Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. IX din 24 octombrie 2005 privind aplicarea dispozitiilor art. 215 din Codul penal - Dosar nr. 7/2005
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 9 februarie 2006
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit în vederea examinãrii recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în raport cu reglementarea datã, prin art. 215 alin. 4 din Codul penal, faptelor de înşelãciune sãvârşite în legãturã cu emiterea unui cec.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor prevãzute în <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 74 de judecãtori din totalul de 111 judecãtori în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili cã emiterea unei file cec fãrã sã existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , atunci când situaţia este cunoscutã şi acceptatã de beneficiar, iar în cazul când s-a fãcut prin inducerea lui în eroare, în scopul obţinerii unui fals material injust, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal, dacã s-a produs o pagubã beneficiarului cecului.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de faţã, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar, constatându-se cã au fost pronunţate soluţii diferite în legãturã cu încadrarea juridicã a faptei de emitere a unui cec, fãrã acoperirea necesarã, în cazul când situaţia este cunoscutã şi acceptatã de beneficiar, precum şi a faptei de emitere a cecului, fãrã acoperirea necesarã, în scopul inducerii în eroare a beneficiarului, cu consecinţa pãgubirii acestuia.
Astfel, unele instanţe au considerat cã fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal, dacã s-a produs o pagubã beneficiarului cecului, atât în cazul în care beneficiarul nu a avut cunoştinţã cã, în momentul emiterii, nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, cât şi în cazul în care beneficiarul a avut cunoştinţã de aceastã situaţie.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat cã lipsa intenţiei de inducere în eroare, dedusã din cunoaşterea şi aceptarea de cãtre beneficiar a completãrii cecului fãrã acoperirea necesarã, nu justificã încadrarea unei atari fapte în infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , cât timp a avut ca urmare producerea unui prejudiciu.
Alte instanţe au încadrat faptele, în ambele modalitãţi de sãvârşire, în infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerând cã <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a fost implicit abrogat la data intrãrii în vigoare a Codului penal adoptat în anul 1936, prin reglementarea în art. 553 a infracţiunii de înşelãciune în legãturã cu emiterea de cecuri, precum şi ca urmare a încriminãrii aceleiaşi fapte prin alin. 4 al art. 215 din actualul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 140/1996 .
Au fost şi instanţe care au încadrat fapta, în ambele ipoteze, numai în infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , apreciind cã aceastã încadrare juridicã, fiind prevãzutã într-o lege specialã, este singura ce se impune a fi adoptatã.
În fine, alte instanţe au încadrat distinct cele douã fapte în raport cu împrejurarea dacã beneficiarul a cunoscut şi a acceptat completarea cecului fãrã ca acesta sã aibã acoperirea necesarã.
Aceste din urmã instanţe au considerat cã fapta de emitere a unui cec, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacã s-a produs o pagubã beneficiarului cecului, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal.
Tot aceste instanţe au ajuns la concluzia cã, dacã beneficiarul a avut cunoştinţã, în momentul emiterii, cã nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, fapta trebuie încadratã în infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 .
Ultimele instanţe au procedat corect.
Într-adevãr, prin <>art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracţiuni comise în legãturã cu emiterea cecurilor, prevãzându-se, între altele, la alin. 1 pct. 2, cã se pedepseşte cu sancţiunea stabilitã în acest text de lege "oricine emite un cec fãrã a avea la tras disponibil suficient, sau dupã ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut".
Este de observat cã legiuitorul, referindu-se la faptele pe care le-a incriminat, a precizat cã pedeapsa prevãzutã în textul de lege menţionat este aplicabilã "afarã de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsã mai mare, în care caz se aplicã aceastã pedeapsã".
Rezultã deci cã prin însãşi aceastã lege specialã a fost reafirmat principiul potrivit cãruia incriminarea era determinatã de dispoziţia care prevedea pedeapsa cea mai grea, ceea ce corespundea şi reglementãrii date în acea perioadã cumulului ideal de infracţiuni, preluatã ulterior în art. 103 din Codul penal adoptat în anul 1936.
Ca urmare, faţã de incriminarea faptei la care se referã <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi prin art. 553 din Codul penal menţionat, erau aplicabile aceste din urmã dispoziţii, care prevedeau pedeapsa cea mai grea.
În actualul Cod penal, dându-se un nou cuprins articolului 215 prin <>Legea nr. 140/1996 , s-a prevãzut, în alin. 4 al acestui articol, cã "emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2".
În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infracţiune de înşelãciune, prin actualul alin. 4 al art. 215 din Codul penal, atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, cât şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacã s-a produs o pagubã posesorului cecului.
Rezultã deci cã prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin sãvârşirea oricãreia dintre faptele de inducere în eroare arãtate mai sus, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal.
În cazul în care beneficiarul are cunoştinţã, în momentul emiterii, cã nu existã disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însã infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie cerutã fãrã echivoc prin alin. 1 al aceluiaşi articol.
Dar o atare faptã este susceptibilã de a fi încadratã în prevederile <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , potrivit cãruia sãvârşeşte infracţiunea prevãzutã în acest text de lege "oricine emite un cec fãrã a avea la tras disponibilul suficient, sau dupã ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut".
În aceastã privinţã este de reţinut cã prevederile <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , nefiind abrogate prin <>Legea nr. 140/1996 , ca urmare a introducerii alin. 4 în art. 215 din Codul penal, şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele.
De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţã, în momentul emiterii, cã nu existã disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel cã lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. 1 din Codul penal, fapta constituie infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 , iar nu infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacã s-a produs o pagubã posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal, iar dacã beneficiarul a avut cunoştinţã, în momentul emiterii cecului, cã nu existã disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevãzutã în <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, stabilesc:
1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacã s-a produs o pagubã posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 alin. 4 din Codul penal.
2. Dacã beneficiarul cecului are cunoştinţã, în momentul emiterii, cã nu existã disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevãzutã de <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 .
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 24 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Rãileanu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
