Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,
cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru contribuţia deosebită în cercetarea şi practica medicală, pentru serviciile aduse la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, pentru priceperea, grija şi devotamentul arătate în îngrijirea bolnavilor,
Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
ARTICOL UNIC
Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler:
– domnului doctor Alexandru Brezoiescu, medic dentist, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti;
– domnului profesor universitar doctor Silviu Constantinoiu, medic, directorul Centrului de Excelenţă în Chirurgia Esofagiană;
– domnului profesor universitar doctor farmacist Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor;
– domnului profesor universitar doctor Fior Dafin Mureşanu, medic, Clinica de Neurologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Bucureşti, 29 noiembrie 2017.
Nr. 1.045.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: