Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 44, pct. 2 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române,
Văzând hotărârea Consiliului de Miniştri cu Nr. 715 din 1 Iulie 1949,
Emite următorul decret:
ART. 1
Pentru asigurarea disciplinei muncii şi a unei normale funcţionări în sectorul feroviar, precum şi sancţionării rapide a infracţiunilor prin care stânjeneşte bunul mers al transporturilor şi siguranţa circulaţiei pe C.F.R., se înfiinţează o jurisdicţie specială feroviară care va funcţiona în conformitate cu prevederile prezentului decret.
ART. 2
Sunt supuse jurisdicţiei speciale feroviare, în conformitate cu dispoziţiunile decretului de faţă;
a) Accidentele, crimele şi delictele de catastrofă de cale ferată, actele de sabotaj, întârziere sistematică a încărcării şi descărcării vagoanelor sau deteriorarea acestora din neglijenţa gravă sau rea credinţă, furturile şi orice alte infracţiuni prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale care aduc atingerea patrimoniului C.F.R ori bunurilor încredinţate spre transport sau păstrate;
b) Infracţiunile care aduc atingerea disciplinei sau stânjenesc bună funcţionare a transporturilor, atelierelor, şantierelor ori a altor instalaţiuni deservind transporturile şi lucrările în legatură cu acestea;
c) Infracţiunile îndreptate contra personalului C.F.R. aflat în exerciţiul funcţiunii;
d) Infracţiunile săvârşite de personalul C.F.R în serviciu ori în legatură cu serviciul.
CAP. II
Instanţele speciale feroviare
ART. 3
În localităţile unde există direcţii regionale C.F.R va funcţiona câte un tribunal special feroviar, având una sau mai multe secţii.
Competenţa teritorială a fiecărui tribunal corespunde circumscripţiilor direcţiunilor regionale C.F.R. respective.
Se pot înfiinţa tribunale speciale feroviare şi în alte localităţi prin decizia ministrului justiţiei.
Numărul secţiunilor se va stabili prin decizia ministrului justiţiei la propunerea Departamentului C.F.R.
Fiecare tribunal este condus de un preşedinte şi are numărul de judecători ce se va stabili prin decizia ministrului justiţiei.
Fiecare tribunal va avea de asemenea un număr de asesori populari, stabilit în acelaşi mod.
ART. 4
Tribunalele speciale feroviare judecă, în materie de delicte, cu un judecător şi doi asesori populari, iar în materie de crime, cu doi judecători şi trei asesori populari.
ART. 5
Dintre judecătorii tribunalului special feroviar se vor delega, prin decizia ministrului justiţiei, numărul necesar de judecători de instrucţie. Prin aceeaşi decizie se va stabili şi numărul cabinetelor de instrucţie.
ART. 6
Pe lângă fiecare tribunal special feroviar va funcţiona câte o Cameră de instrucţie, cu unul sau mai multe complete, în compunerea căreia vor intra judecătorii desemnaţi de preşedintele tribunalului special feroviar şi asesorii populari al căror număr se va stabili prin decizia ministrului justiţiei.
CAP. III
Parchetul feroviar
ART. 7
Pe lângă fiecare tribunal special feroviar va funcţiona câte un procuror şef şi numărul necesar de procurori şi asesori populari ce se va stabili prin decizia ministerului justiţiei.
ART. 8
În cadrul Curţilor şi Parchetului Curţii Supreme se va delega, prin decizia ministrului justiţiei, numărul de procurori care vor pune, în mod special, concluziuni în cauzele supuse jurisdicţiei feroviare.
ART. 9
Membrii parchetelor funcţionând pe lângă instanţele speciale feroviare au atribuţiunile prevăzute în legea pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, Codul de procedură penală şi orice alte legi.
ART. 10
Procurorul general al R.P.R. are dreptul prevăzut de art. 6 din Decretul Nr. 2 din 22 Aprilie 1948 pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, şi în ceea ce priveşte activitatea parchetelor prevăzute de prezentul decret.
CAP. IV
Personalul de grefă şi administrativ
ART. 11
Pe lângă tribunalele speciale feroviare şi parchetele acestora va funcţiona angajaţi, cu funcţiuni de grefă şi funcţiuni administrative, în numărul stabilit prin decizia ministrului justiţiei. Ei vor fi angajaţi şi salariaţi de Ministerul Justiţiei, de care vor depinde.
CAP. V
Dispoziţiuni procedurale
ART. 12
Hotărârile tribunalului special feroviar pot fi atacate cu recurs. În materie de delicte, recursul se judecă de Curtea în circumscripţia căreia îşi are sediul tribunalul special feroviar, iar în materie de crime de Curtea Supremă.
ART. 13
Tribunalele speciale feroviare vor judeca şi infracţiunile conexe sau indivizibile cu infracţiunile intrând în prevederile prezentului decret, instanţa constituindu-se după distincţiunile de la art. 4.
ART. 14
Procedura de judecată este acea prevăzută de dreptul comun.
Infracţiunile din legile speciale vor fi judecate de instanţele prevăzute de prezentul decret, cu procedura arătată în acele legi.
CAP. VI
Asesorii populari
ART. 15
Asesorii populari ce vor funcţiona la tribunalele speciale feroviare şi la parchetele de pe lângă acestea, vor fi desemnaţi de către preşedintele tribunalului ordinar, dintre asesorii populari aleşi în circumscripţia în care funcţionează tribunalul special feroviar, după procedura prevăzuta de art. 54 din Decretul Nr. 132 din 2 Aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.
CAP. VII
Dispoziţiuni finale şi tranzitorii
ART. 16
Pe lângă fiecare din Curţile arătate la art. 12 vor funcţiona complete speciale desemnate de ministrul justiţiei, pentru judecarea recursurilor date în competenţa acestor instanţe, în materie feroviară.
De asemenea, la Curtea Supremă, în cadrul secţiunii penale, se vor desemna în acelaşi mod, complete speciale, care vor judeca recursurile date în competenţa acestei Curţi, în aceeaşi materie.
ART. 17
Preşedinţii şi judecătorii tribunalelor speciale feroviare, precum şi procurorii de pe lângă aceleaşi tribunale, au ierarhia prevăzuta în decretul pentru organizarea judecătorească şi decretul pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, cu privire la funcţiunile echivalente de la tribunale.
Personalul judecătoresc, îndeplinind funcţiuni de grefă, şi personalul administrativ are de asemenea ierarhia prevăzută în decretul pentru organizarea judecătorească.
ART. 18
Cauzele de competenţa tribunalelor speciale feroviare, aflate în curs de cercetare la parchete şi cabinete de instrucţie, sau în curs de instrucţie, precum şi cele ce se găsesc în curs de judecată înaintea primei instanţe, vor fi înaintate organelor competente, potrivit prezentului decret, fără a mai fi necesară o hotărâre declinatorie de competenţă.
ART. 19
Dispoziţiunile decretului de faţă se completează cu acelea din decretul pentru organizarea judecătorească şi pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, care nu sunt contrarii prezentului decret.
ART. 20
Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 16 din 15 Ianuarie 1949, pentru sancţionarea unor crime care primejduesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, rămân supuse dispoziţiunilor acelei legi.
ART. 21
Dispoziţiunile decretului de faţă, intră în vigoare pe data de 15 Septemvrie 1949.
Pentru desemnarea asesorilor populari ce vor funcţiona între 15 Septemvrie şi 31 Decemvrie 1949 la tribunalele speciale feroviare şi la parchetele de pe lângă aceste instanţe, dispoziţiunile art. 15 din prezentul decret, vor intra în vigoare de la 1 Septemvrie 1949, când se vor efectua de către preşedinţii tribunalelor acolo arătaţi, tragerile la sorţi, prevăzute de art. 54 din Decretul nr. 132/1949.
Data în Bucureşti la 2 Iulie 1949.
C.I. PARHON
MARIN FLOREA IONESCU
Ministrul comunicaţiilor,
Prof. ing. N. Profiri
Ministrul justiţiei,
A. Bunaciu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: