Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECRET-LEGE nr. 30 din 18 ianuarie 1990 privind trecerea in proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Roman
EMITENT: CONSILIUL FRONTULUI SALVARII NATIONALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 19 ianuarie 1990
În timpul dictaturii ceausiste fostul Partid Comunist Roman a acumulat bunuri materiale şi fonduri bãneşti care i-au dat o forta economicã puternica şi l-au situat practic în afarã economiei naţionale.
Toate mijloacele economice acumulate erau folosite pentru a servi pe dictator şi clanul acestuia, nomenclatura superioarã de partid, precum şi pentru realizarea unor obiective politice pe plan intern şi extern fixate de dictator.
Numai la dispoziţia dictatorului şi familiei sale se gãseau în Bucureşti şi în împrejurimile acestuia 21 palate şi vile, iar în judeţele tarii 41 palate şi vile rezidentiale, precum şi 22 cabane de vinatoare.
Din circuitul agricol al tarii au fost scoase circa 55.000 hectare de teren agricol care au fost utilizate pentru organizarea a 45 unitãţi agroindustriale, producţia realizatã fiind folositã în mare mãsura pentru interesele organelor superioare de partid, pentru încasãri valutare care nu erau supuse regimului legal ce se aplica în economie.
În plus, fostul Partid Comunist Roman avea întreprinderi economice de producţie, construcţii-montaj, transporturi, poligrafice, de turism şi prestãri de servicii, de comerţ exterior, institute de proiectare şi altele. Toate aceste unitãţi erau reunite în cadrul Oficiului economic central "Carpaţi" şi foloseau peste 48.000 salariaţi, realizind anual un volum de circa 16.000.000.000 lei producţie marfa, prestaţii şi desfaceri.
Ţinînd seama de aceasta situaţie anormala din punct de vedere economic şi social şi avînd în vedere ca fostul Partid Comunist Roman, în forma, structura şi cu regimul vieţii interne din timpul dictaturii ceausiste, a încetat sa mai existe o data cu revoluţia din 22 decembrie 1989, precum şi necesitatea ca bunurile aparţinînd acestuia sa fie preluate în interesul întregii societãţi,
Consiliul Frontului Salvãrii Naţionale decreteazã :
ART. 1
Întregul patrimoniu care a aparţinut fostului Partid Comunist Roman trece în proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor.
Patrimoniul ce se preia în proprietatea statului cuprinde unitãţile economice, mijloacele de producţie şi de transport, terenurile, indiferent de destinaţie, clãdirile şi dotãrile acestora, bunurile cu caracter cultural şi artistic, instituţiile de învãţãmînt, sanitare, muzeistice, bazele sportive, de odihna şi turism şi altele asemenea, precum şi orice alte bunuri materiale şi fonduri bãneşti şi valutare, inclusiv creanţele care au aparţinut fostului Partid Comunist Roman, organizaţiilor şi unitãţilor din subordinea acestuia, indiferent de data şi de sursa dobîndirii lor.
ART. 2
Identificarea şi preluarea în patrimoniul statului a unitãţilor economice, instituţiilor, bunurilor şi fondurilor bãneşti şi valutare prevãzute la art. 1 se fac de cãtre o comisie stabilitã prin hotãrîre a guvernului.
Comisia va fi alcãtuitã din specialişti din domeniul economiei, finanţelor, transporturilor, culturii, sãnãtãţii publice, învãţãmîntului şi din alte sectoare de activitate, în funcţie de natura bunurilor ce urmeazã sa fie preluate.
Preluarea bunurilor se face pe baza bilanţului ce se va întocmi pentru fiecare unitate în parte, potrivit legii.
ART. 3
Trec în proprietatea statului şi bunurile a cãror apartenenţa la patrimoniul fostului Partid Comunist Roman va fi stabilitã ulterior identificarii şi preluãrii, potrivit art. 2.
ART. 4
Guvernul va stabili, la propunerea comisiei instituite potrivit art. 2, modul de folosire a fiecãrei categorii de bunuri trecute în proprietatea statului, precum şi repartizarea, în subordinea unor ministere şi altor organe centrale şi locale de profil, a unitãţilor economice şi instituţiilor preluate.
De asemenea, guvernul va asigura reintroducerea în circuitul public a valorilor culturale şi artistice de interes naţional.
ART. 5
Guvernul va prezenta Consiliului Frontului Salvãrii Naţionale, pînã la data de 1 martie 1990, un raport privind trecerea în patrimoniul statului a bunurilor ce au aparţinut fostului Partid Comunist Roman şi modul în care aceste bunuri urmeazã sa fie folosite în interesul poporului.
De asemenea, guvernul va lua mãsuri pentru informarea opiniei publice asupra valorii bunurilor trecute în proprietatea statului potrivit prezentului decret-lege, precum şi cu privire la modul de punere în valoare şi utilizare a principalelor categorii ale acestor bunuri.
ART. 6
Personalul unitãţilor economice şi instituţiilor trecute în proprietatea statului în condiţiile prezentului decret-lege, preluat o data cu acestea, se considera transferat în interesul serviciului.
Personalul devenit disponibil primeşte, timp de trei luni, 50 la suta din drepturile bãneşti cuvenite anterior.
Personalul disponibil care se încadreazã în alte unitãţi în termen de trei luni beneficiazã, pe aceasta perioada, de vechime în munca şi îşi pãstreazã vechimea neîntreruptã în aceeaşi unitate.
Nu beneficiazã de prevederile prezentului articol personalul care a îndeplinit funcţii de conducere politica.
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE
ION ILIESCU
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: