Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 99 din 23 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 21 august 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia civilã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca scopul acestei ordonanţe este asigurarea protecţiei atât a proprietarilor, cat şi a chiriaşilor. Potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, este de competenta exclusiva a legiuitorului instituirea atât a regulilor de desfãşurare a procesului, cat şi a modului de exercitare a cãilor de atac. În litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, legiuitorul a stabilit ca hotãrârile pronunţate de judecãtorie pot fi atacate numai cu recurs, urmãrind asigurarea soluţionãrii cu celeritate a acestora. Atacarea numai cu recurs a hotãrârii nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 304^1 din Codul de procedura civilã, instanta de judecata nu este legatã de motivele ridicate de parte, ci poate sa punã din oficiu în discuţie şi alte motive.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 3.153/1999, Tribunalul Dolj - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco într-un proces civil privind un schimb obligatoriu de locuinta.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare al accesul liber la justiţie, întrucât aduc "îngrãdiri exercitãrii drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime ale persoanelor prin restrangerea cãilor de atac, în sensul eliminãrii apelului, în situaţia hotãrârilor pronunţate de judecãtorie în litigiile privind schimbul obligatoriu de locuinţe".
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, întrucât, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, "este de competenta exclusiva a organului legislativ instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti şi modalitatea de exercitare a cãilor de atac, iar existenta unor proceduri speciale poate determina instituirea unor reglementãri corespunzãtoare care sa atribuie caracter definitiv unor hotãrâri judecãtoreşti ori sa limiteze, într-un fel sau altul, exercitarea cãilor de atac". Posibilitatea atacarii doar cu recurs a unor hotãrâri judecãtoreşti nu prejudiciazã pãrţile, apreciazã instanta, "deoarece art. 304^1 din Codul de procedura civilã, pentru a asigura un control judiciar deplin al hotãrârii atacate, stabileşte ca, în cazurile în care hotãrârea nu poate fi atacatã cu apel, recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevãzute de art. 304 din Codul de procedura civilã, astfel ca instanta de recurs are posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã, de asemenea, ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, întrucât din prevederile constituţionale referitoare la competenta instanţelor de judecata, la procedura de judecata şi la exercitarea cãilor de atac "Nu rezulta ca reglementãrile privitoare la înfãptuirea justiţiei trebuie sa prevadã în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor cãilor de atac şi angajarea competentei tuturor instanţelor judecãtoreşti". Limitarea doar la recurs a cãilor de atac ce pot fi exercitate impotriva hotãrârilor pronunţate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, se arata în acelaşi punct de vedere, nu contravine Constituţiei, iar "ratiunea excluderii apelului în acestea este legatã de necesitatea soluţionãrii urgente a cauzelor privind dreptul de folosinta a imobilelor şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu, fãrã a fi afectat nici un drept fundamental al pãrţilor implicate în proces şi nici calitatea actului de justiţie".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Textul <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, criticat prin excepţia de neconstituţionalitate, are urmãtorul cuprins: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenta judecãtoriei în raza cãreia se afla imobilul. Hotãrârea pronunţatã de judecãtorie poate fi atacatã cu recurs. Hotãrârea instanţei de recurs este definitiva şi irevocabilã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca autorii acesteia critica, în realitate, teza a doua a art. 25, întrucât susţin ca prin dispoziţiile acestei teze se inlatura posibilitatea atacarii cu apel a sentinţei judecãtoriei, reducându-se astfel cele doua cai ordinare de atac la una singura, cea a recursului.
Norma constituţionalã invocatã ca fiind incalcata de <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 este cuprinsã în art. 21, potrivit cãruia "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept".
Examinând textul de lege criticat, cu raportare la normele constituţionale invocate, Curtea constata ca acest text nu contravine prevederilor art. 125 şi nici celor ale art. 128 din Constituţie. Dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 stabilesc o singura cale ordinarã de atac impotriva sentinţelor pronunţate de judecãtorii în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta. În conformitate cu prevederile art. 125 şi ale art. 128 din Constituţie, stabilirea competentei instanţelor judecãtoreşti, a procedurii de judecata, precum şi a condiţiilor de exercitare a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti intra în competenta exclusiva a legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu are semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenta Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, precum, de exemplu, Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, a statuat ca "Accesul liber la justiţie nu înseamnã ca el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti, deoarece competenta şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite", precum şi ca Legea fundamentalã "nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor cãilor de atac [...], ci statueazã prin art. 128 ca «Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede ca prin lege se stabilesc competenta instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecata".
De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca "semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac".
Curtea mai constata ca nici reglementãrile internaţionale în materie nu impun un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit numãr al cãilor de atac. Astfel, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede asigurarea posibilitatii unui recurs efectiv la o instanta nationala. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la convenţie prevede: "Orice persoana declarata vinovata de cãtre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege", iar în paragraful 2 al aceluiaşi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepţie, şi a unui singur grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în prima instanta de cãtre cea mai inalta jurisdicţie. Totodatã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin hotãrârea pronunţatã în cazul "Golder contra Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciazã Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sa-l defineascã în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afarã limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept."
În acest context Curtea Constituţionalã constata ca prin Codul de procedura civilã, precum şi prin Codul de procedura penalã s-a adoptat, de principiu, existenta a trei grade de jurisdicţie, cu doua cai ordinare de atac - apelul şi recursul -, regula generalã de la care, prin lege, s-au prevãzut derogãri, determinate de situaţii speciale, toate acestea fiind însã în deplina concordanta cu prevederile constituţionale.
Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 mai 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
