Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECRET nr. 159 din 7 mai 1986 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului de coordonare a activitatii de investitii, a comisiilor judetene si a municipiului Bucuresti de coordonare a activitatii de investitii
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
CAP. 1 Consiliul şi comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii Secţiunea I
ART. 1 Se înfiinţeazã Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii, organ de lucru în subordinea Consiliului de Miniştri, având sarcina de a asigura soluţionarea operativã şi la timp a problemelor complexe pentru coordonarea şi îndrumarea unitarã a activitãţii de investiţii, începând de la proiectare şi pana la punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii.
Secţiunea a II-a Atribuţiile Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii
ART. 2 Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii, împreunã cu titularii de plan, rãspunde de aplicarea cu fermitate a principiilor noului mecanism economic, de modul cum se aduc la îndeplinire prevederile planului de investiţii, de intreaga activitate de proiectare, de asigurarea utilajelor din ţara şi din import, de organizarea activitãţii de construcţii-montaj şi calitatea lucrãrilor executate, de pregãtirea şi desfãşurarea activitãţii de punere în funcţiune a obiectivelor de investiţii, precum şi de îndeplinirea altor sarcini ce decurg din planul de investiţii. ART. 3 Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii are urmãtoarele atribuţii: A. Asigura ca în documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii ce se supun aprobãrii sa se respecte cu stricteţe directivele, principiile şi normele prevãzute de lege şi sa se aplice cu fermitate sarcinile şi mãsurile hotãrâte de conducerea de partid şi de stat referitoare la investiţii-construcţii. B. Coordoneazã activitatea de proiectare şi determina ca aceasta sa fie axata cu precãdere pe elaborarea de documentaţii tehnico-economice, care sa asigure realizarea investiţiilor în durate minime de timp, cu consumuri reduse de materiale, combustibili şi energie, în condiţiile creşterii continue a productivitatii muncii şi a eficientei economice; verifica buna pregãtire a investiţiilor, creând decalajul necesar între elaborarea documentaţiilor şi termenele stabilite pentru începerea obiective. În acest scop: a) verifica, potrivit legii, ca activitatea de tipizare, unificare şi standardizare a proiectelor de construcţii sa se desfãşoare în strânsã concordanta cu tipizarea, unificarea şi standardizarea tehnologiilor, instalaţiilor şi maşinilor, în scopul folosirii în activitatea de investiţii, în mãsura sporitã, a proiectelor tip; b) aproba programele de proiectare, cu utilizarea deplina a capacitãţii unitãţilor de proiectare; c) verifica şi stabileşte mãsuri care sa asigure realizarea în termen şi în bune condiţii a planurilor de proiectare şi de tipizare. C. Controleazã ca, încã din faza definitivãrii notelor de comanda, sa se încheie, potrivit legii, între titulari, antreprenorii generali şi furnizorii generali de utilaje "Graficul sintetic de pregãtire şi realizare a investiţiei" în care sa se stabileascã obligaţiile pãrţilor privind: asigurarea documentaţiei de execuţie, predarea proiectelor pentru utilajele unicat, contractarea şi livrarea utilajelor din ţara şi import, realizarea lucrãrilor de construcţii-montaj, a probelor tehnologice şi punerea în funcţiune a capacitãţilor de producţie, potrivit duratelor de execuţie normate; în exercitarea acestei atribuţii conlucreaza cu Consiliul de coordonare a activitãţii din ramurile construcţii de maşini şi metalurgie. D. Examineazã sistematic, ia mãsuri şi verifica prezentarea la aprobare a notelor de comanda şi a proiectelor de execuţie, potrivit termenelor stabilite prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socialã. E. Analizeazã, însuşeşte şi supune spre aprobare notele de comanda şi proiectele de execuţie ale obiectivelor de investiţii importante care se aproba prin decret prezidential, precum şi principalii indicatori tehnico-economici ai celorlalte obiective de investiţii; controleazã ca examinarea sa se facã atât de cãtre fiecare membru al consiliului, conform obligaţiilor şi raspunderilor pe care le are instituţia pe care o reprezintã în consiliu, potrivit legii, cat şi în plen; rãspunde, împreunã cu fiecare din membrii sãi, cu organele de avizare şi cu titularii de investiţii, pentru calitatea documentaţiilor şi nivelul indicatorilor tehnico-economici care se supun aprobãrii. În acest scop: a) verifica necesitatea, oportunitatea şi celelalte elemente de fundamentare tehnico-economicã a investiţiilor analizate şi însuşite, în prealabil, potrivit legii, de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe - şi pune un accent deosebit pe utilizarea deplina a capacitãţilor existente, asigurarea desfacerii producţiei pe piata interna şi externa, acoperirea necesarului de materii prime, combustibili, energie, utilaje şi utilitãţi productive; b) urmãreşte ca tehnologiile din documentaţiile tehnico-economice sa se situeze la un nivel tehnic şi calitativ superior, comparabil cu cele mai bune realizari obţinute pe plan mondial - cu valorificarea cercetãrilor şi inventiilor proprii -, sa asigure introducerea unor noi maşini şi utilaje mai productive care sa permitã realizarea unor produse cu caracteristici tehnico-functionale şi de calitate corespunzãtoare prevederilor din programele aprobate, competitive la export, folosirea cu precãdere şi valorificarea superioarã a materiilor prime din ţara, cu consumuri minime de materii prime, materiale, combustibili şi energie, cu asigurarea recuperãrii tuturor resurselor materiale şi energetice refolosibile, cu creşterea gradului de valorificare a acestora; c) verifica ca productivitatea muncii din proiectele de organizare a producţiei şi a muncii, analizata şi însuşitã potrivit legii de Ministerul Muncii şi Comitetul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie, sa se situeze la nivelul prevãzut în programele de perspectiva aprobate de conducerea de partid şi de stat; d) verifica ca nivelul preţurilor şi tarifelor din documentaţiile tehnico-economice pentru noile produse şi servicii, pentru utilajele cu care urmeazã sa se realizeze investiţiile, precum şi structura preţurilor folosite în calculul indicatorilor tehnico-economici ai investiţiilor - analizate şi avizate, potrivit legii, de Comitetul de Stat pentru Preţuri şi bãncile finanţatoare - sa fie legal stabilite şi sa asigure realizarea obiectivelor în condiţii de maxima eficienta; e) controleazã ca eficienta economicã a investiţiilor - examinata şi avizatã, potrivit legii, de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor, Comitetul de Stat pentru Preţuri şi bãncile finanţatoare - sa asigure reducerea cheltuielilor de producţie, îndeosebi celor materiale, creşterea acumularilor şi sporirea venitului naţional: f) controleazã ca prin prevederile din documentaţiile tehnico-economice, referitoare la desfacerea producţiei la export - analizate şi avizate, potrivit legii, de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperãrii Economice Internaţionale - sa se asigure sporirea continua a aportului net valutar şi realizarea unor cursuri de revenire cat mai avantajoase; g) verifica respectarea amplasamentelor prevãzute în studiile de sistematizare teritorialã, în detaliile de sistematizare a zonelor sau platformelor industriale şi în schiţele de sistematizare a localitãţilor; asigura ocuparea unor suprafeţe minime de teren de valoare agricolã cat mai scãzutã, pe baza verificãrii şi a avizelor organelor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Gospodãrirea Unitarã a Fondului Funciar, prin comasarea unor funcţiuni şi obiecte, precum şi prin mai buna folosire în comun a unor utilitãţi sau obiecte de folosinta generalã; h) controleazã ca importurile prevãzute în documentaţii sa fie aprobate, în prealabil, potrivit legii; i) asigura folosirea în cea mai mare mãsura a spaţiilor, construcţiilor şi instalaţiilor existente care se pot încadra raţional în fluxul tehnologic; controleazã ca soluţiile constructive şi de plan general, expertizate şi avizate de Inspectoratul General de Stat pentru Investiţii-Construcţii, potrivit legii, sa conducã la restrangerea volumelor construite - în stricta concordanta cu necesitãţile tehnologice şi functionale-, amplasarea, în toate cazurile posibile, a utilajelor în aer liber, folosirea judicioasã a reliefului terenului şi evitarea miscarilor mari de terasamente, industrializarea executãrii construcţiilor şi creşterea productivitatii muncii în activitatea de construcţii-montaj; j) urmãreşte respectarea normelor de personal, în toate etapele de realizare a investiţiilor, pana la punerea în funcţiune; k) asigura respectarea normelor legale cu privire la protecţia mediului înconjurãtor; l) stabileşte alte mãsuri care sa asigure utilizarea raţionalã şi eficienta sporitã a fondurilor de investiţii, creşterea valorii producţiei în raport de fondurile fixe utilizate. F. Participa, împreunã cu Comitetul de Stat al Planificarii, Comitetul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie, Ministerul Finanţelor, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodãririi Fondurilor Fixe şi titularii de investiţii, la elaborarea proiectului planului de investiţii, a proiectului planului de producţie de construcţii-montaj, precum şi a planului de producţie de materiale de construcţii; urmãreşte ca prin aceste planuri sa se asigure: a) folosirea deplina a capacitãţilor de producţie, a construcţiilor şi suprafeţelor existente, fundamentarea tehnico-economicã a noilor obiective de investiţii potrivit studiilor şi cercetãrilor preliminare, a prognozelor şi programelor elaborate conform legii, precum şi stabilirea de mãsuri pentru creşterea rentabilitatii şi eficientei economice; b) crearea de capacitãţi de producţie şi de produse pentru satisfacerea consumului intern şi creşterea continua a exportului, în condiţii competitive şi cu asigurarea indicatorilor de eficienta; c) fondurile de investiţii pe obiective, conform graficului sintetic de pregãtire şi realizare a investiţiei, care, potrivit legii, se aproba o data cu nota de comanda, mijloacele necesare şi respectarea riguroasã a prevederilor din planul cincinal, precum şi a defalcarilor pe ani ale obiectivelor nominalizate; d) sarcinile activitãţii de construcţii-montaj pe obiective, în concordanta cu graficele aprobate, realizarea riguroasã a acestora la termenele planificate; nominalizarea antreprenorului general, repartizarea judicioasã a sarcinilor pe constructori, potrivit cu volumele şi structura lucrãrilor pe care le au de executat, şi dotarea lor cu utilaje, ţinând seama de necesitatea intensificãrii folosirii utilajelor, precum şi a creşterii productivitatii muncii. G. Analizeazã sistematic şi verifica, împreunã cu Comitetul de Stat al Planificarii şi titularii de investiţii, realizarea planului de investiţii, de construcţii-montaj şi de punere în funcţiune; controleazã şi stabileşte mãsuri, potrivit legii, pentru: a) respectarea graficelor de eşalonare a execuţiei lucrãrilor pentru asigurarea stadiilor fizice prevãzute în plan şi pentru recuperarea eventualelor întârzieri; b) realizarea graficelor de montaj al utilajelor, astfel încât sa se previnã crearea de stocuri de utilaje peste cele normate şi sa se respecte termenele prevãzute pentru începerea probelor tehnologice; c) respectarea riguroasã de cãtre furnizor a termenelor contractuale de livrare a instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, precum şi a materialelor, semifabricatelor şi prefabricatelor; d) asigurarea personalului pentru activitatea de construcţii-montaj, în stricta concordanta cu nevoile reale, în condiţiile realizãrii productivitatii muncii planificate; e) pregãtirea desfãşurãrii în bune condiţii a probelor tehnologice şi realizarea celorlalte condiţii pentru asigurarea forţei de munca, materiilor prime şi materialelor, pentru darea în funcţiune a capacitãţilor aprobate; f) efectuarea în bune condiţii a recepţiei obiectivelor de investiţii; g) gospodãrirea cu grija a mijloacelor materiale şi financiare alocate pentru realizarea obiectivelor de investiţii. H. Însuşeşte sau aproba, dupã caz, deschiderea finanţãrii şi începerea executãrii lucrãrilor la obiectivele noi de investiţii nominalizate în planul naţional unic de dezvoltare economico-socialã, pe baza documentelor prezentate de titularii de investiţii, verificate şi confirmate în prealabil de bãncile finanţatoare, pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor legale. I. Coordoneazã activitatea comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti şi, în caz de necesitate, stabileşte mãsurile ce trebuie luate de acestea în vederea îndeplinirii planului de investiţii, de proiectare, de construcţii-montaj şi de punere în funcţiune. J. Aproba sau avizeazã, potrivit legii, sarcinile de plan tehnic în domeniul construcţiilor, al materialelor de construcţii şi al folosirii utilajelor, precum şi programul de asimilare a utilajelor de construcţii-montaj, pentru organele centrale şi locale care au în subordine organizaţii de construcţii montaj sau întreprinderi producãtoare de materiale de construcţii sau utilaje de construcţii. K. Sancţioneazã sau, dupã caz, propune sancţionarea celor vinovaţi de nerespectarea normelor, normativelor, a termenelor legal stabilite, precum şi a directivelor şi mãsurilor aprobate, în procesul de pregãtire şi realizare a investiţiilor. L. Organizeazã sistemul de informare privind realizarea planului de investiţii în toate fazele sale. M. Iniţiazã proiecte de acte normative pentru perfecţionarea activitãţii în domeniul investiţiilor. N. Îndeplineşte orice alte atribuţii prevãzute de lege.
Secţiunea a III-a Organizarea şi funcţionarea Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii
ART. 4 Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii, organ deliberativ, este format din reprezentanţi ai ministerelor şi altor organe centrale, bãncilor finanţatoare, institutelor de cercetare şi proiectare, precum şi ai instituţiilor de învãţãmânt. Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este necesar. Problemele curente ale activitãţii Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii se rezolva de biroul sau executiv, care se întruneşte sãptãmânal. ART. 5 Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii este compus din 33-45 membri, iar biroul executiv al acestuia, din 5-7 membri. Preşedintele consiliului de coordonare se numeşte prin decret prezidential şi este viceprim-ministru al guvernului care coordoneazã activitatea de investiţii şi construcţii-montaj. Vicepreşedinţii, membrii consiliului şi ai biroului executiv se numesc, la propunerea preşedintelui consiliului, prin hotãrâre a Consiliului de Miniştri. Secretar al Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii este un vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificarii. ART. 6 Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii în întregul sau, biroul executiv şi fiecare membru în parte rãspund în fata Consiliului de Miniştri pentru intreaga lor activitate. ART. 7 În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii adopta hotãrâri pentru coordonarea şi îndrumarea unitarã a întregii activitãţi de investiţii-construcţii, obligatorii atât pentru organele ce sunt reprezentate în consiliu, cat şi pentru celelalte organe titulare sau beneficiare de investiţii, pentru constructori, proiectanţi, furnizori de utilaje. ART. 8 Pentru soluţionarea operativã şi la timp a hotãrârilor adoptate de Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii, acesta foloseşte ca aparat de specialitate Inspectoratul General de Stat pentru Investiţii-Construcţii. În vederea realizãrii sarcinilor ce-i revin, consiliul de coordonare poate folosi cadre de specialitate din ministere, centrale şi întreprinderi, din organele centrale de sinteza, precum şi din institute de învãţãmânt, de cercetare şi de proiectare.
Secţiunea a IV-a Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii
ART. 9 Pentru coordonarea şi îndrumarea, pe plan local, a activitãţii de investiţii-proiectare, construcţii-montaj, punere în funcţiune a obiectivelor se înfiinţeazã comisii de coordonare judeţene şi a municipiului Bucureşti, subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii. ART. 10 Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii exercita în unitãţile administrativ-teritoriale în care îşi desfãşoarã activitatea urmãtoarele atribuţii: A. Coordoneazã activitatea de investiţii, construcţii-montaj şi punere în funcţiune a obiectivelor de investiţii. B. Participa la elaborarea proiectelor de plan cincinal şi a planurilor anuale în profil teritorial, colaborand cu comisiile de planificare, în scopul: a) fundamentarii temeinice a investiţiilor ce se propun a fi înscrise în plan, avându-se în vedere folosirea deplina a capacitãţilor existente, asigurarea cu materii prime şi materiale, cu prioritate din ţara, a noilor obiective de investiţii, precum şi desfacerea producţiei; b) amplasarii pe localitãţi, în cadrul judeţului, a obiectivelor de investiţii, în zonele sistematizate şi platformele industriale aprobate, asigurând ocuparea unor suprafeţe minime de teren prin comasarea unor funcţii şi obiecte, reducerea cheltuielilor de investiţii prin folosirea în comun a unor utilitãţi. C. Verifica sa se adopte mãsuri pentru asigurarea condiţiilor de începere a execuţiei lucrãrilor la termenele prevãzute în plan prin eliberarea amplasamentelor, contractarea lucrãrilor de construcţii, deschiderea finanţãrii şi executãrii lucrãrilor de organizare de şantier. D. Controleazã realizarea de cãtre întreprinderi şi santiere a planului de investiţii, construcţii şi punere în funcţiune, solutionand operativ problemele ce se ridica în realizarea ritmica a planului de investiţii, cu privire la aprovizionarea santierelor cu materiale de construcţii, utilaje de construcţii, asigurarea cu forta de munca, livrarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor şi efectuarea probelor mecanice şi tehnologice. E. Examineazã mãrimea, structura şi vechimea stocurilor de utilaje tehnologice existente pe santiere şi stabilesc mãsuri pentru ca acestea sa se menţinã în limitele tehnologice normate. F. Exercita orice alte atribuţii prevãzute în dispoziţiile legale şi asigura aducerea la îndeplinire a deciziilor referitoare la investiţii ale comitetelor executive ale consiliilor populare în subordinea cãrora funcţioneazã şi a hotãrârilor Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii. Problemele care necesita rezolvarea la nivel central vor fi transmise ministerelor şi celorlalte organe centrale de resort şi, dupã caz, Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii. ART. 11 Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii sunt compuse din 19-25 membri; componenta nominalã a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti se aproba prin decizie de cãtre comitetele executive ale consiliilor populare judeţene sau al municipiului Bucureşti. Preşedintele comisiei judeţene şi a municipiului Bucureşti este prim-vicepreşedintele sau vicepreşedintele comitetului executiv al consiliului popular, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al comisiei de planificare teritorialã. ART. 12 Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii se întrunesc sãptãmânal. Comisiile adopta mãsuri menite sa asigure realizarea planului de investiţii, proiectare, construcţii-montaj, punere în funcţiune a obiectivelor de investiţii. ART. 13 Pregãtirea lucrãrilor necesare desfãşurãrii activitãţii comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti va fi asigurata de aparatul comitetelor executive ale consiliilor populare în subordinea cãrora funcţioneazã, precum şi de cãtre aparatul sucursalelor judeţene şi a municipiului Bucureşti ale Bãncii de Investiţii şi ale Bãncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara. ART. 14 Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii şi fiecare membru în parte rãspund şi raporteazã pentru activitatea lor fata de comitetele executive ale consiliilor populare cãrora le sunt subordonate şi fata de Consiliul de coordonare a activitãţii de investiţii.
CAP. 2 Dispoziţii finale
ART. 15 Pe data intrãrii în vigoare a prezentului decret capitolul I din Decretul 264/1976 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului de coordonare a activitãţii de investiţii, a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de coordonare a activitãţii de investiţii, precum şi a Inspectoratului General de Stat pentru Investiţii-Construcţii, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, din 21 mai 1984, se abroga.
NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Republicii Socialiste România
──────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email