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cînd locul primirii mãrfii şi locul prevãzut pentru eliberare, asa cum sînt indicate în contract, sînt situate în doua tari diferite, dintre care cel puţin una este ţara contractantã, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract. 2. În sensul prezentei convenţii, prin "vehicule" se înţeleg automobilele, vehiculele articulate, remorcile şi semiremorcile, asa cum sînt definite în articolul 4 al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere din 19 septembrie 1949. 3. Prezenta convenţie se aplica chiar dacã transporturile intrînd în domeniul ei de aplicare sînt efectuate de cãtre state sau de cãtre instituţii ori organizaţii guvernamentale. 4. Prezenta convenţie nu se aplica: a) transporturilor efectuate pe baza convenţiilor poştale internaţionale; b) transporturilor funerare; c) transporturilor efectelor de strãmutare. 5. Pãrţile contractante se obliga sa nu aducã nici o modificare prezentei convenţii prin acorduri speciale încheiate între doua sau mai multe dintre ele, putindu-se totuşi scoate de sub prevederile ei micul trafic de frontiera sau autorizarea folosirii scrisorii de trasura reprezentative a mãrfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor. ART. 2 1. Dacã vehiculul conţinînd mãrfuri este transportat pe o parte a parcursului, pe mare, cale feratã, cale navigabila interioarã sau aerianã, fãrã descãrcarea mãrfii din vehicul, cu excepţia aplicãrii eventuale a dispoziţiilor articolului 14, prezenta convenţie se aplica pentru întregul transport. Totuşi, în mãsura în care s-a dovedit ca o pierdere, o avarie sau o intirziere la eliberarea mãrfii, care a survenit în cursul transportului cu un altfel de transport decît cel rutier, nu a fost cauzatã de o acţiune sau omisiune a transportatorului rutier şi ca provine dintr-un fapt care nu a putut sa se producã decît în cursul şi din cauza transportului nerutier, rãspunderea transportatorului rutier nu este determinata de prezenta convenţie, ci de felul în care rãspunderea transportatorului nerutier ar fi fost determinata dacã un contract de transport ar fi fost încheiat între expeditor şi transportatorul nerutier numai pentru transportul mãrfii, conform prevederilor legale privind transportul de mãrfuri printr-un alt fel de transport decît cel rutier. Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de prevederi, rãspunderea transportatorului rutier va fi determinata de prezenta convenţie. 2. Dacã transportatorul rutier este în acelaşi timp şi transportatorul nerutier, rãspunderea sa este, de asemenea, determinata de prevederile paragrafului 1, ca şi cînd funcţia sa de transportator rutier şi funcţia sa de transportator nerutier ar fi exercitate de cãtre doua persoane diferite.
CAP. 2 Persoanele pentru care rãspunde transportatorul
ART. 3 Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul rãspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor sãi şi ale oricãror alte persoane la serviciile cãrora recurge pentru executarea transportului, dacã aceşti prepuşi sau aceste persoane acţioneazã în exerciţiul funcţiilor lor.
CAP. 3 Încheierea şi executarea contractului de transport
ART. 4 Proba contractului de transport se face prin scrisoare de trasura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afecteazã nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care rãmâne supus dispoziţiile prezentei convenţii. ART. 5 1. Scrisoarea de trasura este întocmitã în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi de transportator, aceste semnãturi putind sa fie imprimate sau înlocuite prin stampilele expeditorului şi transportatorului, dacã legislaţia tarii în care este întocmitã scrisoarea de trasura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar la treilea se retine de transportator. 2. În cazul în care marfa de transport trebuie sa fie încãrcatã în vehicule diferite sau dacã este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are dreptul sa ceara întocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfa ori lot de mãrfuri. ART. 6 1. Scrisoarea de trasura trebuie sa conţinã urmãtoarele date: a) locul şi data întocmirii sale; b) numele şi adresa expeditorului; c) numele şi adresa transportatorului; d) locul şi data primirii mãrfii şi locul prevãzut pentru eliberarea acesteia. e) numele şi adresa destinatarului; f) denumirea curenta a naturii mãrfii şi felul ambalajului, iar pentru mãrfurile periculoase, denumirea lor general recunoscuta; g) numãrul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor; h) greutatea bruta sau cantitatea altfel exprimatã a mãrfii; i) cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi pînã la eliberare); j) instrucţiunile necesare pentru formalitãţile de vama şi altele; k) indicaţia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei alte clauze contrare. 2. Dacã este cazul, scrisoarea de trasura trebuie sa conţinã şi indicaţiile urmãtoare: a) interzicerea transbordarii; b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa; c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mãrfii; d) valoarea declarata a mãrfii şi suma care reprezintã interesul special la eliberare; e) instrucţiunile expeditorului cãtre transportator cu privire la asigurarea mãrfii; f) termenul convenit în care transportul trebuie sa fie efectuat; g) lista documentelor remise transportatorului. 3. Pãrţile pot insera în scrisoarea de trasura orice alta indicaţie pe care ele o considera utila. ART. 7 1. Expeditorul rãspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inactivitãţii sau insuficienţei: a) indicaţiilor menţionate în articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) şi j); b) indicaţiilor menţionate în articolul 6 paragraful 2; c) oricãror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trasura sau pentru a fi inserate în aceasta. 2. Dacã, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trasura menţiunile indicate în paragraful 1 al prezentului articol, se considera, pînã la proba contrarie, ca acesta a acţionat în contul expeditorului. 3. Dacã scrisoarea de trasura nu conţine menţiunea prevãzutã în articolul 6 paragraful 1 k), transportatorul rãspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pe care le-ar suporta persoana care are dreptul sa dispunã asupra mãrfii datoritã acestei omisiuni. ART. 8 1. La primirea mãrfii, transportatorul este obligat sa verifice: a) exactitatea mentiunilor din scrisoarea de trasura referitoare la numãrul de colete, cît şi la marcajul şi la numerele lor; b) starea aparenta a mãrfii şi a ambalajului ei. 2. Dacã transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea mentiunilor indicate în paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie în scrisoarea de trasura rezerve care trebuie sa fie motivate. El trebuie, de asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea aparenta a mãrfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajeazã pe expeditor, dacã acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trasura. 3. Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de cãtre transportator a greutatii brute a mãrfii sau a cantitãţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea conţinutului cotelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificãrilor se consemneazã în scrisoarea de trasura. ART. 9 1. Scrisoarea de trasura face dovada, pînã la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mãrfii de cãtre transportator. 2. În absenta înscrierii în scrisoarea de trasura a rezervelor motivate ale transportatorului, exista prezumţia ca marfa şi ambalajul ei erau în stare aparenta buna în momentul primirii de cãtre transportator şi ca numãrul de colete, cît şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trasura. ART. 10 Expeditorul este rãspunzãtor fata de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, materialului sau altor mãrfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mãrfii, afarã de cazul cînd defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscutã transportatorului în momentul primirii mãrfii, transportatorul nu a fãcut rezerve cu privire la aceasta. ART. 11 1. În vederea îndeplinirii formalitãţilor de vama şi a altora care trebuie fãcute înainte de eliberarea mãrfii, expeditorul trebuie sa anexeze la scrisoarea de trasura sau sa punã la dispoziţia transportatorului documentele necesare şi sa-i furnizeze toate informaţiile cerute. 2. Transportatorul nu este obligat sa examineze dacã aceste documente şi informaţii sînt exacte sau suficiente. Expeditorul este rãspunzãtor fata de transportator pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienta sau din neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afarã de cazul în care culpa este a transportatorului. 3. Transportatorul este rãspunzãtor ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau utilizãrii inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trasura şi care o însoţesc sau care i s-au predat; totuşi, despãgubirea pusã în sarcina sa nu o va depãşi pe aceea care ar fi datoratã în caz de pierdere a mãrfii. ART. 12 1. Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mãrfii, în special sa ceara transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevãzut pentru eliberare sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decît cel indicat în scrisoarea de trasura. 2. Acest drept se stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trasura este remis destinatarului sau dacã acesta îşi exercita dreptul prevãzut de articolul 13 paragraful 1; din acel moment, transportatorul trebuie sa se conformeze ordinelor destinatarului. 3. Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trasura, dacã expeditorul face o menţiune în acest sens pe aceasta scrisoare. 4. Dacã, exercitind dreptul sau de dispoziţie, destinatarul ordonã eliberarea mãrfii unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari. 5. Exerciţiul dreptului de dispoziţie este supus urmãtoarelor condiţii: a) expeditorul sau, în cazul indicat în paragraful 3 al prezentului articol, destinatarul, care vrea sa exercite acest drept, trebuie sa prezinte primul exemplar al scrisorii de trasura, pe care trebuie sa fie înscrise noile instrucţiuni date transportatorului şi sa despãgubeascã pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciul pe care le-a antrena executarea acestor instrucţiuni; b) executarea acestor instrucţiuni trebuie sa fie posibila în momentul în care instrucţiunile parvin persoanei care trebuie sa le execute şi nu trebuie nici sa împiedice exploatarea normalã a întreprinderii transportatorului, nici sa aducã prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi; c) instrucţiunile nu trebuie niciodatã sa aibã ca efect divizarea transportului. 6. În cazul în care, datoritã dispoziţiilor prevãzute în paragraful 5 b) al prezentului articol, transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte, el trebuie sa înştiinţeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni. 7. Transportatorul care nu executa instrucţiunile date în condiţiile prevãzute de prezentul articol sau care s-a conformat acestor instrucţiuni fãrã sa fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trasura va fi rãspunzãtor fata de cel care are dreptul sa ceara acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt. ART. 13 1. Dupã sosirea mãrfii la locul prevãzut pentru eliberarea, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i remis şi ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Dacã pierderea mãrfii este stabilitã sau dacã marfa nu a sosit la expirarea termenului prevãzut în articolul 19, destinatarul este autorizat sa pretindã în numele sau de la transportator drepturile care rezulta din contractul de transport. 2. Destinatarul care prevaleazã de drepturile care îi sînt acordate de paragraful 1 al prezentului articol, este obligat sa plãteascã creanţele care rezulta din scrisoarea de trasura. În caz de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat sa efectueze eliberarea mãrfii decît în cazul în care destinatarul a depus o cauţiune. ART. 14 1. Dacã, pentru un motiv oarecare, executarea contractului în condiţiile prevãzute în scrisoarea de trasura este sau devine imposibila înainte de sosirea mãrfii la locul prevãzut pentru eliberare, transportatorul este obligat sa ceara instrucţiuni persoanei care are dreptul sa dispunã de marfa, în conformitate cu articolul 12. 2. Totuşi, dacã circumstanţele permit efectuarea transportului în condiţii care diferã de cele prevãzute în scrisoarea de trasura şi dacã transportatorul nu a putut sa obţinã în timp util instrucţiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfa conform articolului 12, el va lua mãsurile pe care le considera ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care are dreptul de a dispune de marfa. ART. 15 1. În cazul în care dupã sosirea mãrfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacã destinatarul refuza marfa, expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fãrã a prezenta primul exemplar al scrisorii de trasura. 2. Chiar dacã a refuzat marfa, destinatarul poate oricând sa ceara eliberarea ei atît timp cît transportatorul nu a primit instrucţiuni contrarii de la expeditor. 3. Dacã impedimentul la eliberarea mãrfii apare dupã ce destinatarul, conform dreptului pe care îl deţine în virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte persoane, destinatarul se substituie expeditorului, iar aceasta alta persoana destinatarului, pentru aplicarea paragrafelor 1 şi 2 de mai sus. ART. 16 1. Transportatorul sare dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli sa nu fie consecinta culpei sale. 2. În cazurile indicate în articolul 14 paragraful 1 şi în articolul 15, transportatorul poate sa descarce imediat marfa în contul persoanei care are dreptul sa dispunã de aceasta; dupã aceasta descãrcare, transportul este considerat terminat. Transportatorul îşi asuma atunci pãstrarea mãrfii. El poate totodatã sa încredinţeze marfa unui terţ şi nu este atunci rãspunzãtor decît de alegerea judicioasã a acestui terţ. Marfa rãmîne grevata de creanţele rezultind din scrisoarea de trasura şi de toate celelalte cheltuieli. 3. Transportatorul poate sa procedeze la vînzarea mãrfii fãrã sa aştepte instrucţiuni de la persoana care are dreptul sa dispunã, cînd natura perisabila a mãrfii sau starea ei o justifica sau cînd cheltuielile pentru pãstrare sînt disproportionate fata de valoarea mãrfii. În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vînzarea mãrfii, dacã, într-un termen rezonabil, el nu a primit din partea persoanei care are dreptul sa dispunã de marfa instrucţiuni contrarii a cãror executare îi poate fi cerutã în mod echitabil. 4. Dacã marfa a fost vinduta în baza dispoziţiilor prezentului articol, suma obţinutã din vînzare trebuie pusã la dispoziţia persoanei care are dreptul de a dispune de marfa, minus cheltuielile care greveazã marfa. Dacã aceste cheltuieli sînt mai mari decît suma obţinutã din vînzare, transportatorul are dreptul la diferenţa. 5. Procedura utilizata în caz de vînzare este determinata de legea sau de uzanţele locului unde se gãseşte marfa.
CAP. 4 Rãspunderea transportatorului
ART. 17 1. Transportatorul este rãspunzãtor pentru pierderea totalã sau parţialã sau pentru avarie, produse între momentul primirii mãrfii şi cel al eliberãrii acesteia, cît şi pentru intirzierea în eliberare. 2. Transportatorul este exonerat de aceasta rãspundere dacã pierderea, avaria sau intirzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispunã de marfa, un ordin al acesteia nerezultind dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al mãrfii sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea sa le evite şi ale cãror consecinţe nu le putea preveni. 3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de rãspundere, nici defectiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia. 4. Ţinînd cont de articolul 18 paragrafele 2 pana la 5, transportatorul este exonerat de rãspundere dacã pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre urmãtoarele fapte: a) folosirea de vehicule descoperite, fãrã prelate, dacã aceasta folosire a fost convenitã într-un mod expres şi menţionatã în scrisoarea de trasura; b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mãrfurile expuse prin felul lor la stricãciuni sau avarie, cînd aceste mãrfuri nu sînt ambalate sau sînt rau ambalate; c) manipularea, încãrcarea, stivuirea sau descãrcarea mãrfii de cãtre expeditor sau destinatar sau de cãtre persoane care acţioneazã în contul expeditorului sau al destinatarului; d) natura unor mãrfuri expuse, datoritã cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la pierderea totalã sau parţialã, fie la avarie în special prin spargere, rugina, deteriorare interna şi spontana, uscare, curgere, pierdere normalã sau prin acţiunea insectelor sau a rozatoarelor; e) insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor; f) transportul de animale vii. 5. Dacã în baza prezentului articol, transportatorul nu rãspunde de unii factori care au cauzat dãuna, rãspunderea sa nu este angajata decît în mãsura în care factorii de care el rãspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la dãuna. ART. 18 1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau intirzierea eliberãrii a avut drept cauza unul dintre factorii prevãzuţi în articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului. 2. Cînd transportatorul stabileşte ca, ţinînd seama de circumstanţele de fapt, pierderea sau avaria a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevãzute în articolul 17 paragraful 4, exista prezumţia ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel în drept poate totuşi sa facã dovada ca dãuna nu a avut drept cauza în întregime sau parţial unul dintre aceste riscuri. 3. Prezumţia arãtatã mai sus nu este aplicabilã în cazul prevãzut de articolul 17 paragraful 4 a), dacã este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete. 4. Dacã transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat în vederea protejãrii mãrfurilor impotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor de temperatura sau a umiditatii aerului, transportatorul nu poate inova beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d) decît dacã face dovada ca toate mãsurile care îi incumba, ţinînd cont de circumstanţe, au fost luate în ceea ce priveşte alegerea, întreţinerea şi folosirea acestor amenajãri şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date. 5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 f) decît dacã face dovada ca toate mãsurile care îi incumba în mod normal, ţinînd cont de circumstanţe, au fost luate şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date. ART. 19 Se considera intirziere la eliberare atunci cînd marfa nu a fost eliberata în termenul convenit sau, dacã nu a fost convenit un termen, atunci cînd durata efectivã a transportatorului depãşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, tinindu-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încãrcãri parţiale, de timpul necesar pentru ambalarea unei incarcaturi complete în condiţii normale. ART. 20 1. Cel în drept poate sa considere marfa pierdutã, fãrã a prezenta alte dovezi, cînd aceasta nu a fost eliberata în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacã nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mãrfii de cãtre transportator. 2. Cel în drept poate, primind despãgubirea pentru marfa pierdutã, sa ceara, în scris, sa fie încunoştinţat imediat, în cazul în care marfa ar fi gãsit în cursul anului care urmeazã plãţii despãgubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunica în scris. 3. În termen de 30 zile de la primirea unei atari incunostintari cel în drept poate cere ca marfa sa-i fie predatã contra plãţii creanţelor rezultind din scrisoarea de trasura şi contra restituirii despãgubirii primite, deducindu-se eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse în aceasta despãgubire şi sub rezerva tuturor drepturilor la despãgubire pentru intirzierea la eliberare prevãzutã în articolul 23 şi, dupã caz, în articolul 26. 4. În cazul lipsei fie a cererii prevãzute în paragraful 2, fie a instrucţiunilor date în termenul de 30 de zile prevãzut în paragraful 3, sau dacã marfa a fost gasita dupã un an de la plata despãgubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, conform legislaţiei locului unde se gãseşte marfa. ART. 21 Dacã marfa este eliberata destinatarului fãrã încasarea sumei ramburs care ar fi trebuit sa fie perceputã de cãtre transportator în virtutea dispoziţiilor contractului de transport, transportatorul este obligat sa despãgubeascã pe expeditor cu suma ramburs, fãrã a fi prejudiciat în dreptul sau în regres impotriva destinatarului. ART. 22 1. Dacã expeditorul preda transportatorului mãrfuri periculoase, el îi semnaleaza acestuia natura exactã a pericolului pe care mãrfurile îl prezintã şi îi indica eventual precautiile care trebuie luate. În cazul cînd aceasta semnalare nu a fost consemnatã în scrisoarea de trasura, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunostinta de natura exactã a pericolului pe care îl prezenta transportul mãrfurilor sus-menţionate revine expeditorului sau destinatarului. 2. Mãrfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de cãtre transportator în condiţiile prevãzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, în orice moment şi în orice loc, descãrcate, distruse sau fãcute inofensive de cãtre transportator, fãrã nici o despãgubire; expeditorul este în plus rãspunzãtor pentru toate cheltuielile şi daunele rezultind din predarea la transport a acestor mãrfuri sau pentru transportul lor. ART. 23 1. Cînd, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, este pusã în sarcina transportatorului o despãgubire pentru pierderea totalã sau parţialã a mãrfii, aceasta despãgubire este calculatã dupã valoarea mãrfii la locul şi în momentul primirii acesteia pentru transport. 2.Valoarea mãrfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza preţului curent a pieţei, sau, în lipsa amindurora, pe baza valorii uzuale a mãrfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate. 3. Totuşi, cuantumul despãgubirii nu poate depãşi 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înţelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame şi conţinut de fîneţe de 0,900. 4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mãrfii, în totalitate în caz de pierdere totalã şi proporţional în caz de pierdere parţialã; alte daune-interese pentru pierdere nu sînt datorate. 5. În caz de intirziere, dacã cel în drept face dovada ca din aceasta intirziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ţinut sa plãteascã daune care nu pot depãşi preţul transportului. 6. O despãgubire mai mare nu poate fi pretinsa decît în caz de declarare a valorii mãrfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 şi 26. ART. 24 Expeditorul poate sa declare în scrisoarea de trasura, contra plãţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a mãrfii care depãşeşte limita menţionatã în paragraful 3 al articolului 23 şi, în acest caz, valoarea declarata înlocuieşte aceasta limita. ART. 25 1. În caz de avarie, transportatorul plãteşte contravaloarea deprecierii mãrfii, calculatã pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragraful 1, 1 şi 4. 2. Totuşi, despãgubirea nu poate sa depãşeascã: a) dacã totalul execuţiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit plãtitã în caz de pierdere totalã; b) dacã numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui plãtitã în caz de pierdere a partii depreciate. ART. 26 1. Expeditorul poate fixa, fãcînd menţiunea respectiva în scrisoarea de trasura şi contra plãţii unui supliment de preţ stabilit convenit, suma care reprezintã un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru cazul depãşirii termenului convenit. 2. Dacã a fost facuta o declaraţie de interes special la eliberare, poate fi cerutã - independent de despãgubirile prevãzute în articolele 23, 24 şi 25 şi pînã la concurenta contravalorii interesului declarat o despãgubire egala cu paguba suplimentarã pentru care s-a fãcut dovada. ART. 27 1. Cel în drept poate sa pretindã pentru pagubele suferite dobinzi. Aceste dobinzi, calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau, dacã nu a existat o reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie. 2. Dacã elementele care servesc ca baza de calcul al despãgubirii nu sînt exprimate în moneda tarii în care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul zilei şi locului plãţii despãgubirii. ART. 28 1. În cazurile în care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau intirzierea survenitã în cursul unui transport supus prezentei convenţii, pot da loc unei reclamaţii extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud rãspunderea sa sau care determina ori limiteazã despãgubirile datorate. 2. În cazul cînd, pentru pierdere, avarie sau intirziere intervine rãspunderea extracontractualã a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul rãspunde potrivit prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, sa se prevaleze de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud rãspunderea transportatorului sau care determina ori limiteazã despãgubirile datorate. ART. 29 1. Transportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispoziţiile prezentului capitol care exclud sau limiteazã rãspunderea sa sau care rastoarna sarcina probei, dacã paguba a fost provocatã din dolul sau sau dintr-o culpa care îi este imputabilã şi care, în conformitate cu legea tarii cãreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este consideratã echivalenta cu un dol. 2. Acelaşi lucru este valabil şi dacã faptele sãvîrşite cu dol sau culpa sînt ale prepuşilor transportatorului sau ale oricãrei alte persoane la serviciile cãrora el recurge pentru executarea transportului, dacã aceşti prepuşi sau persoane lucreazã în exerciţiul funcţiunii lor. În acest caz, prepuşii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte rãspunderea lor, de dispoziţiile din prezentul capitol, menţionate în paragraful 1.
CAP. 5 Reclamaţii şi acţiuni
ART. 30 1. Dacã destinatarul a primit marfa fãrã sa fi constatat starea ei în contradictoriu cu transportatorul sau dacã cel mai tirziu în momentul eliberãrii, cînd este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau în termen de 7 zile de la data eliberãrii, în afarã de duminici şi sarbatori legale, cînd este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a fãcut rezerve transportatorului, indicind natura generalã a pierderii sau avariei, se prezuma, pînã la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisã în scrisoare de trasura. Rezervele arãtate mai sus trebuie sa fie fãcute în scris dacã este vorba de pierderi sau de avarii neaparente. 2. Dacã starea mãrfii a fost constatatã în mod contradictoriu de cãtre destinatar şi transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatãri nu poate fi facuta decît dacã este vorba de pierderi sau de avarii neaparente şi dacã destinatarul a adresat rezervele sale în scris transportatorului în termen de 7 zile, în afarã duminicilor şi a sarbatorilor legale, de la data acestei constatãri. 3. O depasire a termenului de eliberare poate da loc la despãgubiri numai dacã a fost adresata o rezerva în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mãrfii la dispoziţia destinatarului. 4. Data eliberãrii sau, dupã caz, cea a constatãrii sau cea a punerii mãrfii la dispoziţie nu se include în termenele prevãzute în prezentul articol. 5. Transportatorul şi destinatarul trebuie sa-şi acorde în mod reciproc toate înlesnirile rezonabile pentru constatãrile şi verificãrile necesare. ART. 31 1. Pentru toate litigiile decurgind din transporturile supuse prezentei, convenţii, reclamantul poate sa sesizeze, în afarã organelor de jurisdicţie ale ţãrilor contractante, desemnate de comun acord de cãtre pãrţi, organele de jurisdicţie din ţara pe teritoriul cãreia: a) se afla resedinta obişnuitã a piritului, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul cãreia contractul de transport a fost încheiat; sau b) este situat locul preluãrii mãrfurilor sau a celui prevãzut pentru eliberarea mãrfurilor, şi nu poate sesiza decît aceste organe de jurisdicţie. 2. Dacã în cazul unui litigiu din cele arãtate la paragraful 1 din prezentul articol este în curs de judecata o acţiune la un organ de jurisdicţie competent potrivit prevederilor acestui paragraf sau dacã într-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotãrîre de cãtre un astfel de organ de jurisdicţie, nu mai poate fi introdusã o noua acţiune pentru aceeaşi cauza între aceleaşi pãrţi cu excepţia cazului în care hotãrîrea organului de jurisdicţie la care a fost introdusã prima acţiune nu este susceptibilã de a fi executatã în ţara în care este introdusã noua acţiune. 3. Dacã într-un litigiu prevãzut în paragraful 1 din prezentul articol o hotãrîre data de un organ de jurisdicţie al unei tari contractante a devenit executorie în aceasta rara, ea devine de asemenea executorie în fiecare dintre celelalte tari contractante, imediat dupã îndeplinirea formalitãţilor prevãzute în acest scop în ţara interesatã. Aceste formalitãţi nu pot duce la o revizuire a cauzei. 4. Dispoziţiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplica hotãrîrilor pronunţate contradictoriu, celor pronunţate în lipsa şi tranzacţiilor judiciare, dar nu se aplica hotãrîrilor judecãtoreşti care sînt, cu execuţie provizorie, nici hotãrîrilor prin care se acorda, în afarã cheltuielilor de judecata, daune-interese impotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau parţiale a acţiunii sale. 5. Pentru asigurarea plãţii cheltuielilor ocazionate de acţiunile în justiţie, cauzate de transporturile supuse prezentei convenţii, nu se poate solicita cauţiune cetãţenilor ţãrilor contractante care îşi au domiciliul sau un sediu în una dintre aceste tari. ART. 32 1. Acţiunile derivînd din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an. Totuşi, în caz de dol sau de culpa consideratã de legea tarii cãreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani. Termenul de prescripţie curge: a) în caz de pierdere parţialã, de avarie sau de intirziere, din ziua în care marfa a fost eliberata; b) în caz de pierdere totalã,începînd de la a treizecea zi dupã expirarea termenului convenit sau, dacã nu a fost convenit nici un termen, începînd de la a saizecea zi de la primirea mãrfii de cãtre transportator; c) în toate celelalte cazuri, începînd de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. Ziua indicatã mai sus ca punct de plecare al prescripţiei acţiunii nu este cuprinsã în termen. 2. O reclamaţie scrisã suspenda prescripţia pînã în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parţialã a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul sau decît pentru partea din reclamaţie care rãmîne litigioasa. Dovada primirii reclamaţiei sau a rãspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina partii care invoca acest fapt. Reclamaţiile ulterioare avînd acelaşi obiect nu suspenda prescripţia. 3. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripţiei este reglementatã potrivit legii tarii cãreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat. Aceasta prevedere se aplica şi în cazul întreruperii prescripţiei. 4. Acţiunea prescrisã nu mai poate fi exercitatã nici sub forma de cerere reconvenţionalã sau de excepţie. ART. 33 Contractul de transport poate sa conţinã o clauza atribuind competenta unui tribunal arbitral, cu condiţia ca aceasta clauza sa prevadã ca tribunalul arbitral va aplica dispoziţiile prezentei convenţii.
CAP. 6 Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi
ART. 34 Dacã un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de cãtre mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asuma rãspunderea executãrii transportului total; transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii urmãtori devenind, prin primirea de cãtre ei a mãrfii şi a scrisorii de trasura, pãrţi la contract, în condiţiile prevãzute în scrisoarea de trasura. ART. 35 1. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent îi remite acestuia o confirmare de primire datatã şi semnatã. El trebuie sa-şi înscrie numele şi adresa sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trasura. Dacã este cazul, el completeazã pe acest exemplar, cît şi pe confirmarea de primire, rezervele sale de natura celor prevãzute în articolul 8 paragraful 2. 2. Dispoziţiile articolului 9 se aplica relaţiilor dintre transportatorii succesivi. ART. 36 Atît timp cît nu este vorba de o cerere reconvenţionalã sau de o excepţie formulatã în fata unei instanţe, referitoare la o acţiune intemeiata pe acelaşi contract de transport, acţiunea privind rãspunderea pentru pierdere, avarie sau intirziere nu poate fi îndreptatã decît impotriva primului transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea din transport pe parcursul cãruia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau intirzierea; acţiunea poate fi îndreptatã în acelaşi timp impotriva mai multora dintre aceşti transportatori. ART. 37 Transportatorul care a plãtit despãgubiri, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, are dreptul de regres, pentru suma plãtitã, împreunã cu dobinzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport conform dispoziţiilor urmãtoare: a) transportatorul prin fapta cãruia s-a produs pabuga trebuie sa suporte singur despãgubirea plãtitã de el sau de un alt transportator; b) dacã paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei trebuie sa plãteascã o suma proporţionalã cu partea sa de rãspundere; dacã evaluarea pãrţilor de rãspundere este imposibila, fiecare dintre ei este rãspunzãtor proporţional cu partea de remunerare a transportului care îi revine; c) dacã nu se poate stabili care dintre transportatori rãspunde pentru paguba, despãgubirea se repartizeazã între toţi transportatorii, în proporţia fixatã la litera b. ART. 38 Dacã unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despãgubire care îi incumba şi pe care nu a plãtit-o se repartizeazã între toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu remunerarea lor. ART. 39 1. Transportatorul impotriva cãruia se exercita un regres potrivit prevederilor articolelor 37 şi 38 nu poate contesta valabilitatea plãţii efectuate de cãtre transportatorul care exercita regresul, dacã despãgubirea a fost stabilitã prin hotãrîre judecãtoreascã, cu condiţia sa fi fost informat legal asupra procesului şi sa fi avut posibilitatea sa intervinã. 2. Transportatorul care voieşte sa exercite dreptul sau în regres poate sa-l formuleze înaintea tribunalului competent al tarii în care unul dintre transportatorii interesaţi îşi are resedinta obişnuitã, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul cãreia a fost încheiat contractul de transport. Regresul poate fi exercitat impotriva tuturor transportatorilor interesaţi, printr-o singura acţiune. 3. Dispoziţiile articolului 31 paragrafele 3 şi 4 se aplica hotãrîrilor judecãtoreşti privind acţiunile în regres prevãzute în articolele 37 şi 38. 4. Dispoziţiile articolului 32 sînt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţãrii unei hotãrîri judecãtoreşti definitive, prin care se fixeazã despãgubirile care urmeazã sa fie plãtite în virtutea dispoziţiilor prezentei convenţii, fie, în cazul în care o astfel de hotãrîre nu exista, începînd din ziua plãţii efective. ART. 40 Transportatorii sînt liberi sa convinã între ei asupra unor dispoziţii derogatorii de la cele prevãzute în articolele 37 şi 38.
ART. 41 1. Sub rezerva dispoziţiilor articolului 40, este nulã şi fãrã nici un efect orice stipulaţie care, direct sau indirect, ar deroga de la dispoziţiile prezentei convenţii. Nulitatea unor astfel de stipulaţii nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului. 2. În special vor fi nule toate clauzele prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurãrii mãrfii sau orice alta clauza analoagã, ca şi orice clauza care schimba sarcina probei.
CAP. 8 Dispoziţii finale
ART. 42 1. Prezenta convenţie este deschisã pentru semnare sau aderare ţãrilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa şi ţãrilor admise la comisia cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei comisii. 2. Ţãrile susceptibile sa participe la anumite lucrãri ale Comisiei Economice pentru Europa, conform paragrafului 11 al mandatului acestei comisii, pot deveni pãrţi contractante la prezenta convenţie, aderind la ea dupã intrarea în vigoare. 3. Convenţia va fi deschisã pentru semnare pînã la 31 august 1956 inclusiv. Dupã aceasta data, ea va fi deschisã pentru aderare. 4. Prezenta convenţie va fi ratificatã. 5. Ratificarea sau aderarea va fi efectuatã prin depunerea unui instrument la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 43 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi dupã ce cinci dintre ţãrile menţionate în paragraful 1 al articolului 42 vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare ţara care o va ratifica sau adera la ea dupã ce cinci tari vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi dupã depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare a tarii respective. ART. 44 1. Fiecare parte contractantã va putea denunta prezenta convenţie printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Denunţarea va intra în vigoare la 12 luni de la data primirii notificãrii de denunţare de cãtre secretarul general. ART. 45 Dacã dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii numãrul pãrţilor contractante va scãdea, ca urmare a denuntarilor, la mai puţin de cinci, prezenta convenţie va inceta sa mai fie în vigoare, începînd cu data la care ultima dintre aceste denuntari va deveni valabilã. ART. 46 1. Orice ţara va putea, în momentul depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare sau la orice data ulterioara, sa declare, prin notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca prezenta convenţie va fi aplicabilã, la totalitatea sau numai la o parte a teritoriilor pe care le reprezintã pe plan internaţional. Convenţia va fi aplicabilã teritoriului sau teritoriilor menţionate în notificare dupã a nouazecea zi din momentul primirii acestei notificãri de cãtre secretarul general sau, dacã la aceasta data convenţia încã nu a intrat în vigoare, de la data intrãrii sale în vigoare. 2. Orice ţara care va fi fãcut, conform paragrafului precedent, o declaraţie avînd drept efect aplicarea acestei convenţii pe un teritoriu pe care ea îl reprezintã pe plan internaţional, va putea, conform articolului 44, sa denunţe convenţia în ceea ce priveşte numitul teritoriu. ART. 47 Orice litigiu între doua sau mai multe pãrţi contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, pe care pãrţile nu au putut sa-l reglementeze prin tratative sau prin alt mijloc, va putea fi adus, la cererea oricãreia dintre pãrţile contractante interesate, înaintea Curţii Internaţionale de Justiţie, pentru a fi soluţionate de aceasta. ART. 48 1. Fiecare parte contractantã va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenţie sau va adera la ea, sa declare ca ea nu se considera legatã de prevederile articolului 47 al convenţiei. Celelalte pãrţi contractante nu vor fi legate prin articolul 47 fata de orice parte contractantã care a formulat o astfel de rezerva. 2. Orice parte contractantã care a formulat o rezerva conform paragrafului 1 va putea în orice moment sa ridice aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 3. Nici o alta rezerva la prezenta convenţie nu va fi admisã. ART. 49 1. Dupã ce prezenta convenţie va fi fost în vigoare timp de 3 ani, orice parte contractantã va putea, prin notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferinţe cu scopul de a revizui prezenta convenţie. Secretarul general va notifica aceasta cerere tuturor pãrţilor contractante şi va convoca o conferinţa de revizuire dacã, într-un termen de 4 luni de la data notificãrii adresate de el, cel puţin un sfert din numãrul pãrţilor contractante îi notifica acordul lor fata de aceasta cerere. 2. Dacã o conferinţa este convocatã conform paragrafului precedent, secretarul general va înştiinţa despre aceasta toate pãrţile contractante şi le va invita sa prezinte, în termen de 3 luni, propuneri care ar dori sa fie examinate de conferinţa. Secretarul general va comunica tuturor pãrţilor contractante ordinea de zi provizorie a conferintei, precum şi textul acestor propuneri, cel mai tirziu pînã la 3 luni înainte de deschiderea conferintei. 3. Secretarul general va invita la orice conferinţa convocatã conform prezentului articol toate ţãrile la care se referã paragraful 1 al articolului 42, precum şi ţãrile devenite pãrţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42. ART. 50 În afarã de notificãrile prevãzute în articolul 49, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica ţãrilor vizate de paragraful 1 al articolului 42, cît şi ţãrilor devenite pãrţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42: a) ratificarile şi aderarile conform articolului 42; b) datele intrãrii în vigoare a prezentei convenţii, în conformitate cu articolul 43; c) denuntarile conform articolului 44; d) abrogarea prezentei convenţii conform articolului 45; e) notificãrile primite conform articolului 46; f) declaraţiile şi notificãrile primite conform paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 48. ART. 51 Dupã 31 august 1956, originalul prezentei convenţii va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite copii certificate fiecãreia dintre ţãrile vizate în paragrafele 1 şi 2 ale articolului 42. Drept care subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie. Încheiatã la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouasute cincizeci şi şase, într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate.
PROTOCOL DE SEMNATURA În momentul semnãrii Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mãrfuri pe şosele, subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au convenit asupra urmãtoarelor declaraţii şi precizãri: 1. Prezenta convenţie nu se aplica transporturilor între Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Republica Irlandei. 2. La articolul 1, paragraful 4: Subsemnaţii se angajeazã sa trateze încheierea de convenţii referitoare la contractul pentru transportul efectelor de strãmutare şi la contractul de transport combinat. Drept care subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au semnat prezentul protocol. Întocmit la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouasute cincizeci şi şase, într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, amindoua textele avînd aceeaşi valabilitate.
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
