Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 282 din 1 iulie 1997.
Costica Bulai - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului nr. 976/1968 privind sancţiunea disciplinarã cu arest pentru militari, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedura civilã, precum şi ale <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , modificatã prin <>Legea nr. 59/1993 , invocatã de Ciobanu Filofteia, recurenta în Dosarul nr. 922/1995 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 18 septembrie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 25 septembrie 1996.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie, Secţia contencios administrativ, prin Încheierea din 14 februarie 1996, pronunţatã în Dosarul nr. 922/1995, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului nr. 976/1968 , mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedura civilã şi ale <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 .
Excepţia a fost invocatã de Ciobanu Filofteia, care, în motivare, susţine, în esenta, urmãtoarele:
- <>Decretul nr. 976/1968 , mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, intra sub incidenta art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (9), care prevãd ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii", şi ale art. 72 alin. (3) lit. f), care stabilesc ca infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã.
- Art. 136 din Codul de procedura civilã, sintagma "afarã de cele de ordine publica", incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri", ale art. 48 alin. (2): "condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publica se stabilesc prin lege organicã", precum şi ale art. 125 alin. (3): "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite prin lege."
- <>Art. 5 din Legea nr. 29/1990 este neconstitutional, în funcţie de prevederile art. 48 alin. (2) şi ale art. 49 din Constituţie, ultimul reglementand restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
- Toate prevederile legale atacate contravin normelor internaţionale, a cãror aplicare se impune în temeiul art. 20 din Constituţie: art. 7 - egalitatea în fata legii şi dreptul la o egala protecţie a legii -, art. 8 - dreptul de acces efectiv în fata instanţelor judiciare -, art. 9 - dreptul la libertate individualã - şi art. 10 - dreptul la proces echitabil şi imparţialitatea judecaţii - din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 2 alin. 3 lit. a) - dreptul la plângere efectivã impotriva violarii drepturilor garantate de pact -, corelat cu lit. b) - dreptul petentului de a obţine o hotãrâre asupra drepturilor ce fac obiectul plângerii, cu posibilitatea recursului jurisdicţional, art. 9 - dreptul la libertatea individualã, privarea de libertate numai pentru motivele legale şi în conformitate cu procedura prevãzutã de lege - şi art. 14 - dreptul la un proces echitabil şi o judecata impartiala - din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, care garanteazã accesul efectiv la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la o judecata impartiala.
Exprimandu-şi opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta de judecata considera ca "textele invocate ca fiind neconstituţionale sunt legale".
În vederea soluţionãrii excepţiilor au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţiile invocate sunt vadit nefondate, deoarece consideratiile în legatura cu textele atacate nu releva aspecte concrete de neconstituţionalitate.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, întocmit în cauza, concluziile pãrţilor şi ale procurorului, dispoziţiile <>Decretului nr. 976/1968 , ale art. 136 din Codul de procedura civilã şi ale <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata:
Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 3 şi 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea este legal investitã şi este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei invocate.
<>Art. 1 din Decretul nr. 976/1968 prevede ca "pentru abaterile de la disciplina militarã, prevãzute de regulamentele militare, comandantii sau şefii pot aplica militarilor sancţiunea disciplinarã cu arest pana la 15 zile".
Apãrarea nationala, ca structura specializatã a administraţiei publice, comporta o organizare distinctã. De aceea, persoanele din acest sector de activitate se afla într-un regim special, regimul militar.
Din aceasta perspectiva, statutul cadrelor militare, ca şi al militarilor în termen, nu exclude, ci, dimpotriva, presupune existenta unor sancţiuni administrativ-disciplinare specifice regimului militar.
Este evident ca regulamentele militare stabilesc sancţiuni disciplinare, iar nu pedepse, adicã sancţiuni penale, intervenind atunci când s-au încãlcat obligaţiile dintr-un raport administrativ de subordonare. În speta, sancţiunea aplicatã este arest cu îndeplinirea serviciului, deci o mãsura disciplinarã fãrã privare de libertate, care consta în consemnarea la domiciliu a cadrului militar sancţionat. În temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai prevederile legale referitoare la aceasta sancţiune pot fi avute în vedere pentru soluţionarea exceptiei.
În consecinta, prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (9) şi ale art. 72 alin (3) lit. f), invocate în susţinerea exceptiei, nu sunt aplicabile şi nici nu se poate contesta ca obligaţia de a nu pãrãsi domiciliul timp de 5 zile, care constituie conţinutul sancţiunii aplicate, nu ar fi conformã regimului disciplinar specific militarilor.
În concluzie, din cele arãtate rezulta ca, în ceea ce priveşte art. 1 din Decretul nr. 978/1968, excepţia este neîntemeiatã. Pe cale de consecinta, este neîntemeiat şi motivul de neconstituţionalitate invocat în ce priveşte art. 3 din acelaşi decret, deoarece textul acestuia se referã la modul de aplicare şi de executare a sancţiunii prevãzute la art. 1.
Având în vedere art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 şi <>art. 3 din Decretul nr. 976/1968 sunt întãrite, sub aspectul consonantei cu reglementãrile internaţionale, prin rezerva facuta la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã prin Legea nr. 30/1994 şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.
<>Art. 2 din Decretul nr. 976/1968 prevede urmãtoarele: "Dacã fapta sãvârşitã constituie şi infracţiune, sancţiunea disciplinarã potrivit art. 1 nu exclude aplicarea legii penale".
Ţinând seama de prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acestea sunt însã irelevante în cauza de fata, deoarece recurenta Ciobanu Filofteia, care a invocat excepţia, nu a suferit o condamnarea penalã. În consecinta, în raport cu prevederile <>art. 2 din Decretul nr. 976/1968 , excepţia nu este pertinenta.
În legatura cu excepţia de neconstituţionalitate privitoare la art. 136 din Codul de procedura civilã, se retine ca textul acestuia reglementeazã condiţiile în care pot fi invocate excepţiile de procedura în procesul civil. Întrucât aceasta prevedere legalã se referã la condiţiile de exercitare a unui drept procesual, de principiu ea nu poate fi contrarã prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora competenta instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecata se stabilesc prin lege.
Chiar din motivarea exceptiei se desprinde clar ideea ca, de fapt, ceea ce constituie obiectul criticii nu este atât constituţionalitatea prevederii respective, cat modul în care ea a fost aplicatã de cãtre instanta. În fond, ceea ce vizeazã excepţia invocatã este ca instanta judecãtoreascã a considerat ca excepţia de tardivitate este de ordine publica. Într-adevãr, nu se contesta faptul ca excepţiile de ordine publica pot fi ridicate oricând în timpul rezolvarii cauzei, ceea ce, în fond, constituie însãşi reglementarea prevãzutã la art. 136 din Codul de procedura civilã, ci ca legiuitorul ar fi trebuit ca, în toate cazurile în care norma are caracter imperativ, sa prevadã, pentru fiecare caz în parte, ca excepţia este de ordine publica.
Problema modului în care o instanta de judecata califica o excepţie procesuala, cum este excepţia de tardivitate, nu are tangenta cu constituţionalitatea art. 136 din Codul de procedura civilã, iar în contenciosul constituţional, asa cum s-a arãtat consecvent în practica jurisdicţionalã a Curţii, nu exista posibilitatea cenzurarii unor aspecte de constitutionalitate privind interpretarea de cãtre instanţele judecãtoreşti a dispoziţiilor legale.
În sesizare se pretinde, de asemenea, ca <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , care vizeazã termene pentru introducerea acţiunii în fata instanţei judecãtoreşti, ar fi contrar prevederilor art. 48 alin. (2) şi ale art. 49 din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (2), cu referire la pactele şi tratatele internaţionale în materie, menţionate anterior.
Potrivit art. 48 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este abilitat sa stabileascã condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la reparatie al persoanei vãtãmate de un act administrativ. <>Art. 5 din Legea nr. 29/1990 corespunde exigenţelor acestei norme constituţionale, reglementand condiţiile de exercitare a acţiunii. Nu se poate retine ca aceste condiţii ar fi neconstituţionale din moment ce ele au în vedere recursul administrativ prealabil, în scopul decongestionarii instanţei de contencios administrativ de cauze inutile, al repararii pe aceasta cale a vatamarii într-un mod mai rapid şi cu cheltuieli minime şi al stingerii litigiului într-un termen scurt, iar impotriva soluţiei date de organul administrativ contestatorul, în cazul când nu este multumit de soluţia data sesizãrii sale, are posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ, în fata cãreia poate angaja şi rãspunderea funcţionarului vinovat de încãlcarea dreptului sau.
Rezulta, din motivarea exceptiei, ca aceasta a fost invocatã, de asemenea, în considerarea modului de aplicare de cãtre instanta a dispoziţiilor legale respective. De aceea, critica formulatã nu poate fi reţinutã, întrucât, asa cum s-a arãtat, interpretarea judecãtoreascã a legii excede atribuţiilor Curţii prevãzute de art. 144 din Constituţie.
În ce priveşte susţinerea ca <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 ar fi contrar cerinţelor predictibilitatii şi accesibilitatii consacrate de jurisprudenta Curţii de la Strasbourg, critica invocatã este neîntemeiatã. Existenta unei proceduri prealabile celei judecãtoreşti şi a unor termene pentru sesizarea instanţei, amândouã instituite prin lege, corespund, evident, acestor exigente.
Fata de cele arãtate, în temeiul art. 16 alin. (1), art. 20, art. 23 alin. (9), art. 48 alin. (2), art. 49, art. 72 alin. (3) lit. f), art. 125 alin. (3) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului nr. 976/1968 privind sancţiunea disciplinarã cu arest pentru militari, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedura civilã şi ale <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , invocatã de Ciobanu Filofteia în Dosarul nr. 922/1995 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 septembrie 1996.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Costica Bulai
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
