Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LXXI (71) din 15 octombrie 2007 pentru examinarea recursului in interesul legii cu privire stabilirea competentei de solutionare a plangerii formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 41/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea competenţei de soluţionare a plângerii formulatã în temeiul art. 168 din Codul de procedurã penalã, când cauza se aflã în cursul urmãririi penale.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 86 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã, în cursul urmãririi penale, competenţa de a soluţiona plângerea formulatã în temeiul art. 168 din Codul de procedurã penalã revine procurorului.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 168 din Codul de procedurã penalã, prin care este reglementatã contestarea mãsurii asigurãtorii, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la competenţa de soluţionare a plângerii formulate în temeiul acestui text de lege.
Astfel, unele instanţe au apreciat cã, în raport cu dispoziţiile art. 168 din Codul de procedurã penalã, prin care este instituitã o competenţã alternativã, plângerea în contra mãsurii asigurãtorii luate şi a modului de ducere la îndeplinire a acesteia poate fi adresatã fie procurorului, fie instanţei de judecatã.
Alte instanţe au considerat cã, în cursul urmãririi penale, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva mãsurii asigurãtorii dispuse de procuror aparţine în exclusivitate procurorului.
În fine, au fost şi instanţe care s-au pronunţat în sensul cã plângerea întemeiatã pe dispoziţiile art. 168 din Codul de procedurã penalã revine competenţei de soluţionare a procurorului dacã este formulatã în cursul urmãririi penale şi, respectiv, instanţei de judecatã dacã este adresatã în cursul judecãţii.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
În adevãr, prin art. 168 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, reglementându-se contestarea mãsurii asigurãtorii, s-a prevãzut cã "în contra mãsurii asigurãtorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilã civilmente, precum şi orice altã persoanã se pot plânge procurorului sau instanţei de judecatã, în orice fazã a procesului penal".
Formularea "se pot plânge procurorului sau instanţei de judecatã" nu presupune instituirea unei competenţe alternative, la alegerea celui care exercitã un atare drept procesual, câtã vreme dispoziţiile de ansamblu ale alineatului menţionat nu reglementeazã o astfel de competenţã, ci doar prevãd posibilitatea pentru persoanele care au acest drept de a uza de el în orice fazã a procesului penal.
A considera altfel ar însemna sã se contravinã principiului legalitãţii procesului penal, instituit prin art. 2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, conform cãruia "procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale, cât şi în cursul judecãţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege".
De aceea, modul în care s-a reglementat prin art. 168 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în urma modificãrii ce i s-a adus acestui articol prin <>Legea nr. 281/2003 , competenţa de soluţionare a plângerii contra mãsurii asigurãtorii nu poate conduce decât la concluzia cã legiuitorul a urmãrit ca o astfel de plângere sã fie adresatã organului judiciar cu atribuţie de decizie specific fiecãrei faze a procesului penal, iar nu oricãruia dintre aceste organe.
De altfel, în art. 275 din Codul de procedurã penalã, prin care este reglementatã plângerea împotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã, se prevede la alin. 3 cã o astfel de plângere "se adreseazã procurorului care supravegheazã activitatea organului de cercetare penalã şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penalã".
Aşa fiind şi cum prin nicio altã dispoziţie nu se instituie competenţa alternativã de soluţionare a unor asemenea plângeri, se impune sã se considere cã textul art. 168 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu poate fi interpretat decât în sensul cã s-a urmãrit ca plângerea respectivã sã fie soluţionatã numai de organul judiciar specific fiecãrei faze procesuale, adicã de procuror în timpul urmãririi penale şi de judecãtor în timpul judecãţii.
În acest sens mai trebuie observat cã, în raport cu specificul normei juridice înscrise în art. 168 din Codul de procedurã penalã, este exclusã competenţa concomitentã a mai multor organe judiciare pentru soluţionarea plângerii în aceeaşi fazã procesualã, pentru cã s-ar contraveni principiului unicitãţii organului judiciar în raport cu fiecare etapã procesualã şi s-ar crea o situaţie inadmisibilã de interferenţã concomitentã, lipsitã de finalitate, între atribuţiile mai multor organe judiciare.
Mai mult, din reglementarea datã prin art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã reiese, cu valoare de principiu, cã interferenţa dintre atribuţiile procurorului şi cele ale instanţei de judecatã, în legãturã cu soluţionarea plângerilor împotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã, nu poate surveni decât în cazuri strict limitate şi numai dupã parcurgerea unei etape prealabile de soluţionare de cãtre procurorul ierarhic superior a unei prime plângeri îndreptate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecatã, emise de procurorul care a instrumentat în cauzele respective.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã plângerea întemeiatã pe dispoziţiile art. 168 din Codul de procedurã penalã revine în competenţa de soluţionare a procurorului atunci când este formulatã în cursul urmãririi penale şi, respectiv, a instanţei de judecatã dacã se formuleazã în cursul judecãţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:
Competenţa de a soluţiona plângerea formulatã în temeiul art. 168 din Codul de procedurã penalã revine procurorului în cursul urmãririi penale şi, respectiv, instanţei de judecatã în cursul judecãţii.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 15 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
