Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. VI din 15 ianuarie 2007 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, precum si ale dispozitiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 15 mai 2007
Dosar nr. 26/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale dispoziţiilor <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã la rândul ei prin <>Legea nr. 601/2004 .
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 117 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã fie admis în sensul de a se stabili cã drepturile salariale prevãzute în dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , precum şi în <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã la rândul ei prin <>Legea nr. 601/2004 , se cuvin numai categoriilor de procurori şi judecãtori expres şi limitativ prevãzute în aceste texte de lege.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã la rândul ei prin <>Legea nr. 601/2004 , instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţând soluţii diferite.
Astfel, unele instanţe au respins cererile formulate de judecãtori şi procurori privind plata drepturilor salariale prevãzute în dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , precum şi în dispoziţiile <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã la rândul ei prin <>Legea nr. 601/2004 , apreciind cã aceste drepturi se cuvin numai categoriilor de procurori şi judecãtori expres şi limitativ prevãzute de aceste texte de lege.
S-a considerat cã regimul salarial diferenţiat pentru cele douã categorii de magistraţi, determinat de îndeplinirea de cãtre unii dintre aceştia, cu caracter permanent, de atribuţii efective în domeniul prevenirii, descoperirii şi sancţionãrii faptelor de corupţie, este justificatã de specificul unei atari atribuţii, cãreia legiuitorul a înţeles sã-i asigure caracter prioritar în raport cu alte domenii de activitate.
S-a învederat cã aceastã interpretare se impune şi pentru cã reglementarea criteriilor de determinare a indemnizaţiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum şi a sporurilor sau adaosurilor la indemnizaţiile şi salariile de bazã constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili în ce mãsurã anumite sporuri sau adaosuri se acordã unor categorii de salariaţi. Ca urmare, s-a subliniat cã, dacã legiuitorul nu ar fi urmãrit sã beneficieze de sporul de 30% şi, respectiv, de 40% numai judecãtorii şi procurorii implicaţi în soluţionarea cauzelor privind infracţiuni de corupţie, nu ar fi limitat acordarea sporului respectiv doar la aceastã categorie restrânsã de magistraţi.
Alte instanţe, dimpotrivã, au admis cererile formulate de reclamanţi, judecãtori şi procurori, dispunând sã fie plãtite drepturile salariale solicitate, reprezentând sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, pentru perioada 11 aprilie 2002 - 26 aprilie 2004 şi, respectiv, de 40% din indemnizaţia brutã lunarã, pentru perioada 27 aprilie 2004 - 1 aprilie 2006.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat cã, în adevãr, prin dispoziţiile <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 s-a stabilit cã personalul din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie prevãzut la alin. (1)-(3) şi judecãtorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie potrivit <>art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 primesc pentru activitatea de combatere a infracţiunilor de corupţie un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, iar ulterior, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , textul <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, în sensul cã procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie şi judecãtorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit <>art. 29 din Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile ulterioare, beneficiazã de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brutã lunarã.
S-a mai învederat cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 a fost aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 601/2004 , fiind lãrgitã sfera de aplicare a art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), în sensul cã sporul de 40% a mai fost acordat tuturor judecãtorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fãrã sã se facã vreo distincţie între cei care participã la soluţionarea cauzelor de corupţie şi cei cu alte atribuţii, ca în cazul celorlalţi procurori şi judecãtori.
S-a mai argumentat cã aplicarea textelor de lege menţionate a avut ca rezultat producerea unei discriminãri, nejuste, între judecãtorii şi procurorii care soluţioneazã cauze privind fapte de corupţie, şi ceilalţi magistraţi, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la interzicerea oricãrei discriminãri.
Ca urmare, pentru eliminarea efectelor discriminatorii constatate prin Hotãrârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, instanţele care au admis acţiunile s-au întemeiat pe ideea de rãspundere pentru tratament discriminatoriu, recunoscând dreptul magistraţilor defavorizaţi de a primi o despãgubire egalã cu sporul de 30% şi, respectiv, de 40%, de care au beneficiat ceilalţi magistraţi în perioada în care dispoziţiile ce au reglementat acest spor au fost în vigoare.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
În adevãr, prin <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , s-a reglementat dreptul personalului din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie prevãzut la alin. (1) şi (3), precum şi al judecãtorilor din compunerea completelor specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit <>art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 , de a primi pentru activitatea de combatere a infracţiunilor de corupţie un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã.
Ulterior, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , textul <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, prevãzându-se cã procurorii din Parchetul Naţional Anticorupţie şi judecãtorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit <>art. 29 din Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile ulterioare, beneficiazã de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brutã lunarã.
Tot astfel, prin <>art. 24 alin. (4) din Legea nr. 508/2004 a fost extins beneficiul constând în sporul de 40% la indemnizaţia de încadrare brutã lunarã şi pentru conducerea Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii generali ai parchetelor de pe lângã curţile de apel, precum şi pentru procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism.
Prin <>Legea nr. 601/2004 de aprobare, cu modificãri, a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), a fost extinsã şi la toţi judecãtorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi la toţi procurorii Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fãrã a se face vreo distincţie între categoria de magistraţi care participã la soluţionarea cauzelor privind faptele de corupţie şi magistraţii cu atribuţii specifice îndeplinirii funcţiei de procurori sau judecãtori în toate celelalte cauze.
Fiind sesizat cu examinarea acestui caz inadmisibil de diferenţiere a indemnizaţiilor stabilite pentru magistraţi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, prin Hotãrârea nr. 185 din 22 iulie 2005, a constatat existenţa unei discriminãri directe prin aplicarea prevederilor textelor de lege menţionate şi a propus Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ de modificare a acelor prevederi, în vederea eliminãrii diferenţei de tratament salarial, care a creat o inegalitate evidentã între cele douã categorii de magistraţi cu pregãtire şi responsabilitãţi identice.
Ca urmare a demersului legislativ, iniţiat pe baza constatãrii acestei discriminãri, a fost adoptatã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecãtorilor, procurorilor şi altor categorii de magistraţi şi de personal din sistemul justiţiei, pentru eliminarea inegalitãţii ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea şi celelalte drepturi ale judecãtorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului asimilat acestora.
În acest fel, tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlãturat, pentru viitor, prin ordonanţa de urgenţã menţionatã nemaifiind reglementate sporuri şi diferenţieri la indemnizaţiile magistraţilor în raport cu natura cauzelor pe care le instrumenteazã, ci numai pentru delimitarea fireascã a gradului profesional şi a funcţiei îndeplinite.
Pânã la adoptarea şi intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţã, însã, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotãrârea la care s-a fãcut referire a creat o inegalitate vãditã între nivelul indemnizaţiilor acordate magistraţilor, în contradicţie cu principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, cu cel al egalitãţii de tratament salarial pentru muncã egalã, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, precum şi cu cel al interzicerii oricãrei discriminãri prevãzut în art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În reglementarea anterioarã, criteriul pe baza cãruia s-a fãcut aceastã distincţie, în acordarea drepturilor salariale menţionate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori şi judecãtori erau desemnaţi sã le soluţioneze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuţiilor de ansamblu pe care le au toţi magistraţii din parchete şi instanţele judecãtoreşti în întregul lor, procurori, judecãtori şi magistraţi-asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie necesitã aceeaşi pregãtire de specialitate şi experienţã, responsabilitate profesionalã specificã echivalentã, precum şi risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit cãreia prevederile legale care au creat aceastã diferenţiere nu ar fi discriminatorie ignorã nu numai dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, potrivit cãrora "toţi oamenii au dreptul, fãrã nicio discriminare, la salariu egal pentru muncã egalã", precum şi pe cele ale art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aşa cum s-a fãcut referire la acestea, dar şi dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietãţii.
Îndeplinirea cerinţei de îmbunãtãţire substanţialã a actului de înfãptuire a justiţiei, care impune criterii noi de competenţã şi performanţã pentru toate categoriile de magistraţi, nu ar putea fi asiguratã în condiţii de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferitã a implicãrii magistraţilor şi a responsabilitãţii lor în înfãptuirea actului de justiţie.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferenţiere a tratamentului salarial pentru magistraţi doar apartenenţa la anumite segmente restrânse de realizare a justiţiei, pe considerentul cã domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizatã şi un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinitã a situaţiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi şi a tipului de reacţie necesarã pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante şi riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferenţial prin dispoziţiile la care s-a fãcut referire.
Rezultã, deci, cã distincţia ce se face, ţinându-se seama de apartenenţa magistraţilor la categoria celor implicaţi în soluţionarea cazurilor privind faptele de corupţie sau de criminalitate organizatã şi de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicã este lipsitã de justificare obiectivã şi rezonabilã, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi al art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenţa unui raport acceptabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, cu toate particularitãţile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricãrei discriminãri între diferitele categorii de magistraţi, cu profesii implicând pregãtire, experienţã şi responsabilitãţi identice, în raport cu gradul profesional şi funcţia îndeplinitã de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistraţi nu au beneficiat de sporul specific de 30% şi, respectiv, 40% din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, acei magistraţi sã aibã dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligaţia autoritãţii care nu l-a acordat tuturor magistraţilor fiind întemeiatã pe ideea de rãspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecãrui cetãţean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeaşi muncã, în condiţii de responsabilitate identicã, implicã obligaţia fireascã a autoritãţii care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a fãcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistraţi ce a fost lipsitã de echivalentul acelui spor în perioada în care dispoziţiile ce îl reglementau erau în vigoare.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi, pentru eliminarea oricãrei discriminãri, a se stabili cã drepturile salariale prevãzute în dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi în dispoziţiile <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã, la rândul ei, prin <>Legea nr. 601/2004 , se cuvin tuturor magistraţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor <>art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , modificatã şi aprobatã prin <>Legea nr. 601/2004 , stabileşte:
Drepturile salariale prevãzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraţilor.
Obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, azi, 15 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
