Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Participare, reprezentare şi responsabilitate: un parlament mai aproape de cetãţeni
La 15 septembrie, în întreaga lume se celebreazã Ziua Internaţionalã a Democraţiei. Momentul marcheazã o recunoaştere simbolicã şi un prilej de reafirmare a importanţei apãrãrii şi promovãrii acestei valori universale fundamentale. Bazatã pe voinţa liber exprimatã a popoarelor de a-şi determina propriile sisteme politice, economice, sociale şi culturale şi pe dreptul de a fi consultate cu privire la toate aspectele existenţei lor, democraţia are nevoie de o astfel de zi care sã reaminteascã tuturor cã ea trebuie ocrotitã şi consolidatã permanent.
Democraţia, fondatã pe principiile statului de drept, înseamnã alegeri libere şi corecte, garantarea şi respectarea drepturilor omului, egalitate de gen şi nediscriminare, supremaţia legii, o societate civilã activã, pluralism politic, o mass-media independentã.
Astãzi, majoritatea ţãrilor lumii sunt considerate democraţii, ceea ce confirmã, o datã în plus, nu doar viabilitatea acestui model de organizare şi guvernare a societãţii, ci şi succesul eforturilor de democratizare.
Bazat pe principiul reprezentativitãţii, edificiul democraţiei contemporane se susţine pe instituţia parlamentului, expresie a voinţei suverane a poporului. Dincolo de dimensiunea ei formalã reprezentatã de transpunerea în norme juridice a principiilor şi valorilor care o definesc, democraţia devine cu adevãrat funcţionalã atunci când dã naştere la douã realitãţi aflate în corelaţie: o participare electoralã consistentã şi un parlament puternic şi eficient. Cele douã elemente sunt indisolubile şi se influenţeazã reciproc. Cu toate acestea, lipsa de participare nu este un efect al crizei democraţiei, ci un simptom al ei.
De aceea, democraţia are nevoie de instituţii parlamentare solide, performante, care sã se bucure de încrederea cetãţenilor. Un parlament puternic este unul care dezbate cu responsabilitate, contribuie decisiv la procesul legislativ, exercitã un control eficace al activitãţii executivului, apãrã interesul naţional şi rãspunde, la timp şi eficient, nevoilor şi exigenţelor sociale.
Din aceastã perspectivã, Ziua Internaţionalã a Democraţiei poate fi consideratã şi o Zi a Parlamentelor şi reprezintã un binevenit prilej de reflecţie cu privire la modul în care Parlamentul României îşi îndeplineşte funcţiile democratice, la provocãrile cu care se confruntã şi la mãsurile ce pot fi adoptate astfel încât sã îşi îndeplineascã, mai responsabil şi mai eficient, rolul de instituţie centralã a democraţiei.
Democratizarea, inclusiv cea a parlamentului, nu este un demers punctual, ci un proces continuu, necesar deopotrivã democraţiilor tinere şi celor cu tradiţie. Astãzi, sub impactul crizei financiare şi economice, promovarea proceselor democratice cu o implicare cât mai semnificativã din partea cetãţenilor, în interesul binelui comun, devine cu atât mai necesarã. Soluţia pentru depãşirea momentului dificil prin care trece economia mondialã nu constã doar în adoptarea unor mãsuri specifice de naturã economico-fiscalã, ci şi în promovarea democraţiei participative, a respectului pentru valorile şi principiile democratice.
Principalul indicator al stãrii de sãnãtate a unei societãţi democratice este dat de mãsura în care parlamentul integreazã valorile ce îi conferã forţã - reprezentativitate, transparenţã, eficacitate, accesibilitate şi responsabilitate în raport cu cetãţenii. Având convingerea cã parlamentul trebuie sã îşi asume mult mai intens rolul şi funcţiile ce îi revin, avem datoria sã acţionãm în continuare, atât la nivel instituţional, cât şi individual, pentru consolidarea Parlamentului României pe plan naţional, european şi internaţional, în deplin respect al misiunii şi responsabilitãţii încredinţate de români.
Aceastã declaraţie a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 15 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 15 septembrie 2010.
Nr. 1.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: