Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 987 din 8 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 23 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Sorin Creangã în Dosarul nr. 15.096/245/2008 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei, care formuleazã cerere prealabilã, în sensul acordãrii unui termen de judecatã în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordãrii unui nou termen de judecatã, deoarece Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate la data de 22 octombrie 2009.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulatã de autorul excepţiei.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 15.096/245/2008, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Excepţia a fost ridicatã de Sorin Creangã cu ocazia soluţionãrii recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 169 din 30 martie 2009, pronunţatã de Tribunalul Iaşi într-o cauzã având ca obiect "infracţiuni la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 ".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1), deoarece incriminarea ca infracţiune a unei asemenea fapte şi sancţionarea cu pedeapsa închisorii reprezintã o mãsurã de politicã penalã neproporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi de naturã a aduce atingere existenţei dreptului sau libertãţii individuale. Considerã cã simpla sancţionare contravenţionalã este suficientã pentru realizarea prevenţiei generale, în acord cu exigenţele legii.
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de cãtre o persoanã care are o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."
Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individualã şi art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã incriminarea cuprinsã în <>art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 nu reprezintã o restrângere a drepturilor şi libertãţilor persoanei, deoarece are ca finalitate apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, a vieţii, integritãţii corporale şi a sãnãtãţii, precum şi a altor importante valori angajate în traficul rutier. Prin urmare, nu poate fi vorba de o încãlcare a prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, care se referã la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, aşa cum susţine autorul excepţiei.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulatã prin invocarea încãlcãrii prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie, referitoare la libertatea individualã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Libertatea individualã, ca orice alt drept subiectiv, cunoaşte limite în exercitare, realizându-se numai în coordonatele impuse de ordinea de drept.
În cauzã, însã, nu este vorba de o veritabilã problemã de neconstituţionalitate, autorul excepţiei solicitând, în realitate, modificarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate, în sensul sancţionãrii contravenţionale a faptei.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Sorin Creangã în Dosarul nr. 15.096/245/2008 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: