Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Membrii Camerei Deputaţilor, reprezentându-i pe toţi cetãţenii României, ne exprimãm convingerea cã asumarea în întregime a trecutului, în mod onest şi lucid, reprezintã un element fundamental al responsabilitãţii noastre, pentru prezent şi viitor.
Recuperarea memoriei istorice, ca parte integrantã a procesului de construcţie democraticã nouã a României, reprezintã o dovadã certã a ataşamentului la valorile democraţiei europene dedicate respectãrii drepturilor omului şi diversitãţii.
În acest cadru de referinţã ne exprimãm convingerea cã este de datoria noastrã sã ne aducem aminte de suferinţele victimelor crimelor împotriva umanitãţii, împotriva evreilor şi a romilor, sãvârşite în anii celui De-al Doilea Rãzboi Mondial, în Europa şi în România.
Deputaţii din Parlamentul României, reuniţi pentru a comemora Ziua Holocaustului în România, au marcat din nou faptul cã actul de comemorare a tragediei Holocaustului înseamnã omagierea memoriei victimelor, membri ai comunitãţii evreieşti şi ai comunitãţii rome, şi deopotrivã expresia unei înalte conştiinţe şi responsabilitãţi.
Este recunoscut faptul cã ororile Holocaustului au rãdãcini profunde în manifestarea sistematicã a şovinismului, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului, promovate de-a lungul anilor de forţele rãului existente în societate, cu efecte dintre cele mai nocive asupra relaţiilor interumane.
În raport cu elementele fundamentale privind cunoaşterea, atitudinea şi comportamentul individual, social şi politic faţã de aceastã filã dureroasã de istorie a României şi a ţãrilor Europei în general,
Camera Deputaţilor:
● reafirmã hotãrârea de a acţiona, în mod conjugat şi neabãtut, pe cãile şi cu mijloacele cunoscute ale vieţii parlamentare, pentru ca asemenea tragedii sã nu se mai repete nicicând şi niciunde;
● reafirmã apartenenţa organicã a naţiunii române la spaţiul generos al valorilor unei civilizaţii bazate pe egalitate şi respectul dreptului la diferenţã, toleranţã şi pluralism cultural, etnic şi religios;
● reafirmã angajamentul sãu pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional a acţiunilor de combatere a oricãror manifestãri de antisemitism şi xenofobie, de discriminare rasialã şi de intoleranţã;
● susţine importanţa deosebitã pe care procesul educativ îl deţine pentru o corectã informare, sensibilizare şi responsabilizare a cetãţenilor, în special a tinerei generaţii. Societatea, ca întreg, trebuie sã fie informatã de efectele tragice ale urii rasiale, atunci când aceasta devine politicã de stat sau ţintã strategicã a unor formaţiuni politice şi organizaţii din societatea civilã;
● reafirmã sprijinul nostru, al deputaţilor din Parlamentul României, pentru punerea în practicã a tuturor mãsurilor de înlãturare a nedreptãţilor comise de autoritãţile române privind statutul material şi de proprietate al celor care au suferit în Holocaust - evrei, romi, cetãţeni români din teritoriile preluate samavolnic din graniţele de stat ale României antebelice;
● solicitã Guvernului României sã acorde întreaga sa susţinere pentru continuarea programelor de comemorare şi studiere a Holocaustului, realizate de Institutul Naţional "Elie Wiesel", dar şi alte programe academice de cercetare a istoriei Holocaustului, drept mãrturie a maturitãţii şi responsabilitãţii societãţii româneşti de astãzi;
● reafirmã dorinţa de implicare a deputaţilor din Parlamentul României la acţiuni şi programe iniţiate pe plan internaţional cu privire la Holocaust, astfel încât sã se identifice şi sã se punã în acţiune mãsuri diverse care sã contribuie la oprirea pentru totdeauna a crimelor împotriva umanitãţii, izvorâte mai ales din cultivarea în rândurile populaţiei a rasismului, xenofobiei şi antisemitismului.
Aceastã declaraţie a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 12 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
Bucureşti, 12 octombrie 2011.
Nr. 2.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: