Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 997 din 7 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 18 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã, deşi textul criticat nu ar fi susceptibil de interpretãri care sã producã efecte neconstituţionale, din practica Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii rezultã cã dispoziţiile <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 au fost interpretate şi aplicate cu depãşirea competenţei atribuite prin lege acestei instituţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 7.604/99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicatã de Ministerul Justiţiei cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 16/CA din 10 ianuarie 2008, pronunţatã de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7.604/99/2007, sentinţã prin care Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi sã plãteascã drepturi salariale rezultând din diferenţele de salarizare constatate prin Hotãrârea nr. 151 din 21 iunie 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã, din interpretarea textului de lege criticat, rezultã cã hotãrârile emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii sunt pronunţate doar în vederea investigãrii şi sancţionãrii contravenţionale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcã normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unei persoane. Nicio prevedere cuprinsã în <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu abiliteazã Colegiul sã emitã hotãrâri în exercitarea atribuţiei de armonizare a legislaţiei. Aceastã concluzie este impusã de mai multe aspecte, precum necesitatea sesizãrii Consiliului în termen de un an de la data sãvârşirii faptei sau de la data la care putea sã ia cunoştinţã de sãvârşirea ei, sarcina dovedirii faptei de cãtre cel care se considerã discriminat, posibilitatea de a proba inclusiv prin înregistrãri audio sau video, aplicarea sancţiunilor contravenţionale, caracterul executoriu al hotãrârii Consiliului în ceea ce priveşte sancţiunea pecuniarã şi posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare. O interpretare contrarã, care ar legitima Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii sã aplice sancţiuni contravenţionale pentru adoptarea unor acte normative, ar reprezenta un nonsens. De asemenea, restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii "create" printr-o dispoziţie legalã este de altfel imposibilã printr-o hotãrâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, dispoziţiile din legi sau ordonanţe bucurându-se, pânã la proba contrarã, de prezumţia de constituţionalitate, iar cele cuprinse într-un act administrativ de prezumţia de legalitate. În consecinţã, considerã cã <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este neconstituţional în mãsura în care este interpretat în sensul în care se dã Consiliului atribuţia de a reţine încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legii prin examinarea şi cenzurarea soluţiilor cuprinse în acte normative şi acte administrative cu caracter normativ.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens, aratã cã, din coroborarea <>art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , referitor la "armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi administrative", cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, care includ în sfera discriminãrii şi "prevederile aparent neutre care dezavantajeazã anumite persoane", respectiv cu dispoziţiile art. 20 din aceeaşi ordonanţã, care recunosc Consiliului dreptul de a lua mãsuri specifice în cazul "constatãrii existenţei discriminãrii", rezultã cã pot face obiect al investigaţiilor Consiliului, din oficiu sau la cerere, şi reglementãri cu caracter normativ. Or, transferul, chiar şi în mod indirect sau prezumat, al controlului concordanţei unor prevederi din acte normative cu art. 16 din Constituţie, precum şi permisiunea acordatã Consiliului de a realiza "armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi administrative" şi "a dispune mãsurile specifice constatãrii existenţei discriminãrii" apar ca o încãlcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. De asemenea, aratã cã, prin neprecizarea limitelor şi condiţiilor în care Consiliul poate sã exercite controlul, se permite acestuia sã se substituie instanţelor judecãtoreşti în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legilor, încãlcându-se astfel prevederile art. 126 din Constituţie, iar pe de altã parte, sã se pronunţe, chiar şi în mod indirect, asupra constituţionalitãţii legilor, prerogativã ce aparţine exclusiv Curţii Constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, dispoziţii potrivit cãrora:
"Art. 20. - (1) Persoana care se considerã discriminatã poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data sãvârşirii faptei sau de la data la care putea sã ia cunoştinţã de sãvârşirea ei. (2) Consiliul soluţioneazã sesizarea prin hotãrâre a Colegiului director prevãzut la art. 23 alin. (1).
(3) Prin cererea introdusã potrivit alin. (1), persoana care se considerã discriminatã are dreptul sã solicite înlãturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune mãsurile specifice constatãrii existenţei discriminãrii, cu citarea obligatorie a pãrţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigurã confirmarea primirii. Neprezentarea pãrţilor nu împiedicã soluţionarea sesizãrii.
(5) Acţiunea de investigare întreprinsã de Colegiul director se desfãşoarã la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesatã are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminãri directe sau indirecte, iar persoanei împotriva cãreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi cã faptele nu constituie discriminare. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probã, inclusiv înregistrãri audio şi video sau date statistice.
(7) Hotãrârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizãri se adoptã în termen de 90 de zile de la data sesizãrii şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotãrârea, numele, domiciliul sau reşedinţa pãrţilor, obiectul sesizãrii şi susţinerile pãrţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotãrârii Colegiului director, modalitatea de platã a amenzii, dacã este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.
(8) Hotãrârea se comunicã pãrţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicãrii.
(9) Hotãrârea Colegiului director poate fi atacatã la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotãrârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."
Autorul excepţiei considerã cã acest text de lege este contrar prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ce reglementeazã principiul separaţiei puterilor în stat, art. 126 alin. (6), care garanteazã controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice pe calea contenciosului administrativ, ale art. 146 lit. a) şi d), care stabilesc competenţa Curţii Constituţionale de a analiza constituţionalitatea unor prevederi din legi sau ordonanţe în vigoare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în esenţã, critica autorului excepţiei pune în discuţie constituţionalitatea atribuţiilor jurisdicţionale ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, care, potrivit <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , poate sã dispunã "înlãturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii", în mãsura în care situaţiile discriminatorii izvorãsc din conţinutul unor acte normative.
Faţã de acestea, Curtea apreciazã cã o corectã analizã a textului de lege criticat impune interpretarea acestuia în ansamblul reglementãrii din care face parte, mai precis al secţiunii a VI-a din <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , care reglementeazã rolul, atribuţiile şi organizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii.
Astfel, Curtea observã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii îndeplineşte rolul de "garant al respectãrii şi aplicãrii principiului nediscriminãrii", iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ, "este responsabil cu aplicarea şi controlul respectãrii prevederilor prezentei legi în domeniul sãu de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminãrii". Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum şi art. 20 în ansamblu reglementeazã rolul jurisdicţional al Consiliului, care are ca finalitate, aşa cum s-a arãtat, "înlãturarea faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii". În sfârşit, nu trebuie omis nici faptul cã art. 2 alin. (3) din aceeaşi ordonanţã prevede cã sunt discriminatorii "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeazã anumite persoane [...]".
Deşi autorul excepţiei apreciazã ca fiind un "nonsens" interpretarea dispoziţiilor <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 în sensul aplicabilitãţii lor şi cu privire la situaţiile discriminatorii ce izvorãsc din conţinutul actelor normative, Curtea observã totuşi cã dispoziţiile de lege mai sus enunţate au constituit în realitate temeiul mai multor hotãrâri prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a constatat, în cadrul activitãţii sale jurisdicţionale, caracterul discriminatoriu al unor prevederi legale. Dovadã a acestui fapt stã şi introducerea, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 , a alin. (3) la <>art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , prin care s-a scos din competenţa Consiliului soluţionarea sesizãrilor având ca obiect mãsurile legislative în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, mãsurã legislativã dictatã tocmai ca urmare a efectelor generate de hotãrârile emise de aceastã instituţie.
În aceastã ordine de idei, Curtea constatã cã, în vederea îndeplinirii rolului sãu de garant al respectãrii şi aplicãrii principiului nediscriminãrii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii este chemat sã vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminãrii. Ceea ce aici intereseazã sunt efectele pe care le produc aceste opinii. Astfel, dacã s-ar admite cã, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii poate sã constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotãrârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilitãţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referã la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlãturarea aplicabilitãţii unor acte normative şi instituirea aplicabilitãţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când constatã lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminãrii.
Deşi în lumina dispoziţiilor constituţionale o asemenea interpretare nu ar putea fi acceptatã, rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii putând fi rezumat mai degrabã la posibilitatea de a constata existenţa unor discriminãri în conţinutul unor acte normative şi la formularea de recomandãri sau sesizarea autoritãţilor competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observã totuşi, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, cã, în practicã, <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încãlcat principiul separaţiei puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocã a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a din <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 .
Pentru aceste motive, Curtea constatã cã prevederile <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în mãsura în care sunt interpretate în sensul cã acordã Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii competenţa ca, în cadrul activitãţii sale jurisdicţionale, sã anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu şi chiar sã substituie acest text cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constatã cã dispoziţiile <>art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în mãsura în care sunt interpretate în sensul cã acordã Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii competenţa ca, în cadrul activitãţii sale jurisdicţionale, sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 20 alin. (1), (2), (4)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de acelaşi autor, în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Guvernului şi celor douã Camere ale Parlamentului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
