Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 989 din 1 octombrie 2008 privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, republicat
Cu Adresa nr. 51/2.182 din 7 iulie 2008, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de 52 de deputaţi, în temeiul dispoziţiilor <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în legãturã cu neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. Autorii sesizãrii sunt urmãtorii: Cristian I. Rãdulescu, Anca-Daniela C. Boagiu, Graţiela Denisa M. Iordache, Corneliu V. Momanu, Marcel Adrian O. Piteiu, Cornel Ştefan C. Bardan, Gheorghe G. Sârb, Alexandru A. Ciocâlteu, Constantin M. Petrea, Dumitru M. Pardãu, Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu L. Popescu, Marian V. Hoinaru, Constantin V. Tudor, Anca M. Constantinescu, Cristian B. Ilie, Daniel I. Buda, Costicã N. Canacheu, Petru I. Cãlian, Cosmin Gabriel C. Popp, Petru C. Lificiu, Stelian G. Fuia, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Ion I. Gonţea, Marius I. Rogin, Ion I. Stoica, Diana Maria C. Buşoi, Liviu D. Codîrlã, Valeriu I. Tabãrã, Ioan C. Oltean, Daniel I. Ionescu, Romicã C. Andreica, Ionela I. Bruchental-Pop, Gheorghe G. Barbu, Radu V. D. Lambrino, Petre Strãchinaru, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Bogdan C. Cantaragiu, Claudius Mihail Gh. Zaharia, Marian Sorin C. Paveliu, Dumitru Gheorghe Mircea O. Coşea, Traian Constantin A. Igaş, Petre I. Ungureanu, Gheorghe I. Albu, Raluca D. Turcan, Alexandru E. Mocanu, Constantin C. Amarie, Viorel N. Oancea, Gabriel L. Sandu, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Cornel H. Ştirbeţ şi Laurenţiu C. Mironescu. Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 7.809 din 7 iulie 2008 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 1.633C/2008. Obiectul sesizãrii îl constituie dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, care au urmãtorul cuprins: "(3) Cererea se adoptã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor." În motivarea sesizãrii se aratã cã art. 155 alin. (3) din regulament, care prevede cã cererea privind punerea sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului se adoptã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (2), potrivit cãrora "(2) Legile ordinare şi hotãrârile se adoptã cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camerã", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc cã "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". Aşadar, conform prevederilor constituţionale menţionate, cererea de urmãrire penalã a membrilor Guvernului se adoptã prin "hotãrârea şi nicidecum legea, regulamentul în sine sau moţiunea, acte juridice care au alte domenii de reglementare", iar aceastã hotãrâre "trebuia sã fie adoptatã tot cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Camerã, în cazul nostru din Camera Deputaţilor, şi nu cu majoritatea de douã treimi din numãrul deputaţilor, aşa cum prevede textul regulamentar criticat". În continuare, se considerã cã aceastã majoritate "trebuia sã fie reglementatã şi de art. 155 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ceea ce nu s-a întâmplat", astfel cã textul criticat din regulament este neconstituţional, întrucât încalcã art. 76 alin. (2) din Constituţie. Se aratã cã susţinerea nu este contrazisã de argumente constituţionale, legale sau doctrinare, şi cã, de altfel, art. 149 alin. (3) din Regulamentul Senatului prevede cã hotãrârea de punere sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului, care sunt senatori, se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor, iar nu cu majoritatea de douã treimi din numãrul acestora. Cât priveşte încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine cã "pentru situaţii mult mai importante, faţã de cea reglementatã de textul criticat, în care se adoptã hotãrâri, majoritatea utilizatã, prevãzutã de Constituţie sau de regulamente, este mai micã, şi anume majoritatea deputaţilor şi a senatorilor". Se exemplificã cu situaţiile referitoare la suspendarea Preşedintelui României, la acordarea încrederii Guvernului, la adoptarea sau respingerea unei moţiuni de cenzurã. De asemenea, pentru situaţii mult mai grave decât cea reglementatã de art. 155 alin. (3) din Regulament, "potrivit Constituţiei, este necesarã majoritatea de douã treimi din numãrul parlamentarilor, şi anume atunci când Preşedintele României este pus sub acuzare penalã pentru înaltã trãdare". Or, aceastã din urmã situaţie "nu se poate compara, ca gravitate, cu cea de punere sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului şi, cu toate acestea, majoritatea este aceeaşi". În conformitate cu dispoziţiile <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisã preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat, cu Adresa nr. 51/2753 din 10 septembrie 2008, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 10.071 din 11 septembrie 2008, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se considerã cã sesizarea de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã. În acest sens, se aratã urmãtoarele: 1. Motivarea potrivit cãreia hotãrârea Camerei Deputaţilor referitoare la cererea de punere sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului ar trebui sã fie adoptatã cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi la şedinţa Camerei nu are la bazã nicio dispoziţie constituţionalã sau regulamentarã. Solicitarea urmãririi penale a unui membru al Guvernului de cãtre o Camerã legislativã reprezintã o acţiune politicã de o foarte mare importanţã şi care presupune o motivare bine întemeiatã. Or, "Camera Deputaţilor nu este o autoritate judiciarã care sã administreze şi sã interpreteze probe de naturã diversã, se impune de la sine alegerea unei proceduri care sã previnã arbitrariul şi sã suplineascã lipsa unei specializãri judiciare a membrilor acesteia", şi, "de aceea, decizia Camerei Deputaţilor de a solicita o asemenea procedurã impune întrunirea acordului majoritãţii calificate a membrilor sãi, care sã împiedice subiectivismul şi interesul partizan ale unui numãr mic de parlamentari, inerent şi explicabil pe scena oricãrei confruntãri politice". Aşa fiind, se considerã cã "cererea de urmãrire formulatã de Camera Deputaţilor poate fi socotitã, pe bunã dreptate, un act politic mai degrabã decât unul juridic". Se invocã Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 prin care s-a statuat "cã cele douã Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili modul de exercitare" a dreptului de a cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului, fãrã o altã reglementare exterioarã şi aplicând direct Legea fundamentalã. Prevederile alin. (3) al art. 155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cãrora "Cererea se adoptã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor", au fost adoptate fãrã nicio obiecţie chiar în textul iniţial al regulamentului, majoritatea calificatã de voturi cerutã în acest caz fiind deplin justificatã. Se mai apreciazã cã, "dacã în dreptul parlamentar este statuatã interzicerea oricãror imixtiuni, ingerinţe în activitatea parlamentarilor, precum şi intimidarea sau şicanarea acestora de cãtre puterea executivã sau de cea judecãtoreascã, tot astfel se impune a fi protejatã şi activitatea membrilor Guvernului împotriva unor astfel de ingerinţe, indiferent dacã aceştia au sau nu şi calitatea de parlamentari". "Dacã aceastã procedurã ar fi lãsatã la latitudinea unei majoritãţi simple din numãrul membrilor unei Camere, s-ar deschide calea unor şicanãri judiciare sistematice a membrilor Guvernului, ceea ce ar avea consecinţe extrem de grave pentru stabilitatea politicã a ţãrii" şi, "într-o asemenea ipotezã, Guvernul ar fi nevoit sã apeleze sistematic la procedura remanierii, în loc sã se dedice rolului sãu constituţional prevãzut în art. 102 din Constituţie". 2. Se apreciazã cã "trebuie fãcutã o distincţie clarã între imunitatea de percheziţie, de reţinere şi arestare, care poate fi ridicatã de Camera Deputaţilor cu votul majoritãţii membrilor sãi prezenţi la şedinţa acesteia, şi solicitarea urmãririi penale a unui membru al Guvernului, care poate fi aprobatã numai cu majoritatea calificatã de douã treimi din numãrul membrilor Camerei Deputaţilor". Sub aspect procedural, cererea de urmãrire penalã corespunde cu o plângere prealabilã în vederea urmãririi penale a unei persoane, care produce efecte extrem de grave asupra libertãţii acesteia, şi este firesc ca ea sã exprime o voinţã politicã cât mai largã, "atunci când este convertitã într-un act adoptat de o Adunare legiuitoare." Niciun temei constituţional sau regulamentar nu justificã extinderea aplicãrii unei proceduri regulamentare la o altã instituţie juridicã, "în condiţiile în care între cele douã proceduri regulamentare nu existã nicio legãturã". Se mai considerã cã "stabilirea unei anumite majoritãţi pentru adoptarea de cãtre o Camerã legislativã a unei decizii presupune o evaluare politicã a problemei care a fãcut obiectul deciziei respective", astfel cã importanţa problemei asupra cãreia Camera trebuie sã hotãrascã impune şi stabilirea majoritãţii pentru luarea deciziei. Aşa fiind, "hotãrârea prin care Camera Deputaţilor decide ridicarea imunitãţii parlamentare de percheziţie, reţinere sau arestare a unui deputat nu implicã evaluarea de cãtre aceasta a vinovãţiei persoanei în cauzã - probatã de organisme judiciare autorizate -, pe când cererea de urmãrire penalã a unui membru al Guvernului presupune o motivare de fapt, acceptatã de o majoritate calificatã a membrilor Camerei Deputaţilor, privind vinovãţia celui în cauzã, desigur urmând ca instanţa sã constate definitiv şi irevocabil aceastã vinovãţie." 3. Aprobarea cererii de urmãrire penalã a membrilor Guvernului cu majoritatea de douã treimi din numãrul deputaţilor a fost prevãzutã de Comisia specialã pentru elaborarea propunerilor de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, constituitã în baza <>Hotãrârii nr. 56 din 29 octombrie 1992 . Se considerã cã "o asemenea majoritate de voturi corespunde importanţei sociale a funcţiei de membru al Guvernului, ceea ce justificã un regim juridic special pentru începerea actelor de urmãrire penalã din iniţiativa Camerei Deputaţilor şi nicidecum un privilegiu, chiar şi procedural". 4. Constituţia statueazã asupra principiului autonomiei organizatorice şi funcţionale a Camerelor legislative , adicã "fiecare Camerã se organizeazã şi îşi stabileşte procedurile parlamentare aşa cum doreşte", aşa încât "faptul cã în Regulamentul Senatului se prevede o altã majoritate de voturi necesarã punerii sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului, nu are o relevanţã semnificativã". 5. Cu prilejul soluţionãrii unei sesizãri formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor referitoare la Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea nr. 8 din 24 februarie 1994 , Curtea Constituţionalã "nu a apreciat" cã art. 139 alin. (3) - în prezent art. 155 alin. (3) - din regulament "ar fi neconstituţional".
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor . Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, prevederi potrivit cãrora "(3) Cererea se adoptã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor." În opinia autorilor sesizãrii, aceste prevederi regulamentare sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 76 alin. (2), potrivit cãrora "(2) Legile ordinare şi hotãrârile se adoptã cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camerã", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc cã "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri." Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulatã, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este întemeiatã şi urmeazã a fi admisã pentru urmãtoarele considerente: Într-adevãr, art. 76 din Constituţie - "Adoptarea legilor şi hotãrârilor" stabileşte reguli esenţiale ale procedurii legislative. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 76, legile organice şi hotãrârile privind regulamentele Camerelor se adoptã cu votul majoritãţii parlamentarilor fiecãrei Camere. Sub acest aspect, prin <>Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţionalã a statuat, cu valoare de principiu, cã "majoritatea absolutã impusã de Constituţie pentru adoptarea unei asemenea hotãrâri urmãreşte sã asigure o exprimare cât mai largã a voinţei deputaţilor în prevederile regulamentare, lucru firesc într-un sistem parlamentar care implicã, prin definiţie, o majoritate şi o opoziţie parlamentarã". De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 76, adoptarea legilor ordinare şi a hotãrârilor celor douã camere se face cu votul majoritãţii membrilor prezenţi în fiecare Camerã, în condiţiile în care numãrul acestora se ridicã la cel puţin jumãtate plus unu din numãrul membrilor fiecãrei Camere, în condiţiile respectãrii cvorumului legal de adoptare prevãzut de art. 67 din Constituţie. În privinţa naturii juridice a actului prin care se cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului, Curtea constatã cã aceastã cerere se aprobã printr-o hotãrâre a Camerei Deputaţilor, astfel cum prevede art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Art. 85 din Regulament, care face parte din capitolul II - "Desfãşurarea lucrãrilor Camerei Deputaţilor", secţiunea 1 - "Sesiunea şi actele Camerei Deputaţilor" stabileşte: "Camera Deputaţilor adoptã legi, hotãrâri, moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice în prezenţa majoritãţii deputaţilor, conform prevederilor prezentului regulament." Tot astfel, şi art. 121 din Regulamentul criticat prevede cã "Legile, hotãrârile şi moţiunile simple se adoptã de Camera Deputaţilor prin vot. Legile adoptate de Camera Deputaţilor pot fi legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare." Curtea mai constatã, de asemenea, cã, de altfel, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2) sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în conformitate cu care "Legile ordinare şi hotãrârile luate în procesul legiferãrii se adoptã cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal." Aşa fiind, Curtea constatã cã art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cãruia cererea privind urmãrirea penalã a membrilor Guvernului "[...] se adoptã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor", contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţã, este neconstituţional. Faţã de argumentele înfãţişate, din care rezultã neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, analizarea susţinerilor privind încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt irelevante.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi <>art. 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constatã cã prevederile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, sunt neconstituţionale. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef, Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
