Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 pentru examinarea recursului in interesul legii privind stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevazute in art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 18 iulie 2008
Dosar nr. 45/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 75 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se decide cã aplicarea pedepselor accesorii prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal nu are loc prin efectul legii, ca urmare a condamnãrii la o pedeapsã privativã de libertate, ci urmeazã a fi supusã aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a pedepselor accesorii prevãzute în art. 71 cu referire la art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
Astfel, unele instanţe au apreciat cã pedepsele accesorii prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal sunt aplicabile de drept pe lângã pedeapsa principalã a detenţiunii pe viaţã sau a închisorii, conform prevederilor art. 71 alin. 2 din acelaşi cod.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã pedeapsa accesorie este aplicabilã numai cu respectarea cerinţelor jurisprudenţei CEDO şi a dispoziţiilor art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin art. 71 din Codul penal, în conţinutul ce i s-a dat prin <>art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006 , se prevede, la alin. 1, cã "pedeapsa accesorie constã în interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64", iar potrivit precizãrii de la alin. 2 al aceluiaşi articol, "condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal din momentul în care hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã şi pânã la terminarea executãrii pedepsei, pânã la graţierea totalã sau a restului de pedeapsã ori pânã la împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei".
În fine, în cadrul alin. 3 din acelaşi articol, ca urmare a aceleiaşi modificãri, s-a precizat cã "interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplicã ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii sãvârşite, de împrejurãrile cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelã sau curatelã".
Rezultã deci cã la modificarea acestor dispoziţii legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, care garanteazã respectarea vieţii private şi de familie.
Aceastã modificare adusã dispoziţiilor referitoare la aplicarea pedepsei accesorii este conformã şi cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cãrora restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertãţilor poate fi dispusã numai dacã este necesarã, precum şi cã o atare mãsurã trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o.
Evident, în domeniul dreptului penal principiul proporţionalitãţii îşi gãseşte expresia specificã în criteriile generale de individualizare a pedepselor, în raport cu care la stabilirea şi aplicarea acestora trebuie sã se ţinã seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât şi de împrejurãrile concrete ale sãvârşirii faptei şi toate trãsãturile ce îl caracterizeazã pe infractor.
Or, sub acest aspect, este de observat cã, pe lângã limitele de pedeapsã fixate în lege şi gradul de pericol social al faptei sãvârşite, pedepsele trebuie sã mai reflecte şi persoana infractorului, cu toate trãsãturile şi particularitãţile ce îl caracterizeazã, precum şi împrejurãrile care atenueazã sau agraveazã rãspunderea sa penalã.
În acest cadru firesc de situaţii concurenţiale, cu rol determinant în stabilirea rezultantei ce impune în concret natura şi cuantumul pedepsei principale şi ale celei complementare, ca efect al aplicãrii dispoziţiilor art. 72 din Codul penal, nu este posibil ca aceleaşi dispoziţii sã nu cãlãuzeascã şi modul de stabilire a pedepsei accesorii.
De aceea, criteriile de individualizare cu caracter general, astfel cum sunt reglementate în art. 72 din Codul penal, trebuie particularizate şi pentru situaţiile specifice ce privesc modul de aplicare a pedepselor accesorii, în condiţiile îndeplinirii tuturor cerinţelor adecvate unor asemenea pedepse, astfel cum sunt ele reglementate în conţinutul actual al art. 71 din Codul penal, în urma modificãrii ce i s-a adus prin <>art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006 .
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile art. 71 din Codul penal se interpreteazã în sensul cã interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci trebuie supusã aprecierii instanţei, în raport cu criteriile indicate în alin. 3 al art. 71 din Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteazã în sensul cã interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 5 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
