Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 pentru examinarea recursului in interesul legii cu privire la posibilitatea contopirii de catre instantele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infractiunea care a facut obiectul judecatii cu pedepse aplicate infractiunilor concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 40/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibilitatea contopirii de cãtre instanţele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a fãcut obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv, în cazul în care contopirea nu a fost efectuatã mai întâi de cãtre instanţa de fond.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 86 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili cã instanţele de control judiciar nu au competenţa de a efectua contopirea pedepselor direct în cãile de atac, deoarece aceastã operaţiune nu se poate face fãrã a se aprecia asupra însuşi fondului cauzei.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legãturã cu posibilitatea contopirii de cãtre instanţele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a fãcut obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care infractorul a fost condamnat definitiv în alte cauze, în situaţia în care contopirea nu a fost efectuatã mai întâi de cãtre instanţa de fond.
Astfel, în cadrul unui punct de vedere s-a considerat cã instanţele de control judiciar pot dispune direct în cãile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a fãcut obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care existã o condamnare definitivã, iar contopirea nu a fost dispusã de prima instanţã.
Dimpotrivã, în cadrul unui alt punct de vedere s-a considerat cã instanţele de control judiciar nu sunt competente sã efectueze contopirea direct în cãile de atac, deoarece aceasta nu poate fi dispusã fãrã a se aprecia însuşi fondul cauzei, apreciere în cadrul cãreia instanţa are posibilitatea sã aplice un spor de pedeapsã conform prevederilor art. 34 din Codul penal.
Acest din urmã punct de vedere corespunde cerinţelor de interpretare şi aplicare corectã a legii.
Pluralitate de infracţiuni existã atât în situaţia în care o persoanã sãvârşeşte mai multe infracţiuni înainte sã fie condamnatã definitiv pentru vreuna dintre ele, cât şi atunci când o persoanã sãvârşeşte din nou o infracţiune dupã ce a fost condamnatã definitiv pentru o altã infracţiune.
Or, în cazul concursului de infracţiuni este posibil ca douã sau mai multe infracţiuni concurente sã nu fie judecate deodatã şi de cãtre aceeaşi instanţã, dupã cum nu este exclus ca instanţa sã nu cunoascã în momentul judecãţii cã inculpatul a mai sãvârşit şi o altã infracţiune sau chiar mai multe infracţiuni concurente ori chiar sã cunoascã aceastã situaţie, dar sã fie nevoitã sã le judece separat, datoritã complexitãţii deosebite a cauzei sau unor alte împrejurãri care ar atrage întârzierea nejustificatã a judecãţii.
De asemenea, în frecvente cazuri judecarea infractorului pentru infracţiuni concurente se face de instanţe diferite.
Este adevãrat cã, în asemenea situaţii, infractorul este condamnat definitiv, prin hotãrâri diferite, la mai multe pedepse pentru infracţiuni concurente, putându-se afla în situaţia sã execute separat aceste pedepse, ceea ce ar contraveni regulilor instituite de lege cu privire la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni.
Dar, pentru astfel de ipoteze, legiuitorul a creat instituţia contopirii pedepselor.
Astfel, potrivit art. 36 alin. 1 din Codul penal, dacã un infractor condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentã, se aplicã dispoziţiile art. 34 şi 35 din acelaşi cod.
Totodatã, în conformitate cu alin. 2 al art. 36 din Codul penal, dispoziţiile art. 34 şi 35 din acelaşi cod sunt incidente şi atunci când, dupã ce o hotãrâre de condamnare a rãmas definitivã, se constatã cã persoana condamnatã suferise şi o altã condamnare definitivã pentru una sau mai multe infracţiuni concurente.
Este de observat, deci, cã situaţia reglementatã în cadrul alin. 2 al art. 36 din Codul penal se referã numai la hotãrâri de condamnare definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre infracţiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioarã rãmânerii definitive a acestora, aceea a executãrii.
Ca urmare, pentru efectuarea operaţiunii de contopire în aceastã din urmã ipotezã trebuie sã se recurgã la procedura reglementatã în art. 449 din Codul de procedurã penalã, în cuprinsul cãruia se prevede, la alin. 1, cã "pedeapsa pronunţatã poate fi modificatã, dacã la punerea în executare a hotãrârii sau în cursul executãrii pedepsei se constatã, pe baza unei alte hotãrâri definitive, existenţa vreuneia dintre urmãtoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) acte care intrã în conţinutul aceleiaşi infracţiuni," iar la alin. 2 cã "instanţa competentã sã dispunã asupra modificãrii pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotãrâri sau, în cazul când cel condamnat se aflã în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncã, instanţa corespunzãtoare în a cãrei razã teritorialã se aflã locul de deţinere sau, dupã caz, unitatea unde se executã pedeapsa".
Or, aceastã reglementare proceduralã cu caracter imperativ impune soluţionarea numai de cãtre instanţele la care se face referire în mod limitativ, prin art. 449 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, a chestiunii contopirii pedepsei stabilite pentru infracţiunea ce face obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care existã o condamnare definitivã, în cazul în care contopirea nu a fost efectuatã de prima instanţã.
A considera altfel ar însemna sã nu se respecte o dispoziţie proceduralã expresã referitoare la competenţã şi sã fie înlãturatã fãrã temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil.
În aceastã privinţã, în raport cu limitele învestirii sale prin cãile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitãrii prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitatã sã analizeze şi sã dea o nouã apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în mãsura în care ele au format obiectul unei judecãţi anterioare, pe fond, pentru cã altfel s-ar încãlca dreptul pãrţilor interesate şi al procurorului la folosirea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României.
De aceea, câtã vreme examinarea cauzei de cãtre instanţa de control judiciar, în cadrul operaţiunii de rejudecare, nu poate depãşi ceea ce a constituit obiectul judecãţii anterioare, finalizatã prin hotãrârea împotriva cãreia s-a exercitat calea de atac, pentru cã un atare procedeu ar echivala cu o extindere nejustificatã a competenţei sale funcţionale, înseamnã cã nu este posibilã nici efectuarea, de cãtre acea instanţã, a contopirii pedepsei stabilite în cauza la care se referã calea de atac cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care condamnarea este definitivã, decât dacã prima instanţã însãşi a dispus contopirea sau dacã, fiind legal învestitã, a omis sã se pronunţe în aceastã privinţã.
Evident, în situaţia în care calea de atac a fost exercitatã numai de inculpat, cu atât mai mult nu s-ar putea face aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal direct de cãtre instanţa de control judiciar, întrucât s-ar încãlca şi principiul neagravãrii situaţiei în propria cale de atac.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã instanţele de control judiciar nu pot dispune, direct în cãile de atac, contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a fãcut obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care existã condamnare definitivã, în cazul în care contopirea nu s-a efectuat de cãtre însãşi prima instanţã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:
Instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în cãile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a fãcut obiectul judecãţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care existã o condamnare definitivã, în cazul în care contopirea nu a fost dispusã de cãtre prima instanţã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi,15 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
