Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A, ale art. 7 lit. A şi B şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,
având în vedere propunerea preşedintelui Curţii de Conturi,
cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României,
pentru integritatea, dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea actului de control, contribuind, pe această cale, la mai buna întrebuinţare a resurselor financiare ale statului,
Preşedintele României decretează:
ART. 1
Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor doamnei Elena-Doina Dascălu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi.
ART. 2
Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler:
1. domnului Mircea Vasile Popescu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi;
2. domnului Aron Ioan Popa, preşedinte al Autorităţii de Audit;
3. domnului Gheorghe Oană, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit;
4. domnului Ioan Anton, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit;
5. domnului Ioan Bogdan, preşedinte al Curţii de Conturi în perioada 1993-1999;
6. domnului Ioan Condor, preşedinte al Curţii de Conturi în perioada 1999-2002.
ART. 3
Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler:
1. domnului Marius Vorniceanu, consilier de conturi;
2. domnului Ştefan Pete, consilier de conturi;
3. domnului Mihai Hură, consilier de conturi;
4. doamnei Verginia Vedinaş, consilier de conturi;
5. domnului Dumitru Alămîie, consilier de conturi;
6. doamnei Constanţa Anca Donovici, consilier de conturi;
7. doamnei Mărioara Sabina Funar, consilier de conturi;
8. domnului Ionel Ştefan, consilier de conturi în perioada 2002-2008;
9. doamnei Aurona Marta Pelea, consilier de conturi;
10. domnului Lucian Negrea, consilier de conturi;
11. domnului Ioan Hurjui, consilier de conturi;
12. domnului Petru Lakatos, consilier de conturi;
13. doamnei Georgeta Carmen Stănescu, consilier de conturi;
14. domnului Gheorghe Neicuţescu, consilier de conturi în perioada 2008-2011;
15. domnului Alexandru-Octavi Stănescu, secretar general.
ART. 4
Se conferă Ordinul Meritul Industrial şi Comercial, în grad de Cavaler:
1. domnului Sorin Gheorghe Dan Panaitescu, consilier al preşedintelui Curţii de Conturi;
2. domnului Virgil Popescu, consilier al preşedintelui Curţii de Conturi;
3. domnului Dragoş Mihai Budulac, şef serviciu;
4. domnului Valentin Alexandru Chiş, şef serviciu;
5. domnului Ilie Ştefan, director;
6. doamnei Liana Monica Mitroi, director;
7. domnului Moise Popescu, director;
8. doamnei Doina Ana Drăniceanu, şef serviciu;
9. domnului Alexandru-Puiu Costache, director;
10. doamnei Elena Carmen Bragadireanu, auditor public extern;
11. domnului Iulian Dumitrescu, director;
12. doamnei Cristina Gabriela Breden, director;
13. doamnei Ana Apostol, director;
14. doamnei Mariana Mişu, director;
15. doamnei Ioana Boboc, director;
16. doamnei Silvia Toma, director;
17. domnului Marin Sandu, director;
18. domnului Gheorghe Drăgan, director;
19. doamnei Maria Klein, director;
20. doamnei Mariana David, director;
21. domnului Alexandru Victor Niţulescu, director adjunct;
22. domnului Cornel Ciobâncan, director adjunct;
23. domnului Dan Fîrţescu, director;
24. doamnei Floarea Panait, director;
25. domnului Sergiu Mainea, director;
26. domnului Ion Ungureanu, director;
27. doamnei Maria Popârlan, auditor public extern;
28. doamnei Filica Cucută, auditor public extern;
29. domnului Mircea Talpan, director;
30. domnului Vasile Barbu, director;
31. domnului Ioan Dumitrescu, director;
32. doamnei Magdalena Nicolau, auditor public extern;
33. domnului Marius Cîmpan, director;
34. domnului Victor Lucian Borş, director;
35. domnului Iulian Cojocaru, director adjunct;
36. doamnei Marinica Calinic, director;
37. doamnei Mihaela-Petruţa Horga, director;
38. domnului Richard Ştefan, director adjunct;
39. doamnei Mirela Marinescu, director;
40. doamnei Ioana Sindie, director adjunct;
41. domnului Ion Popescu, director;
42. domnului Csaba Istvan Szekely, director;
43. doamnei Gina Marina Neculăeasa, director;
44. doamnei Jenica Chinie, director;
45. domnului Constantin Iaţco, director;
46. domnului Viorel Verdeş, director adjunct;
47. domnului Valeru Bălulescu, director;
48. domnului Marinel Sand, director;
49. domnului Adrian Constantin Goga, director;
50. domnului Nicolae Balalia, director;
51. domnului Doruţ Grec, director;
52. domnului Emil Constantin Citrea, director;
53. domnului Viorel Bobeş, director adjunct;
54. doamnei Camelia Obreja, director adjunct;
55. domnului Ilie Olteanu, director adjunct;
56. doamnei Carolina Nebunu, director adjunct;
57. doamnei Marcela Stăncioiu, director;
58. domnului Valentin Crasnobaev-Grigoriu, director adjunct;
59. domnului Vasile Popa, director;
60. domnului Ionel Petrea, director;
61. domnului Bogdan Constantin Platoş, director;
62. domnului Miron Nica, director adjunct;
63. domnului Paul Pavel, şef serviciu;
64. doamnei Aurelia Pascaru, director;
65. doamnei Emilia Moise, şef birou;
66. domnului Ion Boja, director;
67. doamnei Cornelia Oancea, director;
68. domnului Răzvan Ioan Ifrim, director;
69. doamnei Lucia Daniela Popescu, şef serviciu;
70. domnului Gabriel Priţulescu, auditor public extern.
ART. 5
Se conferă Medalia Meritul Industrial şi Comercial, clasa a III-a:
1. doamnei Adelina Vlăsceanu, şef cabinet;
2. doamnei Liliana Axente, şef cabinet;
3. doamnei Ileana Moldoveanu, şef cabinet;
4. doamnei Magdalena Ene, şef cabinet;
5. doamnei Viorica Elena Dochianu, şef cabinet;
6. doamnei Iuliana Lambrea, şef cabinet;
7. doamnei Aurelia Daniela Băjan, secretar-dactilograf;
8. doamnei Teodora Scarlat, secretar-dactilograf;
9. doamnei Ileana Viţu, referent;
10. domnului Radu Puia, referent.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Bucureşti, 26 mai 2014.
Nr. 422.
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: